Desen și poezie
pe simezele Galeriei Rotonda
Un
dialog sensibil între formă și cuvânt. Vineri, 5 septembrie 2025, la ora 19.00,
la Galeria Rotonda a Casei de Cultură a Municipiului Timișoara (strada Miron
Costin nr.2), are loc lansarea proiectului: Alter ego – expozițe de grafică pe versuri. Este vorba despre un
demers care aduce față în față creația a doi foarte tineri artiști: poezia lui
Dragoș Rusu și desenul Maiei Medinski.
„Alter
ego este un proiect gândit ca un
dialog între două forme de expresie, dar și ca o oglindire reciprocă, o suită
de reflecții pe mai multe niveluri. Privim realitatea pe trei planuri: ca
întâlnire cu propriul sine, ca întâlnire cu cel din fața ta și ca oglindire a
celor două reflexii. Concret, am pus față în față versurile lui Dragoș Rusu și
desenele mele, iar aceste două universuri au convers într-un punct pe care l-am
recunoscut ca esență a tuturor gesturilor mele: teatrul”, explică Maia
Medinski.
Prima
întâlnire cu publicul este marcată de un vernisaj-performance.
„Am dorit să lansăm proiectul printr-un
performance, dar în același timp am vrut ca demersul nostru să aibă o viață
dincolo de acel moment al întâlnirii directe cu publicul. De aceea, fiecare
privitor este invitat să-și imagineze propriul spectacol, „citind” versurile
mele pe lucrările Maiei”, completează Dragoș Rusu.
Din
echipa proiectului mai fac parte: David Seko, Tania Drăghici și Boris Gaza -
care semnează studiul scenic.
Demersul
artistic semnat Maia Medinski și Dragoș Rusu are și un invitat… inedit.
„Întâmplarea artistică pe care o propunem
publicului are parte de un invitat foarte important și… mai puțin obișnuit.
Este vorba despre un poem pe care poetul Șerban Foarță ne-a făcut extraordinara
bucurie să ni-l dedice, să ni-l dăruiască și să ne acorde onoarea de a-l expune
pe simeze.”- adaugă Maia Medinski
Expoziția
rămâne deschisă până în 13 octombrie și poate fi vizitată de luni până vineri
între orele 9.00 și 17.00.







Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu