Ceturi Cotidiene
Andrei Plesu
În mod
normal, loialităţile oarbe şi interesele personale (legate de „carieră“ şi
avere) dăunează cu siguranţă caracterului, dar n-ar trebui să destructureze cu
totul facultăţile intelectuale. Ba chiar din contră. Cel puţin aşa credeam pînă
de curînd. Constat însă, din ce în ce mai des, că m-am înşelat. DE ACELASI
AUTOR Lucian Pintilie şi mizeria lumii O statuie bîntuie lumea: Karl Marx
Lăsaţi critica! Vrem soluţii! Articol preluat din Dilema veche Oameni pe care
îi socoteam cît de cît inteligenţi, maturi, capabili de oarecare coerenţă
logică se dovedesc, adesea, înceţoşaţi mintal, deîndată ce au de apărat un şef,
un partid, o strategie oarecare de promovare personală. În astfel de situaţii,
ei cad rapid sub nivelul înzestrărilor lor curente, pentru a intra în categoria
nătărăilor aproape candizi.
Îmi îngădui să dau două exemple, din multele pe
care scena politică de la noi le oferă zilnic. Un membru PSD, fost ministru,
reacţionează „înţelept“ şi credincios disciplinei de partid, deîndată ce
preşedintele Iohannis cere demisia dnei prim-ministru. Pot înţelege divergenţa
de opinie, pot înţelege susţinerea cvasi-obligatorie a unui premier desemnat de
partidul din care faci parte. Ceea ce nu pot înţelege este argumentaţia de
„începător“ a fostului ministru. Ceva de genul: „Nu se poate demite un
prim-ministru aşa, nitam-nisam. Un prim-ministru înseamnă o întreagă reţea
instituţională, o structură administrativă complexă, un întreg aparat... Prin
demitere pripită, rişti, deci, să provoci haos!“ Iată un mod de a argumenta la
care partidul domnului cu pricina nu pare să se fi gîndit, cînd a schimbat,
nitam-nisam, trei premieri într-un singur an. Decizia „din scurt“ e deci
legitimă dacă e decizia şefului meu, dar iresponsabilă dacă e o propunere a
şefului statului. Iată un caz în care loialitatea politică produce o
stingheritoare adumbrire mintală, un soi de nebuloasă logică, cu efect opus
celui scontat.
Alt caz: preşedintele Iohannis cere guvernului să răspundă „clar
şi documentat“ dacă mai au „bani pentru pensii şi salarii pînă la sfârşitul
anului“. Ei bine, un ministru direct implicat în afacere se grăbeşte să
reacţioneze după o logică stupefiantă: „Am căutat să văd care sînt atribuţiile
preşedintelui României şi n-am găsit nicăieri atribuţia să întrebe dacă sînt
bani pentru pensii şi salarii. Atribuţiile dlui Iohannis sînt să asigure
funcţionarea instituţiilor statului.“ Nu e tare? Care va să zică, în
Constituţie, nu e prevăzut dreptul Preşedinţiei de a întreba cum e cu finanţele
ţării! Eu credeam că nu numai preşedintele, dar orice alt cetăţean al României
are dreptul să fie informat cu privire la politica economică a guvernului, mai
ales dacă această politică îl atinge la buzunar. Ba bine că nu! Unde, în
Constituţie, e menţionat expressis verbis, acest drept?
Guvernul îşi vede de
treaba lui, noi de nevoile noastre! Ţanţoşul ministru pe care l-am citat e de
părere că dl Iohannis trebuie să-şi restrîngă activitatea „doar“ la asigurarea
bunei funcţionări a instituţiilor statului. Aha! Prin urmare a avea bani de
pensii şi salarii pentru cetăţeni n-are legătură cu buna funcţionare a
instituţiilor statului! Să mai zică cineva că nu sîntem pe mîini bune! Că
inteligenţa şi constituţionalitatea nu sînt confiscate definitiv de o mînă de
oameni care, din fericire, ne conduc! Încep să mă întreb dacă dl Iohannis nu
mai comite, în viaţa lui zilnică, şi alte „abateri“ de la legea fundamentală a
ţării.
De pildă: scrie undeva în Constituţie că are voie să zîmbească? Sau să
meargă cu bicicleta? Sau că soţia domniei sale poate apărea în public cu rochii
şi poşete „neconforme“? Sau că poate convoca la Cotroceni vreun ministru pentru
consultări?
Cum adică? Păi ce, miniştrii sînt nişte şcolari pe care îi scoţi,
cînd vrei tu, la tablă?! Nu vreau să mai dau şi alte exemple. Mă tem puţin să
nu fiu urecheat de o categorie de drept gînditori care înclină să privească
duios, înţelegător, creştineşte, greşelile demnitarilor. Mai ales cele de
logică, gramatică, educaţie şi cultură. A observa că dna Dăncilă nu se prea
poate exprima omeneşte e, pare-se, o formă de misoginism. (Deşi de comentarii
„răutăcioase“ de acelaşi tip au avut parte şi dnii Liviu Pop, Valentin Popa
etc.). Pe scurt: să-i lăsăm în pace pe guvernanţi cu bombănelile noastre
meschine! Să-i lăsăm să lucreze! Au multe de făcut şi, slavă Domnului, se
descurcă... Un anumit coeficient de „ceaţă“ cerebrală ne invadează cotidian şi
pe canale mai „mondene“, mai puţin pretenţioase, decît cele ocupate de
„elitele“ politice. De pildă, în presă. Şi mă voi referi, deocamdată, la
nivelul cel mai de jos (dar şi cel mai „popular“) al gazetăriei autohtone.
Cititorul e, adesea, „prostit“, fie în mod voit, fie prin simplă inaptitudine
profesională. Scopul? Creşterea, cu orice preţ, a rating-ului.
De luni de zile,
văd, uimit, ştiri „teribile“ despre cunoscutul cuplu Andra-Măruţă. Ideea
generală e că ne aflăm în plină catastrofă. Andra „dă, în sfîrşit, din casă“,
„Măruţă e zdrobit“, „Andra îl înşală“, „Măruţă o înşală“. Dacă ai slăbiciunea
să dai „click“ pe titlu (însoţit, de regulă, de o poză în lacrimi a celor doi),
afli că, de fapt, totul e în regulă. Că nu s-a întîmplat nimic! „Andra pleacă
din România!“ înseamnă doar că va avea un concert la Londra... Alteori se
alunecă spre lugubru: „Ion Iliescu în doliu! A pierdut-o!“ Alături, o poză a
fostului preşedinte lîngă soţia sa. În realitate, e vorba despre un mesaj de
condoleanţe al lui Ion Iliescu pentru Hildegard Puvak. Un mare prilej de
lovituri mediatice (şi o mare demonstraţie de prost gust şi lipsă de
imaginaţie) sînt anunţurile funebre.
Moartea unui muzician se anunţă, poetic,
astfel: „X s-a dus să cînte în ceruri“. În aceeaşi notă optimistă, ni se spune
şi despre balerini, regizori, poeţi, că tocmai au decis să-şi continue
activitatea „dincolo“. Ce frumos! Ce performanţă gazetărească! Ce sondaj abisal
în teologia vieţii de apoi! Ceţuri sus, ceţuri jos, ceţuri în preajmă! Aud
comentatori mereu întristaţi că am ajuns o simplă „colonie“ (a UE, a SUA, a
„străinilor“ în general ş.a.m.d.). Eu unul mă simt colonizat, deocamdată, de
ceţurile mioritice: cîteva turme de oi şi cîţiva ciobănei...
Citeste mai
mult: adev.ro/p9kzby
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu