MINILECTURĂ cu GÂND DE SEARĂ

RATELE SI GASTELE - Sfantul Ambrozie de la Optina

     Mi-a fost daruit un covor cu rate minunat reprezentate. Regret ca s-a neglijat a se figura pe el si gâste, caci era mult loc pe covor. Un asemenea gând mi-a venit în minte deoarece însusirile si comportamentul ratelor si gâstelor dau o buna imagine a patimilor slavei desarte si a mândriei.

Desi slava desarta si mândria au aceeasi origine si aceleasi însusiri, ele difera prin efectul lor: slava desarta încearca sa atraga lauda oamenilor, si de aceea ea se pleaca adesea cautând sa placa oamenilor, pe când mândria degaja dispret si lipsa de respect pentru altul, chiar daca este lacoma de lingusiri.

Daca are un aspect agreabil si seducator, iubitorul de slava desarta se va face frumos; el se va fali ca un gâscan, si aceasta cu toate ca adesea el nu are decât emfaza (exagerare) si stângacie. Dar daca omul stapânit de slava desarta nu este nici atragator si nici dotat cu alte calitati, el va dori sa placa altora pentru a-si atrage laudele si ca un ratoi va striga: „Adevarat! Adevarat!” (în rusa: tak! tak!) atunci când în realitate si adevarul adevarat nu este totdeauna astfel (tak). Si chiar daca adesea, în adâncul lui, nu va fi de acord cu ceva, din lasitate el va cauta sa para ca este.

Cât despre gâsca, daca ceva nu merge dupa cum vrea ea, ridica aripile si tipa: „Kaga! Kago!” La fel si omul care este mândru, daca se bucura de un oarecare credit în cercul sau, adesea va ridica vocea, va striga, va discuta, va obiecta, va insista asupra propriei sale pareri. Dar daca se întâmpla ca, într-o asemenea ocazie, acest om bolnav de mândrie nu dispune de nici o influenta si de nici un drept, el va începe cu o mânie nestapânita sa-i batjocoreasca pe ceilalti, ca gâsca ce sâsâie clocindu-si ouale. Si daca unul ca acesta are posibilitatea de a musca pe cineva, credeti-ma, îl va musca!

Începând sa scriu aceasta parabola m-am gândit ca ea este folositoare tuturor, deoarece slava desarta si mândria ne ating pe toti într-un fel sau altul. Ori nimic nu împiedica (întârzie) mai mult mersul duhovnicesti ca aceste patimi. Pretutindeni unde este revolta, dezacord sau cearta, priviti bine si veti vedea ca, în majoritatea cazurilor slava desarta si mândria sunt cauza. Tocmai de aceea Apostolul Pavel porunceste: „Sa nu fim iubitori de marire desarta, suparându-ne unii pe altii si pizmuindu-ne unii pe altii” (Galateni 5, 26). Pizma, ura si gelozia sunt adesea fiice ale mândriei si slavei desarte. Sfântul Macarie Egipteanul arata înlantuirea acestor patimi, cum ele se antreneaza reciproc si cum una o naste pe cealalta. El scrie ca ura vine de la mânie, mânia de la mândrie si mândria de la iubirea de sine. Si Domnul arata limpede în Evanghelie ca aceia care fac bine pe acest pamânt pentru iubirea de slava îsi vor primi plata aici.

Sfantul Ambrozie de la Optina, Staretul Ambrozie de la Optina, traducere de John B. Dunlop, Ed. Sfintei Manastiri Polovragi, Polovragi, 1994, p. 123-124

MLADITA VITEI - Sfantul Tihon din Zadonsk

Vezi ca via îsi da rodul sau celui care a sadit-o, dupa cum zice Apostolul: „Cine sadeste vie si nu manânca din roada ei?” (1 Corinteni 9, 7). Fiecare crestin este ca o mladita care a fost sadita în via Sfintei Biserici si împrejmuita cu întaritura Legii lui Dumnezeu, adapata cu Cuvântul Domnului si îngrasata din Sfintele Taine si de aceea trebuie sa-I aduca lui Dumnezeu, Saditorului si Hranitorului ei, rodul faptelor celor bune, adica al dragostei, al rabdarii si al blândetii, „rodul buzelor care preaslavesc numele Lui” (Evrei 13, 15). Daca este cineva care nu aduce rodul cel bun, i se cuvine aceluia a se teme de taierea despre care ne spune Înaintemergatorul: „Iata, securea sta la radacina pomilor si tot pomul care nu face roada buna se taie si se arunca în foc” (Matei 3, 10). Întâmplarea aceasta si cugetarea a supra ei te îndeamna spre adevarata pocainta si spre roadele ei, fara de care ea nu poate fi adevarata.

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 105.

STRALUCIREA SOARELUI - Sfantul Tihon din Zadonsk

Vezi soarele care straluceste placut si lumineaza întreaga lume si ne veseleste. De la soarele acesta simtit ridica-ti mintea catre cel gândit, catre vesnicul Soare al Dreptatii, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care îi lumineaza în chip minunat pe cei drepti si în veci îi va lumina si-i va veseli, astfel încât ei însisi „vor straluci ca soarele în Împaratia Tatalui lor”, dupa fagaduinta Sa cea neamagitoare (Matei 13, 43). Si de la aceasta lume vazuta, care e luminata de stralucirea razelor soarelui, stramuta-ti mintea la Cetatea înfatisata în Apocalipsa, la Ierusalimul cel de Sus, care „nu are trebuinta de soare si nici de luna ca s-o lumineze, caci slava lui Dumnezeu a luminat-o si faclia ei este Mielul” (Apocalipsa 21, 23), unde „noapte nu va mai fi; si ei nu au trebuinta de lumina lampii sau de lumina soarelui, pe ntru ca Domnul Dumnezeu va lumina peste ei si vor împarati în vecii vecilor” (Apocalipsa 22, 5).

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 63

PAJIŞTEA NĂDEJDII

Sfântul Teofan Zăvorâtul

Bunule Iubitor de oameni! Dacă peste iarbă, peste flori, peste toată verdeaţa se revarsă harul Tău cu îmbelşugare când vine vremea, cu atât mai mult îi vei dărui robului Tău ceea ce cere în rugăciune.

Căci, iată, văzduhul se limpezeşte şi păsările cu felurimi de glasuri cântă slava marii Tale înţelepciuni; iată, întreg pământul se înveşmântează în haină de flori pestriţe, ţesută fără mâini omeneşti, se veseleşte şi prăznuieşte.

Stropeşte şi inima mea cu roua harului Tău, Bunule Iubitor de oameni! Pământul semănat nu poate să odrăslească dacă nu cade belşug de ploaie: fără harul Tău, nici inima mea nu poate să odrăslească cele bineplăcute Ţie şi să aducă roada dreptăţii.

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Psaltire sau cugetări evlavioase şi rugăciuni, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucureşti, 2011, p. 32-33.

Sursa: ALEXANDRU STANCIULESCU