PRIETENIA ADEVĂRATĂ - Arhiepiscopul
Iustinian Chira
Noi avem ceva încă şi mai de preţ
decât fraţii: prietenii. Femeile au prietene cărora le spun necazurile şi
bucuriile: nici unei surori, nici mamei şi nici tatălui nu spune o femeie ceea
ce îi spune unei prietene. Bărbaţii, de asemenea, au prieteni cărora le spun
necazurile şi greutăţile. Unui tată nu îndrăznesc să-i spună greutăţile, aşa ca
unui prieten adevărat.
Arhiepiscopul Iustinian Chira,
Cuvintele Părintelui - un ghid al frumuseţii lăuntrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca,
2009, p. 105.
PAJIŞTEA NĂDEJDII - Sfântul Teofan
Zăvorâtul
Bunule
Iubitor de oameni! Dacă peste iarbă, peste flori, peste toată verdeaţa se
revarsă harul Tău cu îmbelşugare când vine vremea, cu atât mai mult îi vei
dărui robului Tău ceea ce cere în rugăciune.
Căci, iată,
văzduhul se limpezeşte şi păsările cu felurimi de glasuri cântă slava marii
Tale înţelepciuni; iată, întreg pământul se înveşmântează în haină de flori
pestriţe, ţesută fără mâini omeneşti, se veseleşte şi prăznuieşte.
Stropeşte şi
inima mea cu roua harului Tău, Bunule Iubitor de oameni! Pământul semănat nu
poate să odrăslească dacă nu cade belşug de ploaie: fără harul Tău, nici inima
mea nu poate să odrăslească cele bineplăcute Ţie şi să aducă roada dreptăţii.
SAMANTA - Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca o
samânta care a cazut pe pamânt moare si, încoltind, rasare din tarâna. Pilda
aceasta îti arata deslusit ca si trupurile noastre mor si sunt îngropate, însa
cu puterea lui Dumnezeu vor învia din nou la vremea cuvenita si se vor
învesmânta în haina nemuririi. Apostolul asa ne-a propovaduit despre acestea:
„Se seamana întru stricaciune, învie întru nestricaciune; se seamana întru
necinste, învie întru slava; se seamana întru slabiciune, învie întru putere;
se seamana trup firesc, învie trup duhovnicesc” (1 Corinteni 15, 42-44).
Asadar, sa stai drept si sa te întaresti întru credinta, asteptând învierea
mortilor si viata veacului ce va sa fie.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 76
Sursa: Pr. Alexandru Stanciulescu Barda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu