Pr. Alexandru Stanciulescu Barda - MINILECTURA

OAIA RATACITA - Sfantul Tihon din Zadonsk

Vezi ca o mioara care s-a ratacit de turma ei alearga, zbiara si le cauta pe celelalte, pâna când iarasi le gaseste. Asemenea i se cuvine sa faca si crestinului aceluia care din nevrednicie si neascultare s-a departat de turma oilor lui Hristos: sa caute, sa ceara, sa bata si sa plânga, pâna când se va alatura acestora din nou; si dimpreuna cu David sa-I ceara Lui, rugându-se staruitor: „Ratacit-am ca o oaie pierduta, cauta pe robul Tau” (Psalmul 118, 176). Se departeaza de turma lui Hristos tot nelegiuitul, desfrânatul, preacurvarul, tâlharul, furul, spertarul, camatarul, necajitorul, vicleanul, clevetitorul, betivul, iubitorul de placeri trupesti, vorbitorul de rau, mâniosul si altii asemenea lor; fiecare dintre acestia este o oaie pierduta, care s-a ratacit de turma lui Hristos. Caci oile lui Hristos asculta de glasul Lui, dupa cum El Însusi zic e noua: „Oile Mele asculta de glasul Meu” (Ioan 10, 3). Si chiar de socotesc unii ca aceia ca se gasesc si ei în turma Mântuitorului, prin firea lor sunt straini de aceasta si vor ramâne straini de Hristos Însusi si de viata vesnica pâna când nu se vor întoarce cu adevarat, unindu-se cu turma Lui. Întâmplarea si cugetarea aceasta te povatuieste sa te cercetezi pe tine, cautând daca nu cumva, din nepasare, te-ai ratacit si tu de turma lui Hristos. Si daca vei zari în constiinta ta aceasta pustiire, nu zabovi sa te întorci prin pocainta, lacrimi si suspine, pâna când mai este înca vreme si mai sunt deschise portile binecuvântatului salas al oilor lui Hristos, în care intram prin pocainta si credinta cea adevarata.

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 133.

FOCUL SI FUMUL - Sfantul Ioan din Kronstadt

În natura, toate corpurile sunt supuse atractiei pamântului, în timp ce sufletele oamenilor tind, firesc, catre focarul lor spiritual, catre Dumnezeu – arhetipul. Pacatul a pervertit si perverteste aceasta fireasca atractie. Focul si fumul au tendinta sa se îndrepte spre stihiile înrudite cu ele.

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 284.

6/19 august 1917 – Atacul de la pădurea Răzoare – Mărăşeşti

Mitralierele căpitanului Ignat

selecție text de Valentin-Nicolae BERCĂ

din Constantin Kiriţescu, Istoria Războiului pentru Întregirea României. 1916-1919. Vol. 2

http://www.romaniamagnifica.ro/?do=Istoria&optiune=1916-1919+-+CEI+ce+ne-au+facut+MARI+%28I%29

O puternică coloană duşmană iese din pădurea Răzoare şi se îndreaptă către Cota 100. Rezerva batalionului I/51, cu o companie de mitraliere, îi iese în cale. Zadarnică împotrivire. Copleşit de numărul mare al atacatorilor, contraatacul român e zdrobit. Toţi ofiţerii cad, în frunte cu comandantul.

Dar compania de mitraliere a batalionului e aci. Căpitanul Ignat Grigore îşi aşezase mitralierele într-o tranşee, adunase în jurul său sfărâmăturile batalionului şi organizase rezistenţa. Căpitanul Ignat primise ordinul să ţie pe loc înaintarea duşmanului „cu orice preţ”. El a înţeles care e singurul preţ cu care se poate plăti oprirea inamicului şi nu i s’a părut prea mare.

Mitralierele încep să ţăcăne, iar duşmanul e pironit în faţa tranşeei. Artileria germană reperează tranşeea şi aruncă ploaie de şrapnele peste compania de mitraliere; ea stă neclintită şi ţăcăniturile precipitate parcă înumără vieţile pe care le răpune şi tot nu pridideşte. De două ori duşmanul ameninţă cu împresurarea; de două ori şi compania îşi schimbă aşezarea şi secerişul nu conteneşte. Rândurile apărătorilor scad văzând cu ochii; cadavrele duşmanilor şi camarazilor îngreunează mânuirea maşinilor. Din când în când, încă o mitralieră amuţeşte, încă un servant cade fulgerat. Acum n’a mai rămas nici un soldat care să poată înlocui pe cei căzuţi. Căpitanul Ignat dă un ordin scurt:

– Ofiţerii şi gradaţii la piese!

Şi el însuşi se aşează la piesa no. 1. Sub mâna dibace a maestrului, glasul mitralierei izbucneşte mai mânios decât oricând.

Şi momentul fatal soseşte. Puhoiul duşman a trecut peste mormanul de cadavre semănate în faţa companiei eroice şi s’a năpustit furios în linia ei de fier şi foc. Cei din urmă servanţi, rămaşi în viaţă, sunt ţintuiţi cu baionetele pe mitralierele lor.

La postul său, Căpitanul Ignat, străpuns de zeci de baionete, cade, îmbrăţişând ţeava înroşită a mitralierei pe care o servise până în cea din urmă clipă.

A doua zi, sanitarii au găsit pe câmpul de luptă o tranşee acoperită cu două rânduri de cadavre de duşmani. Dedesupt, printre mormane de benzi şi de tuburi arse, opt mitraliere, îngropate sub dărâmăturile tranşeei. Era compania de mitraliere a Batalionului Întâiu. Căpitanul Ignat, sublocotenentul Grigoriu şi toţi servanţii pieselor erau la postul de datorie, cu mâinile încleştate pe trăgaciu şi cu capetele plecate peste ţeava piesei lor. Pe faţa de ceară a şefului, moartea fixase pentru veşnicie zâmbetul de satisfacţie al omului care izbutise să-şi îndeplinească consemnul.

Jertfa nu fusese de prisos. Un ceas de întârziere a înnaintării duşmanului însemnase câţiva kilometri de apropiere a rezervelor diviziei, care sosiau în pas alergător la locul primejdiei.

„România Magnifică” – http://www.romaniamagnifica.ro – un proiect cultural pentru unitatea spirituală a românilor de pretutindeni

Sursa: Pr. Alexandru Stanciulescu Barda