Mere
pădurețe 14
Revigorat de
reguli mă gândeam mult la Veronica, Dragomir, Viorel şi la Nastasia, nevasta
lui Viorel, mama lui Dragomir, care mândră de mine fără să ştiu de ce, că
simțeam, că ține la mine, că mi-a spus:
-"Păvăluc
să fii bunuc, cu oamenii, că tu după ei şi ei după tine vor trăi mulțămitor,
bine." şi avea bunica aiasta o bunătate țărănescă sănătoasă încăpățânată
în bine, că-n tot era sămânța adevărului având în grai sustenabil şi
convingător, deşi ziua se înhăma la greu, cu pasiune, cu vorbe bune pentru sătencele
sâmpetrene, deşi îi puteau fi "hipen" străine, dar ea având un ceva,
care încingea grătarul mai ales că se serba centenarul marii uniri şi Nastasia
îndrăsnea să cucerească pe femeile, cum Viorel era cu oamenii, sătenii, partea
bărbătească, deşi la el se mai împlânta şi muietile năbădăioase, rele de muscă.
LUMINA DALBĂ DE POPOR UNITĂ IUBIRE
SUB TRICOLOR OR
Uitam, uite-mă răul !
uitam ce nu-i de uitat,
cu răul neputând trecând nici părăul,
deşi în Cluj am căutat, în oraşul cu
ruj, am căutat
pe Irina Petraş, aur cenuşiu
strecurat,
pe preşedinta USR filiala Cluj, am
căutat
să-mi spună:
-" La anul vom vorbi de
cerere,"
şi-mi sună bine,
că dragoste-mi cere dragoste,
îmi zice pe bune
şi se referea la primirea mea, ca
membru în uniune
şi pentru aiasta bat toaca la urechea
surdului
pe altarul soarelui-imensă tablă de
şah al pământului,
în grădina Macii Precesta, Maica
Domnului,
pentru aiasta vin rugându-te Ben,
dragoste logo stea de veste
şi poveste de stea din țara mea şi de
mândra mea cu sens convins: cât vis este şi viață este:
-"Să-mi aduni poeziile, Ben,
pentru un nou volum de poezii,"
dar tu Todică, om de duminică,
parcă n-ai urechi de auzit
şi ochi de văzut şi de citit,
că lumina lumină de la început
pe cel mai iubit, pentru lucu bine
făcut
cu roz de grădină,
deşi scriind cu dragoste n-am
ostenit,
nu mi s-a urât căzând pe brazdă,
că n-am murit, nemurit cântec de
baladă,
deşi m-am căznit să izvodeasc odă
întru răsărit de soare să răsară
Marea Unire
înălțându-ne Mesie de iubire,
în drept de a candida la fericire, la
înviere:
comoară rară, avis raris de
binecuvânare
ca soarele să răsară pentru stupină,
că roada-i divină şi dă-n bine
cu starea de bine, că ni se cuvine
tămăduindu-ne cu linişte şi dor,
la curți de dragoste şi dor,
lumina dalbă de popor fanic şi de
viitor sub tricolor
cu straița plină de pace ce ne dă
pâine trasă-n mâine,
ne dă hodihnă, tihnă,
că fala-i doar straiță goală.
-"Orice
om are credința lui aparte, ceva individual, particular", zice Dragomir şi
continuă:
-"Dumnezeu
în mii de măsuri ştie mai bine ca mine ce nevoi de izbăvire am, ca cerul
care-şi limpezeşte apele, că nu dezolarea, izolarea de necazul altora te
mântuie fugind de greu, de griji, cine cere peşte, nu va primi şarpe..."Nimeni
nu cere să fie mai prost, când bate, ciocăneşte la uşă şi i se deschide, aflând:
"Credința ta te-a întărit şi mântuit (Iisus ne îndeamnă la discreție, ce-a
făcut dreapta nu-i musai să ştie stânga, să te scoli cu dreptu pentru a nu da
cu stângu-n dreptu, că dreptatea e la Dumnezeu, că noi nu trăim după măsura
noastră, că spre el deschidem uşă şi fereastră scoțând răul dumneavoastră, amărăciunea
neâmpăcarea voastră). Nu contează, dar pentru moment timpul te presează, te
salvează în paranteză: nu te lătra romantic, în locul câinelui, că soarele te
arde, te lasă perplex.
ROMÂNIE MARE TRASĂ-N MÂINE
În alb şi negru joci teatru, ca
maistru de teatru,
Ca să nu-ncasezi şi să te
auto-clasezi,
Că te pisezi să te desecretizezi
cu caii verzi verzi pe pereți
sperieți, în magnific,
că în viziune eşti pragmatic, magic,
puternic,
deşi nu văd să plângă nimeni luând-o
dramatic, comico-tragic, romantic pe arătură,
crezându-te inteligent, mare student,
în mare vogă şi aventură,
că iepurele scos din joben e sărutul
sub pălarie,
ca Ming sa nu te ştie lumină, o
jucărie la geometrie,
în ecuație cu o necunoscută,
deşi Iisus îți zice cu artă
imbatabil să fii cu discreție,
cu rate la bancă fără dobândăndă, că
tu cu nu mă uita cu toate culorile în odă,
cu binele, ca la noi cu scandal, pace
şi război în parlament,
vrei să vii în România cu o viață de
seamă mai bună,
că omenia ne scaldă cu binele care ne
îmulțeşte zilele cu visuri la cheie,
adevăr verde de viață de omenie, cu
simetrie
(cum să fac să crezi, că mă
înteresezi, că mă dansezi, cu imaginația ta mă fentezi, flatezi)
Şi de fapt aiurezi, că blând nu şezi,
vezi ce nu vezi, dar liric aiurezi,
dar ce înveți cu nota patru,
Iubind de nu te vezi înger negru,
Dar care-i greşala, victorie finală,
Când nu-ți trebuie fuga ruşinoasă,
Deşi parese că-i sănătoasă naşpa
trăindu-ți clipa, bucuràndu-te întins la vorbă cu sens,
că zilele ți-s pline senin de neam şi
țară, de destin de iubire de sine
că pentru ea, pentu țara mea, Vica
mea,
nu te faci de ocară,
deşi viața nu ți tocmai dragoste
uşoară,
că o respecți respectându-te pe tine
cu bine,
cu ce-n pace vouă ! ni se cuvine:
pace si pâine, Românie mare trasă-mâine.
Pavel Rătumdeanu de România
-"Am
impresia, că aiesta ştie ceva," zice comisarul despre Pistruiatul din
serialul, care face istorie cum se zice, că zice comisarul Coman, ca despre un
om mare zice. Şi-i mare scriitorul -scenarist Francisc Munteanu egalat doar de
Titus Popovici cu Ipu jucat de neîntrecutul actorul Amza Pelea şi mare e şi
regizorul Sergiu Nicolaescu un nefamilist doar Dumnezeu ştie de ce, n-avuse
nevastă, muiere, deşi Ilie Moromete se recăsătorise şi a avut copiii adauşi, cu
greutate pe capul omului, ca Pavel, că şi Pavel o luase pe Vica cu trei copiii
şi cu Vica a avut-o după umblete pe la doctori: pe Daria, dar ce a făcut el, unii
zic: e un bine, n-a fost moarte de om, chiar după Pavel:
-"N-a
fost moarte de om, chiar dacă Vica era ca-n poveşti, văduvă cu trei copiii,
venită de 8 ani de la bărbatul ei, Celemen Tudorel din Urişor, Dej şi într-un
fel sau altul cu toții trebuie să fim, deşteaptă-te române, în speranță de mai
bine, trebuie să fim oameni între oameni, pentru oameni". Dar să ştiți, că
binele nu se face cu forța, în ciudă, că se zice: nu ştii, te îmvățăm, dacă nu
poți, te forțăm..., dar, no, ho! DRAGOSTE CU SILA NU FACI BINE STRUCTURAT, NU
SE FACE, CĂ-I NEVOIE DE SINGURANȚĂ, DE O CONŞTIINȚĂ NAȚIONALĂ AJUNGÂND SĂ
ÎNȚELEGI AVANTAJELE, DAR MAI MULT DEZAVANTAJELE..., CĂ NU EŞTI EROU ÎN
TURNIRURI.
Nu-s prea
dus la şcoală, că nu-mi plăcea înățătura nu-mi plăcea, ca să nu ramân un
necioplit, deşi ce-i urât e cu încurcături şi pute, chiar dacă lupți pentru
propria viață, pentru propria linişte, dar cu cât ştii mai multe îți dai seama
cât de puțin ştii, îmi spunea Băieşan Nemeş Iosif de profesie învțâtor, dar şi
profesor, cunoscâtor a cel puțin 7 limbi, ca profesorul de plante de nutreț, ing.
Horticol Borr Iuliu de la Bistrița. Prietenul e cu bun simț. Te face să te
schimbi fără a te dezamăgi. În tot e
armonie, frumos şi un bine: adevăr şi viață într-adevăr, că nu-i un frumos pe
dinafară, ca un măr pe dinăuntru scorbuos, putregăios şi vermăos. Ne bucurăm
unul de celălalt, că noi suntem ca un antibiotic cu-n biotic, pentru a ne mege
strună împreună într-o lume cu falsuri şi prejudecăți, chiar dacă nu-i uşor să
fii cu totul în regulă pro-mişcare, că mi un dor, să te văd, că un crocodilu
intră şi-n apa Nilului, dar nu să compară cu cangurul care pune parcă ceva la
cale scoțându-mă-nevidență, în față şi asta pentru'că nu mai sunt cel care am
fost, Dragomir ținându-ma "fasole de post", de necazuri, la adăpost.
Tu Ben, ai
răbdarec să mă asculți. Nu contează, dar pentru moment timpul te presează, te
salvează în paranteză: nu te lătra romantic, în locul câinelui, că soarele te
arde, te lasă perplex.
- Eu am fost la Sergiu acasa. El locuia cu
mama lui. Pentru succesul lucrarilor sale el a muncit zi si noapte si era tot
timpul pe drumuri Nici o sotie nu ar fi stat cu el oricat de dedicate ar fi
fost pentru ca el nu era acasa. La inceput cand facea filme documentare lucre
si in fabrica ca inginer mechanic la Timisoara si dup ace a castigat premiul de
la Canes a fost angajat la Bucuresti ca
regizor. Era singurul regizor roman recunoscut de vest din perioada comunista.
Cel putin prin cartile studiate de mine la Biblioteca Nationala din Canberra/Australia
in 1983.
Tu imi ceri
mie sa-ti adun poeziile ca sa-ti publici o noua carte. Sigur daca ar fi din
pocnitul degetelor. Asta cere ca eu sa merg prin multe file si pagini ca sa le
culeg si asta imi cere mult timp. Iar acum nu am acest timp. Eu abia tin pasul
cu ce-mi trimiti ca sa le aranjez si sa le public iar ca tine mai am zece care
imi trimit material pentru publicat si pe toate trebuie sa le aranjez pentru
pagina. In terapia mea trebuie sa merg zilnic in jurul acestui park unde am
filmat cu telefonul ca sa nu ma plictisesc de trei ori pe zi altcum ma
inchilozez. Tu te plictisesti repede si nu mai ai rabdare de la un success la
altul. Iao mai incet, mai cu rabdare ca viata asa e pana la fundul sacului. Ca si tine mai am si familie copii si nepoti
la care trebuie sa raspund. Toate poeziile tale sunt publicate in paginile
mele, nu trebuie decat sa le scanezi cu un calculator si sa le copiezi in caz
ca nu mai ai rabdare sau daca mor subit. Ca exista si posibilitatea asta pentru
care sunt pregatit. Am niste dureri de cap ingrozitoare iar ieri m-am sculat cu
205 tensiune cu toate ca doctoral mi-a dublat ratia de medicamente.
Timpul ne coastă viața,
Dacă într-adevăr nu-l trăim,
Ca Macel Proust într-adrvăr cu adevăr
Şi doar umbrim,eclipsăm,
Că habar n-avem cine suntem
Şi în picioare zombi ne călcăm.
Mulțumesc,
vei face ce vei putea, când vei putea şi timpului sper să nu-i iasă cu ghearele
de mâță prin sac, mai ales, că mâța blândă zgârie rău nevăzându-şi de-ale ei. Sergiu
n-a făcut prea mare sacrificiu ? Doamne ajută ! Caută-ți de sănătate, că boala
o bolunzât, ne betejeşte şi nu ne ingăduie să ne ducem la bun sfârşit munca
fiind ca vicleana la găini şi se jură, că nu ne fură..., dar dacă ne ciuntă
viața la ce ni mai bună lipsa ei ? Acuma şi Cinematografia ni distrusă, ca
satul romànesc neajutorat e pieritor. Scriu de zor, scriu, că ştiu ce am de
făcut şi zăpăcit grăbit pot greşi, că mă la răsfățat de scris şi parcă trag la
țintă împotriva dureri, o durere sufleascscă, că mai are puterea să mă sâcăie
dur (eu caut să mă încadrez în miezul fierbinte de pâine trăind tot ce pot
trăi, dar am lipsit de la lecția de viață şi lipsa se simte, ba nişte lapsusuri
îmi dă găuri negre şi am disconfort în suflet o instabilitate, deşi caut
placutul în locul jăpuşeli (în mine e un consistent şi sunt convins, că voi
ajunge la ce-mi doresc).
Încă sunt
afectat emoțional. Uneori, ca om matur, copleşit şi mirat de ce reuşesc să
scriu (se va şti cândva: cum se petrec lucrurile cu impact necruțător, că trebuie
să fac ceva, ca o rupere de nori) Ce s-alege de mine dacă nu fac nimic (fără
acțiune, ce mă fac, doctore, că fără experență pot deveni o inulita, nulitate).
Pe zi ce
trece şi-n mine au loc transformări, dar care mi marea atenție, gura lasându-mi
apă, că nu mai sunt ce-am fost şi devin, Ben, cangurul şchiop mire în Clujul
lui Cornel Udrea, că frate-meu n-am reuşit să fac nişte anileze medicale, dar
în sistemul medical nu-i nimic ideal, că sunt planificat şi deabia peste trei luni
îmi vine rândul şigrației acestei debandădă de organizare, e imposibil să mai
fac analizele, că descoperi, că Biletul de trimitetere ți-a expitat şi cum
să-ți înfrunți destinul, că medicul de familie Crina Oroş, îmi spune
explicându-mi că ea a raporta şi fără scuze cu nepăsare fâră să pastreze vie
spersnța omorâtă în faşă spunându-mi înteresant:
-"Domnul
Ferghete, nu mai pot anula vechea trimitere, c-am raportat-o şi nici alta nouă
nu-ți pot eelibera, că numai de una ai dreptul pe an" (atunce mă ia cu friguri
şi ce să văd ațâțat, ce să văd în fața ochilor tri dimensional, ca realitate
crudă sau virtual cu sare şi piper, ca să nu mă strezez, să nu mă îmbolnăvesc
în propiul rai al României ?) N-ai nici cui te plânge, c-aşa sistemul rufelor
murdare: fondurile ajung doar la începutul lunii, deşi vârsta îşi spune
inexplicabil şi doamna îmbrăcată în negru îți zice şi dacă eşti în legăn cu
biberonul sterp în gură şi-l mozoleşti:
-"Hai, merem
bu !" Şi atunci cu aşa grea lovitură cum să te mai bucuri, dragilor, cum
să ne bucurăm înfruntându-ne destinul, că ne-am pierdut cauza şi efectul
benefic (putem ține aşa ceva ascuns în suflet ori ca o leliță bârfim pe ulița
satului despre ce scârție şi nu merge
bine,lipsându-ne de toate, că banul pune pe picioare buna gospodărire a
sistemului medical salvând viețile pacienților, oamenilor, populației, făcând-o
firească, social-umană?) Cum depăşim pragul critic, criza ?
Mama mamei, Maria
Păhuță a murit post natal, c-a sfârşit teribil, Veronica crescând orfană cu o
străină în loc de mamă, cu leliuca, maica bătrână dinjos, c-aşa-i ziceam noi
nepoții, copiii lui Dragomir şi Veronica. A fost o dramă, dar dacă Dumnezeu îți
dă, creşte, coarne în frunte, le porți mulțumindu-i şi frumos oricât de
devastator ți-ar fi (şi tremuri, ca o frunză cu valul pe val vălurind şi dând
cu unda peste mal răbdând disconfortul şi dacă nu te ştii cum să te comporți
adecvat situațiilor, care sunt cum sunt cu scântei, căutând să te mai ții bogat
pe picioare luând aminte cu efort să ții aminte cu bună dispoziție, ziua
cunoscându-se de dimineața, înhămându- se la drum, că ceva tot mai spune despre
noi şi, că ne încredem în oameni lipsiți de prejudecăți, indiferent de ce, indiferent
de care ni suferința, în permanență învățăm ceva amestecat îndoindu-ne de soare,
de apa mării unde când plouă ne băgăm în apă să nu ne plouă, că nici o minune
cum ştim: nu ține mult cu "lacul lebedelor" (în tot e şi inspirație, dar
dându-ne-n spectacol e multă şi trsnspirație, deşi te ia şi cu frig, cu
timorare) -îşi zice Dragomir cu nebunie fără să se inece la mal perplex, coplexat,
cu potențial, deşi tăia cu gura căscată dramatic având pregătită marea lovitură
cu efecte bucurându-se singur de poveste şi spectacol ştiind că totul e bine cu
privelişte celebră, caldă, pitorească.
Dragomir
avea zâmbetul în priviri, avea căldura vieții şi când trecea la acțiune cu
onoare şi nu se abținea şi era el şi dincolo de el şi se bucura, ca de fotbal
şi era mândru de Simona Halep, care era aşa de puternică destăinuindu-şi
sufletul partenerei de moment şi-ntotodeuna se năşte nou nouț cu condiții
pentru a muncii ca un apucat şi abia acuma da zor şi avea un spor agreiabil, că
Hercule era harnic şi gata să-şi achite restanțele sentimentale. Mă gândesc
mult la el, la Dragomir, fără nici o problemă socială, că omul harnic e bun
praznic, se lăfăieşte teleportat optimist şi altruist-artist, în viitor, că nu
e vitregit de soartă fiind tata un om mai aparte, gata de evenimente mari, la
acest om în toată firea era miere şi fiere şi era admirabil şi nimic nu era de
speriat, că totul era natural în randări după gustul lui nepervertit: pervers
şi ceva-i ațâța imaginația (voi reuşi să vin de-acasă cu mai multe amanunte, detalii,
teribile, cu oameni care-l înconjor încrezuți, fuduli, dar nu deştepți destul, ci
ostili, că el Dragomir despovorat e o
poveşte, care merge mai departe, ca apa care-i o urgie în curgere peste mal
ducând la vale automobile, în neputincios fiind cei pagubiți dând din cap, înebuniți
de un fragil imposibil, că Puşcaş, bolundu din Berindu, Mureşanu, cel care
băgase cuțitul în unul Cucuruzan mecanic la Regionala CFR-Cluj, uluit,
disperat, că i se rostogolea carul pe dâmbul abrupt şi traindu-şi strigăcă-şi
înfrunta destinul într-o luptă pierdută, ca Moise în situații fără ieşire în
pustiu înaintând către visul visat şi promis uriaş de Dumnezeu: Cananul, țara
făgăduinței, viața, că-ți dai seama cât de mare-i nebunia, viața prin stroşala
ei, avându-şi rostul sau nonsensul, în tot fiind cu măsura sau declinul
giuvaerului şlefuit cu migală taurul de aur- Bal, la care s-au închinat
fățarnic şi faraseic, poporul lui Israel, un popor cu sclipici şi lipici pentru
americani, pentru'că Dragomir şi eu sunt cum sunt eu, cu Dumnezeu, că i-am
jurat iubire de aur cenuşiu strecurat, dar Bolundu instanteu văzându-şi carul
încărcat rostogolise pe râpă cu haz, cu grea lovitură pentru el, zice resemnat,
clar, ca bună ziua zice impulsionat de emoție:
-"Paguba, paguba mea,
Dar îmi plăcea cum se ducea,
rostogolea!"
Dragomir
face ce vrea, că era activ nu glumă (el făcându-ne fericiți, complex extavagant
permisil, dar de ce nu revenim şi la ținuta lui de dragoste arzătoare, că era
preocupat special să fie călcat şi la tri ace, la cravată, după ce ajunse pe la
Aghireş-Fabrici şi-i da multe bătăi de cap, ca doamna Dana Budeanu, că-i plăcea
să fie mai brend Savuică, care o ia de la uşă fără scuză nici, ca blogăr
Andreea Marin, gen lipitori, când dai cu piciorul exagerat, că nu respecți
familia, trebuind să respecți O.K). Dragomir nu e un greşit, dar e o paranteză,
că e o problemă socială, dar nu penală, ca aşii, aleşii poporului, şi nu este o
greşală, că-i de aşa natură (n-avea spatele, dar nici n-avea nevoie la energia
lui, nu era nevoie să i se țină spatele, dar cred eu, că e liber, independent
având poporții şi avantajându-se prin voință, că îi şi frig şi zlotă, că el
avea aspirații având mare potențial şi arăta impecabil, remarcabil, fiind
îmbrăcat din dulap, că era şi genul de om înalt: cai verzi pe pereți şi... era
tuns cuminte, malagamba, fără perciuni, n-avea urechile-n vânt clăpăuge, dar
hai să nu vorbim despre acest şoim, că era calm, dar şi iritat şi nu bea cafea
cu cofeină, ci cafea de cicoare şi eventual cu lapte, ca Papă-Lapte: cu gust şi
esență, ca un gentilom de succes cu momente speciale de sărbătoare, cu emoțji
la realizările lui, ca un George Eminescu cu altfel de şcoală
"Stradivarus" şi talent Fain-Făinel, care improvizează spontan). Se
bucura în felul lui neconfundând marfa cu ambalajul de la rădăcini până la
vârfuri relaxându-se, că nu-i era timpul pierdut, ca la Marcel Proust, că ținea
aproape şi se bucura de femeie. (cum răspundem provocrii veții, cum decodificăm
ițele dreptului de a fi excelent, fără degradare şi senzația de greutate? Cum
strivim misterul, doamnelor şi domnilor, descoperindu-ne rostul indiferent de
ce ne surprinde în context, în pro-mişcarea, dinamică a firii care ne dă de
furcă printre oamenii, care au de zor nvoie de tine prin ce se întâmplă în
viața de zi cu zi?) Nebun e cine-şi pune capăt zilelor, că-n mintea lor s-a
alterat, că cine ce problem putea avea, ce decădere liberă, ca să merite să te
sinucizi ? Numa ceva putred îți dă şah mat pe imensă de şah a pământului. Apele
au luat case, maşini o unguroică se aude văietându-se:
-"Ioi coci !"(vai, maşina
!)
Nici un ban
de pe lume nu plăteşte viața, acest soare, zmbet pe buzele oamnilor. Viața e un
drag, brațe larg deschise emoțional cu bun simț, bunătate de rai. Pe om nu
trebuie să descurajeze nimic. Între oameni nu-i o disteanță, că oamenii sunt
aprope de natură, sunt civilizați.
