CON FESTA ET CANTO
Petru Cercel – Doina Boriceanu –
Florin Costinescu – George Anca – Tobias Burghardt
RUGĂCIUNEA ITALIANĂ
A LUI PETRU CERCEL
[textul original]
Potentissimo Dio del sommo, et imo,
Tu che creasti il ciel, la terra, e’l
mare,
Gli angeli de la luce, et l’huom di
limo.
Tu che nel ventre vergine incarnare
Per noi volesti Padre omnipotente,
Et nascere, et morire, et suscitare.
Tu che col proprio sangue veramente
N’apristi il ciel, spogliasti il
limbo, et poi
Sathan legasti misero, et dolente.
Tu che con sante braccia aperte a noi
Ancor ti mostri mansueto, et pio
Per darne eterno ben ne i regni tuoi.
Ascolta, Padre, l’humil priego mio
Che supplice, et diuoto a te nevegno,
A te che ti sesti huom per far me
Dio.
Con che ti pagherò mai Signor degno
Di tanti beneficii a me largiti?
Che guidardon potrò mai darti in
pegno?
Stati sono i fauor certo infiniti
C’hai dimostrati a me vil peccatore,
Che mi gouerni ogn’hor, ogn’hor
m’aiti.
Gemme non cerchi già d’alto valore,
Nè perle oriental, nè gran tesoro,
Che tu gli hai fatti, tutto è tuo
Signore.
Tutte le cose da te fatte foro,
Ne pono in terra i miseri mortali
Pur una paglia attribuirsi a loro.
Tu con un uolger d’occhio, un mouer
d’ali
Reggi, et gouerni tutti gli elementi,
I Cieli, e i regni ciechi et
infernali,
Altro non cerchi da l’humane menti,
Altra offerta non uuoi, ch’un cor
sincero,
A te inchinato, sol questo consenti
Et che tu sia riconosciuto il uero
Dio d’Israel, colui che Faraone
Sommerger fece furibundo, et fiero.
Opere cerchi sol perfette, et buone
Et ch’ogni un lodi te che dentro uedi
Con prouidenza l’altrui intentione.
Picciolo è il premio (oime) che tu ne
chiedi
Et se poco s’osserua, tu Signore
Pur ne uuoi far d’eterna gloria
heredi.
Grande è la tua bontà, troppo l’amore
Che ne dimostri, ma di rado noi
Lo conosciamo, qual più espresso
errore
Di par ne và con la giustitia poi
La tua misericordia, con cui Dio
Ottimamente il tutto volger puoi,
Ma troppa e l’ignoranza el’fallo rio
Nostro che consecrar ti contendiamo
Un cor sincero humiliato, et pio;
Anzi (miseri noi) sempre pecchiamo
Contra te grandemente alto monarca,
E’n vanità quel che ne dai spendiamo.
Pria, Signor mio, che la tremenda
Parca
Rompa de gli anni mei lo stame frale
Perdonami l’offesa che mi carca.
Et la misericordia tua sia tale
Verso di me vil peccatore indegno
Ch’io uiua teco in ciel sempre
immortale.
Fammi, Signor, de la tua gratia degno
Non mi punir secondo i falli miei
C’hanno di remission passato il
segno.
Pater peccaui, miserere mei,
Infiamma il cor, lo spirto, et l’alma
mia
Et piacciati ch’io uenga, oue tu sei.
Tu che sei vita, ueritate, et via
Fammi conoscer che quanto nel mondo
Di bene haurò, per tua bontà sol fia.
Se felice farò, ricco, et giocondo
Di stato, et di tesor, fa ch’in
feruitio
Tuo possa usarlo con timor profondo.
Et se stratio n’haurò, doglia, et
suplitio
Fammi con Giobbe patiente, et forte,
Fammi sempre constante al tuo
seruitio
Quel ch’a te piace, o, Re de l’alta
Corte,
A me gradisce, a me diletta ancora
O sia benigna, o sia contraria forte,
Solo è l’intento mio seruir ogn’hora
L’immensa maestà tua, Padre santo,
Chi serue a te tutta la vita honora,
Et a la fin uola al Ciel con festa et
canto.
[traducerea lui Al. Ciorănescu]
Stăpîne Domn pe-adînc şi pe
văzduhuri,
Tu, ce-ai făcut pămînt şi cer şi
mare,
Pe om din lut şi nevăzute duhuri;
Tu, care din fecioară întrupare
Ai vrut să iei, Părinte preaputernic,
Ca să-nviezi şi să ne dai iertare;
Tu, ce vărsîndu-ţi sîngele cucernic
Ai sfărîmat a iadului tărie
Şi l-ai legat pe diavolul nemernic;
Tu, ce-ai deschis a ta împărăţie
Şi blînd te-arăţi şi milostiv cu
mine,
Spre-a-mi face raiul veşnică moşie;
Ascultă, Tată, ruga mea ce vine
La tine arzătoare şi plecată,
Tu, ce-ai fost om ca să mă-nalţi la
tine.
Cum voi plăti, stăpînul meu, vreodată
Atîtea bunuri mie hărăzite,
Şi ce-aş putea să-ţi juruiesc
răsplată?
Mă-nbelşugaşi cu daruri nesfîrşite,
Fiind nevrednic eu, şi cu-ndurare
M-ajuţi mereu, mă-ndrepţi din căi
greşite.
Tu nu pui preţ pe-averi şi pe odoare,
Pe perle, nici pe pietre nestemate,
Căci tot ce e, e-al tău, Stăpîne
mare.
De tine-au fost făcute-n lume toate,
Şi omul mîrşav nici c-un pai subţire
Să se fălească-a fi al său nu poate.
Cu o bătaie de-aripi, cu-o privire
Chiverniseşti şi-ndrepţi orice
făptură,
Şi cerul, şi tărîmul de sub fire.
Plăcute-altfel de jertfe nu-ţi mai
fură,
Alt dar decît o inimă curată
Şi închinată ţie cu căldură,
Şi toţi să te mărturisească, Tată,
Drept Domn al Israelului, cel care
L-a înecat pe Faraon odată.
Tu vrei doar fapta bună şi-nchinare.
Şi toţi să te slujim, căci ştii în
minte
Şi-n inimă ce-ascunde fiecare.
E mică plata ce ne ceri, Părinte,
Şi n-o-mplinim pe toată cu dreptate,
Dar tot ne vrei moşneni ai slavei
sfinte.
Prea multă dragoste şi bunătate
Arăţi spre noi, căci cu nesocotire
O preţuim, şi numai cu păcate
Răspundem la a ta milostivire
Şi-al tău judeţ, cu care plin de fală
Călăuzeşti cu bine-ntreaga fire.
Cu multă neştiinţă şi greşală
Noi ne trudim să-ţi dăm în închinare
O inimă plecată cu sfială,
Dar, bieţi de noi, greşim
fără-ncetare
În faţa ta, puternice-mpărate,
Şi-ţi risipim averea-n desfătare.
Pîn’ce Ursitele ne-nduplecate
Vor rupe-al anilor mei fir subţire,
Îmi iartă, Doamne, grelele păcate
Şi-atât de mare ai milostivire
Spre mine, sluga ta cea vinovată,
Ca să trăiesc cu tine-n nemurire.
Şi fă-mă, Doamne, vrednic de
răsplată,
Nu-mi da pedeapsă după-a mele vine,
Ce trec măsura ce-ar fi fost iertată.
Greşit-am, Tată, milă ai de mine,
Aprinde-mi sufletul şi mă învaţă,
Şi fă să vin alăturea de tine.
Tu, ce eşti cale, adevăr şi viaţă,
Ştiu că tot binele ce va să-mi vie
Mi-l va trimite sfînta ta povaţă.
Ferice de voi fi şi-n bogăţie
De stare şi avere, dă-mi putere
Cu spaimă mare să ţi-o-nchin tot ţie.
Iar caznă cînd avea-voi şi durere,
Să fiu ca Iov cu straşnică răbdare
Şi să-ţi slujesc statornic îţi voi
cere.
Orice ţi-e voia, Împărate mare,
Nespus de mult mă bucură şi-mi place,
De-ar fi spre bine sau spre
grea-ncercare.
Mi-e gîndul doar la slujba ce voi
face
Măriei Tale tot mereu, căci ţie
Cel ce-ţi slujeşte va trăi în pace
Şi va zbura la cer cu bucurie.
DOINA
BORICEANU
Ţine-mă de mână
ţine-mă de mână
şi nu mă lăsa să plâng,
podul palmelor ar da să mângâie o
umbră,
dar nu! tu eşti, iubirea mea, aici
pe-al Zilei auros prichici,
tu eşti aici, ca şi cum mai e Un Azi
şi Azi e un Mereu.
picioarele-mi trec prin glod de lună
greu,
văzduh mă încătuşează,
ochii mei au plecat în rouă,
singurătatea vremii o face amară.
nu mă lăsa de mână,
nu te-ndura de vreme,
nu întoarce capul să mai ţii în ochi
o floare,
cât de cald e acum locul...
nu-i umbră, nu e soare,
e doar o amintire
şi dorul sfâşiat, sfâşiat
care culege umbre de miresme.
FLORIN COSTINESCU
O întrebare peste lumi
Vom mai avea, cândva, unde
ne-ntoarce?
o întrebare se aude peste lumi,
și nimeni nu-mi răspunde, nu-mi...
ascultă vocea. Timpul tace.
Tu om pierdut de sinele-ți pe drum
te-ntorci în peșteri cu figuri
rupestre ,
cu ce izbânzi pierdute te-ncununi?
Cândva, te știu, tu năzuiai spre
creste,
Cu cât mai mult te-aduni, te
risipești,
sub stele ce te mint- și în cădere,
ieri te-ai născut cu aripi îngerești,
iar azi înveți- ce straniu!- cum se
piere,
Oglinzile te arată-nvins, nu crezi,
întinzi spre cer o mână și implori
te părăsesc pe rând și vârste și
livezi
și drumu-i lung din noapte până-n
zori...
2016
GEORGE ANCA
La Delhi
La Delhi pe iarnă moartea mi se uita
în gât
ieri în centrul Bucureștiului mi s-a
uitat gâtul la moarte
am revăzut-o și eu de nemaivzut o
tristețe în picioare
încă nu cădeam m-au dus Nana și Nansi
de colo colo
ori în care loc aș fi căzut putea fi
cruce
schimbarea climei zice înfocată
Mariana
anghina pulcelată pe același fond nu
e nicio problemă și nu se moare așa
dar dacă eu le-am cerut iertare și
le-am spus că
le-am iubit și am călătorit împreună
și
prin subteran nu puteam altfel
traversa
simțind că n-o să mai pot urca de
acolo
ieșisem în oraș cu 40 de grade pentru
Mahabharata
MAROC PATERNELLEMENT
pourquoi allez-vous à Rome
bottines cirées Casablanca
le train ira à Marakesch
le temps est dessiné à l’envers sur
la montre
non-inclinés parents au murmure du
cornouiller
Dieu nous mène où bon Lui semble
des mobiles sur la musique musulmane
redevable à l’Italie comme tous les
sujets de Trajane
pour rêver le repos cerisier je
prends
la clé des champs le chagrin perdu
pour l’indifférence
condamnable euphorie d’avant la tombe
un souvenir ou deux entre l’archipel
peut-être tu es un bateau m’emporter
par là
car ici je m’emporte moi-même en
blanchissant bonjour
longobardes lombardes vandales
andalousites
bistritsa de bistrots s’agenouillant
en orthodoxe
encore une plaie fleurissant dans une
peinture
de Delacroix je dessine des équipes
volantes
sur la terre de Casablanca
des nuages blancs je m’appelle Anca
………………………………………………
ceux ci lisent de moi
de droite à gauche
les lettres
non pas les mots non pas les pensées
je tourne le dos à la raison
des hommes la face vers
la prière opposée
crépuscule nuage blanc
j’ai photographié mon ombre
échappé à la patrie
je veux mourir enfant de ma mère
caille marocaine
How is joy between man and God?
"The Ode of Joy", both
Schiller's verses and Beethoven's music may surprise out of Europe, for
instance as "folklore" in a program of Korean minority in China, or
during the mess in any church in the world. Religious joy and human search for
it are subject to some gene indicating the type of God according to inborn
creed. Can indeed one change religion inherited from parents with a new one
belonging to the other? Can one live down the joy of a belief with another
quite different from the former? Has a man as Panait Istrate writes four lives
in one? Is child Krishna in Mathura, the seducer Govinda-cowboy in Vrindavana
and coachman of Arjuna in Kurukushetra war of Mahabharata one and the same god,
one and the same man? The fear turns into joy especially when music and dance,
poetry and drama, prayer and silent meditation, all beauty of the world
energizes the happening of life and death. The joy of death is not compulsory
for heroes or avatars, but an epitome of purpose of man in the world,
eventually his Dasein, with Heidegger's concept.
In fact, it is difficult enough to
follow the joy on life or in a specific culture. It is like a lie in front of
truth or sorrow. Or is it the truth itself in some momentary eternities of
perishing being? One can die out of joy, other can enjoy death of many or few.
How can be conceived the joy of a murderer? How can be compared to the joy of
the victim? If everybody kills everybody while God is dead what more remains
for joy? Let no human realization including self-killing seems out of joy like
a black hole.
The city of Florence is giving joy to
mankind. If only its lilies will remain after Apocalypse some joy is still
flourishing. Some girls are called Gioia. La Blache Ophélia flotte comme un
grand lys. (Rimbaud)
The Apocalypse has in its name the
very lady author of Pralaya, Kali, mother and destroyer of the world, giver of
joy.
TOBIAS BURGHARDT
EN AVAL, EN AMONT
Tout est comme les rivières,
une oeuvre de la pente.
Antonio Porchia
NOCTURNE DE SAN TELMO
L’accalmie anticipe quelque mort.
Nous sommes seuls à errer le long des
vielles rues
et nous savons que nous ne laisserons
rien.
Pourtant il y a autre chose
qui maintenant nous quitte:
la douleur, la présence, l’oubli.
Restent ces bruits pareils à des regards.
Et soudain une averse mal éclairée
fouille
dans toutes les ramifications du
labyrinthe.
Toute vie prolonge le rêve.
TESTAMENT D’UN CHAUFFEUR DE TAXI
Je suis né sur le siège d’un taxi, ou
peu s’en faut,
à un coin de rue de l’autre côté
de l’Atlantique, sans eau dans le
radiateur
ni grosse mer, où un vent de novembre
touche les lèvres fanées et danse
le tango avec quelque page de journal,
pendant une course vers un autre
quartier de l’enfance.
Chaque endroit peut être la première
sortie
comme la dernière voie d’accès. Et
l’instant
n’efface même pas les traces, les
feuilles.
DANS LE TRAIN DE L’OUBLI
L’aveugle rêve lui aussi, quand il a
des rêves,
mais il ne dort pas tout le temps,
dans la journée
il garde ses rêves, et les bougies
du rêve allument le regard plus
clair.
Au ralenti: le bruit de la roue sur
le rail,
le secret des adieux, les arrivées
sans départ, les saluts de
l’optimiste,
les caméras lentes, perte ou voies,
presque rien pour être quelque part
en ne pas
errer partout à la fois dans le
train.
(Trad.: Rüdiger Fischer)
GEORGE ANCA
PASAJERO
El alojado pasajero
de un horizonte sin nubes
en sueño turbio nos manda
aún un poco de consuelo
Se inclina nuestra hermana
muy casta para besarle
y el duerme incesantemente
muy casta nuestra hermana
¡Alojado pasajero!
nube cayó en horizonte
sólo nuestra hermana manda
aún un poco de consuelo.
PARINIOR
Estamos en Parinior
en días de lluevas y nubes,
en delirio nos regocijamos,
echamos fuegos por la ventana,
hondonadas tiramos enjambre
a las hocicos de podencos
lobos y conejos venturosos
¡enviamos a los antepasados!
Nuestro padre, mi madre
Surgieron para llevarnos,
ramas cuando jugaban al pecho
para madurarle largo y derecho
y en un vaho invisible
desaparecieron como fundidos.
Llevo el compas con el pie,
pues, por la noche en Parinior...
HE ENCONTRADO BAUDELAIRE
he encontrado baudelaire
en tomi, a ovid
la ciudad era cambiada
el poeta endurecedo
y la mar con orilla viudo
por andromaca llorado
y tu cisne triste
con el amplio ojo de esfinge
mejor de nuevo en roma
por las calles recitarte
cambiada es la ciudad
el poeta endurecedo
¿quién llevar bengal?
hacia la dios maya
mi alma carpático
latino en himalaya
sino donde es paris
¡qué malhereux mythe!
cambiada es la ciudad
el poeta endurecedo.
ENDELIRIOS
Escultores pájaros vigilamos
esparciendo maldición por las puertas
en oído cristianos son tamizados
nosotros llegamos del inferno
antes de los tiempos
en mármol los griegos nos cortan
*
Ninguna huella mece
el camino del costumbre
la corazón desliza
sobre la manga del hombre
del delirio estremecimiento
a India en cabrios
al sol en dorado
en colores sin lecturas
mi muro de monasterias
*
Niño de bosque sin muerte
me ves lejos a la montaña
y te acercas con vida
para cambiarnos en nubes
¡regresate en la tierra!
en nuestra casa con spirito santo
extrañas el país la ciudad
desde cuando has partido
cuentas una historia con viajes
de miles años de juventud
estrellas ancianos aparecen
del eterno bosque infantil
*
Tiempo alrededor
casa a casa
día azul
vida cortada
se besaron
lejos orientes
sin pecado
generoso con la muerte
sólo una Nirvana
obstáculo por el baile
la sombra viuda
en el orizonte
lugares conocidos
para sustituirnos
hijo a dios
sin avisarlos
*
Recordarle me doy cuenta
que corro en todas partes
traspasa el camino
hacia mi, fuera de él
no te veo, cada vez más
¡vuelvete!
¡esperame!
¡transformame en tus primeros pasos!
no te oigo
no sé tu respuesta
¡escuchame en las alas de
saltamontes!
entre trapos florecidos
de la tierra
tal vez me vas a encontrar
sin vida
pediendote resucitarme
de un modo inverso
*
Hombre troyano rumano
amo a tres ojos
¡toma mi muerte y dame vida!
mi paraíso
sería aún hilo
hilo de rosa
mimale para tenerle
estirpe plateado
sería sin tormento
y sin suspiro
sería anciano
muro de espíritu de manos
de non-pueblo a pueblo
limpio aclarado
en amanecer de nieve
tomar el vigor
tengo y no quiero dar
de aqui allí
el hombre susurrado
susurrada nostalgía
*
Grito al final de vida
¡Ojala quedado sordo!
llamada será anonimato y ceniza
en completa soledad
perdido por todos los muertos
llamados en el camino
estaba bajo una estrella como yo
a una tierra como yo
*
Sion Sion y biblias escritas
en carne doina lamenta
catalolicei gratia plena
ave Maria Magdalena
después sin beber son alertos
el maíz del ceniza sería
la luz del don
juntandose en ind
Sion Sion y evangelios
en carne alma doina es
*
Fumamos dueños, boyardos bajá
sin espada en vlah
en gana de camisa
con tabaco de Alah
se abre la puerta pasa
en nuestra jaula un muchacho
buen tiempo blando vientre
cuenta y tira
*
Hago rimas en punjabi
busco a king Por
lastima de mi Gabi
mi pie es muerto
latinos basarabos
no me van a entender
pero al Hombre y a la Vieja
al Esfinge ponerme morriña
*
Bebemos un té del Dipak
olvidando la ciencia aún en Buda
hoy contigo reconcilio
con Himalaya y garuda
cuando el diario nos despertará
para yoga en ashram
de leche y rocío
copa bebíamos nuestras figuras
*
Escribir a Noica mejor a Şora
a Eliade en diaspora
como India me dejó el pelo
de la ceniza de Alecu Ghica
ellos respondrían penosamente
con gota de la Noe
infiltrada en cuarto
esperando a Danae
mi viejos toros ¡marchad!
es la resurección no hegira
*
Cielo relampague Doladar
bosques llueve en Tibet
largo sueño en un copa
libros gotando en un cuaderno
medita el cuerpo fuego
el alma y mala suerte
cielo relampague Doladar
sueño montaña Copa
¡deja la vida! ¡deja todo!
Eminescu Eliade
Llueva cerros y cascadas
y el niño que nado
LO QUE MI MENTE NO DETERIORA NO MATA
Lo que mi mente no deteriora no mata
que mentirosa es mi deterioración
matada
también mañana veo dónde
y con quién no es a la mesa
o contento de la lluvia me comeré
solo a mi
arroz musica de cinc
perro mejor costilla sobre lo irónico
grandes espadas rojos sarnas
deducido de inspiraciones dao
la grande diosa no Hecate
te he contado Medeea dea
para puntear el centro
de estudios asiáticos
¡PONETE TRUENO! ¡ESCAPATE CANDADO!
¡Ponete trueno! ¡Escapate candado!
thai soneto soninde Duinodoininde
tao diós Durga marmóreo
temblo a Santa Sofia ¡callanse los
filósofos!
monzón relampague susurra unos
tercerosmerceros Herze sin scherz
verce
de desgracia vacia ¡danela a nosotro
hoy!
ni siquiera las princesas no son
serían orquídeas ofrecidas
o quiza Fane Orfeus Poesarculeus
de los recuerdos aturdidos
¡largate allí!
abeja vieja caballo blanco ¡tenle
bien!
VOSOTRAS ORQUIDEAS LOVIDRAGI BOXEADORES
vosotras orquídeas lovidragi
boxeadores
me sentía mejor en conductas ayer
ni siquiera un sonrisa adios a
sonethai
componer el paraíso eden
Thales thalasa en Thailanda muang
sin buscar la karma según rango
paseáis he sonreido primero
pasamos rueda esparcido escudo
merece al sin-recuerdo fruta
Ravana para coger no Irod
sino parece Mara tal vez Satan
buddha arcangel bajá capitan
los rajás volverían marg
en margen de lovidrag mástil
SI INDIA LIMPIA Y ROMANIA LISTA
si India limpia y Romania lista
no sería asombrado en Thailanda
nosotros solamente lengua otros con
aceitunas
loco no por América si no por Asia
moralizada clima con un puño exorbo
¿cómo pasa la deformación del turno?
con el torno de la promiscuidad de
recuerdos
la pronunciación sin placer analcid
he precipitado con el hecho de mal
he cambiado la veneno para tu
semejanza
tal vez he acercado sin conocerte más
y me abrazas espantada
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu