Vasilica Grigoraş

Vasilica Grigoraş – Haiku

Haikuul zilei – 23 decembrie 2017

steagul arborat

de florile mărului –

speranța în plop

(Vasilica Grigoraș)

        Calitatea cea mai remarcabilă a poemului de mai sus este faptul că folosește în fiecare dintre părțile lui o expresie.

Este bine să nu mergem mai departe înainte de a lămuri ce se înțelege din punct de vedere lingvistic cînd vorbim de expresie. Genul proxim este îmbinarea de cuvinte (unitatea frazeologică, sintagma) fixă, adică aceea în care sensul, unic, se păstrează doar dacă înșiruirea cuvintelor rămîne neschimbată. Diferența specifică prin care se deosebește de locuțiuni sau cuvinte compuse este expresivitatea sensului. Albul ochiului (cuvînt compus) este un nume pentru ceva bine precizat, a băga de seamă (locuțiune verbală) este o îmbinare care se comportă ca un verb și și-a cam pierdut expresivitatea, de florile mărului (expresie) se folosește doar pentru sensul său figurat – degeaba, în zadar, de pomană –,  greu de motivat prin sensurile componentelor.

Recurgînd la expresia de florile mărului, autoarea nu s-a rezumat doar la a reitera ideea de gratuitate a unui gest, ci, prin felul în care a plasat-o, a mimat și o imposibilă înălțare a unui drapel aninat pe fragilitatea, acum înțeleasă la propriu, a unor delicate flori de măr. Expresia, rămînînd autonomă, cochetează și cu o integrare gramaticală într-o îmbinare de cuvinte mai consistentă. Sensul final însă bate mai departe, gestul este demascat și la propriu și la figurat ca unul nu atît zadarnic, de o inutilitate poate naivă, ci ca unul mai mult ca sigur interesat și ipocrit.

Fățărnicia însă, acum o putem spune pe față pentru că arborarea steagului a fost dovedită ca o înșelăciune, compromite viitorul, nădejdea că patriotismul afișat ar fi unul autentic. Speranța în plop vrea să spună că ea e imponderabilă, aeriană, inconsistentă. În mod ciudat, expresia, altfel extrem de cunoscută și vehiculată, nu există nici în DEX, nici în Dicţionarul de expresii şi locuţiuni româneşti.

Frumusețea poemului constă, pentru mine, în felul în care obiectivitatea celor două expresii construiește cu detașare un dialog profund mîhnit. (Corneliu Traian Atanasiu)

Vasilica Grigoraş – Senryu

primele ştiri –

două vrăbiuţe-n zori

toacă liniştea

(Vasilica Grigoraş)

La prima oră nu le tace gura, toacă verzi şi uscate, aceleaşi de ieri şi, cu siguranţă, şi cele de mîine. Pălăvrăgesc, flecăresc, pentru că, evident, e vorba de o alegorie, de o mică fabulă. Oarecum inocentă, pentru că şi ciripitul lor de vrăbii gureşe este mai degrabă inofensiv. Tulbură doar tihna dimineţii. Cu duhul blîndeţii, îngăduitoare, autoarea nu pune la inimă, îşi cultivă doar seninătatea… (Corneliu Traian Atanasiu)

Vasilica Grigoraş – Dorinţă târzie

aş vrea

ca toamna

să-mi fie primăvară

şi pletele-mi aurii

să se deşarte

în vii vlăstare

lacome de vâlvătaia

sevei graţioase

ce se înalţă

până în creştet

de tresaltă şi stelele

ca focul

în căpiţele de fân.