EROU
PENTRU CEI CE NU MAI SUNT
Ne
aflăm la Școala Generală din Ciudanovița unde un grup de copii pasionați de
literatură sunt prezenți la o lansare de carte. Evenimentul e condus de
scriitoarea și jurnalista Veronica Balaj, poeta Mariana Gurza și doamna
profesoară Neli Turlea, fostă elevă a acestei minunate școli, ca și mine,
autorul cărții. În vremea comunistă, sistemul școlar era cel care se folosește
azi în avansata Japonie, sistem bazat pe legile lui Spiru Haret. Cartea pe care
o lansăm e prima mea aventură în lumea scrisului, carte care nu s-ar fi născut fără
botezul domnului Artur Silvestri și al poetei Mariana Gurza care a avut
determinarea să ducă mai departe acest proiect al domnului Gabriel plecat
dintre noi. Dumnezeu să-L Odihnească!
Desigur,
sunt emoționat pentru că mă aflu precum titlul cărții, ÎNTRE DOUĂ LUMI. Sunt plecat
din țară de 27 de ani. În 1979 aveam 26 de ani, încă tânăr, necopt. Apare prima
întrebare din clasă: „De ce ați plecat din țară?” Cum să-i răspund unui tânăr
de 10 ani, acum în 2006, care habar n-are ce-i comunismul?
Am
vrut să devin erou pentru a fi iubit și admirat de cei dragi. Eu când aveam
zece ani m-am războit în gașca blocului A cu gașca copiilor din Texas. Texas
era numită zona de peste gârla Jitinului unde erau construite mai multe barăci în
care erau cazate noile familii pe care soarta și foamea anilor le-au adus să
muncească la minele SOVROMULUI de uraniu. Pe atunci, Exploatarea Minieră Banat
avea peste zece mii de locuitori în zona interzisă. De ce interzisă? Pentru că
era păzită de securitate, iar înăuntru intrai doar dacă aveai permis (o viză pe
buletin).
Azi,
în 2024, democrația a închis minele la revoluția din’89, au mai rămas doar vreo
300 de locuitori din care vreo sută sunt copii. Părinții multora dintre ei sunt
plecați la muncă prin Europa. Și în acest război cu Texasul, (zona de peste gârla
Ciudanoviței) care începea pe la ora 5 după-amiaza și dura până noaptea târziu,
… pe la ora 8 primesc de după colțul blocului 2 un bolovan care mă izbește în
gură și-mi rupe jumătate din dintele din față. Am fugit repede acasă și,
plângând
ascuns în baie, îmi inventariam rănile. Mi-era frică de mama care întotdeauna mă
muștruluia și finaliza c-o bătută. Văile noastre erau pline de aluni. Se spune
că turcii, în incursiunile lor, se refugiau prin aceste văi unde se odihneau și
prânzeau. Rămâneau resturi de alune care au prins rădăcini. Din nuielele de
alun nu împleteai doar coșuri/cotărițe, ne făceam arcuri și săgeți când ne jucam de-a voievozii, iar mama păstra nuielușa
după ușă și ne croia pe mine, pe sora mea, pe Ghiță, fratele meu mai mic.
Așadar,
eram știrb. Nu mai aveam ce căuta în fața fetelor, cum zâmbeam se vedea lipsa
dintelui și toți râdeau de mine, motiv să mă arate cu degetul. Eram pe vremea
aceea îndrăgostit de o fată din blocul A, din clasa a șasea, Ana de la prima
scară. Eu locuiam la a treia, blocul nostru având patru. Au fost construite de
militari și pușcăriași. Erau de tip rusesc, cu trei niveluri, cu încăperi înalte,
trebuia să te urci pe masă și un scaun ca să ajungi la candelabru să schimbi
becul. În Australia mă ridicam pe vârfuri ca să-l schimb pe cel ars. Nu știu de
ce erau numerotate clădirile ca Blocul 1 si 2, apoi alfabetic de la A la E,
apoi 12, 15, 20, 21, baraca italiană cu două niveluri, blocul burlacilor cu 3 niveluri,
blocurile de sus si multe alte barăci cu 1 pană la 3 niveluri, plus clădirile și
instituțiile de stat. Nu înțeleg logica că nu sunt rus. Șantierul a fost
construit de ei pentru noi tot așa cum procedează Europa azi, de habar nu avem
pe ce lume trăim sau ai cui suntem.
Cum
spuneam, am fugit ca să devin erou. Vezi Doamne, așa credeam eu că voi fi iubit
și admirat de societate și de fetele din șantier. Ajuns în occident, m-am
trezit orfan și cazat într-un orfelinat din orașul Trieste, Italia, intitulat Lagărul
de Refugiați Străini, unde două mii de orfani așteptau părinți milostivi ca să-i
înfieze. De obicei, în orfelinat veneau mame (instituții care recrutau sclavi,
le zic eu) din Canada, America și Australia, iar restul țărilor adoptau doar
prin agenții. O mamă canadiană s-a arătat interesată, însă când i s-a spus că
sunt un pic rebel m-a refuzat, dar mama australiană, care era interesată de
rebeli, m-a adoptat și bine a făcut că de muncit munceam. Devenisem ca restul înfiaților
precum câinele lui Pavlov, salivam după obiecte strălucitoare, materialismul
era drogul vestului. Aveam mașină în fața casei, televizor în culori și
frigiderul plin atâta timp cât stăteam în fabrică, în linia de asamblare. Eram
fraierul comunist împlinit.
„Sunteți
scriitor împlinit și renumit în România?”, mă întreabă sfios o elevă. Eu nu
scriu pentru faimă. Întotdeauna când pun creionul pe hârtie încerc să-i fac pe
ai mei MÂNDRI de ei și de neamul din care ne tragem, să-i fac mândri pe cei
zece mii de locuitori ai minelor EMB-ului, dar ei nu mai sunt azi printre voi.
Au rămas undeva departe în anul 1979 când am fugit. În România de atunci, nu
primeai cu ușurință pașaport și, în mod special, cei din zona uraniferă erau blocați.
Așa că, am hotărât să fug, să devin EROU, dar nu al clasei muncitoare, ci al
Sufletului Liber dăruit de Dumnezeu. În România nu sunt renumit pentru că nu îndeplinesc
condițiile gramaticale ale celor care păzesc cu strășnicie literatura română.
Academia păzitoare, atunci când nu e de acord cu viziunile tale, te intimidează
și blochează cu banderola punctului și cratimei. E ca și cum tu îi inviți să deschidă
obloanele ferestrelor multiple pentru a privi spre o nouă lume din întunericul pivniței
în care sunt împachetați de sistem, iar ei îți reproșează că nu vor să le atingă
din cauză că nu sunt din lemn de abanos, ci sunt din lemn scorojit, uscat, plin
de cuie și sârmă ghimpată. Le e frică sau sunt mofturoși. Nu e vina lor.
Gramatica trebuie respectată. Iar dacă ea devine un câmp spinos avem datoria să
observăm imaginea de după scaieți. Răspunsul e nu. Nu sunt împlinit. Sunt doar
mesagerul unor trăiri.
„Cum
adică?” Noi când venim pe lume vedem o lumină de culoarea înghețatei de vanilie.
Întâi e strălucitoare, apoi, încetul cu încetul, lasă să se întrevadă liniuțe și
punctulețe care formează imaginea lumii în care am intrat. Învățăm să deosebim
culorile și obiectele din față și, în mod special, vietățile ce se agită în fața
noastră apoi reacționăm la senzațiile simțite de trupul în care am ajuns ca
suflet, generate de forțele din jur. Învățăm să identificăm toate simbolurile
noii lumi ca apoi să ne negociem starea și călătoria noii existențe. Realizăm că
suntem într-o navă (templul biblic) pe care trebuie să o conducem spre țelurile
care ni se revelează și se schimbă prin învățămintele câștigate. Deci, descopăr
că sunt trup și suflet, că trebuie să le tratez și respect pe amândouă în ciuda
faptului că ele sunt total diferite.
Pentru
a trece acest examen și a înțelege procesul am transpirat cu sânge. Trupurile
noastre sunt ca niște roboței pe care trebuie să-i conducem spre performanță. Să
le descoperim calitățile, potențialul si defectele care, apoi, armonizate de
noi să le ducem spre o maximă performanță. E ca un fel de olimpiadă a conștiinței
universale.
„E
ca aceea de la Paris din 2024, dacă îmi permiteți să privesc in viitor, care e
dispusă să ne arate adevărul din spatele cortinei, plină de transgenderi,
dragquins care se identifică cu sexul opus etc.? Asta e ce vrei să întrebi,
doamnă profesoară?” Mă întorc ca să-i răspund și continui cu scena lui Leonardo
da Vinci „Cina cea de taină”, recreată cu Drag Queens cu scopul să declanșeze
o luptă între creștini și celelalte grupuri rebele (societatea sexuală liberă
modernă, postmodernă și mișcarea transgendă).
Cultura
vestului este la o răscruce de drumuri. Europa se descompune și are urmări
tragice atât pentru viitor cât și pentru prezent. Populația încearcă să înțeleagă
ce se întâmplă cu transgendarismul care e o gigantică problemă. Dacă ești împotrivă,
ești calificat ca înapoiat sau, mai nou, „primitiv”. „E o pierdere de timp să
se discute cu tine” e replica. Iar pe partea cealaltă, lumea înțelege că ceva e
nepotrivit și încearcă să deslușească ce anume. Totul devine ca o ceartă între
doi surzi.
„Și
atunci ce e de făcut?” Ne liniștim și judecăm la rece. Voi ați învățat la anatomie
sau sunteți familiarizați cu termenii binar și non-binar? Da? Aceste două
cuvinte stau la baza acestei neînțelegeri. Când vorbim de gendă, se credea că e
binară, însă s-a concluzionat, mai recent, de către academici, că nu e. E mult
mai complicată și diferă de la persoană la persoană și nu trebuie să se
rezume/conformeze la comparația sexuală de femeie/bărbat. Festivitatea
deschiderii olimpiadei din tabloul „Cina cea de taină” nu este despre serbarea sexului,
ci despre conceptul că genda nu e binară.
„Atunci
de ce ni se cere genda?” Să lămurim binar contra non-binar. Să înțelegem și să
facem diferența dintre sex si gendă. Deunăzi se credea că e același lucru. Cum
am ajuns aici? Specialiștii au crezut că e nepoliticos să-l întrebi pe om ce
sex este și s-au hotărât să folosească un cuvânt mai puțin intimidant cum ar
fi: genda. Ce fel de gendă sunteți, vă rog? Feminină sau masculină?
După
zeci de ani de folosință, academicienii vin acum să ne spună că e mult mai mare
diferența dintre sex si gendă. Sex e biologic vizibil, însă gendă e altceva,
mult mai complicat și are o încărcătura mult mai bogată. Gendă înseamnă și ce simți
tu cultural, cum te comporți în societate, asocieri și concepte care nu diferă între
bărbat și femeie, dar sunt unice, condiționate de experiența fiecărei persoane în
parte.
Biologic,
sexul e absolut binar. De ce? Pentru că în natură există doar doi componenți în
celula procreativă: ovulul și sperma (oul și sămânța). Înmulțirea pe pământ
este doar: ou și sămânță. Femeia deține oul, iar bărbatul, sămânța. Există și mutilări
în natură (excepții rare) în care omul deține ambele organe: ANDROGINII, dar
sunt cazuri foarte rare.
Azi
s-a ajuns la noțiunea revoluționară de gendă a simțirii, gendă a expresiei care
e diferită de sex. Sunt gende identitare și toate aceste categorii sunt non-binare.
Avem
sufletul, care este subiectiv, și creierul (locul în care locuiește sufletul).
Ele sunt cu mult mai complexe decât simplele organe sexuale la nivel genetic.
Eu am zis în multe rânduri că Biserica, din comoditate, nu s-a emancipat, nu
aținut pasul cu evoluția omului și i-a lăsat pe toți aventurierii și criminalii
să devina preoți, să-si bată joc de sufletul omului. Sufletul și creierul sunt
mult mai complexe decât organele sexuale la nivel genetic, simpla anatomie prin
care identifici la naștere sexul celui născut. Creierul, personalitatea lui,
este incredibil de complicat în comparație cu organul sexual. E cel mai
complicat organ cunoscut de om. Omul este foarte adaptabil ca anatomie, iar creierul
este cel mai plastic organ, se schimbă ușor. Se adaptează la idei noi și crede
cu ușurință sau își poate imagina lucruri imposibile. Tocmai din acest motiv,
omul își dezvoltă o multitudine de personalități ieșite din comun. Anatomic
suntem la fel, însă ca personalitate diferim. Majoritatea bărbaților nu sunt
masculini precum nici femeile nu sunt toate feminine.
Sufletul
omului este un mozaic infinit de personalități ceea ce include ambele sexe
biologice, femeie/bărbat, fără discriminare. Anatomic este bărbat sau femeie, însă
mintea e cu mult mai complicată. E un mozaic. Noi toți îndeplinim calități de
femeie și bărbat sau se poate să conții mai multe calități feminine ca bărbat și
invers. Daca sufletul ți-e feminin în corp de bărbat atunci ești femeie. Un
suflet de bărbat poate locui într-un trup de femeie și invers.
Acest
mozaic spiritual este incorporat într-un trup care poate fi femeie sau bărbat.
Deci, sufletul poate să dialogheze cu binarul și non-binarul cu aceeași ușurință.
Sufletul îți spune că identitatea nu ar trebui să fie bazată pe experiențele
din jur, ci ancorată la anatomia trupului tău. Trupul este ancorat în
realitatea obiectivă. Dacă îți dezlegi barca ancorată de țăruș, aceasta se
pierde printre valurile oceanului, se rătăcește în simțiri subiective, fantezii,
precum nebunul scăpat din penitenciar.
Tu
ai oceanul la dispoziție, însă ca să funcționeze trebuie să fii ancorat de realitățile
trupului tău. Să rămâi obiectiv lumii în care trăiești și loaial Dumnezeului
care te-a pus în trup. Fiecare suflet în noua casă (om, animal, pasăre, gază,
orice viețuitoare) a acceptat experiența trupului în care a fost pus. Trupul
nostru reflectă ce am ales să fim în această lume și să acceptăm că există un sex
binar. Nu uita să stai legat în port ca nu cumva să ajungi ca acei oameni în
pielea goală rătăcind pe străzi întunecate.
„Care
e motivul de se întâmplă asta?” Sufletul e supărat pe om pentru că îl neglijează
în favoarea trupului. Servind sufletul și neglijând trupul, duce la revoltă, adică
se trece de la binar la non-binar. Să nu uităm că tot ce ni se întâmplă vine
din spațiul cosmic și Creatorul încearcă să ne atenționeze de neprețuitul dar
pe care îl avem, TRUPUL. Sufletul e un MOZAIC care nu se conformează la
dualitatea biologică a omului. Problema e că sufletul nu poate sări afară din
trup. Olimpiada fiind o întrecere a trupurilor, sufletul ar trebui să se
concentreze pe condusul acestei mașini spre performanță nu să-l saboteze cu tot
felul de scuze.
Sufletul
se răzbună pe trup și încearcă să-l dezmembreze, să-l remodeleze. Să refacă relațiile
dintre oameni, familii, sexe etc. Să modifice trupul cu hormoni și operații
chirurgicale. Așa s-a pierdut respectul pentru trupul în care ne-am născut.
„În
concluzie?” Poți să fii bărbat cu calități feminine, dar rămâi bărbat și, de
asemenea, poți fi femeie cu proprietăți masculine, dar rămâi femeie.
„De
unde vine ideea despărțirii trupului de suflet?” Ideea nu e de azi, de ieri, ci
de mii de ani. Cultura progresistă de astăzi e adânc înrădăcinată în religia creștină,
din iudeo-creștinism. A format Vestul. Și alta a fost credința grec-ortodoxă. Despărțirea
trupului de suflet e un concept grec. Platon ne spune că trupul e un vas, că e închisoarea
sufletului. Rolul sufletului e de a corecta trupul, acest templu ceresc. Trupul
e orb, iar sufletul olog. Împreună devin responsabili de acțiunea lor.
„La
jocurile din Paris ce avem?” Avem două mii de ani de dualism grec-ortodox care
continuă să spună că trupul este închisoarea sufletului. Prin decizia luată a
organizatorilor sufletul s-a hotărât să evadeze. Catolicii, de-a lungul
istoriei, au promovat idealul Spirit: niciodată să nu te căsătorești și niciodată
să nu ai copii pentru că îți trage sufletul în jos, în păcatul trupesc. Lucru
bine înțeles și folosit de marele Shakespeare în operele sale: lupta dintre suflet
și trup. Devii materialist și atât. Pe cai! Hamlet.
„La
asta se rezumă viața?” Așa s-a întrebat de mii de ani și ca rezultat avem
explozia Transgendarismului. Haideți, veniți să ne schimbăm trupul prin hormoni
și chirurgie ca să satisfacem nebunia sufletului în care caz nici el nu respectă
Creatorul.
„Sau,
poate, acesta e rolul sufletului ca să testeze trupul?” Doresc ca trupul să
reflecte ce doresc eu, sufletul! Și dacă mass-media sărbătorește această dorință
a sufletului ea devine MODĂ pentru tineret, devine populară și toți o vor urma.
Deci, obținem schimbarea priorităților materialismului Trupesc în materialismul
identitar sufletesc.
Ideea
olimpiadei a fost să demoleze trecutul și să transforme totul in anarhie,
dezordine culturală și estetică-excentric-radicală promovând vizual MOZAICUL
SUFLETULUI, ignorând total binarul.
„Ce
are loc azi în Europa?” Europa se dezmembrează spre moarte, iar cel acuzat
pentru asta e Creștinismul. De aceea își bat joc. Se simt vinovați că acest creștinism
a dus la colonialism, la gândirea că ei sunt buricul pământului și centrul civilizației
și că pot cotropi întreaga lume bătându-și joc de ea. Ironic, toată această
demolare, toată această stare de fapt încearcă să distrugă noțiunea de SACRU,
Secular. Înălțarea spre Cer și Rai sau coborârea în Iad. Ideea de MASCUL/FEMELĂ
pe care vor s-o descompună. Toate cresc din adâncurile creștine.
Sămânța
distructivă a Creștinismului vine din filozofia greacă și a crescut prin dorința
de a distruge sacralitatea trupului făcându-i să înțeleagă cât de impotent e trupul
pentru credință. Acum, ei, catolicii strigă: „Cât de important e trupul!”, în timp
ce mii de ani au pledat ideea că trupul e o pușcărie și un păcătos. Greșeala
realizată acum. Cerându-ți iertare, dând cu pâine în cel ce dă cu piatra, oferiți
și celălalt obraz etc. Prin toate aceste cerințe, insultând sufletul, îți ceri
iertare pentru că ești necruțător și puternic omorându-i pe alții pentru plăcerea
ta. Acum fapta/păcat se întoarce împotriva ta. Ați distrus popoare și civilizații
întregi folosind acest truc: „Iartă-mă, Doamne!” și JAP, îi tai capul!
Europa
se dezmembrează? Se vede prin faptul că nu mai fac copii, că aduc tot mai mulți
emigranți pentru a-i înlocui. Musulmanii vor locui de acum în Europa, iar centrul
civilizației se va reîntoarce acolo de unde a plecat (sau furat).
„Ce
e de făcut?” Să promovăm ECHILIBRUL! Să stăm drepți în ceea ce credem, în credința
părinților noștri, în respect pentru aproapele nostru, iar banul, trimis înapoi
in cușca lui.
„Mai
spuneți-ne!”
Nu
știu dacă merită să vă otrăviți cu trăirile
noastre!
CONSTRUIȚI
VIITORUL!
Ben Todică
N.B. – gendă – gender – gen
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu