"From Primitives to Zen"

EXEMPLUL  MAHAVIRA

Versiuni de George Anca

Mircea Eliade "From Primitives to Zen": DOCTRINE JAINE ȘI PRACTICI DE NONVIOLENȚĂ

EXEMPLUL MAHAVIRA

("Akaranga-sutra, I, 8, 1-3-IV-8)

Vardhamarma Mahavira ("Marele Erou") a fost contemporan al lui Buddha. Se spune că el și-

a părăsit casa la vârsta de treizeci de ani și a rătăcit timp de doisprezece ani în căutarea mântuirii. La vârsta de patruzeci de ani, el a obținut iluminarea și a devenit un "cuceritor" (jina, termen de la care Jain și-a luat numele). Mahavira a întemeiat un ordin de călugări nuzi și a învățat doctrina sa de mântuire timp de treizeci de ani. A murit în 468 î.H., la vârsta de șaptezeci și doi de ani, într-un sat din apropierea orașului Patna.

1.3. Timp de un an și o lună nu s-a dezbrăcat. De atunci, Cel Venerabil, lepădându-și  haina, era nud, renunțând la lume, fără adăpost (înțelept).

4. Apoi a meditat (mergând) cu ochii fixați pe un spațiu pătrat dinaintea lui de lungimea unui barbat. Mulți oameni s-au adunat, șocați la această vedere; l-au lovit și au strigat.

5. Cunoscând (și renunțând) la sexul feminin în locuri mixte de adunare, el medita, găsindu-și singur drumul: eu nu duc o viață lumească.

6. Lăsând deoparte anturajul oricăror gospodari, el medita. Întrebat, nu răspundea; mergea și nu se abătea de la calea cea bună.

7. Pentru unii nu este ușor (să facă ce a făcut el), să nu răspundă celor care salută; el a fost bătut cu bâte și lovit de oameni păcătoși.

10. Timp de  mai mult de doi ani a dus o viață religioasă fără a folosi apă rece; își dădu seama că singurătatea îi păzea trupul, avea intuiție și era calm.

11. Cunoscând temeinic corpurile pământului, apei, focului și ale vântului, licheni, semințe și germeni,

12. A înțeles că, inspectate de aproape, ele sunt  imbibate  de viață și a evitat să le rănească; el, Marele Erou.

13. Imobilele (ființele) sunt transformate în  mobile, iar ființele mobile în cele imobile; ființele care sunt născute în toate stările devin păcătoase individual prin acțiunile lor.

14. Venerabilul înțelege astfel: cel care este în condițiile (existenței), acel nebun suferă durere. Știind bine (karman), Cel Venerabil evită păcatul.

            Înțeleptul, percepând dublul (karman), proclamă activitatea incomparabilă, el, știind una;  știind curentul lumesc, curentul păcătoșeniei și impulsul.

16. Practicând abstinența fără păcatul   uciderii, neacționând, nici însuși, nici cu ajutorul altora; fie femeile cunoscute ca fiind să nu fim acționați, nici el însuși, nici cu ajutorul altora; fie femeile cunoscute ca fiind cauzele tuturor faptelor păcătoase, văzând (adevărata stare a lumii). . . .

III. 7. Încetează să folosească bâta (i.e. cruzimea) împotriva ființelor vii, abandonând îngrijirea corpului, fără adăpost (Mahavira), cel Venerabil, îndură spinii satelor (adică limba abuzivă a țăranilor), (fiind ) perfect luminat.

      8. Ca un elefant în fruntea luptei, așa a fost și Mahavira victorios. Uneori nu a ajuns în niciun sat din  Ladha.

9. Cînd cel  lipsit de dorințe se apropia de sat, locuitorii îl luau la goană și-l atacau  spunând: "Pleacă de aici".

10. El a fost lovit cu un baston, cu pumnul, cu o lance, lovit cu un fruct, cu o bucată, cu o oală. Bătându-l din nou și din nou, mulți au plâns.

11. Când  o dată (stătea) fără a-și mișca trupul, și-a tăiat carnea, și-a sfâșiat părul cu dureri sau l-a acoperit cu praf.

12. Aruncându-l, l-au lăsat să cadă sau l-au tulburat în pozițiile sale religioase; abandonându-și îngrijirea corpului, Venerabilul s-a smerit și a îndurat durerea, liber de  dorință.

13. Precum un erou în capul luptei este înconjurat din toate părțile, așa a fost și Mahavira. Având toate greutățile, Cel Venerabil, netulburat, a pornit (pe drumul spre Nirvana). . . .

VI 1. The Venerable One was able to abstain from indulgence of the flesh, though never attacked by diseases. Whether wounded or not wounded, he desired not medical treatment.

2. Purgatives and emetics, anointing of the body and bathing, shampooing and cleaning of the teeth do not behoove him, after he learned (that the body is something unclean).

3. Being averse from the impressions of the senses, the Brahmana wandered about, speaking but little. Sometimes in the cold season the Venerable One was meditating in the shade.

4. In summer he exposes himself to the heat, he sits squatting in the sun; he lives on rough (food); rice, pounded jujube, and beans.

VI 1. Cel Venerabilul s-a putut abține de la îngăduirea cărnii, deși nu a fost niciodată atacat de boli. Indiferent dacă era rănit sau nu, refuza tratament medical.

2. Purgativele și vomitivele, ungerea trupului și îmbăierea, șamponarea și curățarea dinților nu-l atrăgeau, după ce a învățat (că trupul este ceva necurat).

3. Fiind potrivnic impresiilor simțurilor, Brahmanul  cutreiera, vorbind puțin. Uneori, în timpul sezonului rece, Venerabilul medita  la umbră.

4. În timpul verii se expunea la căldură, stătea  ghemuit la soare; trăia cu (hrană) aspră; orez, jujube pisate și boabe.

5. Folosind acestea trei, Venerabilul s-a susținut opt luni. Uneori Venerabilul nu bea o jumătate de lună sau chiar o lună.

6. Sau nu bea mai mult de două luni, sau chiar șase luni, zi și noapte, fără dorință (pentru băutură). Uneori mânca hrană râncedă. 

7. Uneori  mânca numai a șasea masă sau a opta, a zecea, a douăsprezecea; fără dorințe, perseverând  în meditație.

8. Având înțelepciune, Mahavira nu a comis niciun păcat el însuși, nici nu a îndemnat pe altcineva să facă aceasta, nici nu accepta păcatele altora.

 -----

Traducere din Prakrit de Herman Jacobi, Jaina Sutra, partea 1, în Sacred Books of the East, (Oxford, 1884), PP: 85-7

Mircea Eliade "From Primitives to Zen":

RESPECTUL  JAIN PENTRU  VIAȚĂ

("Acaranga-sutra", I, 1)

Pământul este bolnav și jalnic, este greu de învățat, nu are nicio discriminare. Oamenii neluminați, care îndură efectele faptelor trecute, provoacă  o mare suferință într-o lume deja plină de durere, căci în pământ sufletele sunt întrupate  individual. Gândind a câștiga  laudă, onoare sau respect ... sau a obține o renaștere bună. . . sau a câștiga mântuirea, sau a scăpa de durere, un om păcătuiește împotriva pământului sau cauzează, sau permite altora să facă acest lucru. . . . el nu va câștiga bucurie sau înțelepciune. . . . Rănirea  pământului este ca lovirea, tăierea, mutilarea sau uciderea unui om orb. . . Știind aceasta, omul nu trebuie să păcătuiască împotriva pământului sau să facă, sau să permită altora să facă acest lucru. Cel care înțelege natura păcatului împotriva pământului este numit un adevărat înțelept care înțelege karma. . . .

Și există multe suflete întrupate în apă. Cu adevărat apă. . . este vie. . . . Cel care rănește viețile în apă nu înțelege natura păcatului sau nu renunță la el. . . . Cunoscând acest lucru, un om nu trebuie să păcătuiască împotriva apei sau să facă, sau să permită altora să facă acest lucru. Cel care înțelege natura păcatului împotriva apei se numește adevărat înțelept care înțelege karma. . . .

Prin acte rele și fără grijă cineva poate distruge ființe de foc și, mai mult, se pot răni alte ființe prin foc. . . . Căci există creaturi care trăiesc în pământ, iarbă, frunze, lemn, baligă, ori mușuroaie și creaturi care sărind... cad în foc dacă  se apropie de el. Atinse de foc, se scorojesc...  își pierd simțurile și mor. . . . Cel care înțelege natura păcatului în ceea ce privește focul este numit un înțelept adevărat care înțelege karma.

Și așa cum este natura unui om să se nască și să  îmbătrânească, tot așa este și natura unei plante care se naște și se îmbătrânește. . . . Unul este înzestrat cu rațiune, la fel și celălalt; unul este bolnav, dacă este rănit, iar celălalt este bolnav; unul crește și celălalt crește; unul se schimbă odată cu timpul, la fel și celălalt. . . . Cel care înțelege natura păcatului împotriva plantelor este numit un adevărat înțelept care înțelege karma. . . .

Toate ființele cu două, trei, patru sau cinci simțuri. . . . de fapt toată creația, știu în mod individual plăcerea și nemulțumirea, durerea, teroarea și tristețea. Toate sunt pline de temeri care vin din toate direcțiile. Și totuși există oameni care le-ar provoca mai multă durere. . . . Unii ucid animale pentru sacrificiu, unele pentru piele, carne, sânge,. . . pene, dinți sau colți; . . . unii ucid intenționat,  alții neintenționat; unii omoară pentru că au fost răniți anterior de către ei. . . și unii pentru că se așteaptă să fie răniți. Cel care dăunează animalelor nu a înțeles sau a renunțat la fapte de păcat. . . . Cel care înțelege natura păcatului împotriva animalelor este numit un adevărat înțelept care înțelege karma. . . .

Un om care nu rănește nici vântul  cunoaște durerea tuturor lucrurilor care trăiesc. . . . Cel care știe ce este rău pentru sine știe ce este rău pentru alții și cine știe ce este rău pentru alții știe ce este rău pentru el însuși. Această reciprocitate trebuie luată în considerare întotdeauna. Cei ale căror minți sunt în pace și care sunt libere de pasiuni nu doresc să trăiască [în detrimentul altora]. . . . Cel care înțelege natura păcatului împotriva vântului este numit un înțelept adevărat care înțelege karma.

Pe scurt, cine înțelege natura păcatului în ceea ce privește toate cele șase tipuri de ființe vii este numit un adevărat înțelept care înțelege karma.

Traducere de  A. L. Basham;  Sources of Indian Tradition (New York: Columbia University Press, 1958), pp. 62-3

*

MAHAVIR  VAANI

Cea mai mare greșeală a unui suflet este nerecunoașterea adevăratului său sine și poate fi corectată doar prin recunoașterea sinelui

Fiecare suflet este independent, nici unul nu depinde de altul.

Este mai bine să te învingi pe sine decât să învingi  un milion de dușmani.

Nu există o existență separată a lui Dumnezeu. Toată lumea poate atinge dumnezeirea  făcând eforturi supreme în direcția corectă.

Toate persoanele neluminate  produc suferințe. Deziluzionându-se,  produc și reproduc suferințele, în această lume fără sfârșit.

Un corp viu nu este doar o integrare a membrelor și a cărnii, ci este și locuința sufletului, care are potențial percepție perfectă (Anant-darshana), cunoaștere perfectă (Anant-jnana), putere perfectă (Anant-virya) (Anant-Sukha).

Precum prin  ață (sasutra) ferește acul să se piardă, la fel persoana auto-studiindu-se (sasutra) nu poate fi pierdut.  

Fiecare suflet este în sinea sa absolut omniscient și fericit. Fericirea nu vine din afară.

Sufletul vine singur și pleacă singur, nimeni nu-l însoțește și nimeni nu-i devine partener.

Numai acea știință este  mare și cea mai bună dintre toate științele, studiul care eliberează omul de tot felul de nenorociri.

Ceea ce ne ajută să aflăm adevărul, să controlăm mintea neliniștită și să  purificăm sufletul se numește  cunoaștere în doctrina Jaina.

"Poti lua în mână un drug de fier rosu-fierbinte  doar pentru că vrea cineva sa faci asta? Atunci, va fi just  din partea ta să  ceri altora sa facă același lucru doar pentru a-ți satisface dorintele? Dacă tu nu poți tolera provocarea durerii în corpul sau mintea ta  de către cuvintele și acțiunile altora, ce drept  ai să faci la fel altora prin cuvintele și faptele tale? "

Ceea ce supune patimile, conduce la beatitudine și favorizează prietenia se numește cunoaștere în doctrina Jaina.

Neluminații  iau milioane de vieți pentru a extirpa efectele karmei, în timp ce un om care posedă cunoștințe spirituale și disciplină le elimină într-un singur moment.

Nopțile care s-au dus nu se vor mai întoarce niciodată. Ele au fost  irosite de cei dedați la nedreptate.

Cei ce nu cunosc supremul rost al vieții nu vor putea atinge niciodată  nirvana (eliberarea), în  pofida  respectării vratas (jurăminete) și nymas (reguli) ale comportamentului și practicii religioase  ale sila (celibat) și ale tapas  (penitență).  

Sufletul meu caracterizat de cunoaștere și credință este singurul etern. Toate celelalte faze ale existenței mele de care m-am atașat sunt evenimente externe și tranzitorii. 

Dreptatea consistă în auto-absorbția completă și renunțarea la toate tipurile de pasiuni, inclusiv atașamentul. Este singurul mijloc de a transcende existența mundană. Așa au spus Jinas. 

Nu ucideți nicio ființă vie. Nu încercați să le dominați.

Esența tuturor cunoștințelor consistă în a nu comite violență. Doctrina ahimsa nu este altceva decât respectarea egalității, adică realizarea că, așa cum nu-mi place mizeria, nici altora nu-i place. Știind asta, nu trebuie să omorâm pe nimeni.

Dreptatea consistă în auto-absorbția completă și renunțarea la toate tipurile de pasiuni, inclusiv atașamentul. Este singurul mijloc de depășire a existenței lumești. Jinas au spus așa

Așa cum  ție nu-ți place mizeria, la fel nici altuia nu-i place.în același mod în care și ceilalți nu-i plac. Știind asta, nu le face ce vor ei să-ți facă.

A ucide orice ființă vie înseamnă a se ucide pe sine. Compasiunea față de ceilalți este compasiune față de propria persoană. Prin urmare, trebuie evitată violența, precum otrava și ghimpele (care provoacă durere).

Nu fi mândru când câștigi. Nu-ți pară rău dacă pierzi.

Cel ce cultivă o atitudine de egalitate față de toate ființele vii, mișcătoare sau staționare, poate atinge calmul. Astfel spune kevalii.

Numai cel care a depășit frica poate experimenta calmul.

(Unul ar trebui să reflecte astfel :) Să tratez toate ființele vii cu ecuanimitate  și niciuna cu vrăjmășie. Lasă-mă să obțin samadhi (liniște), devenind liber de așteptări.

Lasă-mă să renunț la robia atașamentului și urii, mândriei și blândeții, curiozității, fricii, durerii, indulgenței și repulsiei (pentru a realiza ecuanimitatea).

Lasă-mă să renunț la atașament prin neatașament.  Sufletul meu va fi singurul meu sprijin (în această practică a detașării). (Prin urmare) lasă-mă să renunț la orice altceva.

Așa cum mie nu-mi place mizeria, la fel nici celorlalți.și ceilalți. Știind aceasta, nimeni nu ucide nici nu este ucis. O sramana este numită astfel pentru că se comportă ecuanim.

Cel care rămâne ecuanim  în mijlocul plăcerilor și durerilor este sramana, fiind în starea de conștiință pură.

Sramana lipsită de cunoașterea  Agama nu se cunoaște nici pe sine, nici pe alții.

Alte ființe percep prin simțurile lor, în timp ce sramana percepe prin Agama.

Cel devotat cu toată inima cunoștinței, credinței și conduitei corecte îndeplinește în mod egal sarcina sramana.

O, Sine! Practică Adevărului și nimic altceva decât Adevărul.

Iluminat de lumina Adevărului, înțeleptul transcende moartea.

Numai adevărul este esența lumii.

Ascetul care nu se gândește niciodată să spună o minciună din atașament, aversiune sau iluzie este într-adevăr practicianul celei de-a doua vrata  a adevărului.

Un om adevărat este tratat la fel de sigur ca o mama, venerabil ca un guru (preceptor) și iubit precum cel care comandă cunoașterea.

Adevărul este într-adevăr tapa (penitență). În veridicitate se află reținerea de sine și toate celelalte virtuți. După cum peștele poate trăi numai în mare, toate celelalte virtuți pot sta numai în adevăr.

Cel care cultivă o atitudine de egalitate față de toate ființele vii, mobile și staționare, poate atinge echilibrul. Astfel spune kevalii.

Numai cel care a depășit frica poate experimenta echilibrul.

(Unul ar trebui să reflecte așa :) Să-mi tratez toate ființele vii cu echilibru și nici unul cu vrăjmășie. Permiteți-mi să obțin samadhi (liniște), devenind liber de așteptări.

Permiteți-mi să renunț la robul atașamentului și urii, mândriei și blândeții, curiozității, fricii, durerii, indulgenței și abhorrence (pentru a realiza echanimitatea).

Lasă-mă să renunț la atașament prin dezintegrare. Sufletul meu va fi singurul meu sprijin (în această practică de dezintegrare). (Prin urmare) permiteți-mi să renunț la orice altceva.

Așa cum nu-mi place mizeria, la fel și ceilalți. Știind asta, nimeni nu ucide nici nu este ucis. O sramană este așa numită pentru că se comportă în mod egal.

Cel care rămâne în mod echilibrat în mijlocul plăcerilor și durerilor este o sramană, fiind în starea de conștiință pură.

O sramană lipsită de cunoașterea lui Agama nu se cunoaște nici pe sine, nici pe alții.

Alte ființe percep prin simțurile lor, în timp ce sramana percepe prin Agama.

Unul dedicat cu toată inima cunoștinței, credinței și conduitei corecte îndeplinește în mod egal sarcina sramanului.

O sine! Practica Adevărului și nimic altceva decât Adevărul.

Iluminat de lumina Adevărului, înțeleptul transcende moartea.

Numai adevărul este esența lumii.

Ascetul care nu se gândește niciodată să spună o minciună din atașament, aversiune sau delir este într-adevăr practicianul celei de-a doua porți a adevărului.

Un om adevărat este tratat la fel de sigur ca și mama, venerabil ca guru (preceptor) și iubit ca cel care comandă cunoașterea.

Adevărul este într-adevăr tapa (penitență). În veridicitate se află reținerea de sine și toate celelalte virtuți. Așa cum peștele poate trăi numai în mare, toate celelalte virtuți pot sta numai în adevăr.

Cineva poate avea un o șuviță sau păr încâlcit  sau cap ras  să rămână gol sau să poarte o cârpă. Dar  dacă el spune o minciună, toate acestea sunt inutile și fără rost.

Cineva  poate suporta tot felul de dureri insuportabile cauzate de țepe în așteptarea bogăției etc. Dar venerabil este numai cel ce tolerează, fără niciun motiv de câștig lumesc, cuvintele aspre rostite către el. 

Nu trebuie să vorbești decât dacă ai cerut să faci acest lucru. Ar trebui  să nu deranjezi pe alții în conversație.

Nu ponegri și nu face pe plac unui neadevăr fraudulos.  

Nu  rostiți cuvinte neplăcute care trezesc sentimente rele în ceilalți. Nu tolerați  cuvânt favorabil răului.

Disciplina vorbirii consistă în refuzul de a spune minciuni și de a respecta tăcerea.

Sadhaka ( practicantul disciplinei spirituale) vorbește cuvinte pe măsura și beneficiul tuturor ființelor vii.

Bhiksu (ascet) nu trebue să se supere  pe cel care îl maltratează.  Altfel el ar fi ca  ignoramus. De aceea, nu trebuie să-și piardă firea.

Dacă cineva bate un ascet disciplinat și reținut, acesta din urmă nu ar trebui să se gândească la răzbunare, considerând sufletul ca fiind nepieritor.

După cum aurul nu încetează să mai fie aur, chiar dacă este încins în foc; un om luminat nu încetează să mai fie luminat fiind torturat de efectul karmei.

Un hoț nu simte nici milă, nici rușine, nici nu posedă disciplină și credință. Nu există niciun rău pe care să nu-l poată face pentru bogăție.

Cu privire la agravarea lăcomiei, o persoană nu distinge între ceea ce ar trebui făcut și ce nu ar trebui făcut. El este un îndrăzneț, care nu poate comite nicio infracțiune chiar și cu prețul vieții sale.

Prin practicarea celibatului se pot îndeplini toate celelalte jurăminte - castitatea, tapasul, vinaya, samyama, iertare, auto-protecție și detașare.

Știind că sunetul plăcut, frumusețea, parfumul, gustul plăcut și atingerea liniștitoare sunt transformări tranzitorii ale materiei, celibatul nu ar trebui să fie îndrăgostit de ele.

Sufletul este Brahman. Brahmacarya nu este, așadar, decât comportamentul spiritual al ascetului față de suflet, care a ieșit din relația cu corpul străin.

O persoană amoroasă, care nu reușește să-și atingă obiectele dorite, își iese din minți  și este chiar gata să se sinucidă prin orice mijloace. 

Soarele pârjolește  în timpul zilei, dar cupidul pârlește zi și noaptese aruncă în cuptor în ziua și în noapte. Te poți proteja de soare, dar nu de cupid.

Cu cât faci mai mult, cu atât vrei mai mult. Lăcomia crește cu câștigul. Ceea ce ar putea fi realizat de două masas (grame) de aur nu poate fi realizat de zece milioane.

Așa cum focul nu este potolit de combustibil și oceanul de mii de râuri,la fel nicio ființă vie nu este satisfăcută  măcar cu toată bogăția celor trei lumi.

Non-posesia controlează simțurile în același mod în care un cârlig controlează elefantul. Cum este util un șanț  pentru protejarea unui oraș, tot așa este și  non-atașamentul pentru controlul simțurilor.

Lăcomia chiar și pentru o furcă de paie, ca să nu vorbim de lucruri prețioase, produce păcat. O persoană nelacomă, chiar dacă poartă coroană, nu poate să păcătuiască.

Cel care, stăpânit de dorul gândirii, devenind  victimă a pasiunilor la fiecare pas și neîndepărtând  dorințele, nu poate practica ascetismul.

Renunțarea exterioară este lipsită de sens dacă sufletul rămâne strâns de cătușe interne.

Ființele vii au dorințe. Dorințele consistă în plăcere și durere.

Cel constant atent la ținuta sa este precum crinul din iaz, nepătat de noroi.

Obiectele simțurilor  poluează cunoașterea dacă nu este protejată de disciplină.

Disciplina este mijlocul de a obține eliberarea.

Chiar și nobilul devine unealtă în compania celui rău, ca un colier prețios pe gâtul unui cadavru.

Ignoramus-ul este întotdeauna târziu. Iluminatul este mereu treaz.

Cele cinci simțuri ale trezitului rămân mereu inactive. Cele cinci simțuri ale somnului rămân întotdeauna active. Prin intermediul celor cinci activi se dobândește robie, pe când prin inactivul cinci se rupe lanțul.

Așa cum toată lumea se ține departe de un foc arzând, la fel și relele rămân departe de o persoană luminată.

Tine-te mereu treaz. Cel ce se păstrează treaz își crește înțelepciunea. Cel ce adoarme este jalnic. Binecuvântat este cel ce stă treaz.

Cel ce zace leneș ca un piton irosește ambrozia înțelepciunii. Cu pierderea înțelepciunii sale, el nu este mai bun decât un buhai.

Yoghinul   indiferent la afacerile lumești rămâne alert spiritual din propria sa datorie, anume datoria față de sufletul său. Pe de altă parte, cineva  îngăduitor afacerilor lumești nu-și face datoria față de sufletul său. 

Nașterea este însoțită de moarte, tinețea de descompunere, și norocul de nenoroc. Astfel totul în această lume este momentan.

Atât curajosul cât și lașul  trebuie să moară. Când moartea este inevitabilă pentru amândoi, de ce să nu  salutăm  moartea cu zâmbet și cu îndrăzneală?

Atât dreptul cât și nedreptul  trebuie să moară. Când moartea este inevitabilă pentru amândoi, de ce n-ar îmbrățișa-o păstrând o bună conduită? 

Nu este nimic atât de înfricoșitor ca moartea și nu există suferință la fel de mare ca nașterea. Fii eliberat și de frica de naștere și de moarte, prin îndepărtarea atașamentului față de trup.

Nu fi în groaza îngrozirii, de boală, disperare, de bătrânețe și chiar de moarte sau de orice alt obiect de frică.

Nevigilentul se teme din toate părțile. Vigilentul din niciuna.   

Cel ce se întreține cu frica se găsește însuși singur (și neajutorat).

Viteazul nu îngăduie  indulgența, nici oroarea. Mulțumit de propriul sine, el nu este atașat de nimic.

Precum o broască țestoasă își retrage membrele în propriul său corp, la fel și voinicul își retrage mintea în sine însuși din toate păcatele.

Iluminatul ar trebui să contemple că sufletul său este înzestrat cu energie nemărginită.

Numai acel om poate lua o decizie corectă, al cărui suflet nu este chinuit de necazurile atașamentului și aversiunii.

Cel ce cunoaște spiritualul (sinele) cunoaște și  exterioarul (lumea). Cine cunoaște lumea exterioară, se cunoaște și pe sine.

Mahavira

 tag-uri: dorințe, învățături etice, etică, regulă de aur, rănire, jain, jainism, lord, lord-mahāvīra, mahaveer, mahavira, moralitate, durere, citat, drept, toleranță, cuvinte

"Unii oameni nebuni declară că lumea a făcut-o creatorul.  Doctrina că lumea a fost creată nu este recomandată și ar trebui respinsă. Dacă Dumnezeu a creat lumea, unde a fost înainte de creație? Dacă spui că era transcendent și că nu avea nevoie de sprijin, unde este acum? Cum ar fi putut Dumnezeu să facă această lume fără materii prime? Dacă spui că a făcut asta mai întâi și apoi lumea, te confrunți cu o regresie nesfârșită. Dacă declari că această materie primă a apărut în mod firesc, cazi într-o altă eroare, căci întregul univers ar fi putut fi astfel propriul său creator și a apărut destul de natural. Dacă Dumnezeu a creat lumea printr-un act de voință proprie, fără materii prime, atunci este vorba doar de voința sa și de nimic altceva - și cine va crede această prostie? Dacă el este vreodată desăvârșit și complet, cum ar putea să apară voința de a crea în el? Dacă, pe de altă parte, nu este perfect, nu mai poate crea universul decât un olar. Dacă el nu este  formă, fără acțiune și mai cuprinzător, cum ar fi putut să creeze lumea? Un astfel de suflet, lipsit de toată moralitatea, nu ar avea nicio dorință de a crea nimic. Dacă el este perfect, el nu se străduiește pentru cele trei scopuri ale omului, deci ce avantaj ar câștiga prin crearea universului? Dacă spui că el nu a creat nici un scop, pentru că era natura lui să facă acest lucru, atunci Dumnezeu nu are rost. Dacă a creat într-un fel de sport, a fost un sport al unui copil prost, ducând la necazuri. Dacă el a creat din cauza karmei ființelor întrupate [dobândite într-o creație anterioară] El nu este Domnul atotputernic, ci subordonat altui lucru. Dacă nu a iubit ființele vii și nu a avut nevoie de ele, el a făcut lumea, de ce nu a făcut creația cu totul fericită, fără ghinion? Dacă ar fi transcendent, nu ar crea, pentru că ar fi liber: nici dacă ar fi implicat în transmigrare, pentru că atunci nu ar fi atotputernic. Astfel, doctrina că lumea a fost creată de Dumnezeu nu are nici un sens, iar Dumnezeu comite un mare păcat în uciderea copiilor pe care el însuși ia creat. Dacă spui că omori doar pentru a distruge ființele malefice, de ce a creat astfel de ființe în primul rând? Oamenii buni ar trebui să lupte împotriva credinciosului în creația divină, înnebunită de o doctrină rea. Să știți că lumea este necreată, așa cum este timpul în sine, fără început sau sfârșit, și se bazează pe principii, viață și odihnă. Necreată și indestructibilă, ea persistă sub constrângerea naturii sale.

https://georgeanca.blogspot.com.au/2017/12/exemplul-mahavira.html