Cătălin Afrasinei
ne pregătim de sfânta măria mică
eu nea savin şi vărul preşedintelui
cel cu douăzeci şi patru de fraţi
din care doisprezece au murit
înainte de al doilea război mondial
pe frate-meu cel mai mare
nu l-am văzut nici în fotografie
omorât pentru patrie
ca şi cum ar fi avut mari merite
ca preşedintele actual
cât pe ce să ne luăm la bătaie
nimeni nu mai ascultă pe nimeni
pink floyd
cel mai impresionant concert de pe planetă
berlin 1990
văr-meu
dacă ar fi să fie pedepsit
ar trebui spânzurat de cel mai înalt catarg
aţi mai auzit dvs
să dispară o flotă cu tot cu apa din mare
ŞI EL SĂ AJUNGĂ PREŞEDINTE
să se dividă pedeapsa
NIMENI NU POATE FI PEDEPSIT
PENTRU INOCENŢA TRECUTULUI
nea savin dă cu var la o adică
pedepseşte prezentul
ca şi cum s-ar referi la viitor
pe care l-a vindecat înainte de a păşi înspre
auzi dumneata cât a cioplit noe
la arca inexistentă
desigur noe n-ar fi putut exista
dacă n-am fi bârfit noi azi
despre cei care n-au ştiut că noi putem
să vorbim la nesfârşit fără acordul nimănui
niciodată preşedintele nu a înţeles
cum s-a evaporat apa din mare
după cei doisprezece verişori
morţi pentru patrie
înainte de al doilea război mondial
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu