8
Septembrie
Nașterea
Maicii Domnului
Sfânta
Marie Mică
Mircea
Dorin Istrate
Maria
noastră, Sfânta Născătoare
*
Cu noi,
ce sunte păcătoși,
Ea e
de-apururi iertătoare,
De-aceea
suntem norocoși,
Că
veșnicim cu Ea, sub soare.
*
Aici îi e
Grădina Înflorată,
Și de
aici renaște-mi-o odată,
O lume
nouă, pură și curată.
Mircea
Dorin Istrate
***
Buna-Vestire
E ziua când, o
tânără fecioară
Primi o veste dela
îngeresc,
Că ea va naște,
pentru prima oară,
Un fiu ce-o fi al
Tatălui Ceresc.
A-mbucurat-o Buna
cea Vestire
Pe ea, creștina și
pe-a ei părinți,
Nebănuind că înc-a
ei menire,
Un loc i-a face
veșnic, printre sfinți.
Să ne-nchinăm la
Ea, Fecioară Sfântă
Că l-a purtat în
pântec pe Hristos,
Acela ce cu voia
Lui ne-nfrântă,
A pătimit iertând,
pe păcătos.
Iar ce-I de-acum
sa-mi țineți minte,
Că plaiul nostru
cela românesc,
Îmi e pe veci,
Grădina Maicii Sfinte,
Gură de rai,
un dar dumnezeiesc.
*
Așa că s-o rugăm
pe Născătoare,
Ne ierte Ea prea
multele păcate,
Și-n inima-i
preabună, iertătoare,
Ne țină-n pace
și-ncă-n sănătate.
***
A Maicii Domnului
Grădină
Cât încă mai
fi-vor în sfântul Ardeal,
O Stână uitată în
vârful de deal,
C-o Turmă-noită în
cea primăvară,
Cu Holdele coapte
în calda cea vară,
Cu dulcea Frăguță
pe lunga cărare,
Cu Mura-negrită
de-acuma la soare,
Cu Poame bogate în
toamne lungite,
Cu Nunți așteptate
în ierni troienite,
Cu sfânta Credință
în inimă vie,
Să
știți că pe-aicea,
mai este
Vecie.
Cât încă mai fi-va
în sfântul Ardeal,
În inimă Dorul cel
fără de mal,
De Țară, de Limbă,
de Neamul străbun,
De Mamă de Tată,
de Buna, de Bun,
De Crângul cu
păsări și albi ghiocei,
De încă cioporul
acele de miei,
De cum îmi miroase
o Brazdă arată,
O Pâine-aburindă
în vatră de-i coaptă,
O Bundă, o
Straiță, Căciula, o Ie,
Să știți că
pe-aicea,
Mai este
Vecie.
Cât încă mai susur
Izvore sub deal,
Cât Cucul mai
cântă la mine-n Ardeal,
Melini cât
încă-nfloresc Țintirime
Și vechiul
Pomelnic mai știe de tine,
Cât încă un Popă,
bătrân cum e veacul,
Îngână cea slujba
cum poate săracul,
Cât limba străbună
mai înc-o vorbesc,
Cât ei,
îmbrumații, trecut și-amintesc,
Nu uite de vremuri
în glorii trecute,
Copii ce astăzi
îmi știu tot mai multe,
Aicea îmi fi-va a
Maicii Grădină,
Vecie divină,
scăldată-n
Lumină.
***
În rugă de iertare
motto
În biserica gătită ca-ntr-o zi de
sărbătoare,
Din cădelnița-argintată, fumul
smirnei dintr-un jar,
Cerne sfintele icoane, și, c-o
dulce sărutare
Se așează pe obrajii zugrăviți
de-un iconar.
*
Mai peste tot la
mine, pe coama unui deal,
Să fie mai aproape
de raiul din ceresc,
S-au rânduit în
vreme pe-ntinsul meu Ardeal,
Biserici
purtătoare de har dumnezeiesc.
Cărarea înierbată,
din vale îmi aduce
Suflarea păcătoasă
a unui cuib de sat,
Ce-n rugă
temătoare, sărută sfânta cruce
Și vechile icoane
cu chip străluminat.
