Mere pădurețe 7 - NECORECTAT

Mere pădurețe 7

..Şi Sandu Crăciunaş (o să fiu întrebat de ce'-am scris despre el, deşi doar acidental e indetic până şi numele cu cel care oficial îl poartă el pădureț, dar de fapt despre Cocoşu Roşu e vorba şi mă rog a nu se confunda, chiar dacă îi încarc biografia cu tăsături care pot coincide întâmplător cu cele care-l pot caracteza pe el, că nu-i un moaie-poame, dar care dintre cei vii care e ?) El e deputatul satului la primărie, la comuna Recea-Cristur, după spusele lui Săndel, a primarului Rusu Laurian-Alexandru, născut în centru de comună, cu origine sănătoasă după cum se spune, că-i baiatul lui Andrei şi Ninuca, doi săteni modeşti (unii mai cârtesc, bâtfesc: cum se mai întâmplă în obştea satului, c-ar fi feciorului preşedintelui de "ceape" Pop şi, c-ar semăna, e leit cu Ioan, un alt fiu a lui, a preşedintelui buclucaş, împricinat şi de poveste, deşi Săndel e a Cucului, ouat în al cuib semeț de şoim sau vultur carpatic, rar ca mioriticul ciobănesc). Făcuse deputat pe Cocoşu Roşu şi fără elctorat şi dacă n-a ieşit electoral prin votul sătenilor rude fariseice, ca Ana şi Kaiafa, Alfa şi Omega pentru drama  lui Iisus, Karenina care deşteaptă se făcuse de circ aruncându-se fatal dinaintea trenului, ca să-l fenteze pe "idiotu" lui Dovstoievski, dar diplomația primarului era să scoată de la caseria primăriei, ca să-i dea nişte bănuți, ca orbului care sta pe treptele bisericii, că nu mai era consilier, că nu ieşise ori cât s-ar fâsăi, folforosi şi cofârsi, toroşti toroştind în obştea satului cu fițele lui cocoşeşti de cine mi-s şi de unde mi-s io, ca fecior de lele hei-hei, văcăriță filizofă la "Drum Nou" Ciubăncuța supra-numită pentru bărbăția ei "Pişta" de acelaşi uâcios, coleg de grajd, Ioan Revnic, "Burdeosu", după îngaduința dumnelovosta eu îi ziceam: "Ion Republică" lui Burdeosu, că-i un om fălos, care nu te lasă să mişti în front la apelul de seară de la făgădău, crâşmă, birt, bar, turnând doar el semințe, grăunțe-n coş, ca să le schimbe numele, dar ce vă spuneam ? Sandu aiesta neânsurat era cu tic nervos, fițos fâțăindu-se, ca şi cum nu pe tine te-ar toroşti cu toroştele până la podele, ținându-se tare pe piață, ca cona Chiriță precupețând jignitor, ca un preşedinte jucător, că trecând Daria pe drum pe lângă casa lor, el vâgăind din mână, ca un trimbulind în răzbel, ca Zoro, care ar vrea vreme grea arătând ca unul care cere ploaie ori ca o ciuhă în cânepişte, sperietoare de ciori în lanul de grâu ori durăitoare de zburătăcit păsările din lanul de secară, ovăs, grâu, pentru care țăranul şi țăranca lui s-au ostenit să aibă haznă, folos, țaranul pornind la plug în casă la uşa molcom cu clopul scos de pe cap şi-n mână stângă, îşi face cruce şi pios, sfios, zice: -"Doamne ajută"! Şi ajuns în capătul pământului pe care o să-l ară îngenunche şi tot cu capul descoperit se roagă, ca Dumnezeu să-i dea roadă, să-l ferască de năpaste, căzând piatră, gheță-grindină şi rău, iar la terminarea lucrului după ce bărbatul curat, neculcat peste noapte cu toată nerbdarea şi îmbujorarea femeii culcată aprinsă, culcată lângă el dornică să fie ținută în brațe, dar bărbatul ştiind ce are de făcut adoua zi e abstinent, reținut, se reține cu riscu de a crâşca din dinți fără să înjure ori femeia afurisită să se chiar ducă de la el, ca o mamonă, fată a deşertului, cu toate că şi bărbatul nețucând crucea popii de câte n-are de răbdat, de suferit pocăit, ca un Hristos pe cruce, el mai trebuind şi ieşind în noaptea înstelată afară, ca să mai răsufle şi el, că până la urmă noaptea-i pe trcute şi nu-i un sfârşit de lume, deci după ce a terminat, aşa osteniți cum sunt amândoi fiind părtaşi la munca din hotar, din câmp: barbatul ținând de coarnele plugului şi femeia fie mânând vitele sau coducându-le de rudă, conducându-le pe brazdă, femeia cu ultimul cuvânt dezbrăcată de veşmintele ei, rămânând goală cum o făcut-o Dumnezeu, în costumul lui Adam, cum şi cătanele dezbrăcate şi -n pielea goală cânând şi cu mâinile-n jeb merg pe ştrec, pe calea ferată, dar femeia omului mai joacă un rol şi legată la ochi merge descântând de-alungul locului, pământului, parcelei, lotului, să le lege păsările la ochi, ca să nu vadă, ca să nu le poată prăda, strica, semănătura. Ca atare Daria, că despre ea era vorba trecând pe lânga Sandu, acesta ca un cocostârc într-un picior şi înfoindu-se curcan burzulit şi neavând lacat la gură, boi pe limbă, acesta de deştept ce era a zis jignitor, ca şi cum ar zice mâței gestante, a zis ca o scrisoare pierdută: -"Ni şi pe bolunda aiasta", pe holteiul aiesta bătrân urât cu binele şi'-n alte dăți, când trăia mama lui Daria, când trăia Vica, auzindu-l şi văzându-l scuipând de parcă descânta de deochi, cu alocuțiuni, expresii inventive colorate şi celebre, cinste şi onoare lui !

Marius grijuliu îmi dă telefon, că-i cald, toropeală, torid, să nu ies şi să stau în soare. E semn, că am şi eu pe cineva şi-i frumos din partea lui, având mâine de ziua copilului şi au şi ei, cei de la poştă liber, aşa, că aşteaptă-l, că soseşte şi el acasă.

Pe Daria tot felul de griji o frământă vrând la toți bine, că ea nu vindea legume la grădinar. Azi a derapat luând-o pe arătură după colț, ca Menix sfântul, la Cofetărie, la "Lemnul Verde", la o prăjitură, a luat-o cu trenul pe mălăini, pe arătură, printre buruieni şi mărăcini cu tot mai puțini oameni țărani, din ce în ce tot mai bătrâni, tot mai puțini, grijania măsii, negospodari din guvern, că cei din guvern n-au mintea limpede, n-au la cap, la bibilică, la bilă, ce trebuie, n-au să nu uite de importanța muncitorului-agricultor "Agraria" nefiind a omului simplu, a țăranului care năduşeşte, transpiră, sănătos încăpățânat în bine, a țaranului, care se speteşte până pică în nas, ca boul pe brazdă dar cei sus aleşi tocmai pe el l-au uitat cu totul. Cui foloseşte ceea ce şti Daria neplecată-n Spania din România ? Şti ce are de făcut, dar pe cine doare-n spiț de ce are ea ca un porlog pe suflet? Se teme de ea însuşi, (eu,  ce vă spun sufletelor voastre neânîncrezătoare, la voi fiind departe de ea, de simțirea, înțelegerea, care o aşteaptă, că omul se cunoaşte care ce poate, dar parcă nu avem sufletul format să dăruim din fericirea noastra şi ei şi celuilalt milos, darnic, ea cerând tuturor fără pretenții şi de la mine- că am sufletu-n palmă, că suntem buni cu toții, dar, că ea nu se cunoaşte pe sine destul e povestea lui Cocoşu Roşu, cum zice şi Ionel Suciu din Pustuța,Recea-Cristur,Cj.) "şi nu mai departe or tot venit frații pe la Ciubăncuța, ticule, zice ea sinceră, dezinvoltă, tu, ticule, fiind în permanență uneori, ca un prapor, paznic de far lângă mama, pază bună care trece peste primejdia rea şi ei sau eu n-am ce-ți greşi, reproşa, dar ei săptămânal dădeau pe acasă, nu lucru, nu rău, ci alintător, însă le-am zis, dar cine avea urechi să audă, ochi să vadă ? şi s-ar putea nu la timpul potrivit să fi zis, i-am cerut lui Marius, ca la un frate de mamă mai mare, dar de unde să ştii care-i timpul şi ne timpul, dar nici unul nu s-a gândit să mă ducă la mica în Cluj s-o văd vie, în viață, şi-ți dai seama ce plâns amar am stăvilit în mine, un potop care urcă şi corabia lui Noe până pe muntele Ararat împotmolind-o între stânci şi aflându'se până-n zilele noastre, ca mărturie, sub ghețar ?"

-"Nu-i destul, că port în mine frica să nu mă țâpe din servici, să mă pună pe drumuri şi să pună pe altcineva în locul meu, deşi mă silesc şi fac şi lucruri bune, chiar bărbăteşti, însă te poți aştepta la orice te miri din partea cui, că multe vulpi şi lupi sunt cu ochii pe mine şi mă vânează vrând să le fiu pradă", mai zice ea ca Iov, deşi în tot şi în toate era iubirea şi dreptul la înviere a lui Dumnezeu. Toți ştiu: dacă te păzeşti, nimic nu pățeşti, dar de unde fobia, obsesia stresantă, că nu pot la înălțime ? fobia de întuneric ? senzația de slăbire, că n-o să pot să fac față sarcinilor, că mi-or ieşi când merg dimineața câini-n drum şi m-or muşca ? pentru ce, chiar aşa atâtea griji: n-o uitat cumva mica sa-şi ia medicamentele ? şi la Cluj de anume telefonând-o, c-avea telefonul ei Vica şi întrebând-o omenşte: -"Mică, ți-ai luat medicamentele ?" Uneori grija ei pare ca apa-n ciur, exagerată, exasperată, ca apa-n vale şi fetele în habă, şezătoarea la scaun cu tri picioare, halbă, strânsă de fete fecioare şi flăcăi holtei, şezătoare, care nu se mai ține, că nu-i tineret care să iasă nici pe laiță, pe banca,de la drum şi să horească mândru şi fără modru, ca s-auzi parcă tot satul numai şi numai cântec. Ea avea acea căldură omenească cu mult soare social-uman, dar uneori părea prea împovarată având o minte curioasă (Acuma văd cum o apasă grija, că mamă-sa-i dusă, nu-i acasă, ea, nu singura, dar cea mai neajutorată dintre toți şi de mai arunca cu furca vorbele adresate lui maică-sa şi Gusti Pocăitu, lăptar, mort şi el, avea vorbele lui, nu neapărat despre Daria, ci de toți care nu-i erau la inimă: -"Dacă aşa i mintiuca", iar dacă-i spuneai ceva, o nemulțumire despre frații de pocăință sărea, ca ars: -"Ei îşi vor da seama", zicea, ca şi cum el nu mânca din acelaşi blid cireşe cu ei, ca să-ți scuipe sâmburii-n nas.

Nimeni nu-i bătut în cuie sau e bătut în cuie (de cine ? pe cine a bătut în cuie? Pe Hristos ? şi pentru  ce ? pentru binele facut omenirii educând-o în spiritul binelui, a dreptului de a fi cu iubire, cinstiți, cu pace, belşug şi împăcare? pentru'ca după ceea ce a făcut El, Iisus, ca minuni, bineacere, indiferent de ziua în care s-a învrednicit să le facă, chiar şi-n sabat, toate zilele fiind din firea lucrurilor zilelele  lui Dumnezeu, ca zilele finte de paşti, pascale şi cele de Crăciun, de nastere a Domnului nost, după cum scriu scripturile, că a face bine şi de folos celorlalți, nu-i păcat, ca atare, după ce a făcut ce a făcut Iisus Alduitul, la ce bun să existe în lume şi pe lume: om ucidere, războie, foame, tâlharie şi oameni nimanuii, beteji, nu-i aşa ?)

-"Nu cumva mi-o făcut cineva ceva, mă întreabă Daria-Loredana Ferghete (toți sunt copiii mei şi m-a bate Dumnezeu dacă mint, dar Daria-Loredana e rezuultatul dragostei mele animalice cu Vica, o dragoste  vrută şi conştientă cu Vica şi Daria e copilul meu, că şi Vica zicea sinceră: -"E fata ta !" şi chiar şi sătenii, că auzeam sau nu: -"Sameni huc, cu tată-tu"). Era prunca mea, dar nu țineam mai mult la ea, ca ceilalți, deşi nu doar Vica pe patul ei de moarte, deşi nu credeam o clipă, c-are să moarâ  Vica, ea şti de ce-era milă de Daria, o compătimea zicând cu gura de moarte: -"Daria-i fata ta ai grijă de ea". La cele rostite de Daria: -"Tu tereferi la vrăji, farmece, când mă întrebi nefiresc: -"Nu cumva mi-o făcut vineva ceva, zici cum ț-o băgat Vica, mamă-ta bazaconii în cap, c-ar fi posibil şi aşa cevva, altceva, deşi nici vorbă, că având pe DUMNEZEU ,,NU SE POATE ÎNTMLA NIMIC, ((()(()))

     - Ce frumos al dreptului de a fi mai altel din altfel de şcoală a neamului.

     - Având pe Dumnezeu n-ar trebui s'avem parte de rău, dar rău tot este peste noi, peste tot asemeni găii năpăstuind cloşca cu puii de aur şi unii deştepți, naiv: ---"Ne pune Dumnezeu la încercare" (nu ne lămureşte asta întru totul, de ce caii de bătaie, ca oameni gândim sublim, rebel, de ce tot în calul care trage se dă, se loveşte cu bâta, cu oiştea ca Irimia dupăcpasărea din gard, ca-n pomul încărcat cu roadă, cu poame? nu ne explicăm pradă ispitelor, îndoielilor, sensibilității, fragelității, neavând nici cât negru sub unghie meritul lui Iov, dar zicându-se, că nu-i om fără păcat şi cum putem fi cruciali, nobil învingători convingători precum tu, Ben Todică la emisiunea celor tri fete, ca şcolărițele ştrengărițe, liceene vesele de succes de la"unda românească" cu aripi întinse către zbor prestigios prin eter spre pretutindeni cu doina energică şi fără egal al graiului mioritic şi dulce minune a sufletului românesc şi de Patria Limba Română cu îndemână şi miorotic-omenesc nealterat de vicii şi de crudă realitate, că preaplin de aur crnuşiu, de un divin al păcii şi de strădania muncii pentru starea de bine cu o adevărată responsabilitate social-cosmico-umană, după spusa criticului Lucian Gruia, voi dragilor interaționali bătând toate recorurile posibile, ca: suteți nişte lauriați opera omnia de şi de autentică valoaea trăitorilor autohtoni arhaici, din spațiul generos omenesc geto-daco-român, al nostru "laudator temporis acti".

E ziua copiilor şi a lui Daria deci, dar şi a celorlați "ciolobici, cum le zice "Ciolobica," "Bucuria", Vasile Beldean, un diferit, o excepție de care te poți plânge, copiii îmi sunt copiii şi muşchetarii români a lui Vica mi-s prunci, copilaşi dragi, cât trăiesc, mişc, ca "Angela merge încet", ca melcul, la întrecere cu "picioroange- lați- lungilă- păsărilă- urechilă-, iepurilă", un încrezut de înțelepciunea lui, alflat sub semnul care-implică prostia şi domnia exsgerând că poate şi de nu reuşeşte tot şi când dovedea în mod deosebit contrarul remarcându-se, că în căpățâna lui de păpuşă e un turn babel încurcând până şi limbile oamenilor, deşi ziua copiilor e o zi relaxată, că-mi vin cei dragi mie, vin acasa, Dari fără deghizări Daria eschivat ca mare problemă purtându-le frica pentru a fi creativ: străduindu-se să fie motivat echilibrată cu-n "boni-ton", care o face să se drpăşească pe sine în scopul de a face lucru bine făcut, ca să nu se mai asemăne cu Veronica, cu mama, bunica ei, care e cu mâna pe toate şi pe nimic, în casa ei fiind o dezordine, o vraişte, dar de la cine să învețe hărnicia de a  se ordona şi disciplina ea copilaria pevremea de război, de bejenie, petrecînd pe păduri în ipostaza de fata pădurii, dar cine s-o învețe pentru a nu fi în casa ei vraişte, ca-n filozofia lui Heghel ? sălbăticiunile ? pentru esența de Hristos a omenirii jinduind după pace şi pâine există un instinct, cum zici tu Ben, cu instinctul făcându-se o perfomanță, om de succes, în ciudă, că tu, negi, ca o furtună într-un pahar cu apă, un foc pe care dacă nu exită, cu o gură de apă îl stingi, că te implică, că eşti născut aici în România te implici cu marele speranțe de mai bine înțelegând sănătatea, aşteptărille mari fiind iubirea, pragamatismul, altruismul dând şi altora fericirea, ca om între oameni, pentru oamen, pâini şi pace dăruită, în pretutindendeni.

De unu iunie te reantorci în timp (o teleportare, deşi vrei să rămâi tot matur, cu mintea de acuma, în desfăşurare de forță, cu toate pânzele sus şi printre cireşari lângă fata din Carpați, în spledoarea ierbii păscute de mioarele din templu eliberării, descătuşrii.

-"Mai ledy mâine faci un bebe".

Fără să scriu mai şi uitându-mă şi la televizor şi trăind în sfera şi atmosferea plantelor şi a animăluțelor, cum mi s-ar muta mintea, cum abați pe copiii cu bubă pe suflet dela necazul şi cearta, care le-o făcuse Maica Precestă, că au şi ei în inocența lor au motivația, eu uitând abătându-mă de la nefericirea mea: "de la moartea căprioarei", moartea lui Vica. Cu stil eco-sănătos, sănotos încăpățânată în bine, când o telefoneză Daria pe Miha vrând să ştie pe unde-s pe traseul turistic din Cluj către Ciubăncuța şi Mihaela punctuală e în fața blocului deja în Mănăştur, ca să-l aştepte pe Marius care vine din Iris, de pe Byron şi chiar o şi sosit îi spune lui Daria mângâitor celemănoia aiasta clujană unde se simte foarte bine, O.K. Eu la oameni spun, le bag pe gât poveşti ? Îmi am aroma, luminozitatea şi culoatea de curcubeu-Dumnezeu cu dragoste şi dor.

     - Da ! Sunt gata sa nasc boierule!

     - Tu nu fugi de mine şi asta-i mioriticul, rostul românilor, primăvară cu aură a tuturor, te pup şi te-aştept copile-n România ta şi a mea, vino, ca să ne împlinim visele cu o viață pentru o viață sănătoasă, hristoasă-eminescian-someşană cu zile frumoase într-un ritualic a lui Zamolxis, zeu al zeilor, un al nostru cu simbol solar, flore de colț şi floare cu galben de gălbenuş, galben unic de Voroneț şi de soare românesc- haiducesc- pitoresc Ruso şi Vlahuță laudator teporis acti şi când ni se dă papucii, Quo vadis, Domine?.

Eu sunt bătut în cuie şi-i simpatic, bâtut în cuiele Ciubăncuții, că la blagovete, de blagoveştenie, de Bunavestire : "tot românul mănâncă peşte" şi s-aprinde focul sacru, de purificare (pe mine şi pe Daria fiind placut să ne mâie Vica, celalți copiii: Marius şi Miha fiind în Cluj, iar Teodor-Flaviu Celemen în Spania, pe noi doi ne mână în gradină să aprindem şi la casa noastră foc afumând pomii) şi pentru'ca pomii să-i fereşti de îngheț, pe pomii înmuguriți şi prin grădina vecinei Reghina îşi mână fetele ei: Emica şi Măriuța târând, trăgând, şi sunând dint-o droangă, clopoțel care se atârnă  la gâtul oilor, deci după ele trăgând un lanț descântă, strigă ritualic, magic:

-"Fugiți şerpi şi şopârle,

Că vin blagovatele

Şi vă rup spatele."

Amu unde-i Vica pentru a mă mâna şi aduna, ea fiind busola, măsura lucrurilor, în casa mea, omul potrivit la locul şi la timpul potrivit sfințit om între oameni, pentru oameni, ea, Vica, având soarele-n piept şi pentru ceilalți pâini proaspete-mâini. Eu sunt ca o dezinfecție a solului într-o ecuație, un lucru importantat, dar cine mai şti înafară de tine, Ben?

     - Vor sti cei care vor citi cartea dupa ce apare volumul 2.

     - La televiziunea Look Cluj îl văd pe pof. Univ. Aurel Bodea cel care mi-o facut preața, un adevărat studiu de specialitate, la cartea Antologie şi ceremonialul înmormântării a subsemnatului, Pavel Rătundeanu-Ferghete, publicată la Centru de conservare şi promovare a tadițiilor populare sub conducerea doctorandului Tiberiu Groza un om de suflet, ca Mircea Cîmpeanu cercetor.

-"Am venit acasă şi uşa închisă, zice lui Miha, îi zice nemulțumită Mia, Septimia lui Burdeosu (şi Vica pruneanca de-a lui Dolha din Pruni, nevasta celui de pomină, Revnic Ioan, a murit cu ceva timp şi, aiesta, figuraş bețiv notoriu, continua să bea, că el, zicea bătându-se cu cărămida-n piept, el are bani luând pensie şi de refugiat, cineva descurcându-l, cum i-au descurcat şi pe revoluționarii care n-au fost revoluționari, dar în acte oficial sunt).

-"Bine, tu, dar Ferghete nu mere la băute, zice la Miha, colega ei de şcoală generală.

-"Eu cu Vica am dat chix, însă eu sunt fix-pix, dar nu cu arta scrisului, nu şi cu scrisul", dar întrebat, ca pe vremuri de Burdea după o reclamă de la televizor: -Cum stai cu dragostea ? "Burdea râzând măgăreşte, aiurit, fleț şi necontrolat, cu gura până la urechi, de mine, însă acuma de ce să nu recunosc fiind serios şi să-i răspund drept: -" Ho, mă, e dezastru cu dragostea, sunt peste poartă în cornerul tău, că de alții nici în cot nu mă doare şi nici nu-i musai, că pus pe butuci, tulai lele !", indiferent de comentariu făcut de această ruină umană, haz de om breaz, eu tot în picioare cad, necăzând din statutul de om, chiar dacă în ce priveşte sex-ul sunt pus la index...

Datorită unui căpos, ca Burdeosu, personajele mele poartă supra-nume de Nastratin Hogea mai nestemate, ca numele lor oficiale din acte: din buletin sau certificatul de naştere, prin asta fiind mai distincți se deosebeau de alții care purtau prenume şi nume indentice şi-n cazul, lui"burdeosu" posibil, putând să însemne buruenos, rău de gură, gura dracului, mai melițos, mai lelițos fiind Cristea Octavian oficiantul sanitar, după cum băsădesc, zic sătenii, consătenii, deşi eu nu-l consider suficient de şiret pe Burdea, dar îl las pe el să creadă, că i mintea brici, de fapt să creadă el ce vrea, că nu-i putea ajunge cu prăjina la nas (ca-n toate satele româneşti, oamenii sunt ciufuliți de comunitate, cine nu ştia ? după aspectul fizic,comportament(erau nişte repere după modul de a fi:harnic, viclean sau slăbănog, modul de trai, dar el parcă a adus aceste porecle din poiana Priscolniții unde păşuna vitele colectivului ori de la 014 Margareta din ureche, ca văcar, grăjdar asemeni lui Vinuc, altalduit, bărbatul lui Lucreția"Pişta" şi asemeni lui Pavel Mânzat, vărul lui Vica, bărbatul lui Eva, feciorul lui Gherghica, fratele lui tătâne-su Ionaşu lui Casian de a Horjului, Mânzat şi-n familia lui Vica erau mai înstăriți mai gazdă, că despre Revnic, tata lui Iulian, a lui Victor"Căluțu" şi a lui Ioan Burdeosu o cârpă de spălat vase, spălătorul ajuns în oala cu păzâtură, el, ar fi mâncat zdreanța, ca pe dărabul de carne ce i s-ar cuvenit, ca om venit ostenit de la muncă şi şumenit binişor de la crâşma jidovului din Jidău sau Ponoroia, că şi aici era un han al haiducilor după trecerea văii în care-l găsiră pe Gheorghe a Florii Pierdutu, după topirea omătului, toamna mâncându-l în palmă să mergă să cumpere nişte vițele, dar nemaigăsindu-l până primăvara mort în apa văii, învățătorul Gornovă venind din Pustuța peste deal, că nu-i strica o duşcă de horincă la han, la jidov.

Unor cunoştințe de-ale mele crezând, că-n cele de ale carnavalulul  vorba de ei (nu mă eschivez de la răspunderea ce o am ca om-scriitor şi scriitor-om, scriitor al adevărului, dar trbuie să lămuresc rațional, cogito ergo sum": sunt atingeri pentru pielea lor spânzurată pe tup de drac înpelițat ) iar pe Burdeosu om cuhala-ripura, zdrențuros, zgrunțuros, la un pahar de vorbă şi Tamaş Virgil doctoraşu veterinar din Pâglişa lui Ioan Margineanu tumultos, zgomotos, larmuind, conferențiind acultat sau nu de gaşca celor care ar bea sau beau celuindu-l ca gură cască ce sunt roi de muşte dând năvală unde-mâncare şi văsărie murdară, nespălată, deci Doctoraşul cu gura plină scuipând alcol asupra celoralți, ca balaurul înfuriat flăcări, zice: -"Paharului trebuie să-i vorbeşti, povesteşti...", că doar de pielea lor li grijă unora aflați în goană după deşărtăciune şi vânt, deşi lor pe ei îi vizesză, avizează, atenționează, tensionează de toate relele cu care dezbracă lumea de binelegătându-le, mâncându-le, zilele şi scoțând tot untul din ceilalți, dându-şi arama, arma pe față, ca un lup când îi în haită dând iama la stână simțându-se ca un împărat urieş, Guliver în țara piticilor sau în împărăția oglinzilor strâmbe (şi vorba: ce-o aşteapă pe omenire dezgolind-o de virtuți: curaj, cinste... dezbrăcându-o de candoare, de splendoarea ierbei cinstei-pană mândră în clopul şi-n capul cui o poate purta gentilom, demn, cavaleresc (şi -i vorba demnității Caragiale cu candoare şi pudoare față de uricios, de fad , insipid, că le pute înteresul lor purtat cu dezinteres pentru restul lumii, că înteresul lor, imparțialitea lor, personal- individualist, nertist, că îs unşi cu toate alifiile, uriciunile şi flacăra făcliei de paşti îi arde ici pe colo în părțile esențiale cu desăvârşire, că unde-i doare  îi atinge Kiranulea, şi îi ranuieşte şi rana neângrijită, se agravează, infectează, agraveză şipuroează, ca furunculul maturat şi incizat de doftorul de marhe, iosag, uneori din neglijența propetarului cu îngaduință şi cu: -"Lasă, că i-a trece mânce-l cânii, că numa aiasta-mi mai lupsea, de parcă n-am destule pe cap: sapă, coseşte, recoltează, ară de toamnă... !" cu toate, că lucru lăsat, neglijat, pute a câcat şi-n rana netrată în puroiul puturos, mediu propice pentru rău: trăiesc, vojgăiesc, mişună scârbos, vermii, balaurii prăpădiți care cer zilnic fete fecioare, că dezinteresul pentru ceilalți i-artă cu chip schimonosit deşanțat neomenos pentru ceilalți şi lui Vica nu-i place să-i vadă cu asemenea atitudini, opinii, nu-i placea, ca fătului, bunicului Ferghete Viorel din Sâmpetru-Almaşului (pentru oricine România), cel care le spune verde-n față, vorbe de duh, la obştea satului necocoloşindu-le nimic celor greşiți, ştiind, că nu mergi departe cu minciuna, că dacă nu eşti pedepsit de lege tot te va pedepsi Dumnezeu, că nu-i faptă fără răsplată şi de ce fugi, nu scapi, că tot mai dă în vileag şi, şi negreşit te va frige penrtru incorectitudinea ta, deşi Burdeosu, crede că toți se vor bucura la fel în rai cu bivolii, toate-s ca la "ceape"şi cu laptele Cecana la care se rătăcise drăgostos, bănuindu-l Vica lui, că-i ceva cu el, că luase razna din celula lui comportamentul fiindu-i sâcit, cu nemulțumiri față de pomnițele şcocoşii din propriul rai al casei lui, că junincuța din Ceaca, Cecana, Revnic Lucreția era şi cu lapte şi a făta şi la taur înc-ar sta, cum zice Găvruş Gusti de a Dihorilor, de-a Mămăligii, Gusti Pocăitu, feciorul Petruşoii, că lui îi trag boii, zice că Burdeosu o îmulțit, asemeni celui ce vinde cu ocaua mică vinul, dar clientul plăteşte ocaua mare, că şi Burdeosu o luat apă tulbure direct din albia vălii, o luat cu dițălari, puet de broască, aşa cum şi bețivii beau poşircă, tulburel diluat tot cu apă, apă însă nu sfințită, apa sfințită fiind bună de leac. Unii nu ştiu sau se prefac nepăsători, că nu ştiu, că-s făcuți din adevăr, din lutul, huma, lui, Dumnezeu, Dumnezeu dându-le lumina vieții în acestă Arcă, care răzbate învolburea mărilor şi oceanilor având alaturi Salvatorul ocrotindu-i şi sfătuindu-i pilduitor în ținuturi de deşert ori înghețate de Antartida, de Alasca ori verzi ca Raiul, Edenul, ROMÂNIEI, arătându-le Iisus calea către adevăr şi viață, cum doar, doar un Eminescu hiperionul-luceafăr, un Demiurg al românilor o mai face drept şi sfânt raportundu-se național divin în caracter la universal şi Zamolxis, ca la noi cu arta  succesului, a lucrului şi omenescului bine făcut.

Ştiu, că mă mai şi repet, ca o vacă la balet, dar nu regret crezând, că spusa altora cu repetiția..., că sunt şi lucruri ce rămâne laudă de zestre, că în cele din urmă confesiunea e un moment poetic, doalog cu Dumnezeu, numai Dumnezeu şti cum, cum soarele ni viața ce o simțim fără a deranja pe nimeni, pe cineva, cum zice Marius Bodochi, un artist, iubitor jucând cu seriozitate şi după moartea lui mamă-sa deodată cu artista  Olga Todoran... "dute şi m'a trimis undeva"eram un frivol, că un spectacol bun, ca o muzică bună, cum unii înclină să-l creadă, că soarta la menit pe acest mare, că actoru-i bun acum şi mai mare mâine prin esență şi excelență călcând artistic pe pajiştea albastră bucurând ochii şi sufleul, cum glăsuieşte o reclama s-ajungi unde-i nevoie, s-ajungi repede şi bine cum îți doreşti în fiecare zi construind creativ fericirea pentru ceilalți, aducând nou şi inedit în peisaj fără a se certa toți cu oricine, el fiind un Marco Polo şi Gingis Han prin inteligența care marcheză golul fără a umili pe Simona Halep ori Ilie Năstase împedicându-se-n alcol având imaginație şi crescându-i aripi, deşi, chiar şi ficatul lui are nevoie de protecție şi energie, de regenerare un puls al împăcării fără să latri şi urli, că el, Bodoghi, ce poate face azi nu lasă pentru mâine implicându-se pentru a se împlini sever, pregătindu-se serios, impecabil, pentru o viață tentantă, deşi vitrega viață cu impachişii, cum zice şi Daniela Zeca Buzura la Micul Dejun cu lecție de viață nerenunțând la nimeni şi nimic,ei amândoi fiind un avantaj socio-uman pentru ceilalți, amândoi ancestral şi artistic pe nepusă masă, că sunt foarte talentați amândoi printre cei buni cu responsabilitatatea bunei ştință şi cuvințe având curaj unul pe scenă şi doamna scriitor prinsă la masa de scris,fără pretenții să le tragă cineva cismele careva: spectator sau cititor în cazul ilustrei scriitoare Zeca un as din punctul ei de vedete, iar Marius, ca un Bibanu, Dem Rădulescu şi Mărgelatu, Florin Persic, clujanul. El are un foarte normal asumat (talentul şi arta de ce nu se împacă cu iubirea neânpăcând două săbii de argint în aceeaşi teacă, zice scriitoarea, nora lui Augustin Buzura). Avea un rost Bodochi, îşi învăța pe alții fiind deschis, ca un bun profesor la curți de dragoste şi dor,dar da el bani fiind întotdeauna calul de bătaie şi de succes nefăcând injecție cu ser filozofic la un picior de lemn.

Doar cine se aseamăna se adună, dragilor mei omănaşi omenoşi şi spirit Creangă şi Eminesu din această luptă cu dragoste şi dor-suflet din sufletul înțelepciunii Patrie Limba Română de Dumnezeu şi omenesc drept la înviere.

     -  Vizioneaza clipul de pe You Tube intitulat: TOAMNA UNEI SERI - de Ben Todica, versuri Laura Gavan. https://youtu.be/jpvcW4Qq7As Sau la adresa: https://www.youtube.com/watch?v=jpvcW4Qq7As&list=UURu2oA5aIUtG2cafZUJpDOQ In acest clip e toata soarta omenirii, istoria romaniei, societatea de azi, a romaniei in Europa, a uniunii europene si in mod special a viitorului marelui imperiu de azi. Starea omenirii e de plans daca constiinta nu se trezeste din adormire. Acelasi lucru se intampla si in Asia insa sub o alta masca. E oglinda realitatii civilizatiei si a drumului ei ! Va simtiti insultati ? De cine? De Divin sau de rational ? (Vorbe, vorbe superbe, Oala mămăligii Fierbe la foc mic…, scrie Ferghete)

Vorbe, vorbe superbe,

Oala mămăligii

Fierbe la foc mic proverbe.

Te scaldă-n Cluj, în Mănăştur cald

De om şi marea de smarald

Ți-arată înflorire de pom şi smalț.

La picioarele crucii zeea Maria

Feciora femeie

Argint viu ce scânteie lumină de stele.

Ben, mult sentimental, frumos, cu galas şi simț de Hristos, de luminos şi folos. Tu parcă-mi citeşti gândurile în Arca vieții, dar de ce mă pătruzi cu acest adevăr de viață, deconştiință, ca a zilei dimineață ? Prin tine poezia capătă adânc înțeles, viață din viața ta.

Din potirul vieții mă naşte propria voință, o viață din viață, propria-mi conştiință, ca ziua care ne vine cu a sa dimineață, că lupta mea de dragoste mai continuă parcă cu noi puteri, cu o viață nouă, cu: "pace vouă !" Ce ironie a vieții, auzi, tu, să mori şi dacă nu asta doreşti când ramuri bat în geam şi mai sunt nişte socoteli în acest omenesc Rai ce-l am,ce-l mai am ! Ce ironie a sorții să mori ! Vica mai era plină de speranță, c-altfel de ce m-ar fi întrebat ce m-întrebat ? Mi-a zâmbit amar de parcă ştia, că  pleacă nemai fiind nici o îngăduință de la poate şi dacă dintr-o barcă... Zicea Vasile Sima îmbâcsit de alcol şi tuttun, țigări înjumătățite, dar aprinse nesuferit, des: -"Tu, Vică, nu mai lua atâtea leacuri şi bea câte-o gură de cafea... (horincă nu-i propunea lui Vica ştiind, că nu bea de veacuri, el cel puțin n-a văzut'-o de când a dat să vină la noi găsind de una şi alta la noi şi dacă nu se omora cu lucru, ba mai putea s-o mințească ştiind, că-n hainele-n care se supără, Vica, se şi desupără, că ea ținea mânia cât apa-n ciur şi beşina-n cur, cât te-ai pişa către un gard, ca un câine care-şi ridică piciorul din spate fără nici o ruşine în regula aiasta a vieții, oaia pişându-se şi bobându-se, chiar şi-n şustarul celui tolomac, natent, mulgar) şi de la o vreme Vica nu-şi respecta medicația, şi-a lăst pânzele jos, deşi Daria ambițioasă şi sfătoasă o îngrozea cu indicațiile ei prețioase şi plicticoase, şi cu întrbările grijulii, dar scâitoare. Scâitoare, că la cel bolnav slăbănogia, rupe legea şi tot poți holoboti şi trăncăni ca o moară hodorogită şi stricată, că cine să te mai audă oricât ai fi de bine intenționat, cu bună-cuvință şi educație de bună-creştere, la un moment dat tu descurajat devii mai neputincios, mai bolnav, ca bolnavul? Viața-'ți mai hâpă, trânteşte, trage şi câte o palmă zdravână, de pomină, ca să iei aminte şi să ții minte, dar dacă se rupe ața, firul, urzeala şi mergi, ca pe ața boului ce-i de făcut, că tot n-ai cu cine ce face: neputința rupând legea?

     - Sa inveti a muri vreodata... dar nu cu o caramida. Dumnezeu te iubeste. El prin noi se bucura de creatie si deacceea ne ia pe unii mai repede ca sa nu explodam de simtire. EL vrea sa simtim si CERUL.

     - Până amu eu şi Burdeosu ne ştim feciori holtei, în rest femei cu troasca, pruna, uscată, muieri, trecute de vreme sunt fete fecioare desflorate de vermi, ca cupercile, bureții usturoi şi hribele, că la jocul uman în existență sunt nişte intruşi, ciuli-buli, în comedia umamă şi după filozofia lui Murfi, Mapeți, un Păcală, în ringul de box a înțelepciunii şi al acrului când ai dat de dracu bând mai multă zamă de creangă, prună, pălincă şi simțindu-te un Măruță trimbulind, mahmur, dar ce zic e vorba de bărbați văduvi şi văduve şi de o vârstă la care şi de-ar fi-n ce, bună ziua lele, că nu mai e cu ce, degeaba se fac apropouri, că tot nu se mai cântă iordane. Despre Burdeosu se vorbea, că se ia cu Eva, dar cei doi copii, i-o hâşait ca pe găini înfumurările lui, fiind doar invenții bolnave, iluziile ce i le da beutura multă, că lui Eva curva de Irina i-o băgat în cap după ce-o murit Pavel feciorul lui Gherghica, vărul lui Vica, amândouă fiind bete nu mă vedeau nici de via din ocol de la mine şi Irina cetera ce să facă Eva lui Todoru Lichi indiferent cu cine, cu oricine să facă, cum procedase ea, deşi trăia Iulin contabil şi preşefinte de ceape, să facă sex, pentru a nu se beteji.

Să crescă sfințenie a bucuriei

Crescând ca aluatul de pâine

Întru bine casa de mâine.

De la o vreme Vica refuza medicația începând chimio-terapia. O şi slăbise în prostie şi avea capricii şi delicii la modă-n România sensibilului şi betegosului Bacovia, că nici Vica nu mai era echilibrată venindu-i rău să vomeze, nu doar asta descurajnd-o, ca să întrebe, ca o pasăre cu aripele frânte: -"Oi mai mere, Pavele, acasă? Ce să-i zic, ochii fiindu-mi roşii şi plini de lacrimi. Indiferent nu mai puteam fi. Nu mai vroiam s-o mint. Celei de-acasă, lui Daria, o neconsolată, ce să-i spun ? Răul repede-l făceai, dar greu trecea necesitând timp, vreme, să treacă o vreme. De ce eram "la răscruce de vânturi", "pe aripile vâmtului" şi "după noi potopul" ? -"Voi merge acasă, Pavele"? Nu mai vream s-o mint. I se făcuse dor de Ciubăncuța. Mi-se făcuse milă de ea şi de auzit auzeam, cum să ocolesc răspunsul la insistența ei ?

-"Doamne ajută-ne ! însă mie-ncet, încet, îmi pierdeam, îmi murea, speranța, eram făcut în Arcă pe ring, nochaut, că nu mai putem fi lumina lumuminii (tu, oricum, orice s-ar întâmpla, tu ți-ai cucerit locul în inima mea dificilă şi peste mână inimă română, mai ales, că mi-am pierdut în pădurea adormită zâna culorilor de nelinişte, pe Vica, aici fiind un loz în pllic, o alba-negra, ca o igenă având esența dintr-n medicament, leac, în acest obsedant veac, că sunt excepția de la regulă.

-"Mă doare tâmpitul aiesta de cap, că-l am, "îi spun lui nepota lui Vica Jenica aflată la Braşov, Eugenia Ciubăncan, fata lui Huruban Augstin şi Ilişca domiciliat în Bobâlna-Orpet, Iuliana  Mânzat, sora lui Vica. Eu eram mai abătut, că nu-i convenabil să suferi, chiar dacă după Grigoare Leşe "suferința e un brend al României", "la porțile cerului", că bal mascat îți trebuie ție, liceanule din liceienii şi un doi la geografie, ecuația de la mate rămânând fără soluție făcând impresie, în combinație, alchimie, de caval între pământ şi aer.

     - Ai tensiunea ridicata, s-au horinca?

-"În ce-i bun nu că există vre-un artist român, toți artiştii sunt români, în spectacolele românilor desfăşurte în strainătate, "zice mândră Sanda Ladoşii

     - Toti suntem artisti pe scena vietii.

-"Totu-energic, plin de viață şi de soare, aprinzându-ne simțurile, că deschidem ochii", zice la Opriți Timpul Corina Chiriac cu-n plin de bun simț visând la iubirea pentru ceea ce suntem noi iubire pentru cilalți.

Horinca, moartea sigură după Hemipareza repetată, Ben , mă crezi, chiar aşa de inconştient, de sărit de pe fix bându-mi cernelei cu călimară cu tot, când doar prin paza bună se trece peste piza rea ? (La inima ta, tu crezi, că doar pălinca îți lipseşte ? N-ai face ca neamțul " caput" pe capul pe patul puştii automte, iar ungurul pe mâini bune "mekholt" pe umerii lui Horty sau a cui vrea, că el: "culcă-te, culcă-te "o mogheor elftaş" (tovarăş la români şi camarad la rusnaci) şi sculat  la dumnealui ungurului şi sculat mort", că nu mai suntem cum am fost odată sau nu mă crezi?

Tu ce faci pădurețule din Cianadovița,dar în momentul de față ce faci,ca să nu-ți cânte cocoşu pe druştele,pe lețurile  de la gard,că de la noi până la voi tot mațe de unguroi,ciumulceii cei,ghici ghicitoare ce-i,că cine vină la cină,la cina cea de taină a iubirii,că tu te tot legi din drag de mine,te legi de sufletul meu,jucându-mă pe deget,ca pe un preşedinte jucauş,că-s pițiguş,măi pițiguş, în de-a baba oarba,din două babe făcând nealcoş o nevastă?

     - Baiatul a invitat un prieten la cina si a gatit macaroane cu Crabs. Acum spala vasele si eu dialoghez cu tine culegand -uti textele si aranjandu-le pentru Mere Padurete 7. Mai ascult la comentariul unu-i documentar biblic despre piramidele egiptiene. Minciuni din punctul meu de vedere.

     - Aştept pe 7 , că-i un număr, magic, că se descântă de 3, 7, sau 9 ori..., ca să aibă efect, vaca să -şi recapete laptele, fata drăguțu..., tu sănătatea, bem-bem.

     - As fi schimbat oricand la scoala un 9 sau 10 cu un sapte. Eram ma intuziasmat de un 7 in suflet decat notele mari. Nici nu luam dealtfel 9 sau 10 decat la desen si lucrari practice. Ca dovada ca iubesc arta a saptea FILMUL.

     - Zici de băiat, dar draga de Ming unde-i, că-rândul ei să gătească ori fiecare e separat, pe seama lui ? o fi prin China după un evantai, dar evantaiul e rusesc şi eu, îți zic: spune-i, c-o iubesc, c-o iubesc la nebunie, ca pe dracu' din cutie (glumesc desigur, şiretule !).

     - Ai ghicit! E in China si se va intoarce in doua saptamani.

     - Ben eu nu vreau să mă cert cu nimeni, că nu mă cert de felul meu cu nimeni, deşi numai Iisus e perfect, că -n lumea de hârtie aş aprinde-o-ntr-o mânie, dar şi de-i de mătrăgună n-aş face-o, om de omenie, c-a murit şi Vica ca Hristos pe cruce, da-n felul, modul ei,  însă cu regret, că eu rămân român pe neam, pe ce am rai şi pe limba țării stăpân ştiind şi justificându-mi prezența de spirit şi esența existenței.

     - In ciuda faptului ca Vica a aparut in viata mea doar in cateva momente fotografice si dialogurile tale cu ea si eu m-am apropiat de ea ca de un membru al familiei carti MERELOR DE AUR. Pentru ca asta suntem o familie a romanului. E a doua mea traire ca martor constient al existentei portii spre nemurire a fiintei umane care ne-a fost mama si sotie. Suntem amandoi, stam de vorba si il asteptam pe Sfantul Petru sa iasa la poarta si sa ne goneasca ca nu-i timpul nostru. Ca facem prea multa galagie iar Domnul vrea sa atipeasca o clipa.

-"Dar tot aud spunându-mi-se în urechi: "te iubeşte, mamă-ta" şi-n tot e o duioşie, o împăcare cu sine, că deşi i-am greşit cu toate, că n-ar fi tebuit nici într-un chip, fel, sa-i greşesc lui mica niciodată, dar când o faci să ți-o ierți ? În ce fel? Să laşi să te pună justițiarii americani pe scaunul electric".

     - Sunt binecuvantat ca nu am ales america. Ce-a mai groaznica masinarie de spalat creerul populatiei. Ministrii din tarile comuniste si securistii tradatori au fost cel mai usor de spalat la creier si deasemeni academicii. O spun nu cu rautate ci cu dezamagire si mila pentru specia om.

     - Îndrăgostit de bine până peste cap, chiar aşa: "să dau mingea-n poartă sau peste poartă, echipa adversă fiind în obsai ?" "-Unii zic, că nu există îngeri, "se dezumflă Daria.

     - Când plânge careva: -"Iară dai lacrimi la şoareci, iară ai deschis robinetul ? "şi se vorbeste" da şi nu serios".

     - Am devenit masini si ne indreptam in fiecare zi spre animalism. Desigur ca e foarte important sa bocesti, se boceste de mii de ani, si animalele o fac. Fiecare oface in felul sau. E un drept ! Bocetul e o forma de vindecare divina altcum am muri. Se poate scrie un roman despre asta.

     - Zici, că se poate  scrie un roman despre bocet, dar de ce n-o faci, de ce nu-l scrii, ca să nu fii, ca cei care țin sus şi tare, că viața le este un roman, dacă l-ar scrie, şi atunci mă tot întreb curios:" de ce nu l-au  scris, de ce n-au trecut la acțiune, cum nici tu, n-ai făcut-o, nici tu nescriind nişte referințe şi nici nu o vei faceo, deşi m-ar fi-nteresat aşa exotic, folcloric, cum îți faci planuri, la altul sugestia ta s-o facă decizie, să o ia-n serios, s-o ia, ca bună şi dezvoltând-o ideea să devină ceva convingător, un ceva "super"decât ce facem noi acuma "țais", nu-i vorba, dar putându-se face şi mai bine (tu, Ben, mă poți convinge concret de orice, c-aşa eşti lăsat de Dumnezeu cu dar, ca să-ți îmulțeşti talanții, dar, noi doi căzând la o înțelegere, cum nimeni n-a făcut-o, ca noi, nu-i aşa ?).

     - Acum sunt la Nani. Cum vrei sa-l scriu la orizontala ?

     - Eu am durerea mea, care om de omenie, încă e vie şi doar dacă scriu îmi fac viața normal, îmi reglez ritmul interior şi nu mai am inimă rea, mai cu voie, Vica ducându-mi suflu, că viața mi mai adecvată, mai frumoasă, aşa, tu, poți zice ce vrei, Ben, chiar un cântec de legăn, ca să mă dai peste cap, hormonii bătând neuronii... Şi Ming ți dusă, dar se mai întoarce, mie neplăcându-mi să se ducă de acasă, Vica, nici până la Cluj, şi nu, că s-ar culca cu careva, mă îngrijoram fiind şi ea om cu nevoi, dar nu era rea de muscă, nimeni nezicând ceva de rău (eram aşa de singur când pleca şi aici era buba mea, acuma e dusă, dar acuma, acuma drumul ei e mai lung, nu se mai întoarce asemeni lui Ming, deşi nu mi-ai scris ce găseşte la tine, Ben Todică, că şi inima ți beteagă, hibaşă, c-altfel nu te-ar durea peste piept ori ea , draga de ea, îți poartă de grijă, ca o mare doamnă, cum de mine avea grijă, ca de un copil, Vica mă ocrotea ?).

     - Da as scrie daca nu ar trebui sa ma duc la culcare, e un fel de a vorbi. Dar orice fac e un fel de bocet de dor insa as putea sa scriu despre durerea care a acoperit Ciudanovita intr-o noapte cand au murit in mina 11 oameni asfixiati. Era si tatal meu la lucru, defapt el a lucrar aproape 30 de ani la schimbul de noapte ca el facea revizia la trei puturi si le intretinea. Toata localitatea sa sculat si a alergat la puturi ca sa vada care din ei au murit. Eram copil de noua ani si am fost trezit dis de dimineata de bocetul sotiilor si a neamurilor lor. Toata localitatea era ca o familie, nu ca azi si in special aici in occident unde nu se cunosc vecinii intre ei si se numeste libertate acest fapt pervers si invizibil lant de izolare numit LIBERTATE in Occident. Sunt liber nu-mi pasa de vecin si nici lui. Atunci am vazut pentru primadata un elicopter care a aterizat la noi. Era ministrul minelor de la Bucuresti. Pretenul meu de joaca si coleg de clasa si-a pierdut tatal in acea noapte si l-am pierdut si pe el pentru ca mama lui ramasa singura a trebuit sa se reintoarca in satul lor de unde venisera la mina ca sa-si faca un rost. Nu l-am mai vazut niciodata de atunci. Mai tarziu am descoperit si facut mai multi prieteni de joaca ramasi orfani din acel incident. Asa am trait si retrait bocetele lor ani de zile. Chiar si acum scriu despre bocetul si particip intr-un fel la bocetul tau. Tu bocesti intr-un fel pe Vica. E un tip de ati exprima pierderea si regretul, dorul dupa Vica. Vei boci dupa ea in felul tau cel putin sase luni sau chiar vei retrai pierderea prin ecoul bocetului tau toata viata.

    - Aşa, Ben, povesteşte şi fă-te, făimosile, şi tu de poveste, aşa retrăieşte, c-altfel nu ne şti lumea cine suntem şi nici de unde ne tragem, ce supărări, necazuri, am suferit şi mai ales ce suferințe ne-a călit şi ne-a făcut oamenii, care suntem ceea ce suntem. Fiecare-şi are povestea şi trăirile lui amare, pitoreşti (pentru aiasta prieten drag cu sulița lui Țepeş, Doamne şi te-mpung cu ea între coaste zicându-ți: -"Povesteşte, povesteşte, că trebuie să se ştie despre noi, despre dragostea şi dorul nostru !"

    - Făcând nani, la trezire, vezi să nu fi uitat ce-ai vrut să scrii, deşi s-ar părea întetesant, zic asta, că eu ce-am lăsat nescris e şi astăzi şi-n ziua de azi tot nescris, c-aşa breaz sunt.  -"Nu meri la război, ca soldat fără gloanțe, cartuşe, în puşcă şi cu rezervă de muniție, pentru puşcă şi ca elev mergi cu stilou şi cerneală, ne zicea profesorul de Limba şi literatura română, Dull Francisc, profesorul care era  fascinat de mine, ca elev, deşi elev-om, om-elev mediocru unul Ioan Paşca fiind cel premiant, ca Sarca Nicolae, deşi Sekely Zoltan era tocilarul clasei el fiind de pe la Târgu-Mureş sau Târgu-Secuiesc jucând hochei şi statura de Tamango sau de Pelele, Pelpele a altfel de fotbalist, tri şi fuga remarcabili şi de succes, de toată faima şi mândria, că Zoly era un solid de toată frumusețea sportivă, bine clădit, zidit în perspectivă cu posibilă performanță, dar nu în ce priveşte cartea, aşa cum nici eu nu eram la Ceaslov grozav eventual de prins muşte, cu burta pe carte dând-o-n bară, pe unii chiar mirându-i: -"Ce-a mai fi şi de capul lui aiesta în viață ?!" Iată-l şi pe Sandu crucindu-se, parcă ar fi fost mai breaz, decât Daria, el, nici la 50 ani tot neânsurat fiind, deşi lui Cheța, i-ar fi plăcut să-l vadă aşezat şi la casa lui, dar el, om bine după înfățişare, de ce trece pe lângă toate, ca împuns, el trece pe lângă femele defăimându-le, cu toate, că se zice, c-ar fi 7 femei disponibile pentru un bărbat, dar pentru-n săltăreț, ca el nu mai ştiu dacă mai sunt sau nu: -"Ia şi pe bolunda  aiasta !"

     - Poate ca e homosexual si prefera flacaii. E democratie acum! Ai dreptu sa-ti alegi sexul. Vorba aia “cacatul aduce noroc si e bun ingrasamant.”

Nu ştiu cum vine treaba, însă una Mandronița, Bimbirița, parcă nu cu toate acasă, având ceva cu Vica îşi bătea bucile cu mâna şi-şi arăta gura curului cu fusta ridicată către Vica, aşa cum făceau nebunele, țigancile, eu crezând aiurit, că în Ciubăncuța n-avem de a face cu aşa ceva, cu-nastfel spectacol de circ, dar una peste alta, ea venind mai iute-n sus, zise lui Sandu făcând ruşine la locul nepotrivit, zicând lui Sandu, deşi nici eu şi nici Vica nu-i zise nici o vorbă de scădere cu adresă la Sandu aiesta, dar ea “împulăise”, "povestea cocoşului roşu" fără fereală vorbele ei fiind rostite, față de oamenii adunați la maşina venită de la brutăria Vad, oamenii, sătenii venind la maşină să-şi cumpere pâinea. Şi venind în sus, norocul nostru, că Gusti Pocăitul meşterind pe la maşina a văzut scena lui Bimbirița şi auzise şi tot ce se zise, aşa că n-a trebuit să muşamalizăm, mascăm, masacrăm artificial adevărul, să ascundem lumina sub obroc, atunci când Sandu ne amenița, că el cheamă poliția pentru acuzația adusă, că Bimbirița, ar fi zis, că noi am fi zis, c-am văzut-o ieşind după miezul nopții de la el din camera dinspre drum, deşi nici vorbă de aşa ceva, că cine-şi strică odihna să stea la pânda, dar vinovata îndrugase, turnase-n coş neadevărul, dar eu lui Sandu:

-"Întreabă pe Gusti şi vezi ce zice el, că n-are înteres să mintă Pocăitul. " Până-n căsătorie cu Vica, ajuns în Cluj la oră târzie închiriasem o cameră cu două paturi în hotelul Melody, că de o persoană nu mai aveau şi după ce ațipisem, adormisem, profund amețit de coneac, în cameră intrase o divă care intrase tiptil şi tainic se furişă în aşternutul meu şi mă îmbrățişă înferbântându-mă, că încolăcindu-mă, ca un şarpe boua mai mai să mă sugrume joaca ei de muiere care intrase întru-n joc al dragostei, probabil crezându-mă altcineva deveni un spectacol picant, ca cel pe, care-l cunoscuse Dragomir cu fata pădurii în coliba păstorescă pe hotarul Sâmpetru- Almaşului. Ştiu că nu-i potivit să compar îmbrățişarile unei femei cu cele al unui şarpe boua sau şarpe  cu clopoței, dar pe năbădăios am fost dezverginat, deflorat de feciorie cam pe nepusă masă (un plăcut şi totuşi...)

     - Foarte exotica si erotica comparatia care te trimite direct in rai sub mar.

- Copilul pânge, cere țâță

Şi moaşa, mai multe moaşe

Uită să-i taie buricul.

Dece nu vă responsabiliați ?

De ce nu mă dezblocați ?

Arătâdu-vă bărbați adevărați ?

Ca Adam pe suflet

Pătat cu mistruație ?

Cu marele păcat al Evei ?

Că la Herculane şi la Sovata,

Fata, nu mai şti la plod, la copchil ,

Care-i şi de unde i'-i tata ?

Nichita Stanescu - Către Eminescu Tu n-ai murit pentru că eu sunt trupul tău care vorbeşte cu vorbele tale Când drag îmi este mie pe lumea asta cu iubirea ta mă gândesc la amorul tău, Mihai, dacă-ai şti cât de tare îmi lipseşti ca şi ochilor, ca şi pietrelor şi curcubeilor. Le-am zis de tine, că-ntârzii, le-am zis, că nu treci de sânge ne trebuie să renaşti şi nici anapoda de raze ca să ne fii cu noi de faţă. Mihai, tu care eşti mai tânăr decât mine gândind în vorbele tale nu mă lăsa să îmbătrânesc Mihai, nu de înţelepciune duc lipsă, de cântec, m-auzi ? de cântec, m-auzi ? de cântec, m-auzi ? M-a apucat apoia pietrelor, apoia ierburilor, m-a apucat apoia fructelor de toamnă, Mihai. Cineva trebuie să guste această apoie coaptă şi miezoasă Creierul sâmburos al acestei apoi nu este creier descreierat. Ca dovadă timpul ce trece, secunda prea repede ce ni s-a dat ca dovadă locul tău în sâmburele limbii acesteia ca dovadă inima ta.

     - Nevastă-mea, Vica, şi-a purtat cinstea, aşa cum Aurel Tămaş cântă...

     - Scrisul îmi apride simțurile, îmi oferă mai multă viață cu adrenalină şi mă încaieră cu propriile gânduri, deşi unii susțin, că tăcerea-i de aur. Nu eu m-am ales pentru ce fac, visând să scriu, dar nu eu am avut nici opțiunea să mă nasc, nici n-am ştiut pur şi simplu, dar într-o zi, chiar fără să-mi aprob teleportarea am să mor, asemeni lui Vica având nu zic mândria, c-am murit din statutul de om şi fără să fi învățat vreodată să mor, dar cine m-aplaudă la scenă deschisă trăgând cortina, ca la Florin Dan Pitiş, chiar dacă sfârşitul nu e aici, că-i după program, după ora de servici, la apelul de seară, Moartea luându-mă prin surprindere la alba-neagra, că n-aduce anul ce aduce ceasul, simțind-o pe Daria friptă, nemângâiată, că ce se va face singură singurea, că nu era convinsă, sigură, nesigură, de ce i se poate întâmpla, în ironia sorții, ca şi Vica: dezinformată, din cauza neştiinței şi ignoranței mele, speranță, că va mai trăi, ea, Vica-mi zâmbi din toată inima, înciudă , că durerile, îi dădeau alte imformații, imediat, chiar zicând tulburată, ca o vreme grea, de ploaie: -"Am să mor, Pavele." -"Ai grijă de Daria, că-i fata ta"

-"Ai grijă ", e o misie, misiune, responsabilitate, grea. Unii nu ştiu de aşa ceva, de aşa menire, c-ar putea fi menit cuiva, ar putea primi o asemenea sarcină: -"Ai grijă de Daria, că-i fata ta."

     - Te inteleg pentru ca aceiasi misiune mi-a fost data de mama inainte de a muri, sa am grija de fratele meu mai mic si nu-i pot iesi din cuvant incat am momente cand ma gandesc; cine va avea grija de el daca eu mor.

     - Asta e aroma adevărată a mereului pe drumuri, bunul gust desăvârşit, bună-cuvința, experența dreptului de a fi om cu larga paletă eficientă pentru a te performa cu înflorirea de pom, pâine de toate zilele zi de zi laudă de zestre, un colier de turcoaze, plin de bunătate şi imaginație, ca să nu fii tras pe dreapta, că sub soare, omule, şi-a găsit omul măsură a lucrurilor, şi-a găsit menirea, responsabilitea de-a merge din be-oaie, de pe orizontală, pe verticală mergând pe picioare drept de spate, cu fruntea sus, cu ochii cercetând înainte, ancestral, orizontul, cerul atigând iluzoriu glia, pământul, albastru sărutând verdele pământului, "voronețul omenesc" a românilor, că şi tu aştepți de la mine să scriu, dar şi să mă comport cu Daria impecabil, ireproşabil, salvând-o din inocența ei, din problemele mari: căderi şi urcuşuri cu obțiuni, depăşind imperfecțiunile care ne pot vătăma în Arca vieții, că-i pre tânără, neliniştită şi uşor e derutată în trecătoarea frumusețe, de propria bunătate.

     - Tu mi-ai trimis atatea poze cu baieti si fete incat nu stiu care e Daria. Ce-a din spatele tau din ultima sarja de poze cu Vica? O fat frumoasa si sanatoasa ! Sa-ti traiasca! Cred ca e gospodina si o bucatareasa desavarsita. Cu un tata ca tine sigur a fost silitoare la scoala. Sta ca un munte pe picioarele ei. Puternica se vede in privirea ei. Un tata norocos!!! Ai grija de ea!

     - Burdea, Burdeosu zice curat-murdar: -"Celui,care nu se poartă bine, şi nu-i corect, ci câcat, nici Bună ziua nu-i dau, că mai bine-i dau binețe la o beşină, că ea vine şi pleacă. (io-s porc!) Ai văzut cum sunt servit la masă, că nu-s în corlanul gol, nu-s mincinos, deşi am rom-ceriale legat de bindeu, ca un porhart, şi-l port cu mine la vedere, mânca-mne-ai pieptrul ! latră, n-are o țigară şi la Minuca nu-i deschis barul, că nu-i venită de la Dej, având şi aici un butic pentru elevi. Pe unii țigara îi fac nerăbdători, neastâmpărați, ca pe nebuni.

Ştiu, că mă mai şi repet, ca o vacă la balet, dar nu regret crezând, că spusa altora cu repetiția..., că sunt şi lucruri ce rămâne laudă de zestre, că în cele din urmă confesiunea e un moment poetic, dialog cu Dumnezeu, numai Dumnezeu şti cum, cum soarele ni viața ce o simțim fără a deranja pe nimeni, pe cineva, cum zice Marius Bodochi, un artist, iubitor jucând cu seriozitate şi după moartea lui mamă-sa deodată cu artista  Olga Todoran... "dute şi m'a trimis undeva"eram un frivol, că un spectacol bun, ca o muzică bună, cum unii înclină să-l creadă, că soarta la menit pe acest mare, că actoru-i bun acum şi mai mare mâine prin esență şi excelență călcând artistic pe pajiştea albastră bucurând ochii şi sufleul, cum glăsuieşte o reclama s-ajungi unde-i nevoie, s-ajungi repede şi bine cum îți doreşti în fiecare zi construind creativ fericirea pentru ceilalți, aducând nou şi inedit în peisaj fără a se certa toți cu oricine, el fiind un Marco Polo şi Gingis Han prin inteligența care marcheză golul fără a umili pe Simona Halep ori Ilie Năstase împedicându-se-n alcol având imaginație şi crescându-i aripi, deşi, chiar şi ficatul lui are nevoie de protecție şi energie, de regenerare un puls al împăcării fără să latri şi urli, că el, Bodoghi, ce poate face azi nu lasă pentru mâine implicându-se pentru a se împlini sever, pregătindu-se serios, impecabil, pentru o viață tentantă, deşi vitrega viață cu impachişii, cum zice şi Daniela Zeca Buzura la Micul Dejun cu lecție de viață nerenunțând la nimeni şi nimic, ei amândoi fiind un avantaj socio-uman pentru ceilalți, amândoi ancestral şi artistic pe nepusă masă, că sunt foarte talentați amândoi printre cei buni cu responsabilitatatea bunei ştință şi cuvințe având curaj unul pe scenă şi doamna scriitor prinsă la masa de scris, fără pretenții să le tragă cineva cismele careva: spectator sau cititor în cazul ilustrei scriitoare Zeca un as din punctul ei de vedete, iar Marius, ca un Bibanu, Dem Rădulescu şi Mărgelatu, Florin Persic, clujanul. El are un foarte normal asumat (talentul şi arta de ce nu se împacă cu iubirea neânpăcând două săbii de argint în aceeaşi teacă, zice scriitoarea, nora lui Augustin Buzura). Avea un rost Bodochi, îşi învăța pe alții fiind deschis, ca un bun profesor la curți de dragoste şi dor, dar da el bani fiind întotdeauna calul de bătaie şi de succes nefăcând injecție cu ser filozofic la un picior de lemn.

     - Elena Udrea a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute

     - Elena e un peste mic, e tapul ispasitor!  In toata lumea va trebui sa fie reabilitata justitia altcum omenirea merge in jos - cand omul de rand va lua exemplu si va face din nerespectarea justitie o normalitate (cum se tinde azi) ne vom manca ca lupii.

Ispita lui Băsescu, tabla de şah:

Țâța-mâța, pizda,

Pentru preşedintele jucător.

Minciuni de căpcăuni,

Deşărtăciuni după căpşuni,

Pulbere, colb, în ochi, în loc de pâini.

Cu sufletu-n plâns,

În univers cu sens

Mă-ntreb: "de ce mi păru' nins ?

Matinal, tot matinal, Daria se duce la şcoală, ca îngrijitoare, deşi nu mai ațuță, aprinde, focul, că peste se simnte arşița, toridul, copleşitor a verii (când merge ea e răcoarea dintotdeauna a dimineții). Nu trebuie s-trezesc eu. Se obişnuise punctuală, ca mamă-sa. Aşchia nu sare departe de tăietor, de trunchi (cu cine o semănat-o seamănă şi răsare. Pe Burdea, Daria, întrebându-l de o cafea, cafă, după vorba lui dezmerdată, eu îi duc un deț, o porție, o sută, de spirt potolit, că i mai mult de monopol decât cafa pe care o vrea fierbinte văzând, că n-avem foc pe toropeala verii, ca orice pe lume alcolul, plăcându-i, ca la mâț laptele. Intrat, ca un musafir nepoftit, Nu puteam intra în ocol şi neinvitat, că nu eram la oraş, nu puteam să nu-l servesc, cum o laudă pe Vica înteresat, zicând:

-"Vica, mă -ntreba: nu vrei, Ioane, o horincă şi niciodată n-o refuzam pe Vica. "Ne mai venea cu caru, cum venea Vinuc de la fântână şi frate-su Părăuanu, un alt Dascal, ne venea şi la pădure tot grăbit pe tri şi fuga, de parcă-i era oala la foc şi da laptele-n foc, dar important era, că: cum necum, era o mână, un om de ajutor, având pe tot timpul cu ce face o mâncare şi peste iarnă cu ce ne încălzi, că nu ne desfătăm cu gaz în Ciubăncuța, că la noi până şi trenul mergând pe mălăini, având totuş autobuz la Dej şi Cluj pe vremea comuniştilor, dar acuma sub democrație ni s-o ciuntat acest lux, n-avem mijloc de transport, că ni s-o ciuntat ca mălaiul pruncilor lui Lungu în Cibanca, ca să nu ne luăm nasul la purtare sau de ce, scumpilor, neprețuiților, fală straiță goală? De 7, nu-i fi avut timp sau eu oi fi dat-o-n bară ?

 Daria după Daria e din Berbec şi nu ştiu dacă-i la lână cu mițe de aur sau e berc, c-are un roi, muşuroi de tot felul de nelinişti şi griji, c-a fi laie, c-a fi bălaie, nu ține cont de scutătură luând-o fără prea multă gândire ori din contră, luând-o pe arătură, pe semănătură, în crud de verrde, că nu mai e fecioară cum nu-i nici desflorata lui Trăian Băsi, Elena Udrea, că nu el cu-n ochi la pânza de pe catarg, în pod la slănină şi cu altul la apă, la oceanul, la lada cu fărină nulaş din cămară, că nu ştiu dacă el a dezverginat-o pe aiasta a lui Cocoş sau nu-i nimic din lauda lui, deşi-i făcea mândra aiasta cu ochiu şi tot grapă pe jucăuşul aiesta era, că de amiralul-pițiguş ce veşti poveşti pescăreşti şi vânătoreşti s-aştepțim, mai mult tot dus la sfântul aşteaptă, îşi agățase inima, de când arborase la Cotroceni, avându-l pe acest lup de mare, avându-l gardă personală de corp şi paznic a fecioriei spulberate pe apa sâmbetei la paştile cailor, Maria lui şefu, bucurându-se şi de resturi, de ce-i mai rămânea, zer, jintiță, că urda şi untu-i era păpat de lidera partidului Elena Udrea, că-l avea şerpoica la mână şi cheie la brâul său.

Daria Daria fugise cu unu Victoraş Victoraş din Runcu Salvei mutat în Pustuța unde-şi cupărase casa lui vizavi de cel cu povestea lui Cocoşu Roşu, Suciu Ionel, fugise Daria, că-i băgase-n cap Mărioara, sora lui Vica, cea ce-i după Gheorghe Ciupe electricianu şi Daria o ascultase, că-n Ciubăncuța era o modă, ca tinerii se cam mai ducă pe la neamuri în Zalha, Ceaca, Osoiu, Cibanca, Hăşmaş (după felul aiesta părinții să se învoiască de musai, ca de voie bună, că de musai sus sai) şi aşa se duse şi Malica cu Vinuc, fratele lui Şandor de la Părău, deşi ea se încurcase şi-l născuse pe Ianoş, care nici nu trăise mult, că nu-l ținuse Dumnezeu mult şi bine de canon pe pământ. Daria stase cât stase cu aiesta cu caii slugărindu-l, că ducând, cărând, la unul şi la altul, c-a dintr-a lui păduri, deşi averile lui era prin părțile Bistriței, dar cum nimeni nu-i scoceora, (A scociorâ-a scormoni,a cotroboii,a umbla unde nu-ți fierbe oala. Nu-i sulița, găurea prin cur cu țăpuşa.) ca Țepeş în uşa curului, puteau dezpădurii lăsând dealurile golaşe, chilug, fără nici un bai, că nimeni nu le făcea nimic. El omenit cu pălincă de cei pe care-i servea, venea acasă cu joarda: "două bețe, două paie, ia ciuleandrea la bătaie" şi nu întotdeauna Daria-i făcea față, aşa că tot Vica, capul răutăților, că tot ea a fost cea care s-a răstit, a fost cea care a zis să nu se ducă cu el, dar s-a dus peste deal la Pustuța, deci Vica i-a zis să nu mai stea cu Victoraş. Necazurile a învățat-o minte şi deabia acuma a ascultat-o şi s-a cărăbănit, cărat acasă unele lucruri în graba ei rămânându-i pagubă-n ciuperci la el, ea fiind adusă de unu Mocanu Eugen, feciorul contabilului de la drumuri şi poduri: Dealul Cluj ,,Dealul Cernucului, Bobâlna-Dej, însoțind-o şi el, Victoraş, nici ajuns acasă la noi având musca pe căciulă nezicând nimic, cum nu zice nici musca ajunsă în lapte, n-a zis nici că-i albă, nici că-i neagră, dar nici Vica nu-l luase la rost cum la alții îi sare muştarul, însă nici el nu zise că o să se cunune la biserică şi primărie, legiferâdu-şi legătura, deşi la Ionel în Pustuța am făcut horincă şi i-am chiar zis să se cunune, că eu pun horinca şi ne'om descurca cu ce va trebui, că el lucrând pe la Suciu a câştigat țuică, zicea, dar n-a mai fost nimic, țuica bându-se ca apa, s-a topit, el cântând iordane de-a lelea, dar grija i-am zis-o repetându-mă, că-i a mea grija, dar praf şi pulbere şi acuma fiind tot singur, nu pot zice, că-i holtei, c-aduse pe una călătorind şi lucrând prin Franța, Germania, lucrând cu mâini de aur, dar gură de foc...

Nu poți fi om adevărat fără voință, fără dreptul omenesc de a fi prin toți porii, prin toate mădularile, că la crâşmă, ca băiatul lui Augustin Găvruş, tăt un Pavel, zice, că: -"Am venit la barul lui Minuca, să-mi bat câte-un cui în sicriu", dar nu specifică, ce anume făcând îşi bate câte un cui...

Nimeni nu-şi poate imagina până unde ne duce mintea şi ce ne împinge, ca să ne avem mândria pentru voința de a fi ceea ce suntem, amândoi: români. Mihaela.

-"Bagă-ți mințile-n cap", cine-mi spuse asemeni bunei şi iubitoarei,Vica? Eu sufeream, că uneori nu eram pe măsura aşteptărilor ei. Mă îmbătam şi intrat în competiție, nu eram, ca Simona Halep, eu avându-mi locul meu, rămânându-mi doar Daria care mai crede în mine, uneori nici eu nemaicrezând în mine, în forța mea, că ceva nu mergea şi inima mi se frângea, doar tu crezând, că aş avea, c-aş avea putere şi vedere... ceea ce se crede: aripi întinse către zbor, cum credea sincer Ionel Marin redactorul şef la revista Bogdania, deşi nu eram celebru, nici expresiv, că scriu neinspirat şi nu-mi calmez durerea, nici frica de nereuşita mea (o altfel de spaimă, teamă decât a lui Daria era, că te am pe tine, dar ea pe cine are dacă nu pe Dumnezeu condiționat să crezi cu tărie fără îndoială având fapte pe măsura bunătății lui, un har care doar îmulțit înseamnă ceva şi se manifestă prin dor şi dragoste disperată, adevărată, nu-i aşa?).

Viața mă învârte, ca o nebună tortul pe degetele ei firave. Eu nu nesocotesc vrerea lui Dumnezeu. E o plăcere să vă văd în slujba Lui muncind pentru bine, scoțând untul din voi, că dacă dai ca mutu, merge şi sapa la sapă, ca untu şi cine-o zis că-i uşor să transpiri la căpălit, ca fetelor de la Căpâlna se înşală amarnic, ca-n căderea lui liberă Grigoare Zanc, ca un înşiră-te mărgăritar, ştiind să mânuiască pana, acest visător cu efemere măriri pe la instituția prefectului.

     - Apare o recenzie despre NĂDEJDEA PHONEXIULUI, ÎN rev. BOGDANIA. TU CE MAI FACI?

     - ASTEPT SA VAD POZE DE LA INMORMANTARE si cimitirul unde ati ingropat-o pe Vica. Sau nu i-ati pus inca crucea? Aveti cimitir in Ciubancuta sau trebuie sa mergeti in comuna de care apartineti? Iarta-ma ca iti pun astfel de intrebari ca eu nu sunt din zona si nu cunosc procedura.

      - E superb daca a aparut recenzia ! Ma duc s-o citesc chiar acum.

     - Un trio românesc, eminescian, Ionel Marin, Ioan Miclău şi Ben Todică, în slujba culturii şi dumnezăiescului, omenescului, din spațiului mioritic românesc, un trio căruia eu trebuie să mulțumesc cu sinceritate pentru, că prețuiesc fiecare aparte în parte valorea autentică  publicându-l  în BOGDANIA pe PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE, ca pe o simțire someşană (dar e publicat în antologia VERSURI PENTRU Mihai EMINESCU, deaseamenea de stălucita poeta Maria Filipoiu, care îl publică, ca o cinstire a celui mai mare poet național suflet din sufletul neamului omenesc, iubirea a ceea ce suntem distincți: înțelepciunea şi sângele care nu se preface apă, fiind iubire şi conştiința naținiunii raportată biserică, templu, pur şi simplu spiritual-național la universal. Mulțumesc la toți pentru'că au remarcat în mine un om între oameni pentru oamemeni. Nu credeam ca vreodată să fiu ceea ce sunt laudă de zestre, în sufletul vostru albastru şi al nostru "laudator temporis acti". Cu bine, Pavel Rătundeanu-Ferghete

     - Felicitari pentru aparitie! Trimite-o si domnului de la tipografia SITECH ca sa vada ca ii faci reclama la carte si cu asta la firma ca sa te ajute cu urmatoarea carte CAUTAND DUPA MERE pentru care am deja recenzii de publicat. Am vorbit si cu Prof. Anca ca sa-ti duca cartile la Bookfest la Bucuresti cand vor apare.

     - Anunțul făcut de Putin ZGUDUIE LUMEA! Precizări de ULTIMĂ ORĂ despre AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL. Doar din teamă vorbesc de război, de dispariția civilizației ori din cauza demenței, Creatorul, nedorind să-şi distrugă creația.

Lui Ionuc dacă-i spui adevărul pe față se rățoieşte, se înfoe în pene ca un curcan şi pe limbă-i răsare cu sperlă: "prostia şi domnia se plăteşte", chiar dacă nu de el e vorba, dar e cel care se simte vinovat ca Ion Iliescu, acuzat de mişcarea "21", D.NA. şi de Doina Cornea rezidentă, acuzat fără nici un folos , el, e cu prea multe înflorituri adăugite prea multe ascunzişuri, fără scrupule, făcând jocul alba-neagra la cei înteresați, ei fiindu-i umbra şi susținerea, că şi dacă nu-i dracul atâta de negru, pe Alba Iulia din Cluj, după ce dai puțin pe Calea Turzi, chiar dacă nu-i pe Corzo, sunt polițişti pază, ca să ia un ban, deşi nu aveau ce păzi, cheltuindu-se cu haboca, fără discernământ bunul popoporului, tot ce era rezerva statului rămânând fără pază ca cei unşi cu toate alifiile să-mâie, facă mendrele pentru nepotism şi pentru neamurile, rudele, de la Ierusalim, că cine ce să le facă ceva, legile statului fiind de anume o debandadă , un haos, despre, care să se zică ce se zice cu patriotism de Caramitru ori ca ziarist Mihail Băcanu făcând un brend al revoluției, deşi țara era târâtă pe brânci la prăpăd fr lepădături, de parcă era mai Cal-bălan breaz, ca Ceauşescu, plini de şmecherii şi şiretriculuri eliminind martorii şi mărturiile contra lor, că ce făcuse pentru' ca-n Românie să nu domine rozul, binele, libertatea şi democrația pe care n-o simt prezentă decât în beneficiul celor corupți, cei deveniți revoluționari peste noapte cu acte-n regulă asemeni miliardarilor de carton, mari speculanți şi profitori asuprind poporul (şi atunci de ce gargarisim, de ce atrocitate, de patriotismul unora inexistent e vorba, ci doar, ca un zâmbet de a lui Ilescu sau Roman întins cât ecranul televizorului, însă asta cui umple, însă buzunarul, viața cui încălzea, că numai patriotism, bunătate şi responsabilitate pentru înteresul omului de rând nu era şi de se sta de a lungul şi curmezişul în cap, ca struțul având capul vârât în nisip, totul fiind înteres personal pentru propriile neamuri KAGB şi fariseice dela mama dracului era, dar nu şi pentru românii din România nici, chiar după 30 de ani la anul, că pleava societății post-revoluționară, neo-burghezo-comunistă care au vândut pe bucăți, bucățică pe bucățica țara şi neamul de la opincă până la vlădică: dreptul la muncă, obiectivul muncii şi obiectivul păcii sociale, averea țării şi poporului şi mai greu, rău înfometat, ca sub adevăratul patriot, Nicolae Ceauşescu, că aieştea "aşa zişi" revoluționari buni de nimic, vor vinde şi vând fără scrupule țâța care au supt şi pune țara pe butuci din fir- împăr, țara pe lungă durată devenind "împărăția oglinzilor strâmbe" jocul de-a şoarecele cu pisica, toată scursura societății putând să devină tâllhară, tagma jefuitorilor creeind haos, harababură, debandadă, hazna unui înteres personal, care de-a putere egoist luând îmbucătura din gura copiilor şi a nordului trăgând fedeul pe oala lor şi dând țara pe mâna străinilor, deşi doar glonțul patriei limba româna e dulce şi sfânt tăind răul din tulpină, de la rădăcină, vorba, nu a lui Doina Cornea cum se crede fiind învățătură a marelui Eminescu şi a lui Constantin Noica, adevăratul filozof al tururor timpurilor după maramureşanul Vasile Tomoiagă, redactor Radio-Cluj, după Lucia-Stana Sevian şi Ilustru Radu Săplăcan (spre scriitorul dejan am fost îndrumat de Constantin Dumitrescu, iar spre LUCIA Sevianu de Emil Lazăr-Dejeanul director la Muzeul Municipal DE ISTORIE DEJ, un veritabil cercetor şi profesor de Limba şi literatura  română prin anii 1961/1962 deservind la Şcoala Generală de 7 ani din comuna Recea-Cristur).

Mie părându-mi-se un cindrel al frumosului tradițional de la Cindrelul Sibiului, cu nuanța valorii ansamblui Macrea condus şi pus în evidență de directoarea Silvia Macrea păstrând valoarea tradițiilor geto-daco-române, ca pâine autohtonă, cu iz spiritual milenar fără pereche, un buchet național luat din potirul României, ca pe o cunună de grâu coborâtă-n sat din hotarul înflorit şi rodit cum rar, temerar, deci cunună coborâtă, cu-n alai din deal de plai-rai , ca alai de nuntă, la terminarea secerişului, deşvârşind spectacolul unei datini a țărânii, a hărniciei, descătuşare de vicistitudini şi de sub robii străine, c- au venit sa ne împovoreze, să ne încâlcească din civilizarea, din firescul de a fi cum nu sunt alții sub soare răsărit de pace, de pâine şi binecuvântare de Eminescu şi Hristos tras în dumnezăiescu de mâine, ca lumina să nu se oprească din a se naşte Felix din lumina luminii, lumina să lumine din lumină, lumina neascunzându-ni-se sub obroc, pentru a fi nişte încețoşați, înegurați şi orbeți, mai uşor de manipulat, ca slugi, unelte, în mâna globaliztoriilor furibunzi-lacomi,  colonizatori, care vin cotropitor pentru a ne uniformiza, pierzându-ne personalitatea specifică, indentitatea națională distinctă, pentru a fi manipilați globalizator, ca gaşcă slugarnică muncitoare şi harnică, supusă explotatorilor expansionişti lacomi şi sângeroşi, din cauza unei perfidii a cozilor de topor, chiar din sânul propriului nostru popor din popor, din omenesc şi din dumnenezăisc "laudator temporis acti."

Observă ce vorbă frumoasă,

are acest focşănean cu drept la înviere:

netrăind neartistic, netrăind în van.

Un frumos din Focşani, Ben, cu suflet de om adevărat, vine, ca dintr-un leagăn a copilăriei lui Crangă, vine cu mioriticul şi universalul graiului milenar, vine cu mult soare şi cu multă căldură de om înflorind prin sângele nației rodul adevăratei exprimări româneşti să mi se alăture celebru mie un someşan în spiritul eminescian, în spiritul lui Eminescu, că spune-mi cu cine te însoțeşti să-ți spun cine eşti, că cei care se aseamănă se adună, cum ar zice de-ar mai trăi dejanul ,Emil Lazăr din Saşa, dar tu eşti, omulule, prietenul, din lanțul slăbiciunilor, un prieten care la anevoie se cunoaşte fără a se cățăra în copac, ca-n Povestea vorbei. Mulțumiri sincere, înşiră-te măgăritar, prieten al adevărtei grairi omeneşti. CU BINE, DRAGULE ! PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE

“Domnule Pavel, La pag. 56-57 din revista Bogdania nr. 47-48/2018 am trecut, cu bucurie și plăcere, frumoasa recenzie la cartea dvs. ”Nădejdea Phoenixului” a domnului Ioan Miclău din Australia. De asemeni sunt trecuți, cum și afirmați, marii români: Ben Todică, Maria Filipoiu, C.P. Bălan, Florentin Smarandache și lista este consistentă și în concordanță cu valoarea, respectiv cu dragostea pentru limba română. Vă aștept cu noi materiale pentru numărul viitor, număr dedicat limbii române. Cu prietenie, Ionel MARIN”

La noi ca superstiție, se zice, că 6 săptămâini n-ai ce cauta la groapa, în cazul meu la mormântul, la groapa lui Vica (că nu-i bine, dar în ce fel şi de ce nu'-i bine, nu-i cine a-mi argumenta, însă iar de ce nu le place să trimit poze cu Vica copiilor, de ce nu le place să, să ți-le timit ție Ben, iar nu ştiu, nu-i înțeleg, Ben, deşi Vica e o nemuritoare, chiar dacă nu ea şi-a scris cartea: că dacă mi-aş scrie cartea, câte mi s-o întâmplat, ar fi un roman, zice serios, credibil, Vica, deşi nu ştiu dacă a citit vre-un roman în viața ei, că eu n-am întrebat-o niciodată cum n-am întrebat-o nici dacă ştie ce-i un roman, c-am omis netrecându-mi aşa ceva prin minte şi acuma degeaba regret, că n-am pus-o, ca să-mi povestească pentru a scrie ce se putea scrie, povestea ei, aşa cum ea torcea, după ce a topit cânepa în Valea Sâmpetrului sau Almaşului, după ce usca mănunchiurile în snopi scoase din topilă de către Osoiu, la Părăul Mărului, apoi uscată, cânepa, după aceia o melița la meliță în Ciubăncuța, ca să o poată toarce câlți, fuior, după ce o zdrobea la zdrobalău, cum se zicea în Sâmpetru, ca să rezulte pozdări, dărăburi de tulpini şi câlți, fuior pentru a se putea toarce tort pe furcă şi Vica se hărnicea, ca Veronica, mama, urzind şi punând război pentru cele de trebuință, cu ele murind o radiție sau mai conservându-se de anume meşteri populari, meşteri decorativi.

Plouă, îi telefonez lui Daria, dar nu, că plouă îi telefonez şi nici că ploaia-i bine venită, ci să-i spun fără bla, bla, să stea liniştită, c-am cumpărat eu pâine de la maşina Vadu-ului, şi să stea liniştită, că şi de nu vin cei de la Cluj, noi avem, ne descurcăm cu a traiului, cu pâinea pentru român e: cum e pentru neamț cartoful, pentru alții măliga... S-aveți sănătate şi bucurii !

     - Este o recenzie în rev.BOGDANIA despre NĂDEJDEA PHONEXULUI, cartea scrisă de PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE.

     - Ating miezul fierbinte a problemei, a pâinii reuşind să scriu despre viața adevărate cu istețime, cu aromă şi emoție mişcându-mă-n voie prin munte, la vale, ca apa rece? Dacă rupi mărul cu mâna-ndouă te iubeşte soacra (pe mine ce soacră ? pe Vica, mama, Veronica şi socru-su, Dragomir, doi oamenaşi care țineau la ea şi veneau din Aghireş-Fabrici la Ciubăncuța, ca la lumina lor şi Vica-şi asuma să fie o gazdă bună, cu cuvinte frumoase, balsam pentru sufletul lor, deşi unii credeau, că nu lepasă de ei şi are Vica doar vorbe rele, ei în răutatea lor vorbind-o în fel şi chip, că n-o ştiau şi altfel de cântare a cântărilor, poftind pe cel oropsit la ea la masă şi-n propria grădină. Era cu atenție.

Ea însuşi, Vica, era o poveste de viață, avea principii de viață, era energică şi, chiar magică,unii săteni crezând că ştie ceva, că e, ca o filă de carte a cărților: era cu farmecul de om, încânta, mă încânta, dar puțini din săteni o ştiau, eu neavând nevoie de poveştile şi deranjul lor cu a se lăuda cu minciuni, nu le interzicea nimeni reținți: să vină la casa ei, când aveau animale bolnave, că eu le eram "domnu doctor ! "De ce nu se mai trăieşte-n fițe, în tradiții ? Mulți fac boroboțe, năzbătâii, boacăne... De ce fug oltenii super tare să pupe crucea şi moldovenii moaştele? Moaşele de ce neglijează să taie copilului ombilicul, buricul ? Cum se simte gustul vieții ?

Uneori povestea-i o învăluire... ŞTEFAN MIHUȚ DIN COLDĂU, BECLEAN, mai nou cetățean de onoare a Dejului, în Dejul lui Lucian Gruia şi are pe Dumnezeu,

e cum sunt şi eu

prin scrs proscris în paradis,

e candidat la fericire:

dramaturg şi publicist,

veritabil artist,

pentru'că nu trăieşte în van

fiind şuhan cu iubire,

cu drept la înviere.

-"Nu vreau să chinui, să fiu o povară pentru ceilalți, "îmi spune printre sughițuri, când Vica observă şi văzu, că neputincioasă nu poate umbla, ficatul ei fiind, un cios, nefuncționând cum trebuie şi, ca om îi era dificil, se ruşina de propria dificultate la care ajunse. Atunci se revoltă, nu vroii să mânce declamând alarmant: -"Mai bine să mor" (şi ştia, că-i păcat să-ți doreşti moartea, dar ce putea face ? era o paradigmă un semnal de alarmă, sirena trasă de Vasile Roita şi apoi cutremurul şi alt tânăr, Ilie Pintilie, care moare sub dărămăturile închisorii (Nu pare mare lucru şi totuşi o istorie se scrie, cu amărăciunea aparte).

De vremea bună şi de omul cumsecade să nu te scapi niciodată !

În inima ei eram cu:

-"Tu Vică, mă iartă,"

şi eu eram un cocolino cu:

-"Tu, Vică, de ți-am greşit, tu dragă, pentru'că ți'am greşit, mă iartă,

că viața mi-a fost poezie deşartă."

În mine de Vica e mult dor

Şi la curți de izvor, de dragoste şi dor

Umbra ei e pe cer şi-i propriu-mi caracter.

Grozăvia şi bună-cuvința de România

E că tu nu vorbeşti peste mine

Şi eşti de poveşti, nu că ştiu cine eşti, o culme.

În mine de Vica e mult dor Şi la curți de izvor, de dragoste şi dor Umbra ei e...

Grozăvia şi bună-cuvința de România

E că tu nu vorbeşti peste mine

Şi eşti de poveşti, nu că ştiu cine eşti, o culme.

Spunei , Ben, că prietenul Miclău, să scrie şi despre această carte având-o în Biblioteca MIHAI EMINESCU. MULȚUMESC.

Mi-e dor, mi-e dor, de Vica. Mi-e dor de Vica, de ce n-am făcut pentru Vica, viața mai bună pentru ea şi ceilalți (unele lucruri n-au depins de mine să fac, să dreg busoiocul limbii, ca Hristosul ei, miezul fierbinte de pâine a națiunii Eminescu, un cântec de lebădă, un îndrăgostit de viață, un creator, ca Dumnezeu a ceea ce înobilează pâinea social-uman, pâine de o ființă, de pace, de toate zilele, pace-pâine trasă-n mâine peste lume-culme, deşi frânt, obosit, dar tot m-aş fi străduit pentru Vica, să-i împlinesc ultima dorință, dar oamenii oameni, pentru oameni, oameni buni sau răi îmi tot închid cărarea, că câinii latră, dar culmea, şatra tace mâlc şi trece cu esența şi asta e esența împlinând sau nu, nişte vise, ca Emil Racoviță temerar şi cutezător cercetător creativ, cu soluție viabilă la Polul Nord şi ca speolog în peşteri, deşi apa trece, pietrele rămân, însă Vica traind în spiriualitate a găsit adevărul, înfrățită cu glia are comunicarea cu Creatorul, s-a înfrățit pentru totdeauna cu eternitatea având şansa exploratorului şi dacă eu pământeanul Pavel, soțul, n-o uit pe Vica, dar eu cum s-o uit pe Vica, mai sunt dependent de această serioasă, legat ca de soare, căldură de om, un hoby, un atuu, un ceva al meu, că nu  trăiesc creativ încă o viață, că trăiesc acuma şi amu, acum, trăind adânca spiritualitate a neamului, dar m-am rupt, că Vica e ca un val dus astral-ancestral dus de val pe val, s-a dus din esență în esență şi ce chesteie mai e, că varza în grădină râde-n soare, Ben, eu doar sunt umbrit şi-mi plâng de milă şi-s trist, întristat, că nu--s salcie la mal, pom în eden.. . măr oprit, dar nu de Zamolxis Felix, că el, Zăul-Dumnezăul, nu ignoră, n-are ignoranța, nu striveşte corola măsurii lucrurilor, omul, ştiindu-l suferind, plângând balada neamului, sinfonie a timpului care te păsuieşte sau distruge, elimină, de pe imensa tabla de şah a pămânului, din etern, deşi cerul e legat cu pământul, în excelența dreptului de a fi iubire cu înviere pentru înviere). Când cineva moare, cum a murit Vica, i se pun mâinile pe piept şi i se aprind la timpul, momentul, potrivit..., dar cine s-o facă ? N-am fost lăsat în salon cu ea de nişte obtuzi, care n-aveau de unde să ştie, că ea, Vica: -"Iară vine noaptea", zice: -"Sunt îngrozită" şi era înfrigurată.

--"Să rămâii, Pavele, peste noapte (Nu ştia că-i în călătorie către vârf, către Dumnezeu). Ating miezul fierbinte a problemei, a pâinii reuşind să scriu despre viața adevărate cu istețime, cu aromă şi emoție mişcându-mă-n voie prin munte, la vale, ca apa rece?

     - Pentru cei care nu au primit atasat emisiunea de azi iata o puteti asculta pe adresa de mai jos: http://www.3zzz.com.au/audiofiles/3ZZZ_2018-06-09_15-00-00.mp3 Programul de azi contine: Stiri, Sport, Editoriale politice, Poezie, Muzica si Anunturi Comunitare. Realizator: Ben Todica. Auditie placuta !

     - Tot ce vine de la Ben e frumos şi cu bun gust, e măreția de Limba Română şi  de simțire cu drept de a fi om, o delectare .

     - Aaaaaaa..., fratele meu alb! Pavel Ferghete. Esti un om cu inalte simturi artistice si literare, iubitor de tara si fete frumoase la cosit pe vaile frumoase ale Apusenilor Tarii Ardealului !  IUBIRE DE NEAM ESTI !!!

La Radio- internațional la acele mândre cosânzâiene, sânzâiene de sânzâiene-zâne bune de Paşti, române pe bune, bune de leac, de ce mă rebotezi voit sau dintr-o inerție poetică, licență lirică şi de poezie spunându-mi:"Paul Rătundeanu- Ferghete", aşa cum şi maistru Dumitru Fărcaş directorul casei de cultură a studenților din Cluj, îmi zice Vasile Rătundeanu-Ferghete, Vasile în loc de Pavel, a mutat Everestul în Carpați (e vorba de filmul făcut de Sorin Grecu despre altfel de poveşti nimerind-o cu filmarea la Pavel Rătundeanu cu miezul problemei în Ciubăncuța, unde mai trăia de pomină mult pomenita Vica, cea care în august deci, când zici, Ben, că vei veni ziorelde ziuă de"Sântă-Mărie" în Ciubăncuța, ea, Vica, deşi nu s-a ferit de oameni, ea nu va mai fi prezentă, nu va mai fi de față, dragă Ben să-şi  primească oaspeții dragi veniți tocmai din Australia, nu va fi să le stângă mâna, să-i pupe pe obraz, ca pe nişte rude din China şi din Moldova, Basarabia, Iezer sau din Ciudanovița, din Banat, nu va fi cu omenie şi largețe tandră să-i îmbrățişeze dându-le o horincă la care şi ea a fost la culesul prunelor la"vie în Cârligătură către Escu şi la distilatea, fabricarea ei, a pălincii, la Flaviu Drăgan, în Recea-Cristur, dar Vica, nu mai era, Vica nu era de față, inima şi creerul lucrului bine făcut, nu era, nu, c-ar da bir cu fugiții, că ea nu fugea de greu şi de dificultate niciodată, doar eu, obraznic mai sărind pârleazul chemând-o-ntr-ajutor, ca om întoteauna semnând condica); întrebarea-i: de ce nu a mai făcut față în Arca vieții, ca să nu trebuiască noi, musafirii ei, să stăm cu ochii-n soare şi degeaba aşteptând-o cu flori în gară, "în gara mică", ea, fiind pentru totdeauna plecată, pasagera nesuită în tren sau cea, care a scăpat trenul, o lipsă simțită în casa ei, că pentru ea, pentru Vica, a venit Vacanța cu trenul din Franța şi la iarba verde roua nu-i mai udă picioarele, în luncă avându-şi cugetare şi muncă adâncă, hâlbonul pe valea Escului cu apă tăuită, diguită, adâncă).

      - Nu esti primul pe care il botez din cauza vitezei si a medicamentelor. Pavel este in engleza Paul in Biblie. POATE IN SUBCONSTIENT AM FUGIT LA BIBLIE. Poate ca esti incarnarea lui Sf. Pavel.

Nu caut măriri, deşertăciuni,

Închipuiri, că toate-s iluzii,

fantasmagorii, minciuni.

Tu, Ben, bine-intenționat

Eşti aur cenuşiu strecurat,

Cum Dumnezeu te-a dat:

Luminat şi curat.

-"Stăinu-i tot străin

Şi de l-ai țâne tăt în sân

Şi numa odată să-l pui jos,

S-ar jura, că-n sân n-o fost, "-doinea, cânta, bunica Nastasia prin ocol, cât ocolul, mânându-şi lucru cât îi ziua cu pricepere, priceput, calculat, gospodăreşte, tot ce era pe lângă casa trecând prin măsura minții, sufletului şi a mânilor ei cuştiriță, şirete, îndemânatice, fără stare ştiind ce şi cum cu început şi gătat şi harnice, stă cinstea şi onoarea țărăncilor, cum doar țărăncile românce ştiu rânduiala şi le vezi lucrând în războiul de țesut, cu acele, dar şi la cratiță, la rântaş, cum se zice în ciudă, că-i hulit, defăimat, rântaşul, mâncarea cu rântaş, fiind vorba de prăjală şi că n-ar fi sănătoasă sau aşa ceva, unii, chiar prinzându-se de cap, ca să se afle-n vorbă, că ce vorbă dreaptă, deşteaptă, spun ei, deşi strămoşii români au fost oameni drepți, cinstiți, țepeni, zdreveni, tari ca piatra, năzdravini şi bine înfipți pe picioare, voinici viteji, că ştiau mai mioritic sănătos să mănânce şi să călărească, să mărşuiască în pas apăsat, când era nevoie, având regula să se lupte, să țină coasa de cosit iarbă, securea şi coarnele plugului, c-aveau şcoala vieții, o luptă cu dragoste şi dor pentru existență, aveau o rezistență antrenată în permanență cu sârg şi voință de fer, cătuneşte.

Mulți sunt scriitorii români, deci nu sunt puțini scriitorii care cum laude să nu fi lăudat satul românesc, aici şi orăşeanu dezinteresat găsind ospitalitatea, omenia omenescă, acel: -"Bine ai venit !" (această urare o văd şi la intrarea-n arie, în Sâmpetru-Almaşului, o văd la locul numit Râtul lui Călcâi, un şes de care dădeai după ce venind de la Hida-Almaşului, după ce trereceai de Podu Hopoii pe Podu Hopoii, nu departe de Valea Almaşului, în susu văii Sâmpetrului înaintând prin depresiunea cu numele văii, a Sâmpetrului, înaintând către sat, mai nou primăriile punând astfel de urare de cum dădeai din toate direcțiile, în hotarul fiecărui sat, fiind invitație turistică, inima deschisă, omenoasă a celor ce trăiesc în părțile noastre omeneşti-româneştit şi nu era ceva formal, ci de anume o realitate dintodeauna: "Bine ați venit !, ca atare ceea ce suntem noi înşine iubire, drept la înviere")

Şi dacă ramuri bat în geam,

Ca să bravăm cu ce neam brav am

Pe sub plopi se bâlbâiesc şi bâțâie beții. 

În tot e un brio

În trio la trio,

Soro mio.

Cât timp trăieşti tu însuți măreț,

nu fu ceva, altceva, mai frumos,

mai verde fără modru, luminos,

mai albastru pădureț de Voroneț,

rochie creață, mai păr cu moț,

moț Avram Iancu omenesc, creț !

Nimic nu fu mai limba română,

Mai Patrie limba română

pururi maternă rămsă eternă Mihai Eminescu,

Neam şi țară-patrie mai cu îndemână

     - Scrie-i si tu fratelui Miclau cateva randuri ca sa nu fie rugamintea…, numai a mea pentru recenzie.

     - Nu i-am scris de mult şi nu ştiu dacă e-mail-ul ce-l am e viabil, e cel bun. Mai bine să bat fierul pe ieu, pe nicovală, la cald cu barosu, pentru a şti cu precizie, că se modelează O ALTFEL DE CÂNTARE A CÂNTĂRILOR, IOAN MICLĂU-BIHOREANU,  SCRIIND, CA O SFÂNTĂ RUGĂCIUNE A NEAMULUI. CU BINE, BENULE, PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE

-"Câtu-i ceasu ?" -"Cât ți nasu?"

-"Nu-ți băga nasu unde nu-ți fiebe oala,

Că doar capacu şti ce se fierbe-n oală

De pe orizontală pe verticală

Într-alfel de şcoală de dincolo de şcoală

Cu sinfonie florală super în divin şi caracter."

CUM SCRIE LA CARTE

Unde eşti, la ce eveniment de amploare,

melodie aparte preferată pentru fiecare,

pentru o casă fericită,

ca un răsărit dezinteresat de soare,

că ce fuse se duse, Iisuse,

se duse din ce fuse pe pustie lăsându-mă cu durere mare de adevăr,

de simetrie, în viață verde de mar

şi de albastru de cer cu Luceafăr,

că lumea nu se gată şi de o faci odată lată, cu staruință şi răbdare,

că nu te dai, în regal național,

naturaral punctual dându-mă de-a dura

şi băgând pe bune numai să sune, în vrere şi plăcere, că nu te lăsa

şi dă-te tare, nu te lăsa pe gură de plai şi picior de rai

"alois ploivas !" în pas cu pas de marş prin firesc şi pitoresc 

după care imimioara-mi plânge firesc,

aşa cum apa din izvor rece curge incomparabil, compatibil,

cu toată admirația de România

scriind nobil o nouă filă cu principii de util de Biblii,

cum scrie, ca la carte: Iisus mai Iisus, fără de moarte?

E bine, c-ați băgat pe foc, dar corobețele, pădurețele nu-s culese şi totuşi din ele se mai face oțet şi nu-i rău, c-astâmpără dorul fără a te scârbii.

Situații şi situații,care mai de care mai precare.

Autobuze barate în cruda realitate,

Interzise pe traseu de la normalitate.

     - Vă rog drăgă Ioan Miclău-Bihoreanu, în limbajul, graiul nostru negrăit de nestemat şi de frumos, luminos Hristos, cu rost şi folos scrieți cu stil, o cronică şi la O ALTFEL DE CÂNTARE A CÂNTĂRILOR. SĂNĂTATE ŞI TRAI TIHNIT ÎN FAMILIE CU FAMILIA ! Cu bine, Pavel Rătundeanu-Ferghete

     - Stimate Prietene Pavel Ratundeanu-Ferghete, am primit mesajul cu rugamintea pt. o recenzie la cartea dumitale, fapt pt.care va asigur de implinirea acestei rugaminti, si mai ales cu mare placere! Doamne ajuta! Cu drag si ales respect, Ioan Miclau-Gepianul

Observați câtă nobleță, bună-cuvință şi suflet la omul între oameni Ioan Miclău suflet din sufletu neamului, are acest gentilom, cavaler de mare caracter nobleță şi frumusețe din suculența de stejar milenar, de aleasă vorbă omenească, românească, de conştiință scriitoricească de înaltă ținută morală şi spurituală. Îi mulțumesc mult, ca lui însuşi Eminescu aflat, ca invitat de excelență în casa lui de român adevărat, esență tare a esențelor, cum rar ne fu dat de Dumnezeu, ca să-l avem ca talisman, ca lec pe rana, suferința, brend a românilor mândri, că au pe Eminescu, mândri şi fără modru în mândria, cinstea, lor de fi laudă de zestre, români.

     - Frace BENULEEE, Amu am o veste mare si foarte patrunzatoare cu bucurie la inima! Am primit de la Prietenul Pavel mail privind rugamintea pt. recenzia cartii sale O altfel de cantare a cantarilor, fapt ce mi-a umplut fiinta de bucurie! Stii Benule proverbul -Spune-mi cu cine te imprietenesti ca sa-ti spun cine esti- iar daca acest suflet nobil de Om, Pavel Ratundeanu-Ferghete are atat respect in aprecierile tale, inseamna ca pot si eu sa fiu prieten a lui Pavel. Si Dumnezeu este cu noi intotdeauna, si de indata ce IUBIREA LUI o regasim si pastram in fiinta noastra! Nu te retin prea mult frateBenule, doar repet rugamintea mea sa ai grija de Sanatatea ta, pana te refaci bine! Doamne ajuta! Cu drag si fratie, Ionica din CRINGILA

     - Multumesc frate Ionica pentru grija si dragostea ce mi-o arati! Bucuriile tale imi dau forta si incredere! Cu fratie, Ben Todica

PR-F.&BT.