cătălin afrăsinei - poem cu orbi

 

poem cu orbi

elisabetei

~*~


timpul trecea greu ca o lespede
pe care nimeni în afară de tine
nu putea s-o urnească
pentru a vedea într-adevăr cum a fost
plecasem în jurul camerei ca în jurul pământului
arta gesturilor tale de dragoste înflorise zarzării
viețile se scriseseră pe cojile lor
și

se va zice
din înflorirea lor
am mușcat nemurirea
în case de lemn și de lut
chip de lut & chip de lut iubindu-se
inchiziție războaie & revoluții
în răstimpuri cântecul lor mut
religiozitatea așternându-se ca zăpada în munți
demonice voci de satrapi necunoscuți de artaxerxes
și nici de șahul de-acum se scălâmbăiau jucăuș
moartea tropăie și se strânge căuș
în felii se împarte lumina
ca o torță
prin care să sugrumi întunericul orb dintr-un tablou de bruegel
îți dăruiesc acest tablou cu orbi din țara mea
pe care să-l vindeci de neputință
și
din politețe curtoazie condescendență
să-l atârni cum erau îndreptate vrăjitoarele
de inchiziție spre spânzurătoare 
se va spune
în cele din urmă i-am dat dreptate lui michel houellebecq
după începutul ars pe cote d’azur din serotonina
ultimul cuvânt este
IISUS CHRISTOS
contemplă acest vers ca pe un zarzăr înflorit

 

~*~

cătălin afrăsinei