De unde vii şi
unde pleci?
~*~
Îmbrăţişaţi am
trecut, prin vălul de vis,
spre tărâmul
florilor şi-al iubirii,
(niciodată nu e
prea târziu să ajungi acolo)
tu şi eu, în
dansul libertăţii, privindu-ne,
două chipuri,
două trupuri, două inimi
care bat
într-un ritm şi-un suflet, al tău şi al meu,
în ochii tăi
văd lumina, în ochii mei o regăseşti,
iar cerul e mai
albastru, în armonia lumii
cântăm acelaşi
cântec,
binecuvântând
aceste clipe şi infinitul lor.
Prin dimineţi
sparte şi întunericul ce ne-nconjoară,
primejdia
despicată le-nghite,
furtuni ne
răscolesc absenţa atât de dureros,
în foile unei
cărţi sunt ascunsă,
ca un
povestitor desfăşor cuvintele
de la început
până la sfârşit,
în toate există
un timp pentru a trăi
şi-un timp
pentru a muri, o viaţă este sigur.
Treziţi trecem
frontiera, nu mai există întoarcere,
nu mai vedem la
fel, chiar dacă
continuăm să
visăm, - o dorinţă, un zbucium,
o încântare
şi-un zbor,
o parcurgere, o
redescoperire, manifestarea luminii -
Mă copleşeşti,
eşti cât puterea vieţii,
a învierii
într-o nouă formă, săpată-n palme
şi-n carnea
mea, dintotdeauna ai fost aici.
Simţi iubirea
cum curge-n trupurile noastre,
ne umple
vasele, ca un râu al vieţii,
într-o nouă formă
se ridică şi ia, apoi, alt drum?
Apropiaţi ca
două săgeţi în tolbă, în noi
vibrează
atingeri aninate de-naltă tensiune.
Mi-e dor de
atingerile tale, inimă de înger,
de
îmbrăţişările, de zâmbetul
şi adierea
cuvintelor tale! La tine totul e armonie
şi-un
necuprins, însăşi cuvântul suntem,
din noi se
naşte totul,
încep să
trăiesc în tine adevărata viaţă!
Să anulăm orice
datorie în lacrimi!
Sunt fericit să
te simt, dacă asta n-ai înţeles,
cu tine vreau
să fiu, în braţele tale şi-acolo să rămân!
Te simt în
mine, te gust cu tot fiorul,
belşugul
desfătărilor ţi-aduc, simte-mă cum
îţi pătrund
fiecare parte a trupului!
Ne-am invadat
inversându-ne polii,
acum şi etern,
cine altcineva
în această lume te va iubi aşa?
Mi-ai preluat
trăirile, o forţă a vieţii, fără limite,
reîncep să
exist, o energie
m-aruncă-n
oceanul tuturor dorinţelor.
***
*
IRINA LUCIA MIHALCA
I
V
I
V
I
V
I
V
*
*
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu