Adrian
Botez -
un nou volum de Poezie : ”POEZII ÎNTÂMPLĂTOARE (căci n-am mai văzut vreun SOARE...)”[1]
Ca
de obicei, și de data aceasta, lecturând volumul POEZII ÎNTÂMPLĂTOARE (căci n-am mai văzut vreun SOARE...),
Editura Rafet, Rm. Sărat, 2025, am rămas tot surprins, de vrednicia și
ritmica neobișnuită cu care aglomerează
vitrina cu noutăți literare. Este, n-am nici o îndoială, unul dintre cei mai
harnici scriitori din peisajul vieții noastre literare. și mă bucur că sunt
unul dintre privilegiați, de vreme ce mă onorează, constant, cu izvodirile
sale.
Cărțile sale, redactate într-o ritmică adânc-copleșitoare,
îmi induc, de fiecare dată, o anumită complexare : de fiecare dată, mă găsesc
nepregătit pentru un comentariu, de fiecare dată îmi propun să mă abțin de la
actul exegetic și de fiecare dată îmi calc pe acest prim impuls și conchid că
nu-i drept, de vreme ce autorul mă consideră FRATE ÎNTRU DUH, să las
necomentată o carte care își are savoarea ei, are ceva față de care nu poți
rămâne indiferent.
M-am întrebat, deseori, de unde vine
această atracție magnetică, de nu pot rămâne indiferent și imperturbabil - și
încă n-am găsit un răspuns mulțumitor. Poate de la felul personal în care își
redactează creația, sublinierea prin majuscule a unor cuvinte cărora le conferă
o anumită încărcătură semantică și ideatică, poate din formulările personale, sau poate din angoasa
stărilor subiective, de care e încercat autorul. Căci, dincolo de redactarea
lor personală, cărțile lui Adrian Botez mustesc de idei, de stări angoasate și
de trăiri incandescente.
Există, în poezia lui Adrian Botez, o
așezare insolită a formulărilor, o dispunere neobișnuitîă a textelor, ceea ce (este de înțeles...), unui critic de factură clasică, îi produce o
anumită dificultate, și mai există o infuzie de subiectivitate și de trăiri
tensionate, ce nu pot fi transfigurate decât tăiate, frânte, condensate... - ...până
la dimensiunea rubayatelor, aduse,
de regulă, într-o partitură abrazivă, mizantropică și insurgentă. Personal
în tot ceea ce face, refuză încolonarea într-o
diecție bătătorită, într-un stil, într-o manieră bine sedimentată. Iată
bunăoară, cum sună un rubayat (din Partea I : ”POEZII-RUBAIYATE
ÎNTÂMPLĂTOARE”), în care destinul uman se conjugă cu foile unei cărți: ”Sunt
PRIZONERUL CĂRȚILOR din rafturi - jur-prejur / Eu dintre ele voi pleca doar
către SFÂNT AZUR!/ Aici am fost crescut și FILELE-mi foșnesc / Eu însumi CARTE
! -
...pe care n-oi apuca să o citesc” (cf. EU
ÎNSUMI CARTE). Și încă una, în care se aude glasul furiosului internat
la Sils Maria: ”Am închis încetișor UȘA-n urma mea... le-am spus celor din ANTREU: / -Ssst!-
păstrați LINIȘTEA! - nu scîrțâiți scaune... ȘTIU CĂ VA FI GREU.../ - Dar ce s-a
întâmplat - totuși - SPUNE! - ACUM CINCI
MINUTE A MURIT DUMNEZEU / -Ooof! CE PACOSTE PE CAPIL NOSTRU! - acum - va trebui
să ne căutăm ALT ZEU...” (cf. A MURIT DUMNEZEU).
Nu mai insist, dar
scriu, și eu, cu majuscule și subliniez, apăsat, că toate cele 60 de rubaiyate SUNT DE O RARĂ FRUMUSEȚE, că AUTORUL A DESĂVÂRȘIT O SPECIE LITERARĂ, cu
mare trecere printre poeți - specie poetică prezentă, de altfel, și în alte volume,
anterioare, ale Poetului.
Partea
a II-a a cărții este consacrată ”CASTELULUI
FĂRĂ TRUVERI” - unde insurgența și mâhnirile poetului cresc, cu cel puțin o octavă. De la Eminescu încoace, verbul oțărât și
învolburat n-a cunoscut o mai îndârjită
mustrare și dojană. Corabia plutește în derivă, iar cârmaciul este ori
turmentat, ori nepriceput și de rea intenție. E un bun prilej pentru autor de a se consterna odată cu țara, cu poporul și
cu destinul ei. Toate merg rău în această țară și poetul se sincronizează,
simbiotic, aducând, totul, în portativ liric : ”LA noi - până și MUNȚII-s triști/ De parcă s-au vădit ARTIȘTI!/ LA NOI
- VEȘTI RELE zboară-n STOLURI/ Ginățându-se pr MALL-uri// LA NOI NĂDEJDILE-s
FRACTURI/ și orice VISE ni-s TORTURI/ LA NOI e-atâta JALE-n CASĂ/ Că ieși pe
străzi - cu MASCA trasă...// La NOI SATANA doar dezbină/ OMUL de OM... și
MIEREA de ALBINĂ/ La NOI INDUSTRIA-i în FEBRE/ Pe un'-te uiți - doar... <<POMPELE FUNEBRE>>! /
La
NOI e HAOS !
- ...nu ca-n IAD / Und'
DRAC cu DRAC
- e...<<CAMARAD>> ! / La
NOI - e
VEȘNICUL RĂZBOI / Dintre
PROSTIE - și
NEVOI... // La NOI - s-a
fost născut TRĂDAREA / Iar CATACLISM
- e-n TOATĂ
ZAREA ! / Suntem POPOR DE
POPÂNDĂI : / Doar SUB PĂMÂNT
- avem ODĂI...//...De fapt -
la NOI nu-i vreun POPOR : / STRĂINII vin
- CIOPOR-CIOPOR[2]
! / AICI e PATRIA
ORICUI NE FURĂ/Și-mbucături NE
SMULG DIN GURĂ !//...Suntem atât
de <<SPECIALI>> / C-am devenit...IMATERIALI ! / De scrii
pe-un ZID : <<AICI E
CRIMĂ>> / Toți năvălesc...:
<<SĂ IA LUMINĂ>> ! // ...La
NOI - sunt CÂNTECE
- și FLORI : / Te-mpiedici doar
de...TRĂDĂTORI ! / ...De ce să
mai vorbim de-o ȚARĂ / Cari și-a trimis
SUFLETU' - -AFARĂ ?¬
E un semn că poetul
vibrează odată cu țara și se revoltă odată cu ea.
Volumul
continuă cu câteva frumoase versuri din Munții Bucovinei (Partea a III-a) : ”FRUMOSUL TIMP
PENTRU MOARTE (reflecții, în Munții Bucovinei)” : ”(...)...Se rotesc
- fără de
istov - Lumile fără
hodină / Pân' ce HORA
lor de IELE lămurește-se-n
GRĂDINĂ !/...Iar COPACI-DE-CER
- spre VALURI - RUGI
aprind... - ...și se închină.../DUMNEZEEA COVĂLIE[3] iscă FLĂCĂRI
DE-AMETIST : / ZBORUL meu nu se
mai curmă : ÎL ÎMBRĂȚIȘEZ PE CRIST !*
// Peste
PLAI - LUMINĂ NOUĂ
s-a iscat -
și MUNȚI a scris : / PORȚI spre Lumile TRECUTE s-au uscat
și s-au închis... / Te-ai întors la CAVALERII ce-au
ascuns - VAL
după VAL/În MIREASMA-NARIPATĂ - a
ETERNULUI GRAAL...* // Priviri zugrăvesc
ICOANE - sufletul
ți-a înflorit / MUNȚII -
BRAZII - STRĂJI
LUMINII - DOR-DE-DOINĂ
ard în MIT : / Murmură CUVINTE-IZVOARE -
AȘTRI au temeliuit / Făr' de număr
se-aprind COSMURI : CRIST - la STÂNA-i -
A VENIT !”... - ...și, cum a procedat și în alte
lucrări anterioare, cu un consistent CV
din care aflăm, printre altele, că, pe
21 noiembrie 2015, în cadrul Festivalului ”EMIL
BOTTA” - Adjud, Ediția a IV-a - Președintele
Academiei DacoRomâne-TDC, GEO STROE,
l-a nominalizat pe Adrian Botez, (din
partea Academiei Daco-Romane TDC) la PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ, iar
la 8 aprilie 2018, Senatul aceleiași instituții i-a acordat SUPREMA DISTINCȚIE
: ”DIPLOMA DE PĂRINTE AL PATRIEI”.
...Adrian Botez a fost și a rămas scriitorul
pe care-l citesc cu plăcere și-mi face plăcere să-i comentez isprăvile sale
literare. Mă bucur de fiecare dată când îmi trimite câte-o nouă lucrare și cred c-am fost cel mai
activ dintre comentatorii săi.
Ionel NECULA
[1] - Adrian Botez : POEZII
ÎNTÂMPLĂTOARE (căci
n-am mai văzut vreun SOARE...) - Editura Rafet, Rm. Sărat, 2025.
[2] -CIOPOR,
ciopoare, s. n. 1. Grup de animale de același fel (și de aceeași
vârstă). 2. Grup, ceată, mulțime de oameni. – Din magh. csoport.
[3]
-COVĂLIE – fierărie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu