DURERE!
Scrisoare deschisă către toţi
românii. Ilie Şerbănescu
Aici m-am născut, mi-am petrecut copilăria, mi-am făcut
studiile şi am muncit până când am ieşit la pensie. Am muncit 42 de ani din
care 22 pentru propăşirea socialismului şi 20 pentru revenirea capitalismului.
Acum sunt la pensie.
Să nu credeţi cumva că m-am pricopsit. Chivernisesc banii
în primul rînd pentru plata facturilor, curentul electric, gaze, apa curentă,
cablu tv, internet, telefon şi câte altele.
- Tot uitindu-mă prin facturi am observant că eu, ca şi
dumneavoastră, plătesc apa la
o companie numită Apa Nova, care e o companie franţuzească, dar îmi vinde apă
românească pentru că, cu siguranţă, nu o aduce din Franţa.
Deci eu, atunci când
fac duş sau când îmi fac un ceai, îl fac cu apă românească, dar banii mei pleacă în Franţa.
- Curentul
electric îl
plătesc la o companie
italiană numită
Enel. Deci, cum am aprins un bec, am deschis o supapă prin care banii mei se
scurg în Italia. Sunt convins că nici Enelul nu-mi vinde curent italian.
- Gazul metan îl
plătesc la GDF Suez (Gaz de France Suez ), firmă tot franţuzească ce îmi vinde mie şi multor altora gaz
metan românesc, dar banii noştri pleacă să se integreze în UE.
- Telefonul, indiferent
că-l plătesc la Telecom, Vodafone, Orange sau Cosmote, îmi mai
zboară din portofel nişte bani către zări
străine.
- Cablul
TV şi
internetul le plătesc la RCS & RDS. Patronul lor, pe nume Zoltan Teszary,
locuieşte la Budapesta şi nu ştie nici el
dacă e român sau nu.
- Ce să vă mai spun că, dacă bag benzină în rezervor, m-am
integrat şi cu maşina în Europa sau
în Rusia.
- Ferească Dumnezeu de vreun împrumut la bancă, pe care mărturisesc că nu l-am făcut,
dar sunt sigur că mulţi au fost nevoiţi să-l facă şi acum plătesc dobânzi grele
şi comisioane către bănci
străine fiindcă,
în afară de CEC, nu mai e nici o bancă românească.
- Dacă umplem coşul cu
merinde la
supermarket, iarăşi aruncăm cu banii peste mări şi ţări fiindcă marfa e
aproape 90% de import.
Deci…… toată lumea consumă şi nimeni nu mai produce
nimic, iar banii românilor se scurg în afara ţării. Recordul de a creşte
datoria publică la 30 miliarde de euro...ne aparţine!
Cât mai poate dura o asemenea situaţie?
Dumnezeu să ne
lumineze mintea!....
Cât timp vom mai putea trage apa la Bucureşti ca să facem
plata la Paris, ca şi până acum?
Fă un bine ţării tale! Citeşte şi dă mai departe! Aşa,
poate, Dumnezeu va lumina mintea unora şi altora!!!
Cu drag,
Ilie Şerbănescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu