PAULA ROMANESCU - POEZII

 

***

 

 

Landul care îmi este suflet a întomnat:

 

Nici  şiruri de cocoare, nici vreme de cules,

Nici semn că dintre drumuri al meu e cel ales

Să se afunde-n hăul cu, spre înalt schimbat;

Numai un vânt năpraznic în care ape ţes

Un văl de întuneric, şi-acela destrămat

De neştiute umbre din ţărmul celălalt

Ce parcă m-ar cunoaşte, deşi de nenţeles

Le e limbajul straniu de taină şi tăcere

În care mă-nveşmântă ca-n dantelări de brume.

O voce cunoscută m-alungă şi mă cere :

– Întoarce-te-n lumină, soseşte-mi, încă spune!…

 

În jurul meu vârtejuri de-albastru infinit.

Meştere, catedrala-n iubire m-a zidit!

 

Ţuţuleşti, 7 sept. 2008

 

***

 

M-a căutat norocul cândva, pe înnoptat.

 

Nu i-am răspuns deşi eram acasă;

Mi se părea că nu-s eu cea aleasă

Iar, dacă da, desigur, el n-ar mai fi plecat.

 

De-atunci (câţi ani să fie?) cale-ntoarsă

N-a mai făcut deşi eu am lăsat

Poarta deschisă, lacăt ne-ncuiat,

O, ca din întâmplare, cu-o vrere mincinoasă ...

 

Şi a trecut o vară, au venit toamne-apoi –

Bejenie de zile şi potop de pustiu

Şi o singurătate căreia-i spuneam noi

Şi-un nenoroc statornic ca vântul vineţiu...

 

Norocul, nestatornic, m-a căutat din nou :

- Nu ştii cumva de-o fată ce-avea numele tău?

 

 

 

***

 

Adorm c-un zâmbet lacrima sub pleoapă,

 

Cu fiecare pas plec mai puţin

Spre un tărâm pierdut din care vin,

Cu jar, fântâna timpului m-adapă.

 

Mă sting de stele-n cupa unui crin

Cu gura pe zăvoarele de apă

Rugina din adânc în fruct să-ncapă

Roteşte bolta-n tija unui spin.

 

Lumina mea –  doar un liman de noapte

Cu greieri pân’ la ţipătul de mirişti

M-ajung luciri din oarbe stele moarte,

Tu în vacarm de linişte te-nlinişti.

 

Să te adun din toată risipirea

În golul plin reinventez iubirea.

 

Bucureşti, 6 aug. 2008

 

*

Starea poeziei la început de Mileniu Trei

 

 

Întreaga poezie-a celor tineri –

Zgomotoşi din iubire de lene,

Violenţi din pustiu de tandreţe,

Vinovaţi de-a nu şti să înveţe

Că limba e fagure sfânt şi nu tină,

E plină de noapte de gând şi de vină,

De zboruri-cădere, de frânte aripe,

De-nfrângeri-victorii, de clipe furate,

De-un nu se mai poate,

De gata cu cei care vor să ne-nveţe

Ce-i viaţa, când dânşii în viaţă-s învinşii!

De-un amor trecător

Ca un vino-ncoa’ (nici perdea, nici zăvor!)

În stil sex-appeal,

De vorbire-ntinată

Botezată-n alcool,

De-„Acum ori niciodată!”

(un fel de carpe diem,

cum se zicea cândva ’ntr-o limbă moartă

de-al cărei rost ei n-ar prea şti să spună

de-i în a de-a bună

ori de se-alege praful

precum în epitaful

„Ce sunt, vei fi-ntr-o…bună zi…”)

 

Întreaga poezie-a celor tineri

Este ca-n Parlament ziua de vineri:

Unul fură găina,

Altul numără ouă,

Ceilalţi se fac că plouă

Punând de-un cozonac

Iar scaunele tac.

 

** 

 

Derivă

 

Pluteşte viaţa în derivă:

Nici stele-n gând, nici porumbei,

Cu ’n cioc crenguţa de olivă

Nici vreasc în vatra de  idei…

 

Ne întrebăm zadarnic ce-i

Fauna asta costelivă

Cu-apucături de derbedei,

Şi cu demarşa cam lascivă…

Plutind cu viaţa în derivă…

 

Fătuţe scumpe (de doi lei!)

Se-aştern covor, uneori stivă

În  faţa foştilor lachei

Cu mintea cât un bob de mei,

Azi şefi pe nave în derivă.

 

Ici-acolo mai răsare-o divă

Pe-un firmament de nu ştii ce-i :

Biet star în stare de scântei

Pe-un val cu creasta agresivă

Sau altă splendidă derivă?…

 

Politica – venal temei,

Norodul – în espectativă.

Îşi plimbă urnele pe-alei

Cenuşa vorbei, guralivă,

Cu uli pozând în porumbei.

 

- Se schimbă lumea, Galilei?

- Pământul răbdător e şi vă

Salută c-un „V-aştept !” Ce vrei?

Tot universu-i în derivă!…

 

 

~*~

PAULA ROMANESCU