Ben Todică, Dragă,
N-ai putea trimite manuscrisul lui Vasilica Grigoraş şi domnia să-i facă
prefața. Cred, că nu-i cer prea mult, plus sper, că nu-i voi răpi din timpul
prețios. Ce zici? Nu ceri, cum să ți se dea ? Nu bați, cum să-şi deschidă
cineva inima şi dacă nu plângi, ca ce să ți se dea țâță, nici neştiindu-se de
esența şi existența ta. Mulțumesc, dragule pentru bună-voința şi bună-cuvința
ta ! Cu bine, PAVEL DE ROMÂNIA
P.S. ÎN
revista Povestea Vorbii am o pezie publicată neinclusă în vre-un volum şi aş
include, în acesta, e greu s-o estragi din revistă şi s-o introduci în
manuscrisul aiesta (e oare din decembrie 2014 ?).
DOAMNE AJUTĂ
!P.S.1 Ce zici să se pună pe copertă a-IV-a,iar pe prima acea femeie pasăre şi
acel bărbat cu alură sportivă ? Trimite-le cu manuscrisul, că tu eşti un
atentic artist. Mulțumesc, Ben Todică, pentru înțelegere, că tu ai ritmul tău
ştiindu-te să trăieşti şi să te bucuri de fericirea sinceră a celuilalt. Cu
prețuire ! DUMNEZEU SĂ FIE CU NOI, CA SĂ FIM MAI FERICIȚI ! Şi culmea, trebuie să răspund unui interviu
gândit de prof. Herțeg Bogdan şi n-aş şti să mă comport neigenic, ca o apă
menajeră, care n-are noimă, aromă plăcută, dar vorba-i să reuşesc pentru o bună
sănătate morală (ce să fie un fenomn care ne redresează ?), deşi în mod clasic
controversat nu ştiu cum voi avea o amnestie fiscală, că n-am cu ce mă laud, deşi
nu ştiu cum voi fi eficient, că sunt cu datorie, îndatorat, având individual un
obiectiv făcându-mi bine lucrurile, că nici la şcoală nu ştiam cu ce se mănâncă
gramatica, matematica şi-n Sâmpetru în curtea şcolii făceam fereciți pe elevii
colegi şi pe profesorii Sestraş, Miron, Groza, Suru dă cu curu, pe învățătoru
Bălan, dar ceva mai tare spre distracția lor am zis, ca mămăliga cu brânză, mujdei
şi cu lapte şi fasolea năcrită cu zamă, scazută, frecată, schimbând macazul şi
nu mai ştiu ce se gugita exclusiv: matematica sau gramatica: cu lingura sau cu
furculița, noi neavând şi nu ştiam pe atunci în naivitatea mea, că cei de la
soare răsare, chinezii, au nişte bețişoare pentru orez-pilaf şi, că-l scot
dintre măsele provocator, imposibil dând din ei ce au mai bun, că scot pilaful
dintre măsele dezvăluindu-şi deztoxiciant zâmbetul, că, dacă au mâncat pilaf, ferească
Dumnezeu, îl scot dintre măsele în concurență optimişti, cu un stâlp de telegrf
şi vreau să fac față cu onoare, că eu nu-s bio-degradabil, însă cine sunt
atipic dominând, ca un timp frumos, că-s român mioritic, romatic şi n-am nimic
din sobru englezesc, cețos, britanic, dar cum să fiu, ca lo o promenadă, pierdut
la cuțite în ceața, în viața, ca o pradă, hipo şi hiper-imun, demn, ca om, dar
ce-i din fericire, că nu-s de gardă la un spital de boli infecțioase cu ce se
întâmplă doctore tare cu oferta prea învârstă fără limită unic scriind
original, cu artă, gata, ca de plecare disponibil şi cu profesionalism şi
altruism făcând minuni surprinzând chiar prin ce sunt, prin ce-mi doresc ca
oportunități, că bucurați-vă sunt literat şi acuma, făcând-o cu soarele şi luna
de pe cer, făcând ca alții, care dansează fetele până rupe opincile de genul
aiesta foarte tare național, distrându-mă de prostia altora, că eu experimentez
cu iubirea la înălțime, ca unul, care dă cu capul în uşa maşinii sărind din
maşina în mers, deşi nu se şti de ce, pentru
ce satisfacție găsită în prostie, când uiți să gândeşti, că n-ai spiritual undă
verde, deşi nu fac spectacol scriind şi stau pe val, cu valul pe val cu sute de
catarge, dar pe mal sunt ca pomul ideal încărcat de roadă laudă de zestre în
beneficiu, că natural sunt balanță, cumpănă, din cap până-n picioare, spălând, ca
Iisus pe apostoli pe picioare ştergându-i cu dosoiul, cu ştergura, că cititorii
au nevoie anevoie, de mine şi mă cumpănesc: cum să scriu bine, cum să mă răsfăț
cu jucării-bucurii, ca un natural român nedetetiorat cu o sănătate de fer, un
moral național, un posibil prin tot ce-i lângă inimă natural punctual
monumental omenesc firesc şi una peste alta cu spectru larg național prin ce e
sănătate şi Dumnezeu e, în visul uriaş de hai România, că dozăm bine pro prin
ce suntem în statutul social-uman rar în rezonanță cu ceilalți, că banii tot nu
ne ajung pentru a fi fericiți, că noi nu ne-ajungem nouă înşi-ne cu pace vouă, ca
o dimineață cu soare, creeind atmosferă cu însorit şi consistent uman, căldură
de om cu înflorire de pom că ieşim pe uliță, ca din ladă, aniversar, sărbătoresc,
personalizat distinct cu specific diversificat şi preferențial, ca unul care se
respectă, că se poate duce liber de la Aiud la Turda, că ne suntem egali
universal şi ieşim prin Eminescu la nuntă, că-i anul centenar al marii uniri şi
fără să-mi țin teză de doctorat, că eu scriu voluntar fără să mă pată opri sau
să-mi impună cineva şubrezât, corupt, putred, ca un peşte împuțit la cap, dar
necurățit cu serenadă în vogă cu ieşirea în stradă, curățiți cu grevă dur de la
codă, că-i nevoie de o protecție socială (scriind cum scriu voi fi publicat şi
citit, deşi prin scris pacurg sufleteşte, ca aborigenii veniți cu cangurii din
Australia în Dobrogea României făcându-ne publicitate, România şi fără asta
fiind frescă pitorească Russo şi Vlahuță, şi dacă ajungeți la concluzia
turistică, că suntem neântrecuți, plini de viață cu excelență prin bunătate, prin
frumos electrizanți, cu enerigie şi cu conştiință-bunăcuvință, cu un splendid
omenesc-dumnezăiesc, cu respirație sănătoasă, care te cucereşte şi fără a ne
lăuda, că suntem noi prin natura noastră "frumoşi nebuni nu doar a marilor
oraşe," nişte monştri sacri, ca ziua bună care unic se cunoaşte de
dimineață, noi avându-ne ritualul nostru, că nu suntem înafara legii firii
mioritice, că românii, ca stăpânii inelelor nu fentăm, nu fautăm, nu sântem în
obsai nu făcem henț, că... țzunamii nu făce valuri, chiar dacă sareau scântei, că
să salvăm lumea mergând în vitro mai departe, că suntem la zi cu ştiința şi
ştim idealul imbatabil să ne bucurăm şi să bucurăm bine foarte bine, că suntem
cu Dumnezeu de Dumnezeu cu bunacuvință şi buna dispoziție în punguța cu doi
bani a timpului, care ne pune în mişcare cu propria energie necerând scuze, că şi cu pardonul necugetat
poți omorâ omul, noi amândoi vroind să scăpăm de asemenea dureri tăind ajustabil, frumos, melodios, că
a fi activ înseamnă incredibil a fi oameni omenoşi pe muchie de cuțit căutând
să ne păstrăm tehnica de a ne promova lăsând lucrurile începătoare şi cu vitamine, elastici, cu stil de viață să
mergem către cele desăvârşite cu încrederea românului, care râde spectaculos
mai bine la urmă, râde făcând de toate, râde mai bine de-a lungul zilelor
scăpând de cocolşirea cocoşatului din Notre Dam din Paris ținându-te în formă
în misterele Bucuriştiului,ca Victor Hugo,fără impact străin, negativ, dar ce
gândeşti, Pavele, ca la un Teleşoping, neştiind în ce constă distracția când în
sltfel de concept eşti modern redefinindu-tr prin artă ori prin marele speranțe
de bine a lui Charles Dikens, că dorm neântors, liniştit, trebuind să scriu
fără a fi purecat, că n-aş scrie bine, dacă zici, că scriu cu libertate, sugestiv,
deşi tu ai nişte mesaje în culori tari:
-"Te-am
prins, ca eşti lapte prins, lapte maltratat, bătut, acru, uman cu linia comodă
greu de purtat, că nu mă iei tu de la scris, de la această distracție, după cum
ştii tu în coloare şi valoare sutentică omenească, românească pe unda
intrnațională... în vogă transparent dur ieşind în evidență, ca de Veghe în
lanul de secară, că am înțeles, dar ce facem şi despre ce-i vorba, că-n burtică
la femeie e fetusul pe care nu trebuie stresat, care vrea să fie fericit, relaxat,
ca norocul să se țină de prunc, ca scaiul de lâna oilor, că-i dorit să se nască
fără pasă proastă, că trebuie să fie compatibilitate socilă, dar care ne sânt
şansele încă de la embrion, ca să fie O.K. sarcina ? Şi care-i minunea,
distracția cuToate pânzele sus, -Radu Todoran, aventură cu savoare diurnă şi
nocturnă, pregătit pentru viață netrăind sub un glob de sticlă, în turnul de
fildeş, viața vrăjindu-te memorabil şi expunându-te în permanență, că sănătatea
înseamnă grație, tandreță, frumuseță de mari dimensiuni ?).
ŞI GLUMA E UN TROMBON
Viața mea a fost, ca un derby încins
pe stadion,
Stârnit, în olimpiada lumii de un
campion,
Nu, c-aş fi fost boni-bon, în
bon-ton, improvizat pe telefon,
După Vica îndatorată: -"Tu te
joci şi jocul e un tertip,
că eşti super, eşti cineva ca om de
caracter, ca tip"
şi gluma e un trombon,
Ben, tu, scoți porumbelul păcii din
joben,
Că şade ursul cel hăpsân
Cu toți puii lui în sân
Şi nu poți fura nici unul
Până nu spargi hăpsânul.
*
Mulțumesc, omule, măsură a lucrurilor
!
Bine, să-mi fii sănătos Benoni, Benamin,
om a lui Dumnezeu !
N-ai scris numele Ioan-Petru Gârda, că
el e un generos.
CU PROPRIU STIL ŞI EFECIENȚA DE VIAȚĂ
Mi-ar prinde bine nişte vorbe,
că vorba dulce cu verbe-proverbe
superbe, că vorba dulce, mult aduce cu efect,
apropiind cu subiect şi predicat, aur cenuşiu strecurat
de Dumnezeu luminat,
infinitul, apropindu-ni-l curat de
obiect
cu rost şi folos,
pentru omenire şi neamul nost, cu
rost artist național şi universal,
pâine la adapost spiritual genial,
cum am spus culme mai drvreme,
că propria-mi ecuție omenească
România profundă din fercire candidată lapte şi miere: mare
cu îndrumare răsărirt de soare
şi binecuvântare,
că are propria destinație, rezoluție,
rezlvare,
că Emil Cioran ne-a schimbat România
la față,
cu națională filozofie de plante
aromatice de pâine şi pace,
care ne vitalizează simțurile cu tot
binele înhămând zilele utrenie, adevăr-simetrie litughie
şi vecernie-n spice,
ca să ni se adune raiul cu binele
ştiință şi conştiință,
cu propriu stil, cu efciență, bogată,
de viață,
c-a fi om e lucru mare, că a fi
gazdă-i spectaculos, corupt,dar nu-i miare, e o întâmplare ponosită,
că io nu-ți cer să mă iubeşti, iartă-mă,
pentru a şti în lume,
culme pentru a şti cine eşti, Doamne,
iartă-mă
şi la icoane părinteşti, închină-mă
şi botează-mă !
Şofer pe
salvare, ca Lupşa din Recea-Cristur, ca Pavel Mânza, fratele lui Vica din
Ciubăncuța, care mai trăieşte din 7 câți s-or nimerit să fie în casa lui Ionaşu
Horjului, dar şofer pe salvare era şi unul Ionică Revnic ginere la Grigore
Pațiu din Cernuc însurat în Căprioara pe vremuri, când Domnu N-am n-avea ilest,
drojde, în prăvălie, magazin, cooperativă şi doar dracul ştia cum, fir-ar să
fie, mergând Ionică după apă în propria
ogradă alunecase în fântâna din propria vatră a casei, alunecase în apă cu
capu-n jos, ca şi cum apa s-ar fi făcut vin cotnar necăjind pe mama soacră şi
pe nevastă-sa nu c-avea să moară ca cetățean turmemtat, ci pentru'că ele se
văietau:
-"
Tulai, Doamne, mare pocionog, hibă-n bai, de unde om avea droajde pentru
coptături, pentru masa pomană?!"
Are coarne şi nu e bou,
Are samar şi nu e măgar
Şi are şa, da cal nu e,
Se suie-n pom şi şape nu e,
Că şi rața mere prin hamei
Şi curu-i paşte petringei.
Ca
techergheu, fițingău fercheş sub grumazul, gârliciu, ceterii, Dragomir teleleu
mergea şi la Techirgol, Amara, Slănic Moldova..., că se mai da după el câte o
muieruşcă-n curu gol. Deşi soarele e încă prea departe de mine şi în
"totuşi iubire", Adrian Păunescu, am nevoie de el, ca să nu-mi pierd
curajul de a trăi omeneşte, în propriul său cu nelinişte, îşi zice şi Dragomir,
ca Dragoş vodă descălecat în Moldova lui Ştefan şi Dimitrie Cantemir cu
adevărat multi şi genial academician, dscălecat brav cum şi-n Ciubanca a
descălecat, din Maramureş şi a făcut-o autentic şi valoric Pr.Grigore
Crăciunaş, un frumos şi harnic folclorist după specialistul Adrian Fochi,cel
care mi-a scris scrisoare menționând, c'aş fi folclrist dezinteresat, că eu
sunt cum sunt de la mama de acasă în formă naturală personalizstă, vezi prefața
de la Balade Din Trnsilvania, volum publicat la Bârda-Mehedinți, la Editura
"Cuget Românesc, de prietenul de o viață, Pr.Prof.Dr. Alexandru
Stănciulescu, un om de succes fără a înceta vreodată, a nu fi o excelență, un
om de cultură şi de succes, invidiat şi de proprii şefi ierarhici, uneori şi
tagma preoțească fiind de neînțeles: închişi şi întunecați la suflet, sadice
fiare(o ştiu particular, pe răspundere proprie). Tomiță şi nu feciorul tău
Marius, un veşnic grăbit şi fără timp care să-şi-l piardă ca universalul Marcel
Proust, deci Vica Toma despre care cu mare păcat ziceai dragă, c-ar fi cu
andicap, că la nervi şi mie spălându-ți zdrențele murdare în casă mi-ai zis
fără să mă supăr pe tine Vică; văzându-te beteagă, bolnavă, cu prognostic grav,
văzându-te bolnavă incurabil, mi-ai zis că-s "handicapat", dar la câți
n-ai zis că-s nişte handicapați, ca atare Toma mi-a izolat cablul la
încărcătorul telefonului (o să zici: nu-i mare lucru, deşi Marius, fecioru-tu
şi-a făcut lene să-mi meşterească la neonul din cameră, ca să pot îl aprinde
noaptea, că Daria nu-mi are valul dacă mă scol în capul nopții să scriu), dacă
nu-i handicapat ai aflat să zici, că nu-i cu Marius făcut, ci cu Liviu din
Hăşmaş, pocăitul care ți-a fost şi la mormântare, deşi tu nu prea-i înghițai pe
"pocăiții, flocăiții, în cur mânjiți şi cârtiți" (tu nu vroiai să
admiți, că nu-i pădure fără uscături şi cine cu ce te poate învinui ?) . Erai
Vica, bolnavă, obosită de viață şi-ți descărcai sufletul şi spunând prostii, că
nu mai departe Ben lua Lirica şi avea şi are halucinații, ca tine, că şi tu
după obosit deabia ațipisem mă trezai din somn aiurită:
-"Pavele, uită-te, că din cameră de la
Mihaiela iese fum, că arde. "(şi altă dată îmi arătai la dulap, dar, Vica
erai nevinovată de adevăratelea (pentru asta ca Stan-Pățitul îl cred pe
nefericitul Ben ori pe cel care a mers la pădure după lemne şi i s-a stricat
carul şi el cum a fost învățat a strigat după nevoie, să vie Nevoia să-i
tomnească, repare, carul, dar pe când să se înopteze de tot puse el mâna să
şi-l repare, că Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în straiță, traistă. Fiecare
ne-avem păcatele, greşelile, chiar şi eu țineți minte, în"lanțul
slăbiciunii", că am o scroafă cu purcei şi când prinzi de unul şi tragi
să-i țin în brață la țâțâță, cu altă poveste, toți zguiță,
ca Petrea Forforos, care ca porcar, mână porcii-n jos, ca muierile ce fac avot
nemainăscând pe decreței, gătndu-se distracția eficientă a lui Nicolae
Ceauşescu pentru creşterea strălucitoare a populației şi a
"şeptelului" la animale care-ți descrețeşte fruntea sufletul cu-n zâmbet larg pentru o viață mai
frumoasă şi sănătoasă, în înfruntarea destinului.
CĂ N-AM DAU-O IMPOSTOR PE ARĂTURĂ
Unele schimbări în societate nu
mulțumeşte,
că trbuie să ne fie drag stilul cu
personalitate
ca ochii din cap, ca trăirile ne sunt
la fel de importante,
că-n cosencință cui îi place să-şi
strice maşina pe drumul de izbelişte
plin de gropi, trecându-ți tot cheful
de muiere care-ți face fițe de frumusețe
chiar surprinzător băgat cu surpriză
în priză şi te lasă cu dureri de
spate,
şi care-i problema, că nu-s nişte
bani găsiți pe jos,
ca o bicicletă cochetă,
în Bucureşti, furată,
că-i hoția în vogă şi la modă,
că-n țară, în Carpații noştrii, ca
frații,
în pântece munții minereuri, aur
poartă,
dar şi a fi hoț se plafonează
inteligent
în
a României Parlament,
că se poartă,
ca fals cu performanță,
falsificare, în artă,
în lumea civilizată activă
cu perspectivă să cântăm
artistic,practic,sinfonic,
iubitori, să cântăm la pian,
că nu cântăm popular bla, bla, rar, în
van,
că-n aventură cu voință
n-am dau-o imposibil pe arătură.
Ce vă pun în
vdere cu plăcere, cititorilor, vrere şi plăcere a lui Dumnezeu dragoste şi de
bună veste, cu rost de popor, în măsura lucrurilor ? Totu-i la latitudinea ta
generoasă de mare pescar şi pâstor blând, Ben şi îndrăzneşte şi străluceşte
sănătos, ca totul să mergă strună,că unde nu'i cap e vai de popare, cum zice
brio, admirabil sănătos, Dragoş Pătraru, având curajul spărgătorlor de bănci, deşi
nu-i amuzant, cu toate, că ține parte celor dragi cinstiți şi drepți, uimitor
ca Dan Puric, un Vasile Andru a românilor Todică, că are o prestație bună, ca
țăranul muncind pe ogor, propria glie însoțit de cântec de privigătoare, zaică,sarcă,
codobatură şi ciocârlie, auzindu-le mândru şi Maria Marie, care vine voioasă cu
puiul fript în poală, vine cu moare într-n canceu, vine-n suflet cu Dumnezeu, vine
la bădița dus la plug pe coastă, vine rugându-L pe Dumnezeu, pe badea-l ei, să-l
ferească de pricaz, de rău ! La vorbele de prefață. Viața-şi are filozofia
vieții ei în țara cu cer atât de albastru. E un pur şi simplu, că nu tot e ce
pare a fi în lupta pentru propria visță, propriu tău vis, paradis, în care mi
se pare, că eşti un proscris, ca Duliş, cel fugit pe păduri, pe timp de război,
deşi țăran necioplit, instruia militar, para-militărie, învăța pe feciorii satului
să tragă cu puşca, pe toate drumurile găsindu-se arme şi muniție, cu-n glonț
lovit cu bolovan pe butucul de la rota carului, Dragomir se făcuse de fazan, se
răni la mână şi a fost scutit de stagiul militar, deşi nu era nefericitul Dragomir negheob, nerod, dus cu pluta, deşi
se catapultase dintr-un avion nemțesc salvându-se la întoarcerea armelor, că
războiul cui nu face necazuri, mizerie ? (Dragomir era mai rău, ca un copil, paştile
măsii, că îşi băga nasul, ca advocat neangajat pe post de Scuița roşie... Vica
se întreținea cosmetic asemeni orăşencelor, se ferchezuia, îşi întreținea cu
migală obrajii, fața, aşa, că de câte ori mergeam la Cluj-Napoca după leacuri,
medicamente, cu rețete de la medicul de familie Oroş Krina, îmi cerea:
-"Să nu
uiți, să-mi aduci de la potică, farmacie, alifie şi ruminele, rujuri... A murit şi Lesandor Dihoru, de la o vreme
numa pe Piciu, Florin Găvruş feceoru-su îl mai întrebam:
-Ce mai face
tătă-tu?", îl întrebam, că nu-l mai vedeam în fundu grădinii pe Alexandru,
să-l întreb:
-"Ce
mai faci vecine," zicându-i sincer şi Bună Ziua fără să mă întreb dacă
merită omul atenția mea, chiar dacă el fiind haitău, pază de câmp, întimp ce
eram la nunta lui Mihaela cu Cristi Horvat, el îmi furase mălaiul cules din
câmp, cucuruzi, care trebuiau cântăriți şi predați la colectiv în magazie, că
deabia apoi ți se da la zi muncă, după norme. Eu mă prefăceam că nu ştiu de
fapta lupului îmbrăcat în piele de oaie. Acuma se trag clopotele după mort. Vica
nu-i uitată, că lui Daria soru-sa Reghina Chițoaca:
-"După
Vica o murit Eva, Lucreția şi acuma frate-meu Lesandor... "(e un întreg
pomelnic). Nu mai trăieşte acuma nici Lucreția , "Pişta" nici să-i
reamintesc cum o cobit:
-"N-o
să trăieşti cu Vica nici trei luni" şi am trăit peste 40 ani de căsnicie, dar
a murit şi nu-i nici cine-mi zice adoua zi:
-"Iar
ai stat cu lumina aprinsă până târziu şi ai scris" (nu ştiu dacă pentru
asta mă admira sau a zis şi ea aşa să-şi umple timpul, aşa ca să fie zis, că
oamenii se mai află şi-n vobă, se trezesc vorbind, ca să le treacă vremea). Sănducu
din fudu uliții, îmi zice Daria, c-ar fi zis duminică a adunare, că ei merg la
adunare, nu la biserică:
-"Las-o
pe Viaca, c-o făcut multe... "când spui aşa ceva trebuie să justifici, ca
un justițiar şi nu să zici despre un om doar îm doru lelii. S-o fi culcat cu
Acest Mureşan Alexandru a lui Hurduc din Osoiu? şi acuma Dumnezeu să-i ierte
păcatele tontu s-a rebotezat la penticostali, c-atunci când la botezat maică-sa
Viorica cu popa, el fiind în faşă nu a putut să răspundă personal cu da, afirmativ,
că se lepăda de Satana (îndruga el Hurduc de a lui Hurduc, osoiamu, ca un om
bat, ca Bâlcu, dela ei din Osoiu, care nu găsea citatul, versetul din Biblie şi
ostenitor şi enervant drăcuia, că draculcu îşi băgase coada şi-l încurca de nu
putea să mă lămurească adevărul care era de partea lor a pocăiților, desi nu
lămurea de ce trebuia să lăsăm lucrurile începătoare, ca să mergem spre cele
desăvârşite, lâsând legăminte, botezul şi să nu ne rebotezăm răstinind, batjocorind
din nou pe Iisus (vezi în Evrei 6). Eu către Daria doar atâta am zis:
-"Voi
mergeți la adunare să nârfiți ?" las-o pe Vica, c-o făcut multe. "Ce
adică Sănducu nu spune, că n-are ce spune şi dacă morții nu se vorbesc de rău
el de ce-i cu intenția s-o facă, vorbind'o pe Vica ? De ce-i nevoie să
bălmăjească, judcându-şi semenul ?
Tu eşti încă-n spital.
Ce prostii îi mai fi făcut ?
Ce te îngrijorează?
Cu ce mintea-ți danseaza ?
Eşti încă-n spital teatral,
Conațional, Patriarhal.
Fără tine nu-s genial, cum să mai fac
lui Dumnezeu pe plac?
Adrevărul te
linge bine ticluit, cum îşi linge câinele rana care datorită acestei acțiuni
afective se lecuieşte, vindrcă şi se gată cu suferința, că scăpăm de
instabilitate şi îndoiala care pune stăpânire pe noi pentru a deveni
invincibili, corecți, mari prin faptul, că existăm să cugetăm răsucind cuțitul
în rană fără a infecta complicat, deşi noi sântem cu pofta de viață şi cu
nedumerire şi cugetarea care ne macină:
-"Ce se
întâmplă doctore ?" L-ai întrebat inovator şi înțelept pe doctorul tău
strigând cât poți de tare, Ben, că tu cu mine nu eşti moarte în vacanță. Tu
înfruntă destinul, că onoarea-i a ta, de partea ta complexă, aşa că fii cum
spun românii, dar nu nepăsător, că tu trebuie să păstrezi speranța vie cu efect
retro, infinit apropiat de obiect cu stare de bine. Nu strica tocmai acuma
totul. Gândeşte-te, că există un Dumnezeu, un val de viață şi căldură. N-am
avut cum fi întodeauna cela ce sunt pe scut şi sub scut,deşi oficial, în
certificatul de naştere şi buletin, cartea de indentitate mă cheamă Ferghete
Pavel născut la 1 (unul ) octombrie 1949, m-am născut plin de viață pe arca
vieții, în Sâmpetru-Almaşului, raionul Jibu, plasa Hida, cu Sfat Popular în
satul natal, regiunea Cluj, acuma sunt sălăjan din județul Sălaj, cu părinți
fără pete, țărani sănătoşi încăpăținați în bine, creştini ortodocşi, cu vogă
bisericoşi cu ritm bucurându-se de viață întru răsărit de soare cu principii de
Biblii, după colectivizare, coperativizare (dar se zicea pur şi simplu
făcându-se față la un mod de viață care-rânjea colții albi, deşi nu-şi dase
peste ei cu periuța, cu bicarbonat şi cărbuni de lemn, cum zice, că făcea şi
fratele lui bunicu, Ferghete George emigrat în martie 1914 în America: "după
23 august 1944") devenind muncitori, chiar şi casnica Veronica prim 1961
mutându-ne în Aghireş-Fabrici de la Leghia unde-n carieră anunse inițial
Drgomir de origine sănătoasă a fost angajat ca muncitor necalificat vagonetar, ca
o briză a mării activă, deci am fost instruit. am fost instruit şi educat cu
efect şi cu afectiv în spiritul creştin orthodox (cei 7 ani de-acasă mi-a prins
bine, că-n sat pe vremea acelei vremi, a copilăriei, nu exista grădiniță, existând,
ca esență şi ecelență ocolul de suflet tradițional românesc a bunicului, ocol
larg, încăpător, generod, c-aici se bucurau în sărbători oamenii mari, dar şi copiii zilnic cărora le citea
bunicul din Biblie, întinşi la vorbă şi lămuriri, pe timp cald favorabil tot în
ocol, iar în rest şi iarna, în casă fără a se amesteca ungurii, nemții, ruşii
sau comuniştii, c-aici erau un sens menținându-i pe oameni în spiritul vremii
şi din asta câte ceva prindeam pe lângă folclorul specific vârstei, copilăriei,
mai învățam şi noi urmaşii, că în fond de la ce "vorbeşte lumea" de
față cu copiii: indicat şi neindicat ?
Prin 1956 am
început şcoala primară de 7 ani şi fac până-ntr-a patra când după primul
trimestru tata ne mută cu voia mamei probabil influiențat şi de mama, care nu
era o femeie proastă, că-i zice hotărâtă, simplu, sincer, radiindu'şi
caracterul şi i se vedea după ochii, că avea mult suflet, că Dragomir era
capul, dar ea Veronica era gâtul răruț maturizată pe păduri drăguț, deci scurt
pe doi, răspicat, i-a spus natural şi tradițional-uman:
-"Să ne
duci şi pe noi, chiar şi-ntr-un vârf de munte numai dintr-o conservă să mâncăm
toți cinci"(asta era după un an după ce fugise de gospodăria agricolă, ca
să nu fie musai, obligat să se înscrie în colectiv, tata zicând, c-a făcut-o
pentru el de oaie, dar pentru viitorul nostru, pentru a deveni noi copiii
oameni (şi reproşurile aduse lui mamă-sa erau nişte improvizații,o alunecare,o
cădere liberă a lui, că nu-i reuşise chiar tot ce'-şi propuse, dorindu-şi prea
multe, peste puteri şi decăderea îi devenise o decepție, bunica, mama lui, fiind
cea mai bună femeie, din familia lui Horea şi Iancu, cu vederi largi, limpezi,
în viitor). Poezia din revista poveste vorbei, e publicată cu o parte de
revistă pe blogul tău. E o poezie reuşită. Cu bine şi să te faci sănătos, c'avem
mult de lucru, c-avem zece devețele, ce să facem Ben cu ele? Iată unde-i
poezia, care merită selectată pentru volum.Tu ce părere ai ?
Aş vrea dacă
-i posibil să apeleți ls drâguța Vasilica Grigoraş, c-ar fi o negrăită onoare, eu
găsind-o un om de adevărată valoare, o colosală (ştie să analizeze şi să scrie
special, bogat, vrând şi domnia sa un om de bine, vrând să schimbe lumea şi
România îndrăsneț vrea s-o schimbe, în România mare şi profundă, cu-n bungust, bunsimț
şi bunăcuvință, c-avem toți nevoie ds bine. Sânătate şi la treabă, că io-s pus
pe roate şi tot scriu, că noi avem de predat o ştafetă celor din viitor. PAVEL
DE ROMÂNIA POFUNDĂ. Aici am o poezie
care mi s-a publicat, poezie care nu-i inclusă în nici într-un volum, aşa că vă
ro să mi-o copiați în volum. Totul e o energie de viitor. Aş opri timpul să
bată pasul pe loc pentru a putea face cât mai multe, că ne trece timpul prea
iute şi din viață ce ne-a rămas, tulai, vai! ne'-a rămas mumai un ceas ? bun
ramas ! Mulțumesc, Dumnezeu să vă dea sănătate şi bucurii ! Tu şi doamna
Florica şi dragele de fete cu familiile lor să se bucure de bine ! Doriri de
bine şi împliniri ! Mă bucur, că eşti un om freş, proaspăt, Că nu'ți ascunzi
sufletul roz, ca pe un goz, sub preş. Şi totuşi iubirea aur cenuşiu strecurat eşti
luat pe ulei super înteresant, inteligent, student.
- Am ajuns cu tensiunea la 227 si ma dus
cu salvarea la spital. Ma tin inauntru pana imi gaseste motivul. M-AU INDOPAT
CU MEDICAMENTE PENTRU DURERI DE CAP SI RESPIR GREU. M-au scanat la cap sa vada
daca am vre-o vana plesnita sau daca am avut vre-un atac de cord etc. Bine ca
ai vorbit cu Miclau sa-ti faca prefata iar de poiezia publicata in revista
mentionata trbuie sa imi dai adresa de unde sa o iau.
- Suferi destul demult, ca un Tarzan, că
te ia viața la întrebări cu sfințenie, cu sinfonie pe care, Dragomire, eu o pun
pe note şi în cuvinte, deşi nu v-am ținut pe loc, lângă mine, cum n- am putut-o
ține nici pe Vica, deşi-mi era ca o poezie, dar moartea i-a scos din ritmul
meu, din armonia mea de România, dar ei îmi insufla poftă de viață specială; tot
timpul în ocolul bunicilor eram educat, instruit în spirit bisericos, religios,
că joca şi folclorul era o dare cu zarul fără a se băga strâmbe, că aveam cu
toții o morală fără precedent, eu timid incorigibil mă maturizam mai cu greu, mai
anevoios, că lecțiile mi le făceam şi mai târziu anevoios ori chiar nu mi le
faceam, ca un cal de bătaie, că nu imitam ca maimuța pierzându-mi timpul
complicat timpul, ca Marcel Proust, deşi scoala ce a urmat e un lucru
important, după spusa la mari dimensiuni a venerabilor învățători profesori, dar
cui îi păsa eu având o altă poftă de viață aparte, ciudată, forțată pe ultima
sută de metri pe gustul te miri cui să vezi şi să crezi ori să-ți imavinezi
zâmbetul din priviri a lui cel blajin, a lui Iisus. Nu pot zice, că tot timpul
am fost religios, că mi-a trebuit de timp, de bucurie națională (şi cu Vica din
cauza mea mă certam, că pe sate la cetățenii pe care-i serveam ca domn doctor
veterinar, cum mi se adresau săteni răvăşindu-mă, deşi eu eram doar tehnician
veterinar, nu om şters, ci de acțiune executant, dar de ce domnul doctorul, că
n-am făcut facultate, însă oamenii mă prețuia că făceam față tratându-le
animalule domestice, animalele de pe lângă casă şi pentru asta mi-se adresau
politicos cu domnu doctor (mă tempera cu tupeu unu Câmpeanu Gavril
"Iepurucu","Spicăru" din Ciubăncuța, ca om şi preşedinte de
colectiv şi diplomat îmi spune calm:
-"Ce ti
supăra pe prostimea, care cu aceeaşi
gură zice şi câine şi jupâne?"
Avea omul
aiesta cu experență de neuitat, era un om de calitate, cu ecperență de
necontestat, de importanță națională, ştiind ce mulți nu ştiu, deşi oficialii
zic că nu-i un dezastru ce vădit trăim reprobabil, precar şi, că omul xe ând
n-sre decât de suferit, că ni se gospădăreşte prost,inccep34tabil, pe nicăieri,
țara, pentru'că justițis nu-i justiție sa condamne pe corupți făcând pe oamenii
de rând fericiți, mândri de cinstea din țara lor, că la noi totul merge ca pe
roate, dându'se României şansa de a candida la fericire.
Am
greşeli,că mă durea peste piept,unii deştepți zicând obraznic,fenomenal:
-"Bă,inima,nu
doare".
-"Nu
doare,dar bine,că face figuri în fițe"
Forțează Ben
şi sparge'te-n figuri şi mai slăbeşte, ca să te simți bine, confotabil. Ce'ți
va regla tensiunea rebelâ, teribilă, mare ? Fii fenomenal şi simte-te bine şi
totul va fi în regulă, va fi bine.
Am tot scris
neglinindu-mi viața cu tinerețea neştiind să mi-o petrec pe la bufet, baluri cu
tineret, muzică, dans, descărcând altfel ce am pe suflet, cum ai făcut-o tu
înebunit de viață, deranjându-mă eu însu-mi prin tot ce sunt , 7 prin neputința
mea penibilă (ce ispravă fac, că şi dacă vreau de mine să fug, nu pot fugi de mine sau ce vorbă nici a mă ascunde nu
pot, că scriu şi-mi dau pe scris şi publicarea cărților tot ce am agonisit şi
în ce constă, risipitorule, cine va tăia vițelul gras la întoarcere, rătăcitoorule,
avându-mă doar pe mine, dar şi pe mine unul care tot scrie crezând nebun, că
cucereşte, Dumnezeule Doamne, cuceteşte lumea cu aiureli, proverbe eccetera, eccetera,
ca şi cum aş avea pontul lui... Nimeni, ca picurul de apă care-n timp găreşte
piatra ! Am insistența pietrei de la Piatra unde mi'am întims firul ?!) În mine o bucurie cum ştii, bucuria
de a scrie, aşa: ce explicații să-ți dau, nici nu zici cum te simți şi stau ca
pe spini şi te cunosc doar prin ce te înduri neândurător să-mi scrii, ca un
jucător de biliard pus pe surprize dezvăluite treptat pe o muzică de fundal
antrenante, ca filmul "O viață minunată".
- Tu scrie ca pentru tine scrii. Eu pot
muri in fiecare minut. Asta-i viata.
-.Cel care scrie trebuie să aibă
încredere în oameni.
Mă bucur, că eşti un om freş, proaspăt,
Că nu'ți ascunzi sufletul roz, ca pe
un goz, sub preş
Şi totuşi iubirea aur cenuşiu strecurat
eşti luat pe ulei super înteresant, inteligent,
student.
Tu vorbeşti
în glumă putând fi şi adevăr,dar ce se va va întâmpla cu manuscrisul aflat pe
blogul tău ?
- Iti cumperi un calculator de mana doua
cu o suta de euro care va fi perfect de bun pentru scris si internet si e mai
ieftin decat prin telefon si te apuci de scris pe calculator si le salvezi
paginile inauntru-l lui. Si asa poti intra la mine pe blog ca sa copii paginile
merelor padurete. Poate ai nepoti care te invata cum sa operezi calculatorul
daca nu stii. Poate si fica ta sa invete. Citeste anunturile din ziar ca sigur
gasesti calculatoare de mana a doua de vanzare pentru ca sunt multi care isi
cumpara calculatoare noi si vor sa se scape de cele vechi. Sunt studenti tineri
care vor calculatoare sofisticate pentru jocuri video si astea necesita
hardware mai scump Tu nu ai nevoie de calculator scump ca tu doar vrei sa scii
si internet ca sa comunici. Trebuie sa te pregatesti ca si azi am 199
tensiunea. Nu ma vad bine.
Realist fără
a fabula începând încetul cu începutul,în pasul melcului,ca om care mă
respect,stimate şi neprețuit Bogdan Herțeg,profesor în Cluj,de fel băimărean,
să vă
răspund:
-"Sunt
născut la 1 octombrie 1949 în Sâmpetru-Almaşulu,Sălaj,din oameni țărani,care au
devenit muncitori mutându-se în bloc la Aghireş-Fabrici, Cluj, unde în 1965
absolvesc 8 clase,în acelaşi an încep la Bistrița Agricola absolvind-o cu
diplomă de Bacalauriat în 1970 la Şmleul-Silvaniei,Sj,
Mă
angajez,ca Tehnician vetetinar,în1976 şi mă voi stabili în satul Ciubăncuța,în
1977 mă căsătoresc cu țăranca Mânzat Ludovica şi vom convețui împreună până la
15 mai 2018,când Ferghete Ludovica a decedat.Sunt de religie ortodox.Nu pot
zice,că nu m-am certat cu Vica,din cauza mea îmi pierdeam timpul zicea ea,Vica,mi-l
pierdeam scriind(ea zicea nemulțumită,că mă joc pe telefon.Pentru aiasta
meritam să fiu condamnat la moarte şi împuşcat,asemeni comandantului
suprem,preşedintului României,Nicolae Ceauşescu,care a fost puşcat
ilegal.)Despre mine sa mai zic,că eu tot scriam şi scriam,foarte cu greu
maturizându-ma,ca scriitor,în pasul melcului...,că eu aveam o instabilitate,o
nesiguranță până l-am întâlnit pe Ioan Miclău,Ben Todică,Dan Brudaşcu,Mihai
Duțescu,Lucian Gruia,cel mai cel fiind însă Ben Todica,care m-a şi publicat pe
blogul său,plus de pe calculator mi-a trimis manuscrisele unde trebuia fiind
cel mai de preț om-scriitor de cultură a două lumi(un adevărat tezaur viu uman
de conservare şi promovare a valorilor autentce româneşti,un patrimoniu
socio-uman viu ambadador cultural al României tainice eminesciene de Românie
mare şi profundă cu şir interminabili al culturii româneşti,-coloană fără
sfârşit şi templu a dezrobirii neamurilor din corola luminii lumii cu obiectiv
al muncii şi păcii,de dragoste şi dor. P.S.Urmează să enumăr cele 11 cărți
publicate.
Ben
trec peste pragul sufletului tău vrând
să aflu, că-i bine. Scriu după regula, ordinea mea. Sunt propriu-mi spectator
pe Arca vieții şi te vreau sâ te ştiu cu ochii pe mine şi pe România mea
căutând un drum de limbă română către ea, tu în curajul la înălțime m-ai
convins, că am o valoare, capital spiritual şi reuşesc să redau imaginea
României tainică, mare binecuvântare şi profundă, că eu scriu mai departe către
departe, departele meu fiind Dumnezeu între coarnele boilor cu ciucuri roşii
prişi în urechi, ca să nu se deoache boii înjugați la plug de Magda Isanos, nevasta
lui Cazimir poet şi el luminos, ca delicata lui nevastă, o imensă sensibilă, dar
ce-ți zic, Ben, celebrule, că şi eu scriu, că nimic nu-mi lipseşte din harul
care mă înhamă cu dar la scris, că eu să scriu sa mă meritați, că dacă Ion a
lui Dragomir şi Veronica, a părăsit lumea, eu urmându-i în familia lor sunt cel
mai mare după mine urmând Maria soră şi apoi mezinul Mircea, Cenuşotcă, noi ca prunci
aducându-le greutăți, griji şi responsabilități, mai ales eu pasionat de scris,
la un moment de nervozitate Dragomir aruncându-mi vorbe răstite şi aspre:
-"Eşti
moale ca o bligă, că numa tot scrii întruna de parcă n-ar fi nimic de făcut şi
pe aici pe la bunică-ta". Eram în vacanță în Sâmpetru-Almaşului. Scrisul
mi-n sânge, ce pot face altceva dacă nu să scriu ?
-"Am
scrisu-n sânge," nu-i doar un fel a zice(de ar fi doar o cochetărie aş fi
cu moralul la pământ). Dacă te-aş pierde cine m-ar publica şi cine mi-ar mai
aduna materialul pentru carte,gata de trimis la editură ? Cu cine m-aş mai
înțelege ?
Deci
maistre: "ÎNSĂNĂTOŞIRE GRABNCĂ, CĂ RĂMÂN ORFAN ŞI NEAJUTORAT !"
Cu Vica n-am
fost cununat doar la colț de uliță, în Ciubăncuța.
Da Ben am
mers la Spitalul Sanitar uman şi ne-o luat sânge, am mers la Coniliul local
Recea-Cristur cu adeverința mediclă şi martori, ni s-o făcut la biserică în tri
dumineci strigările, că erau vre-o 4 paşi la infinit, un birocratism, care mai
exsită şi acuma cu mult umblet, activitate formalități cu multe
târcăite-pârcăite, reguli care trebuiau respectate, că nimeni nu căuta să pună
piedici, să pună făcând pe deştepții caruța dinaintea caiilor şi cum era
problemă ce timp, cât timp ne lua, ce mai conta, că şi eu şi Vica eram tineri
şise mergea cu o căruță anume împodobită, călare pe o bicicleta, cu maşina de
se ştia pe sate (era o bucurie generarală, o atmosferă sărbătorească, o
participare afectivă plină de entuziasm (care-i problema, oamenii matifestau
voe bună, că unii care ne-au întâmpinat chiar urându-ne de-anume, sincer:)
-"Să vă
fie cu haznă, într-un ceas bun, să vă dea Dumnezo noroc, bine, casă de piatră, s-aveți
spor, fericire, sănăte, să vă bucurați şi de copiii !"
Tu ştii: obişnuința
e adoua natura, ca să învăț îmi cere timp şitu pentru mine ai fost totul pentru
mine, că Dumnezeu mi te-a trimis, ca doi să fim într-o fire unul şi Dumnezeu mi
te va înzdreveni, Doamne ajută-ne să nu aducă moartea lui Eminescu grozavul şi
moartea atâtât de înteresantului şi popularului inegaalabil crengă, decepția, întristarea
sau crima cuiva ascuns politic şi pe la varatic să întoxice şi pe Veronica,ca
să fie un trio românesc şi vorba românească să se adeverească: un necaz nu vine
singur şi țăranii la care le tratam animale întâmplându-l-se să le moară fie se
calmau zicând:
-"Să
fie paguba într-un ceas bun! şi în Osoi erau vorbele fătului Găvruş Gheorghe, aş
se zicea, deşi vorbele deduh de răspândesc, le merge buhul, hirul, din gură-n
gură şi careva zicea, frate, zicea şi când da laptele-n foc să deschizi uşa şi
ieşea sfara mai mare ca jumara, însă şi când se avea pagubă se zicea:
-"Mă
deschide uşa să intre să se țină răul lanț unul după altul ori să iasă tot răul
şi tu de ce n-ai scoate din tine boala, că Dumnezeu îți poronceşte s-o alungi
cum şi el a alungat pe Satana în porci? Dumnezeu îți porunceşte maistre să te
însănătoşeşti, să te faci bine. (ceva am mai vrut să scriu, cum cele două femei
ieşite din puşcărie după cinci au zis:
-" Tu, când
ne-om mai întâlni am să-ți mai spun ceva", dar eu grăbit să-ți scriu
ceva-mi scăpase din minte şi nu mai ştiu ce a put fi atât de important,) tu,
oricum gândeşte-te să te faci bine, c-am încercat cu calculatorul, dar nu mi-a
reuşit, că uit de la mână până la gură, că tu-mi eşti toiagul lui Moise şi Aron,
fără tine nu voi trece marea roşie, ca să scap din robia faraonului.
- Ia-ti si tu un pic de concediu pana ma
fac mai bine. Miclau ti-a trimis prefata?
- Cine o scris textul, tu Ben ?
- L-am scris acum o saptamana. Numai acum
la publicat. Ei mai au trei aricole dealemele de luni de zile inca nepublicate.
Nu te publica lumea cand vrei tu si nici nu-i pot forta. Ai vazut ca te
apreciez? Te-am pus ca MOTO.
- Mulțumesc, dragilor, Sânteți doi corifei
sirghinuiți de răul din țară. Dumnezeu să vă dea sănătate ambilor, dar şi mie
măi fraților, că nici eu nu strălucesc, ci scârții ca roata carului negresată, unsă
pe la butuc şi pe/la osie !
De ce mă uci
pe scară, că urci dar şi cobori dacă i se rup fuşteii ori nu crezi, deşi
cărămida se pune cu moltăr între ele una peste alta cum a facut şi Manole, chiar
şi când a clădit-o pe Ana în zidul mănăstirii de la Argeş.
- Vezi cum sta Sfinxul din Carpati de zeci
de mii de ani? Asa sa stai si tu in credinta ta cu fruntea sus in fata lor.
- În
Aghirreş-Fabrici într-un mediu muncitoresc descoperisem folclorul vulgar (IonTaloş
director al Arhivei de Folkor Ion Muşlea, mi-a propus să culeg până şi
înjurăturile, sudalmele. Are nişte studii legate de Meşterul Manole, balada şi
apoi a fugit de greul acelor ani, a emigrat în Germania rămânând în locul lui
director Prof Dr.Ion Cuceu, un om cu care tot vorbeam de foclorul cules de
Pavel Rătundeanu-Ferghete, adică de subsemnatul). În Aghireş-Fabrici, memorasem
o poezie, care o adresasem unei doamne care m-a put spune lui tata, că eram
obraznic şi ma putea pârâ lui tata, că nu eram decent şi tata ar fi scos
cureaua direct din pantaloni să mă atingă fără milă, că vroia să mă învețe în
felul lui cuminte pentru a ține minte şi să fiu cuminte, că ce-aveam s-admir
femeia somată, care însă se complăcuse cu:
-"Doamne Isuse Hristoase,
Ce burlane groase, frumoase !"
(Glosar: burlan, burlane, cisterne, aici
cu înțeles de picioare)
Scrisul
explică-mi de ce mi un joc de lumini să lumine, cu toate multa osteneală, multul
de muncă vorbeşte de la sine pro bine, că nu mă oboseşte, nu mă plictiseşte (soțul
trebuie să fie cu soție alături, împreună) e ca o bună veste, agrement cu mult
soare pe plaja vieții, că Ben, eu scriind nu mă joc cu focul, deşi e posibil să
ploaie şi să se stingă focul pe care dacă nu e, bizar, l-aş stinge focul cu o
gură de apă, care nu e, dacă nu e foc şi i se rupe în paisprezece dacă nu e nu
e unde dai şi unde crapă, nu e nici un apel la urgență, la smurd şi pompieri, că
țara arde şi baba culcată cu şeful pompierilor, baba se piaptănă relaxata de
râsul lumii, dar nici la necuvința din sistem care este cu caru, că-i lesne să
te molesteze cu năpasta călcând în strachini printre străini pedofili, că amaru
nu vine încet, e invitabil, că parlamentarii se prostesc cu nefiresc, cu legi, că
nu se clarifică eraficarea răul din rădăcină, că hai şi să vedem ce-i şi cu
căsătoria fără un scop moral, că unde nu-i cap, vai de picioare, zice şi
Dragomir fiind aiurit de nebuni, că doi de aceeaşi sex cum fac dragoste şi
care-i finala dacă după nouă luni nu se naşte copiii, viitorul unui popor, asta
fiind sadism zombi, vizibil e o nulitate legiferată în Parlamentul României
astfel dezichilibrată, că nu se încadrează cu oportunitatea princiipiilor
etice, social-umane biblice, că totul e o obtuzitate, ofensare a sufletelor
curate, normale, normalitatea firească face ca Dumnezeu să ne țină în mâini
cucerimfu'ne cu noblța Lui, că abaterile aberante, preversă, e ceva
neeco-săntos, o lipsă de bună'cuvință, că nici măcar nu te delctează, mie
monstruozitățile, deformările, abaterile de la firesc, îmi dă groază, frică, teamă,
să nu decadă specia umană, lupta pentru dragoste ne poate incredibil în cădere
liberă din dreptul de a fi, că ne abatem de la regulă, de la natural, de la
punctual, de la principii de Biblii, care apoi vor fi greu de gestionat. Cum ne
străduim mai mult ca de obicei special s-avem parte de bine, de vreme frumoasă
cu atmosferă plăcută insistând să domine ilegalul, Liviu Dragnea şi a lui
avândca alte priorități cu brio social-uman ? Cum facem, Ben, ca să nu ploaie
torențial, cu găleata ?
Tu exsistând
eşti un rost şi un rezonabil performant folos, ca un Hristos pentru slăbănog şi
orb, că ne vom strădui şi noi să nu ne ieşim din ritm, din simfonia florilor cu
alchimia de trsnsformare se schimb divers şi vitaminic în fructe dând
celorlalți, oamenilor, ce au în ele mai bun, în tot fiind un tainic, mister şi
caracter pentru tot ce vine vital din viitor. Eu, Ben, am nevoie de tine pentru
visul meu uriaş colorat, că tu mă completezi pentru a da omenirii pace şi pâine
în felul nostru spiritual distinct. Era scris mărunt şi doar apoi mai jos
gloriosul nume ți l-am citit, Ben. Eseul e ce ador. Dumnezeu să-ți dea sănătate
pentru silința ta pentru darul din dar. Voi vă deschideți sufetul către mine a
cărui aparențe vă pot înşela. Nu uita, te rog să dai atmosferă şi -n mere
pădurețe, încadrează şi acel dialog negru, că dă un frapant, un suculen. Mulțumesc.
Reacția adversă a calmantului Lirica, e ceea ce e, ținteşte bine ține pasul, dă
o grație şi o prospețime filozofică. Salut, Servus, Ben !
- Care?
- La tine pe calculator e textul, dar
despre ce text vorbeşti şi apropo ce înseamnă, că-s un Camelion ? Oi fi facut
vre-o prostie, ca tufă de veneția ?
- Prefata lui Miclau. Camelion: un minut
fericit, un altul nefericit.
Telefonul
mi-o copt-o şi nu ți'o fi trimis scrisoarea, epistoala, ce v-am scris dorind nu
ce vorbeşte lumea mă întereseazâ dorindu'te argint viu şi nu legat de pat, ci
special de principiu ce mai faceți, că mă doare, nelinişteşte să nu ştiu ce
faci ori n-o mai dat personalul medical pe la tine, că o uitat, ca pe la noi, că
exşti frumos, ca tine, Ben ? Aş vrea vorbe bune şi să aud de bine şi totuşi
adevărul. Articolul din cele cinci ziare şi aiurealea, sexul cu moatea sau ce
îmi ceri ? Romanul scris cu arta de nu scrie aşa ceva, un roman, ar fi mult mai
emoționant, unii căutând scene de dragoste, alții filozofie, floare rară. Ce o
fi minut nefericit, că tu eşti tot un deal şi o vălişoară, o vioară cu strunele
rupte, adică bolnav şi eu cu Vica lipsă, deşi mi dor s-o văd la fântâna satului
pe valea popii ?
Ai citi ce-a
scris Ionică:a scris superb,cu sufletul de om în bejanie,ca un candid candidat
la fericire şi totuşi nu c-aş fi nemulțumit aş vrea să scrie şi scumpa Vasilica
Grigoraş,am eu aşa o dragoste şi un dor,chiar dacă nu ştiu ce fel de vedetă
scriitoricească e pe covorul roşu,că şi ea s-a dus cu doruțul scrisului în lume
căutându-şi culmea scriind efecient,cu strălucire,cu-n intim şi un secret de la
sfânta cină a României profunde,că nu uită care ne sânt rădăcinile de stejar a
ceea ce sântem prin CELA CE SUNT-DUMNEZEU,că omenesc îl are în fire şi în arta
de a scrie,Dumnezeu ajutând-o să ne facă pe plac,cu aripile întinse vrând să
zboare cu sănăte şi pace pentru pămntul luminii lumii luptând pentru pace şi
pâine,fără a se umfla ca un păun stând cu nasul în vânt,că-i una cu țara şi
poporul iubind lucru bine facut,acasă fiindu-ne glia,doina şi vioara,vorba şi
primăvara ce ne insuflă dorul şi sporul,în izbânda ce şi-o doreşte dintodeauna
țăranul lucrându-şi cinstit ogorul.
- O pot citi insa nu ma lasa sa o copiez.
O sa vorbesc cu Miclau maine sa mi-o trimita si so adaug la carte. O vrei
inaintea prefatei tale sau dupa?
- Merită în față dragule, ce zici? Cu
instențele mele o fac lată şi te obosezc, nu însă eu, care n-am căruța şi cai
pentru a te duce către sănătos trai de rai de plai.
- Te cred si eu!
Tu poți mai
Iisus să zâmbeşti soarelui luându-ți patul
şi scriind şi super- femeilor de la unda românescă internațională şi la
George Anca, care nu te va refuza, că tu scapi, minunatule, pe mulți de
necazuri, că ai calități, eşti util, cu durabilitate şi savoare fiind pe fază, ca
Eminescu un adevărat poet foarte inspirat şi patriot față de tot ce mişcă cu
valoare în România.
Sunteți ideali părinți morali,
Sublimi şi nobili utili,
Peste aşteptări nădejdea marii uniri.
- Mi sa ridicat tensiunea la 204 si a mica
la 120. Ma duc sa fac un dus si sa ma culc.
-:Iisus cu sulița unui sutaş pe cruce
străpuns
Îți dă dar din dar de rai îți dă
adevaratul răspuns,
C-ai înviat:aur cenuşiu strecurat şi
lumii folos şi rost te-a dat.
Ai un nume şi renume
În România şi-n lume
Prin Eminescu şir nesfârşit de
voevozi,
în corola de cununi de trandafiri şi
spini.
Cu-n foarte aparte ca la carte
Nu te potriveai cu ce era rău,strmb,
Avându-ți propriul nimb
Ca poet cu mintea şi suflet aproape.
Aş dori să
ştiu despre prieteni scriitor, pentrtru'că şi eu PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE
SCRIU.ALEX. Ştefănescu ce a mai scris despre mine sau cine ce a scris, că de
altfel oficial eu sunt Pavel Ferghete. Singurul care semnează cu numele scris
mai sus uneori numidu-mă mândru şi: PAVEL DE ROMÂNIA.
O fi pentru tine târziu şi faci nani,
Dormi puiul mamii nestrivând corola
lumii
Visând la mine şi bine,pentru români
ce li se cuvine:
"pace şi pâine".
Tu ştii bine şi prea bine,
Că eşti ca un frate pentru mine,
În luptă dragoste şi dor la curți de
dragoste şi dor-
Drept de a fi zi de zi pace şi pâine
pentru ceilalți trase-n mâine.
Ce mai faci
Ben, ce mai zic ? ce mai zic doctorii, care mai e gafa ? Cum ne mai prezentăm ?
Tu pe ce mai pui mare accent ? Care-i pulsul zilei cu ce mă va afecta ? Care-i
situația complexă, cu întreaga poveste ? Sănătate şi bucurii ! Am 210 acum a
mare si a mica 123 , Nu stiu ce sa ma fac. Ma duc la mers pe jos.
Care ni-s
şansele, şarada din 1001 poveşti ori din legendele tradiționale Petru Dulfu şi
Petru Ispirescu, Ion Pop Reteganu din Reteg sau Ion Creangă din Humuleşti, Ion
Slavici,Mihai Eminescu din fabulosul Ipoteşti, un Făt-frumos din Lacrimi, cu
tinerețe fără băttrânețe din camarila vieții fără moarte, că şi tu tăieşti
într-un regat infernal a fricii, cum am trăit şi eu la Clinica de Recuperare şi
apoi cu Vica într-o Împărăție a oglinzilor strâmbe cu o gafă dintr-o scrisoare
cu rachete balistice de sarabandă de a Deveselu, că eu cu Vica paznic de far la
Medicala 3, Hematologie sau la etajul 3 de pe aleea Peana, Mănăştur la vâțiva
paşi de viață asumată complex şi perplex de întreaga poveste născocită de
Dragnea paralelă, ca să-şi continuie domnia şi debandada care nu ne dă
românilor despăgubiri morale şi materiale cu timp şi viață
pierdută, pentru'că incompetența dă din umeri umeri agresiv indiferent
avându-o grijă cu aventură un bolnav pe Vica, având-o înebunit, în grija cu
grija de undă verde, având grijă de un alt bolnav nu ştiu dacă o făceam cu
spiritul bun făcând lucru bun sau doar cu voință de fer, că eram cu mare
diferență disperat, dar aveam succes şi bună-cuvință ? Disperat omul e multiplu
dimensionat, în curaj temer, cu crajul spargătorilor bănci temeinic legat de
realitatea evidentă având răbdare şi putere nebănuită, eu şi acuma cu risc, ca
muritor de rând, că n-am parte de nici un cuvânt de la tine mă intrigă, ca în
momentul când piatra, grindina, distruge culturile, ostenala, poezia verde şi-n
pârgă a țăanului tot mai bătrân, dar un delicios, un natual în buna ta
dispoziție, din partea ta, că şi eu dovedit spontan, emoțional, sufăr pentru
tine, că mă arde doare posibilul deznodământ, ca într-un mit având şi eu
călcâiul vulnerabil a lui Achile, a lui cela ce sunt în Arca vieții fără işire,
deşi nu trăiesc Duliş, pirat de uscat,Heker, în afara legii. Care-i vibrația
zilei: trăiesc, în cursa lungă cu tot felul de griji:rate, factura,
îmbolnăvirea ta m-a luat pe nepusă masă cu frustare, care cu dezinconfort mă ia
peste picior cu ce sindrofie: batem
pasul pe loc, ca să nu mai batem pasul pe loc, deşi puțin cu puțin mor şi mor
şi eu încetul cu încetul cum se oțeteşte în oțet incredibil şi vinul, că m-am
veştejit în serios, că nici tu nu te distrezi mergându-ți muzica lui Emil
Cioran, deşi eşti pe mâini cu experență şi ştiință, care-i ca să nu se adune
norii şi să domine soarele şi vremea frumoasă plăcută, ca o mămăliguță cu
brânză pe rânduri, că tu şi Ionică de la caii din Gepiu ar mâncau-o, ca bunicu,
fătu Viorel, ar mâncau-o descătuşat de mofturi, ar mâncau-o cu mujdei de ai, usturoi,că nu se stă la taifas cu
Deavolul,nu se face mofturi să trăieşti cum zice bine ! cum zice cu flendura
lui Trăian Băsescu şi Burdea, că nu eşti un prost, un aiurea în tranvai sau la
unda românească eşti ca un bolidul aflat în concurență cu sine inedit şi
original în luptă cu curva de moarte alertată de Lirica, că ce-i asta să nu
stai pe -casă făimos cu Ming în Melborn, cu programe de doină cu zumzet şi zbor
de albine de pe dealurile din Iezer, şi Ciudanovița, că tu, Ben, le gândeşti artist cu artă în
specificul şi vorba,graiul românesc cu semeția mioritică sofie a neamului în dreptul
de a fi mondial-universal,un miracol asemeni rarii flori de colț al Carpaților
de pe toate teresele şi înălțimile pitoreşti colorate cu basm verde de
albastru,cu arome educțiile națiunii din potirul cu vin care-i sângele
sfântului Iisus şi prescura lanului de grâu adus sfânt cu eccelență, la cina de
taină, pascal, semnificând trupul Mântuitorului-Salvator a lumii, ale faimei
lui Eminescu ideal personalizat distinct chip şi asemănare a românilor născuți
cu duh de adevăr şi duh de viață cu vie speranța şi credința de mai bine, în
care ca nația prin fericirea ei suntem națiune culme cu renume, că tu, Ben, eşti
un cadou, o veşnicie şi omenia şi parfumul aspru, crud ecologic de verde iarbă
de România, că nu ne pare rău, că te -ai născut cu modul de viață şi drumeție,
cu arta eminent a două culturi, care ne încântă în şansa de a supravețui, că ne
bucuri, cum alții nu ne-au bucurat decât
marele Eminescu cu marea-i credință a neamului românesc cu zile de foc, că
vicistitudinile ne-au venit cum zici şi tu de la năvălitori, migrator lacomi, hoți
care au venit ucigaşi, cu prăpăd să ne fure constant, să ne vitregească violent
cu prăd şi omor, sângeos, trecându-ne cu frustări prin foc şi sabie răii
năpăstuitori neresnsabili şi schizofrenici avându-ne-n imaginea lor prețioşi
morți, iar ei stăpâni pe ce nu le aparține de drept, că ei nu prețuiesc
frumosul, omenosul.
Voi doi mă
bucurați cu bunăcuvința voastră, cu prețuirea de oameni între oameni. Cu drag.
Să-mi areți cum vorbeşti, ca
să-ți sun cine eşti, cuvintele fiind potrivite cu cel care vorbeşte cu
abilități şi responsabilități. Voi salvați lumea țintind durerea ei pentru a o
elimina, ca oameni culme sunteți, că şi voi ca mine -ați născut cu veşnicia în
România.
A scrie e un
moment de răsfăț, e o dragoste pasionlă cu năbădăii, că mafia mi pe urmă, că nu
fac pauză, scrisul fiindu-mi melodia me preferată, eu ştiindu-mă eroul vostru, aşa,
că fiți cu ochii pe mine pentru mireasma de România şi savurați responsabil, că
nu-i suficient statul pe picioare, că unde nu-i cap e vai şi tulai de popoarele
cu statute speciale exsențială .
M- aplec
asupra mea cu obiectivite de admirat spiritual, ca salvator percutant de viață
floare de lotus, atunci când scriu cu spirit de observație vie având nişte paşi
siguri evaluând cine sunt, cine sunt cei despre cine scriu razant, care-i
atmosfera, decorul, piesajul, eliberat de preconceții, judecăți preconcepute,
false, eronate, inima având o relitate a ei într-o cutie toracică fiind nevoie
de o ventilație gură la gură sau gură nas făcând şi un masaj cardiac, fiind de
invidiat mâna de ajutor ce-l dai, că scrii cu prioritate în permanență având ca
as în minte talentul nativ din dotare, talent care bucură şi te bucură ca
albina care zboară din floare-n floare lucrătoare şi harnic uimind cu dragoste
şi profund de Românie profundă fără tăgadă, că fac lucru cât pot mai bine cu
bine pentru bine, ca asta-i frumos şi contează în padiunea mea, boală
incurabilă, bola de a scrie şi rezist cu încredere scriind satisfăcându-mi
plăcerea prin rebela artă de a scrie care-mi place să mor şi-n zile cu soare şi
mai ales cu soarele, scrisul, care mi cel mai drag, ce am eu abacadrabra cel
mai drag, ca România unică ce o am mândrețe şi rai a mioarei, oaie năzdrăvană
şi soție cu amor, care nu-mi rupe sau rupe tăcerea să fiu, ca Decebal cu
Zamolxis şi voi într-un trai lejer liber democratic ca un cerb de aur la Braşov
indiferent ce spune lumea înțelegător în chestia de viitor împlinită, c-avem un
cer, o mamă şi tată, că sun ciufut fără dragoste de mai acoroson, de suflet. În
mine e un intens şi un imens, un foarte frumos care va rămânea ca amintire, iubirile
mele (cum aş fi fără cuvinte, probabil ca o muiere castă țărancă fără budigăi, ca
draga de Vica, o stea de multe stele pe scena reală a vieții fiindu-i teamă
doar de necunoscut cum puteam fi şi eu, o enigmă pentru scriam şi scriam...), dar
cine sunt fără ea cel cu adevărat, ca cel mai important lucru, el fiind o
absemntă ?
Omul, Ben, fruntea
sus, că omul e natură şi aventură, chiar şi când sare peste cal din banal
pentru vedere având şi ochelari de cal, ca mine un atentic autohton,
tradițional sănăos, Făt-Frumos,încăpățnat în bine cu bine pentru bine. Aratăți
zâmbetul, că vor veni şi zilele senine ale binelui de care Dumnezeu ne-a făcut
responsabili, că timpul ne trece viața peste punte, care nerăbdătoare se scurge
ireversibil cu vanul ei, trece şireată pe față făcându-ne de baftă, din tilincă
cântându-ne sorocul cu fală: obdele-n opincă, că mereu si legănat uşor suntem
la rang de artă inspirat prin ocol la vite şi'n câmp la lucru căutându-ne
sorocul şi sărind hopşa-şa cu jocul bătucind şi-n şură lutul,că sub grumazul
ceterii, Mesie a iubirii se scoate amarul şi focul... Viața-i o stea din carul
mare, un plin de dureri şi patimi, un şir neîntrerpt de voevozi şi pe orajii
roşii de osteneli un lung şir de lacrimi.
După ce n-oi mai fi eu
Să vă ajute Dumnezeu,
Că nu-s băiat rău,
Chiar dacâ am zis nu
Şi tu ai zis da, c-aşa începe
dragostea.
Avem Ben o
chimie, o simetrie, c'asorbi talent duh de adevăr şi de duh de viață, cu dor de
tine şi soare, cum doar tu ştii bine, după moartea, noaptea, lui Vica, tu eşti
pentru mine, că tu eşti ce am mai bun, zburd cu Dida Drăgan, Lebăda neagră, după,
cântecul ei: Mi dor de tine, impresionant, că-i mulțumesc lui Dumnezeu, că te-a
dat pentru mine minunat, ca un mannchi de om în razele Lui EMIMESCU m-a luminat cela ce sunt. Sănătate Ben, că nu
bolnav eşti eficient. Avem o chimie, o simțire simetrie de Patrie Limba Română
cu îndemă peste mână, cum mă defineşte în culori de nelinişte cu impecabil şi
util, c-am fost facuți să ne cunoaştem altfel, ca suflete pereche, deşi eu cânt
după ureche. N-am pus eu coada la prune.
Şi pasărea pe pasca ei piere; La omul sărac nici boii nu trag (mă
nedumeream: -"No, da de ce ? Nu pentru'că omul sărac n-are cum avea boii
?)
Ca să ții
ştacheta sus trebuie voință, răbdare, perseverență, pasiune, ordine, disciplină
cu responsabilitate, flexibilitate şi abilități, că te sacrifici ca un martir
dăruindu-te cu dragoste profesional fiind în echilibru permanent şi dinamic
angrenat cu un punct de vedere, c-aveai un scop, dar să nu te lăsai doborât de
eşec, ştiai, că aveai oportunități şi asta, nu e un lucru greu, că şi căzut
traumatizat trebuia să te ridici conştient, deşi eu în alertă, cu efort, să-mi
pierd tăria, pe Vica, şi-n mine să se rupea, facă un gol, o prăpastie
implicită, dar să nu fii laş, că şi un marinar învață şi căleşte pe mâri
clocotie, zbuciumate, de furtuni, că îti proponeai să simți, să ai un menejment
abordând o strategie, că e un fel de gândi cupănit şi a te organiza profund, derios,
ca uitându-te-n jur ca un turist să nu te calce o maşină, tu cu metioring să
scrii mai departe şi când Ben se debusola, dar asta, că vroiam să merg înainte
nu îndoindu-mă, ca într-o gringoladă cu gândire greşită, care nu te scot la
liman având îndemn de ce-i bine şi de ce nu, tu ştiind să mergi înainte
indiferent de greu, indiferent de obstacol pentru'că tu aveai o viziune, un
zâmbet şi trebuia prin cartea publicată să ai bucuria izbânzii (asta îmi tot
spunea îmbărbătându-mă bărbăteşte, Ben, că era mai bine ancorat în viață, mai
pe picioare, că era şi satisfacția personală şi sentimentul avea o introspecție
să vezi, că-i sau nu OK, împârtăşindu'te celorlalți scriind cu focusul, care te
duce la performanța de a schimba ca mentor mentalități) şi simți, că eşti un
sport pentru ceilalți, venind vorba, că pas cu pas făcând lobi, îți trag boii
pe diverse arii prin contul tău propriu obişnuit cu ce faci ştiind încătro
mergi la curent cu ce se întâmplă, în tot timpul neaşteptatul nu te va
surprinde, ca să nu te lăse să continui drumul demarat ca să înțelegi lumea în
care trăieşti cu-n mod de viață strunită de capacitate şi inspirație. Ben era
cu raționalitate, că nu-i controversat, ci e genial, că el are frumosul
artistic, artele, le are în sânge. La el nu este albitrar, cu toate cu lucru
bine făcut, se exprimă spectaculos, pur şi simplu pe şleau cu tupeu spune
franc, sincer, bine gândit cu mijloce restrânse şi cu decență, deşi-i ca mine
sărac şi fericit, cu o configure mioritică mai mare exclusiv mai real.
PR-F&BT.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu