POEME DIN SYDNEY

POEME   DIN  SYDNEY

Melania CUC

Pasager clandestin

Ce interes aş avea să fiu prima

În trenul  de dimineaţă?

Când nu a răsărit încă soarele

Şi buza mea atinge buza fierbinte

A ceştii cu cafea fără zahăr.

Vom trece oricum graniţa dintre unii şi alţii.

Ne vom furişa cu pachetele monstruoase

Printre santinelele încremenite

Cu iubitele-n braţe.

Odată ajunşi la hotel,

Ne  vom zvârcoli insomniaci

În cearşafuri de saten rece

Fără să ştim unde ne e capul

Unde-s picioarele.

M-am cam plictisit

De jucării din stambă umplute cu talaş.

Vreau caii adevăraţi,

Copiii în locul păpuşii cu cap de porţelan.

În  gările cu bănci slinoase şi goale,

Pe culoare lungi de spitale,

Umbrele noastre  stau agăţate

În cuier din faianţă.

Uneori mă iau de ele,

Le înjur, le pleznesc peste faţă,

Într-o întrecere neverosimilă

Pentru un loc mai bun,

La fereastră.

O, da acum pot privi peisajul;

Deal şi vale,

Locuri spre care mă îndrept

Cu tot calabalâcul adunat în clasoare.

Maşinăria cu roţi neinventate de om.

Scrâşneşte, se târăşte,

Ne poartă ca pe nişte fetuşi viabili

În propriul pântec.

Cu o singură pâine

Acest jurământ

A fost făcut pe viaţă.

Eu sunt plămădită din ulcele şi străchini

Arse în cuptoare demult prăbuşite.

Neştiută de oameni, de păsări,

Plec  după pâine, mă împiedic în cămăşile

Întinse de-a lungul străzii cu teii împodobiţi de omizi.

Mătasea insectelor străluceşte ca nasturii de Boemia,

Lucruri mărunte cu care

Închei  manşetele, gulerul şi aerul

Pe care-l tot mut dintr-o mână în cealaltă.

Ce grea e pâinea asta fără seminţe.

Ce împodobite-s rufele care-mi ating degetele

Cu mâneci crescute din sânge!

Gust firimitura şi-n prăvălie e vară.

Brutarul aruncă pe lemnul tejghelei,

Taie în felii

Senzaţia mea de greaţă,  de animalică teamă.

Gustaţi merindea întinsă ca trupul femeii

În grâu!

Închideţi ochii!

Soarele continuă să ardă

Ca un batic înnodat peste mijlocul umbrei

Pe care o las fără lesă

Să zburde de-a dreapta-mi

De-a stânga-mi...

Pe  banalul asfalt.

Jachete din catifea albastră

Zile rupte în coate.

Miliarde de gulere albe şi bine apretate,

Jachete din catifea albastră şi moale

Mi-au umplut toate sertarele.

Mobila din casa asta

Are intarsii din fildeş

Şi în iernile prelungi şi osoase

Poţi să aud cum

Braconierii hăituiesc prin oraş

Pasărea fericirii.

Povestea asta ar putea rămâne nescrisă,

Înger din ipsos fără glazură,

O elevă  în uniformă cu nasturi de alamă comună.

Ziua de duminică a expirat pe rafturi

Ca miile de mostre din laptele mamelor.

Fotografii în sepia îşi dau cu roşu pe gură.

În răstimp,

Fiii noştri

Au aţipit cu toate cărţile lumii în braţe.

Nu-mi tăiaţi limba prea ascuţită.

Nu-mi smulgeţi unghiile date cu ojă albastră.

De bunăvoie vă zic

Tot ce am văzut şi am trăit

În colivia cu baldachin de mătase.

Marin MOSCU

Pentru slujirea castrului

Sufletul nostru închis în inimă

Îl hrănim cu clipa

Torturată între dinții clepsidrei.

Nisipul salivează peste ei pete de sânge.

Un înger adună culorile curcubeului

Căzut în limpezimea ochilor

Sculptați sub fruntea împovărată

A şoldurilor spațiului deformat

De calciul depus între încheieturile

Crucii de sudoare

Care slujeşte lucrarea visului

Pentru care înfloresc livezile

Penelor părăsite

De surprizele muntelui înalt

La care vine Mahomed

Să vadă cum sălbătăciunile

Pasc din barba norilor.

Izvoarele coboară în imagini

La picioarele noastre

Înfipte în undele băloase

De lumină.

Scânteile solzilor

Rotesc ochii bunicuțelor

Care stau cu furculițele

Înfipte în maxilare.

Două rădăcini de dinți scriu răvaşe

Carierelor de pietre aruncate în rinichi

Pentru slujirea castrului

Care în tinerețe aduna cavaleri

Flămânzi de carne fragedă.

Acum stau de gardă

La trecerea deşertului

Peste dealurile tăiate de drumuri

Aiurea, sub o coamă de stea,

Unde casa sufletului îngenunchează

Semnul din țărână a crucii

Care creşte

Fără să oprească numărătoarea.

Înstărită noaptea

Descuie lacătul cartelului

De oase desperecheate,

Crăcănate,

Risipite,

Uitate

Pe spatele cămilei

Numită viață

Sau vatră de cenuşă

Într-o oală cu apă termală!

Simfonia ochiului nevindecat

Sub privirea încețoşată,

Crâcnesc secundele

Rezervorului cuvintelor

Cu sânge otrăvit.

Casa oaselor

Sprijină coama vântului

Care-aduce pe pământ

Măduva florilor speriate

De umbra creştetului purității

Spălat

În lacrimi de cârpe.

Ingenios, pământul

Deschide poarta cartierului

Unde tăcerile

Se suprapun

În sfere

Netezite de-ntuneric.

Primitorul

Umple căciula

Cu frunze putrede.

Timpul

Leagă rănile

Trecute prin compoziția

Unui ochi nevindecat

De simfonia conştiinței.

Furia luminii din gurguiele stelelor

Spectrul luminii vine din gurguiele stelelor,

Cursul sărbătorilor vine din dorinţa umană,

În fiecare din noi există o pasăre-rană,

În cuibul ei se ascunde osânda poftelor.

Una din dorinţe e-nvingeri de dureri,

Una˗i trăirea vieţii într-o singură clipă,

Să cuprinzi universul în zbor c˗o aripă,

Să devii nebunul încercatei puteri.

Alta e pofta libertăţii în propria ţară,

Iarba verde crescută sub tălpi cu durere,

Hora întinsă de fraţi cu profundă plăcere,

Pentru unii e s˗ajungă încă-o primăvară.

Unii zburdă˗n bolizi pe pământul udat

Cu lacrimi şi lumânări sub icoană,

Unii aleargă într-o nesfârşită goană

De˗a-nsângera istoria trimisă la mezat.

Furia luminii vine din ceru-nstelat,

Dorința nu poate fi nicicând aeriană,

În fiecare dintre noi există o pasăre-rană,

În cuibul ei e omul de viață-ncercat.

Sub crucea-n care vidul putrezește

Se-ndepărtează umbra de lumină,

Și ura de iubire și dispreț,

În suflet  adevăru-i fără preț,

Minciuna ne aduce în ruină.

Cuvântu-i de prisos dacă rănește,

Gândul e un tuci înfierbântat

Pe care amintirea l-a uitat

Sub crucea-n care vidul putrezește.

În vis mai latră câinii întristării,

Întunericul se varsă-n vegetale

Când te ascunzi, nu-mi ieși în cale,

Inima mi-am pus pe culmea zării,

Acolo îngerii cad în genunchi

Din zborul lor pornit între tornade,

Să vadă cum intrăm în canonade

Tăind lumina până în rărunchi.

Găsim în ea copite pofticioase

De-a călări și vânturi dar și ploi

Să te-aducă dulce înapoi –

Floare între florile frumoase.

Ne merităm o clipă de avânt

Între întuneric și lumină

Și-o mână de cenușă de sulfină,

Sfântă amintire pe pământ!

Visul ce se pierde lent

Dorinţa mea este un vis

Pe-un bob de lacrimă aprins…

Dorinţa mea-i steaua ce frânge

Pâine în inima ce plânge.

Când steaua mea va râde-n vis

Vom arde-n veşnic foc nestins…

Tu pură floare, eu polen

Ce  rătăcim sub cruci de lemn.

Se-nchină viaţa, noi la ea

Când lacrima devine stea,

Tu inima ce-mi bate-n piept,

Eu visul ce se pierde lent!

Carmen ONICA- DRUŢU

Albastru maxim

Strâng umerii copacilor

Şi plâng cu strigăte albastre

Sorb lacul perlelor din scoici

Şi plâng cu măscărici albaştri,

Sting focul rădăcinilor,

Şi plâng cu balene albastre,

Smulg seva urmei de umbră

Şi plâng cu pescăruşi albaştri.

Revelaţie

Când plânge pădurea

Pe brazde de oţel,

Când sfârâie pruncii

În felia lor mamă

E jale în lume

Prăpăd pe pământ,

Când iertarea-i arsă

De-o secetă oarbă,

Când pacea e-nchisă

În carcere ude,

Ruşinea dispare

Omătu-i infect,

Pierdută e viaţa

Şi rodu-i deşert.

Somn de toamnă

Prin focurile toamnei

Calci ne-nţeleasă fată,

Netrebnica cenuşă

Cu văluri te îmbie

Prin pale jucăuşe

Treci fără de sfială,

Torida lor cântare

Cu întrebări te cheamă.

Prin rotocoale repezi

Dansezi copilă brună,

A viilor descântec

Te gâdilă-n căuşe,

Prin mijlocul vâltorii

Păleşti fiică uitată,

În ameţirea calda

Tăcândă te topeşti...

Dincolo de cer

Vino dragule-n iatac de stele,

Pe laviţa miresmei de lumină,

Din urmele albastrei vii

Vom împleti un veac ecouri

Cântă-mi din cerbii suflării

Pe-o cergă plânsă de seninuri,

Boncăluind un dans nestins

Vom învăţa iubirea increată.

Din iubire

Lovi-te-ar câmpii ploii mele

Usca-te-ar clapele de viaţă

Rupe-te-ar slova mea de foc

Umple-te-ar pleata de paiaţă.

Afla-te-ar gândul sorţii mele,

Lega-te-ar coardele de vrere,

Sorbi-te-ar duhul meu de soc,

Uita-te-ar bruma prin iubire.

Lovi-te-ar vântul sorţii mele

Uita-te-ar bruma prin durere

Prinde-te-ar suflul meu de foc

Lovi-te-ar ploile tăcerii.

Sărut

Floare de alint,

Zbatere de gând,

Aprinsă faclă,

Lapsus profund.

Suflet evreu

Duh stins,

Duh prelins,

Suflet greu-

Suflet evreu,

Duh prins,

Duh învins

Suflet greu-

Suflet evreu,

Duh tern,

Duh peren,

Suflet zeu-

Suflet evreu,

Suflet nou,

Suflet erou,

Suflet zeu-

Suflet evreu

Dunăre

Din maxilarul unui munte

Ţâşneşti, tu neagră apă,

Hora şi doinele cărunte

Din vine ţi s-adapă

Din dura stâncă a celţilor

Porneşti, tu amplu strigăt,

O învingătoare a munţilor

Cu-a valurilor cumpăt

Din unirea unor aure

Te iveşti, tu dulce apă,

A zece naţii născătoare

Din pântecu-ţi de fată.

Din păcura abisurilor

Apari, tu înviere,

O izbăvire a oamenilor,

Cu-a undelor menire.

Tablou

Clepsidre platinate

Pătrund crenelurile,

Bolţilor ciuruite

De zborul păsărilor,

Îngeri aureolaţi

Închină aripile,

Luturilor ceruite

De mierea sorilor,

Cariatide caste

Sprijină firidele,

Norilor înălbiţi

De laptele florilor.

https://georgeanca.blogspot.com.au/2017/12/poeme-din-sydney.html