Ignorând
Golgota
Ben
Todică, Australia
01
Decembrie 2022
Sunt pe valea zonei I.C.C.F.-ului cu
partenerul meu către Minele E.M.B.-ului Oravița, sectorul Lisava, într-un
mustang american de război în colonia anului 2032. Visez la anii copilăriei
mele comuniste când se circula cu Molotovul lui Nea Chișe, prelat ducându-ne la
lucru. Șoseaua din beton armat rezistă și acum. Doar pădurile erau chele și
moarte. Totul a fost distrus ca după un război teribil. Nu te poți pune cu
mafia pământului‚ „nici chiar Dumnezeu să fii”, zic ei, pentru că El e doar
pentru cei ce cred. Doamne, ce virus a coborât pe Pământ!? Îi zic celei de
lângă mine. O blondă totală cu ochi albaștri digitali și obraji fardați
electronic.
Mă doare sufletul când privesc felul în
care civilizația este manipulată de forțe criminale. Și nimeni nu propune vreo
schimbare. Au avut loc revoluții pentru schimbare, însă Specia nu acceptă
pentru că: schimbare înseamnă acțiune continuă. Cum un pic te lași pe tânjeală
sau pe mâna celor aleși să te administreze și să te protejeze, automat apar
virușii criminali care se infiltrează și modifică sistemul în favoarea planului
lor ucigaș.
Chestiunea a început încet și tiptil
aproape naiv când Președintele Kennedy s-a înțeles cu rușii să nu divulge
faptul că americanii au nevoie de un plus de confidenta prin punerea primului
om pe Lună, lucru imposibil chiar și azi din cauza radiațiilor cosmice și
solare care interferează și descompun ADN-ul vieții. Rușii știau asta, au avut
multe încercări cu animale, vrând să pătrundă în afara centurii Van Allen care
protejează viața pe pământ și probabil că Universul se protejează împotriva
ignoranței noastre de a-i disturba starea cu lipsa noastră de maturitate
emoțională. Mai târziu când vom ajunge destul de maturi intelectual și vom
cunoaște și respecta mai bine universul, vom găsi soluții de rezolvare prin
acceptarea noastră în familia inteligențelor care populează cosmosul.
Kennedy a fost asasinat de către cei care
l-au considerat un pericol iar arestarea celor doi Oswald și Ruby a fost
batista aruncată cățeilor de pază de către țigani, prin gard atunci când ei
mergeau la jefuit chiaburi. Câinii se bat pentru batistă, în timp ce ei fac
curățenie. Această tehnică e folosită de forțele care domină civilizația și își
bat joc de ea în mai toate marile evenimente ale istoriei până azi. Așa a fost
și în cazul celor două turnuri, așa este și în cazul Ucrainei, așa a fost și în
Primul Război Mondial, în al doilea, și chiar și la prăbușirea comunismului în
Europa. Batista a fost aruncată jurnaliștilor și creatorilor de opinii.
Justiția a căzut în momentul în care
Clinton a avut afacerea în biroul prezidențial american. Nepedepsindu-i fapta
de a înjosi și păta simbolul țării, a dus la încurajarea în lanț a lipsei de
respect pentru autoritate și au început abuzurile în lanț de-a lungul istoriei și
până azi. Nu a mai respectat nimeni nici un corp internațional, nici o
organizație. Au început forțele corupției să lucreze. Au apărut trădătorii și
lașii în mai toate guvernele, instituțiile și corporațiile lumii, care în
numele banului au renunțat la demnitate și conștiință și și-au vândut aproapele
etc. Dacă vestul ar fi respectat acordul dintre Reagan și Gorbaciov, dacă
N.A.T.O. ar fi rămas doar o uniune de apărare, iar justiția ar fi lucrat în
cazul lui Clinton, nu am mai fi avut război în Iugoslavia, nu am fi avut cele
două turnuri doborâte și războaiele lui Bush și poate, chiar Bush nu ar fi fost
ales președinte, iar Europa ar fi fost alta. Dar negura a întins mâna tot mai
adânc.
Populația este condiționată să aibă
încredere în sistem și să-l urmeze. Toate țările din lagărul comunist au crezut
în vest și s-au supus, însă aceștia nici gând de frăție dreaptă. Au năvălit
peste ele și le-au subordonat și jefuit de tot ce au agonisit în jumate de
secol de muncă și sudoare. Vestul nu i-a trădat doar pe cei din est, dar și pe
ai lor pentru că automat au coborât ștacheta, ei nu au mai avut nevoie să
demonstreze că democrația vestului e soluția. Dacă erau sinceri, ar fi zis
populației eliberate: Țara a fost a voastră, pentru că ați plătit-o cu
sacrificiul vostru și al familiilor voastre timp de jumate de secol. Fiecare
intră ca proprietar al locului unde a lucrat, în democrația vestului. Vă dăm
șase luni de educație capitalistă și apoi pornim spre înălțarea uniunii
noastre. Libertatea nu era a individului ci a țării, a națiunii care a fost
condiționată să fie una înainte, și nu o poți strivi și împărți dintr-o dată în
indivizi. Nici în vest nu e întâi individul, ci e națiunea suverană și apoi în
ea e individul ca cetățean liber. În schimb, Vestul a intrat în est ca vulpea
între găini și i-a fulguit pe toți.
Adevărul a fost altul în România. Nu a
fost nici o revoluție, ci totul a fost organizat ca întotdeauna - o simulare.
Totul s-a regizat ca într-o piesă de teatru, manipulare curată. Am intrat pe
scenă în piesa dezinformării, adică un nume nou dat minciunii. Nu poți să-i
acuzi ca mincinoși pe seniorii noștri în democrație, că s-ar rușina. Ei nu sunt
mincinoși, ci sunt educați să aplice o tehnică nouă, numită dezinformare. Ei
după asta se ascund.
- Nu am mințit, tovarășa învățătoare, ci
am folosit o tehnică nouă - pentru a obține un 10 în teză. Noi nu mai omorâm
familiile, ci toate sunt pierderi neprevăzute în prădarea acestor țări. Noi
promovăm democrația:
- Băi s-a copt recolta?
- Da șefu!
- Hai la atac! Avem nevoie pentru
festivalurile noastre luxuriante. Desigur că e mai ușor să prădezi decât să
munceșți.
- Bă..., da și prădatul e o muncă, îmi
răspunde Alexa.
Coboram de pe Golgota și eram acum pe
porțiunea întinsă de șosea în spatele căreia se vedea viaductul căii ferate,
sau ce a mai rămas din el, înainte de gara Lisava, între Gară și Mine, direcția
Ciudanovița-Anina, venind dinspre Lisava. Eram pe șosea, tata spunea acestei
porțiuni, Bulevardul Magheru. A fost el odată în tinerețe când era militar la
Bucureșți, iar alături pe bancheta mașinii erau: un pistol Glock automat, 1.200
cartușe pe minut, producție austriacă. O armă accesibilă doar forțelor speciale
de poliție. Pe măsură ce ne apropiem de punctul de control al întrării în zonă,
îi explic emoționat lui Alexa:
- O să-ți arăt unde am lucrat mai mulți
ani la 1.000 de metri în adâncuri, la Minele Uranifere din Lisava, un sector al
Exploatării Miniere Banat.
Cunoscând aceste locuri, Alexa zice:
- Mulți ani s-au adăpat de aici rușii
pentru armele lor nucleare.
- Da. Ai dreptate. Despăgubiri de război.
Azi le iau americanii.
Când ieșim în luminiș, dezamăgirea mea e
totală. Barierele erau acolo, însă totul era dispărut. Nici urmă de Puțuri,
Complex de sortare, Baie minieră, Lamparie, Pompe, Compresoare, Căi ferate etc.
Nici măcar copacii pădurilor nu mai existau decât niște urme de trunchiuri arse
și pământurile goale. La un moment dat observ o camionetă oprită sus pe deal,
unde încă stătea în picioare un WC public din beton armat de pe vremea mea.
Ăsta nu dispăruse. Mi-l amintesc. Nu mai avea nimeni nevoie de el acum. Ba, mă
înșel. WC-ul era înconjurat de un gard din țevi de plastic PVC, iar cei doi,
parcă tată și fiu îl demontau ca să-l fure. Alexa îmi spune în glumă:
- Hai să luăm și noi ceva ca să facem
bani.
- Păi ce să luăm, că nu a mai rămas nimic
de luat, îi spun.
- Ba mai e. Uite burlanele și streașina,
că sunt tot plastic.
- Ai dreptate!” Și pornim, eu mai mult din
curiozitate pentru cei doi cățărându-ne pe deal în sus și minunându-mă de
rezistența acestor materiale, că nu mai fusesem pe aici de 40 de ani.
Cei doi împachetau de zor tuburile de
plastic. Vorbeau germană. Eu încerc s-o rup în engleză cu ei, însă Alexa
vorbește cu ușurință mai toate limbile și întră în vorbă cu tânărul de vreo 30
de ani. Era cu moșul lui (cam de vârstă mea) care mă întreabă ce caut cu
pistolul în mână. Uitasem. Chiar, de ce îl am în mâna, mă întreb și îi spun că
tai lemne cu el și într-o secundă pun jos un trunchi de grosimea unui om adult.
E mai ușor și comod decât drujba.
- Da, voi ce căutați din Viena tocmai aici
la furat?
Inspir praful trunchiului căzut și
surprins de întrebare, îi răspund prompt:
- Suntem ecologiști.
- Văd că ați cărat cam tot din zonă.
- Zona asta a fost pe vremuri pământul
părinților noștri austroungari. Culegem ce a mai rămas.
Alexa dispăruse cu fiul neamțului în
toaletă și se auzeau chicotind. Suspicios, întru înăuntru. Erau două cabinete.
Primul închis, al doilea gol, iar în al treilea
(fără ușă) erau două măturici de curățat. Deci, ei sunt amândoi în
primul. Bă, da nesimțit e tânărul dacă face asta, îmi zic în gând. Deodată îl
aud țipând. Ușa se deschide brusc. Alexa iese afară țopăind și dând din mâini
să zboare ca o fetiță de grădiniță cu chiloții rupți și plină de sânge, iar el
iese după ea urlând cu pantalonii pe vine ținându-se de ouțele, din care în loc
de membru țâșnea acum sângele ca dintr-un robinet spart. Bătrânul din spatele
meu înțepenise și nu reacționa de frică, știind ce țin în mână - credea că o
să-i fac praf pe toți. Îl liniștesc și îi cer scuze moșului pentru acțiunile
robotului meu. Mă întorc către tânăr și-i spun cu părere de rău:
- Mă, nebunule, tu nu ai realizat că e
robot? Eu îl folosesc doar pentru tocat carne când fac mititei. Acum trebuie să
fugiți la spital la Oravița. Își pierde conștiința.
Nu are nici o șansă. A pierdut prea mult
sânge, conchide Alexa. Dacă nu îl operăm acum, se duce. Bătrânul leșină. Îl
întind repede pe băncuța de ciment din curtea WC-ului. Alexa e echipată să execute
astfel de amputări sau intervenții chirurgicale pe linia frontului. Îl
anesteziază și în viteză execută cu bisturiul trecerea de la masculin spre
feminin, îl coase, apoi îl bandajează inserând și un tub de plastic pentru
scurgeri lichide. Îi face o injecție contra durerii și îl trezim. Îl trezesc și
pe bătrân și îi explic ce s-a întâmplat, dându-le medicamente antiinfectie și
calmante pentru o zi. Într-o săptămână va fi vindecat. Și ca să-l fac să râdă,
îi zic:
- Ai venit la furat cu un fiu și te întorci
cu o fetiță acasă, tăticule. Pune-o și așa: putea să fie mai rău. E la modă azi
și nu va costă nimic.
Moșu era galben ca ceara.
Au lăsat și tuburi și scule și duși au
fost. Am luat-o de mâna pe Alexa, am mers jos la pârâu, lângă șosea și am
spălat-o cu apă din locul de unde culesesem probe de apă cu 68 de ani în urmă
pentru primul meu aparat de filmat. Pârâul Lisava era punctul unde se uneau
apele care ieșeau din puțurile Natra și Dobrei. Alexa mă privea curioasă.
Trebuie să-i șterg memoria. Am apăsat Reset. Alexa e ultimul model de robot
militar femeie. Am pornit-o spre Maidan. Mașina poliției române a trecut în
viteză salutându-ne din faruri. Mașina am cumpărat-o cu numere cu tot de la
Deveselu, de la un soldat american. Și gândindu-mă la tânărul german, mi-am zis
că: singura justificare cu sânge - e sacrificiul pentru țară.
În Australia construiam în tinerețe
echipament militar, azi fabrica s-a transformat în casă de spiritism, pentru
femeile în vârstă. Căsătoria nu mai e la modă. Copii se fac și cresc în
laborator, iar educația se dă în funcție de cerințe, i se instalează în creier
automat profesia. S-a instalat o nouă orânduire pe pământ. Vechea civilizație a
murit. Azi e o lume rece și foarte mecanică. Fără trăiri spirituale, vise,
credință, jocuri și arte, mulțumită unui lanț lung de eroi trădători de la
prăbușirea blocului comunist încoace. Eroi care trebuiau consultați din vreme
de medici.
Ignorând Golgota, ne îndreptăm cu pași
uriași spre hăul lumii. Somnul se plătește!
https://www.art-emis.ro/literatura/ignorand-golgota
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu