SCRISOAREA
UNEI GĂINI,
Drag puişorul meu nepoţel,
Nu denult am călătorit cu un camion
deschis. Camionul era mare, roşu şi fîrnîia pe nas...
Eu stăteam împreună cu cinci vecine, într-o ladă cu acoperiş şi pereţi de sîrmă..
Ne-am distrat pe drum foarte bine fiindcă
zburau multe păsări, soarele se juca mereu cu norii şi aveam la noi o cutie cu
,, amuse gueule’’, adică ceva de ronţăit, cum se spune, ca sa pierdem vremea. Pentru
noi, aceasta era ceva de ciugulit, gustos si consistent.
Trecînd noi, pe lîngă o fermă, am văzut multe
lucruri intresante, dar ce m-a
impresionat mai mult, era o surată de a noastră care se urcase pe o movilă de
nisip şi se lăuda, cotcodăcind foarte
tare, anunţîndu-şi bucuria că a izbutit să facă un ou.
Găina respectivă se recomanda spunînd că o cheamă Cot Cot – Cotco Dac. Cunoscîndu-i deci
numele, eu m-am hotărît să-i scriu despre mine, ca să ştie şi ea, că şi eu sunt o eroină. Iata
scrisoarea pe care i-am trimis-o:
Dragă Cot Cot – Cotco Dac,
Eu mă numesc Cot şi locuiesc la ferma avicolă de lînga cîmpul de lucernă.
Dar să o iau de la început, ca să mă cunoşti
mai bine.
Înainte de a fi existat, eu eram un ou
roşcat la coajă – vezi de aceea eu sunt roşie, iar patronul cînd vorbeşte
despre mine zice că sunt de rasa Rhode Island.
După câte îmi amintesc, pe atunci, ca eram
doar o fărâmă, o pată mică pe gălbenuşul oului. Cineva a luat cu grijă oul, l-a măsurat, cu o verigă de sârmă, ca să vadă
dacă trec examenul de aptitudine. Numai
dupa ce treceam acest examen, puteam avansa, ca să pot deveni o găină de soi. Gata,
trecut acest hop, am fost aşezată, ca ou, ce eram, pe o ramă care avea cuibuleţe, cum au
cartoanele de ouă. Apoi am stat vreo
douăzeci şi ceva de zile într-un dulap
confortabil, numit incubator. Acolo, în lăuntrul lui spaţios, aveam lumină,
umiditate, temperatură potrivită şi termostat, un aparat care doza temperatura.
Din când în când cineva mă întorcea, automat, de pe o parte pe alta, ca să dorm bine.
De vreo doua ori, cineva îmbrăcat cu halat
alb, pe semne operatorul de la staţiunea de incubaţie, m-a expus la o lampă, ca
să vadă dacă am crescut şi voi deveni un pui bun. Am trecut examenul cu succes
şi la sfârşitul somnului, cioculeţul meu
a devenit atâta de tare încât am
perforat coaja oului. Atunci am respirat adnâc, am luat mult oxigen şi voind
să-mi schimb poziţia, am ieşit din coaja oului.
Nu-mi dădeam seama dar mi se părea că nu sunt un pui
frumos, iar penele mici – puful, stătea
lipit de mine. Dar puful a început să se svânte după câteva ore, şi aşa am
devenit o frumuseţe de pui !
O fetiţă, care făcea acolo practică, m-a
luat în mână şi m-a sărutat, spunînd: ,, Uite ce ochişori frumoşi are, şi ce
aripioare tari!’’
Aşa am început o altă viaţă.
Cred ca nici găina – mama cloşcă, n-ar fi putut îngriji
atâţia pui, câţi eram noi, fiindcă eram
o mulţime, multe sute şi poate chiar mii.. Aşa că am fost puşi în grupuri de vreo
cincizeci de puişori, sub pulpana unei eleveuze – mama noastră artificială,
mecanică, adoptivă. Eleveuza avea un bec
de la care primeam lumină şi căldură. Lângă draperia eleveuzei aveam
hrană şi apă.
Ce-a mai fost la început, pănă ne-am mai
disciplinat, călcam în străchini, cum se zice, eram muraţi din cap până în picioare.
Vasul rotund din care beam apă era cu rigole, santulete, dar cum noi eram nişte
ghemotoace, gâgâlice, tot reuşeam să ne udăm chiar daca ar fi fost ar numai o picătură de apă. ……………
Tainurile
noastre de mancare aveau branza de vaci , malai,, vtamine , oua
fierte mauntite si cite odata firimitri de vereata..
Era sa de bine, era asa de vesel,, si ne
fugaream ntre noi si , si ne ciuguleam mancarea care ne aungea unora pe spate.
Si tare ne placea sa ii deranjam pe cei care dormeau. Asa am cescut si ne-au
crwescut si primele pene. Acuma nu mai eram aşa de pufoşi şi de dragalaşi, dar
acuma trecusem de ,, creşă,, şi ram deja la ,, grădiniţă,,. Gata Nu mai dormeam sub ,,eleveuyă,, ci ca nişte
orătănii serioase + ce devenisem+ dormeam în nişte mici ţarcuri. Primeam
mîncare în jgheaburi,, apă în rigole, în care nu ne mai puteam bălăci.
Devenisem bine educaţi.
Şi aşa, din etapă în etapă am crescut, am
învăţat să ne civiliyăm, deşi unii dintre noi mai loveau cu ciocurile în
dreapta şi în stînga, Atunci fetele care ne supravegheau, i+au izolat pe
bîtăuţi. De fapt daca nu ştiau să se comporte bine în colectivitate, n+au decît
sa traiască izolat si plictisitor. Aşa le trebuie , să le fie de învăţătură .
Impul a trecut repede, şi cînd am împlinit
şase luni, eram o domnişoara puicuţă, frumoasa şi trupeşă. Incepînd de aci am
fost cazată în cotţul cu găinile, care încep sa facă ouă. Acolo primeam atîtea
bunatăţi de mîncare, era atîta lumina , încît atunci cînd mi+a devenit roşie
creasta, mi+a venit pofta sa câ și mai mult. Am fost totdeauna cântăreață, dar
atunci am început singură, fiind eu însâ-mi uimită de talentul meu. Cântam
într-una.
Am început să primesc și să mănânc și mai
multe bunătăți, și lucernă proaspătă,
verde și morcov ras, și câte și mai câte de nici eu nu mai știu cum le cheamă.
Și am început să fac ouă, dar unul
dimineața și altul seara, câteodată două și al treilea noaptea. Atunci mi-am
amintit de tine dragă surioară și îți scriu ca să mă laud și eu.
Ricum, între viețile noastre este o
diferență : tu trăiești mai mult și cu mai multe dificultăți. Eu trăiesc
într-un paradis, trăiesc mai intens, dar după 3-4 ani voi fi pensionată și apoi
voi ajunge – totuși o supă bună cu tăiței, din care le place atât de mult
copiilor.
---------------------------------
(notă,
autoarea fiind inginer agronom a lucrat o perioada la Statiunea de Incubație
artificială- pui de găină, Iravicoop-Timișoara).
Montreal, 2002
Melania Rusu Caragioiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu