PAULA ROMANESCU - DECALOG CU AMENDAMENTE - II Distihuri/ Distiques - REBELUL ALTER-EGO * (Rom/Fr)

 

DECALOG CU AMENDAMENTE

 

Moto:

-  Viaţa de-apoi, cum pre pământ şi-n cer.

-  De n-am aici iubire, dincolo cui s-o cer ?

 

 

 

~*~

 

- Chip de lut, Decalogul ţi-e cod de legi înalte ?

- De când mă ştiu pe lume doar de porunci am parte.

 

- Être de terre, le Décalogue le connais-tu assez ?

- Depuis toujours je vis sous son tendre fouet.

 

-Ţi-l iubeşti pe aproapele la fel ca şi pe tine ?

- Eu nu mă iubesc, Doamne, prea mult, ştii foarte bine…

 

-Aimes-tu, comme on aime bien sans faille son prochain ?

-Mais je ne m’aime pas trop, Seigneur, Vous l’  savez bien…

 

- La bunul altuia ai cătat să râvneşti?

- N-ai vrea, femeia celui ce drag mi-e s-o priveşti?

 

- Du moins tu n’envies pas le bien d’autrui.

- Seigneur, avez-Vous vu la femme de mon ami?

 

- De ce nu-ţi aparţine să nu-ncerci să te-apropii!

- Poate doar de-mi tai mâna, poate doar de-mi scot ochii...

 

- Ne vole  pas car l’argent ne te rend pas heureux!

- Si je me coupe la main, si je me crève les yeux...

 

- Să nu huleşti ! Mai bine-i să pui miere-n cuvânt.

- Se vede că de veacuri n-ai mai fost pe pământ…

 

- Faut pas médire ! Vaut mieux faire des chants de sa voix.

- De ne plus avoir mis Tes pieds sur terre, ça se voit…

 

- Dacă hulesc, cum dară să pun miere-n cuvânt ?

- Şi vipera şi floarea sunt semne de pământ.

 

- Si je médis, le miel des mots sera bien plus amer...

- La vipère et la fleur sont des signes de la terre.

 

- Să nu minţi ! Fie-ţi asta poruncă-ntre porunci

În viaţă ! - Dar în moarte ? - Vom mai vorbi atunci…

 

- Prends garde, ne mens jamais dans la vie, ici-bas !

- Mais dans la mort ? – Voyons, on en reparlera…

 

- Să nu ucizi ! Nu tu eşti stăpân pe-al vieţii timp.

- Dar dac’ o face altul am dreptul să consimt?

 

- Il ne faut pas tuer ! Respecte toute forme de vie !

- Mais si le fait un autre, pourrais-je lui dire : « Vas-y ! » ?

 

- Să nu juri strâmb! Dreptatea-i măsură de lumină.

- Balanţa judecăţii sub aur se înclină….

 

- Ne fais pas faux serment, la Justice est aurore !

- La balance s’incline mieux sous le poids du veau d’or…

 

- Alţi dumnezei să nu ai, vorbele să-ţi dezlege !

- Când dai de greu, limbajul cine şi-l mai alege ?

 

- Que je reste pour toi le seul Dieu, pauvre ange !

- Quand le mal nous déchire qui choisit son langage ?...

 

 

- Ai fost creat din lutul inert şi-ai primit duh.

- Sunt doar asemeni Ţie – lut, apă şi văzduh…

 

- Je t’ai créé de terre, de l’âme je t’en ai donné …

- Je suis terre, eau et souffle... Donc, Ton image crachée...

 

- Făptură de lut, nu-mi lua numele în deşert !

- Asemeni Ţie, Doamne, am învăţat să iert.

 

- Mon Nom à la légère, homme, ne le prends jamais !

- Semblable à Vous, Seigneur, je saurai pardonner.

 

- Respectă cu credinţă sfânta zi de odihnă!

- Aş vrea să-mi fie viaţa o nesfârşită tihnă…

 

- Respecte le jour férié  pour goûter le repos.

- En avoir toute la vie ce serait beaucoup mieux…

 

- Răbdare !Te aşteaptă şi viaţa drepţilor.

- Şi-n ea numai odihnă?! Vreau truda zilelor…

 

 

- Patience! D’outre bord t’attend une vie-lumière!

- Que faire de cette longue paix? J’aime mieux la douce guerre.

 

- Să îţi iubeşti părinţii, eşti fructul lor curat!

- O, fructele iubirii cu gust de greu  păcat…

 

- Respecte tes parents, tu es leur fruit sacré.

- Ô, les fruits de l’amour au goût de doux péché…

 

- Am auzit odată tăcerea unui plâns.

- Furtunile de zbucium s-o spargă nu-s de-ajuns.

 

- Le grand silence des pleurs je le connais assez...

- Les grandes tempêtes du cœur ne peuvent pas le briser.

 

 

- Mi-e sufletul de umbre plin, umbrele dor.

- Când vei fi umbră totul îţi va părea uşor.

 

- Mon âme est pleine d’ombres, les ombres me font mal.

- Quand tu deviendras ombre, combien sereine ton âme !

 

 

-  Lumea-i nemuritoare, ştiu, Preamărite Zeu.

- Totul e înnoire sub soare. Numai eu...

 

- Le monde est immortel, je le sais, Tout Puissant.

- Tout renaît sous le ciel. Sauf moi, moi qui pourtant...

 

N-a fost zadarnică deloc venirea ta.

Vezi doar că, parcă parcă, ai priceput ceva...

 

Ta naissance ne fut donc, le vois-tu,  pour rien...

On dirait que pourtant tu le compris enfin.

 

- Ce lungă-mi este umbra când soarele se culcă!

- E numai o părere. Umbra e doar adâncă...

 

- Tellement longue mon ombre dans le soleil couchant !

- Ce n’est qu’une mise en scène pour la scène du départ...

 

 

- Pe semenul tău Iuda blestemului nu-l da,

Altfel Domnul te bate! - Pe el în pază-l ia ?

 

- Ton frère semblable Judas, ne le maudis pas

Car le Bon Dieu l’ordonne. – Il le tient dans Ses bras ?

 

-Erai  etern şi bun înainte de-a te naşte,

Omule, de acum aşteaptă-ţi învierea că vine...

- Pe la Paşte ?

 

-Homme, tu fus éternel bien avant de naître.

Attends les derniers Pâques.  - Je renaîtrai ?

- Peut-être....

 

- Doamne, câte zăvoare pune-ntre noi văzduhul!

- Uf! Uite încă unul din cei săraci cu duhul…

 

- Dieu, entre Vous et moi – des verrous d’infini !

- Bah! Encore un de ces pauvres d’esprit…

 

 

 

 

 

II Distihuri/ Distiques

 

 

~*~

 

- Peste pământ armii de umbre, la umbra marilor statui...

- E rostul trecerii prin vale... Dar faraonii-s nesătui...

 

- Sur toute la terre – des armées d’ombres, à l’ombre haute des statues...

- Au lit tarri des rivières le sable pousse  de plus en plus...

 

Şi eu mă pierd, dar tot mă-ntorc cu cerul tot spre clipa mută

S-ascult cum Parcele-n vremi torc de veacuri calea netrecută.

 

Et je me perds, et j’y reviens de tout mon ciel vers la seconde

Sans voix entendre dans le temps les Parques qui filent sur la terre ronde.

 

- A nins. Cât alb ! Drum nu e. Punct de reper nici unul...

- Când va suna secunda, sigur vei afla drumul.

 

- Tombe la neige. Tout est blanc. Ni âme qui vit, ni chemin...

- Quand ton départ sonnera, tu trouveras le ciel...

 

Luxor. Lume de marmori - păduri fără frunziş.

Şi mamelucul care vrea bacşiş...

 

Luxor. Un monde en marbre – bois de pierre sans feuillage.

Et le vieux mamelouk en mendiant sans âge.

 

 

Ura, lenea, prostia – demoni stăpânitori

În iadul nou din care, fericit, să tot mori...

 

La haine et la bêtise – monstres qui nous déchirent

En cet enfer de vie... Y rester ? En fuir ?

 

Când eşti sărac-lipit, poţi avea roze vise

Dacă-ţi surâde Eva; altfel… doar interzise.

 

Plus on est pauvre, plus on fait de beaux rêves

Si par hasard un jour on voit le sourire d’Ève...

 

 

Când glasul suferinţei celui sărman n-ajunge

Să-ţi tulbure auzul, cin’ va şti când vei plânge ?

 

Si à l’appel du pauvre tu fais la sourde oreille,

À l’heure de ta détresse on te rend la pareille.

 

Cât de uşor sub soare răul se face! Toate

Imperiile lumii au flori înveninate.

 

Grands de la terre, c’est facile d’empirer le malheur.

La couronne du pouvoir n’engendre pas de fleurs.

 

Fericit cel ce ştie fără umbră de plâns

Să-şi ducă greul sorţii pe buze c-un surâs.

 

Heureux celui qui sait, sans maudire ni se plaindre,

Affronter la défaite, le sourire sur les lèvres.

 

 

Numai pe raţiune ai pus şi pui temei ?

Mai lasă şi iubirea să-ţi cânte-n legea ei...

 

Conduis-toi comme si l’amour n’existait pas

Et ce qui reste de ta raison tu le verras...

 

Dacă răspunzi prin rău la bine, orice-ar fi,

Răul, câine de pază, mereu te va-nsoţi.

 

Si le mal est le prix du bien que l’on reçoit,

En chien fidèle, le mal jamais ne te quittera.

 

 

De nu-ţi respecţi părinţii, copile,-i ca şi cum

Ţi-ai stinge-n miez de noapte pala luminii-n drum.

 

Si on chagrine toujours ses parents c’est comme si

On éteint de sa main la lumière de la vie.

 

Spre-a înflori, iubirii-i de-ajuns un fir de zâmbet ;

Ura nătângă-aşterne zăpezi de noapte-n suflet.

 

Il suffit d’un sourire pour que l’amour s’éveille ;

La haine aveugle engendre l’enfer des noirs soleils.

 

Te-nlinişte refuzul de-a face-n lume bine?

Atunci nu eşti om, ci doar jivină-ntre jivine!

 

Ne cherche pas ton bien sans faire le moindre bien

Sinon tu n’es qu’une pauvre créature des enfers.

 

Cum ai vrea tu să fie omul în lumea mare,

Arată-i-o! Doar lumii îi eşti asemănare!

 

Si tu veux que le monde soit bon et raisonable,

Sois-le toi-même, mon frère, car le monde te ressemble.

 

Toate-şi urmează rostul sub necuprinsul cer :

De n-am aici iubire, dincolo cui s-o cer?

 

La terre tourne à la ronde de ce vaste univers...

Tout passe et tout renaît sous la loi du mystère.

 

Nu vorbele, nici gândul oricât de plin de miez

Nu dau vieţii măsură când faptele nu-s crez.

 

Ni beaux mots ni clarté de raison ne pourraient

Donner sens à la vie, mais les faits...oui, les faits !

 

- Cere şi negreşit ţi se va da, s-a spus,

Când rugilor străine le eşti şi tu răspuns.

 

- Demande et ta prière te sera exaucée

Si ton cœur ne reste pas aux autres prières fermé.

 

Copiii – vii coroane pe frunţi îngândurate

De-adulţi: unora spini, altora diamante.

 

Les enfants – vives couronnes sur le front des parents :

Les uns - mauvaises épines, les autres - diamants...

 

De-ţi pare amar sfatul mamei, cu miezul bun,

Nu-ţi pune în cap spartă tichie de nebun...

 

Si tu trouves les conseils de ta mère trop amers,

Cherche pourtant leur noyau au goût d’amour serein.

 

Orice s-ar spune, există justiţie imanentă :

Măsura ei de mâine – nemăsura prezentă.

 

Quoiqu’on en dise, il  y a une justice immanente :

Sa mesure de demain – la demesure présente.

 

Nu poţi ascunde veşnic fapta rea, ca şi cum

N-ai şti că buruiana creşte şi-n lanul bun...

 

Plus on cache soigneusement le mal qu’on a commis,

Plus le mal – mauvaise herbe – sous les pas refleurit.

 

 

Cu-adevărat prieten îţi e acela doar

Care-ţi rămâne-alături la mai greu, mai amar.

 

Le sang est pour rien quand on choisit son frère ;

Un ami vaut tout le monde dans cette vie de misère.

 

Pune stavilă vorbei la primul semn de ceartă,

Altfel, valul mâniei chiar în infern te poartă.

 

 

Ne te laisse emporter quand la haine t’envahit

Sinon, la houle des mots ignore le Paradis...

 

De pare amar sfatul – izvor de-nvăţăminte

Şi-l urmăm totuşi, semn e c-avem şi-un strop de minte...

 

On accepte mal gré le conseil des parents ;

Si on leur obéit, c’est qu’on est déjà grand.

 

Posteşti? Mare scofală...Răul nu-i în bucate

Cât vorbele în gură îţi rămân ne-ntinate.

 

Jeûner c’est  pas grand-chose ; ce qui compte en somme

C’est que ton langage prouve que tu restes un vrai homme !

 

De ţi-e greu şi ruşine a vorbi de-a tale fapte

Aruncă-le din viaţă atunci cât mai departe!

 

On a du mal parfois de ses actes en parler ?

Ne vaut-il pas mieux, bref, s’en débarasser ?

 

Cu cât mai ‘naltă ruga, cerul ni-i mai aproape :

Între azur şi tină – tăcere, ţipăt, noapte.

 

Plus la prière est haute, plus proche le ciel ;

Entre azur et poussière – silence, cri, univers...

 

 

 

 

 

REBELUL ALTER-EGO *

 

 

~*~

 

Pasărea tinereţii când vine, pare şuie;

În toamna lungă-a vieţii, măiastră e (şi nu e!).

 

- Îmi e gândul lumină, clară măsură, normă.

- Doar inima-i în stare să-i dea iubirii formă.

 

- În primăveri mi-e dorul înflorită auroră.

- Dar iernile? Dar teama de neştiuta oră ?

 

- Albul zăpezii-i fagur din liniştile-stup.

- Cât de adânc tăişul urletului de lup…

 

- Flăcări zglobii în noapte ca într-un dans se prind.

- Când focul geme-n vatră,  lemnul e suferind…

 

- Cât de limpede cerul în ‘naltul car de soare!

- O, ploaia cea de vară, mireasma-i de răcoare…

 

- Ce cântec de lumină – frunzişul toamnelor!

- O, cenuşiul ţipăt – şirul cocoarelor…

 

- Din miezul nopţii mele cresc râurile-amiezii.

- « De ce-aş fi trist? Şi totuşi...”…, parcă spunea Arghezi…

 

- Mi-e lacrima lumină strivită între gene.

- Strivită?! Deci lumina e strop de plâns pesemne…

 

- Şi plâns, şi cânt, şi zâmbet cu fulgerări de ură.

- Atunci, lumina totuşi nu e sfântă măsură…

 

- Ba e măsură normei şi strop de vis curat.

- În ce normă se-nscrie plânsul nemăsurat?

 

 

- Aş fi vrut înflorire să-mi fie viaţa-ntreagă.

- Pomul sub cer rodeşte nu cere să-nţeleagă.

 

- Aş fi vrut să fiu verii spic de grâu auriu.

- De seceriş  la vreme toate spicele ştiu.

 

- Aş fi vrut să-i fiu toamnei fruct de ger neatins.

- N-ai fi aflat căderea în alb târziul nins...

 

- M-aş vrea în vatra lumii flacără jucăuşă.

- Orice ardere ajunge-n vatra vremii cenuşă.

 

- Aş fi vrut să fiu zilei doar răsărit de soare.

- N-ai fi aflat de taina stelelor căzătoare.

 

- Aş fi vrut să fiu steaua polară – călăuză

Celor pierduţi în larguri... – Sunt stele şi în spuză.

 

- Aş fi vrut să fiu cântec de pasăre măiastră.

- O, limpedea tăcere a cerului, albastră...

 

- Aş fi vrut să fiu zborul înalt, fără hotar...

- Spre ce ? Rostul plecării e de-a te-ntoarce iar.

 

- Întoarcerea ?! ca apa, mereu în chip de nor ?

- Altfel cum la obârşii să redevii izvor !

 

- Cum, Doamne, învăţat-ai şi-acest vers românesc ?

- E-mbietoare umbra de cuvânt omenesc.

 

- Aş fi vrut să fiu leagăn cocorilor în ‘nalt.

- Leagăn le este truda spre ţărmul celălalt.

 

- Cum ? Leagănul şi truda sunt zborului totuna ?

- Nu tihna, neodihna dă trudei-zbor măsura.

 

- Aş fi vrut să fiu vântul ce-adie prin poieni.

- De vântul de la poluri i-ai întrebat pe reni ?

 

- Dar Tu eşti doar lumină, cum scrie-n Marea Carte.

- De nu-i sculptată-n umbră, lumina-i nimb de moarte...

 

- Ce greu pe-un alter ego să-l pricepi reuşeşti…

- Doar de ignori lumina din umbra care eşti…

 

 

~*~

PAULA ROMANESCU