Mere pădurețe 48 - necenzurat/necorectat

 

Mere pădurețe 48

 

    - …în casă cântă cocoşul pe partitura scrisă de găină, albină, chiar dacă tu, Ben Todică zici şi vorba zice bine, dar nu oprindu-te la să nu mai scriu, încheind povestea Mere Pădurețe, cu acest capitol 47, deşi, în lumea celor mici li s-ar ciunta mălaiul ca la Ion Lungu, în Ciubanca. Natura, omule, ne învață generozitatea şi responsabilitatea. Aşa, de ce n-am fi cum ne cunoaştem, că suntem cum suntem, chiar dacă greul ne-ar trage înapoi, visurile, fiindu-ne la cheie, dar cornul abundenței nu-i pentru toată lumea?

     - Pavele Mere Padurete e un manuscris nelucrat care trebuie dat pe mana unor profesionisti, ca, Dan Salapa sau alti mari Lucian Blaga, Liviu Rebreanu, Tolstoi. Dostoievsky etc. sa-l prelucreze. Prima carte Cautand dupa Mere a fost prelucrata DE O PERSOANA GENEROASA CARE A FACUT-O FARA PLATA insa pentru Mere Padurete va trebui sa se ofere unul bun ca Mircea Cartarescu sa o prelucreze. Din acest motiv am adunat totul in acest manuscris ca sa ajute pe viitorul mare collaborator pentru opera FERGHETIANA. Tu arunci momeala si astepti. Asa e la pescuit.

     - Ca-n dimensiunile muzicii eu mi-am găsit dimensiune-n scris. Unde-mi aveam standardele, că profesorii, aveau propriile aptitudini şi atitudini, în granițele flexibile ale vieții, eu avându-mi manierea mea fără avea relații cu elita, că nu mă ridicam la nivelul ei.

     - Nu-ti fa griji ca Dumnezeu are grija de toate.

     - Mulțumesc pentru grija ta pentru mine, un înteres dezinteresat cum academicii şi ca pitaliştii, comuniştii îmburgheziți nu-mi poartă de grijă, ei fiind înteresați de propriul fes. Tu, mă hățeşti, tragi, în actualitatea istorică pentru a-mi da ca haznă lumina de a fi cu însemnătate, totul existând explicabil cu propria realitate neviciată de lanțul de slăbiciuni, totul fiind tras la bolobocul firescului. Alex. Dima comentează:

     - "O altă promisiune de la Guvernul liberal, dar o altă promisiune care n-are nici după luni de zile: rezultat, ca în cazul măştilor care nu le-au mai primit niciodată oamenii nevoioşi, că una-i a promite şi alta a şi face cum Dumnezeu dacă a zis a şi făcut pămàntul şi pe om ca să fie de cuvânt şi cu rost artist.

     - Multe și frumoase imagini (in Mere pădurețe 47). Trebuie citit cu încetinitorul ,  așezat în fotoliu cu o cană mare de cafea pe măsuță. Ceeace este de admirat în ceeace scrie Dl. Pavel Rătundeanu-Ferghete este plimbarea prin întreaga literatură română, cu citate, plimbare și prin beletristica universală, cu o precizie matematică. Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu

     - Eşti prea generoasă, dar trebuie văzut dincolo ce se vede, că Ben e cel care aranjează filmic scenariul care el regizează, cum nimeni n-ar face-o cu valoarea lui ca şi cum la el nimic n-ar fi greu fiind grozav eseist ca din puşcă şi cu simț critic, el venind mai de acasă, în modestia lui având ceva, în capul lui, că el nu fură nimic de la nimeni, dându-şi chiar silința ca să fie bine celorlalți, la înalt nivel ca Răzvan Marin care vrea să reuşească, în Italia, impresionând neținând cont de ce zic ceilalți mizând pe El, atlet, în devenire, el aducându-mi mare bucurie întodeauna, cum alții nu ştiu s-o facă de basm, el parcă cunoscându-mă dintotdeauna şi şi şi, din start. Să faci doar ceea-ți spuii, zice şi prințesa Daiana. Tu ce zici de o astfel de obligație? Doar scriind, îmi aflu astâmpăr şi linişte, dar tu? Nu ştiu dacă pe Vica eu o ştiam iubii mai bine ca cetera cu arcuşul pe strune, în patria cu pasiune şi a înțelelepciunii limbii române (scoate bobii lele şi-mi ghiceşte pe cine ea, Vica, abitir iubeşte şi de anume, culme, pe cine aşteaptă ca pe Tudorel, om de câine? Cine-i greu, cu greutate, pe lume, realitate, că nu-i cum se vorbeşte, că pământul nu se sfârşeşte, nici prin Pavel, că şi după el rămâne ca să se circule liber, inspirat  ca să arătăm colorat cum suntem vizibil!  Cum? Fiecare e cu ritualul său, plin de energie şi eficient, în atenție ca să se rezolve socio-ecuație, că-i auzi cântecu, pentru omul care a trăit până amu, să-şi stâmpere inima gândind cu dorul şi dragostea ce face pe sub pola măgurii, cândă colțul ierbii şi mugurii şi ghioceii, înfloare, binecuvântare şi inima cu focul ei. Cum ai ajuns, în larg de biserică, pe Arcă cu macro-moluchelar, cu un Sano-plus floral, ieşită din comun ştiind, c-ați relizat ceva într-un dulce de om, durerea de nici un fel netrecànd de la sine, cum nu vă vine să credeți? Viața e un miracol, că nu ne băgăm cu buldozărul, în spectacol, în realizarea aparte, personală, în frumos şi fascinant, că ce însemnăm noi pionii, din lumina de grădină ca să fie toată lunea ca o albină roind din stupină, când dacă ideea e bună, în discreție totală?. Viața ne-a chemat şi ne-a unit, în unire, prin iubire. Era un rol crucial ce aveam de jucat cu crucița, Vica mea. Era treaba şi numai treaba mea. Eu nu poți să-ți cad, Ben Todică, că-n ciuda unor impedimente, ingrediente, fizice, eu tot am să continui să scriu la Căutarea fericirii şi am să mă purific, în purgatoriu, rai şi am să sufăr de stare de bine. Tu ce-ți aminteşti de prima zi de şcoală, cu mirosul de carte proaspăt tipărită, simțindu-te, într-un confort al bucurii care s-ar putea să nu-l mai simțim? Contează să nu trăim degeaba, chiar loviți de viață. Orice cântec are şi descântec şi nu-i de joacă, chiar, în: jucăuş, îs jucăuş şi lumea-mi zice: pițiguş. Important e educația, grija educatorilor şi a părinților, mare bubă.

     - Este multă filozofie în poeziile lui Lucian Blaga, Se citește  ușor, dar se gândește greu. Eu îmi dozez bine timpul de a muncii= de a scrie,  de a dormi și de a mă ocupa de casă, 8, 8, 8,  Ce este mult obosește, dă calitate îndoielnică și ,, strică” la sănătatea de toate felurile. Se indică cele  trei 8-uri, 8 ore somn, 8 ore  ocupație= munca sau scris, 8 ore ocupații  fără solicitarea mare a trupului și a minții. Tot binele, MRC

     - Da, chiar vara de plină vară cu Papaiani/ în Haiducii lui Anghel, 7 caii, Florin Piersic, un neaoş de la Cluj: cuțit, cuțit, pe tocilă te am ascuțit, la tocilă pe petroi, să tai capul la ciocoi, mi mai drag, în film, cum se împleteşte narațiunea, că Eugen Barbu are socotelile lui ca toată lumea, îşi mână rândul şi culmea culmii, viața se cerne ca-n viață.

     - Oamenii sunt plămădiți din vise și realitate, Fiecare dintre acestea două ar fi bine să fie în echilibru.

     - Impertinent acuma, în clasă nu mai miroase a carte, ci a spirt şi a dezinfectanți şi torul nu mai pare cum o fost nici chiar o zi la alta, peste tot ți se ia tmperatura, se poartă mască ca la bal mascat, îți trebuie ție şi un doi la Geografie? Cum arăt de ce sunt, înstare, dracu să mă ia şi dracu-n speranțe nu mă ia. Ce mă scoate din insuportabil, incorigibil punând virusul, în izolare? Ce incorigibil, că ceva m-a corija (am zis, că mă duc la Osoiu, dar a venit Tinu din Jurca şi a fost viceversa, altceva, având dragoste pentru profesia de veterinar, că are un porc bolav şi cum să las pe om necăjit ca acel copil din Sadovianu, cu porcul bolnav netratat, că nu puteam să-l refuz, eu pentru nimeni neavând:

     - "Nu vin, descurcă-te!" Nu luam pe "nu", în brață şi Val-vârtej eram îngăimăcit deşi din cauza scrisului mâna, îmi era armoțită şi mă dorea, dar asta nu mă împedica să însoțesc, în Jurca pe Leontin Todoran, c-avea porcul... şi trebuia să-l tratez şi fără a decurge la ce aveam de făcut, asta m-ar fi justificat aş fi avut sens şi satisfacție, chiar dacă aiasta era şi mă făcea inteligent autentic şi eficient dezvălyindu-mi zâmbetul din priviri convingându-mă, că, în astfel de acțiune fac bine arătând o viață sănătoasă, în felul nostru omenesc şi românesc de a fi perfecți? Chiar eu mă salvam pe mine însumi dovedindu-mi că a face bine devin om (ce se întâmplă, mă, în extremul serios şi sănătos? Cu un om nu procedăm astfel, că nu toți sunt bolavi de covid, dar noi spunem c-ar avea, dar cum naiba? se explică, se întreabă doamna doctor Pop? Nu pot să accept ce-i deprobabil la noi, că dacă ajungi, în spital, Doamne fereşti! Eşti ca arestat. Familia nu-ți este informată, telefonul, îți este confiscat la internare, deşi nu eşti la închisoare şi alte neajunsuri te sparg pe muchie de cuțit Mihai Beniuc, Mărul de lângă drum,  Alexandru-Doinaş Andrițoiu, Mistrețul cu colții de argint? În sistem totul trebuie remediat şi dacă e greu, conform situației şi cauzei, carma. Existența ni-n pericol? Ceva, din esența lucrurilor ne scapă (dar ce? Asta o vom duce cu noi, în mormânt?) Pregătiri pentru înnceperea cu emoții a anului şcolar: 2020/2021. E o întreagă nebunie. Ce-mi doresc, dejaba spun, propun, nimeni nu ia, în seamă, serialul Vlad, tot când vor cei de la proteve, îl transmit întrerupt de publicitate, făcându-l să naibă nici o noimă, sens, din cauza deselor întreruperi. Îmi fac griji, pierdere de vreme, pentru că ei mă insultă considerându-mă un nebun/ naivă, cum se scapă şi zice şi bunul Lucian Gruia, un critic activ, prezent pe la târgurile de carte, ocupat cum s-ar zice. Orice-i semnificativ şi merită osteneala, nu crezi, chiar dacă-i nasol? Nasolă şi pe viață a fost şi întâlnirea mea tocmai cu Vica (Ceva nu era pe potrivă, dar trebuia -o fac, ca atunci, când, în valea Sâmpetrului scoteam pe dracu din apă aruncând banii care tata mi-i dase şi mă mânase să-i cumpăr țigări, însă eu dac căutam, drac aflam, eu în apa moloasă pierzând banii, că i-am aruncat, în loc de piatră. Copilăria, dar şi cunoaşterea lui Vica, era viața pe gustul meu. Era de pomină ca doina anume română. În noi, în fiecare din noi e efortul educativ a părinților, al profesorilor, deci efortul aparte, chiar şi hainele fiind pielea noastră, uneori, când se rup, e o supărare, că-i scutul nostru contra intimperiilor ca o îngrijire a noastră, provita adjuvant, un bio şi când musca bâzâie, o protecție, în fața celor mai stringente probleme, paza bună ca să nu ne înghesuie piza rea/tu, ce zici, că stai să vezi ce-i cu femeia cu cravată neagră? Vica avea probleme cu fertilitatea? Era văduvă de 8 ani? Acuma viața începea să fie mai frumoasă, cu egalitate de şanse să nu rămână stearpă. Geneologii ce au de spus, ei rezolvând multe impedimente, ei şi-n cazul lui Vica având un cuvânt de spus ca specialişti, nu credeți? În Dej Vica, îl cunoscuse pegenicologu Dragoş Ciuciu care o supraveghea pe Vica, când născu pe Daria, pe mine neglijându-mă, în salon zoliți, că o doamnă care năştea deodată cu Vica având plodul, copilul, cu gâtul înfăşurat sufocator, în jurul gâtului... Eu ieşind din spital mă oprii la Restaurantul Someşu, unde-l îl întâlnii pe Sandu Mureşan, din Osoiu, ginere la cei de la Găvrilă, lui Almaş Iulian care mă duse peste noapte să dorm, în Dej pe Dealul Florilor unde locuia şi Bico, taurul, curvarul ungur Laszlo ajuns după revoluție la Timişoara Episcop, de mare vâlvă la catolici, el ieşind, în stradă, Doamne sfinte, prorevoluționar! copilul avea înfăşurat în jurul gâtului, cordonul ombilical! Lui Vica medicul Dragoş Ciulu:

     - "Dacă nu poți să-ți naşti pe Daria, te ducem pentru cezariană". Născu natural, fără intervenție chirurgicală.

     - Acest roman ,,Mere pădurețe”, este o adevărată cronică de familie. Sună frumos, MRC

     - Vroia dulcea copilă Vica un copil măcar cu mine şi o avea pe Daria-Loredana, la 10 ani diferență după ce născuse pe Teodor-Flaviu.

     - Eminescu ar fi avut cu Veronica un copil, însă îl pierde, leapădă.

     - Ce a fost nu mai este fermecat pitoresc ca frescă, în calitatea noastră ca negație a negației ca sănătate şi calitate şi excelență, să ne susține structural molecular, în stilul de viață, că peste tot oribil e durerea pierderii cu regret a frumosului, că ieşind afară astă noapte afară, că n-am apă la baie cad, alunec pe trepte şi mă lovesc pierzându-mi echilibru nesusținându-mă pe picioare ca şi cum iar ar fi reapărut accidentul vascular, deşi mai am elasticitate, că am fost neatent la mers, în mod natural şi putea fi şi mai rău, că mă doare cum m-am zdrobit oreginal şi dacă activitatea nu mi alterată din cale afară, Benule. Viața are o dinamică. şi dacă noi nu suntem cei mai buni, în echipa națională. Ce ne face să trecem şi de acestă vreme? Ce ni de folos încrederea (la ce ni bun optimismul făcând ceea ce iubim?) Pe strada amintir, cu iubire am fost cu Vica şi am aprins focul iubire cu sens de cântec şi dans, lui Vica plăcându-i să se mişte vie. Sepepişti, şoferi, încalc legile, ducând pe domnul ministru; cu ce drept sunt ne demni, ei nu sunt cetățeni ai României? Se amestică să-l apere şi Iohnnis, ca şi cum n-ar avea resposabilitate față de ce se întâmplă rău, în România? Pesepiştii de ce nu respectă legea? Tot un fel de securişti care conduc maşinile cu miniştri care pot orice, nu cred, că n-au drept să facă accidente şi dacă li s-a urât cu viața.

Motto:"Sufletul omului este cartea tuturor religiilor şi nu poate fi înlocuită" (Teodor Dume).

Hotărât lucru noi am ales lucru bine făcut şi viața, nu ca nenorocitul de ministru Lucian Bode, din Zalău şi şoferul care mâna maşina nebuneşte, de capul lui şi se zice, că ministru dormita ca să-l scuze, că era de-a lui Orban Ludovic, liberal. În gricolanda asta politică e cam debadandă, cu toții-s carierişti, înfometați ambingu de putere, chiar făcând dilectant ce fac de-a moca, pe drum greşit, că nu-s coerenți şi corect evident iubind pe semeni, însă nici pentru elevi ca să nu se îmbolnăvească, dar nu sunt pregătiți să-i protejeze, în funcție de starea de sănătate a copilului. Autonomia e bună, dar ținută sub control. Multe lucruri sunt imposibile-n România, zice un candidat pretendent, pentru Primăria genereală al Bucureşti-ului din partea ProRomânia. E o ceață, o bâlbă, haos, să nu uităm, neisprava guvernului şi a preşedinției privind începerea şcolilor a elevilor, că-s după ureche, în lipsa notelor muzicale. De ce nu suntem ca rinichii care curăță organismul şi pădurea care oxigena cu verdele ei atmosfera, să curățim societatea, pentru a trăii sănătos, fără virus şi fără corupții capitalişti?

     - Toti cei care sunt in pozitii de conducere si nu respecta natiunea si pe cetatenii ei, sa fie imediat internati. Asa ar proceda rinichele tarii.

     - Nu ce era atâta de înteresant la încrezuta Nina Casian, care uneori crezi că merita vre-un ban, că fără a se explicca ce-am fi înțeles, ea neavând cum fi ca Ovidiu exilat, în portul Euxin? La mine se explica, că eram mai greu de cap. Ne-am fi altceva, mai fain, dar scrii, cum, îți vine, că nu era mai sus decât cei rămaşi, în țară: verde de albastru ca Nichita. Dorința de a scrie e imensă psaliică şi bizantină. Te mobilizezi cu perseverență pentru a fi viu zi de zi. Aiasta-i o bucurie enormă. A face bine e de sorgintă română, o continuitate, din vechime provita şi cu renume. Întot e Dne-zeu, soarele cu razele ca s-adune binele, ca să nu ni se gate zilele pentru a ne ieşi, cum te aştepți. Vom realiza ce va fi.  Mi-ai dat liber să fac orice, schimbându-mă ca un copil, cu stilul meu de viață, deschis, conştiință către bine şi excelență, dulce şi prețios mai diferit şi distinct,eficient şi convenabil, cu răbdare. Tu, cum ai dat de trăirea culturală oferindu-ne valoare, cultura neamului. Miclău eşti un îmulțit, în har ca om potrivit la locul potrivit sfințit.

     - Dragă Prietene PAVEL RĂTUNDEANU FERGHETE, Cuvintele tale îmi vin ca niște vii nestemate, pentru care îți mulțumesc frățește, omenește, românește în româneasca Dacică! Cu prețuire, Ionica din Gepiu

     - Să ne gândim la nevoia de noi la ai noştri. E anotimpul, începerii şcolii. Apropo, ce amintiri vă năpădesc, în senzori, cu ce sentimente şi dulci aduceri aminte? Afară e un bine atmosferic, c-a fost totul drăguț răcorindu-se, că şi fata din Carpați e şcolăriță sau voi nostalgic ce aveți de spus? Cu toții sunteți dintr-o carte, pierdută, nescrisă încă; ce vorbe puneți dumneavoastră, în ea ca mărturie, c-ați existat splendid şi planetar, în existențial?

     - Un rãspuns la ,,Nimic nu se amânã...” Melania Rusu Caragioiu

- Mai nou se suflă şi-n iauurt, că fiecare e mândru de mândria lui. "Nu-mi place patriotismul prin camuflaj," declară războinic Grigore Leşe la o vedetă populară. Toată prezența lui Vica, alături cu mine, era un întreg spectacol surprinzătoror care cine mai ştia ce-i asta înafara de fugitul, emigrantul fără voe, a lui, Ben?

Amândoi eram,

în prospețimea naturii,

cu poveşti de iubire.

 

Anii vieții, nu mai revin şi noi ne făultăm să nu mai fim. Anii trec, trece şi a vieții tinerețe, cu ce-i frumos şi Hristos. Şi cine şti mai bine ca mine? Să ai dreptate, Ben, e o virtute, o realitate ca să mergem înainte. De ce adevărul ne zbârleşte păru? În doi cu Vica-n tango era armonie spirituală. Eram impresionat de Vica. Dar ce să m-ascund după măreția vorbelor? Unora li se fâlfăie de ce zic/mai degrabă exprim ca mine mai aparte furat de sens, că şi eu notam naiv, fără nici un talent nativ, cum zicea Alex. Ştefănescu, că l-aş moşteni ca scriitor natural luminos şi popular. Modul ei de viață era cu stil, stilat: drăguț şi finuț ca la ea acasă, ea, Vica, nici o dată nefiind plecată-n vacanță, cum ai făcut-o tu şi Ming, dar aborigenii nu s-au lăsat cunoscuți, în discreția lor. Nu ştiu câți îşi mai amintesc vorbele lui Vica:

     - "De ce să irosim efortul alora provocând durerea?" Punea suflet, în ce făcea Vica, munca zicea e perseverența şi adoua natură, lumina nostră, o frumusețe şi noblețe de om de bine. Dacă cineva se va întreba ceva despre Vica şi tot e bine. Radu Beligan tot vorbea ca un maistru despre descoperirea arheologică acvatică având habar de însemnătatea istorică prestigioasă al vestigiilor. E anotimpul, începerii şcolii. Apropo, ce amintiri vă năpădesc, în senzori, cu ce sentimente şi dulci aduceri aminte? Afară e un bine atmosferic, c-a fost totul drăguț răcorindu-se, că şi fata din Carpați e şcolăriță sau voi nostalgic ce aveți de spus?

     - O vară strânsă în restricții și cubotnita, o vacanta din care priveam cu temere spre 14 septembrie, cu Covid, fără Covid, și, iată, nici acum temerile nu sunt risipite... Covidul, aceasta moarte plutind în aerul permanetei, ne scoate din mințile firii obișnuite și ne bagă în alte minți, mai sofisticate, mai prea noi pentru BIOS, pentru acel BIOS tradițional, de la natură, de la Dumnezeu... Trăiesc. Trăiesc și plâng, l-aș parafraza pe Labiș, în Moartea căprioarei...

     - Da maestre Dan Salapa, da şcoala cu toate, că n-am nimic contra, nu începe. Nimic nu-i un bine, fir-ar să fie, nu-i nici un semn de bine guvernamental cu endrofine care mi le dăruia generos Vica cu buzele şi țâțişoarele lui Vica care se lăsau sărutate şi mângâiate dându-mi fiori, însă acuma-s doar amintiri, că Vica nu mai e, însă nici anul şcolar ca un sărut adolecentin nu va fi doar, în vis, începerea anului şcolar fiind planificată pentru o altă dată, părerile fiind incercerte şi diferite, în schimb a naibii votarea va avea loc, că înteresul poartă fesul, deşi frica ar fi  trebuit să stopeze distrugerea, tâlhărirea şi decimarea pădurilor, a spațiilor eco-verzi.

     - Copiii nostri nu sunt rupti doar de familii Pavele, dar chiar si de experienta copilariei noastre de elevi.

     - Tu, de ce-ți aminteşti, felie cu felie, din copilărie stil Ion Creangă, sănătos ca clipe de aur, cu plin de viață bell-vede, în mai multe feluri, bănățeană, în bonus erotic, cunoscându-vă osânda, sorta, cum ar spune bătrânii, bunii noştri într-un prim sărut, că Doamne dulce minune mai e (pentru Eminescu floare albastră, Veronica Micle, metaforă, că priveşte-mă, în ochii mei şi oglindeşte-te-n ei ca un tur al României, o mare frumusețe cu noblețe, cu ale noastră tinerețe? Spirit tânăr sunt ca un burete, dar dacă nu se deschid şcolile, pe ce tablă şterg? Nimic nu mă încurajeză mai ales, că nici Vica nu e pângă mine, modestă şi penelopă: veneră şi madonă ca-n viața lui Eminescu diferit, c-aşa cum suntem schimbăm lucrurile înțelegător calculat şi, în siguranță, ca oricine, că dragostea şi încrederea, în Vica, nu mi se schimbă, cu ea efortul nu mi-l risipesc. Nu-ți şade bine, când plângi, chiar moartea căprioarei, că nu demult tare pe piață guvernatorul Ludovic Orban a declarat, ca un bun leac de pus pe rană, a declarat, cu egalitate de şanse, mulțumitor, că-n 14 septembrie se începe şcoala, cursurile atât de necesare umanitar să ne păstrăm echilibru, bunul simț, în şcoală păstrându-ne sănătatea, aici fiind mai feriți de covid (asta până la contrar?)

     - Stimate Domnule Pavel Ferghete, sunteți f. bogat în idei, Cine va citi ,,Mere pădurețe”  se va bucura și poate va afla și lucruri despre care nu a auzit, Cu stimă, MRC

     - Adevărul trebuie ştiut diurn şi nocturn trebuie ştiut ca să poată fi eliminat răul din viața cotidiană. În tot e un fierbinte, atenție e bibi şi arde, nu-i de jucat cu focul! Nu ne pricem toți la toate, că n-avem cum. S-aveți parte de bine ca să vă aduceți aminte de mine!

     - Da unde pleci?

     - Oare cum a fost, în liceu, cu ce simțăminte şi sentimente, dar tu Miclău, în şcoala de maistru? Cu frumosul specific va începe şcoala. În noi e o luptă provita, în nevoia de a exista.

     - Nu stiu cand vor mai fi asemeni profesori dedicati, sinceri si cu credinta in meserie si om - poate niciodata. Suntem prea avansati si digitalizati pentru asta. Vom fi educati prin “cip” precum calculatorul.

     - Ne adăptăm indiferent de situație.

     - Pocneste din bici, ce mai astepti frate Pavele! Iiii, Haaa ! Caii popi !

     - Ce-i asta, pentru ce?

     - Pentru tehnologia digitala!

Un veteterinar după intervenția lui medicală/ kirurgicălă, mulțumea animalului şi lui Dumnezeu:

     - :Mulțumesc, că trăieşti !" şi era nespus de bucuros, că salvează animalul/ omul. Dorea la tot şi toate binele ca pâine de o ființă, ca om de omenie, călăuzit de iubire.

     - "Mulțumesc, că trăieşti!"

     - Pe zi ce trece imi pare din ce in ce mai putzin rau ca o sa plec de aici. Singurul regret sunt femeile pe care nu am avut sansa sa le cunosc.

Se conta pe faptă ca pe sanoplus o trabă bună ca sufletul o carte a tuturor religiilor/ binelui, că vremea după cum vremuieşte se cunoaşte după vânt şi omul după cuvânt. Totul la noi e drăguț, când trăia Vica cu armonia ei luminosă şi cum ştiți şi nu, că nu erați alături de mine să pipăiți şi să simțiți olfactiv, prin cele cinci simțuri cine-mi era consorta, cea pe care iubire o lăudam într-atâta. Ce naiba tu eşti afemeiat intrusule, despre care a scris Marin Preda serios şi afectat de splendorile vieții de Erich Segal, un american îndrăgostit să scrie mai lapidar, decât acest palmoliv, scriitor român cu tot ce-i mai pur şi omenesc, inspirat din satul românesc ca cel desculț, Darie, Zaharia Stancu cu stil altcum, liric, ca iubirea oamenilor din care rezultă, se nasc urmaşii-urmaşilor ca stăpâni ai vieții calculate şi relaxate, cea mai de seamă lucru, esență, la români fiind caracterul, supremul şi dreptul de a fi, prin talentul tău.

     - Ai vrea sa ma planga homosexualii dupa moarte?

     - Tu eşti viceversa refăcut psihic, mândru că eşti român. Dar ce zic eu, că nu o ştiu mai bine ca tine care uimeşti ca vedetă. Tu poți scrie o poveste despre copilăria ta pur şi simplu şi m-ar bucura corect şi perfect.

     - Cred ca esti psachic, chiar la asta m-am gandit de cum m-am sculat. Sa scriu despre viata din Ciudanovita.

     - Tu eşti o culme ca om, că jinduieşti după Afrodita chiar dacă ne condiționat, în descoperirile arheologice a rămas, nu ştiu cărui fapt, fără brațe; Tu cum, îți explici, neastâmpăratule, atlet al gândirii? Cândva, undeva, e greu de egalat, că surpriza e mai surpriză şi fără Andreea Marin, în tine fiindu-mi speranța, crezând tu, în visul tău şi să mergi mai departe, că nu renunți la visul tău, iar eu la visul meu, reuşite, că tu ai resurse, că eşti fidel spațiului de lucru. Fără prea multe detalii, în iarna lui 1985, o femeie este mâncată de lupi, se zvoneşte (pe Dealul Panticeului s-ar fi răsturnat un aurobus şi nişte femei coborând ele ştiu cum necum, gălăgiioase ga, ga ca gâştele, au luat-o pe jos către noi, că stând pe loc ar fi înghețat şi nu era cea mai bună soluție, dar mişcându-se şi făcând drumul pe jos ce generoasă glorie-victorie). Deabia vreau să văd cum ți-o evadat simțurile, în Ciudanovița, că ai o forță spirituală a ta, o magie care n-a fost scoasă din pălărie, ci dintr-un centru minier fiind apăsată pedala educației, altfel, în regim comunist, cât casa Scânteii, cu program de a fi om, pentru oameni. Tu, ai/ mai ai un strop de inspirație?

     - Oare cine ar mai fi interesat in amintirile noastre?

     - Curios, vreau să citesc, scrie, că-i numai bun de pus pe rană şi apoi cum ai cunoscut-o pe Ming, deşi asiatica e diferită de noi europenii? Noi de noi, că face senzație, că-i altă mămăligă cu brânză / mujdei, cum îi plăcea lui bunicul, Viorel Ferghete zi de zi ca mic dejun pur şi simplu.

     - Suntem cu totii stele asfixiate ca sa nu zic exterminate.

     - În Veterinarul film serial korean, începea fenomenul dragoste pur şi simplu: "Ăşa simți, că eşti bărbat, că pur şi simplu simți ceva, în templu inimii pur şi simplu fără a fi o pierdere de timp, ci-i ceva plăcut (Tu, Ben ce ai simțit, cum adică, că nu-i o rutină: "zborul de albină, zbor din floare-n floare, un distinct grăitor şi un elegant fără egal). Veterinarul şi-a luat viața-n mâini.

     - Tu simti totul.

     - Debia vreau să savurez binele şi ce o mai fost, în copilăria ta. Tu, scrii cu o stare de bine ca român care are talent.

     - Toti avem talent insa suntem comozi…, ca sa nu zic altceva.

     - Toadeauna e bio-brio-bingo, când la Pavel, extraordinar se termină cu bine, cu valoare şi inteligent fără pretenții, în socio-ecuații.

     - Trezirea din 3D in 5D Omenirea se scoala din materialismul asta idiotic si va incepe sa-si traiasca cu adevarat viata. In libertate sufleteasca nu doar fizica. Cineva sa te stranga cu drag la piept fara cuvinte, nu o caruta de legi si reguli. Am uitat ca Dumnezeu ne-a stabilit "ca suficiente" 10 porunci.

     - Tu eşti tu, dar frumusețea vieții lui Vica trece peste granițele timpului, ea trăind, în timp, cu experență care o maturiza, în de cursă lungă, însă la noi de ce şi la ce să fim atenți?

     - Pe masura ce avanseaza stiinta si civilizatia de azi tot mai mult ma bucur si  abia astept sa ma duc dincolo sa ma intalnesc cu Decebal. Trump este nominat pentru Premiul Noble de catre Evrei.

     - Ceva-i Sucă-om sucit. Vica mi-a oferit numeroase bucurii, s-a oferit de iubit cu răbdare şi de binecuvântare, în România întregită, profundă şi mare, cum zice aromată Vasilica Grigoraş, zice ca o sărbătoare importantă, savantă. Cu astfel de guvernanți e cum întorci mâna, tu Dane ce mai zici despre editură, că doar nu-s, în concediu pe viață (nu se şti nimic sigur de Psalmii lui Pavel? Editura Sitech ar fi rezolvato. Care vi cuvântul, domnul Dan Şalapa; ceva plăcut n-aveți să-mi spuneți punând starea de pandemie deoparte? Cum ieşim din ipocrizie, din tam, tam, bla, bla?...

     - Da şcoala cu toate, că n-am nimic contra, nu începe.

     - Noi nu respectăm ce ni se impune, că e un trist. Doar tâmpenia şi tâmpiții afirm, că buzele lui Vica ar transmite microbi, deşi eu fizic n-am teamă de nimic, nici de pandemie. unii ce fac, trec peste cadrave, dar cu ce preț, că mor oameni ca să-şi facă mendrele, deşi e necesar să fericească națiunea lor, într-o nouă ordine mondială a pâinii şi păcii. Unii-s cu dezbină şi conduce/ adică şi te îmbogățeşte, că ce şi la ce să-ți piese de plebe, norod/ națiune care s-o mai vezi, cum zice Iancu şi fericită?

     - D-le Ferghete, Am terminat cartea, este la editura, cu coperți, cu prefață! Întârzierea poate fi și din cauza campaniei, perioadă când tipografiile lucrează pentru candidați, probabil, nu am știre exactă. Ne tre răbdare, altceva nu am ce spune. Și eu am o carte la ei în aceeași situație. Pana la urma se vor clarifica lucrurile. Acum, nu mai depinde de mine exclusiv derularea lucrurilor. Cu stima, D. S.

     - Iată o trudă coloană a infinitului, vom vedea cum va fi apropiat de obiect, de cunoaştere. Mă refeream când ziceam ipocriți la politicienii noştri şi, nu la dumneavoastră/ editori.

     - D-le Pavel, vrednic psalmistul, Veste de la editură mai acum venită: cartea este în lucru, când e gata mă anunță, și o vom primi! Deci, nu suntem nici ipocriți, nici bla-bla-miști, tre să înțelegem pe toată lumea, mai ales pe cei din edituri cu ștaif, de unde vom primi cărți de calitate, tehnic vorbind! D. S

     - De ce fără Vica sunt singur şi debusolat şi nimic nu mă linişteşte, că toate ştirile, imformațiile publice sunt cum sunt anapoda prin acel Orban care n-are nici o lege care să oprească furtul lemnului din păduri şi asta-i suspect, o lipsă de respect față de acest neam crezându-l complice cu cei care prăpădesc pădurile tot ce-i sfânt, în şi emoție, deşi... trebuiesc păzite, pădurile, paza bună ajutându-te să treci peste ce-i rău, chiar şi pandemie (eu cu Vica mă distram, dar sub Ceauşescu nu se făcea prăpădul în realitate nu ni se făcea rău, răul, care se face acuma fără cuget/ suflet, cum ne explicăm, în ciudă, că ne enervează ce nu-i conform aşteptărilor şi ligii, că guvernatorul nu face ce trebuie şi ce-i legal, că-l susține, în neispravă lui şi preşedintele, dar ce zic/ ce zici, omule, cu ținuta ta morală şi integră? unde-i gura de aer, de calitate, că nimic nu-i nou pe lume. Totul e de mai devreme, că înteresul poartă fesul, că ce se întâmplă, în jurul nostru, în scenariu regizat de regizor care... Dar ce să fac? Uni înțeleg ce-i cu începerea anului şcolar, chiar dacă nimic nu-i ca sub Ceauşescu, acuma fiind ca vremea cu coduri de diverse culori, o tâmpenie care nu s-o mai pomenit, pădurile neavând pază, că legea e doar formalitate, birocrație şi incopetență. Totu-i cras nemotivat juridic, nu asta fiind înteresul celor care din noapte fac zi şi din vară iarnă şi de fapt viceversa: din iarnă, vară, ca pe vremea cu Împărat şi proletar... că acoperişul nu era la ei acasă, în propria țară era desupra capului, să-i ungă la suflet ca o provocare benefică şi palpitantă simțindu-te eficient şi benefic. Nu ştiu ce am cu Cristea Nicolae, Lupu", Tepşu/ Căposu, casier la Primărie, că venise din Franța cadouri şi primarul Ciucaş Cornel din Blidereşti, îşi luase un costum de haine care trebuia să revină unui sărman, însă cine împarte, parte-şi face şi corb la corb, nu-şi scoate ochii, dar Tepşu şi Peco, Şandor ce se gândesc, să şterpelească dela primar ce îşi înşuşise, chiar Anica zicând chiar despre frate-su Aurel "Mândraia", Rusu zicea, că aiesta fură cu acte-n regulă, luând partea lupului/ leului (era ca un critic de artă, Anica nevasta ştabului casier, de la Primărie Recea-Cristur şi o veste bună nu vine singură. E noapte şi eu ca fără obraza care ține casa excelent scriu la lumina televizorului, aşa târziu, îi ca-n noapte cu Vica ațipând, dormind ca Daria, eu am suflat şi-n iaurt, dar şi Marius, "Mistrețu", Celemen venit de la Liceul industrial, nr 9, liceul CUG de pe bulevardul Muncii, Cluj, unde erau şi ceilalți doi: Miha şi Flaviu, în practică, în acel timp, când eu scriam, iar la televizor se transmitea balet ca la încheirea programului, să se transmită: Deşteaptă-te române. Pentru copiii-elevi, nu se şti cum va fi, nici pentru romii de lângă Bucureşri 1Decembrie ca să nu se pună, în pericol puradaii care o fost chemați la Iordan pentru a le pune numele de țigan (de ce n-am accepta ceea ce suntem, chiar dacă nu suntem la fel, în ceea ce suntem?) E rostul meu de a fi iubirea ei, a lui Eleni Altamira, o zeiță al Eliadei, idem legenda Vica. Aveam aşa un zel, energie şi eram forțos, la vederea lui Vica, de parcă ştia ceva farmece/ ce Dumnezeu asta era dragoste? N-aveam confort, ci culori de nelişte descoperite pentru întâia oară, în Ciubăncuța, satul ei natal.

     - La varsta noastra suntem usor de fermecat. Ming ma farmeca toata ziua! Curand voi ramane dezbracat dar nu ma tem pentru ca eu cred in iubire divina.

     - Viața, în lecția ei de viață, îmi da dur şcoala pe viață (nu să purta cu mânuşi, cu mine, un sfătos ca bunicul Viorel, dar eram ticlăzit, călcat şi la tri ace, cu pantalonii traşi la dungă, în viața aspră şi la cravată care nu mă scoceorea-n nas, ci cu fruntea sus, îmi dicta cum să fiu nelăsându-mă călcat, în picioare cu bocancii militari de către ruşi/ nemți, în primul şi al doilea război mondial. Totu-i ca Vânătoare regală scrisă rezonabilă de DR Popescu, un elegant redactor-şef la revista Tribuna şi mare scriitor sclipitor ca redactorul şef de la revista Steaua. Vica cum era vioae un Zurli a mea, fără a fi, Doamne feri, vedetă de televiziune, mai zăpăcită cum era şi cum nebună, mă înebunea meritos şi de cinci stele ca un coniac sau țuică, pălincă, horincă mă înebunea cu zurlufii ei şi cu acel ciudat: cu vino-ncoace, de dulce minune, zurlufi de anume, obraznici, scăpați din codițele ei, că de alfel ea-şi luase rolul, în serios ca la Festivalul Cântarea României: Cultura populară Someşană "Samuvs" unde ținusem prelegerea Cămeşa ciumii, o ținusem la îndemnul strălucitului etnomuzicolog Dr. Virgil Medan, organizatorul întregului Festival Samuvs, la Dej, aici la această conferință ştiințifică având şansa vieții mele, să-l întâlnesc pe Pr.Al. Stănculescu-Bârda-Mehedinți, în iulie 1983 care-mi va fi prieten de o viață, pentru o viață cum declară, într-o dedicație a sa pe una din cărțile sale de Scrisori Pastorale adunate, în volum/ Coşulețul cu flori, buchet de flori-povestiri, că era un editor priceput şi Cuget Românesc, cum rar: suflet de om şi omenos, cum i se şi sta. Tot la Dej, mă împretenesc cu directorul muzeului, cu doamna Măruță şi Petru Codoreanu care a susținut prelegerea Calendarul de ceapă, tradiție populară la Mănăstireni. Nu cumva nu-s intuitiv? Nu eram motivat. Ar fi frumos să fie frumos şi bine făcut de mine şi de ceilați ca totul să fie plăcut ca să nu ne agităm, ci agreiabil. Eu fără o anumită persoană n-am putut trăii, că Vica era de bun augur, cu bun simț şi cu bunăcuvință. Uneori nu ştim cum merg lucrurile care ne trag după ele pe ultima sută de metri, c-atunci, când făceam la Bistrița atletism (nu ştiu ce-mi venea ca să fac ca cei care făceau, era o ambiție şi încurajare, profesorul de educație fizică era o inteligență şi bănuia, că pot, nu să fac performanță, dar că pot echitabil, că vreau.  Era un sentiment, vroiam să mă pregătesc ca şi cum ar fi trebuit să se ajungă şi la mare. Eu n-am ieşit nicăieri, după medicamente, în Cluj, cum şi mâinea am să merg memorabil demonstându-mi că trebuie să mă simț bine (Vine Roxana şi Alex vine după mine cu chef, nu-ți vine să crezi). Trebuie să ne salvăm viața. M-am întins cu Vica Te iubesc iubirea mea, la şuetă am stat iubirea mea, că femeia, îmi destin cu senin, c-o iubesc pe Vica, cu adevărat, că era iubirea mea. Vereş Ioan Tehnicianul veterinar, în locul căruia venisem, în Ciubăncuța, de unde pleca deşi însurat cu Jenica, Eugenia Mânzat, fata preşedintelui de colectiv, la care, în stare de ebrietate, îi aruncase vorbele penibile, vulgare, buruinoase, că-i siluietă ca o vacă, i-a zis mult educatul Vereş însurat cu Jenica, prietenă cu Vica, deci fata preşedintelui, fost contabil la aceeaşi instituție obştească, om cumsecade, de altfel Mânzat Iulian tot din neamul mânzăteştilor, cum era şi Vica mea. Vica se lăsa răsfățată de mine şi eram câştigat.

     - "Eşti siluetă ca o vacă, i-a zis colegul veterinar, Eugeniei, cea mai ieftină femeie, doamna Vereş, acea Jenică care a dat-o-n bară spunându-mi şi mie, că ei ceva/cineva genicolog i-a introdus ceva scule, în vulvă ca să-i dilate uterul şi asta, îngustimea, fiind o cauză a sterilității, că n-are dumneaiei, prietena, lui Vica, copiii (obstrecienii aieştea au metodele lor?) De ce atâta meschunărie şi ruşine care-i lesne, de scandal şi țigănească?

     - E sistemul American de a conduce lumea – asta se promoveaza, dezbinarea si frica. Frica ca te papa vecinu. Traim intr-o lume condusa de ca ca na ri. Asta e!

     - Uneori suntem încurcă-lume și degeaba ne promitem sarea și mare, o imensă povară, în lume, o forţă de a merge înainte, uneori având mersul melcului?.

     - Ti-am spus mai inainte; Lumea merge inainte pe balele tacanitilor nu a inteleptilor. Dumnezeu nu are timp de paduchele de pe oaia turmei de pe al saptelea munte. E treaba ciobanului.

     - S-aveţi parte doar de bine și de bucurii dragilor !

     - De ce, pleci?

     - Multe lucruri nu ni le impunem, că se refuză binele, chiar și Pajut primarul. Fizic e cum zici. Binele face parte din noi după cum stau lucrurile, în bătaie de joc și așa merg lucrurile prost, că sunt reguli, chetering inevitabil. Da, când n-ai ce face, îți strici casa şi atunci ce fel de gospodar mai eşti? A fost aglomerat, în Cluj şi Roxi şi Alex, n-au ajuns încă, după spusa copiilor. După cum spui e clar nu toţi suntem la fel, cu toți neavem educația, școala și moduĺ de viaţă cu stil aparte, românească și cum se poate de omenească.

     - Începe școala. A venit toamna. Succes tuturor! MRC

     - Mă rentorc acasă cu microbuzul. Nu-ți face grij, mă îmbărbăta la greu Vica și toate o să fie cu bine, continuă acet om-femeie de ispravă și o înţelgeam ca nimeni altul neamestecat, în viaţa noastră. Aveam timp oricând pentru tot ce trebuia împreună cu Vica, un înger de femeie întreprinzătoare cum nu erau alte suflete rătăcite, prinse, în miezul lucrurilor și a problemelor. Cu ea-mi duceam lucrurile la bun sfârșit, că ea nu renunţa la ce era de făcut și de terminat. Era parcă pregătită pentru ce preocupată să facă cu zel, harnică, cum am cunoscut-o și văzut făcând, că cine-i curvă e și găzdoaie și ce-i că ninge și, că plouă? Ìmpreună făceam un efort mai mare să trecem hopul vieţii. Tot ce făcea ea era eficace. Și cel mai mucalit om al satului e un fel de filozof, că și el se întreabă: cum să supravețuiască? Pentru asta ce trebuie făcut? Woody Alan: "nu mi teamă de moarte, doar că nu vreau să fiu (acolo cand vine) de față când se petrece". Viorel Ferghete tot cam așa gândea, dar eu trebuie să-mi amitescvorbele lui îngăimăcite și la stare de beţie mogorojite și motroșite, că nu-ţi vine să crezi, când omul o ia razna, că i se urcă la cap și parcă nu e el, cel sănătos la cap și dat pe brazdă nebătând câmpii (și care-i de fapt problema?) sucit-învârtit și ameţit de caruselul beţiei? Cum adică vrei porţie dublă de fericire? Dragostea e calea dar când ești beat, ce mamona faci, că unde dai și unde  crapă adunând și trăgând linie, că dacă se face întunereric și te despărţești de cine ţi drag, unde mai ai intimitate? Îţi dai seama cât de întu eric se face la moartea căprioarei, în Cel mai iubit dintre pământeni, roman interzis, în comunism (eu avându-l de la Librăria  cartea prin poștă?) Era stânjenitor. Era un moment de clipe petrecute împreună cu Vica talmeș-balmeș petrecute bune deţinut minte, un mod de viaţă, în care ne-a ales viaţa ca tu să rămâi nedumerit, că se producea frumuseţe cu-nbine de acasă. O cântăreață căruia nu i-am reţinut numele cântă: vrăjitoare, vrăjitoare, hai să-ți spun tot ce mă doare, nu mai departe să-ți spun cum bunicul s-o-mbătat tare și o luat fără motiv pe bunica la bătaie cu funia udă, însă norocul omului nu i-l poate lua nimeni, prin apropiere, preajmă, era Karoi kalman ungurul venit din Gherla ca bun meseriaș, astaluș, dulgher, lucrător, în lemn, tânăr, în vremea aia domnișorul și plin de viaţă hopșa-șa și harnic care se  băgase unde nu-i fierbea oala scoţând pe Nastasia, pe bunica mea de sub mâinile  cu mișcări halandala, dezordonate, de la bolunzenia cu beţie și bătaie stroșită, rea, a lui bunicul, a lui Viorel fătu, slujitor la biserică având și diplomă de diac, cântăreţ bisericesc, de diacon, tata tatii, că în unele privinţe era cu calităţi intelectuale ca popa din Dâncu, un excepţional ca frate-su George emigrant, prin cele Americi și era cu minte ageră ca învăţătorul Petru căzut pe front,în 1915 neapucând să trăiască și să apuce, în 1918 Marea unire al României. Nu se mai îmbătă agnosticul ulterior și inconștientul Viorel, chiar zicând lăudăros:

-"Eu niciodată,în viaţa mea n-am fost beat". Viaţa nu ne-o fost și nu ne e roz, chiar dacă unde Dumnezeu e, ar trebui să fie fi-ar să fie, că Dumnezeu dragoste e și totul e! Scormonesc, în minte adevăr și viaţă, calea către Hristos, marele frumos, luminos ca să mă întăresc, în speranţa care moarte n-are. Nimeni nu poate zice contradictoriu, că e picătura care a umplut paharul, chiar dacă-s călcat pe bătături, în politica aiasta, chiar dacă nu-mi place, dar câte nu-mi plac, în parcul de unde privesc și admir stelele, învăţând astrologie ca-Coreea de sud? Iată, omule! vorbe de aur, vorbe omenești-dumnezăiești de bună dispoziţie, cu bună cuvință și Ion gură de aur. Cu bine, Pavel

     - Ma bucur ca am impartit aceste vremuri cu tine pe pamant. Am avut o copilarie interesanta si binecuvantata alaturi de parinti, crescuti in frica de Dumnezeu. Sunt convins ca si viitorii nostri vor gasi cai inbucuratoare de impartit, Asa avanseaza civilizatia, pe umeri de nebuni si violenta.

     - Ce înteresant să pui un om în faţa ambilicatei probleme de a zice: "da," c-ar fi nesilit și de bună voe ia-n căsătorie pe Vica, că lui Pavel nu-i părea pripit, ci era rumegat, bine gândit s-o ia-n căsătorie pe Mânzat Ludovica, pe zisa Vica, că gestul lui nu era greșit, nu va regreta vreodată, înciudă, că lua o femeie cu trei copiii care contraria, mira, pe consătenii ei, cum adică eu un fecior holtei, nenuntit, mă înham la așa greu, cum și colegul Vacea se întreba: de ce o fac, că Vica dară nu-i  cu burta la gura, așa, că ce m-ar forţa să fac căsătoria mea cu draga de Vica? Copiii ăia ce vină aveau să crească fără tată, purtându-le de rând, purtându-le de grijă doar Vica, aiasta nu era scrisă, în nici o carte, în nici o biblie cu norme etice de conduită social-umană. 0mul hotărăște cu integritatea facultăţilor mintale ce-i mai bine pentru el și societate și nu contează ce zic alţii, că aprobă sau se opun, c-așa cred, că ies în evidență, că-și dau arama, tronfii, pe, față, ei de anume crezându-se atotștiutori și buricul pământului, dar ne duce pe noi, în ispită și ne ferește de, cel rău! De obicei, în sala de festivități eu nu eram intrus, ci mi-era și, când intră faroanca întunecată la faţă îngrijorată și parcă sufocată strigă:

-"Domnu doctor să vii iute, că-mi moare vaca".

-"Tocmai amu o trebuit să vină și jigodia asta, parcă lua foc să mai aștepte, o ţâră, un moment".

-"Nu-i dă pace omului nici,când se însoară." Noi pentru asta ne-am născut, pentru ca să nefacem misiunea, profesia și nu, să fușărim lucru care trbuie păstrat, în măsura lor alucrurilor, cum trebuie, bine făcut, c-așa, în bine si trebuie făcut echilibrat tăindu-ne momentul. Viaţa neorganizata ne da bătăi de cap. Omul nu s-a născut domnișor, cu cravata la gât, cu încălţii cu crampone, dat s-a învăţat adaptat și a jucat fotbal, zice și orban liderul, în cădere liberă, dar tot nu se explică și ce zice nu-i înteresant pentru Darwin, dar nici pentru un creștin-patriot.

     - Vă felicit pentru talent și pentru caracterul drept și foarte bun, MRC

     - Vica nu era o zăpăcită, deci nici nu-și punea pofta, în cui, ea venind cu mine fără să-și părăsească copiii alături de ea luându-mă și pe mine. Nici mai înainte era totul roz, că pe malul Someșului era căutat Marin coilul lui Țic lll 1 ll 111000 a, Vasile Pr vi vuneanu, nu a lui Dumitru Prunariu, că de cine vă zic era din Dorna venit pe poale la Maria mătușii Ludovica și a unchiului Beby, Dascal Iulian, alegând viața și frumuseța cum și eu măritat, la Vica pe poale, la Vica lui Ionașu Hornului, Mânzat Ioan și la Ana de a Bărăiții din Osoiu, Ana Duma, măritată și ea, în Ciubăncuța, după un om liniștit și cu stare, ca să aibă 7 copiii, ca o struţo-cămilă, doar doi feciori și restul fete, feciorițe. Îmi reinventez idila cu Vica, un greu/ imposibil, însă credibil și adevărat, că Vica era reală. În satul românesc și omenesc transilvan casele sunt cu asspect modest-artist nemaipomenit, pitoresc, cu-n fercheș și făinoșag de frescă bisericească. Tot ce descoperisem, în inima lui Vica era ambianţă, habitat și bunăcuvinţă-voinţă și conștiinţă a unui drept omenesc, sătesc, de a fi cuveșnicie și poezie, cum rar-cazanie a ţăranului la vatra lui. Locuiam, în camera, cu vedere către drum, iar bunicii către grădină şi din camera noastră se auzea şi vedea mergând şovăiror cetățeanul turmentat, amețit, cu cerebelul la pământ, venind de la crâşmă horind:Tremurând pe lângă gard... că nici picioarele nu-l mențineau drept, în paşi măsurând drumul de-a lungul şi de-a latul ca omul care n-avea echilibru şi călca aiurea involuntar, drumul fiind ca la Coşbuc când era beat, ba lung, ba lat, în paşi împleticit şi acest cel mai iubit pământean rentors la moară şi la nunta Zanfirei, că parese că era şi nuntă, în sat/horă. Cei din sat nu horeau: Cântă mahalaua şi nu-i apuca dimineața mergând la muca câmpului cum o făceam şi eu cu Vica, cu altă hoare a ei, mai fericită parcă, noaptea fiindu-ne alfel sfetnic bun, cu surpiză, că era ea populară, în sat ca o Mărioară de la Gorj,  însă Vica transilvană, tot de pe lângă Cluj care țuca cu căutătura, dar te pupa şi cu gura şi n-avea vreo problemă, dilemă de la cap la coadă. În satul românesc și omenesc transilvan casele sunt cu asspect modest-artist nemaipomenit, pitoresc, cu-n fercheș și făinoșag de frescă bisericească. "Ai nevoie de putere doar când vrei să faci rău, pentru restul e nevoie doar de dragoste!" (Charlie Chaplin) Eu adorm, cu voi, în gând, că mi dor de voi, că voi sunteți cei pe care vă doresc foarte mult eficienți, cu ce scrieți drăguț, emoțional şi moral, cu ce mă guvernează, în dragoste Dumnezeu având grijă de mine, cu excepție vidat şi influiențat, în socio-ecuație, cu lumină şi din lumină cu socoteală de comedie umană Balzac, comedie umană, în soluție cu rezoluție şi educație să fim eroi, că tot nu vom mai avem 16 ani, că Dumnezeu nu mai întoarce roata să-mi revăd soarta şi succesul, în arta scrisului, cu strălucirea vieții, în vârful tinereții, deşi tot nu ai ce-ai vrea să ai pe gură de rai şi picior de plai având răbdare şi nervi de Dan căpitan de mai an, din Miorița. Mie mi dragă viața la țară nu mă urăşte şi culorile de nelinişte, îmi dau arome şi valoare, în culoare autentică şi de mană cerească, o hrană naturală, mirabilă sămânță are ma crescut frumos ca Vica care harnică joi de dimineață, cu secera-n brâu la holdă de grâu şi floare de rai m-a aflat şi-n sânul ei m-a țâpat şi burta la gură i-a crescut, din lumina de început, când Dumnezeu a zis şi m-am plămădit, încolțit, că de la izvor, din dragoste păcătoasă, apă a băut punând mama foc, în ea, nemaifiind fată mare, că Drogomir se băga cu mare drag la Veronica, unde nu-i fierbea oala, că Veronica n-avea grijă ce mânca plăcut, după a lui Dumnezeu vrere şi plăcere şi viață frumoasă, că ea se cunună, în taină, natural, împărăteasă. Scriu, dar ar trebui să ghiceşti uneori: Am o vacă cu țâțe de lemn şi dițălul, vițălul, i om, supra erou. "Când trădarea vine de la un prieten nu trebuie să te întrebi:" de ce? ci să te miri! cum naiba minciuna face tovărăşie şi politică!?" (Tehodor Dume). Dar cum e ca să te bucuri? Povestea cu Vica e orealitate mereu depăşită şi desăvârşită, lăsând de-o parte lucrurile cu învățături începătoare, cu botez, tăieri împrejur şi legăminte/ jurăminte, care nu ne înalță nici nu ne duc pe nicăieri ca şi cum n-ai pleca pe nicăieri făcând nimic de folos cuiva impresinant, neamului nost!? Totul e ca aflați pe o mână regală, a lu' Mihaiu, gândi ca-n fața lui Hitler, mareşalul Ion Antonescu rugând pe cei din preajma lui, să nu-şi facă griji, când înlătură pe legionari, un vespar ca pe nişte vespi şi găuni care ne încurcau, în treburile de comânduire a țării, al patriei limba română. Vica mai voalat pshic şi fizic:

-"Pavel ştie ce-l aşteaptă acasă, că aici e cucerit şi iubit de mine, stare de bine". Ce se întâmpla acasă, rămânea-n casă, unde şi rufele murdare se şi spală, în casă, iubire pe verticală, în scoală florală, muzicală şi morală, de dincolo şcoală. Nici o iubire nu-i imposibilă? Tu ce zici, amice? Ce aduce pe doi oameni împreună, în viața asta inspirată şi bună? Iubirea e crocantă, nu-i stresantă. Vica mă ținea în permanență, în priză. Meciul cu Vica era un traibec, o reuşită. E, în tot un farmec, o fascinație cu chef, în treabă. Valentina și moșa Măriuța fata lui Ciocoiu, Mocan Ioan din Escu, născociseră pe seama mea, că eu piuisem, că de la mine aflaseră piuitura, strigătura, care e de importanță istorică, dar ne inclusă, în volumul 1000 de strigături a lui Virgil Medan etnomuzicolog, din Nireș, șef la Centru de Educație Socialistă și de Îndrumare județean Cluj, o celebritate, cu soţia medic pediatru la Vultureni, în toate detaliile și de exceție grozavă profesionistă ca Vădeanca, nemțoica tot din specialitatea medicină umană, încurcată cu medicul veterinar Iordache, un doctor de viță bună venit de pe la Luna... cu un gen de astfel de acțiuni, sărea peste cal, cu glume proaste, că mă învinuia moașa cu Valentina, că eu aș fi rostit strigătura peste orice așteptări neașteptate:

-"Am intrat, în grădinuță și petringeii, îmi creșteau până-n puță (Valentina, nu și moșa, Maria Rusu, îmi spuse cu jind și un scop al ei, că are troampele uterine legate putând să-și trăiască pasiunea fărătemeri, că n-ar face copiii și asta o și înciotrică cu Gusti Mânzat a Podarului cu ea, într-o noapte, în podul șurii, cu Iulian Cristea, bărbatu-su lăsat, în așternutul lor dormind, singur și fără de ea, dar trezându-se fără Valentina rămase perplex, prostit, simțând că ceva-i de mirare și ieși zorit bănuitor afară și dase de ea incredibil și sub Augustin și zărit Augustin fu văzut fugind prin dos, prin grădinină scăpând încărcat sufletește, încărcat și încântat armonizat, plin de viață resertat de viață, scăpă Gusti ca cămila prin urechile acului, lăudânsu-se ulterior cum a făcut-o pe Valentina mireasă, ea bătută, scăpă de sub păruiala domestică scăpând și ea fugind, la tată-su și mamă-sa, în Ciubanca, la Mureșan Ioan și Maria, de unde bărbatu-su Iulian Cristea, disperat, a readu-so, înapoi la casa lui,în Ciubăncuţa, unde devenise atletă femenină fermă, cu faimă Valentina, greu de ignorat. Totul e cu repetiție și bis, la nevoie, uitând de noi, la discreție. Am ascultat emisiunea ta Benule. Tu, ca-ntotdeuna cu mult românism și eroism de basm, cu altruism și optimism vii de unde vii, ca mândra Vica de la vie, de pe valea Escului, pe vremea colectivizării șeful Trifan, Mânzat, folosind parcela, de mai încoacece de Poiana Laptelui, o hăznuia, în locu lui Ioan Mânzat a Horjului, Iouănașu lui Casian, care se înscrise forțat de împrejurări, în colectiv, care copiau ca model colhozurile a lui Fain-făinel, a bolșevismului rusesc, impus nouă cu forța, ca să facem fără voia nostră că făceam ce vroiau ei, rușii. Tu știi ce știi Patrie Limba Română, strună, strunit cu voie bună și cu îndemână.

     - Strigatul indepartarii si al instrainarii frate Pavele.

     - Cu Vica eram bun jucător ca un fotbalist pe teren, arena de pasă și tribling, un brek, din care Vica brava învingătoare și câștigătoare cu mine asul din mânecă ori cartea aruncată pe masă. Totul era strop de fericire etemeră și pasageră ca și cum viața nici n-o fost,în viața așa cum o fost viața decalitate, c-a fost cu un mangur de dulceață stil Vica din Ciubăncuța - Clujului, cu ea care nu păstra distanța, ci pretenia după legile fizicii, cu interacţiune: atracție repingere, că totul se mișcă ca-n texas și e impact, cu înțelepciune și pasiune, cu îmbrățișări, în împreunări cu pro-plăceri și cu descărcări la maxim de turații, inimă română. Efemeră, pasageră = errata. Valentina era dezordonantă, ca să nu zic depravată, chiar și când cobora pe un picior cu ciorap și pe atul fără, la un picior cu șlap, iar la altul fără, desculță, fiindu-i aruncat aiurea, că nu era odonată, ci forforoasă și colofâsă. Halep Simona ca Vica, tot o cuceritoare Nadia Comănici, în paletă largă de glorie-victorie ca și cum ai vedea moartea cu ochii, tu însuți fiind Zeița scrisului ca Melania Rusu Cargoiu din Montreal, Canada, un om cu răbdare și pasiune, certă, în scris ca zeița sportului, un Don Juan/Quijote, în luptă, natural, în drept de a fi eficace, ca-n igena de zi cu zi, fiind o internațională cu imunitate și umanitatea scrisului, făcând dreptate, cu dragoste a România te iubesc și pentru noi contezi, că ne schimbi viața crezând în noi și, în tine cu adevărat, tu până și virusul covid punând, în izolare, că la ameazăzi se încălzește ușor și plăcut și ca Diogene un sfânt filozof cu lămpașul aprins cauţi un om ca un om cu bunădispoziție, încărcat inspirat cu frumos, promițându-ne, că o să fie bine. Dansul bucuriei o scrii cu grijă și prudență mare, cu o răspunzătoare, responsabilă, tipic românului adevărat, cu nevoia să fie bine pentru a fi cu atmosferă excepțională, în spiritul nostru, că nu totul e pierdut, având un ritm, rimă/ asonanță, vers alb, cu stil ca orice artist optimist, altruist, cu-n plin de farmec și copilăresc, pitoresc, cu fiecare creaţie în parte aparte în ipostaze simbolice, simpatice, simțite cu amploare, că tu, scrii simțit și cu spirit care e un plăcut, un curat, aur cenușiu strecurat, distinct select, un infinit cu respect apropiat de obiect. Tu, scrii eficient și cu drept de a fi olimpică ca un atlet a fericirii, învierii, în dreptul durerii și iubirii. Tu, voi cum ați descoperit, filozofia, dreptul de a evada, în nemurire arătând cât de buni sunteți?

     - Nu a fost o dorinta de evadare ci o realizare ca traiesc pentru mine si ca a ajuns timpul sa-mi spun parerea, sa impartasesc ceea ce simt eu si din punctul meu de creatura divina si libera nu doar ca indoctrinat. Te pui in pantofii ambelor personaje si cu eleganta vibrezi fara scartait sunetul vietii. Cand vei ajunge sa plangi la auzul cuvintelor limbii materne, la eleganta, intelepciunea si frumusetea lor atunci incepe filozofia. Pana atunci nu esti decat un ordinar.

     - Iată fără îndoială, omul, în mirarea lui de a fi, cu răbdare, dragoste, pasiune,

înțelepciune uimitoare şi stăruință de a fi un bun pentru ceilalți care joacă fețe, fețe, feste. Vorba bună şi omenia înseninează viața care o trăim, că învățăm să omenim şi ştim să prețuim viața care o trăim cu vorba bună şi omenia buni ca să fim.

     - Filozofia este sansa de a retrai cu adevarat zbuciumul vietii.

     - Prin iubire, viața are sens, în Dansusul bucuriei şi piedicile nu-s de netrecut, că jucăuş, îs jucăuş şi lumea-mi zice, în sat pițiguş, cum află şi Virgil Medan de la soru-sa Sabina Medan, acasă, în Nireş, zona Dejului, prefect Medan prin Samvs, festival al culturii populare someşene,organizate de acest nemuritor la Dej, schimbat de tembeli, în zilele Dejului (a murit între timp nu doar Dr.Virgil Medan, ci şi Emil Lazăr, Dumnezo, să-i ierte!) Tu, ne spui de o bază şi un scop al iubirii. Biochimic prin filozofie avem un ecosănătos, un roşu ca şofranu provita şi sănătatea pământului fără bâza, că vaca bio paşte şi bio e mulsă şi natura meşteşugului a ceea ce facem, imaginează-ți, ce facem zi de zi ca Adrian Păunescu pe urmele Zimbrului, în parlament/ Carpații cu parfum de România, cu flacăra te iubesc, în totuşi te iubesc. Totul e făcut cu responsabilitate şi veşnicie. Tu, mi-ai promis, cu fantezia ta inedită, că îmi vei povesti fragmentar şi lapudar dând afară, la lumină copilăria ta mega ca o floare şi un soare răsare, în Cudanovița, centru muncitoresc, evadat din Puieşti, Iezer, în mediul minier/ tu, Melania ca bănățeancă ajunsă, în Canada. Tu, n-ai înțeles greşit, omule! N-ai nici o vină cu talent înăscut şi firesc îmulțit, în bettleser, roman stil americănesc mai lapidar ca reportajul În lumina reflectorului/ Mişcarea hârtiilor, despre birocratismul din România, un retard şi împuțeală, stare de poticneală, în România puternică, luminoasă şi frumoasă profundă de viitor şi mare, scrisă cu biciuială, ironie şi tâlc, de intuitivul şi documentatul, Alexandru Stark, un monumental, biciuind satiric şi dureros, panfletar şi mai colorat, neânfricat străduindu-se să fie mai bine, în România suferindă, în drum tot înainte pioneresc după un model bolşevic, rusesc, zice-se: practic, că teoria ca teorie, dar "prftica", după țigan, te omoară, nu-i aşa? Ai inteligență, se vede şi din emisiunile tale radio, unde eşti ca-n Dialog amical, ai fler şi eşti ca un comic vestit al ecranului, eşti ferpley, neaoş şi român natural, monumental ca o cabea Iakobs aleasă şi distinctă aleasă, un om deosebit care izolează covidul şi eşti un select universal (la ce să mai pui întrebări stânjenitoare/ de încredere, cu bună intenție şi cu dreptate socială).  Tu, în Australia eşti ca un bun gangster al scrisului, asta fiindu-ți cea mai bună "afacere", cum îți zic verde, franc, sincere şi fetele de la Radio România-internațional, nişte prietene neprețuite (tu, dacă vrei şi crezi, că se cuvine, poți să le numeşti, că merită fetele ca ele spirituale, merită cunoscute şi ele şi arată bine, tu ce părere ai?) Eşti un zeu între oameni, pentru oamenii de rând, cu o palmă pentru cei prost crescuți, fără 7 ani de acasă crezând că strada/ ulița satului, e coşul lor de gunoi, eşti palmă pe bune ca învățăminte surprinzătoare. Noi nu putem depinde de cineva ca să dansăm, în scris cu sens, în dans a bucuriei fără să decadem ca Hal, Bal şi Scandal (taur de aur au făcut până la întoarcerea lui Moise de pe Tabor, de pe muntele Sinai până ce Moise venise cu legile, cu cele 10 porunci). Era unul Moisescu, în emisiune de la ProTV., nu ce-l, din cartea ‘O bere pentru calul meu’, Vânătoare regală, F, eccetera, ecccetera, scrise de D. Popescu, având personaj pe un alt Moisă, în Aghireş-Fabrici, între noi vorbind de "Moisălă", în glumă care era o glumă, cu râs şi turcă, cu tâlc uimitor, scriitorul fiind şi re dactor şef... cu Piticii din grădina de vară printre piesele de teatru scrise de D.R.Popescu. E un mult, în Romània te iubesc, pe suflet, provita, în flăcări care se legă isteţ, în fericire impecabilă-iubire pe verticală.  În lume toate-s uriașe, bine rânduite și la această râduială, în iubire pe verticală, cu de-acasă școală de dincolo de școală, că la această rânduială trebuie să contribuim noi oamenii, pentru oameni, dar pentru asta, ne trbuie că trebuie, fără voinţă cum zice, mătușa Elvira soţia iubită a unchilui Toma rănit, în al doilea război din  cauza asta fără copiii și trecut ca invalid ofițerului, în rezervă, grea lovitură, în cazul lui de om cinstit și harnic, omenos, chiar dacă despre olteni pe nedrept se rostesc epite, însă nu era cazul, c-avea inimă de român-om,om-român soldat cu grad salvat de subalterni, fiind dus rănit pe targă până la spitalul cort de campanie, dus c-o merita ca om special, de caracter, originar din Caracal, dus peste 40 de km prin păduri, în care înaintau ruși și din cer păsări cu cioc de fier bombardând, făcând prăpăd și omor (în pădure îl acopereau cufrunze, soldaţii ortaci reântorcându-se după fratele ofiţer Stănescu Toma rănit, dar pe care l-au salvat suflete de oameni.

     - "Fără voință nimic, nu o să scoți la capăt". Tu, ții pasul cu modernismul și, chiar recitând, nu ești indiferent, că nu te lapezi de propriul eu, orgoliu, inteligent măgăreață și student conștiință a neamului arătând așa cum ești, bun, asa zi de zi ca Ady Moisescu, în apropo, chestionând un elev liceian care, își dă cu părerea, că profesorii, nu trebuie purecați, analizați, criticați de colegii lui care vor fi subiectivi ca parlamentarii, în parlament într-o lume colorată ca Constantinescu. Simona va cuceri trofeul, având ultimul cuvânt marcând și nu de generic, că serioasă să fie frumoasa și tânăra energică: glorie, victorie ca fericirea să fie pe primul loc nefăcându-ne de râs. Vă iubesc! Vă iubesc foarte mult!

Serviciile Apel 4G si Apel Wi-Fi au fost activate. Reporneste telefonul pentru a le utiliza. Pentru a apela prin Wi-Fi, trebuie sa ai un telefon compatibil si  functia "Apel Wi-Fi" activata in setarile telefonului.  Apelurile vor consuma din minutele incluse, iar tariful aditional pentru apeluri de voce este cel aferent planului tau tarifar.  Drept de a vorbi, să fie vorbit compatibil și copetitiv ca Simona. Totul e și cu Valentina ca la britanicii care s-ar parașuta ca spionii 007, problemă gravă, poveste incredibilă, un frumos, în extremitatea nordică pe unde ninge, că-i noros vestic, dar la noi e soare, deci cald ca alături, în așternut, cu muierea, zeița mea Vica între muritorii ca Pavel muritor între muritorii de rând, om mai calculat futând-o pe Vica la icre pe Vica care sărea ropcii-copcii, cu foc, patimă, cu sfară mai mare ca jumara, cu memorie bună Vica nu mă slăbea, dar boluzâtă, burzulită, naibii de mine, când eu scriam pe telefon, dar ea ca și cum gătind și umblând pe la cuptor, pe la plită și neglijentă, se arse, deși n-o puteai acuza de neglijență pe Vica, ca Micul Prinț ajuns, șocant, în pustiu, ea, Vica fiind o gospodină desăvârșită ca la carte/ registru, ca și cum ar vorbi cu careva de undeva, de cândva, cu un drag ei care făcea spectacol cool, simpatică, activă, zbera, striga ca din gură de șarpe, enervată eu fiind un neghiob cu pasiunea de a scrie mereu, întruna, existențial și emoțuonal, însă, ea, nu gândea ca mine popular maxima, cugetarea ei cu sapa pe deal/ șes, luncă ea găină borzoșă, enervată se zburli răstit la mine, ca-n film, care film, Ben ?

     - "Iară te joci pe telefon"? și din oful ei, că nu-i plăcea pur și simplu să mă vadă realmente, cum o făceam, că scriam pe telefon ca Onore Balzac, pe coli, comedie social-umaană ca Simona Halep pe teren, meciul care-i aduce Victoria, performanța, cu premiu pe podium asemeni lui Vica ogoită, astâmpărată, calmată, lângă mine, în pat. Confrații bănățenii, ce fel de oameni sunt comporativ și competitiv, compatibil, cu omenia, omenesc?

     - Trebuie sa ma abtin in a pretinde ca ii cunosc. Pentru ca am trait pe un santier minier multicultural. Plus comunismul ia fortat pe oameni sa pretinda, sa se ascunda si sa se supuna. Din pozitia si experienta mea pot sa-i gradez si sa fac o ierarhie a regiunilor insa prefer sa nu, sa nu discriminez pentru ca toti romanii sunt fratii mei si ii iubesc la fel cu toate lipsurile lor. Daca privesti Romania din avion primii sunt Ardelenii in ciuda faptului ca Banatul isi zice FRUNCEA. Pamantul vorbeste. Am cunoscut multi ardeleni si am calatorit prin intreaga Romanie ca cineast. De copil repar aparate de radio, televizoare, electrice etc. si fiind printre singurii in regiune am avut posibilitatea sa vizitez foarte multe case si le-am cunoscut traditiile, bucuriile si suferintele. Nu am tradat niciodata pe nimeni in zona miniera despre spalatul rufelor lor. Acesta poate ca e motivul pentru care m-am simtit la fiecare acasa. Am simtit ca sunt frate cu tot romanul pentru ca ii citesc cu sufletul prin traitul in trairea parintilor lor. Toti au calitati si cunosc si izvorul supararilor. Dumnezeu ma tinut ocupat.

     - Uneori, chiar dacă nu se vrea e de oaie, că obiceie-s câte bordeie, cu paşi importanți către civilizație: Hristos, un frumos, dar nu un imposibil. Da, nu forța nota, că binele e cu bine şi-i frumoasă viața, când binele e bine, că pe bune se întâmplă cu bine, că-i bine, Ben, deşi nu-ți vine să crezi, tu fiind o valoare umană. Natura umană ne purifică, ne curăță interesant de impurități, educația, şcolarea, fiind social-umană. Natura umană ne purifică, ne curăță interesant de impurități, educația, şcolarea, fiind social-umană. E frapant şi fraticid după cele ce ni s-a întâmlat şi întâmplă anul acesta cu carantină, urgență şi alertă, boala cruntă, că mor oamenii, pe toate liniile de front cu afront. Ce ne face, Ben, unici, în gama scriaului şi a bunului simț şi a bunului gust, în impreriul notelor de pe portativ, cu ce-i mai bun, timpul, când dragostea lui Dragomir, care se făcea să se simtă foarte bine, cu fata pădurii, o ființă spărioasă, în care descoperise o nouă lume pe Veronica, fata lui Teodoru lui Horlău, Puşcaş, un om sâmpetrean, din Sâmpetru-Almaşului care la dispariția fătuchii lui avută cu Maria lui Păhuța, părea din acea clipă, o dramă. Dragomir o făcuse pe Veronica Puşcaş, fata pădurii, a făcut lucru bun făcut, să fie, să devină scumpă, mama mea. Prietenia drahonului de Dragomir cu Veronica Puşcaş, pierdută, pe timp de război, în spațiul sălbatic, de pe raza Sâmpetrului cu 500 de hectare prorietate a satului. Mira lumea, cum modoroiul, sfiosul şi ruşinosul, Dragomir, holtei, nenuntit, reuşise îndrăsneț şi inspirat, bucurându-se de reuşita lui, că reuşise uriaşul, să se apropie blând ca păstorul blând, reuşise lăbos ca un urs, s-o mângâie cu utilitate şi să-i devină dragă ca lumina ochilor, din cap, câştigând-o pentru todeauna, cu drabilitate, pentru el, prin îmbrățişarea lui firesc naturală, el schimbând natura lucrurilor, cum necum dovedindu-i că nimic rău nu i se poate întâmpla, pe Veronica chiar făcând-o să-şi piardă capul sub îmbrățişarea de Hercule a lui Dragomir care o penetrase cu energie şi endrofine care îi înfiorau pe amândoi cu plăceri care nu le mai simțise vreodată făcân-o bucuroasă pe ea mulată sub Dragomir, "că io simt, că lui badea eu, îi plac", se convinsă animalic ea, în procesul, cu orgasm. Vica/ Veronica, a surpins cu vorbele dulci minuni, de flori albastre ca zările albastre:

     - "Tu, întodeauna, trebuie ca nevastă, trebuie că trebuie, trebuie să surprinzi."

     - "Că bate-mă, Doamne, bate-mă să zac, cu mândra Vica, în pat!"

     - "hai la brâu, la brâu, la secerat de grâu," cântă Toma, pădurean. Veta Biriş zice: omul de la țară țăranul, e talpa țării, dar politicienii, îl prea calcă-n picioare. Pricepeți cum lumea e făcută? întreabă şi Bogdan Toma, la Tradiții de la Bunica. Clar mi: să spun, că Valentina aiasta a lui Dumnezeu, e o Maria Magdalena din Magdala, mi clar, că ar fi o blasfemie, că-i doar o muiere, nu-i minorosiță, ci din Ciubăncuța sfântului de pe lângă Cluj, deşi nu aşa aproape de Cluj, la 100 kilometri, dar aşa zice Ion Miclău lui Florin Țene, în Drumul artei, iar Radu Cosaşu, un Iancu al scrisului cinematografic, redactor la revista Cinema, editând editorial şi Almanahul Cinema o zicea mai direct, că Pavel Rătundeanu-Ferghete e din Ciubăncuța-Clujului, lucru fără nici o însemnătate, dar domnia sa, acest scriitor simpatic, a zis-o drăgălaş, profund şi cald, că era născut să aibă bunăcuvință, politeță, respect pentru aproapele său. Valentina se mai codea dând de Gusti Geaca, de a podarului şi îl mai respingea de la curu ei pe Silviu, că ea a dat cu piciorul, în socotelile bătrânului poştaş, deşi contribuise la angajarea ei, dar ce să faci dacă ei, îi place cum i se mişcă lui Gusti aiesta, că ea dase, se îmbârligă cu dracu, dar după ce a trecut puntea, îi dă brânci, în baltă uitând care a fost înțelegerea între ei, că lumea-i hoță şi şmecheră:

     - "lumea-mi zice, c-aş fi jugănit, castrat" şi față de nevastă-sa Susana, îşi dă jos pantalonii zicându-mi direct:

     - "Domnu doctor Pavel Ferghete, uită-te şi dumneata şi spune: îs jugănit ori ba?"

     - "Era ca cela la care zise muiera, că n-are fărină de mălai, dar omul fă mămăligă şi fără fărină, tu." Aud de la Sandu care băncurii. Pentru Silviu muştruluiala era urcată, în pod şi din pod la apelul de seară, nu era coborâtă milităria, din pod. Nu mai avea ghidul pentru aflarea fericirii, că curva lume, nu mai era pentru el, pentru Silviu, că era mai mult cu un picior, în groapă (cerea, dar pentru ce, cere doar puțină intimitate, bată-l minunea!) Trecuse de la el razant baba cu colacii, dar până la contrar se mai putea socoti bărbat ca moşul Petre Chide, Mânzat, care aducea, în socoteala lui, încă aducea ulciorul, olul, plin cu apă de la fântâna satului până la el acasă, nu puțin lucru, când o făcea, în văzu tuturor sătenilor. Când să meargă, în armată badea Petre Chide, Mânzatu, mamă-sa n-avea mangur, pic, de făină, ca să-i frământe coptătură, merinde, pentru drum, de drum, în cătănie şi atunci holteiul s-a dus, în hotar la Vaida Alexandru ministru şi o luat, în spate o căpiță întreagă şi o adus-o până-n şură, unde o îmblătit-o manual cu maiu de lăut haine, în vale şi pe dimineață mamă-sa avea grâul măcinat la râşniță (ministru chiar nimerindu-se un deştept chiar pârâze la domn, că ce a făcut voinicosul de Petre, dar domnul ministru nu i-a făcut nimic zicând că tânărul Mânzat Petru merge să-şi facă datoria şi îndatoria făță de patrie). Nimeni nici nu bănuia şuhan ce nici de imaginat nu puteai face/ închipuii măcar, batăr, ca om întreg la minte şi totuşi, cum am ajuns, să scriu fistichiu, fără înțeles?

     - "Curajul şi munca se răsplătesc," în cazul lui Vica, munca, în hotar, în câmp, că ea era un dulce, o speranță. Cum vine adică: Ce ție nu-ți place, alttuia nu face, însă care şi unde-i esențialul, când cartea cea bună e deja întoarsă pe masă aflând miza a cui e? Şi care-i schema, în egnima din ciudățenia lui Marque, în Un veac de singurătate, cu specific şi precar parfum din America de sud, unde ce câştigi, în prostia de a fi? Iubirea pătimaşă, te face să ştii ce trebuie şi dacă n-ai făcut niciodată, dar de musai sus sai. iată cum peindem putere chiar dacă se mai lasă dimineața ceața,unii profesori,nu vor să predea onlaine,chiar,în Bucureşti,ca să nu mai zic marginalizarea elevului,la sat,unde nu e casă bună, cu şcolarul văduvit şi dramatic fără şcolare. Eu vorbeam mai înainte de pupăză şi cuibul pururos, să nu crezi, că politica şi politicienii s-au schimbat(de ce nu sunt eliminați profesorii care nu predă onlaine şi să nu fie plătiți, că se plăteşte din buget doar competivitatea, nu-i aşa Orban Ludovic, mare liberal suspendat, în plop şi cu plopul, în aer, fraer. Cum s-a ajuns la această definire alfabetică, că nu-i un imposibil, strada/ulița satului, nu-i coşul de gunoi, însă nici adăpost pentru câinii vagabonzi, fără stăpâni, altul fiind confortul şi pitorescul, satului românesc şi omenesc, că e un efort maxim uman cu îndemână, cu inimă română, de patrie Limbă română. Visurile nu-s fără rost, nici, când eu cu Vica-s, în păpuşoi, mai încolo şi popa Petru Nucula, în splendoarea buruienilor neprăşite, că proprietarii merseră la fân/ la strânsul fânului şi a prunelor, situația fiind sub control şi în regulă, chiar dacă popa era energic şi peactic, făcându-şi nevoile cu tânăra muieruşcă tânără cu râs țipător, colorat, era dat cu sonor, pusă parcă de dracu, să aibă gura întinsă până la urechi ca o zi frumosă,cu mult soare, în răsărit de soare, că-n zori țăranii descind la lucru, la muncă de mare putere, mare şi cu spor, fără scene de scandal, ci cu voieşie, bucărie. Pavel cu acțiune, pe sate, în oricare dintre cele repartizate proactivitate era cu fața zero încruntat, că oamenii satelor Ciubanca, Ciubăncuța şi Osoiu, nu mă lăsau înfomentat servindu-mă la tavă ca la restaurant, dar ca Pavel, deşi tânăr cu sflet zvăpăiat, eram la un moment dat frânt, istovit şi ostenit, dar sătul şi de marea omenie şi ospitalitate existentă peste tot, în orice casă la noi, în Ardeal, neoşul român dându-şi silința celuilat ca să-l vadă sătul, satisfăcut şi omenir fericit, asta fiind intuiția şi dorința colectivității, obştii săteşti. Masca pe față, pe figura de stil care ne făcea haioşi şi greu de recunoscut şi menținerea la distanță ne da o siguranță (Vica din cer e sustenabilă, cu subiect şi predicat, infinit apropiat de obiect ca pe teren ca Florina Olaru, fotbalistă şi sportivă de performanță şi ca mamă, zeița dintre muritorii de rând ca sclepța, prea frumoasa Vica, pentru mine Pavel, cu scrisul, şoseta desperecată ri Valentina care venea, în sat s-aştepte de la Dej, maşina roşie pe care scria: Poşta Română, dar pentru Pavel singur şi debusolat viața nu-i era natural uşoară, ci odramă ca o afacere care a dat faliment, în săul ei şi multipele culori şi valori ale vieții care te fac să trăieşti tare, în satul care te adaptat, trage concluziile, în evenimentul de bişniț, eşuat. Daria ca țăranca care nu era alta, ci o avea ca o zi însorită, o avea pe Vica câr-mâr, repezită, pe capul ei, că nu era ascultătore nici cu urechile, că pe o ureche-i intra şi pe celaltă, îi ieşea ca un mastondont care se răstoarnă pe asfalt, dar acuma, când n-are pe Vica să o toiască şi, chiar să se răstească la ea, Daria se trezi inestimabilă, excepțională şi-mi pune cafeaua fierbinte şi aburindă, alăturând de ea doza mea de medicamente, chiar dacă, îmi mai scoate ochii, că să-mi aleg medicamentele, însă asta în scenariu vieții mă oboseşte, plictiseşte şi enervează, deşi nu era motiv, motivare, că eu nu pot, la care ea, Daria:

     - "Cum nu poți atâta lucru ?" şi ea avea dreptate, dar eu scriu şi n-am chef pentru altceva, pentru alte turbulențe. Ca atare mi se pune pe masă cadeluța aburindă şi medicamebtele, că merge la şcoală, aici în sat. Daria e pe măsură şi are o strategie a ei, eu încercând să mai reațipesc şi cafeaua mi-o beu rece, însă nu-i să nu-mi placă Nesul, chiar dacă se zice, că ar dăuna, că n-ar fi sănătoasă pentru inimă, patrie limba română, însă gustul acesta altfel arimată, în calitatea vieții, cafeaua aiasta-mi place şi de obicei beau una pe zi şi nu-mi aduce pricaz, necaz după necaz. Datorită nouă devine viața mai colorată, cu mega, în imagini, cum zici: număru 1, de hobby şi atuu. Mere pădurețe vol.2 fie pe sezone: sezon 1, sezon 2... eccetera, eccetera, tu Ben, dezlănțuit pe capitalişti, ce zici, cu vot de blanc? Nu de puține ori m-am întrebat, în contradictoriu, plin de sine, mândrie şi orgoliu: dar ce ştii tu, Pavele? cum eşti învârtit ca Sucă-om sucit? cum eşti, învârtit pe  degete, deşi nu erai un om greşit, nici luând-o, în căsătorie pe Vica, țărancă harnică ți-o jur, fără vre-o hibă, c-ave bonus trei copiii a ei, avuți cu Celemen Tudorel la Coşteie, Urişor-Dej ? care la plecarea ei cu copiii spre Ciubăncuța, Tudorel, n-avea cum  îi strânge mâna fugarei Vica, nici când revenise, a câte-a oară, s-o ducă înapoi înapoi pe cea care se vroia doamnă fără a frecventa şcoala. O nimerise ca păstorul care striga deasupra satului, c-o venit lupii la oi, dar când de-anume lupii au dat iama sătenii păcăliți, în atâte rânduri, ciobanul n-a mai fost crezut, aşa a pățit şi Tudorel Celemen care-şi tot schimba nevstele ca țignii caii şi mocanii şofranul. Fără a sfida poruncile dumnezăieşti, pâinea de o ființă e fidel, credincioasă omului ei, până unul din ei moare, c-aşa s-a legat cu sfințenie, în taina cununiei şi Vica, zeița parte muierească care mi-a aparținut, din lumina zilei de început, de la întemeierea lumii şi a luminii luminii. Asta se petrecea înainte de ziua ei de naştere, cu putere şi vedere şi ziua n-a fost doar puțin bună, cu pas cu pas şi lucru bine făcut, no! În dragoste pentru ea/ cu ea, nu era ratare, că era o adaptare de zi cu zi ca-n parfum de Gambia, cu zombi furişat la ea-n aşternut, deşi Puți, Iulian, era acasă, cum era mort de beat, că lasă-mă să beau până mor, dar nu murea Iulian, dar nimic nu l-a surpins, pe hăbăucul, care a întrecut măsura, deşi patul nupțial se legăna şi-l alinta, că acest bade, bărbatul Valentinei habar n-avea ce se întâmpla lângă el, de parcă Păcală vecin, Cosma Ioan cu el i-ar fi furat mințile cu spirirul lui de zurlii, zglobiu care sub ițela lui de joacă de dragoste, care făcea de  scârțăia patul vecinului său, că era focoasă vecina lui Valentina şi el, în chef, chef care-l făcu să mergă după Anicuța fugită, măritată, cu unul, în satul Jurca, satul din vecini de Ciubăncuța. Ziceți dramatic, că scriu pratic:etic şi estetic, cu fior patriotic bucurându-mă de emoția care o provoc, cu atitudine, trăind momentul desfătător trasmițând un val de bucurie şi cu un bun apetit provita destinat lecturii şi pro generațiilor următoare eficiente, utile şi durabile. erată neglijată - a scrisului şi a bunului, de bun augur, de bun simț şi bunăcuvință: voință, conştiință şi ştiință.

    - Dumnezeu ajută  omului muncitor și talentat și îl răsplătește cu daruri pământești sau cerești, între care cel mai important este puterea de muncă și respectul față de credință, Cu stimă, MRC

     - Şi pentru vrema trăită cu Vica, mulțumesc! În loc de capitol 1, capitol 2, fie aşidera sezon 1, sezon 2, eccetera, eccetera că am la mine cetera/ fluiera, bunătatea, lui Avram Iancu ca națiunea să ne fie fericită, în vecii-vecilor, pururea, în hazna şi folosul tuturora! Nu sunt pasiv nici acuma, deci prostia omenească, n-o pot trece cu vederea, că mai am puterea de a elimina viciu, un lanț şi slăbie, în laşitatea socială, partea umană, noi trebuind să ştim şi unde dăm, dar mai ales unde cu singuranță, în conştiință de patrrie limba română, crapă. Oricât mă străduiesc să-ți trimit e-mail-ul uneori, nu ştiu de ce nu reuşesc de fiecare dată. Uneori scriam adevărată poveste cu mine şi cu Vica, poveste care n-o pot reda corespunzător, o dorință a fiecărui român de a fi O.K. ca român stăpân pe patrie limba română, cu durabilitate, că se auzea de copiii care intrau, în frigidere şi se sufocau şi nu mai ieşeau din ele vii. Ce ne bântuia cu emoție catastrofic, dar estul îşi faăcea reclamă şi ce se spera, că viață mai buna nici acuma nu este furândumi-se mai abitir decât sub Ceauşescu, care le apăra patriotic, cu propia viață, pe noi unii răii politici judecându-ne c-am fi nostalgici, deşi suntem de stofă tergal, modeşti, că evităm porcăria de blugi, care-s dintr-un țaig americănesc ieftin pe care-i avem alături de noi căpuşați ca paraziți, că n-au, nu văd să aibă modestie, că profită de noi şi de naivitatea şi onestitatea, de curățenia morală a noastră, că noi suntem buni, cum zice şi Cristian Băcanu.

     - Americanii nu sunt diferiti de turci sau rusi doar ca folosesc metode diferite de belire. Toti ne fura copiii si ni-i reguleaza la creer prin diferite metode. Toate imperiile promoveaza pedofilia si homosexualismul pentru ca altcum soldatii nu ar mai lupta, ar umbla dupa femei. Narav milenar.

     - Viața e accerbă, în lupta omenească, cu bonus. Problema ca să nu fie nici o problemă, ce faci ca să supravețuieşti şi dacă nu ni frică de moartea fără nici o responsabilitate, ci crasă, ce ne lasă să înțelegem revenind cu picioarele pe pământ, plătind retingul de țară scumpit, că frica păzeşte pădurea şi pepinăria, noi asigurându-ne de sănătate fără şpăguță, ciubuc pe care şi Dragomir, îl da la Aghireş-Fabrici şi pe la spitalele întetesante, din Cluj-Napoca. Am vorbit cu Puiu, Vasile Sotelecan, din Aghireş-Fabrici, am vorbit la telefon, am vorbit de calitate şi impoetant, c-am depănat cine dintre colegii de la generală mai trăiasc/ sau care dintre ei au părăsit ca Vica viața, dar câte n-am mai vorbit noi sonor şi răscolitor, eu mai icodind cu întrebări curioase, că ce mai şti de Drăgan Liviu, de Bura care sta de la Şorecani mai încolo de Şerban, o familie de pocăiți mai aparte, din familia asta, nu pe colega de clasă întâlnind-o-n Clun, ci pe un frate de a ei care lucra subtil la gaz, verificând stradaral. Despre Nicolae Bura plecat, în străinătate absurd nici frate-su Nelu Fărcaş, Bura, nu stia de ani grei, cum nu ne aşteptam, eu şi Puiu, o fi murit şi el ca Ciobanu stătea pe lângă Vasile Sotelecan şi Răşinar Ilie care sta pe lângă Uzină şi pe lângă cinematograful Ilie Pintilie, dar se mutase în bloc şi cu serviciu pela Huedin şi pierise ca zmeul din poveste, dragul de Ilie Răşinar. Cum ne depăşim nevoaia? Ce-i important? E loc şi de mai bine, nu-i aşa? Cum involuează/ evoluează, pandemia, în protecția umano-socială la Racla sfintei Paraschivă/ Veronica, pentru români naturali, că oamenii nu se mulțumesc, cu transmisie senzorială. Rugăciunea ni întotdeauna pentru vreme bună, în bine culme pe lume, că binele, nu voim să ni se gate, din reguli morale integre şi de şi de integrare a Roomânie profunde unite şi întregită şi mare, cu largul firesc şi legitim între hotarele natale şi naționala, de la Dumnezeu adliteram, citire, de drept nativ creeativ perspectiv natural. Uneori mă simt apăsat de energia negativă, necunoscută a covidului, că mi-a topit de lângă mine a naibii pe cei dragi, i-a desfințat talmeş-balmeş pe cei răi laolaltă, cu cei buni distruşi, în linia întâi a lupțiu cu viruşii nemernici. Eminescu: "Ideea valorii este foarte relativă, că fiecare măsoară după înteresul său." Un suflu patriotic, harnic şi de bun augur.

    - Fiecare om trăind pe pământ, unde domnește aghiuță sub toate formele, mult mai schimbător și mai perfid decât covid, are multe ispite necreștine, adică înclinări negative cu fapta sau cu gândul. Dacă atunci, în acel moment, ca pe vremea războiului, ne oprim și facem o rugăciune ne calmăm. Când scriem este bine să șlefuim imediat ce am scris. Să refacem  frazele corecte, spre înțelesul tuturor, să punem semne de punctuație. Toate aceste autoconstrângeri asupra scrisului nostru ne vor umple de atenție și de calm. Ni se va părea că suntem un alt om, care putem înfrâna starea de rău care ne-a cuprins pe noi, scriind repede și f, mult, necorectat. Procedând astfel, cu multă grijă,  vom avea și materialul scris, gata pregătit spre a putea să îl trimitem adăugăndu-i doar adresa și semnătura. Mult succes și calm! MRC

     - Cum să ne facem nici o problemă, deşi situația e cum e, cu enormitatea de îmbolnăviri, 1700 de oameni, în 24 ore? Unii mint, cum respiră şi, în Ciubăncuța. Nici nu ştim cum să facem şi ce să facem, că se minte cum se respiră, că mă pune la secția de vot, dar terfelesc aieştea binele.

     - "Sunt vesti cu scopul de a speria, teroriza sufletele. Tot atatia mureau si daca nu anuntau, tot atatia mureau si daca nu era corona adica poate mai putini ca unii sunt speriati sau executati misterios din interes sau necesitate de orice fel ar fi", spun teoriile conspirationale. Conformeaza-te, poarta masca asa cum se cere si tine distanta iar daca ai uitat sa te speli pe maini dupa sex, spalate ca sa eviti confruntarile cu dusmanul de clasa. Cine a planificat primele doua razboaie mondiale il planifica si pe urmatorul care sigur va fi planetar. Bea o palincuta, doar o gurita,... sa nu-ti creasca tensiunea.

     - Da, să ne croim o altă soartă fără minciună, fără corupție. Votăm, dar cum îndreptăm lucrurile, că de Mărie m-am despărțim şi tot Marie cu altă pălărie am luat, că bumbă am dat şi tot bumbă am luat? Cum să zic, că sunt, după ce a-ți văzut: ce-am făcut de-alungul anilor, că albitru şi inspector/director, din păcate, n-am fost, chiar primarul Rusu Alexandru Laurian, Săndel, fost pădurar, îmi va spune, pe Vineri dacă sunt sau nu la secția de votare sau dacă voi fi aruncat pe apa sâmbetei, că pe la noi nu se întâmplă mare lucru având premizele târgului Sadovenesc, Focşanii, locul, unde nu se întâmplă nimic grav şi dacă nu-i belşug, că viața la sat e neglijată? Mai anii trecuți prietenul Pavelul Jujii, Mureşan Pavel, din Ciubanca lui Itu Cornel deputat, ca badea Pavel simpatic şi spiritual, nu cu stare bună, a murit de gripa obişnuită, dar acuma se moare pe capete ca, în război, prietene, dragule, omule bun rătăcit tranc, în cele străinătăți, cu viață mai rea, grea ca la noi, în România!

     - Tot asa se murea dar nu stiai tu ca nu se anunta ca acum. Ce se anunta la radio sau in ziar cine a murit la Iasi sau Timisoara. Poate ca ai dreptate, Cum e vorba olteneasca: las-o moarta bine ca-i vie.

     - Mie nimeni, în afară de Dumnezeu nu-mi pune vorbe, în gură, aşa, ca atare, nu umblați cu ciori vopsite şi cu fuse strâmbe. Informarea mea e corectă. Anologia cu preşedintele e corectă, zice şi Raluca Țurcan. Face apropuri şi la Grabiela Firea o politiciană care-şi înscrie povestea ca să dureze fericirea/ filozofia mucalită, mânjită ca într-un joc amuzant. În ce sens tragem concluziile punându-ne-n valoare cu Tezaurul folcloric, un avut, din panteonul, patrimoniu cultural național, de apreciat Itu, Alexandru, Zbângu, bărbatul lui lelea Raveica, unchiul şi mătuşa lui Itu Cornel deputatul dejan, din Ciubanca, deci Itu, Zbângu se încurcă, în beci la el unde ajnse după vin, pe Nastasia lui Timia o tăvăli şi cocoşi şi aflând bătrâna, îl ruşină, că mă tu om bătrân, îi dase mătuşa Raveica, îi dase peste nas, ruşinându-l doar practic, fără a se certa ca Heteş Iosif cu nevastă-sa bătându-se inegal ca orbii, cu Susica lui. Toți eram departe toți eram, în păpuşoi, cu opțiune, dar ce învăță fiecare aparte, cu ce se pretează convingând, dar de la cine, în folosul comunității, În care trăim armonios, Hristos, reprofilați, responsabilizați şi conştienți că trebuie să avem abilități, aşa cum ni se zicea: "Eu sunt uşa, intrați, că nu-s bătut, în cap!". Prietene iată cu ce ne serveşte Melania pe tavă:

     - Domnule Pavel Rătundeanu Ferghete, Probabil ați observat că răul într-o țară pate veni din multe direcții. Dar  sigur este că poate veni și  de la Consilierii primarului, dacă nu sunt oameni integri. Sau dacă această conducere comunală este aserviță unor scopuri dubioase. Sau  sunt intimidați de  clanurile care pot exista în unele localități și de frica acstora consilierii și primarul se lasă influențati de ei, Să ne dorim să fie totul bine, MRC

     - Te gândeşti cum să fie mai bine, tuturora. Votarea e o ediția specială, pe măsura vremurilor cu noutăți, care-s de urgență şi de forță majoară, superiore. E clar, căutăm esențele vieții. Mircea Dinescu e cu zâmbet de la Selgros, că-n stuful bălții ca Fănuş Neagu şi frumoşii nebunii din marile oraşe, e ceva delicat, metaforic, că-i mai să nu-l cunoşti pe Dinescu, un mişto miştocar a poeziei floral-muzical cu măsură a omenescului cu reuşite, că-i genul de scriitor care a supt, cum zice el răsfățat, că a supt geniul de la aceeaşi mamă, cu Alex. Ştefănescu, critic şi istoric fără ega/ pereche, de calitate superioară, cu excelență academică cu porniri de normalitate şi cu consitență de conştiință națională activă şi instructivă ca a lui Lucian Gruia, om de primă mànă: patrie limba română cu îndemână şi prioritate. În tot e un efort al României, dar cum, că nimic nu se rezolvă uşor, cu copulărie şi năzdrăvănie ca şi cum ai savura şi o cafea incredibilă aburindu-ți nările avide, cu simțăminte şi gust neîntrecut de muiere plină de hurmoni, endrofine şi neuroni bolunziți, stroşiți şi ițiți, în ce trebuie, că trebuie. Pe mine, Pavel, nu mă comandă, nu-mi porunceşte, ci eu îmi comand, eu şi execut, scriu, în nebunia mea, ce-i drept, nu-n izolarea fonică a maiestrului Proust, însă, în casă, departe de Vica, ea dându'şi duhul sfànt şi plecând la cele veşnice să facă nani, cum ştiți, copiii făcând pomeniri după ea, conform datinii şi peste tradiție, cum iară bine şi prea bine ştiți, în veci pomenirea ei şi ca Dumnezeu s-o odihnească, în pace! Eu nu-s superiorul nimănui, dar nici alții superiorii mei,  din fericire-s de sine stătător, că eu scriu de la sine putere şi voință şi conştiință avându-mă pe mine însuşi rege asupra mea. Noi trebuie să câştigăm încrederea societății. Cum recucerim prin calități anturajul societății? În căruța vieții, să nu cumva să crezi, că-i comod, înghesuit lângă Trump, care-i aşa cum e, capitalist răsfățat şi încrezut, crezând, că el e buricul pământului, deşi uneori el e o problemă, e incomod, pentru oamenii de rând. Vica era suprinzătoare ca un impact ci o femeie la care nu te-aşteptai, dar cuprinzătoare, cu bonbonitul ei, în care ea cu mine trecea la o stare de bine, plăcută care te reâncărca cu viață sănătoasă, plină de energie de lumină lină care mi se descoperi şi-n satul lui Ioan Alexandru, Topa-Mică, Sâmpaul care retrăia învierea (că acuma era: unele lucruri cine le născoceşte?). Dragostea îți dă puteri înzecite şi îți dă o stare nebănuită de bine lucru bun sä-l faci înzecit, energic şi cu uşurătate care te face a crede, că aşa ceva n-ar exista, e clar, că aşa cum zice filozofic francezul Decartes: te îndoieşti ca să exişti ca Toma palpând ca să te convingi chiar de existența lui Dumnezeu, culme a omenirii. În Dialogul amical căutând pădureț fericire, tu, Ben, ce-ți doreşti cufundându-te, în răcorea grâului ca un râu? Eşti o negație a negațiilor cu paşii profetului Pann nestrivind lumina luminii din corola de valori şi culmi, în accesul către oameni! Îmi ştiu care mi locul şi asta, Ben contează, chiar dacă nu ne naştem, în familia care o vrem ca națiunea fericită, unde se bate arta-n cui. Lasă-te-n binele tău Ben, că eu sunt responsabilitatea ta, eu fiind ceea ce sunt datorită ție, dulce minune şi dulce, Românie! Cu Vica alături, împreună, nu mă simțeam stânjenit.

     - Am aceleasi dorinte care le aveam la 18 ani, ca le mai pot indeplini? nu cred. Doar o minune dumnezeiasca poate duce acolo daca nu probabil ca nu-mi cunosc bine destinul. Dumnezeu ma va surprinde si ma voi minuna de surpriza daruita. Eminescu nu a stiut o secunda cat de mare e ca poet, el se credea doar un bun jurnalist. Si cineva se intreba dece noi ridicam in slavi doar mortii cand viii sufera. Suntem o lume care doreste sa conduca sclavi continu. Luptam continu pentru un serviciu in care sa fim umiliti si condusi, sa ne cerem voie ca sa facem caca, sa purtam uniforme dictate ca intr-o zi sa iesim la pensie cu gandul ca vom fi liberi si surpriza COVIT iat-o fratele meu alb. Si daca incepe un razboi nici de bombe nu mai pot fugi ca sa ma ascund daramite sa prind o caprioara. Ma intrebi ce fac? Stau cuminte si-mi admir nevasta. Poate ma apuc de pictura ca aveam numai 10 in clasele primare. E un extrem de dificil, Alexander Lukaşenko, om care nu te convige cu cinstea lui, că el concepe să te păcălească ca un Păcălici, ca un vânt care s-a dezlănțuit distrugător, în uragan. Vica n-avea minte îngustă dar nu m-ar fi împărțit păr lung şi minte scurtă, în dragoste, nu m-ar fi împărțit cu altă femeie şi nu, c-ar fi geloasă, dar cărui femeie i-ar fi plăcut să-l ştie pe bărbatul ei, c-ar ține cu vreo muiere? Noi o mână de oameni nici, în ruptul capului, nici, chiar nici morți, nu ne vom părăsi țara, România mea, România te iubesc. Pentru greşelilile mele oricum voi plăti cu moartea ca Vica, draga de ea. Lucaşenko, belarus, e un trişor, pur şi simplu, un dictator. Înşelăciunea, măsluirea voturilor se, întâmplă şi la case mai mari, că n-au, cum Moise, avea: Chivot fără cusur ca stil de viață şi, conştiință, în drept de a fi fericiți şi la mişto. Vica era nestemată umană, talisman viu, neprețuită, femenină fără a trăii şuhan, în van şi sorelnică pentru om, cu înflorirea, în dom ca pom.

     - Bine zis : ,, Noi trebuie să cștigăm încrederea celor din jur. Păcat că sunt mulți care se impun să ne conducă fără a fi câștigat acea încredere... MRC

     - Vica era o alegere înteresantă şi inteligentă ca la carte, mai presus, Iisus, de moarte. Vica era regula fără a o suspecta fiind cartea care se prețuia, prețăluia şi care se respecta, în dragă România mea, cu mult drag de ea.

     - Si mai frumosa-i Bucovina, cand este si literara.

     - Situația nu-i roz, leul pierde teren, în arena leilor,sănătatea e pierdută de sub control, experimentul e cu virus viu agresiv, nu depinde de om şi de vigilența omului. Să tragem linie şi, în ce fel, concluziile? Sunt restricții, dar nu şi miracol care să ne calidice ca pe Simona, percectă al României, şi cu Contra şi marea experență şi credință care nu ne exclude, din competiție, că-n greu suntem frustați, chiar cu Soare pe podium, că noi nu ne pierdem pe teren ca cei cu boala Daun ca poropul după o ploaie torențială/ cu găleata, un imposibil şi pe vremurile biblice a lui Noe? Cine şti de ce eu merit (de ce merit?) să fiu surprins de sens? De ce ne place, când Soare aduce soare? Nu se şti româneşte? Se foloseşte şi, în programe de televiziune se folosesc termen şi expresii străine limbii române? inexplicabil, de ce? ca o ploaie torenționale care fac haos.

     - Asa se infiltreaza satana si ne fura sufletul si identitatea.

     - Înainte, nu după, de ce nu rumegăm, gândim: ce şi cum e de făcut ca să existe neglijență, în toată măreția unică şi specifică şi de biserică, a României de modă şi în vogă de grai românesc, de rai (nici Vica nu admitea ce nu era ordonat şi diciplinat, nu admitea, cu cei 7 ani de acasă, nu admitea, în hărnicia şi etica cu finețe şi supleța inteligenței socio-umane şi spirituale). Noi avem un diționar bogat divers, cu o paletă largă şi, deci de ce să ne mai împedicăm, în cuvinte străine care nici nu le ştim silabisi, citi.

     - Mie imi vine sa rad de acesti oameni de stiinta si filozofi care sustin ca viitorul limbii vorbite va fi engleza si chineza. Ca specie suntem total lipsiti de respect pentru raul care vine. Pentru ignoranta si nerusinarea fata de creatie si creator indiferent de forma pe care o ia. SMERENIA ne lipseste frate Pavele. 

     - Dumnezeu e cu noi ca atare şi noi să fim frații patriei limbii române, de pace şi pâine, liturghii, în holdele cu ciorchini grei de boabe hrănitoare, în spice pârguindu-se. Aia care ne murculesc, smintesc, luxează, limba, n-au pur sânge de român ca El Zorab, sânge arabesc, n-au că şi-au uitat rădăcina de stejar traco-dac-român, din patrimoniul nostru albastru, național, monumental, universal, cu ce-ți, doresc eu ție dulce Românie! De toate, de ce să nu recunoaştem şi, chiar vorbeşte lumea, în dragă România mea, o pricopseală care ne complică şi m-am complicat, în dragoste, cu Vica şi fericirea cu bogat conținut şi cu suculență de endrofine/ creerul cu aşezare, în intestine, altceva fiind mintea, materia cenuşie, din craniu, cutia craniană ca de vioară Stradivarius, Enescu/ balada lui Ciprian Porumbescu, un erou român muzical. Scriu şi nu sunt convențial. Sunt un obsedant cu scrisul național monumental.

Paşii, îmi erau inspirați şi şifonați de Doamne, Doamne,

ca eu să nu fiu banal închinat la icoane,

binecuvântat, nu trăiesc cotidian, în van,

nici sărit peste cal, cu ochelari de cal.

Tot timpul cu puțină răbdare luam atitudine, că ştiam de ce eram acceptat de Vica lui Dumnezeu, Vica care lua viața de coarne,ajutată de Doamne, Doamne, zicea ea părintesc, cum şi părinții, îmi ziceau, când eram mic, că dam şi de tri-supărări şi mă bulversam frustat de ce vedeam în păpuşoi, chiar dacă era interzis copiilor, însă era un mesaj de educarea publicului, de protecție chiar dacă nu-mi dam seama ca frumoasa Silvia Dumitrescu, fără comentarii (se dorea şi se urmărea să fie bine). Scriam şi simțeam că cânt, dansez, râd şi iubesc. Cum ne protejăm casa de microbi şi bacterii, luale-ar naiba!

     - Cu sedinte de partid.

     - A început de ieri să cadă câte-un iresponsabil politic şi bețivi pe stradă !" şi un cetățean milos:

     - "Păcat de vin!"

     - "Uneori e mare daraua decât ocaua."

Vica văzându-mă mai neclarificat, mai malefic: şi veştejit într-un fel ofilit ca o floare neudată, cu scopul care-l ştia, mă întrebă profesionist şi blajin- neliniştită şi contrariată:

     - "Pavel, soțiorul meu, ți s-o întâmplat ceva, vre-un animal bolnav, n-o răspuns la tratamentul făcut şi asta te întristează, bădie? Înviorează-te, ce mai aştepți?" Vica ştia, că mămăliga e uşor de făcut, dar, întreba scâitor câte o fecioriță, fată tânără:

     - "Da, tu ştii face mămăligă şi dacă răspundea afirmativ, Vica concluziona:

     - "În cazul aiesta eşti, tu, bună, de măritat, lupii iată, scoateți puşca şi-i puşcați, că feciorii-s serioşi!" Zice unu, răcrut, din armată scrie acasă, în sat:

     - "Probabil voi veni acasă" şi mama feciorului prin sat:

     - "Feciorul o să-mi vină acasă cu probabilul".

     - Uneori parcă timpul sa oprit, în loc.

În câşlegi, când se mărită fetele şi feciorii se însoară, câşlegi=după post. Mult mă îndeamnă fetele să le pun cununile, că dacă trec câşlegile, rămân nemăritate ielele, nebunile! Marius mincinos unuia Marin dela Ocna-Dejului venit la Daria zice ca Harap Alb, lui Gerilă, Strâmbă-lemne şi Sfarmă-Piatră:

     - "Mie-mi place lucru ca la câine-n lanț. Se grozăveşte Mistrețu de la Ciubăncuța, că-i, Doamne sfinte, Viceversa ca-n nuvela lui Caragiale Două loturi, unde Lefter Popescu şi un altul hoț, o făcut anapoda, de oaie, în O flăclie de Paşti/ O scrisoare pierdută, comedie, mintea bravului făcându-i, jucându-i, feste ca la badea Lecsandru Pop, din Ciubanca brigader la Zootehnie, din colectivul Drum Nou, din Ciubăncuța, cu zoocacalmie, ciudat-omenească ca o Desfăşurare, din Cronica de familie a lui Ioan Bradu, cu prezența unui alt răspopit, decât Creangă, povestitorul din Humuleşti, Târgu-Neamț! Melania, tu, ca Ben, mă lauzi, dar nu cumva la pomul lăudat, nu se merge cu sacul/ ții sacul până capeți purcelul, deşi lauda de sine nu miroase a bine, însă mă încurc, în ițe şi calc, în strachini, că nu ştiu ce'i, când lauda, vine de la altcineva, atunci cum e, cum iese socoteala? Ați văzut afirmația lui Marius, ținându-se de zicale şi bancuri ca fecior a lui Vica şi Celemen Tudorel, măreț şi fiul ca tata, că nu degeaba se zice, că aşchia nu sare departe de tăietor, de pizda măsi şi pula lui tată-su (în variante: nu sare departe de trunchi, de asemănarea celui care împreună cu maică-sa l-o făcut, dar hai să nu ne mai necăjim filozofind şi făcând să ne doară şi capul şi să trebuiască să ne legăm la el, la druga de cap care mai şi bolunzeşte).

     - "Nu te enerva, că tu, tot ție-ți faci rău, deşteptule!" Lovindu-te de toți păreții te doare, că-i rău ori cu capul de piatră sau cu piatra de cap şi băgându-ți mâna-n foc, te arzi! Mult mă îndeamnă fetele să le pun cununile, că dacă trec câşlegile, rămân nemăritate ielele, nebunile!

     - "Şi, tuMelania Rusu Cargiuiu, tot bătând fierul la cald, pe ileu, nicovală, să-l modelezi, ai reuşit, să scrii poezii, dar până acoale practic: ce-ți aminteşti şi de fapt, ce-ai şi cum ai făcut, om al scrisului cu performanță?" Ai citit, lecturat, dar ce, de fapt, citeai cu plăcere şi ce mai făceai excelență (când şi cine te-a descoperit; cine a avut cuvânt greu, în aprecierile sale, aşa cum, în cazul meu are Ben Todică, Ion Miclău Gerge Anca, Lucian Gruia, Dan Şalapa...?  

     - "Ce te-a transformat şi ți-a direcția ?"-"Ce-a fost lumina aprinsă,în noaptea vieții ?"

     - "Ce a fost sublimul şi bucuria, care s-a datorat, cărei provocări ?"

     - "Când ai fost super surprinsă ?"

     - "Ce crezi că-i lucru bine făcut ?"

     - "Cu ce barometru te măsori?"

     - "Ce-i din tot memorabil şi savuros de savurat diferit şi aparte, doamnă ?"

Lovindu-te de toți păreții te doare, că-i rău ori cu capul de piatră sau cu piatra de cap şi băgându-ți mâna-n foc, te arzi! Trebuie să te socoteşti mai întâi ce lucru bun ai făcut cu viața ta printre spini şi colți de piatră şi câin care telatră, în greu şi uşor, câini care te înhață de picior, pe propia ta vatră Golgotă. Vulpea-şi pierde capul, dar nu coada ca ursul, care e dus, în eroare, la şmecherie şi dacă mă împedic, în glumeața Roman Victorița care mă deruta prin faptul, că era extovertită ca hazoşul Ioan Crengă, că era superbă şi făcea față ca cel care mergea şi pe la Bolta rece, că avea habar, talant îmulțit, că nu era discretă, în publicul care o vroia peste aşteptări şi păcat, că nu punea glumele ei vulpița, că şi părul, îl avea roşcat pe lângă tâlcul şi uşoretatea de a povestiri foluitoare, că distrează, bine dispune pe toată lumea satului, unde ea învățătoarea era un eveniment care la coatele maxime te emoționa şi bucura ca o comoară rară.

     - Cu mulțumiri și stimă vă înaintez un eseu semnat de Scriitorul Ioan Miclau- Gepianu, Australia, ocazionat de lecturarea unor pagini semnate de mine, Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu

     - Doamna Melania, Cred că numai Dumnezeu și pământul Ardealului ne-a recunoscut gândurile, și întâlnirea asta istorică literară! Ioan Miclău-Gepianu 9/26/2020

     - Bună să vă fie inima şi Dumnezeu să vă țină sănătoşi, în împărăția binelui!"

     - Un dar, sosit cu un interesant Curier, din Israel, cu stiri de pretutindeni, cu pagini atractive de literatura si cultura.

     - Mulțumesc, Ilie Marin, pentru bunăcuvința cu care te-a rânduit Dumnezeu pe pământ, prietene, din împărăția soarelui!

     - Pavele, nu-s om de taclale, mai ales scrise. O da Domnul si-oi veni prin Ardeal si te-oi tine nedormit o noapte la taclaluim taclale in  gradina dumitale...

     - Iată fiecare cum suntem, un aparte literarar, în drept de a fi.

     - Eu aveam obligație de serviciu ( 1974-1988) să merg în orele libere la cenaclurile literare din oras, unde eram și în colectivul de conducere, ca delegată, neoficială, ci doar ca poetă. Am observat cum scriu alții și învățnd din experiența lor reușită sau nereușită, am remediat scrisul meu. Eu simt toate nepotrivirile și asperitățile. și în plus eu citesc și azi pe ordinator sau materiale, câteva ore pe zi, 3-4 ore. Succes, MRC

     - "Ce-i din tot memorabil şi savuros de savurat diferit şi aparte, doamnă?" Neglijența, greşelile gramaticale, oetografice, îmi aparțin mie şi nu telefonului, că eu obraznic le călăresc, Ben, că eu nu-mi găsesc locul, eu mi-l pierd, Ben, nu observi, spiritualule? Miclăul nostru Florica şi floricuțele lui oare ce mai face, ca tineri şi bătrânei cumsecade şi prieteni sinceri, un reper pe pământ şi-n cer, ca-n cer şi pe pământ, pentru noi de un veac de leac?

     - Toti politicienii si reprezentantii culturii, ambasadori au romaniei dealungul zecilor de ani au trecut pe la noi si s-au bucurat de ospitalitatea si dorul nostru de tara si loalitatea pentru limba romana si a traditiile ei si dup ace si-au servit scopul au uitat ca sunt romani – lucru ce trebuia stiut de noi de la inceput ca daca erau romani adevarati nu aveau sansa sa intre pe pozitii. Nu-i condamn ca nu o am in sange. Unii dintre ei chiar sunt romani dar sunt obligati sa o tina subpamant ca sa nu-si piarda pita. Halal Neam am ajuns! Si-l invinuau pe Ceausescu de tradare. Ce rusine pe capul nostru.

     - În noi există un natural național cu paşii profetului pe urmele zimbrului manifest pentru sănătatea pământului.

     - "Există, în noi un bine care uneori îl neglijăm şi de ce Ben?"De ce putem fi atât de răi, răii din calea cărora fugeau românii când năvăleau barbari cu gânduri criminale ca Criminescu care a ațuțat să-l bată pe boxierul venit din Cluj făcând scandal, în toiul nunții care venise pe Dos la Tisia ca prieten de a mirelui, dar legionarul aiesta a dat peste cap nunta omenească, din Sâmpetru-Almaşului omenesc şi românesc, istoric. Iată omule, un om adevărat care mă ține la curent, cu o educație şi cultură de zile mari, produnde şi sărbătoreşti. Dumnezeu e cu noi, ne oxiginează cu mult soare şi cu multă căldură de om şi înflorire de pom, dom din nopți cu lună şi stele şi zile cu soare. Tu eşti un om de bine. Melania e o excelență cu o forță, în toate ce-mi scrie, e şi ea o visătoare ca toți scriitorii care-mi scriu ca o odă, închinată înainte lui Nicolae Ceauşescu, e împuşcat ulterior de nişte dificili şi nişte netrebnici ca să aducă, în fruntea țării nişte nemernici tâlhari, cu care genialul, nu se compară, chiar dacă nemernicii conducători tâlhari, îl hulesc, defăimează. E de prim rang, tot ce-mi trimiți dezinteresat Ilie. un mulțam cu drag. Fiecare e aparte cu pieile lui de cloşcă pe piața Clujului! Cu bine! Mai zice actorul Mitică Popescu, să fiți deştepți eu vă salut! VIAȚA NI BUCATĂ DE PÂINE. Când nenorocirea doarme, zice Mitică Popescu, Doamne, Doamne era închinat la icoane. Alții zice mincinos, că bătaia-i ruptă, din rai.

     - In cald context autumnal, un dar Expres si... cultural. Scriu multi in el, si-atat de bine, ca nici nu stii de unde vine; nu binele, bine-nteles, ci culturalul dar-expres. Vreau sa fim bine intelesi: mie venindu-mi de la Iesi, eu ies din joc si va las, iata, s-aveti lectura minunata... Pavele, scrii frumos, nu e greu de digerat ceea ce scrii, doar ca lumea de azi, inclusiv cea literara s-a obisnuit cu facilul. Nu vezi ca am ajuns sa traim in slogane?! Textul tau este prea natural si prea stufos pentru mintile si sufletele obisnuite sa se hraneasca cu de-a-gata...Ilie

     - Da, îmi placi, dar e un frumos, ce faci serios Hristos, eu scriind cum scriu mai aparte, ciudat, greu de înghițit poezie şi neconformist, mai altfel proză, lucrez la volumul 2 din Mere pădurețe vrând ca totul să fie cântare a cântărilor, dar altfel pentru că nu sunt Solomon/ dacă scriu psalmi scriu aparte ca biblibicu David/ Arghezi, Blaga eccetera, eccetera, că eu uneori, sunt mai anțe, panțe, puşcă la rațe şi mănâncă la mațe... şi e probabil a cel de ce eu n-am reuşit la acel concurs, la Brâncoveana festivitatea, din satul tău, în faza a 2, te felicit, c-ați premiat pe Dan Şalapa care scrie şi critică şi pe Petre C care editează poveste vorbii, revistă, în care, în câteva rânduri m-a apreciat aşa ciudat cum scriu şi m-a publicat, în povestea vorbii. Eu scriu şi tu te ocupi prea mult de ce muncesc eu. De ce te străduieşti, omule, Ben!

     - Ma gandesc ca Dumnezeu vorbeste prin tine si e pacat sa-i iau Cuvantul.

     - Aveți vreo explicați explicabilă şi incredibil verosimilă şi cu votarea asta, tot cum vor ei?

     - Da e tot cum vor ei ca daca ar fi dupa cum vor votantii, sa-r declara ilegala. Toate fetitele care vorbesc pentru ei promoveaza hotia legala. Noi nu am fost facuti de creator pentru a afla/cauta adevarul ci pentru a ne cultiva, a creste, a ne inzdraveni, a ne dezvolta, a evolua. Daca aflam adevarul adevarat or murim de soc ori ne pierdem interesul si ne sinucidem. Dute la vot!

     - Am şi eu aceeaş impresie artistică, cu nervozitate, că n-a fost şi nu e dreptate şi pierdem, faza cea mai bună, care fază şi cum e ce e maimportant lucru? pentru ei e o distracție. Sunteți expres cultural, buni şi excelență, în scris, bun național monumental şi efectiv creeativ, nu vă lăsați pe tânjală menținându-vă şi menținându-vă, sustenabil, în calitate, cu subiect şi predicat eligibil cultural, exemplar. În timp real suntem O.K. o poveste, în povestea de viață, cu singurătate pentru mine. Prea mult se invetează, dar de ce să punem mâna, să ne servim noi la votare, că nu votanții iau banii cei mulți? E un joc parcă? Să fim şi noi, în rândul oamenilor, nu? Nu-i aşa? Eu, nu mă descurc ca-Drumuri, în cumpănă/ Cronica da Familie de Ioan Barbu, care are personje pe unii ca Borcea şi Cireş. Că şi eu, în satul lui Vica am venit, mă ca acasă, deşi nimeni nu m-a prelucrat acolo sus..., da-n Ciubăncuța lui Vica, unde te mai gândeşti şi la lup, scos, din stână ca să nu-şi pună mintea cu oile obştei, scoțându-ne sau dându-ne rostul tuturor înciudaților rostul casei noastre ca pomenire să nu dăm, în casa..., că nu ne-am băut mințile, cu colectivizarea ori despărțirea de muiere, cum eu de Vica nici prin gând nu aveam doar dacă moartea ne desparte, cum stroşita a şi făcut-o nelămurirea s-o înțeleagă pe cea cinstită şi dreaptă. Dacă vrei să faci ceva apoi, să faci. Ioan Bradu, că îl rebotezasem pe diplomatul şi scriitorul care a scris dezinteresat şi inspirat, altfel decât Moromeții, Marin Preda. Voi aveați frumos lucru să faceți ce faceți bine. Da, aici e adevăr din polca noastră, de albastru cu nuferi cu barcă Eminescu pe lac, care parcă n-ai nu ştiu ce să scrii la examenul ce l-am dat la Bistrița, din județu de hore, cu batalion disciplinat, unde vizavi, în noaptea fulguind cu oi care veneau multe, în normalitate de realitate, din cer/ de la munte cu steluțe zdravâne să ne sărute şi pe noi pe buzele apropiate ca infinitul apropiat de obiect ca un sărut Brâncuşi de poarta sărutulului, un plăcut, bucuros , cum zice şi Nicuşor Dan, că pe frunte trăind o pasiune ca un zbor de îngeri albi plutind, în  văzduh, reper de parte plină şi divină a paharului pe o cale timidă şi grea şi totuşi uşoară, în efemer piesaj de curaj şi de încurajare, în xeplin şi de încredere, de care şi pentru noi e credință şi speranță care, în veci nu moare ca dragoste închegată şi e covârşitoare, cu rezultate, responsabilitatea care atârnă greu pe umerii noştrii, că merităm tot ce-i meritul cu glorie oricum, în România de imn şi de odă Ioan Alexandru, Şandor, din Topa-Mică.

     - Amintirile sunt pentru noi un univers inepuizabil, de vise, de subiecte pentru scris, de experiențe dobândite și de un bagaj pe care îl purtăm continuu cu noi, Cu stimă, MRC

     - Tu ai multe priorități multe, tu ai direcțiile tale care adună binele, pentru toate zilele, că înlături din cale barierele, din carieră şi n-ai peobleme, în starea de bine, scumpă doamnă venerabilă a scrisului care vine benefic, pentru toate şi toți. Tu, ai sufletul sănătos încăpățânat, în bine, cu desx. Orban aiesta e doar o dâră de fum, mai mult sfară, decât jumară şi asta a înțeles electoratul: normalul care a devenit cu ochii iritați a devenit disconfort, că pas cu pas persistent, nu e lucru bine făcut, din lipsă de experență şi elocență, în violența verbală domestică. Bravo, că nu-l subextimați electoral! O noapte albă, pentru el, mă înclin şi mă îndoiesc de prostia omenească! Multă inimă şi, în deplin de suflet, de poet ca marele Gabriel Artur Silvestri, un generos fără pereche şi fără egal național, cum rar, cazanie care o cântă țăranii români pe la vatra lor, cu rost harnic şi pragmatic şi dialectic, cu opțiune clară cu înțelepciune şi pasiune pentru bine: pâine, pace şi liturghie, pe cai mari, în horă cu tradiție ca să se poată respira şi măgulitor să ne fie traiul omenesc, bine şi înțelept educat, că nu era ignorant şi nepăsător, noi având o cultură şi un patrimoniu național, prin Eminescu, universal montumental era un dur național şi anti-cosmopolit, vezi romanul său spiritual Geniul pustiu care vine şi cu istoricul, cu hortiştii criminali. Artur se depăşeşte pe sine prin dărnicia lui generoasă, cu multe stele. Tu eşti un învingător, de încredere şi voința care ne face biruitori, de viitor. Noi căutăm să nu fim reflectați de energia oglinzii. Doar Iisus s-a schimbat la față, însă partidele sunt o dezamăgire, c-au făcut fraudă.  Uneori nici eu nu ştiu ce am, ce-mi trece justificat/ nu, prin cap. Uneori, îmi fac griji, dar, tu, ca un înger păzitor, îmi dovedeşti, cu veşti şi poveşti, că mă descurc, omule! Tu, fapt şi de fapt, Ben, eşti cel alduit. Benule, tu, cum ai grijă de dieta echilibrată bio sănătoasă care te mențin şi susțin sustenabil, într-o viață lungă şi frumoasă, sănătoasă, cum s-ar zice: sănătate a pământului care datorează tot, Domn Savaot, soarelui.

     - Mananci tot ce nu-ti place si dupa doua guri te opresti. Mananci cu betisoarele ca si chinezii, iei intre bête o boaba de orez fiert, o bagi in gura si dupa ce o mesteci de 60 de ori, te saturi si nu mai vrei. Asa se mentin chinezii.

     - În totdeauna despre ce scriem trebuie să ştim mai multe, cunoscându-ne chiar pe noi înşine mai bine, că nu suntem americani/ americanizați, scriind lapidar, în doi pieri: bettssellere de nici de o ispravă, că-s fără un Dumnezeu. Eu orice-ai zice n-am şcoala lor, care precis n-o învăță de azi pe mâine fuşărit, furându-şi căciula-cândva sau vreodată altcumva era, altceva era dacă mă năşteam între ei, mă deprindeam de mic şi făceam azi lucru lor cu brio ca un as făceam lucruri mari: picătură cu picătură, din obişnuință făceam, că mă deprindeam cu lecția de viață şi cu tradiția lor, îmi devenea obişnuință, a doua natură a mea devenea. Dacă aş fi de altă nație, n-aş fi mai corect şi mai perfect ca faptul, că sunt român înrăit, român de adevărat (lucru care-l ştia şi Vica care se mândrea ca Ming a ta. Diagnosticul de sfătos, pisălog, deşi pe bună cinste şi dreptate bunicul Viorel era pilduitor, biciuitor luându-i peste picior pe cei nedrepți şi necinstiți, el Ferghete aiesta judecându-i ca consilier, în conducerea colectivului. El nu se temea să-şi spună părerea, să-şi spună cuvântul. Alții erau ațoşi, se uitau acru la bunicul, dar alții erau respectoşi, că le citea Biblia şi le spunea  multe învățături şi îi încânta copios. Mai era şi dungaş, dar sănătos încăpățânat, în bine. Melania câți dintre oameni ştiu, că scriitorii-s speciali, că ei scriu, pentru fericirea celorlalți ca şi Vica care a trăit pentru mine, cum doar ea a ştiut, cu emoții, simțăminte şi sentimente, fantastic şi femenin pitoresc. Mi clar, Melania, că ea, Vica, m-a făcut să înțeleg, că eternitatea e lumina fără limită şi strălucită, învingătoare şi domnitoare.

     - Este minunat de a scrie spre a-i face pe alții fericiți, MRC

    - Viața e cu noi față-n față, după cum la bani mărunți vorbeşte lumea cu ecubații de apă de ploaie abundentă şi consistentă, cu tendință de iarnă, în schimbări majore, că ne chiamă natura.  Mă om bun, as al criticii literare de calitate, Lucian Gruia, dragule, în ce fel de stare de urgență, activ cum eşti, eşti, fără a ignora rgulile, scriind proză fantastico-autobiografică sau scriind despre Brâncuşi, Blaga eccetera, eccetera..., cu ce informații, notații, mai vii public vii față de interviul publicat, în Citadela, de Aurel Pop, cu ce alte noutăți şi referiri serioase despre tine vii, pritene Gruia lucian? Tu eşti un trend, brend, cum altul nu-i, în România, după părerea mea, că tu eşti mai aproape de oameni, eşti un pasionat, de omenie dejeană, stabilit, în Bucureştiul zdrențos, tâlhar, la votare, după cum  se comentează la televizor, că România se bate cu dezmățul, scandalul, ei, că şi-a uitat rădăcina vânoasă: geto-dace-române cu Poeme din iarba limbii române care eu, în stilul meu le-am scris, Gruiuțule, dar cum nu ne-am revăzut de mult, în Dej ca să rostim amândoi cu origini româneşti, tu n-ai cum să mai ştii despre ce mai fac şi eu,nu ştii nici dacă mai trăiescvouniceşte, în Ciunăncuța, ca şi eu dincoace de câmpia cu maci şi cu roşu aprins cu sens de pe podul de lângă Judecătorie să zic într-un glas sinfonic ca un țâcovnic plin de inovație brâncuşiană şi cu veşnicia care ni s-a născut fantastic şi autografic şi pragmatic, aerat, la sat, prin iubire ținând piept durerii:

     - "Servus, Samus," tu, Lucian Gruia, fiind inspirat pe viață, noi trăgându-ne prietene de şireturi şi-n restu vieții până la scandeță, tu găsind formula genială, țâdula oficială! De ce  şi cine ne despărțim traşant şi detaşat ca Trum de Binladen, un Ben al Americii, după cum am înțeles ca un neghiob miel zglobiu şi mângâiat la cornițe de Zeul Pann. Unu Marin venit la Daria cu veşti şi poveşt, închide uşa trântind-o ca şi cum el la casă,în Dej/Ocna-Dejului ar avea cearceaf, în loc de uşă ori când frate-su zice să tragă uşa după el, Păcală îşi iese din pepeni, scoțând-o din țâțâni. Legat de Vica nu grăiesc vorbe de clacă, de pomană, că ea nu m-a părăsit, până-n ceasul de pe urmă. În "Prințu Jumong, întrebat, că unde a fost, că nu era un prost a răspuns,c-a fost să se odihnească, însă el s-a preumblat pe la Sosoneo, o comerciantă patronă şi fostă gagica lui, deşi se măritase, cât timp el a fost dat dispărut. Nouă care să ne fie mândria națională, că supra eroi super eroi, nu suntem, decât cum suntem că suntem duşi rău cu sorcova vesela, în patria limbii române. Îngrijorarea ni cum putem fi la cel mai înalt nivel, de regală vânătoare, cu veşnicia care ne-a născut, în lumina satului românesc şi pitoresc omenesc ca să fie cu Lucian Blaga, în ordine, cu drept la înviere, când avea să fie la adoua venire cu înviere şi drept de a fi, după mama lui Liviu Rebreanu care-i scria lui fiu-su mândră de fiul ei scriitor care a scris multele romane, totul fiindu-ne istorie şi adevăr, cu adevărat a ce suntem prin tradiția noastră, în lecția de viață pe Arca biblică al României care, în trecutul ei n-a fost niciodată epavă, ci o slavă, în românească bucovă, buchisită, în Ceaslov de Ion Creangă? Da, da, eu sunt şi cu de aia şi cu de aia confortabil şi de 5 stele. C-aşa-s şi de mă tai, în bunătate. Şi tu ştii, Ben Todică, că azi e ziua mea de naştere, azi, în ziua de 1 octombrie ori ai uitat?

     - LA MULŢI ANI DRAGA PAVELE !

     - Sa aveți de zis, că nu întâmplător şi la români, în România e lună plină, în ciudă, că s-o mai răcit şi e o zi înorată... Mulțumesc, dragule, să-mi fii sănătos şi în viață, un spiritual provita! între partide sfadă, ceartă, lucru bățos, că în platou mare scandaal, presupuneri, că profund, în România celei mari neunite, în realitate neântregiite, că unii ne minte amuzant, ne fură fără niimic inteligent dându-ne bătăi de cap, judecata lui stâmbă lemne, că s-apropie gerul, durerile rticulare şi un consum minim de apă, dar să nu utăm că suntem români, luândd din viață ce-i mai bun, eu luptând provita, eu rezolvându-mă nuu doarr pe mine, că contează fericirea neamului, că de anume contează a cunoste de a pune ca Manole cărămidă cu cărămidă prosănătate. Attachments areaDe ce nu se reverifică, că n-avem nimic de ascuns, nu-i aşa contestându-se, în istanță, că mai este cinste şi dreptate, nu-i aşa şi trabă bună. Lupta la baionetă, Todorache susține ancheta cu miză, ca să nu mai fie dubiu: "uită hoțu, nu e hoțu, ca piesă de muzeu!"? Nu-i destulă boala bătaia de joc! Tu, mare dejan, patriot chiar, cu duh şi spirit larg divers, în paleta largă de genuri, cum ai început să scrii mai aparte şi în felul tău divers, cu sens, în univers şi de vers, cu materie cenuşie de aur stecurat bine strunită, în arta scrisului şi bine informat şi inspirat, bun literat ca unchiu-tu Bazil Gruia care a antologat corespondența, în inedit Lucian Blaga şi a chiar a scris poezii clasice, precum şi, în vers alb, cunoscându-l şi eu şi vizitându-l chiar şi eu acasă, pe strada Crişan nr.19, în Cluj, cu unchiu-tu, frate-meu Mircea mergând, ca turist, prin România, în excursie, iar eu în inima Ardealului având discuții expresive la cofetăria unde am fost şi cu Vasile Tomoiagă, chiar mergând, în drag de România mea, însă spune-mi tu ca nepot a personalității scriitoriceşti, cum te-ai desprins, tu, cu scrisul, cum te-ai pasionat de scris, dragă Luciene? Tu, ai scris "cumințenia pământului" eseuri despre Brâncuşi şi prezentate la Târgu-Jiu, dar ce n-ai scris, tu ca om cu bogate conştiințe şi ca mare conştiință şi ştiință socio-cosmico-socio- umană aminteşte-le tu: Speranța, în culorile de nelinişte şi bun simț ştiinfico-autografic, că tu parcă te-ai afirmat ca poet mai întâi, apoi, cu statutul de prozator, critic literar de bun augur, dacă nu mă înşel, nu-i aşa? Ori tu, Lucian Gruia ce zici, omule, într-o ordine firească şi disciplinată?

     - Ai mai fost în Dej, oraşul tău natal?

Nu-i destulă boala bătaia de joc! Tu scrii, dragule, Lucian Gruia scrii plin de divin, pios,Hristotos, înzeit şi viu, talisman uman viu, în "Templu Descătuşării"ca toată gândirea, în zbor păsăresc şi luminată de soare, grăiror să fie rugăciune şi înțelepciune-cântare a cântărilor scluptural, în piatră şi lemn să te cioplească pe tine însuşi înscris ca pe Brâncuşi, în India îngenunchiat în scrisul tău ca într-o minune a minunilor bun material şi spiritual adlitaram unic şi specific monumental național raportat universal, prin scrisul tău blajin şi de blâbd păstor ceresc,de viitor cu viață şi adevăr,cum rar perlă cu perlă,în iubire pe verticală,tu intuind floarea de colț pe stei.

     - "Tu, Lucian Gruia, cum reuşeşti să transpui, transfigurezi, metaforicul lui Brâncuşi, că iarna ne vine să ne înzepezească friguroasă acuşi, acuşi, vine viforoasă, cu muțenia pură, albă, de lebădă, ca să ne nască, în drept la veşnicie şi înviere la adoua venire provita şi să candidăm la fericire, prin a ne cunoaşte-n bine, în sine, omule, că iacă-te, în drept de a fi?

     - "Răspunde-mi la ce crezi, dibui şi intui, că te-am întrebat ca să iasă interviul, în pănura, arama scrisului nostru, Lucian Gruia, om al artei scrisului pe imwnsa tabla uriaşă, imensă de şah al pământului, altar al soarelui care, în succes ne lumină sorelnic, talentat nativ, îmulțit, cu har, în habar de dar din dar, de om care nu se rispeşte, nu-şi îngroapă talanții, că-i spirit de observație şi contemplație generos carmică, în drept de a trăii artistic şi cu drept de a fi de acțiune, cum tu eşti cunoscut om între oameni, pentru oameni-pace şi pâine, liturghie în pârguirea, în spicele cu sprinteneala ciutelor ce-şi au rostul lor?

     - Secretul e in mainile tale. Nu mai intreba pe altii caci vei deveni ei. Fii tu! Dumnezeu ti-a dat talentul scrisului, ti-a dat meseria potrivita ca sa patrunzi in viata oamenilor. Atunci cand ii ajuti ascultale si suferintele, bucuriile si trairile vremurilor noastre si scrie-le povestea inlocuind numele cu altele metaforice. Ce este important este accesul tau la natura vietii, lucru care nu se afla in “main” massmedia sistemului. Nu trebuie sa fii politic correct ca sa fii original. Vrei sa fii un Dostoevsky? Un Tolstoy, un Rebreanu, etc. atunci scrie cu noroi si sudoare. Totul e in fata ta! Raspunsul specialistilor la intrebarile tale e capacul costiugului originalitatii tale. Numai tu stii cum sa fii tu. Scrie povesti scurte din viata, asculta-le caci oamenii plang sau sunt perversi. Vezii cum plang invata-le stilul si prezinta-l. Scrie despre cum functioneaza perversitatea lor, alimentata de viata politica de azi. Scrie despre aceste lucruri si Satana va veni singura la tine. Nu va trebui s-o cauti tu. Fa-o geloasa, invidioasa pe tocul tau. Fii PAVEL RATUNDEANU FERGHETE !

PR-F & BT.