Tezaurul de la 1917

Tezaurul de la 1917

În august 1916 Carol I moare, iar România ia decizia intrarii în

razboi alaturi de Antanta. Dar eram slab înarmati, bazându-ne, ca si

astazi, mai mult pe tratatele cu marile puteri decât pe propriile

tunuri. Desi campania a debutat favorabil, prin patrunderea trupelor

române în Transilvania, în scurt timp, trupele germane, austro-ungare

si bulgare au preluat initiativa ocupând, în toamna aceluiasi an,

Dobrogea, Oltenia si Muntenia, conducerea României fiind nevoita sa

mute capitala tarii de la Bucuresti la Iasi. În luna noiembrie, s-a

decis si mutarea sediului Bancii Nationale a României, inclusiv

tezaurul, la Iasi .. Din cauza ca trupele austro-ungare înaintau, la 12

decembrie 1916, Consiliul de Ministri aproba transferul tezaurului în

Rusia, spre pastrare, pâna la terminarea conflagratiei mondiale.

Tezaurul care urma sa ia drumul Moscovei era compus din:

acte, documente, manuscrise , monede vechi, tablouri, carti rare, odoarele

manastiresti din Moldova si Muntenia (printre care si osemintele

domnitorului Dimitrie Cantemir), arhive, depozite, colectii ale multor

institutii publice si particulare, actiuni, obligatiuni, titluri de

credit, dar si aur, în cea mai mare parte proprietate a Bancii

Nationale a României. Bunurile au fost încarcate într-un tren cu 24 de

vagoane care a dus tezaurul în beciurile Kremlinului, unde se afla si

tezaurul Rusiei. Valoarea declarata a bunurilor românesti din acel

tren era de 1.594.836.721,09 lei (la valoarea leului de atunci – n.r.)

din care aur efectiv în valoare de 574.523,57 lei, arhiva evaluata la

500.000 de lei, iar restul, adica 1.593.762.197,52 lei, erau

obligatiuni, titluri de credit, tablouri, carti rare etc.

În 1917,izbucneste revolutia bolsevica la Petrograd , comunistii preiau

controlul fostului stat tarist, iar Rusia iese din razboi si confisca

tezaurul României. Imediat, Lenin începe sa toace depozitele românesti

de la Kremlin.

Conform documentelor aflate la Arhivele Nationale din

Bucuresti, în adresa nr. 116 din 16 ianuarie 1918, Lenin trimite

urmatorul ordin: “Stimate tovarase, Consiliul Comisarilor Poporului a

hotarât alocarea sumei de 5.000.000 de ruble Colegiului suprem

Ruso-Român pentru problemele României si Basarabiei, cu amortizarea

acestor sume din fondul românesc arestat la Moscova”. Cu alte cuvinte,

îsi formau retele de spionaj împotriva noastra cu propriii nostri

bani. Între timp se termina razboiul si Regatul României se întregeste

cu Transilvania, Basarabia si Bucovina . În 1921, guvernul de la

Washington îl anunta pe cel de la Bucuresti ca pe piata aurului din

Statele Unite au aparut piese cu marca tezaurului românesc depozitat

la Kremlin. Adica sovieticii îsi faceau linistiti cumparaturile din

SUA, ca bani aveau de la români. Începe scandalul international, iar

rusii ne propun sa le cedam tezaurul contra recunoasterii alipirii

Basarabiei la România. Bucurestiul refuza propunerea si cere

insistent tezaurul.

Tezaurul maresalului Antonescu

În 1935, Uniunea Sovietica ne restituie, din tot ce aveam la ei, doar

arhivele si osemintele lui Dimitrie Cantemir. În 1939, începe al

Doilea Razboi Mondial, iar România se aliaza cu Germania .

Maresalul Ion Antonescu încheie un pact cu Hitler, iar tara noastra

începe sa vânda statului nazist diferite produse, în special grâu si petrol,

contra aur. În urma acestui comert, rezerva de metal pretios a Bancii

Nationale a României ajunge în 1944 la 244,9 tone, cea mai mare din

toata istoria tarii noastre. În 1944, de frica invaziei sovietice, aceasta

rezerva uriasa e ascunsa într-o grota de la manastirea Tismana.

Ea reapare în documente în februarie 1947, când este readusa

la Bucuresti sub supravegherea armatei sovietice. Dupa care se asterne

tacerea pâna în 1953, când se consemneaza ca rezerva de aur a României

este de 53,1 tone. Fata de 1947 avem un minus de 191,8 tone. “Acest

aur a fost luat de rusi ca plata a datoriei de razboi”, ne-a

spus Adrian Vasilescu, consilier si purtator de cuvânt al

guvernatorului Bancii Nationale. Informatia e infirmata însa de

documente. Potrivit acordului sovieto-român pentru pagubele de razboi,

semnat la Moscova în 16 ianuarie 1945, România a fost obligata sa

plateasca URSS-ului, între 12 septembrie 1944 si 12 septembrie 1950,

300 milioane dolari, adica 50 milioane dolari anual timp de 6 ani, în

produse petroliere, cherestea, vite, grâne, vase maritime si fluviale,

material mecanic si feroviar etc. Deci, cele aproape 200 de tone de

aur de la Tismana nu au fost luate de rusi ca despagubire de razboi.

Dar în ce mod? Surse din Ministerul de Externe al României sustin ca

acel tezaur a fost luat în custodie de Moscova, adica în pastrare (cu

de-a sila, desigur), iar România poate si trebuie sa puna problema

recuperarii acestui al doilea tezaur, de doua ori mai consistent decât

primul.

În 1995, statul român reia cererea de retrocedare a

tezaurului “arestat” în 1917. Ulterior, se formeaza o comisie

româno-rusa de istorici care sa studiaze chestiunea, adica valoarea

datoriei Rusiei fata de România. Oficial trebuie sa recuperam 93,4

tone de aur, în valoare actuala de 2.668.000.000 de dolari din

tezaurul trimis la Moscova în 1917. Despre celelalte bunuri ale acelui

tezaur – actiuni, obligatiuni, titluri de credit etc., cele mai

valoroase de altfel – nu se mai vorbeste nimic si nici despre cele

aproape 200 de tone de aur luate de rusi în 1947. Revenim în 1956,

când URSS ne restituie “Closca cu puii de aur”, un numar de piese din

tezaurele bisericilor si 1.350 de picturi si gravuri. Cantitatea de

aur restituita în acel moment cântarea 33 de kilograme. În 1965,

Ceusescu merge la Brejnev, presedintele de atunci al URSS, si cere

restul tezaurului din 1917. Brejnev se enerveaza si spune ca acel

tezaur a fost plimbat prin toata Rusia si s-a mai pierdut din el pe

drum. Citam: “O parte din aur a fost jefuit de armatele tariste, care probabil l-au dat tarilor straine”. Liderul sovietic a cerut insistent renuntarea la

acest litigiu, spunând ca, daca dezgroapa el mortii, poate scoate

România cu mari datorii fata de URSS. Dar Ceausescu nu s-a lasat,

litigiul a ramas deschis.

De la al Doilea Razboi Mondial si pâna astazi, cantitatea de aur

detinuta de Banca Nationala a României a avut urmatoarea fluctuatie:

1944: 244,9 tone

1953: 53,1 tone,

1969: 111 tone

1972: 64,4 tone

1983: 118,7 tone

1987: 42,2 tone

1997: 93,4 tone

2008: 107 tone.

Lista tezaurelor descoperite în România

Tezaur funerar roman (Mormântul de la Neptun, judetul Constanta )

Descoperit în anul 1972, la 2 kilometri de Mangalia (anticul

Callatis). Într-un sarcofag sigilat se afla scheletul unei nobile cu

un bogat inventar, printre care obiecte din sticla, lemn si os,

încaltaminte, oglinzi din bronz, resturile unui instrument muzical din

lemn si diadema de aur. Muzeul de Istorie Constanta .

Tezaur funerar roman din Constanta (anticul Tomis)

Descoperit în 1986 în necropola tomitana. Contine peste 60 de obiecte

de podoaba de aur. Muzeul de Istorie Constanta .

Cercei elenistici de aur – secolul al II-lea î. Hr. Descoperiti la

Mangalia, judetul Constanta . Se afla la Muzeul de Istorie Constanta .

Tezaurul de la Galesu,Poarta Alba, judetul Constanta . Descoperit în

1951, este compus din doua mansoane din aur tronconice, probabil

diademe. Datare – prima vârsta a fierului, anul 500 î.Hr. Muzeul

National de Istorie Bucuresti.

Crucea de aur – Histria, judetul Constanta

Arta romano-bizantina, secolul al VI-lea d.Hr. Muzeul National de

Istorie Bucuresti

Cruce, comuna Jijia, judetul Tulcea. Descoperita în 1950 în fosta

cetate romano-bizantina Dinogetia, în straturile apartinând secolului

al X-lea d.Hr. Muzeul National de Istorie Bucuresti

Inel din aur, descoperit în 1954 în cetatea Dinogetia împreuna cu alte

trei inele de aur. Arta bizantina din secolul al XI-lea d.Hr. Muzeul

National de Istorie Bucuresti

Tezaurul de la Pietroasa, Buzau , cunoscut si sub numele “Closca cu

puii de aur”. A fost descoperit în 1837. Initial, depozitul a avut 22

https://mail.google.com/mail/u/0/?ui=2&ik=a1864a9316&view=lg&msg=1604606b286d2c8f

Sursa: Prof. Valentina Lupu