Diktatul de la Viena
Exista diferente intre
actiunile lui Hitler in 1940 si ceea ce face Merkel / Germania europeana si
democratica in prezent in raport cu Romania ? Este o intrebare la care
raspunsul este extrem de discutabil! Analizati ideile care deja au inceput sa
aiba o oarecare consistenta cu privire la o Romanie Noua, soarta Transilvaniei,
Moldova, etc.
Cum a fost pus în
aplicare Diktatul de la Viena. Planul diabolic al lui Hitler: "Mai devreme
sau mai târziu rezultatul ar putea fi chiar distrugerea României"
Istoricul
Alesandru Duțu face o trecere în revistă a evenimentelor care au avut loc în
vara anului 1940, când România se afla la dispoziția celui mai controversat om
politic al secolului XX.
După ce
presase guvernul român să accepte cererile sovietice privind Basarabia și
nordul Bucovinei, Germania a reluat în vara anului 1940 presiunile și
amenințările pentru ca Executivul de la București să accepte și cererile
Ungariei și Bulgariei, în ceea ce privește Transilvania și Cadrilaterul.
• 4 iulie
1940. Hitler cere lui Wilhelm Fabricius, ministru german în România, să afle
dacă regele Carol al II-lea "ar fi dispus, în cazul că s-ar ivi
necesitatea, să înceapă negocieri cu aceste țări (Ungaria și Bulgaria - n.n.)
în problema revizuirilor teritoriale".
• 6 iulie
1940. Wilhelm Fabricius îl înștințează pe Joachim von Ribbentrop, ministrul de
Externe german, că Mihail Manoilescu, ministrul Afacerilor Străine, l-a
informat că regele Carol al II-lea a acceptat "comunicarea Führer-ului, și
că în deplin acord cu guvernul român declară că acceptă inițierea negocierilor
cu guvernul ungar în problema Transilvaniei". Acceptul regelui român
privind preconizatele tratative cu vecinii erau condiționate de următoarele
trei condiții: "a) Hitler personal să influiențeze pe unguri și pe bulgari
în sensul ca aceștia să nu formuleze pretenții dincolo de cadrul dreptății
noastre naționale; b) în soluțiile care s-ar adopta să nu fie încălcat
principiul etnic; c) baza tratativelor să fie schimbul de populație realizabil
într-un anumit timp".
Garantarea frontierelor
• 15 iulie
1940. Hitler răspunde lui Carol al II-lea că există două posibilități pentru
"a preîntâmpina pericolele care provoacă neliniște atât Majestății
Voastre, cât și întregii Românii: 1) abolirea tactică, adică încercarea de a
salva ceea ce se mai poate salva printr-o adaptate abilă la situațiile ce se
vor ivi; 2) metoda unei hotărâri fundamentale pentru a căuta o soluție finală
și aplicarea ei în practică, chiar cu riscul unor sacrificii". Füher-ul
atrage atenția că "orice încercare de a evita pericolele care amenință
țara dvs. prin manevre tactice de orice fel trebuie să fie și va fi sortită
eșecului. Mai devreme sau mai târziu - și probabil într-un timp foarte scurt -
rezultatul ar putea fi chiar distrugerea României" și recomandă împăcarea
"de bunăcredință cu Ungaria și Bulgaria".
În situația
în Carol al II-lea ar fi crezut că "acordarea unor concesii uneia dintre
aceste două țări se va putea crea o dezbinare dintre ele, lucru ce ar ușura
rezistența în fața celei de-a doua" nu se putea realiza decât "cel
mult un câștig temporar de timp". În situația în care "nu va exista
posibilitatea unei înțelegeri pașnice între România, Ungaria și Bulgaria, se
înțelege de la sine că Germania ar putea anunța că de acum încolo nu va mai
manifesta niciun interes față de dezvoltarea ulterioară a evenimentelor din
sud–estul Europei".
• 26 iulie
1940. În cadrul întâlnirii avute, în Germania, cu Ion Gigurtu, prim-ministru
roman, și Mihail Manoilescu, Joachim von Ribbentrop, apreciază: cererile
revizioniste ungare și bulgare erau "cu totul justificate", propune
"negocieri directe" româno-ungare și declară că altfel
"consecințele ar putea fi deosebit de serioase". Ion Gigurtu declară
că va încerca să rezolve problema "pe formula revizuirii frontierei, plus
un schimb de populație", solicitând din partea Germaniei garantarea
frontierelor, ajutor economic și în armament.
Despre Dobrogea
• 31 iulie
1940. Întors de la Berlin, Wilhelm Fabricius prezintă ministrului român al
Afacerilor Străine o foiță de hârtie, de culoare verde, cu următorul text:
"Führer-ul socotește retrocedarea Dobrogei de sud în granița de la 1913,
inclusiv Silistra și Balcicul, ca o soluție extraordinar de loială și de
dreaptă, care trebuie acceptată pur și simplu; el însuși a dat bulgarilor
sfatul să nu pretindă mai mult, așa ca să nu intre într-un sistem de târguieli
cu românii".
2 august
1940. Subsecretarul de stat Ernest Weuiszacker cere lui Alexandru Romalo ca
România să înceapă și să finalizeze cât mai curând trtative directe cu Ungaria
și Bulgaria. Presiuni asemănătoare face, la București, și Manfred von
Killinger.
3 august
1940. Wilhelm Fabricius sugerează lui Mihail Manoilescu să înceapă ,,a spune
poporului adevărul".
• 19 august
1940. În urma întreruperii tratativelor româno-ungare (începute la 16 august la
Turnu Severin și eșuate apoi), Wilhelm Fabricius comunică lui Mihail Manoilescu
că ,,Berlinul refuză să arbitreze și invită cele două părți (România și Ungaria
– n.n.) să se înțeleagă singure".
21 august
1940. Întrebat de către Joachim von Ribbentrop care este pozișția sa în ceea ce
privește noua frontiera româno-ungară, Wilhelm Fabricius propune desprinderea
de România unei regiuni de frontieră, locuită în majoritate de maghiari.
Considerând acest teritoriu prea mic, ministrul de Externe german adaugă
Clujul. La insistențele lui Carl Clodius a fost inclusă și regiunea secuiască.
Decizia finală avea să fie luată de Hitler.
Cele două soluții
• 23 august
1940. Wilhelm Fabricius declară lui Mihail Manoilescu că pentru România pot
exista două soluții: una minimală – cedarea a circa 21 000 kmp (fără județul
Arad) și alta maximală – circa 27 000 kmp (inclusiv județul Arad). Românii
răspund că ambele soluții sunt exagerate.
• 26 august
1940. Joachim von Ribbentrop telefonează lui Galeazzo Ciano și-i propune să
convoace la Viena pe miniștrii Afacerilor Străine român și ungar și ,,să le dea
sfaturile amicale ale Axei în vederea găsirii unei soluții", oferta
trebuind a fi însoțită și de un ,,avertisment": ,,cel ce nu acceptă sfatul
ia asupra sa întreaga responsabilitate a consecințelor viitoare". Cu
acceptul lui Benito Mussolini, ministrul Italian de Externe acceptă. * Hitler
ordonă ca în trei zile să fie pregătite trupe germane care să ocupe zona petroliferă
de la Ploiești ,,în cazul eșecului noilor încercări de mediere politică".
România și Ungaria, "două bucăți
de fier incandescente, modelate în interesul Germaniei"
• 27 august
1940. Joachim von Ribbentrop și Galeazo Cioano prezintă lui Hitler propunerile
privind teritoriul românesc care urma să fie atribuit Ungariei. Se decide să nu
se ducă discuții cu niciuna din cele două delegații, ci ,,la un moment dat, să
se supună părților română și ungară o hartă comună germano-italiană, cu linia
de demarcație stabilită, care să nu mai constituie un subiect de
discuție". "Trebuie să impresionăm deci România și Ungaria – a
declarant Hitler – cu urmările grave pe care le-ar avea pentru ele persistența
într-o atitudine intransigent. Trebuie să li se arate limpede că un conflict ar
fi în dezavantajul ambelor țări și că Germania și Italia își vor apăra în orice
caz interesele, dacă va fi cazul. Este deci oportun pentru ambele țări să
accepte compromisul. Ungaria trebuie să accepte efectiv orice compromise deoarece
nu ar obține nimic prin propriile ei eforturi, ci datorează satisfacerea
revendicărilor ei exclusive fascismului și național-șovinismului. României
trebuie să i se arate limpede că un compromise cu Ungaria înseamnă totuși
salvarea unui teritoriu național, care, la urma urmelor, este încă destul de
mare".
Prin urmare,
spune istoricul Alesandru Duțu, conducătorii de la Berlin au decis să țină
România și Ungaria ca ,,două bucăți de fier incandescente și de a le modela în
interesul Germaniei", așa cum avea să recunoască Joachim von Ribbentrop.
În final, s-a decis să nu se ducă convorbiri cu niciuna dintre cele două
delegații, ci ,,la un moment dat, să se supună părților română și ungară o
hartă comună germane-italiană, cu linia de demarcație stabilită, care să nu mai
constituie un subiect de discuție". Odată stabilită procedura, Joachim von
Ribbentrop și Galeazo Ciano au împachetat harta și s-au deplasat, în seara
zilei, la Viena. Pentru a fi sigur că planul va fi aplicat cu orice preț,
Hitler a ordonat măsuri militare corespunzătoare.
EXCLUSIV. Dictatul de la Viena: Cum
falsifică ungurii istoria sângeroasă pentru România şi după 75 de ani.
În noaptea
de 13 spre 14 septembrie 1940, la două săptămâni după pierderea Ardealului de Nord
prin Tratatul de la Viena, o companie a armatei horthyste, condusă de
locotentul Vasvári Zoltán, ajuns în localitatea sălăjeană Ip şi, sub falsul
pretext că răzbună moartea a doi militari unguri, care muriseră în urmă cu o
săptămână din cauza exploziei unor muniţii defecte, au ucis, cu sânge rece, 157
de localnici români. Tragedia a fost precedată de o alta, petrecută în 9
septembrie 1940 la Treznea, unde armata horthystă a ucis în acelaşi mod 86 de
localnici.
Amintirile dureroase ale unui
supraviețuitor
Ceea ce s-a
petrecut în acea tragică noapte a fost povestit de puţinii supravieţuitori ai
masacrului, mare parte dintre ei fiind, la acea vreme, copii. Gavril Butcovan,
ultimul supravieţuitor al masacrului, rămas în viaţă până în 2010, avea atunci
16 ani. Într-o înregistrare făcută înainte de trecerea lui la ceruri, de
Direcţia Judeţeană pentru Cultură, bătrânul povesteşte, prin prisma propriei
sale experienţe, ce s-a întâmplat în acea noapte fatidică în localitatea
sălăjeană Ip. „Era ora 11 noaptea când a intrat compania în sat, iar
comandantul Vasvári Zoltán a făcut un scenariu: a dat la doi civili două
pistoale şi le-a spus că atunci când vor vedea că se apropie compania să tragă
în aer. Aşa au făcut, iar când s-au auzit focurile, comandantul le-a zis
soldaţilor: «Atenţie, companie! Valahii trag în voi!» Compania s-a adăpostit şi
s-a culcat la pământ, iar după câteva secunde le-a ordonat soldaţilor să se
încoloneze şi să meargă în curtea şcolii, unde erau douăzeci şi ceva de
cetăţeni maghiari, în frunte cu preotul reformat şi cu învăţătorul. «Ce se va
întâmpla dacă Ardealul va fi dat cândva înapoi României?», l-au întrebat ei pe
locotenent. «Veţi primi replica!», le-a spus el.
Cetăţenii au
spus că nu sunt de acord, aşa că locotenentul a spus «Hai să-i executăm pe
toţi!». Cetăţenii s-au ridicat în picioare şi au aplaudat”, povestea Gavril
Butcovan. Împărţiţi în mai multe echipe, din care făceau parte şi localnici
maghiari care ştiau unde locuiesc românii, soldaţii maghiari şi-au început
misiunea de exterminare în jurul orei 3 noaptea. Bătrânul povesteşte cum, în
momentul în care au ajuns la casa lor, i-au chemat pe toţi afară. Au rămas în
casă doar doi fraţi mai mici, care dormeau într-o cameră separată, şi o
surioară de 11 luni, care a rămas în leagăn. I-au aliniat pe toţi în curte şi
au început să tragă. Primul a căzut tatăl său. „După ce ne-au executat pe toţi,
ne-au căutat pe fiecare cu lanterna să vadă dacă mai respirăm. Care mai mişca,
era împuşcat până nu mai mişca deloc. Când au ajuns la mine, eu eram cu faţa în
jos. Unul dintre ei a zis: «Ia veniţi şi mai trageţi nişte gloanţe în ăsta!»
Soldatul a venit şi a tras încă cinci gloanţe”, povesteşte el.
Şansa lui
Gavril Butcovan a fost că gloanţele nu i-au atins zonele vitale ale corpului,
dar şi că a avut inspiraţia să rămână în ţărână, nemişcat, până dimineaţa la
ora 8.00. Din familia sa, care număra opt membri, patru au supravieţuit, în mod
miraculos, masacrului: el, mama sa şi cei doi fraţi mai mici din cealaltă
cameră. Au pierit, însă, în acea noapte, tatăl său, doi fraţi, dar şi surioara
de 11 luni, sfârtecată cu baionetele în leagăn. Micuţa nu a fost cea mai tânără
victimă a soldaţilor criminali. Gavril Butcovan povesteşte cum aceştia au scos
cu baioneta pruncul încă nenăscut din pâncetele unei femei, aflată în chinurile
facerii.
Râu de sânge prin mijlocul satului
Trupurile
celor ucişi de soldaţii au fost aruncate într-o groapă comună. Pentru că zona
era ceva mai înaltă şi pentru că pe lângă ea trecea un pârâu, acesta s-a
umplut, în zilele ce au urmat, de sânge. Pentru a nu apărea o epidemie, după
două săptămâni de la masacru autorităţile au dezvelit groapa şi au turnat peste
cadavre var nestins. Peste acel loc, care mai ascunde şi acum, învălmăşite în
pământ, rămăşiţele pământeşti ale celor 157 de români, a fost ridicată, în
1984, o placă comemorativă, cu numele şi vârsta tuturor victimelor.
Acolo a avut
loc luni, 14 septembrie 2015, o ceremonie comemorativă, imediat după ieșirea de
la slujba religioasă dedicată Zilei Sfintei Cruci. (Vocea Transilvaniei).
………………………………….
http://www.ziaristionline.ro/2015/09/15/exclusiv-dictatul-de-la-viena-cum-falsifica-ungurii-istoria-sangeroasa-pentru-romania-si-dupa-75-de-ani-studiu-prezentat-de-prof-dr-ioan-lacatusu/
S:IL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu