sâmbătă, 26 august 2017

Creierul omului bătrân






Fratilor,... acusi incepem sa fim destepti!!


Creierul omului bătrân – studiile doctorului american nu pot să nu ne şocheze!

 Pe baza ultimelor cercetări în domeniul neurologiei, gerontologul american Gene Cohen, directorul Centrului de cercetări în domeniul Îmbătrînirii şi Sănătăţii din cadrul Universităţii George Washington, susţine că creierul unei persoane în etate este mult mai elastic decât se consideră a fi.

Pe parcursul întregii vieţi creierul nostru codează gândurile şi amintirile, formând astfel noi legături neuronale. Mai mult ca atât, interacțiunea dintre emisfera dreaptă şi stângă ale creierului devine mai integrată, ceea ce duce la îmbunătățirea posibilităților noastre creative.

Creierul unei persoane sănătoase înaintate în vârstă nu mai este atât de rapid ca în tinereţe, dar în schimb este foarte elastic. S-ar putea ca aceasta să fie una din cauzele pentru care la bătrâneţe oamenii trag concluzii mai precise şi iau decizii înţelepte. În afară de aceasta s-a dovedit că odată cu înaintarea în vârstă creierul reacţionează mai calm la emoţiile negative. De fapt el începe să funcţioneze la capacitate maximă la vârsta de 60-80 de ani. Apogeul activităţii intelectuale a omului are loc în jurul vârstei de 70 de ani. Cu timpul în creierul uman creşte cantitatea de mielină – substanţă datorită căreia semnalul neuronal se transmite mai rapid. Din această cauză capacitatea intelectuală generală a creierului creşte cu până la 3000% în comparaţie cu valoarea medie în categoriile de vârstă inferioare. Apogeul producţiei de mielină are loc în acelaşi interval de vârstă: 60-80 de ani.

Dacă până la 60 de ani între cele două emisfere cerebrale există o separare strictă a funcţiilor, după această vârstă omul poate folosi ambele emisfere concomitent, reglând activarea lor prin înclinări uşoare ale capului într-o parte sau alta. În acest fel se pot rezolva probleme mult mai complexe.

Cercetătorii au selectat voluntari din diferite categorii de vârstă şi i-au rugat să răspundă la un şir de teste de diferite grade de dificultate. S-a dovedit că oamenii din categoria de vârstă 60-75 de ani rezolvă mult mai simplu şi mai rapid cele mai dificile probleme. Participanţii mai tineri în situaţii critice, când aveau de rezolvat probleme dificile, mergeau pe calea calculului tuturor variantelor posibile, ceea ce, într-un final, crea o mare confuzie. Întretimp oamenii trecuţi de 60 de ani alegeau cu o exactitate uimitoare 2-3 variante alternative, cu ajutorul cărora găseau uşor soluţia corectă.

Profesorul Monchi Oury din Universitatea din Montreal afirmă: “Creierul unui om în etate alege calea cea mai ergonomică, excluzând variantele inutile şi luând în calcul doar variantele corecte ale rezolvării problemei”. În afară de aceasta îşi spune cuvântul şi experienţa de viaţă pe care au acumulat-o oamenii în vârstă de-a lungul anilor. Ei sunt expuşi într-o măsură mult mai mică decât tinerii la confuzii şi tulburări datorate unor informaţii cu încărcătură emoţională.

Profesorul Dilip Jeste de la Universitatea din California afirmă: “Creierul uman, în spatele căruia se află zeci de ani de viaţă, este mult mai puţin impulsiv şi mult mai raţional”. Anume asta numim noi “înţelepciune”: un amestec de cunoştinţe şi de experienţă, care permit luarea rapidă a unor decizii corecte.


Particularităţile funcţionării creierului la 60-70 de ani

- Neuronii cerebrali nu mor, ci pot dispărea conexiunile dintre ei atunci când omul nu practică o muncă intelectuală serioasă.
- Odată cu înaintarea în vârstă creşte cantitatea de mielină în creier, apogeul acestei creşteri fiind după 60 de ani. În acest fel are loc accelerarea trecerii semnalelor de la un neuron la altul, iar capacitatea intelectuală creşte de 30 de ori.
- Lipsa de concentrare şi memoria slabă sunt datorate excesului de informaţie în “memoria operativă”.
- La această vârstă omul devine mult mai rezistent la stres şi poate lucra mult mai eficient în condiţii de solicitare emoţională.
- Începând cu vârsta de 60 de ani omul începe să utilizeze concomitent ambele emisfere cerebrale.
- În această perioadă a vieţii creşte considerabil ceea ce numim noi “intuiţie”.
- Apogeul funcţiilor cognitive are loc în intervalul de vârstă 60-70 de ani.
- Dacă se respectă un mod de viaţă sănătos, capacitatea intelectuală nu numai că nu scade odată cu vârsta, ci, dimpotrivă, chiar este în creştere şi poate atinge apogeul la 80 sau chiar la 90 de ani.

Sursa: Prof. Valentina Lupu









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu