Superioritatea occidentalilor si ... (62) (63)

Superioritatea occidentalilor si inferioritatea ortodocsilor moldo-valahi e intolerabila (63)

Viorel Roman: Cum vad ministrii de la Bucuresti cauzele si consecintele faptului ca Muntii Carpatii despart civilizatia occidentala/ catolica de cea orientala/ ortodoxa in Romania, la o 100 de ani de la Marea Unire?

Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii: “ … sunt judeţe cu zero la sută şomaj, în special cele care se află pe graniţa de vest, din cauza faptului că cele mai multe firme care au venit în România, multinaţionale, multe dintre ele având parte şi de un ajutor de stat, s-au aşezat mai aproape de reţeaua de autostrăzi a UE. În schimb, sunt foarte multe judeţe, unde şomajul este peste 5%, mă refer la partea de est, zona Moldovei şi câteva judeţe din sudul Romaniei“. (In judete din Moldova cei mai mari angajatori sunt spitale, direcţii de protecţie a copilului sau Consilii Judetene, in Botoşani, Iaşi, Vrancea, Neamţ, Suceava, Vaslui.)

Ilie Serbanescu, fost ministrul Reformei: "Bucureştiul va pierde Ardealul! N-a făcut nimic să-l păstreze. Nu-l va pierde în luptă, în faţa superiorităţii adversarului. îl va pierde în linişte, pe Facebook!" O problemă pe care agenda prezidenţială n-o va putea ocoli este legată de procesul nerecunoscut public al "reconfigurării" orbitei economice a Ardealului. în spaţiile fără graniţe economice - precum este şi UE - regiunile orbitează economic în mod obiectiv în jurul polilor de putere economică existenţi sau în dezvoltare, indiferent de graniţele politice. Pentru Ardeal, Bucureştiul este cel mai slab pol de putere economică din zonă.

Budapesta şi Viena sunt mult mai puternice şi mult mai aproape. În plus, de ani de zile, Bucureştiul parcă face tot ce este posibil pentru a se depărta de Ardeal, evitând pur şi simplu să construiască o arteră de comunicaţie modernă (autostradă, drum expres) care să treacă munţii fie spre Braşov, fie spre Sibiu. În tot acest timp, Ardealul s-a apropiat de Ungaria/Austria, autostrăzile venind dintr-acolo spre graniţele României şi din Ardeal înaintând spre Vest.

Bucureştiul este tot mai izolat. Investiţiile străine, atâtea câte sunt, se cantonează în Ardeal, nici n-au prea auzit de Moldova sau Oltenia. Iar investiţiile germane - pe a căror "invazie" se mizează în condiţiile venirii la putere a lui Iohannis - se opresc toate la arcul carpatic. Câteva zboruri săptămânal leagă Timişoara sau Clujul de Bucureşti, câteva zeci de zboruri săptămânal leagă aceste oraşe de Budapesta, Viena, Franktfurt. Si politicul urmează până la urmă economicul!

"Desprinderea" politică a Ardealului de Bucureşti este probabil o chestiune doar de timp! Sorocul poate cădea în timpul mandatului actualului preşedinte. Pe fond n-are vreo importanţă că acest preşedinte este un etnic minoritar. Poate că tocmai acest lucru va fi un impediment în calea "desprinderii", căci dl Iohannis va fi "apăsat" oricum de faptul că dacă aşa ceva se întâmplă cumva, s-ar întâmpla pe vremea unui etnic minoritar, deşi Ardealul l-a adus pe domnia sa, prin vot, în fruntea ţării şi nu ştim ce aşteaptă exact Ardealul de la domnia sa!

Poate aşteaptă chiar "desprinderea" de Bucureşti, întrucât teza principală a etnicilor români majoritari din Ardeal, şi nu a altcuiva, este că ei muncesc şi le toacă banii miticii de la Bucureşti! Dar, evident, o desprindere politică a Ardealului de Bucureşti depinde în esenţă de contextul internaţional şi de aranjamentele, de acum în negociere, dintre marile puteri.

După cum s-a dovedit, Bucureştiul este un simplu spectator. La orice! Detaşarea Ardealului nu va face excepţie! Bucureştiul şi-a cedat străinilor resursele naturale, industriile, banii, băncile, pădurile, pământurile. Care este deosebirea de va ceda şi niscai teritorii?! Cu numele evident, căci faptic controlul economic a fost cedat demult! Bucureştiul va pierde Ardealul! N-a făcut nimic să-l păstreze. Adevăratul păcat este însă că nu-l va pierde în luptă, în faţa superiorităţii adversarului. îl va pierde în linişte, pe Facebook!“ Ilie Serbanescu

http://www.ziarulnatiunea.ro/2012/02/13/occidentalizarea-romanilor/

https://www.academia.edu/27240741/Occidentalizarea_lumii

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Formula-moldo-valaha-a-statului-a-esuat-Viorel-Roman-Agero.htm 

http://www.amosnews.ro/viorel-roman-spre-est-sau-spre-vest-2017-03-06 https://www.academia.edu/27240926/Romania_2012

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Scoala%20Ardeleana%20si%20cea%20moldovalaha%20de%20Roman.htm

http://confluente.org/viorel_roman_1491319114.html

http://bentodica.blogspot.com/2017/12/stat-de-drept.html

https://www.academia.edu/28173741/Viorel_Roman_Europa_Crestina.pdf

https://www.academia.edu/23211833/BISERICA_-_STATUL_Romania_2016

http://www.clipa.com/a3551-Ghinionul-de-a-fi-moldo-valah-premize-si-7-teze.aspx

https://www.academia.edu/27240809/Romania_2030

https://www.academia.edu/34504213/Semnele_vremii_complet.pdf

Viorel Roman: Cum vad ministrii de la Bucuresti cauzele si consecintele faptului ca Muntii Carpatii despart civilizatia occidentala/ catolica de cea orientala/ ortodoxa in Romania, la o 100 de ani de la Marea Unire?

Olguţa Vasilescu, ministrul Munci: “ … sunt judeţe cu zero la sută şomaj, în special cele care se află pe graniţa de vest, din cauza faptului că cele mai multe firme care au venit în România, multinaţionale, multe dintre ele având parte şi de un ajutor de stat, s-au aşezat mai aproape de reţeaua de autostrăzi a UE. În schimb, sunt foarte multe judeţe, unde şomajul este peste 5%, mă refer la partea de est, zona Moldovei şi câteva judeţe din sudul Romaniei“. (In judete din Moldova cei mai mari angajatori sunt spitale, direcţii de protecţie a copilului sau Consilii Judetene, in Botoşani, Iaşi, Vrancea, Neamţ, Suceava, Vaslui.)

Superioritatea occidentalilor si inferioritatea ortodocsilor moldo-valahi e intolerabila (62)

Viorel Roman: Romania este singura tara in a carei nume se regaseste Roma. Ei isi declara astfel atat punctul de plecare cat si aspiratia nationala. Mostenitori ai lumii romane orientale, romanii in sfera de interese a marilor puteri, in calea tuturora, cauta de un mileniu refacerea unitatii cu Europa romana. In acest sens reproducem mai jos, Pro-Memoria Despre Biserica Greco-Catolică Română pentru a intalege demersurile constante a tuturor presedintilor romani, vizita istorica a Fericitului Ioan Paul II la Bucuresti si cea mult asteptata a papei Francisc la Alba Iulia, la aniversarea Marii Uniri. Stenograma convorbirii dintre Ceauşescu şi Papa Paul al VI-lea si Pro-Memoria, pag. 183-200 in: https://www.academia.edu/27240914/Romania_2015

PRO-MEMORIA

Biserica greco-catolică română - al cărei act de naştere datează din 21 octombrie 1698 - a fost una din cele mai importante instituţii în viaţa religioasă, culturală şi socială a poporului român.

Ea a apărut într-un moment deosebit de greu pentru comunitatea română din Transilvania şi a fost izvor de însemnate avantaje pentru cultura întregii ţări.

La două secole şi jumătate de la constituirea ei legitimă, ea a fost desfiinţată-spre sfârşitul anului 1948 - printr-un procedeu pe care nu numai Biserica Catolică, ci şi conştiinţa civilă l-a considerat vătămător al drepturilor fundamentale ale celor aproape două milioane de cetăţeni greco-catolici existenţi atunci în România.

Cu rezerva de a pune la dispoziţie toate celelalte elemente necesare pentru examinarea completă, obiectivă a chestiunii - care reprezintă o gravă dificultate, nu numai în relaţiile dintre Biserica Catolică şi Patriarhatul Ortodox român, ci şi a raporturilor care ar fi de dorit să fie tot mai bune între Sfântul Scaun şi Statul român - dorim, deocamdată, să aducem la cunoştinţă cele ce urmează:

I. La 1 octombrie 1948 un grup de 38 (reduşi în practică la 36) de preoţi ai Bisericii Greco-catolice române, reuniţi la Cluj, au aprobat în numele a 430 de canonici, protopopi şi preoţi greco-catolici din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş o „proclamaţie” care decidea întoarcerea (A se vedea Actul Sinodului ortodox semnat la Bucureşti în 3 octombrie 1948 de Patriarh şi de trei episcopi ortodocşi) Bisericii Greco-catolice din România în sânul Bisericii Ortodoxe din România şi ruptura oricărei legături cu Roma, împreună cu un „apel” adresat credincioşilor, pentru a-i îndemna să urmeze pilda preoţilor lor.

La 3 octombrie 1948, grupul era primit la Bucureşti de Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe române, căruia îi comunica decizia din Cluj. Sinodul a luat act şi a hotărât să fie primiţi toţi cei care vor declara că doresc să revină la sânul Bisericii Ortodoxe şi să rupă legăturile cu Biserica Romei.

La 21 octombrie 1948 - a 250-a aniversare de la Unirea Bisericii Greco-catolice din Transilvania cu Roma, decizia „delegaţiei celor 430” era ratificată la Alba-lulia, printr-o ceremonie la care au participat toţi episcopii Bisericii ortodoxe.

La 1 decembrie din acelaşi an, era publicat un Decret guvernamental (nr. 358) prin care „în urma revenirii comunităţilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român”, se declara că „încetează să existe organizaţii centrale şi statutare ale acestui cult”.

II. Biserica Greco-catolică din România (adică toţi episcopii cu marea majoritate a preoţilor şi a credincioşilor lor) şi împreună cu ea Biserica Catolică, au judecat o asemenea hotărâre ca lipsită de fundament (de fapt) şi ca nevalabilă (de drept). Nu e nici măcar cazul de a reaminti aici în ce atmosferă s-a desfăşurat întregul episod, şi în particular:

- precedenta şi concomitenta campanie de presă împotriva Bisericii Greco-catolice şi a Sfântului Scaun;

- arestarea a patru din cei şase episcopi greco-catolici (Ioan Suciu, Alexandru Rusu, Valeriu Traian Frenţiu şi Ioan Bălan) hotărâtă în septembrie 1948 de autoritatea statală, în timp ce ceilalţi doi (Iuliu Hossu şi Vasile Aftenie) erau împiedicaţi în exercitarea activităţii lor bisericeşti;

- felul în care a fost pregătită reuniunea din Cluj, cu o intervenţie pe faţă şi foarte apăsătoare a autorităţii civile din acea vreme (de fapt, mulţi din oamenii Bisericii care şi-au dat adeziunea, au retractat-o ulterior);

- asistenţa reprezentanţilor guvernamentali şi ai poliţiei la reuniunea însăşi.

Este suficient să amintim că la reuniune nu a luat parte nici unul din Episcopii greco-catolici şi că - aşa cum se citeşte în actele oficiale ale Sinodului Ortodox Român - cei 36 de participanţi s-au prezentat ca delegaţi ai „430 de canonici, protopopi şi preoţi greco-catolici”. În acea vreme, clerul Bisericii Greco-catolică din România număra 1.810 membri: în acest fel apare limpede - presupunând chiar exact tot ceea ce se afirmase la reuniune şi valabil procedeul ei - faptul că aceasta nu putea reprezenta, după însăşi declaraţia reuniunii, decât o parte minoritară a preoţilor greco-catolici.

Nu s-ar putea spune nici faptul că restul clerului greco-catolic, nereprezentat la Cluj, şi-a dat ulterior propria adeziune la hotărârea luată acolo. După protestul prezentat Guvernului în ziua următoare de Nunţiatura Apostolică, la 7 octombrie 1948, episcopii greco-catoliciau adresat Preşedintelui Republicii o scrisoare în care, între altele, declarau, şi în numele preoţilor şi credincioşilor lor, hotărîrea de a rămâne în „unitatea catolică”. Între 28 şi 29 octombrie 1948, toţi Episcopii greco-catolici au fost arestaţi.

Preoţii lor au rezistat presiunii organizate pentru a obţine adeziunea la hotărârile din Cluj. Încă înainte de mijlocul lui decembrie 1948, mai mult de 600 dintre ei se găseau în închisoare.

De aceea nu e posibil să se afirme că clerul greco-catolic, sau cel puţin majoritatea lui, a optat (şi cu atât mai puţin că a optat în mod liber) pentru trecerea la ortodoxie.

În orice caz, apare limpede pentru totdeauna faptul că un număr considerabil de preoţi - împreună cu Episcopii lor şi cu o parte a credincioşilor lor - a manifestat limpede voinţa de a rămâne în sânul Bisericii greco-catolice de care aparţinea. Nu rezultă deci pe ce bază le-a fost luată orice posibilitate pentru aceasta.

III. Credincioşii greco-catolici care şi astăzi, după 25 de ani de la reuniunea din Cluj, nu au trecut la ortodoxie, sunt foarte numeroşi, iar preoţii încă în viaţă sunt aproape 700. Credincioşiiuniţi, fiind lipsiţi de libertatea de a profesa cultul lor, frecventează bisericile catolice de rit latin, în care funcţiunile sunt celebrate mai ales în limbile maghiară şi germană (limba română e permisă în Bisericile catolice numai la Bucureşti şi în Moldova, dar nu în Transilvania, unde se află cea mai mare parte a greco-catolicilor).

Preoţii uniţi, după ieşirea lor din închisoare, au devenit muncitori sau funcţionari şi pot celebra numai în mod privat înlocuinţele lor. Cei cinci episcopi greco-catolici hirotonisiţi din cauza circumstanţelor fără consimţământul autorităţilor române nu pot exercita nici o activitate bisericească.

Despre prezenţa actuală a Bisericii Greco-catolice în Românias-au făcut purtători de cuvânt înşişi episcopii români uniţi, care au înaintat frecvente şi îndurerate pro-memoria autorităţilor, pentru a invoca posibilitatea de existenţă pentru Biserica lor; cel dintâi dintre toţi Episcopul Iuliu Hossu, care din 1965 până la moartea sa a trimis în fiecare an şefului statului mişcătoare cereri în favoarea credincioşilor săi.

Ca un fapt dat trebuie să ţinem seama că în Ungaria, în Cehoslovacia şi în Iugoslavia Biserica Unită e recunoscută şi organizată în mod legal.

În Ungaria, dieceza greco-catolică de Hajdudorog, căreia îi aparţin mulţi români deveniţi unguri, nu a fost niciodată suprimată.

În Cehoslovacia, Biserica greco-catolică a fost suprimată, ca şi în România, dar în 1968 a fost din nou recunoscută, iar existenţa ei continuă şi astăzi.

În Iugoslavia, Biserica Unită cuprinde şi câteva parohii româneşti şi e organizată într-o dieceză administrată de Arhiepiscopul din Belgrad, care a primit recent şi un Episcop auxiliar. Şi în Bulgaria, deşi greco-catolicii nu trec de 9.000, biserica lor are posibilitatea de a exercita în mod public propriul cult.

IV. Procesul istoric care a dus în 1700 la unirea religioasă a românilor ortodocşi din Transilvania cu Biserica Catolică e îndeobşte cunoscut. Studiile obiective şi imparţiale ale împrejurărilor care au determinat formarea Bisericii greco-catolice, demonstrează clar cum în acea vreme unica posibilitate de a salva viaţa religioasă şi tradiţiile poporului român în Transilvania a fost unirea cu Biserica Romei.

Tocmai Sinoadele ortodoxe din 1698 şi 1700, la care au participat aproape toţi preoţii români din Transilvania şi mare parte a credincioşilor lor, au proclamat unirea cu Biserica Catolică în pofida opoziţiei ferme a Dietei Transilvane. Documentul respectiv, semnat de reprezentanţi ai clerului şi de episcopi, a fost trimis la Viena pentru a fi înaintat la Roma şi notificat Curţii imperiale.

Nici împăratul, nici autorităţile catolice n-au aprobat imediat decizia românilor, abia după patru ani unirea fiindu-le recunoscută.

Unirea, aşadar, n-a fost în nici un fel impusă, ci a fost rodul unei iniţiative luate în mod liber de cei interesaţi. Ea s-a consolidat tot mai mult în decursul timpului, depăşind nenumărate dificultăţi atât de ordin religios cât şi politic.

Mulţumită Bisericii Unite românii din Transilvania au avut largi posibilităţi să se apropie de izvoarele culturii, inclusiv de cea occidentală. Tinerii învăţaţi greco-catolici au adâncit cercetările privitoare la originea poporului şi a limbilor; aceştia au evidenţiat importanţa pentru poporul român de a fi de origină latină, născânduse astfel un curent literar cunoscut cu numele de „Scoală latinistă”, la care au aderat toţi exponenţii culturii române. Episcopii grecocatolici au reuşit în 1754 să deschidă şcolile din Blaj, care au fost primele şcoli de studii superioare în limba română. De la ele au provenit profesorii, care au dat viaţă altor şcoli în limba română, nu numai în Transilvania, ci şi în celelalte provincii ale ţării. În acelaşi timp sute de şcoli elementare au fost deschise în limba română pe lângă parohiile unite şi în acest fel Biserica Greco-catolică a devenit principalul factor de educaţie pentru poporul român. În şcolile din Blaj s-au format cei dintâi oameni ai culturii româneşti,care au imprimat studiilor lor, de asemenea, un caracter social şi politic. Exponenţii Şcolii latiniste au fost aceia care cu operele lor, îndeosebi istoriografice, au redeşteptat conştiinţa naţională aromânilor, răspândind ideea că era necesar să se creeze unitatea întregului popor român într-un singur stat.

Sub imboldul dat de catolici s-a format astfel primul şi cel mai de bază curent politic care a dus la formarea statului român.

În 1 decembrie 1918, când Transilvania a fost unită cu celelalte provincii române, actul de unire a fost citit de episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, tocmai pentru a sublinia că un asemenea act a fost cu putinţă în principal datorită operei de emancipare şi educaţie desfăşurată de Biserica Greco-catolică.

Aportul Bisericii Greco-catolice în toate sectoarele vieţiipoporului român a fost întotdeauna recunoscut şi preţuit. În ajunul suprimării sale credincioşii săi formau aproape 10% din populaţia ţării, în timp ce în şcolile sale primeau o educaţie înaltă şi completă mii de tineri, iar de binefacerile instituţiilor sale de asistenţă se bucurau mulţi.

V. În împrejurările prezente, Sfântul Scaun consideră recunoaşterea legală a existenţei Bisericii Greco-catolice, în România, drept o exigenţă la care nu poate renunţa. De fapt, e vorba de a recunoaşte unei însemnate părţi a populaţiei libertăţile garantate de legile ţării: libertăţi acordate chiar şi grupurilor confesionale de o modestă entitate numerică.

Recunoaşterea libertăţii de reorganizare a Bisericii Greco-catolice în România nu ar atrage după sine revendicări specialsau pretenţii de indemnizaţie.

Episcopii români au cerut în repetate rânduri şi cer pentru ei şi pentru preoţii lor numai posibilitatea de a exercita propria misiune religioasă, iar pentru credincioşii lor aceea de a practica în mod liber şi public cultul părinţilor lor.

Sfântul Scaun nu poate să nu facă această cerere a sa.