Ghiocelul
De sub zăpadă, astăzi s-a ivit
Un ghiocel în alb, mai tot gătit,
E-o gingașă făptură, preasmerită,
De toată lumea asta îndrăgită.
El îmi vestește iarna c-a sfârșit
Și draga primăvară c-a vent,
Să-nvioreze inimi dulci de fete,
Iubiri să-nmugurească și să-mbete,
Gândirea și visarea tinereții,
Să îmi dezlege baierele vieții,
Să îmi salute cârduri călătoare
De rândunele negre și cocoare,
Jivinele din somn să le trezească
Și de acuma câmpuri, să-nverzească.
*
Tu, vestitor și trezitor de timp,
Al primăverii veșnic anotimp,
Cu-n bold te-oi prinde-n piept l-a mea
iubită
Să-i fiu cel gând chemat, plin de ispită,
Să îi trezească încă amintiri,
Clipite îndulcite cu iubiriri,
Mă cheme iar s-o țin ’n-a mele brațe,
Să-i dau în mutele cuvinte vii speranțe,
Și dulci săruturi pline de divin,
Ce îi va umple gândul, cu preaplin.
*
Micuțule, smerit și ne-nsemnat,
Tu-al primăverii-mi ești desferecat,
Înmugurind iubiri la tinerei,
Iar la codane inimile-mi iei,
La doamne împlinite dai păcate
Și gânduri de-ncercat și-n altă parte,
Iar la-ntomnate veșnic amintiri,
Din vremi ce fost-au pline de iubiri.
**
Tu micule, ești stârnitor a toate,
Frumoase, mari iubiri și dulci păcate.
4.03.2025
Mircea Dorin Istrate
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu