PECETEA CHIPULUI
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca argintul, aurul ori arama
nu sunt bune pentru folosinta în negutatorie si nici nu sunt primite în
vistieria tarii, ci lepadate daca nu au pe sine chipul împaratului; si numai
banul care a fost însemnat cu chipul împaratesc are trecere si e primit de
toti. Asemenea si sufletul: de nu va avea pecetea Împaratului Ceresc, a lui
Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care se zugraveste prin credinta si prin Sfântul
Duh, nu va fi bun pentru obstea sfintilor si pentru vistieria cereasca, ci se
va arunca afara. Aceasta întâmplare te învata sa cauti cu credinta si cu
sârguinta chipul cel dumnezeiesc, întrucât el este podoaba preafrumoasa si
delicatetea sufletelor noastre, pentru ca nu cumva sa suferi, de nu-l vei avea,
întocmai ca si acela care, fiind poftit la ospat, a venit fara haina de nunta,
caci Împaratul, vazându-l, a grait catre el: „Prietene, cum ai intrat aici fara
sa ai haina de nunta? El însa a tacut. Atunci Împaratul a zis slugilor:
Legati-l de picioare si de mâini, luati-l de aici si aruncati-l în întunericul
cel mai din afara” (Matei 22, 12-13).
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 195
MALUL MARII
Sfantul Ignatie Briancianinov
Cu cine poate fi asemanat un crestin
care îndura suferintele vietii pamântesti cu o adevarata cugetare
duhovniceasca? El este aidoma unui calator care sta pe malul marii zbuciumate.
Valurile carunte se apropie înversunate de picioarele drumetului si, izbindu-se
de nisip, se împrastie în stropi marunti la picioarele lui. Marea, certându-se
cu viforul, urla, înalta valuri cât muntii, fierbe, clocoteste. Valurile se
nasc si se înghit unele pe altele, iar crestele lor sunt încununate cu spuma
alba ca zapada. Acoperita de ele, marea închipuie prin sine gura de necuprins,
împresurata cu dinti, a unui balaur înfiorator. Tainicul calator priveste cu
cuget molcom acest spectacol amenintator. El îsi tine ochii îndreptati spre
mare, dar unde se afla oare cugetarile si inima lui? Gândul sau este la portile
mortii, inima sa – la Ju decata lui Hristos. De pe acum el sta înfatisat
înaintea lor prin cuget si simtire; acolo se afla grijile lui si teama sa, de
care fuge toata frica ispitelor pamântesti. Valurile se vor domoli si se va
potoli marea. Acolo unde se înaltau valuri înfuriate, se va întinde luciul
neclintit al apelor ostenite de furtuna. Dupa o rascolitoare neliniste, ele se
vor retrage într-o tacere de moarte. În luciul lor straveziu se va oglindi
soarele înserarii.
Sfantul Ignatie Briancianinov,
Cunoasterea lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute, traducere de Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 18-19
SUSURUL APEI
Sfantul Ioan din Kronstadt
Asa cum curg
râurile catre mare, curg sufletele oamenilor catre Dumnezeu.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 444
LUCRURILE STRALUCITOARE
Sfantul Ioan din Kronstadt
Noi iubim tot ceea ce straluceste
pe pamânt: aurul, argintul, pietrele pretioase, cristalele, vesmintele de
matase… De ce oare nu iubim slava viitoare la care Dumnezeu ne cheama? De ce nu
nazuim sa devenim stralucitori ca soarele? „Atunci cei drepti vor straluci ca
soarele în Împaratia Tatalui lor” (Matei 13, 43). Aceasta pentru ca natura
sufletului nostru s-a pervertit prin pacat, iar noi suntem legati de pamânt si
nu de cer, de lucrurile stricacioase mai degraba decât de cele nestricacioase;
pentru ca iubim slava trecatoare, stricacioasa si înselatoare a acestui pamânt.
De ce exista în noi o astfel de dragoste pentru tot ceea ce straluceste? Pentru
ca sufletul nostru a fost creat pentru lumina cerului si pentru ca el a fost,
la origine, cu totul lumina, cu totul stralucitor, lumina este deci înnascuta
în noi, sensul si nevoia de lumina sun t înnascute în noi. Îndreapta-ti aceasta
nazuinta catre lumina Cerului!
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu,
1995, p. 112
PRUNCUL
Sfantul Teofan Zavoratul
Pruncul suge piept si primeste de
la mama sa hrana de trebuinta; cât are nevoie, atâta suge din sânii maicii.
Pruncul nu se pricepe sa se
întoarca în alta parte si sa caute mâncare altundeva, decât numai la maica sa.
Si lumea primeste numai de la Tine,
Ziditorule, cele de trebuinta pentru viata, si nimeni nu poate sa îi dea hrana,
fara numai Tu.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire
sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 192.
MORMINTELE
Sfantul Teofan Zavoratul
În ziua când se vor deschide
mormintele mortilor, când va glasui trâmbita tunator, când lumea va fi cuprinsa
de cutremur si groaza mare, când toti îngerii se vor pogorî la porunca Ta ca
sa-i desparta pe buni de rai, când se vor arata nori de foc si-i vor purta pe
Sfinti, în ziua aceea sa se arate si asupra mea îndurarile Tale, sa stau de-a
dreapta Ta, Bunule Doamne, si sa fiu miluit!
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire
sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 179.
Apel către toți
prietenii și enoriașii mei
Dragii mei,
Vă rog frumos, rugați-vă fiecare cât vreți și cât puteți pentru sănătatea Preotului Adrian Căpitănescu din Tr. Severin, care este foarte grav bolnav de covid.
Dumnezeu să-i dea sănătate!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
TELECOMUNICATII
Sfantul Ioan din Kronstadt
Asa cum putem comunica rapid cu
persoane aflate la mare distanta, cu ajutorul telegrafului, asijderea, prin
credinta vie, ca printr-un altfel de telegraf, putem intra îndata în relatie cu
Dumnezeu, cu îngerii, cu sfintii. Asa cum ne bizuim pe rapiditatea si pe
eficienta curentului electric, trebuie sa ne bizuim întru totul si pe
rapiditatea si eficienta rugaciunii. Trimite-ti prin telegraful credintei
cererea catre Dumnezeu sau catre sfinti si vei primi neîntârziat raspuns.
Semnalele de raspuns ale telegrafului sunt simple si cunoscatorii pot sa le
citeasca. Simple sunt si semnalele prin care lucreaza asupra inimii Dumnezeul
Duhurilor, a toata faptura si al sfintilor, dar cineva cu experienta le poate
percepe.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 410.
LAPTELE FIERBAND
Sfantul Simeon din Dajbabe
Întocmai precum laptele spumega si se
ridica atunci când fierbe, tot astfel se înalta cel plin de mândrie atunci când
se lauda pe sine. Întocmai precum laptele poate da pe dinafara, tot astfel
poate cel plin de mândrie sa saraceasca.
Sfantul Simeon din Dajbabe, The
Orthodox Word, nr. 271-72, traducere de Laura Marcean, Ed. St. Herman, Platina,
SUA, 2010, cap. Selected Verses from the Treasury of St. Symeon’s , p. 37-53
ÎPS
Bartolomeu Anania - Predică la Duminica a 21-a după Rusalii - Pilda ...
https://youtu.be/LjjVK5h_2Os prin @YouTube
NEMURIREA SUFLETULUI
Sfantul Nectarie al Eghinei
Nemurirea sufletului este piatra
de temelie pe care se zidesc conservarea, dezvoltarea si propasirea omului;
este legatura ce uneste societatile, instrumentul care stimuleaza dezvoltarea,
mijlocul prin care omul progreseaza si se desavârseste; suprimarea ideii de
nemurire a omului ar însemna distrugerea tuturor si nimicirea umanitatii. Daca
umanitatea exista, exista si progreseaza prin nemurirea sufletului; anularea
nemuririi omului ar desfiinta perfectiunea dreptatii dumnezeiesti, fiindca acest
lucru ar însemna ca omul a fost plasmuit spre nimicire, ceea ce ar fi contrar
trasaturilor idiomatice dumnezeiesti. Dumnezeu, ca un Atotbun, l-a creat pe om
ca sa-l faca partas bunatatii si fericirii Sale, fapt pentru care l-a creat
dupa chipul si asemanarea Sa si l-a înzestrat cu suflet rational si nemuritor.
Sfantul Nectarie al Eghinei, Un
portret al omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia
/ Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 213
IMAGINI SI SIMBOLURI
Sfantul Ioan din Kronstadt
Exprimarea prin imagini si
simboluri constituie un dat necesar al fiintei umane, tinând seama de nivelul
sau actual de sensibilitate spirituala. Ea ofera o explicatie convingatoare
multor aspecte ale universului nostru sufletesc, pe care, facând abstractie de
imagini si de simboluri nu le-am putea cunoaste. Iata de ce dumnezeiescul
Învatator, Întelepciunea ipostatica atotcreatoare, Fiul lui Dumnezeu, Domnul
nostru Iisus Hristos i-a învatat adesea pe oameni cu ajutorul metaforelor si al
pildelor. De aceea, în bisericile noastre ortodoxe exista traditia comunicarii
cu credinciosii prin imagini vizuale sugestive – de pilda, icoana Domnului
nostru Iisus Hristos, a Maicii Domnului, a îngerilor, ale tuturor sfintilor –
pentru a ne putea orândui vietile, forma conceptiile, cuvintele si faptele dupa
modelul conceptiilor, cuvintelor si faptelor Mântuitorului si ale sfintilor
Lui. De aici frecventa reprezentare a semnului Crucii, cadirea cu tamâie,
lumânarile si candelele aprinse, intrarile si iesirile din altar; aceluiasi
scop slujesc închinaciunile, plecarea capului, metaniile mari (semn al caderii
noastre adânci prin pacat). Toate acestea ne amintesc diferite subiecte sau
stari spirituale. Imagistica lucreaza intens asupra sufletului omenesc, asupra
capacitatilor sale de a crea si de a actiona. Se spune ca atunci când mama, în
timpul graviditatii priveste staruitor fata sau portretul sotului iubit,
copilul ce se va naste va semana leit cu tatal sau, sau daca priveste portretul
unui copil frumos, fatul ce se va naste va fi frumos. Tot asa, daca crestinul
priveste des, cu dragoste si evlavie icoana Domnului nostru Iisus Hristos, a
preacuratei Sale Maici sau a sfintilor Sai, sufletul sau îsi va însusi
trasaturile spirituale ale chipului contemplat cu iubire (blândetea, smerenia,
milosârdia, înfrânarea). O, daca am contempla mai des icoanele si, mai ales,
daca am cuprinde cu mintea viata Domnului si vietile sfintilor Sai, cât de mult
ne-am schimba, am merge „din slava în slava”. Tot astfel si placuta mireasma a
tamâiei în biserica sau acasa evoca, prin analogie, buna mireasma a virtutilor
si, prin contrast, miasma pacatelor, si-i învata pe cei sensibili la trairile
launtrice sa se fereasca de duhoarea patimilor, a neînfrânarii, curviei,
rautatii, invidiei, trufiei, deznadejdii si a altor patimi, sa se împodobeasca
cu virtutile crestinesti. Tamâia ne aduce aminte cuvintele Apostolului: „Pentru
ca suntem lui Dumnezeu buna mireasma a lui Hristos între cei ce se mântuiesc si
între cei ce pier; unora, adica, mireasma a mortii spre moarte, iar altora
mireasma a vietii spre viata” (2 Corinteni 2, 15-16). În acela si chip,
lumânarile si candelele ne reamintesc de lumina si focul spiritual, de pilda,
de cuvintele Mântuitorului: „Eu Lumina am venit în lume, ca tot cel ce crede în
Mine sa nu ramâna în întuneric” (Ioan 12, 46). Sau: „Foc am venit sa arunc pe
pamânt si cât as vrea sa fie acum aprins!” (Luca 12, 49). Sau: „Sa fie
mijloacele voastre încinse si facliile voastre aprinse. Si voi fiti asemenea
oamenilor care asteapta pe stapânul lor când se va întoarce de la nunta, ca
venind si batând, îndata sa-i deschida” (Luca 12, 35-36). Sau: „Asa sa lumineze
lumina voastra înaintea oamenilor, asa încât sa vada faptele voastre cele bune
si sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri” (Matei 5, l6). Aceste materii
prin însasi substanta lor ne învata despre realitati spirituale care sugereaza
o analogie cu focul si lumina: de exemplu, ca inimile noastre sa arda neîncetat
de dragoste de Dumnezeu si de aproapele; ca nu trebuie sa îngaduim sa se
aprinda în noi focul patimilor sau al gheenei, ca prin exemplul unei vieti
virtuoase ne luminam unii pe altii, ca si cu luminile pe care le folosim în
gospodarie.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 356-357
FRUMUSETEA OMENEASCA
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi un om frumos întocmai ca un
înger. De la acesta ridica-ti mintea la omul cel launtric, adica la suflet, si
cugeta cu cât este mai mare frumusetea sufletului facut dupa chipul si
asemanarea lui Dumnezeu, pe care Domnul l-a salasluit într-un lacas atât de
minunat. De aici învata sa cunosti si sa cinstesti nobletea, frumusetea si
maretia sufletului si pe acesta, care e nemuritor, sa-l împodobesti cu fapte
bune, cu credinta, cu dragoste, cu rabdare si cu înfrânare, mai mult decât
trupul, care este praf si pulbere.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 77
MONAHISMUL
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Peste acest pamânt pe care oamenii îl scalda în sudori, în lacrimi si
valuri de sânge, s-ar stârni mânia lui Dumnezeu daca n-ar fi acesti smeriti
slujitori ai Sai, calugarii, care oricât ar fi de neputinciosi sunt iubiti de
Domnul pentru ca numai ei au ascultat cuvântul Fiului lui Dumnezeu care a zis:
„Cel ce vrea sa vina dupa Mine sa se lepede de sine”. Neasteptând recunostinta
cuiva, monahul îsi duce sarcina lui de sluga umila a lui Hristos, daltuind
neîncetat în fiinta sa chipul minunat al fapturii celei noi… Prin munca si
rugaciune, monahul cauta sa înfrateasca cerul cu pamântul. Cauta sa coboare
cerul pe pamânt iar pamântul sa-l ridice spre cer…
Arhiepiscopul Iustinian Chira,
Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca,
2009, p. 74-75.
SALCIA PLANGATOARE
Parintele Ilie Cleopa
Daca vedem pe unii din arbori ca
dupa taiere nu mai odraslesc din radacini, sa ne aducem aminte de cele scrise:
„Fie zilele lui putine si într-un neam sa se stinga numele lui” (Psalm 108, 7,
12). Si daca vedem unii arbori ca au lemnul lor foarte tare, precum este
stejarul, despre care se vorbeste ca ar fi unul din cele mai tari lemne de pe
fata pamântului, cum sunt si alti arbori ca: tisa, cornul, cedrul, abanosul,
mahonul si altii de acest fel; iar altii, dimpotriva, au firea lemnului lor
foarte moale si rara precum sunt plopii, salciile cele albe si galbene,
rachitele si altele de acest fel, apoi si întru felurimea acestora sa cautam
cele spre folos noua, cugetând cum unii din oameni sunt foarte tari la fire si
barbatosi în toate, înca si cu inima prea aspra si cu anevoie a se întoarce
spre mila si milostivire, iar altii din fire sunt blânzi, blajini si milo stivi
si foarte usor se întorc spre umilinta, plângere si milostivire, catre toti
cautându-si pacea si alinarea întru toate; la a caror viata privind noi, ne
aducem aminte de cuvântul Sfintei Scripturi care zice: „Fericiti cei ce plâng
ca aceia se vor mângâia” (Matei 5, 4).
Parintele Ilie Cleopa, Opt cuvinte
despre minunile lui Dumnezeu din zidiri, Ed. Episcopiei Romanului si Husilor,
Roman, 1996, cap. cap. 4: Minunile lui Dumnezeu din lumea arborilor , p. 38-48
SCOALA DUMNEZEIASCA
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca aceia care sunt doritori
de a învata artele, stiintele si întelepciunea lumeasca intra în scoli si
studiaza la dascali iscusiti, asculta îndrumarile acestora si iau aminte la
reguli, calauzindu-se de ele în faptele lor, caci altfel nu pot învata, daca nu
le savârsesc pe toate dupa povatuirile si legile date de catre dascali.
Asemenea si crestinilor – ucenicilor lui Hristos – li se cuvine sa se învete de
la Dânsul daca vor sa capete întelepciunea duhovniceasca si cereasca, asa dupa
cum Însusi El ne zice: „Învatati-va de la Mine” (Matei 11, 29), întrucât El
este Întelepciunea Ipostatica a lui Dumnezeu, „Cel Ce de la Dumnezeu S-a facut
pentru noi întelepciune” (1 Corinteni 1, 30), si trebuie ca ei sa fie cu
luare-aminte la preasfintele si preaadevaratele Sale dogme, învataturi si legi
care ne sunt date în sfânta Sa Evanghelie – dumnezeiasca si cereasca scoala.
Din acestea învatam adevarata pocainta, credinta, smerenie, dragoste, rabdare,
blândete si multe altele, caci tocmai în ele sta întelepciunea crestineasca a
duhului, care este dispretuita si umilita înaintea lumii, însa preamarita
înaintea lui Dumnezeu. Învatatorii cei iscusiti, când ne vorbesc despre legile
stiintelor, ne arata si chipul în care se pot înfaptui acestea, caci legea în sine,
fara o pilda graitoare, putin folos aduce, sau aproape nici unul. Dorind sa-i
învete pe ucenicii lor, dascalii le si arata în fapta învatatura legii, pentru
ca ei, privind la regula si totodata la lucrare, mai bine sa deprinda a savârsi
acele lucruri. Asemenea, crestine, a facut si Hristos, Cerescul si
Preaînteleptul nostru Învatator. El nu ne-a înfatisat doar dogmele învataturii
Sale ceresti, ci ne-a pus dinainte si chipurile ei, dupa cum ne si zice: „Pilda
v-am dat, ca si voi sa faceti asa cum am facut Eu cu voi” (Ioan 13, 15). Ne-a
învatat smerenia, rabdarea, dragostea, blândetea si toate celelalte virtuti si
a binevoit sa ni le arate prin fapte pe acestea, atunci când S-a smerit pentru
noi chiar si pâna la spalarea picioarelor ucenicilor (Ioan 13, 5); a rabdat si
a fost „ascultator pâna la moarte si înca moarte pe Cruce” (Filipeni 2, 8); i-a
iubit pe vrajmasii Lui si s-a rugat pentru ei: „Parinte, iarta-le lor!” (Luca
23, 34); si astfel ne-a înfatisat un chip viu si neprihanit al unei vieti
bineplacute lui Dumnezeu, în care sta adevarata întelepciune. Aceasta este
marea învatatura pe care ni se cuvine sa o deprindem de la Dascalul nostru
Hristos, daca voim a fi învataceii Lui, adica a fi crestini. Caci un crestin nu
este altceva decât ucenicul lui Hristos.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 146
TEMPERATURA RIDICATA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Când te rogi Domnului,
Maicii lui Dumnezeu, sfintilor, sa nu uiti niciodata ca Domnul da dupa inima
celui ce cere („Dea tie Domnul, dupa inima ta” – Psalmul 19, 4). Dupa cum îti
este inima, asa îti va fi darul. Daca te rogi sincer, cu credinta, nefatarnic,
din toata inima, atunci ti se va da dar de la Dumnezeu pe masura credintei
tale, a „temperaturii” inimii. Si invers, cu cât îti este inima mai rece, cu
cât se vadeste mai putin credincioasa si mai duplicitara, cu atât îti va fi
rugaciunea mai fara folos, aceasta în cel mai fericit caz, fiindca o astfel de
rugaciune ar putea sa-l mânie pe Dumnezeu, Cel ce este Duh si caruia i se
cuvine închinare în duh si adevar (Ioan 4, 24, 23). De aceea când chemi pe
Domnul, pe Maica Domnului, pe îngeri sau pe sfinti, cheama-i din toata inima:
de te rogi pentru vii sau p entru morti, roaga-te cu inima fierbinte, spunând
numele fiecaruia; de te rogi sa ti se dea tie sau altcuiva vreun dar
duhovnicesc, pentru izbavirea ta sau a altcuiva de vreo nenorocire, de pacate,
de patimi, de naravuri pacatoase, roaga-te pentru aceasta din toata inima,
dorind din tot sufletul ca tu sau altcineva sa capatati darul cerut,
aratându-te ferm hotarât sa parasesti tu însuti pacatul, sau dorind ca si altii
sa se lepede de pacate, de patimi, de naravuri rele si Domnul îti va da darul
dupa inima ta. „Cereti ceea ce voiti si se va da voua” (Ioan 15, 7). Vezi,
trebuie numaidecât sa vrei sa obtii ceea ce ceri si numai asa vei primi.
„Rugati-va unul pentru altul ca sa va vindecati” (Iacov 5, 16).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 176
SOAPTA VANTULUI
Sfantul Ioan din Kronstadt
Acelasi vânt, o data dezlantuit,
poate sa bata în multe locuri; asemenea si Duhul lui Dumnezeu, Unul si acelasi,
poate sa „bata” cu putere si tarie în soboarele îngeresti cele fara de numar si
în toti oamenii sfinti. „Vântul sufla unde voieste si tu auzi glasul lui” (Ioan
3, 8).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 78
CINEMATOGRAFUL
Sfantul Sofronie Saharov
Gândurile care vin în minte în
vremea rugaciunii arata existenta patimilor. Pe cât de des vin gânduri
similare, pe atâta înseamna ca patimile acelea explicite au radacini adânci. O
astfel de patima are radacini adânci si este nevoie de o mare osteneala si
durere pentru a fi vindecate. Prin urmare gândurile din vremea rugaciunii ne
ajuta sa distingem starea noastra, patimile noastre. Se întâmpla ceea ce se
petrece la proiectia unui film. Când exista lumina în spatele filmului, atunci
toate se arata clare pe ecran. Lipsa luminii nu arata nimic.
Sfantul Sofronie Saharov, Cunosc un
om in Hristos – Parintele Sofronie de la Essex, traducere de Pr. Serban Tica,
Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 224
VALTOAREA
Avva Dorotei
Fiindca sufletele îsi vor aduce
aminte de toate cele de aici, cum zic parintii, de cuvinte, de fapte, de
gânduri, si nu vor putea uita de nici unele dintre acestea. Caci ceea ce se
zice în psalm: „În ziua aceea vor pieri toate gândurile lor” (Psalm 145, 4), se
zice de cele cu privire la bunurile lumii acesteia, adica cu privire la case,
la locuri, la parinti, la copii, la negustorii. Acestea pier odata cu iesirea
sufletului din trup si de nimic din acestea nu-si mai aduce aminte sau nu se
mai îngrijeste. Iar cele ce le-a facut potrivit virtutii sau patimii si le
aminteste si nimic nu se pierde. Dar de va fi folosit cuiva sau de va fi fost
folositor cuiva îsi va aminti pururea, ca si de cel caruia i-a folosit el sau
de cel ce i-a fost folositor lui. La fel, îsi aduce pururea aminte de a fost
vatamat de cineva sau de a vatamat pe cineva: si de cel ce l-a vatamat pe el si
de cel ce a fost vatamat de el. Nimic, precum am zis, din cele ce a facut în
lumea aceasta nu pierde sufletul, ci de toate îsi aminteste dupa ce iese din
trup, ba chiar mai limpede, mai vadit, ca unul ce s-a izbavit de trupul acesta
pamântesc.
Avva Dorotei, Filocalia, vol. IX,
traducere de Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloaie, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2009,
cap. XII, p. 522-523
ORBI SI ORBI
Cuviosul Bonifatie de la Teofania
Cel orb cu trupul îsi cunoaste
nenorocirea prin mijlocirea mintii – însa cine va putea încredinta sufletul ca
este orb duhovniceste? Cel orb cu trupul nu îsi iubeste starea, însa cel orb
duhovniceste îsi iubeste, de obicei, întunericul. Cel orb cu trupul iubeste si
nazuieste lumina cea materiala, însa pentru cel orb cu duhul lumina
duhovniceasca este nesuferita. Cei orbi cu trupul nu îsi îngaduie niciodata sa
se sfadeasca cu cei ce vad în privinta celor pe care nu le pot zari; cei orbi
duhovniceste au însa neclintita încredintare ca vad limpede si curat, ba chiar
îi numesc orbi pe cei care nu gândesc si nu se poarta la fel ca ei. Cel orb
trupeste nu se apuca niciodata sa fie calauza altuia pe un drum pe care nu-l
stie; cei orbi cu duhul însa chiar se propun ca îndrumatori altora, ducându-i
în ratacire . Cine îsi da seama de orbirea sa duhovniceasca înceteaza a mai
nadajdui în sine si în dreptatea sa si, asemenea Prorocului David, striga: „Doamne!
deschide ochii mei, si voi pricepe minunile din legea Ta” (Psalm 118, 18). <
span style="color: #ff9900;">
Cuviosul Bonifatie de la Teofania,
Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 63-64.
CUM ITI PETRECI TIMPUL?
Cuviosul Bonifatie de la Teofania
„Cum îti petreci timpul?” – a fost
întrebat un pustnic care aproape ca nu stia sa citeasca. Acesta a raspuns:
„Mântuitorul mi-a daruit o vedere, si tot privesc”. „La ce?” „La patimirile lui
Hristos. Îl am întotdeauna în fata ochilor. În aceste patimiri gasesc tot ce-mi
face trebuinta, si nimic nu m-a apropiat atât de mult prin dragoste de Domnul
meu Iisus Hristos ca vederea pe care mi-a daruit-o El”. Cu totii putem urma
pustnicului acestuia.
Cuviosul Bonifatie de la Teofania,
Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 59-60
S O A R E L E
Sfantul Nicolae Velimirovici
Soarele este simbol al Domnului
Dumnezeu. Sfântul Grigorie Teologul a scris: „Ceea ce pentru oamenii trupesti
este soarele, pentru cei duhovnicesti este Dumnezeu”. Asemenea lui, dupa cum
soarele straluceste si lumina sa lumineaza si încalzeste toate fapturile vii de
pe pamânt, tot astfel si Dumnezeu lumineaza sufletele cu întelepciunea Sa si le
încalzeste cu dragostea Sa. Fara soare, vine moartea trupeasca; fara Dumnezeu,
cea sufleteasca. Prorocul Moise a grait catre poporul lui Israil: „Viata si
moarte ti-am pus eu astazi înainte, si binecuvântare si blestem. Alege viata,
ca sa traiesti” (Deuteronom 30, 19). Cu alte cuvinte, cunoaste pe Dumnezeu Cel
Unul si Viu, nevazut, si doar Lui, Unuia, sa te închini, si sa nu te închini
înaintea simbolurilor vazute, primindu-le pe ele ca dumnezei, ca sa nu devii
închinator la idoli. Primul lucru înseamna viata, al doilea este moarte.
Sfantul Nicolae Velimirovici,
Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti,
2009, p. 22-23
DRAGOSTEA NEMASURATA
Fericitul Trifon Turkestanov
Cât ne esti de aproape în zilele
de boala; Tu Însuti vii sa-i cercetezi pe cei bolnavi, Tu Însuti Te apleci
asupra patului de suferinta si inima atunci se face cu Tine dimpreuna-graitoare.
Tu sufletul ni-l luminezi cu pace în vremea grelelor mâhniri si suferinte, Tu
ne trimiti neasteptata ajutorare. Tu esti Acela ce ne linisteste, Tu –
dragostea care ne cearca si ne mântuieste, Tie cântare Îti aducem: Aliluia!
Fericitul Trifon Turkestanov,
Cunoasterea lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute, traducere de Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, cap. Acatist de Multumire „Slava lui
Dumnezeu pentru toate†, p. 131-132
CIOBURILE OGLINZII
Sfantul Ioan din Kronstadt
Ati observat cum se multiplica
chipul unui om în cioburile unei oglinzi sparte, sau cum se reflecta într-un
strop de apa, într-o picatura de roua, în pupila unui ochi? Daca un asemenea
fenomen este posibil si frecvent în natura, de ce n-am accepta multimea de
reproduceri în icoane ale aceluiasi chip, sa zicem al Domnului, al Preacuratei
Sale Maici, ale unor sfinti, asa cum vedem în oglinda, sau în desene, carora sa
le acordam cinstea cuvenita? Nu cumva, în acest mod, natura însasi ne învata sa
preluam de la ea unele lucruri care ar putea sluji evlaviei noastre?
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 391
Scrisoare pastorală
Foaie periodică,
gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul XX(2020),
nr. 430(16 –30 Septembrie)
Dragii mei
enoriași!
Nimic fără
Dumnezeu. În Evanghelia Duminicii a XVIII-a după Rusalii ni se relatează o
minune săvârșită de Mântuitorul asupra naturii: pescuirea minunată. Pot fi
făcute multe interpretări ale acestei pericope, pot fi extrase multe
învățături. Mă voi opri însă asupra unui aspect mai puțin observat.
Se spune în
această Evanghelie, că niște pescari pescuiseră toată noaptea și nu prinseseră
nimic. Dimineața, s-a oprit pe țărm Mântuitorul și le-a cerut ceva de mâncare.
Nu aveau. Atunci El le-a poruncit să arunce mrejele în partea dreaptă a
corăbiei și acolo au aflat mulțime de pește, încât au umplut două corăbii.
Reținem, că
era vorba de niște pescari profesioniști, care făceau această meserie din tată
în fiu, știau toate tainele meșteșugului. Cu toate acestea, ei orbecăiseră
toată noaptea și nu prinseseră nimic. Abia în momentul când Dumnezeu vine la
ei, lucrurile se clarifică: e lumină, e ziuă, e soare. În ciuda regulilor
pescuitului, când sunt cu Dumnezeu alături, ei umplu nu numai o corabie, ci
două cu pește. Dar ei sunt cei care au ascultat porunca lui Dumnezeu de a
arunca mreaja acolo unde El a zis, deși nu ar fi aruncat-o din proprie
inițiativă. Fiindcă L-au ascultat, au fost răsplătiți. Adam, fiindcă nu L-a
ascultat pe Dumnezeu, a pierdut raiul. Mai mult, pescarii aceștia au ascultat
întru totul și a doua poruncă a lui Dumnezeu: ,,- Veniți după Mine!” Și ei au
lăsat corăbiile pline cu pește, familiile, casele și bruma de strânsură și L-au
urmat pe Hristos. Pentru aceasta au fost răsplătiți dumnezeiește. Au devenit
Apostolii lui Hristos, prietenii Lui.
Câți dintre
noi nu orbecăim ani și ani, uneori o viață întreagă, socotind că suntem
capabili să rezolvăm, să câștigăm, să realizăm prin propriile noastre puteri,
capacități, prin știința noastră. Avem nevoie de orice, numai de ajutorul lui
Dumnezeu nu avem și nici nu I-l cerem. Nu avem duminici, nu avem sărbători, ci
doar o trudă fără de sfârșit, dar înainte nu mai dăm. Nu știm de rugăciune, de biserică,
de post, de sărbătoare, de Spovedanie, de Împărtășanie, ci doar de bani, de
avere, de plăcere, de putere.
Cei vechi
spuneau: ,,Nihil sine Deo!”(Nimic fără Dumnezeu!). Această deviză ar trebui să
ne călăuzească și nouă viața și ocupațiile. Câți ne mai închinăm și-l chemăm pe
Dumnezeu să ne fie într-ajutor la plecarea în călătorie, la începutul lucrului,
la așezarea la masă, la culcare și ori de câte ori ne simțim singuri și
neajutorați? Câți dintre noi Îi mulțumim după ce ajungem la destinație, când
terminăm lucrul, când ne ridicăm de la masă, când ne sculăm din somn, când
conștientizăm binele pe care ni-l face Dumnezeu la tot pasul: ne dă viață, ne
dă sănătate, ne dă aer, ne dă apă, ne dă putere?
Cultivăm
pământul, dar câți dintre noi ne rugăm lui Dumnezeu când însămânțăm, câți îi
mulțumim când recoltăm? Considerăm că
totul ni se datorează nouă, muncii noastre, priceperii noastre, banilor noștri.
Nu este greu să observăm că dacă Dumnezeu nu ne dă ploaie la vreme potrivită,
nu ne dă căldură, aduce asupra recoltelor noastre secetă, grindină, furtuni și
alte nenorociri, toată truda noastră este vânare de vânt, pescuire în noapte,
fără nici un rezultat.
Niște tineri
plecau să petreacă undeva la o discotecă. Unul dintre ei a trecut cu mașina pe
la casa fiecărui prieten și l-a luat. S-a umplut mașina până la refuz. Ședeau
claie peste grămadă în mașină. Casetofonul era dat la maximum, o muzică
infernală răzbea puternic prin ferestrele mașinii. Au oprit și la o colegă s-o
ia. Mama fetei, văzând aglomerația și zgomotul din mașină, a rostit: ,,Dumnezeu
să fie cu voi!” Unul din tineri a replicat râzând: ,,Numai dacă șade în
portbagaj mai are loc să meargă și El cu noi!” Toți au râs și au pornit în
trombă. Peste câtva timp a venit vestea că au făcut accident și au murit toți.
Mașina era distrusă. Doar portbagajul era neatins, încuiat. Când l-au desfăcut,
în el era un carton cu ouă, iar ouăle erau intacte. Mde! Acolo fusese Dumnezeu!
La începutul
secolului trecut, englezii au construit cel mai mare vapor din lume,
,,Titanic”. Avea menirea să facă naveta între Europa și America. În momentul
când a fost gata, proprietarul a spus: ,,- Pe ăsta
nici
Dumnezeu nu-l poate scufunda!” L-au încărcat cu mărfuri și cu 1.300 de
pasageri. Când era în mijlocul oceanului, un bloc de gheață l-a lovit și i-a
spart peretele. Apa a pătruns și vasul s-a scufundat cu toți pasagerii și
mărfurile din el. Mde! Nimic fără Dumnezeu.
Această deviză ar trebui să ne
călăuzească și nouă drumurile vieții și relația noastră cu Dumnezeu să fie
permanent vie și lucrătoare. Atunci corăbiile noastre ar fi pline și noi am
deveni prietenii lui Dumnezeu.
*
Suflet
călător(IV). Curățirea și primenirea trupului celui decedat mai are și alte
semnificații. Conform învățăturii creștine, trupul este ,,templu al Duhului Sfânt”. Templu,
biserică sau casă a Duhului Sfânt! Dar nu numai atât. Sufletul este ,,chipul
lui Dumnezeu în om”, este ,,suflare dumnezeiască”. Trupul pământesc, material,
poartă de-a lungul întregii vieți
această făclie dumnezeiască, această scânteie a dumnezeirii. Se desparte
de ea la moarte, dar se va reuni cu ea la sfârșitul lumii, la Învierea cea de
obște și omul va fi iar ființă întreagă, trup și suflet. Așadar, trupul nu este
un cadavru oarecare, o grămadă de materie inutilă. Dacă imediat după moarte
sufletul va ajunge înaintea lui Dumnezeu la judecata particulară, la sfârșitul
lumii, la judecata universală, oamenii vor fi persoane depline, trup și suflet.
Ca atare, trupul trebuie pregătit și el pentru marea întâlnire cu Dumnezeu.
Se pun sub
perna mortului mai multe materiale, precum nouă pietricele de râu, lână etc.
Socotim că acestea reflectă dorința celui decedat de a rămâne în legătură
simbolică cu lumea aceasta, cu ocupațiile de aici. Pietrele reprezintă pământul
din care a fost luat, căruia a fost redat. Ia cu el o părticică din acest
pământ, fiindcă reprezintă munții, dealurile, văile, apele, pădurile pe care
le-a văzut de-a lungul vieții, lângă care a trăit. Așa cum într-o ghindă se
zămislesc codrii viitori de stejar, așa și pietricelele acelea sunt sămânța din
care va reconstitui locurile nașterii și copilăriei, locul în care a viețuit în
această lume. Este des întâlnit acest
obicei ca cei care pleacă departe, peste mări și țări și se stabilesc acolo,
să-și ia din grădina casei, din locul cel mai drag copilăriei lor, o mână de
pământ. Lasă cu grai de moarte rudelor ca să le pună acel pământ pe piept când
mor și așa să-i înmormânteze, fiindcă așa se simt în legătură cu locurile
natale. Și în literatură a fost reținut acest aspect. Îmi amintesc în acest
sens de piesa de teatru a lui Dan Tărchilă, Unchiul nostru din Jamaica. Se pune
sub pernă lână. Este firesc, ca un popor care a avut ca ocupații principale
lucrul pământului și creșterea animalelor să fie legat, trup și suflet, de
aceste ocupații. Lâna îi amintește celui ce ,,pleacă” de tinerețea lui, de
zilele și nopțile petrecute pe munți, lângă turmele de oi, sub cerul înstelat,
sau în furtuni, în viscole etc. Oieritul a făcut parte din viața lui și nu se
poate desprinde cu ușurință de elementele care amintesc de o asemenea nobilă
ocupație. Chiar balada Miorița poate fi socotită la originile sale un cântec
funebru, un bocet, parte din cântecul Zorilor.
Și ciobanul mioritic dorește să fie îngropat în spatele stânii, ca să-și
audă câinii lătrând, oile zbierând, fluierul cântând în bătaia vântului.
Imaginea ne duce cu gândul la vechile religii animiste, în care sufletele celor decedați se întrupau
în alți oameni, în animale, în pomi, plante etc. și conviețuiau cu cei vii,
urmărindu-le din aproape activitățile și viața.
Decedatul
are o misiune deosebit de importantă din partea comunității pe care o
părăsește. El face legătura dintre lumea pământească și lumea spirituală,
dintre lumea de aici și cea de dincolo. Dovadă funcțiile pe care trebuie să le
îndeplinească. Se aduc în cele trei zile dintre deces și înmormântare la casa
mortului și se dau de pomană pentru cei decedați mai înainte lumânări și flori.
O femeie în vârstă stă permanent lângă sicriu și primește lumânările și florile
deasupra decedatului de la cei ce le dau de pomană. Practic, ea se substituie
decedatului, face în locul lui primirea acestor ofrande. Decedatul este
însărcinat să ducă aceste daruri celor ce sunt dincolo și care-l așteaptă să le
spună vești de la cei de pe pământ și să-l întrebe ce le-au trimis aceștia. Mai
mult, pe drumul ce-l parcurge convoiul mortuar de la casa decedatului până la
cimitir, participanții la înmormântare, dar și alții care așteptă la porți,
solicită preotului să le facă,,odihne”. Acestea sunt mici slujbe, în care este
pomenit numele decedatului, dar și ale unor apropiați decedați ale celor ce au
,,,comandat” aceste ,,odihne”. Ele devin un fel de ,,scrisori”, pe care cei vii
le trimit celor decedați, ca o dovadă că nu i-au uitat, că încă îi iubesc și se
roagă pentru ei. Iată că perdeaua morții devine neputincioasă în a separa cele
două lumi, când este vorba de iubire.
,,Darurile”
acestea, reprezentate de lumânări, flori și rugăciuni, pe care decedatul este
însărcinat să le ducă în lumea de dincolo celor plecați mai demult, ne
amintește de obiceiul dacic de a trimite din cinci în cinci ani la Creatorul
Cerului și al Pământului, la Zamolxe, un tânăr, care avea menirea să ducă
marelui zeu toate doleanțele regelui și ale poporului. Numai că acela se aducea
pe sine și era adus în același timp jertfă de comunitate, pe când în cazul unui
deces obișnuit, ,,trimiterea” se înscrie în rânduiala firii.
În cele trei
zile de la deces la înmormântare vin bocitoarele și cântă Zorile. Niciodată
bocitoarele nu sunt bărbați, ci numai femei. Faptul ne duce cu gândul la epoca
matriarhatului, când femeile aveau rolul de preotese, care îndeplineau și
actele de cult. Femeia era mama vieții. Ea aducea Viața în lume, aducea Omul;
tot ea îl încredința apoi, printr-un ritual bine stabilit, Veșniciei.
Un element
foarte interesant întâlnit la înmormântare este și ,,statul”. Acesta este o
lumânare confecționată manual din ceară de albine, lungă atât cât este lungimea
corpului celui decedat. Lumânarea aceasta se încolăcește sub formă de spirală,
se pune pe pieptul mortului și arde tot timpul, până la înmormântare. Ceea ce
mai rămâne din ,,stat” se ia și se încredințează femeii care urmează a tămâia
mormântul timp de șapte săptămâni. În fiecare dimineață, în timp ce mormântul este tămâiat, ,,statul” trebuie
aprins în fața crucii. În toate lucrările pe care le-am parcurs și în care a
fost vorba de ADN, am observat că acesta este reprezentat tot de un fir sub
formă de spirală. ADN-ul(acidul dezoxiribonucleic) este un fluid de energie,
care stă la baza tuturor celulelor vii. În acest fluid este concentrată toată
informația genetică de la zeci și sute de generații din care descinde celula în
cauză, respectiv ființa cercetată. Altfel spus, ADN-ul este ,,caseta” în care
sunt înregistrate toate informațiile acumulate de sute și mii de ani de
înaintașii noștri. Omul este un unicat în Creație. Acest unicat însă moștenește
câte ceva de la toți înaintașii săi și aceste elemente moștenite se păstrează
în fluidul acesta numit ADN. Mi se pare foarte interesantă asemănarea dintre
,,statul” de pe pieptul mortului și forma ADN-ului. Flacăra este lumină;
Dumnezeu este asemănat adesea cu însăși Lumina, este ,,Părintele luminilor”.
Iată cum Dumnezeu-Lumină absoarbe în Sine, particulă cu particulă, ceara din
lumânarea - ,,stat”, dar în același timp, în mod simbolic, toată informația,
toată zestrea genetică a celui decedat. În felul acesta, nu se întoarce la
Dumnezeu numai sufletul, ci și esența trupului, a materiei.
Semnificațiile
tuturor elementelor și ritualurilor întâlnite la înmormântările din Mehedinți
sunt fascinante. Ele dovedesc nu numai înțelepciunea strămoșilor noștri, ci și
convingerile lor religioase, concepția despre viață și moarte.
Cartea
Domnului Cornel Boteanu ne-o dovedește cu prisosință(Va urma).
*
Sfaturi
părintești. Din lucrările Sfântului Ioan de Kronstadt, am ales un citat
semnificativ, intitulat
Viața
noastră: ,,Viața noastră, ce este ea
oare? Arderea unei lumânări. Ajunge să sufle în ea Cel care a aprins-o ca să se
stingă. Viața noastră, ce este ea oare? Drumul unui călător; odată ajuns la un
anumit soroc, porțile i se deschid, își lasă hainele (trupul) și toiagul de
pelerin și intră în casă. Viața noastră, ce este ea oare? Îndelungat și
sângeros război pentru cucerirea adevăratei patrii și a adevăratei libertăți.
La capătul războiului ești fie învingător, fie învins, chemat de pe câmpul de
luptă la locul răsplății, ca să primești de la Dreptul Judecător fie răsplata
și slava veșnice, fie osândă și rușine veșnice!”
*
Mamă, mamă, dor de mamă! Redăm mai
jos cântecul Mariei Lătărețu cu acest titlu, pentru toți cei ce au trăit
amărăciunea vieții de copii cu părinți vitregi.
,,Frunză verde trestioară,
Nici o frunză nu-i amară,
Mamă, mamă, dor de mamă,
Ca frunza de sălcioară,
Ca mama de-a doua oară,
Mamă, mamă, dor de mamă!
Și-am tot zis c-o să mă duc
La măicuța la mormânt,
Mamă, mamă, dor de mamă,
Să-i dau cripta la o parte
Și pânza pe jumătate,
Mamă, mamă, dor de mamă!
Să-i văd fața ei voioasă,
Cum ne mângâia prin casă,
Mamă, mamă, dor de mamă,
Și mânuțele ei moi,
Care ne-au crescut pe noi,
Mamă, mamă, dor de mamă!
Dorul meu, mamă, te cheamă,
Să vii, mamă, mai îndată,
Mamă, mamă, dor de mamă,
Să vezi tata cum ne poartă,
Cu cămașa nespălată,
Cu chica nepieptănată,
Mamă, mamă, dor de mamă!
Când vreau să mă joc și eu,
Străina se uită rău,
Mamă, mamă, dor de mamă,
Îmi iau cana să beau apă,
Lacrimile mă adapă,
Mamă, mamă, dor de mamă!”
*
In memoriam:
Acad. Ștefan Pascu(I). Am avut privilegiul ca să cunosc acest Om, fapt pentru
care îi mulțumesc lui Dumnezeu. Făcea parte dintre elitele culturii românești
și tocmai de aceea am socotit întotdeauna că a fost un privilegiu pentru mine
ca să-l cunosc, să fiu în apropierea lui în mai multe rânduri, să-l văd și să-l
aud. Se născuse în 1914, era profesor universitar, directorul Institutului de
Istorie și Arheologie din Cluj-Napoca, președintele secției de Științe Istorice
a Academiei Române, autor a numeroase cărți și studii, o personalitate de prima
mână.
La cei peste douăzeci de ani ai mei, îmi
intrase în cap să realizez și eu ceva serios, solid, în domeniul culturii.
Făcusem liceul, student fiind la Teologie, tocmai fiindcă doream să urmez și
Facultatea de Istorie. Mi se ceruse însă recomandare de la partid, dar nu eram
nici utecist, nici membru de partid, așa că un vis mi se năruise. Vream cu
orice preț să fac istorie și să scriu istorie, chiar și fără facultate de
specialitate. Și mi-am ales să scriu o
carte: Nicolae Iorga. Concepția istorică. Cine mă auzea că am un asemenea plan,
fie mă sfătuia să mă apuc de altceva, fie zâmbea ironic, fie clătina din cap
compătimitor. Am muncit ca un nebun mai bine de trei ani și am realizat un
cărțoi de vreo 500 de pagini. Am dus manuscrisul la Editura ,,Scrisul Românesc”
din Craiova. Redactor la secția de literatură social-politică era Ion
Rusu-Șirianu, un om cu o moralitate discutabilă. Mi-a spus că îmi trebuie
referat de la un istoric de renume, ca să poată trece la Consiliul Culturii.
Dintre studiile mai solide despre concepția lui Iorga mi se păruse că cel mai
consistent este al Acad. Ștefan Pascu. Hotărârea era luată.
Nu mai știu
dacă am dat telefon înainte la Cluj. Știu doar că prima întâlnire cu academicianul
Ștefan Pascu a avut loc în ziua de 2 mai 1980, ora 9, în biroul său de la
institut. M-a surprins modestia sa, reflectată în vorbă și în port. Credeam că
este o somitate, la nasul căreia nu ajungi nici cu prăjina. Nu. Domnul Ștefan
Pascu era un om în toată puterea, un tânăr de 66 de ani, vioi, binevoitor,
glumeț, modest, cu o vorbă moale, caldă, sfătoasă. Biroul era ticsit cu cărți.
O bibliotecă din lemn sculptat acoperea doi sau trei pereți. Numai cărți mari,
groase. Pe birou erau teancuri mari de cărți, manuscrise și hârtii de toate
felurile.
Am așteptat
până au ieșit de la dânsul alții care mi-o luaseră înainte. Mi-a venit rândul
și am intrat. A ridicat capul și m-a privit curios. I-am spus cine sunt și ce
caut acolo. A clipit de câteva ori, a zâmbit
părintește și m-a întrebat: ,,- Dar de ce tocmai la mine ai venit?” ,,-
Domnule Academician, i-am spus, toți care m-au auzit vorbind de această carte,
m-au privit ironic și mi-au spus că pentru a citi opera lui Iorga îți trebuie
câteva vieți!” ,,- Și dumneata ai citit-o mai repede?” ,,- Nu, n-am citit-o pe
toată! Opera lui Iorga am ajuns la concluzia că poate fi împărțită în două: o
parte în care teoretizează istoria, își exprimă crezul său privind conceptul de
istorie, rolul și importanța istoriei, felul cum trebuie scrisă istoria,
statutul istoricului în societate; partea a doua este constituită din lucrările
în care el face istorie propriu-zisă, istorie practică, punând în aplicare cele
ce a exprimat în lucrările teoretice. Din prima categorie nu fac parte multe
titluri. Cea mai solidă lucrare de acest gen este Generalități privind studiile
istorice. Mai mult timp mi-au luat lucrările care privesc concepția istorică a
lui Iorga. Între acestea este și studiul Dvs., care mi s-a părut cel mai
documentat și mai solid. Aș putea spune că am mers pe principiul: mai bine
cineva foarte mare să-mi spună că lucrarea nu e bună, decât cineva mic să-mi
spună că este excepțională!”
A continuat
să mă privească, apoi mi-a spus încurajator: ,,-Tinere, nu e nimeni mare! Poate
avem mai multă experiență, poate am citit mai mult datorită vârstei și
împrejurărilor, dar, în fond, toți suntem oameni! M-ai convins! Îți fac
referatul la carte. Abia aștept s-o citesc!
A răsfoit
manuscrisul pe-ndelete. Citea pasaje, făcea sublinieri. În final mi-a spus: ,,-
Indiferent de munca depusă, e păcat ca această carte să nu apară! Ea va suplini
un mare gol în literatura de specialitate. Îmi pare rău că n-ai venit mai
demult cu ea la mine. V-aș fi sugerat să-i faceți o ediție prescurtată într-o
limbă străină. Ar fi fost binevenită cu prilejul Congresului Istoricilor de la
toamnă!” A fost de acord să-mi facă referat, prefață ,,și tot ce va mai cere
editura”. Cartea trebuia însă trimisă oficial de editură. Am mai rămas cu
Domnul Pascu în birou mai bine de-o oră. Se interesa de viața culturală din
Oltenia, de simpozioanele de istorie de la Severin. Avea deja în bibliotecă,
chiar în spatele lui primele două volume de comunicări. Veneau tot felul de
oameni în audiență. Unii se vedea că sunt de condiție foarte modestă. Cei mai
mulți îl rugau să le aducă anumite medicamente de la București, alții cu alte
probleme locale. Îl asculta pe fiecare și promitea că va rezolva. Nimic
arogant, nimic distant. Toată ființa lui iradia căldură sufletească, omenie și
multă-multă bunăvoință(Va continua).
*
File de
jurnal – 2 aug. 1982(III). ,,Ieri am
lucrat la Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”. Am ajuns cu
dactilografierea la pagina 280.
Pe la ora 16
a venit pictorul Vasile Ivănescu cu soția și cu fiul său Dan, cu mașina. Mi-au
făcut un tărăboi la poartă de toată frumusețea, pentru că ,,nu stau pe
șantier!” Am fost enervant de calm. Mi-au zis multe, amândoi fiind nervoși la
culme.
M-am dus la
Malovăț. Erau adunați toți consilierii. Pictorul încerca să bage zânzanie între
mine și consilieri, că nu stau la biserică, ci stau acasă. Nu i-a mers. Oamenii
mi-au luat apărarea. M-a amenințat că merge la patriarh. Fusese la Comisia de
Pictură, la patriarhie și mi-a adus și mie o invitație de acolo. A venit cu
telegrama pe care mi-a trimis-o în ianuarie, justificând că el de fapt a anulat
oferta. Când i-am amintit că a venit în
aprilie și a semnat contractul și ne-a luat banii, n-a mai avut cuvânt.
Nevastă-sa s-a urcat pe schele și a lovit cu un chiser(teslă) în arcade și
bolți. Focul lor e că noi trebuie să facem tencuielile. Pretenția lor este
ilegală, deoarece în deviz sunt prevăzute decapări și tencuieli din nou pe o
suprafață de 200 metri pătrați, iar în contract el își ia angajamentul că va
efectua lucrarea conform devizului.
Până la
urmă, la intervenția Domnului Anton Hurduc, ne-am luat angajamentul să găsim
zidar care să facă arcadele din nou. Vom face lucrul acesta, dar la recepție îi
vom reține pictorului banii pe care-i vom plăti zidarului. Așa e legal și
normal. A plecat la biserica de la Moțăței, urmând să revină la noi după ce se
vor usca tencuielile.
Am fost
foarte mulțumit de prezența de spirit a consilierilor. Toți au fost cu capul pe
umeri, de o calmitate enervantă și foarte atașați. Am fost toți ca unul și nu a
reușit să ne rupă această unitate. A fost cea mai bună recompensă, pe care
mi-au dat-o malovicenii pentru cinstea și respectul cu care i-am tratat.
Semnalez
câteva mostre din discuțiile purtate: Anton Hurduc: ,,- Părintele nostru e un
om prea fin și de aceea se poartă atât de delicat cu dvs.!” Pictorul: ,, - Să-și păstreze delicatețea și
finețea pentru domnișoare!” Anton Hurduc: ,,- Ba ziceți mersi că este așa,
fiindcă altfel v-ar fi dat demult pe poartă afară!” Fiul pictorului: ,,Dvs.
știți, domnilor, că eu am debutat la 18
ani în revista ,,Contemporanul”? Ion Bârnea: ,,- Că ai debutat acolo nu știm,
dar că n-ai pe-ai șapte ani de acasă ne-ai convins demult!”
La sfârșitul
discuțiilor, pictorul Ivănescu, strângându-ne mâna bucuros, a spus: ,,- Să fiți
mulțumiți, că aveți un preot super-cinstit și admirabil!” I-am replicat: ,,-
Păcat că nu vă înregistrai în urmă cu o oră cele spuse atunci!” ,, - De, așa
sunt oamenii, se mai ceartă!”
*
Ajutoare și
donații. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și
donații, astfel: Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina din Curtea de Argeș(AG):
8.000 lei; Domnul Avoc. Vasile Ploștinaru din Caransebeș(CS), fiu al satului
Malovăț: 150 lei; Doamna Pera Maria din Tr. Severin, fiică a satului Malovăț:
100 lei; Domnul Plăcintă Costache din Tr. Severin: 50 lei.
Dumnezeu să
le răsplătească tuturor!
Facem
precizarea că Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina a donat cei 8.000 lei(adică 80
milioane lei vechi), ca să tipărim cartea Viața Cuvioasei Teofana Basarab,
ediția color, pentru a dona-o tuturor familiilor din Parohia Malovăț(care vor
s-o ia!),cât și enoriașilor din afara parohiei, care au ajutat parohia noastră
în perioada 1 Decembrie 2019-30 Noiembrie 2020 cu cel puțin 100 lei. Este al
IV-lea an în care Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina face un asemenea efort
financiar de acest gen pentru parohia noastră, ca o faptă bună pentru sufletul
său, pentru al regretatei sale mame, Prof. Sofia Dobrescu și al regretatului
său frate, Ing. Gabriel-Cristian Ionescu. Dumnezeu să-i împlinească rugăciunile
și speranțele! Având în vedere, pe de o parte,
că și Cuvioasa Teofana Basarab este argeșeancă, iar pe de altă parte
jertfa extraordinară făcută de donatoare pentru promovarea numelui și cultului
sfintei în lumea de azi, avem convingerea că Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina
va avea în Cuvioasa Teofana Basarab o prietenă și o ocrotitoare atât aici, cât
și dincolo. Dumnezeu să-i răsplătească!
*
În cursul
lunii septembrie am donat pâine enoriașilor participanți la unele slujbe,
astfel: 6 Sept.(Bârda): 116 pâini; 8 Sept.(Malovăț): 115 pâini; 13
Sept.(Malovăț): 140 pâini; 14 Sept.(Bârda): 40 pâini; 20 Sept.(Bârda): 127
pâini; 27 Sept.(Malovăț): 120 pâini. Așadar, în cursul lunii septembrie s-au
donat 658 pâini. De asemenea, s-a vândut
pâine la prețul de achiziție de 0,70 lei/buc., astfel: 6 Sept.(Bârda):
584 pâini; 8 Sept.(Malovăț): 85 pâini; 13 Sept.(Malovăț): 60 pâini; 14
Sept.(Bârda): 110 pâini; 20 Sept.(Bârda): 573 pâini; 27 Sept.(Malovăț): 130
pâini. Așadar, în cursul lunii septembrie s-au donat 1.542 pâini.
*
Contribuția
de cult. La încheierea celui de-al treilea trimestru al anului(30 sept.),
constatăm că în Parohia Malovăț contribuția de cult a fost achitată astfel: în
Malovăț au achitat 90,51% din familii; în Bârda au achitat 90,51 % din familii;
la nivel de parohie au achitat 90,51 % din familii. Având în vedere situația
economică prin care trecem, este o situație totuși bună.
Facem
precizarea că în parohia noastră contribuția de cult nu reprezintă o sumă fixă, ci fiecare dă cât vrea și dacă vrea.
Serviciile religioase sunt gratuite, indiferent dacă cineva a achitat sau nu
ceva pentru contribuția de cult. Anul acesta, spre exemplu, cea mai mică sumă
achitată pentru contribuția de cult în Malovăț este de 7 lei, iar cea mai mare
de 1.010 lei(Dl. Primar Ing. Michescu Ion); în Bârda cea mai mică este de 5
lei, iar cea mai mare de 270 lei(D-na Popescu Valeria și Dl. Gârbovan Ion).
Considerăm că nu este imposibil de a fi în rând cu lumea nici pentru cele 9,49% din familii, că nu este rea voință, ci doar
neglijență, sau, pur și simplu, uitare!
Precizăm că
se mai poate achita contribuția de cult pe 2020 până la 30 Noiembrie.
*
Plăți. În
cursul lunii septembrie s-au făcut câteva plăți mai mari, astfel: 8.000 lei tipografiei
pentru cartea Viața Cuvioasei Teofana Basarab; 1.542 lei brutăriei pentru cele
2.200 pâini donate și vândute în septembrie; 1.000 lei protoieriei pentru
icoane; 636 lei impozit; 118 lei poștei
pentru colete; 110 lei pentru plicuri; 60 lei pentru internet; 50 lei pentru
curent electric, cât și altele mai mici.
*
Publicații.
În această perioadă, preotul Dvs. a reușit ca să mai publice câteva materiale,
astfel: ,,Scrisoare pastorală”- 428, în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia
Mare(MM), 2020, 6 sept., ediție on –
line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); ,,Scrisoare pastorală”
– 429, în ,,Logos și Agape”, Timișoara, 2020, 21 sept., ediție on –
line(http://www.logossiagape.ro); în ,,Observatorul”, Toronto (Canada), 2020,
25 sept., ediție și on-line(http://www.observatorul.com); în ,,Bibliotheca
Septentrionalis”, Baia-Mare(MM), 2020, 29 sept., ediție
on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Suflet călător, în
,,Națiunea”, București, 2020, 26 sept., ediție on-line(https://ziarulnatiunea.ro/category/
religiespiritualitate); Proprietate, proprietar, beneficiar, în ,,Națiunea”,
București, 2020, 26 sept., ediție
on-line(https://ziarulnatiunea.ro/category/religiespiritualitate); Băiatul
,,cuminte”, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXII(2020), nr.
1048(30 sept.), p. 12;
Domnul Ioan
Miclău din Australia publică o recenzie la cartea preotului Dvs., Urme, în
,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare(MM), 2020, 25 aug., ediție
on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis. wordpress.com);
*
Pelerinaje. ►În ziua de 14 septembrie, am organizat
un pelerinaj la Mănăstirea Godeanu. Din păcate, s-au strâns solicitanți doar
pentru un microbuz, pe care ni l-a pus la dispoziție, gratuit, Domnul Gheorghe
Ungureanu, patronul firmei de transport. A slujit Preasfințitul Episcop Nicodim
Sf. Liturghie.
►În ziua de joi, 29 octombrie, parohia
noastră organizează o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Bârda-Tg. Jiu-Mănăstirea Vișina-Mănăstirea Lainici-Petroșani-Hațeg-Mănăstirea
Prislop-Mormântul Părintelui Arsenie Boca-Caransebeș(catedrala)-Mănăstirea Piatra Scrisă-Tr. Severin-Bârda.
Costul este de 45 lei/persoană. Așteptăm înscrieri.
*
Zâmbete.
Alegeri 2020, sondaj la ieșirea de la urne: ,,- Cum ați votat de data aceasta?”
,,- Cu mască, cu mănuși și cu dezinfectant!” ,,- Dar cu cine ați votat?” ,,- Am
pus ștampila pe prima pagină, nu vedeam prea bine din cauza vizierei.” ,,- Ce
sperați după votul de azi?” ,,- Sper să nu mă infectez!” ,,- Totuși, ce
așteptați după ziua aceasta?” ,,- Aștept să treacă 14 zile!” ,,- Nu ați înțeles
ce vă întreb... Ce v-ați dori să schimbați după acest vot?” ,,- Masca și
mănușile.” ,,- Nu, nu la asta mă refeream... Care credeți că va fi rezultatul
acestor alegeri?” ,,- Pentru unii
pozitiv, pentru alții negativ, oricum nu îi vor testa pe toți....!"
*
Campania
electorală. S-a derulat o campanie foarte liniștită. Candidații au pus afișe
electorale în locurile anume pregătite, pe garduri, pe porți, au distribuit
materiale publicitare, arătând fiecare alegătorilor cine este și ce vrea să
facă în situația în care ar ieși primar, au umblat prin sate, stând de vorbă cu
cetățenii și încercând să-i convingă pe cine să aleagă. Ceva normal. Nu am mai
văzut de data aceasta afișe în care candidații aveau coarne ca de bou(sau poate
de draci!), mustăți ca de mârtan, colți ca de vampir, ochi scoși etc., n-am mai
auzit de anvelope tăiate, înjurături și certuri ca la ușa cortului, de bătăi,
n-am mai auzit de petreceri și cadouri menite să ,,cumpere” voturile și multe
alte asemenea ,,argumente” electorale. Totul
civilizat, democratic, matur. Cinste organizatorilor, candidaților și
cetățenilor comunei!
La alegerile
din 27 septembrie a ieșit primar tot Domnul Primar Ing. Ion Michescu. Îi dorim
viață lungă, sănătate, putere de muncă pentru a împlini toate planurile foarte
curajoase, pe care le are în derulare și pe care și le-a propus spre binele
locuitorilor și spre înflorirea comunei. Succes deplin, Domnule Primar!
*
Înmormântări.
În ziua de 26 Sept. am oficiat slujba înmormântării pentru Ciurel Valentin(79
ani), iar în ziua de 28 Sept. pentru Popescu Mihai(81 ani), amândoi din
Malovăț. Dumnezeu să-i ierte!
*
Program. În
luna Octombrie avem următorul program de slujbe: 3 Oct.(Malovăț-Bârda); 4 Oct.
(Bârda); 10 Oct.(Malovăț-Bârda); 11 Oct.(Malovăț); 14 Oct.(pomeniri la Bârda,
la ora 8; slujbă la Malovăț); 17
Oct.(Malovăț-Bârda); 18 Oct.(Bârda); 24 Oct.(Malovăț-Bârda); 25 Oct.(Malovăț);
26 Oct.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 31
Oct.(Malovăț-Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte,
preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe
adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com. Sănătate, pace și bucurii să vă
dea Dumnezeu!
Pr. Al.
Stănciulescu-Bârda
LUMINA SI INTUNERIC
Sfantul Ioan din Kronstadt
„Cautati mai întâi Împaratia lui
Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua” (Matei 6, 33).
Cum, în ce chip sa cautam mai întâi Împaratia lui Dumnezeu? Iata cum. De cauti
lumina materiala, adu-ti aminte de lumina spirituala, fara de care sufletul
ramâne în întunericul patimilor si al mortii spirituale. „Eu, Lumina am venit
în lume – zice Domnul – ca tot cel ce crede în Mine sa nu ramâna în întuneric”
(Ioan 12, 46).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 257-258
RUGACIUNEA LUI IISUS
Compozitorul Arvo Part
Rugaciunea lui Iisus are zeci, sute, mii, milioane de versiuni. Câti
oameni pe lume, atâtea rugaciuni si suspinuri. Uite asa… e ca îmbratisarea.
Cauti aici si acolo si peste tot ca sa simti perceptibilul. Îl vrei viu si
proaspat. Asemenea sunt si relatiile cu un cuvânt. Îl privesti din toate
unghiurile. Dar nu-l poti apuca. Nu-l poti cuprinde niciodata.
Compozitorul Arvo Part, Cantul inimii
– puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 77.
RUGACIUNEA LUI IISUS
Compozitorul Arvo Part
Rugaciunea lui Iisus are zeci, sute,
mii, milioane de versiuni. Câti oameni pe lume, atâtea rugaciuni si suspinuri.
Uite asa… e ca îmbratisarea. Cauti aici si acolo si peste tot ca sa simti
perceptibilul. Îl vrei viu si proaspat. Asemenea sunt si relatiile cu un
cuvânt. Îl privesti din toate unghiurile. Dar nu-l poti apuca. Nu-l poti
cuprinde niciodata.
Compozitorul Arvo Part, Cantul inimii
– puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 77.
ODAIA LUMII
Parintele Dumitru Staniloae
Am putea compara lumea cu o camera
plina de tot felul de lucruri, iar slava dumnezeiasca, cu lumina soarelui. Cu
cât e mai întunecata camera, cu atât se vad mai putin lucrurile din ea. Si cu
cât napadeste pe geamuri mai multa lumina, cu atât lucrurile din ea se vad mai
clare si mai frumoase.
Ratiunile lucrurilor din lume,
departe de a deveni de prisos dupa vederea descoperita a lui Dumnezeu, ne vor
ajuta sa întelegem fecunditatea Ratiunii divine, vor fi chiar o exemplificare a
ei, asa cum razele soarelui sunt o exemplificare si o manifestare a luminii
Lui. Desigur atunci vom privi direct la Soarele dreptatii, sau la lumina Lui si
numai indirect la ratiunile lucrurilor, pe când acum nu vedem tâsnirea directa
a luminii din soare, ci numai iradierea ei estompata din lucruri. Cu alte
cuvinte, când vom contempla pe Dumnezeu direct, vom contempla ratiunile
lucrurilo r în El Însusi, nu în lucruri, ca acum, deci cu mult mai iluminate,
mai adânci, mai explicate.
Parintele Dumitru Staniloae, Ascetica
si mistica ortodoxa, Ed. Deisis, Manastirea Sf. Ioan Botezatorul, Alba Iulia,
1993, p. 14-15
PODOABA PRIMAVERII
Sfantul Inochentie al Odessei
Privind la
podoaba cu care se îmbraca natura în anotimpul primaverii, privind la verdeata
ce se iveste de pretutindeni si la florile ce în jurul nostru sunt presarate cu
îmbelsugare si asemanând toate acestea cu golatatea si amorteala de mai
înainte, cine nu va zice ca natura, care a dormit somnul iernii, s-a desteptat
acum ca dintr-un somn si, urmând pilda Sfintei Biserici, a început si ea a
sarbatori ziua Învierii.
A trece
aceasta sarbatoare nebagata în seama ar dovedi o neiertata nepasare catre
Însusi Întemeietorul ei, Care fara de îndoiala nu este Altcineva, decât Însusi
Atotputernicul Facator al naturii. Caci daca pâna si cel mai neînsemnat pictor
nu înfatiseaza tablourile sale înaintea ochilor tuturora, fara un anumit tel,
apoi cu cât mai vârtos întelepciunea dumnezeiasca nu se poate sa preschimbe
întreaga suprafata a pamântului în vremea primaverii într-un minunat si
fermecator tablou, fara sa aiba în vedere ca prin aceasta sa dea învataturi
folositoare acelor vederi carora ea înfatiseaza acest tablou.
Asadar sa nu
fim nebagatori de seama fata de planurile întelepciunii dumnezeiesti, ci sa ne
sârguim a iesi si a ne stramuta cu mintea noastra în templul cel mare si larg
al naturii, spre a primi învataturi de la acea mareata priveliste care se
desfasoara acum într-însul.
Multe
gânduri si simtaminte frumoase desteapta primavara în sufletul nostru! Dar mai
cu seama ea ne da trei învataminte mai însemnate: a) Primavara ne aduce aminte
de facerea lumii, de starea noastra cea dintâi si de caderea noastra; b)
Primavara ne slujeste ca o icoana vie a reînvierii noastre din moartea
pacatului si ne arata ce trebuie si ce nu trebuie sa facem pentru aceasta
înviere; c) Primavara preînchipuie reînnoirea viitoare a tuturor lucrurilor si
învierea noastra care va avea loc la sfârsitul lumii.
Sfantul Inochentie al Odessei,
Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de patriarhul
Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 23-24
DOUA MERE
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi doua mere care sunt la
fel de frumoase si placute la înfatisare, însa în miezul lor nu se aseamana,
caci unul dintre ele este putrezit si rau mirositor, iar celalalt este si pe
dinauntru întocmai ca si pe dinafara. Întelege de aici ca tot asemenea sunt si
faptele omenesti. Ispravile multora par deopotriva vrednice de pretuire, însa
în sinea lor se osebesc, de vreme ce nu sunt izvodite din inimi de acelasi fel.
De pilda, cineva da milostenie din dragoste de Dumnezeu si de aproapele, pe când
altcineva o face din iubire de sine si din trufie, vânând slava desarta: cel
din urma este mândru si orgolios, iar cel ce iubeste pe Domnul si pe aproapele
sau este cu adevarat milostiv. Un om îi cere iertare celui pe care l-a suparat,
parându-i rau ca l-a mâhnit pe aproapele sau; si altul asemenea se roaga sa fie
iertat de cel pe care l-a nedrep tatit, însa o face doar pentru ca acela sa
nu-l cheme la judecata, pricinuindu-i astfel vreo napasta. Unul ca acesta
sufera de iubire de sine, iar cel care se caieste pentru mâhnirea aproapelui
are dragoste adevarata. Întâmplarea si cugetarea aceasta te învata ca de vrei
sa fii bineplacut lui Dumnezeu, atunci faptele tale, care parelnic sunt
vrednice de lauda, trebuie sa fie bune si înlauntru, în inima, si orice lucrare
care poarta chipul bunatatii se cuvine sa vina dintr-o inima binevoitoare.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 118
MOCIRLA DIN APA IZVORULUI
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vedem ca, desi izvorul are apa
curata, totusi pe fundul lui este mocirla, noroi. Tot asa si în adâncul inimii
omului se afla tot felul de necuratii. Precum scârboasa mocirla si duhoarea,
asa se ascund în sufletul omului înfumurarea si înaltarea mintii, iubirea de
argint, mânia, rautatea si invidia, necuratia dobitoceasca si orice ticalosie.
necuratia de pe fundul izvorului se vede abia când apa este lovita cu o cârja
sau cu vreo alta unealta; atunci, din cauza mocirlei sau a noroiului care se
afla la fund, toata apa din izvor devine tulbure. Tot asa si necuratia
patimilor si a firii rele, dobitocesti, care se afla în adâncul inimii omului,
se arata la vremea ispitirii. Cine ar sti ca pe fundul izvorului se afla noroi sau
mocirla, daca nu ar lovi apa si daca de acolo nu s-ar ridica si nu s-ar arata
murdaria? Tot asa, de unde am sti ce fel de ticalosii si necuratii se ascund în
adâncul inimii omului, daca nu ar iesi de acolo si nu s-ar vadi prin faptele
cele din afara?
Sfantul Tihon din Zadonsk, Comoara
duhovniceasca din lume adunata, traducere de rasofora Domnica Talea, Ed.
Egumenita, Galati, 2008, p. 175
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu