Păunescu - Niciodată

Niciodată

Un cântec nu-i nimic în lumea asta

Mai bine să-l zdrobeşti şi apoi să taci

Când el cu o iluzie nu umple

Ghiozdanele copiilor săraci.

Destul cu-atâtea găşti aristocrate

Ce caută şi-n cântece câştig

Un cântec nu-i nimic dacă nu face

Mai cald în casele în care-i frig.

Dezmoşteniţii-şi caută o cale

Nenorociţii trec cu paşii grei

Nu ne putem închide-n cabinete

Făcând uşor abstracţie de ei.

Mizeria există până-n oase

Popoare mor şi indivizi decad

Nu-i cântec pe pământ să nu miroasă

A foc, a năduşeală şi a iad.

Şi dacă toate cântecele noastre

Nimic nu sunt şi chiar nimic nu pot

Noi pentru cei săraci şi fără şanse

Suntem mereu datori să facem tot.

Măcar atât din toate să rămână

Din tot ce-am pătimit la focul mic

Un vers, o spovedanie, un cântec

De partea celor care n-au nimic.

Niciodată, niciodată

Să nu uităm de cei mai trişti ca noi.

***

Adrian Păunescu