IOAN MICLĂU-GEPIANU - Lumini adunate în subconștientul Neamului

 

Geniu DacoRomân

Motto:

”…Nici înălțimea, nici adâncul și nici o altă făptură

nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui

Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru”.

(Romani 8, 39.)

 

 

~*~

 

IOAN MICLĂU-GEPIANU: GENIU DACOROMÂN*

sau

Lumini adunate în subconștientul Neamului

 

Dupa mii de ani de plângeri Demiurgul se îndură,

Pe Zamolxe îl trimite dându-i strașnica măsură:

“După raza de lumină să te ții și-apoi să faci,

Dela Pont până-n Apus semn de vatră pentru Daci,

Dar întâi să ridici Marea din străvechea ei albie,

Să le faci din fund de Mare roditoarea lor câmpie!”

 

Adu Traco-Daco-Geții ce-s nemuritori ca mine,

Cheamă-i de prin peșteri arse, să le-arăți Moșia bine,

Muntele să le dea umbră, apărare și iubire,

Iar câmpia cea mănoasă grâne pentru viețuire;

Când s-o rupe-a lumii pânze prinse-n cosmica schimbare,

Iar istoriile serbezi curge-or iar în dezmățare –

 

Ei sa aibă mărturie, a lor vatră nu-i furată,

Ci de Dumnezeu din ceruri, de El însuși măsurată,

Pe când încă alte neamuri nu găsiră strunga lumii,

De-alergau izbite-n vremuri prin vârtejele furtunii!

Marea-n Mare când s-o trage să lase Dunării mal,

Moșul Mare de pe munte să-l cheme pe Decebal!”

 

Au fost vremuri de acelea ce-am vrea veșnicii să ție,

Dar și vremuri fost-au încă ce n-am vrea ca să mai fie!

Cine dară le disturbă? Cine val și nori alungă,

Răsucind tot Universul când pe-o față, cand pe-o dungă?

Moșul Mare de pe munte cu-a lui ochi rotiți în zare,

Cercetează când spre-Apusuri, când spre tulburata Mare!

 

Și privind, el înțelege că-s iar vremi ce-aduc omor,

Insă stând pe talpa-i lată falnic si fremătător,

Muntele-i vestea viață, veșnicie și iubire:

“Ce-i tristețea, când din ceruri zilnică-i a ta sfințire?

Răul arde unde șade, cine-l poartă se dărâmă,

Dar tu geniu Dacromân esti un Duh, nu ești țărână!!”

 

* Eminescu: “In Romania totul trebuie dacizat”.

(Dacia Revival)

 

~*~

IOAN MICLĂU-GEPIANU