Apoi, bătrânul
preot, cu vorba lui cea blândă,
Înalță rugi la
Domnul, să fie de iertare,
La multele păcate,
ce stau să se intindă
Ca umbra cea
lungită, la vreme de-nserare.
Ei încă,
păcătoșii, jura-vor ascultare
Poruncilor știute
din vremuri de demult,
Numai le deie
Domnul, de vrea, a Lui iertare
Și-or fi creștini
cum fost-au, atunci, la început.
C-așa e rânduiala
la noi, din străvechime,
Să ne spălăm
păcate în rugă de iertare,
Să fim sub umbra
crucii, cu gândul la Treime
Și-atunci cu
siguranță, primi-vom îndurare.
*
Că doar așa pe
toate, în fumul de tămâie
Și-n ruga tăinuită
din țandără de gând,
Spre cerurile
‘nalte, încet, smert se suie
A sufletului
slavă, din locul ăsta, sfânt.
Și-a noastre fapte
bune vor ține-n vrednicie
Biserica și neamul
mereu n-același loc,
Vor umple de
iubire clipita de vecie,
Ce viața ne-o
va-ntinde, sub umbră de noroc.
***
Cuibarul lumii
Sub frunze de frăguţe, în puf de
păpădie,
Cuibar îşi are luna pe Coastă-n
vârf de deal,
Şi-n liniştea adâncă, pe lunga sa
vecie
Ninsori cu praf de stele, coboară
pe Ardeal.
În nucii singuratici, răriţi de
timp, în vie,
Luceferii de noapte se-aprind
scânteietori,
Speranţă şi nădejde la cel trudit
să-i fie
Când ochii şi-i înalţă, spre
ceruri, rugătoari.
Acolo e vecia, aicea-i doar o
clipă
De viaţă măcinată în timpuri, ca
la moară,
La unii-i grea şi lungă, la
alţii-i fericită,
Prea multă-i amăgită şi prea
puţin uşoară.
**
Ca apele în susur, mereu
preumblătoare
Se duc cu ele timpuri pe valuri
unduite,
Şi-n mersuri negrăbite, eternic
călătoare,
Trecut îmi lasă-n urmă şi-un
viitor‚’nainte.
***
Acum, în miez de noapte, doar
vântul se alintă
Şi-n tremur mişcă frunza la
plopii rari din deal,
Sub bolţi de nuci şi stele, îmi
doarme învrăjită,
Suflarea obosită, a mândrului
Ardeal.
***
Noapte
sfântă
E de-acum târzie
vară și nu pare a se duce,
Lunga vreme stă
uitat în biserica cu cruce,
Ce îmi ține-n a ei
umbră rămășița unui sat,
Cu vre-o câțiva
moși și babe, că cei tineri mi-au plecat.
*
Scorojitele icoane
de pe-altarele bătrâne,
Mirosind de-acum a
smirnă de la tâmplă la țâțâne,
Chipu-și spală în
lumina unui muc de lumânare,
Ce-ntr-o candelă
îmi arde, la-nceput de înserare.
Joacă umbre și
lumină pe pereți în tremurare,
Cariul, obosit de
muncă stă să plece la culcare,
Raiul, zugrăvit cu
grijă sus pe bolta pântecoasă,
E cam muced pe
alocuri, d-apoi asta cui îi pasă.
*
E târziu de-acum
în noapte, candela încet se stinge,
Negrul nopții
jur-prejururi tot și toate le cuprinde,
Luna trece printre
nouri priveghind la pacea lumii,
În visare-adoarme
totul, ce-i pe întinsul larg al humi.
**
În ceresc
se-aprind luceferi, scânteind în strălumină,
Raza lor
îmbrățișează cu smerenie divină,
Cea biserică
bătrână, ce-a răzbit de-acuma veacul,
Ținând vie cea
credința, doar cu-n popă și diacul.
***
Sărbători Fericite
tuturor!
Mircea Dorin
Istrate
&
Tg. Mureș la 6.09.2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu