Ioan Miclău-Gepianu - ATLANTIS ȘI SAHARA

 

ATLANTIS ȘI SAHARA

 

Motto:

”Repetiția este mama învățăturii” ne spuneau profesorii în școli,

iar omenirea poate învăța din multele repetiții ale Istoriei”.

Ioan Miclău-Gepianu

 

 

Atlantis și Sahara

 

~*~

Când era Sahara o grădină

Și-n râuri răsfrângea a cerului lumină,

Când lacul și izvorul cu fețe cristaline,

Șopteau un basm idilic în tainice suspine,

Atlantis spre adâncuri porni să se încline!

 

Sahara grațioasă privea cu ochi gingași,

Netulburată încă de-ai soartei vitregi pași

Ce apăsau spre moarte Atlantisul voios.

Cum large guri de ape, de sânge însetate,

Sorbeau viața dulce a unui stat frumos.

 

”O, tu Sahară verde, când lacrimile mele,

Seca-vor la izvor, stingând și-al nopții stele,

Acoperindu-mi fruntea cu-al apei greu suspin,

Din cerurile-nalte un foc dogorâtor

Va coborî să-ți ardă gingașul chip vergin.

 

”O, tu Atlantis, zău, de ce mă mai blestemi,

De ce-n al tău păcat vrei azi tu să mă chemi?

Doar tu ziceai că-n viață tu mă iubești mereu;

Și cât e univerrsul, ce astăzi ne înghite,

Nu văd de ce-aș putea să fiu de vină eu!

 

Din neștiute adâncuri, prin gure de vulcani

Țâșnea magma topită de milioane de-ani

Și înspre cer zvârlea sinistre limbi de foc,

Cutremure porniră să crape continentul,

Trăgând spre fund de ape geograficul său loc.

 

Sahara , pârjolită de foc și uscăciune,

Privea spre cerul galben cu multă amărăciune

Și ploile musone secară-ncet, încet,

Pân ce câmpia-i verde cu râuri cristaline,

De vânturi năpădită, devine un deșert”.

 

*

DUROSTOR ȘI CALIACRA

 

”Caliacra surioară,

Româncuță roșioară,

Pune-ți ie ta cu flori

Și condurii Consânzenii

De la târgul cu miori!

 

Cel pieptar cu bumbi de aur,

Dalba-ți coroniță laur,

Să le-așezi ca o podoabă

Peste trupul virginal

Și-ochi al strugurelui boabă”.

 

”Frate Durostor, știi bine,

Cât de mult eu țin la tine -

Dar se-aude că în vară

Târg de hoți se plănuiește,

Să ne ia din mândra Țară!”

 

”Caliacra surioară,

Româncuță roșioară:

Eu ți-s frate și în lume

Nimeni nu-i să ne despartă,

De al mamei dulce nume!”

 

Dar de-o fi să fii răpită

Și-a ta viață risipită

La străini cu aspră casă,

Eu voi vrea să mor cu tine;

Dacă nimănui nu-i pasă!

 

Frate Durostor, știu bine

Că vei sta de veci cu mine,

Dar vom fi luați cu sila,

Nici măcar să ne întrebe,

Căci ei nu știu ce e mila!”

 

Caliacra, surioară,

Româncuță roșioară,

Eu te rog zâmbește azi,

Cerul parcă se-nsenină

Depărtând acest necaz!”

 

Dar prin vară, prin August

Când dar strugurii în must,

Se făcu mare hoție,

Durostor și Caliacra

Pierdu mândra Românie!

 

(Durostor și Caliacra, două județe ale Cadrulaterului

românesc, din Bulgaria)

 

*

DOR

 

Mi-e dor de-al mamei mele grai,

De portul și de cântul ei,

Câmpia cu-al Miorii plai

Revarsă-n soare viu covor,

Culoarea vetrei azi cu dor,

Se-adună-n ochii mei.

Iar de mă rog cuiva acum,

Mă-nchin l-altarul vetrei tale

Oprindu-mă bătrân în drum:

”O, cât de tânără ești Țară!

Cum ași dori să-ți mângâi iară

A florilor petale!

Sfioasă-n dalba ta câmpie,

Tu, scumpă zână din Carpați,

Cu sânii plini legați în ie,

De ce ți-e tristă fața Ta?

Tu, Mamă a trei frați

Recheamă-ți dulcea veselie

Și nu te întrista!

Căci de tristețea Ta aude Dumnezeu

Și nu vei suferi, nici eu!”

 

~*~

(Din cartea – Poezii alese – Vol.II – Ioan Miclău ,

Ed.”Cuget Românesc”-Bârda, 2006)