vineri, 9 iulie 2021

Grid Modorcea - Defrișarea Națională

 



Defrișarea Națională

Grid Modorcea, Dr. în arte

08 Iulie 2021

 

Deunăzi, un vecin în vârstă, care ieri era tare sprinten, iar azi e deja în trei picioare, cu un baston alb ca de orb, abia târșâindu-se, mi-a spus:

- Ai auzit? Au înființat Garda Națională Forestieră, să ocrotească pădurile, să oprească defrișările.

- Dar ce, nu e bine?

- O, e tare bine, dar treaba asta trebuia făcută de mult. În satul meu, Buciumeni, austriecii defrișează pădurile de 30 de ani și nimeni nu a luat nici o măsură. Au defrișat cea mai măreață pădure de tei din Moldova, unde bunelu’ și tata al meu aveau prisaca și eu eram de mic prisăcar.

- Da, cunosc, acolo e și Mănăstirea Buciumeni, loc sacru, de pe vremea buciumenilor lui Ștefan cel Mare.

- Măsurile trebuia să le ia de la început poporul, să-i defrișeze pe alde Iliescu, Băsescu, Constantinescu, Iohannis, care au primit comisioane grase, care au asistat pasivi la crima împotriva vieții în România. Să omori fără milă, sistematic, pădurea, care e plămânul vieții, ce criminali!

- Și mii de parlamentari și guvernanți ce au făcut?

- Nimic. Toți ar trebui „defrișați”! Demascați și „defrișați”!

- Dar se acoperă între ei, nimeni nu merge până la capăt cu demascările.

- Așa-i treaba. Dar oricâte măști și-ar pune, pentru mine acești politicieni ai României postdecembriste sunt niște vânduți, niște corupți, se lasă manevrați ca niște lași din afară, sunt demascați de mult, din naștere. Nu mai trebuie demascați, ci doar „defrișați”!

- Da, nene Iacob, de acord. E nevoie de o defrișare națională a hoților! Dar cine s-o facă? Tot ei, hoții?

- Nu. Poporul.

Și dacă n-o să poată poporul, adaug eu, o să-i bată Dumnezeu! Deși e slabă nădejde, fiindcă până la Dumnezeu te mănâncă sfinții. Și pe acest traseu, au ei grijă, corupții, să aranjeze ploile.

Dar, la urma urmei, dacă nu se poate și nu se poate defrișa hoția, dacă nu se poate să pui hoțul în țeapă ca pe vremea lui Țepeș, fiindcă ar fi o chestiune ancestrală, așa s-au născut românii, cu acest defect, unii zic cu acest dar, „să se fure așadar, primesc”, dar să se fure așa cum fură italienii sau evreii.

 

Am aflat peste ocean cum fură ei. Fură de la americani și duc la ei, în țara lor, Italia și Israel. Ce-au făcut evreii dintr-un pământ sterp, plin de dune și dealuri pietroase? Un rai, o oază. Au adus pământ cu vapoarele, pământ negru, cernoziom, l-au adus din alte părți roditoare și l-au plantat pe terenul lor arid. Și bogătașii evrei din America duc cu helicopterul banii în Israel. E și o vorbă acolo, „Banii ne cad din cer, ni-i aruncă americanii noștri din elicopter”.

 

La fel, mafia italiană, tot ce a furat de la americani, cu Lucky Lukiano în frunte, și de peste tot, au dus în Italia. Gândiți-vă numai ce face Michael Corleone, când își duce averea în Sicilia și când donează bisericii de acasă miliarde de dolari! Au făcut din Italia cea mai frumoasă și cea mai bogată țară din lume! Toată e un Patrimoniu Universal.

 

De ce nu ar lua și hoții români acest exemplu? De ce nu fură de la străini și nu aduc în România tot ce fură? Face unul un turneu de tenis cu bani furați de la români, dar nu-l face la București, îl face la Madrid și le dă toți banii de premiu străinilor! Sau face un patinoar pentru copii, dar nu din milioanele lui furate, ci din milioanele părinților acelor copii!

 

Devine unul președinte onorific al Festivalului „Enescu”, dar nu promovează artiștii români, ci aduce numai orchestre și muzicieni străini și toți banii curg în afara țării. Iar tot acest transfer benefic pentru străini se face prin firma băiatului său. Acest moment de hoție se numește „era Holender”.

 

În Austria, dacă rupi o creangă dintr-un copac, ajungi la pușcărie, dar aici, alde Iliescu, Băsescu, Constantinescu și mai ales, Iohannis le-au deschis larg porțile austriecilor și ne taie pădurile de rămâne dezastru!

 

Evreii au făcut din deșert un codru, la noi se face din codru un deșert!

 

Furați, măi, dar nu ne sărăciți pe noi! Eu nu-i îndemn pe români să fure, nici de la noi, nici de la alții, ci îi îndemn, cum i-am îndemnat întotdeauna, să muncească, dacă se poate… și să aibă unde munci, că „mormanul de fiare vechi” de pe vremea lui Ceaușescu l-au furat străinii și l-au dus la ei acasă!

 

https://www.art-emis.ro/jurnalistica/defrisarea-nationala





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu