Fericire
atinsă…
~o~
Prin carnea
cuvintelor, dincolo de marginile vieții,
la chemarea
umbrelor adormite,
poemele
scrijelite pe trupul ei
încremenesc
timpul.
Un vis inspirat
din repetare, fragmente de inserții,
gesturi pictate
în aerul care
vibrează,
o mână cuprinde
pe alta,
un vis în care
te pierzi, renăscandu-te.
Un strigăt de
disperare.
Aștepți clipa
în care îngerii îți vor vorbi.
Dincolo de ape,
în tărâmul în care limitele dispar,
suntem călători
prin contururi de vis,
prin contururi
de realitate.
Cuvintele
solare, proaspete, exuberanțe,
nedespărțite de
trup, frenetice,
își poartă
aroma trupului.
Din miezul lor
fierbinte freamată,
de sub ruinile
gândului țâșnesc,
își întâlnesc
dublura,
cetăți de vis scot
la lumină.
Totul este viu,
strălucitor, palpabil, carnal.
Nu știi cum și
nu știi când
o poartă de
lumină ti s-a deschis în suflet,
lăsându-te să
vezi
ceva ce nu mai
credeai că există.
Zâmbea și te-a
atins cu o curiozitate atât de dulce
s-a uitat la
tine a mirare, dar și a bucurie
că te-a văzut
și te simțea.
Când te-a
atins,
o conexiune ai
simțit,
ca o comuniune
de nedesprins,
de parcă erați
legați și născuți odată.
Între două
puncte se ascunde totul.
Un nume de
alint din lumină, două diamante negre
responsabile cu
cea mai luminoasă invitație
- de a păși pe
o cale nicicând găsită,
cuvinte ce-ți
exprimă sufletul, așa cum este dat,
un zâmbet și un
râs despre care
nu știai că
mai poate
exista în lumea
de care tocmai
ai hotărât să te despărți.
Când nu mai
credeai că există
cineva care să
poarte veșmântul croit de visul tău,
ai luat o
decizie - să nu mai cauți
și să pleci
încet-încet,
dar, uite,
dintr-odată, o vezi înveșmântată cu el
și-i vine
perfect!
Nu ți s-a mai
întâmplat
și încă stai și
te freci la ochii sufletului și-ai inimii,
întrebându-te
de-i adevărat
și nu o
nălucire sau o încercare.
Îți acordezi
simțurile
la trăirile și
vibrațiile trimise,
atât de
dramatic simțite uneori,
o recunoști pe
cea pe care-ai căutat-o o viață,
și te întrebi mereu: De ce? Și-abia acum?
Da, o
iubești... așa, cu toți fiorii de iubire neîncrezătoare, câteodată,
și-ți trece
teama când este lângă tine, cu tine,
și-i vezi
zâmbetul și ochii strălucind
mai mult decât
orice poate fi pus în comparație,
și râsul de
copil fără de prihană...
și nu te mai saturi,
și visezi din
nou anesteziat
de aroma
opiului iubirii ce i-o porți,
și-i
mulțumești,
și nu mai poți
să-ți dorești altceva
decât veșnicia
iubirii.
Fericire atinsă
cu vârful degetelor...
~*~
IRINA LUCIA
MIHALCA
23.06.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu