Târgurile disperării
Pr. Prof. dr. Alexandru
Stănciulescu-Bârda
04 Iulie 2021
În
anumite zile din săptămână, la marginea orașelor noastre se organizează
adevărate târguri ale disperării. În Severin, spre exemplu, este un asemenea
târg sâmbăta și dumineca, în Craiova este lunea. Puhoi de lume se duce acolo să
vândă, puhoi de lume se duce să vadă sau să cumpere. La astfel de târguri
găsești tot ce e pe lume: de la ace cu gămălie, până la autoturisme, camioane,
tractoare și remorci. Vin particulari din toate categoriile sociale să vândă
orice găsesc pe acasă. Vezi acolo obiecte vechi și noi, unele chiar
antichități; vezi acolo lucruri casnice alături de cărți, de plăci de patefon,
de haine și încălțăminte scâlciată.
Se
vede cât de colo că sunt lucruri uzate, îmbătrânite de timp și de folosință,
frecate și lustruite la repezeală. Vezi în târg truse cu scule, piese făcute la
strung, la freză ori la alte mașini-unelte și gândul te duce fără să vrei la
vremea când se mai putea fura câte ceva de prin întreprinderi, la vremea când
mai aveai ce să furi și de unde să furi. Găsești în târg seturi complete de
cărți ale clasicilor marxiști (Marx, Engels, Lenin), ale unor ideologi ai
Partidului Muncitoresc Român sau Partidului Comunist Român de altădată. Fără
îndoială, că acele cărți au aparținut unor oameni care-și făcuseră niște
idealuri mărețe, învățând lozinci din acele cărți.
Vezi
culegeri de partituri muzicale și alături instrumente muzicale uzate de vreme
și înțelegi că au aparținut unor înaintași ai celor ce vând. Cel mai trist
este, când vezi asemenea culegeri și instrumente muzicale chiar în mâna celor
ce le-au folosit la tinerețe și acum sunt nevoiți să se despartă de ele pentru
a putea să supraviețuiască. Am fost impresionat până la lacrimi, când am văzut
pe un domn îmbrăcat sărăcăcios, ca la 70 de ani, cântând la vioara expusă la
vânzare, cu virtuozitate, piese din
Ciprian Porumbescu. Cânta atât de bine și cu atâta suflet, încât lumea
se adunase în jur și asculta cu nesaț, chiar dacă nu aveau pregătire muzicală
propriu-zisă.
La
un moment dat cineva s-a desprins din mulțime, a schimbat câteva vorbe cu
proprietarul viorii, i-a dat un preț oarecare - probabil derizoriu -, și i-a
luat bijuteria sufletului. Bătrânul a rămas privind lung în urma noului
proprietar. Ședea înmărmurit, fără să
zică nimic, doar lacrimile i se prelingeau pe obraz. Parcă și-ar fi
înmormântat în momentul acela pe unul drag din familie, parcă și-ar fi
înmormântat însăși tinerețea și speranța în ceasul acela.
Vezi
piese de mobilier vechi, din lemn sculptat, ce a aparținut cândva unor case
înstărite, lămpi cu abajur, lămpi cu gaz, generatoare de curent electric menit
să pună în funcție aparatele de radio de altădată, adevărate răcnete ale
tehnicii anilor ʼ60. Vezi tacâmuri argintate ori aurite, veselă de porțelan
scump, pe care nu o găseai decât la mesele de la casele boierești de altădată.
Vezi haine care au stat zeci de ani nefolosite prin șifoniere, care mai degajă
încă miros de naftalină sau de
levănțică. Vezi chiar rochii de mirese de mai bine de o sută de ani. Vezi
pantofi de modă veche, cravate de altădată, cămăși de naylon, pături și
macaturi țesute în casă, covoare lucrate la război de țărănci harnice în
nopțile târzii de iarnă.
Majoritatea
celor ce vând sunt oameni săraci. Îi
vezi îmbrăcați modest, uneori chiar cu haine ponosite, zdrențuite. Fața lor e
pământie, adesea piele și os. Ochii triști te privesc rugător, poate-poate vei
voi să cumperi ceva și de la ei. Unii
dintre cei ce vând sunt oameni înstăriți și aduc piese de mașini străine, aduc
mașini străine, aparatură electronică, țigări, cafea și tutun de contrabandă și
câștigă destul de bine. Se vede cât colo, după înfățișarea lor, după straturile
de grăsime de la gârbină.
Cele
câteva mese puse la mijlocul târgului nu sunt suficiente pentru toate mărfurile
existente. Majoritatea își așează exponatele pe jos, pe câte un prosop, față de
masă, cârpă, ori, pur și simplu, pe câte o haină sau câte o cămașă. Se vinde
puțin, foarte puțin. Cei mai mulți care se duc acolo o fac pentru a se minuna
de diversitatea articolelor puse la vânzare. Alții vin după chilipiruri, în
speranța că își fac rost de vreun lucru bun și ieftin, ori pot să cumpere ceva pe nimic, pentru ca să-l
scoată în săptămâna următoare pe piață cu alte prețuri, cu alt statut.
Când
vizitezi un asemenea târg, te cuprinde o tristețe adâncă, fiindcă vezi acolo
însăși imaginea societății românești, auzi strigătul de disperare al unor
oameni săraci, care-și agață nădejdea de
supraviețuire de valorificarea unor obiecte care au făcut parte din viața lor
și a înaintașilor lor. Sunt târgurile disperării, iar imaginea lor e complet
dezolantă[1].
Aranjament
grafic - I.M.
----------------------------------------
[1]
Târgurile disperării, în ,,Romanian Vip”, Dalas (SUA), 2010, 24 aug., ediție
on-line(http://www.romanianvip. com);
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu