SECRETUL
UNEI RUGĂCIUNI PRIMITE
-
PR. DIMITRIE BEJAN -
Inima prezentă în rugăciune
Rugăciunea reprezintă legătura noastră permanentă cu
Dumnezeu. Plecăm de la „Doamne, ajută-ne!”, până la Psalmul 50. La toate
rugăciunile, mai grele sau mai ușoare, să fie apartenența inimii în totalitate
la ceea ce spune graiul.
Noi ne mântuim prin credință și prin fapte bune. Iar
faptele bune nu se pot face fără apartenența Sfântului Duh la noi. Dacă pierzi
din vedere asta și spui: „Ei, am făcut și eu ceva bun! Sunt sigur de Rai!”,
ești în mare primejdie. Eu mă tem că traista mea este goală, eu care plec la
drum.
Sfântul Petru a scăpat de înec, strigând către
Dumnezeu: „Doamne, ajută-mă!”. Iar mâna Domnului l-a scos din valuri și l-a
ajutat să călătorească pe fruntea încrețită a unui val. Și atunci este
îndreptățită apostrofa lui Hristos: „Fricosule, pentru ce te-ai îndoit? Oare nu
ți-a întins bunul Dumnezeu o mână salvatoare? Iar tu ce-ai făcut? Cobori rapid,
surd și orb!”. Nu se află alt drum spre Hristos, decât să te arunci cu Petru la
picioarele Lui!
Vorbirea directă cu Dumnezeu
Rugăciunea noastră în pușcărie, ca și în viața de mai
târziu, curgea limpede ca apa unui izvor, în care-I spui lui Dumnezeu, direct,
tot ce te doare. Simțeai totdeauna că Dumnezeu aude și te ajută să suporți
greutatea.
Când eram noi între noi, rugăciunea era comună, seara
și dimineața. Unul zicea și ceilalți ascultau. Și mai făceai și o rugăciune
personală, singur, chiar înainte de a te culca. După controlul de seară făceam
rugăciunea. Nu ne supăra nimeni. Știau și milițienii, se mai uitau, dar nu te
întrerupeau.
Am spus întotdeauna că suferința este mântuitoare,
numai dacă o accepți fără murmur. Dar căile care duc la mântuire sunt multiple
și sunt arătate în toate cărțile noastre sfinte: faptele milei trupești și
faptele milei sufletești. Dacă nu-l alungi de la poarta ta pe cel sărac și-i
dai o bucată de pâine sau bani și dacă îl înveți pe cel căzut drumul cel bun,
ca să se ridice din mocirlă, încet-încet unii ajung până acolo să-și iubească
și vrăjmașii. Mai mult decât aceasta nu i se poate cere bietului om.
Şi mie mi s-a întâmplat – să nu-mi fie a mă lăuda
decât în Crucea Domnului! – să stau de vorbă cu Dumnezeu. Mi s-a întâmplat şi
m-am speriat. Mi s-a întâmplat să stau de vorbă cu Dumnezeu şi să primesc
răspuns numai noaptea, când eram singur. Şi de câte ori am simţit lumina!
(Extras din Revista Atitudini Nr. 53)
PUTEREA
LUMINII
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Când în casa arde o faclie sau intra lumina zilei, atunci pe toate le vezi
deslusit si le osebesti pe unele de altele, pe cele bune de cele vatamatoare.
Asemeni se întâmpla si cu cel caruia faclia legii lui Dumnezeu îi straluceste
mereu si îi lumineaza ochii mintii, asa precum spune Psalmistul: „Faclie
picioarelor mele este Legea Ta si lumina cararilor mele” (Psalmul 118, 105).
Daca aceasta faclie Dumnezeiasca va straluci neîncetat înaintea noastra si ne
va lumina pe noi zi si noapte, atunci vom umbla mereu ca si cum ar fi ziua si
vom osebi binele de rau, folosul de paguba, virtutea de patima si în acest
chip, cu ajutorul Domnului, nu ne vom vatama. Prin aceasta esti povatuit,
crestine, „în Legea Domnului sa cugeti ziua si noaptea” (Psalmul 1, 2) si „în
inima ta sa ascunzi cuvintele” Domnului, „pentru a nu gresi” înaintea Lui
(Psalmul 118, 11). Spre acestea ne îndeamna Dumnezeu: „Sa nu lipseasca cartea
Legii acesteia din gura ta, ci sa cugeti întru ea ziua si noaptea, ca sa
pricepi a face toate cele scrise; atunci vei pasi drept si-ti vei face caile
usoare si atunci vei fi întelept” (Iosua Navi 1, 8).
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 96
CARTITELE
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Poarta-ti de grija, fii atent la patimile tale, îndeosebi atunci când esti la
tine acasa, unde ele ies nestânjenite la vedere, precum cârtitele când se simt
neamenintate. Când nu suntem în mediul nostru de acasa, patimile cauta de
obicei sa se ascunda sub o masca mai respectabila, iar acolo nu mai avem
posibilitatea sa punem pe fuga aceste cârtite negre care sapa la temelia
integritatii noastre sufletesti.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 3
SPOVEDANIA
BIRUIEȘTE ADICȚIA DE ALCOOL ȘI DROGURI
-
MĂRTURIA LUI ANDREI -
Traumele din copilărie
Numele meu de botez este Andrei Nicolae. Am 37 de ani,
voi împlini 38, anul acesta. Am început să beau alcool în jurul vârstei de 12
ani. Pe la 14, 15 ani, deja eram alcoolic și dependent de țigări și la 18 ani
am început să consum droguri. Deja, la 19-20 de ani, eram dependent. În 2009,
am reușit ceea ce n-am putut în 14-15 ani, timp în care am încercat să opresc
aceste obiceiuri. Am reușit într-o clipită, cunoscându-L pe Dumnezeu și
spovedindu-mă. Acum sunt căsătorit, am 6 copii și al 7-lea se va naște cam
într-o lună.
Voi încerca să fiu cât mai scurt. Până în clasa I, am
fost un copil foarte curios. Întrebam încontinuu: „Ce este Dumnezeu?”, dar mai
ales: „Ce se întâmplă după moarte?”. Părinții mei, niște oameni buni, de
altfel, botezați, ortodocși, dar neîmbisericiți. Mama, o femeie foarte
iubitoare, iar tatăl meu, un om înțelept, dar fără Dumnezeu, de la care am
învățat foarte multe lucruri, care ulterior m-au ajutat la întoarcerea mea.
Până la 4 ani, nu am vorbit aproape deloc. La 4 ani,
am început să vorbesc deodată și puneam întrebarea asta. Tatăl meu se amuza
foarte tare. Spunea că sunt mistic și evenimentele mele preferate erau
pomenile. De ce? Pentru că acolo puteam discuta cu preotul. Tot timpul căutam
să mă pun lângă preot. Nu știu de unde știam că el e reprezentatul lui Dumnezeu
pe pământ și așa am început să-L caut pe Dumnezeu după mintea mea.
În clasa a 5-a, a 6-a, umblam foarte mult pe la
bibliotecă, citeam Mircea Eliade, inclusiv Istoria religiilor și am deschis tot
felul de ferestre sau de uși false: credințe păgânești, chiar ocultism, toate
descoperite prin televizor sau chiar prin ziare. După anul 1990 erau foarte
multe publicații: Paranormal, Revista misterelor... Dar nu-L găseam pe
Dumnezeu.
Dependent de alcool
Ai mei s-au despărțit când eram prin clasa a 4-a și
atunci am rămas de capul meu. M-am îmbătat odată la o petrecere din aceasta
care se face la sfârșitul anului școlar. Și am zis: „Ooh, e incredibil!”. Am
avut unul dintre puținele momente, am crezut eu, de fericire, motiv pentru care
am căutat să beau cât mai des, ceea ce am și făcut. Până la sfârșitul liceului,
am tot băut. N-am să intru în detalii.
Pe la 15-16 ani, eram un bețiv în toată regula. Deși
pare ciudat, la vârsta aceea aveam chiar anumite baruri unde mă cunoșteam și cu
patronul și cu barmanul. Când închideau, aveau curajul să-mi lase mie cheia ca
să mai rămân acolo cu cine doream și stăteam și câte trei nopți.
Am suferit și pe plan școlar, cu toate că eram foarte
bun la învățătură. Fusesem olimpic la matematică, română, la engleză. Asta m-a
salvat. Mă iertau mult profesorii, mă îngăduiau. Deși lipseam foarte mult,
reușeam să am rezultate cât de cât bune.
Dar în clasa a 12-a, am pierdut controlul aproape
total, astfel încât era să nu ajung nici la BAC. La una din probe, m-am îmbătat
atât de tare (am băut până la 4-5 dimineața), iar la ora 8.00 când era
examenul, a venit taică-meu și m-a luat cu mașina. Mi-am luat două beri și
le-am băut ca să pot da proba.
„Prin drog l-am cunoscut pe diavol”
După aceea, am vrut să plec de aici, din zonă și m-am
dus în Cluj. În ultimii doi ani de liceu, începusem să merg la tot felul de
festivaluri de muzică, în special de muzică rock, metal și punk, iar în Cluj,
am cunoscut un grup de care m-am lipit foarte tare și acolo m-am apucat de
droguri.
Dacă m-ați întreba ce droguri am folosit, v-aș
răspunde că-s puține pe care nu le-am folosit și într-un mare abuz, pentru că
după ce am descoperit drogul, setea mea mistică a depășit cu mult hedonismul.
Și atunci le consumam crezând că astfel voi ajunge să-L cunosc mai bine pe
Dumnezeu, că voi putea trece într-un alt plan al existenței, motiv pentru care,
când găseam sau mi se oferea un nou drog, încercam să-l consum până în pânzele
albe. Și după aceea, treceam la altul și la altul.
Din acest motiv, într-un fel, Dumnezeu m-a păzit de
drogurile acestea sociale de „viteză”, cum am zice noi, cum ar fi cocaina. Am
consumat, dar nu mi-a plăcut. Heroina, de asemenea, nu mi-a plăcut, pentru că
efectiv te arunca într-o nesimțire totală. Nu-ți mai păsa de nimic. Or, eu
voiam să simt cât mai multe și cât mai mult. Credeam că, cu cât ai mai multe
experiențe, cu atât devii mai liber și mai înțelept.
Droguri legalizate?
Am locuit în Cluj șase ani de zile. După aceea, am
mers un an în București și acolo am făcut cunoștință cu heroina. Am plecat
foarte rapid din București. N-am putut suporta orașul. Era prea multă
falsitate. M-am întors în Cluj.
Pe la 23, 24 de ani, mi-am dat seama că ceva e în
neregulă. Consumam halucinogene și marijuana despre care o să auziți pe foarte
mulți că este un drog social, că se poate legaliza, că nu provoacă dependență.
E o minciună! Produce dependență cel puțin psihică. Dacă nu fumam dimineața, nu
puteam să fiu eu însumi. Mulți dintre prietenii mei au murit. O bună parte s-au
sinucis până la urmă și câteodată îmi fac cruce și zic: „Mulțumesc, Doamne, că
totuși mai sunt în viață și că nu am ajuns în pușcărie!”.
Despre Dumnezeu, am știut tot timpul că există, dar nu
L-am cunoscut. Însă, prin drog, l-am cunoscut pe diavolul. Și-am aflat că
există, în adevăratul sens al cuvântului. E o entitate, nu-i o energie. Există!
Și atunci când te lovești piept în piept cu diavolul, instantaneu îți dai seama
că e și Dumnezeu și instinctual, fugi în sineți spre El și strigi: „Ajuta-mă!”.
După perioada aceasta destul de tumultuoasă, am
început să ascult muzică electronică, o muzică făcută special pentru a intra în
transă.
Cum să te oprești?
Și am devenit mai pacifist și tocmai atunci m-am
trezit. Văzând că îmi distrug viața, mi-am pierdut prieteni, rude la care
țineam, am zis: „Hai să mă opresc!”. Și atunci a fost surpriza: „Cum să te
oprești?”.
În ciuda tuturor eforturilor mele, nu puteam să mă
opresc. Aveam ore întregi în care plângeam pentru că mă culcam seara și îmi
repetam de sute și de mii de ori: „Mâine, mă trezesc și nu mai fac lucrul
acesta”. Și a doua zi, mă ridicam din pat ca teleghidat, mă îmbrăcam, ieșeam
după drog și până la amiază, eram praf.
Lupta aceasta ca să mă las de droguri a durat cam
patru, cinci ani și nu reușeam. Am căzut în disperare, m-am gândit la
sinucidere, am și încercat de două ori. Nu aveam cu cine să discut și fără să
am nicio teologie, am început să mă rog la îngerul meu păzitor.
Pomana
Într-una din zile, m-a sunat cineva și m-a întrebat:
„Andrei, ce faci? Nu vrei să vii la o pomană?”. Pentru mine era cuvântul magic
pentru că îmi trezea amintiri plăcute. Prima dată am refuzat, dar după aceea
m-am hotărât să mă duc.
Mă simțeam foarte nesigur pe mine, în starea celui
care parcă nu trăiește nici pe pământ, nici în cer. Așteptam să vină preotul și
să intru în dispută cu el pentru revolta mea că nu-L găsisem pe Dumnezeu. Când
a intrat părintele, instantaneu m-a cuprins o sfială teribilă, caldă, o sfială
de copil cuminte. Uitasem că există așa ceva. A fost un dar de la Dumnezeu și
am rămas tăcut.
Părintele a plecat și eu mi-am zis: „Trebuie să te
duci să te spovedești la părintele acesta”. „Spovedanie, biserică, ce-i asta?”.
Dar gândul acela a rămas în mine și mi-am zis că mă duc. A doua zi, am căutat
să aflu cine e părintele și am aflat. M-am dus la biserica unde slujea care era
în construcție. Îmi venea să-mi dau palme pentru că eram dintre cei care
ziceau: „Câte biserici mai construiți?”. Și nimerisem tocmai la o biserică din
aceasta unde „se fură banii poporului”.
„Vreau să mă spovedesc”
M-am întâlnit cu părintele care era foarte absorbit de
lucrările de acolo. Eu am spus: „Vreau să mă spovedesc” și mă așteptam ca el să
zică: „Extraordinar! Ai venit… Tu?...”. Părintele: „Ai ținut post?”. „Nu!”.
„Ții post trei zile și vii mai târziu”.
Am plecat foarte nervos pentru că eram obișnuit să mi
se dea multă cinste. Mi-am zis: „Nu țin post nici să mă tai. Ce, eu sunt
prost?”. Și am intrat în casă, am închis ușa și m-am apucat să țin post. Nici
eu nu înțelegeam exact de ce o fac. Nu eram forțat. Pur și simplu, sufletul din
mine cerea asta. Am tăiat și vorba.
Dar în seara dinaintea spovedaniei, a venit la ușa mea
o persoană cunoscută în România care trăia în București și care a bătut să-i
deschid. Și a început să-mi explice că dintr-odată i s-a făcut atât de dor de
mine, încât nu a mai putut sta locului. S-a urcat în tren și a venit la mine.
El mă șantaja sentimental, săracul. I-am dat drumul la ușă și cum a intrat a
scos o mână mare cu marijuana. I-am zis: „Măi, nu te supăra! Dar eu țin post”.
El mi-a zis că e de post, că e iarbă. Și am fumat. Dar
el mi-a zis că e foarte tare. Primisem un har, dar când am băgat drogul în
mine, harul acela a plecat instantaneu și a intrat demonul. Și Dumnezeu mi-a
arătat cum este el, că este o entitate extrem de perfidă și de malefică care
îmi vrea numai răul. Am încercat să-l fac pe acel cunoscut să plece cât mai
repede de la mine. Apoi, am mâncat în exces și în noaptea aceea era să mor. Am
căzut într-o deznădejde mai mare decât înainte să merg la acea pomană. Nu mai
voiam să mă spovedesc. Căutam să mă pedepsesc.
Demonul și spovedania
Totuși m-am îmbrăcat și am fugit până la biserică ca
să-i spun părintelui: „Am venit să vă zic că vă mulțumesc. Îmi cer scuze. Ați
venit degeaba, dacă ați venit doar pentru mine. Eu mă duc acasă”. Atunci
părintele s-a speriat și a început să se roage de mine să stau. „Du-te, vino”
acesta a durat vreo 15 minute. Și la un moment dat, mi-a zis: „Te rog din
suflet, lasă-mă măcar să-ți fac o rugăciune cu epitrahilul!”.
Și m-am gândit: „De ce să-i stric eu ziua omului
acesta? Lasă, să fie și el mulțumit!”. Am avut o milă foarte arogantă, dar
pentru măsura mea a fost o milă reală. În momentul în care părintele mi-a pus
epitrahilul și mâna pe cap, mi s-a deschis mintea. Într-o clipă! În lumea
aceasta, epitrahilul nu e orice, este mâna lui Dumnezeu. Vă spun, nu e
metaforă!
Și m-am spovedit patru ore încontinuu. Și nu mai voiam
să plec. Vă dați seama? Să-și piardă diavolul, toată puterea drogului într-o
singură clipă?! Să-ți schimbi viața într-o secundă? Atunci mi-am zis: „Acesta
este Dumnezeu!”. Părintele mi-a dat o cărticică de rugăciuni mică, neagră unde
vorbesc părintele Cleopa și moș Gheorghe pelerinul: vol. 14. Am citit moș
Gheorghe pelerinul și mi-am zis: „Uite, eu eram pelerin pe la festivaluri,
concerte care erau liturghii demonice”.
„DUMNEZEU MI-A DAT PUTEREA SĂ NU MĂ MAI PRĂBUȘESC
NICIODATĂ”
Înainte să plec, părintele mi-a spus: „Vii la Sf.
Liturghie și sâmbăta viitoare vii să spovedești ce n-ai spus acum”. Și eu i-am
zis: „Dar am spus tot”, iar părintele: „Lasă, că n-ai spus tot”. Și m-am mai
dus a doua oară și m-am spovedit încă două ore, pentru că conștiința se trezise
și mi-am adus aminte de cele mai mici păcate din copilărie.
A fost o stare de har incredibilă. Mi-aș da viața
într-o secundă să mai trăiesc măcar o frântură de clipă, ce am trăit atunci. Și
sper să mai am parte. Apoi, am mai trecut pe acolo și am văzut că sunt niște
slujbe, că niște băbuțe aduc făină și am întrebat: „Ce este asta, părinte?”.
„Este pentru Sf. Maslu”. „Îmi dați și mie voie să vin?”. Totul era o onoare
pentru mine. Și așa am intrat în ritmul bisericii. La un moment dat, nu-mi mai
trebuia nimic. Mă spovedeam săptămânal.
(Continuarea în Revista Atitudini Nr. 80
sau aici, în video
VALTOAREA
-
Avva Dorotei -
Fiindca sufletele îsi vor aduce aminte de toate cele de aici, cum zic parintii,
de cuvinte, de fapte, de gânduri, si nu vor putea uita de nici unele dintre
acestea. Caci ceea ce se zice în psalm: „În ziua aceea vor pieri toate
gândurile lor” (Psalm 145, 4), se zice de cele cu privire la bunurile lumii
acesteia, adica cu privire la case, la locuri, la parinti, la copii, la
negustorii. Acestea pier odata cu iesirea sufletului din trup si de nimic din
acestea nu-si mai aduce aminte sau nu se mai îngrijeste. Iar cele ce le-a facut
potrivit virtutii sau patimii si le aminteste si nimic nu se pierde. Dar de va
fi folosit cuiva sau de va fi fost folositor cuiva îsi va aminti pururea, ca si
de cel caruia i-a folosit el sau de cel ce i-a fost folositor lui. La fel, îsi
aduce pururea aminte de a fost vatamat de cineva sau de a vatamat pe cineva: si
de cel ce l-a vatamat pe el si de cel ce a fost vatamat de el. Nimic, precum am
zis, din cele ce a facut în lumea aceasta nu pierde sufletul, ci de toate îsi aminteste
dupa ce iese din trup, ba chiar mai limpede, mai vadit, ca unul ce s-a izbavit
de trupul acesta pamântesc.
Avva Dorotei, Filocalia, vol. IX,
traducere de Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloaie, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2009,
cap. XII, p. 522-523
SFINȚII
PĂRINȚI DESPRE PLANTELE MEDICINALE
-
IOAN VLĂDUCĂ -
Învăţătura Sfinţilor Părinţi despre plantele
medicinale
Folosirea plantelor medicinale este, înainte de
toate, o problemă teologică. Dumnezeu, ştiind mai dinainte că în urma căderii
vor apărea şi bolile, a rânduit plante medicinale pentru alinarea şi tămăduirea
celor suferinzi. Tot Dumnezeu a înţelepţit pe medici, ajutându-i să descopere
proprietăţile tămăduitoare ale plantelor. „Domnul a zidit din pământ leacurile,
şi omul înţelept nu le va defăima. Şi El a dat oamenilor ştiinţă, ca să Se
mărească întru leacurile Sale cele minunate”(Înţelepciunea lui Sirah 38:4-6).
Despre importanţa plantelor, Sf. Ioan Damaschin ne
învaţă astfel: „Dintre plante şi ierburi, pământul produce unele cu rod, altele
pentru mâncare, altele mirositoare; florile sunt dăruite spre desfătarea
noastră, spre exemplu trandafirul şi cele asemenea; altele, pentru vindecarea
bolilor. Căci nu este vreo vieţuitoare, nici vreo plantă în care Creatorul să
nu fi pus o oarecare energie, care să nu fie folositoare oamenilor. Căci
Dumnezeu, cunoscând pe toate înainte de facerea lor, a ştiut că omul, prin voia
sa liberă, are să calce porunca şi are să fie supus stricăciunii; pentru acest
motiv a creat toate spre trebuinţa lui potrivită, pe unele în tărie, pe altele
pe pământ şi pe altele în apă”.[1]
Tot aşa ne învaţă şi Sfântul Vasile cel Mare: „Niciuna
din ierburile făcute de Dumnezeu nu-i de prisos, nu-i nefolositoare: sau dau
hrană uneia dintre necuvântătoare, sau sunt descoperite de ştiinţa medicală
pentru vindecarea bolilor noastre. Chiar şi plantele otrăvitoare ne sunt şi
nouă folositoare în unele ocazii. Cu mătrăguna doctorii vindecă insomniile, cu
sucul de mac potolesc durerile cumplite ale trupurilor […] iar cu spânzul au
vindecat boli învechite”.[2]
Folosirea plantelor medicinale pe teritoriul nostru
din cele mai vechi timpuri
Arta vindecării bolilor cu ajutorul plantelor
medicinale are în ţara noastră o veche şi bogată tradiţie. Cercetările
arheologice au dat la iveală atât vase (infuzoare, pâlnii de lut ars), cât şi
vechi forme fitoterapeutice.
Bunul Dumnezeu ne-a dăruit pe aceste meleaguri o
mulţime de plante, pe care înaintaşii noştri le-au numit cu peste 5000 de nume.
Multe dintre ele sunt plante medicinale.
Medicul grec Dioscoride semnalează în lucrarea sa De
Materia medica faptul că dacii foloseau pe scară largă plantele medicinale
pentru tămăduirea diverselor boli. Se foloseau: cimbrişorul, ţintaura,
ghinţura, menta, murul, muşeţelul, podbalul, socul, urzica, salvia şi altele.
Trebuie să menţionăm faptul că înaintaşii noştri,
luminaţi de Dumnezeu, au ales cu multă chibzuinţă formele de utilizare a
plantelor medicinale. Cercetările moderne au dovedit că ceaiul, maceratul de
plante în vin, ţuică, oţet sau ulei, precum şi alifiile din plante pe bază de
unt sau untură, reuşesc extragerea celor mai importante principii active.
Se cuvine să amintim aici prima carte de plante
medicinale tipărită la Cluj în anul 1578, intitulată Herbarium, precum şi
Pravila lui Matei Basarab, tipărită la Târgovişte în 1652, în care se arată că
vraciului îi revine sarcina să cerceteze ierburile spre a le descoperi pe cele
cu proprietăţi de vindecare şi pe cele care pot fi folosite împotriva
otrăvurilor.
În Hrisovul domnitorului Grigore Ghica emis în anul
1725 la înfiinţarea Spitalului Pantelimon din Bucureşti, se arată rolul
farmacistului ca „ştiutor şi cunoscător al botaniceştilor ierburi”, cât şi ca
recoltator al plantelor medicinale necesare spitalului nou înfiinţat.
În 1833 s-a înfiinţat la Iaşi Societatea de Medici şi
Naturalişti, care şi-a propus, între altele, studierea plantelor medicinale din
flora spontană.
După cum reiese din prima ediţie a Farmacopeei române
(din 1862), arsenalul terapeutic al medicinii ştiinţifice era constituit în cea
mai mare parte din produse vegetale, tincturi şi extracte.
În 1904 a luat fiinţă, la Cluj, prima staţiune
experimentală din lume specializată pentru plantele medicinale.
Preocupările pentru plantele medicinale s-au dezvoltat
în cadrul Institutului de Cercetări Agronomice (după 1930).
La Fundulea, în judeţul Călăraşi, a fost înfiinţată
Staţiunea Centrală de Cercetări pentru Plantele Medicinale. Activitatea
ştiinţifică a acesteia a fost coordonată de Academia de Ştiinţe Agricole şi
Silvice (ASAS).
Contribuțiile fitoterapiei românești în lume
Cercetătorii români au adus contribuţii importante la
studierea şi valorificarea plantelor medicinale din Asia şi Africa.
În ţara noastră s-au identificat multe plante
medicinale spontane şi s-au analizat principiile active; s-au identificat
speciile care pot înlocui produsele vegetale din import; s-au cultivat pe zone
întinse anumite plante medicinale; s-a dezvoltat industria farmaceutică şi a
fost sprijinită producerea medicamentelor din plante; s-a editat un număr mare
de cărţi, broşuri şi pliante referitoare la plantele medicinale; s-a creat o
gamă largă de ceaiuri medicinale.
Extractul de muşeţel, împreună cu uleiul volatil de
pin, a fost utilizat în compoziţia preparatului Stomadex, folosit pentru
dezinfectarea pre-operatorie a cavităţii bucale.
Folosind uleiuri volatile din plante, Laboratorul
Galenic al Oficiului Farmaceutic din Iaşi a produs un înlocuitor al
medicamentului Rowachol, sub denumirea de Bilochol, cu aceleaşi indicaţii în
colecistită, litiază biliară, sindrom post-colecistectomie. Tot la Iaşi s-a
realizat produsul Fitogastrin, un extract fluid din mai multe plante
medicinale, indicat în hiperaciditate gastrică, gastrită, ulcer gastric,
duodenită.
În cadrul Facultăţii de Farmacie din Bucureşti,
utilizând antocianozidele din fructele de coacăz negru şi din alte fructe, s-a
obţinut produsul Laringosan, utilizat cu bune rezultate în unele afecţiuni ORL.
Din muguri de pin s-a realizat un înlocuitor al
balsamului de Tolu, care se importa.
Din frunzele de Digitalis s-au obţinut medicamente
pentru boli de inimă: Lanatozid C şi Digoxin.
Vintamina extrasă din saschiu (Vinca minor) se
utilizează ca hipotensiv şi pentru îmbunătăţirea oxigenării cerebrale.
Tinctura de cimbru a fost folosită, ca antitusiv şi
antibacterian, în compoziţia produsului Tusomag.
Pe baza antocianozidelor din afine s-a realizat
produsul Difebion, care protejează vasele sanguine şi regenerează pigmentul
retinian.
Extractul de crăiţe (Tagetes patulus) a fost utilizat
pentru obţinerea produsului Heligal, indicat pentru îmbunătăţirea vederii şi
pentru înlesnirea adaptării la vederea nocturnă.
La Plafar se găsea permanent: ceai antiasmatic,
antibronşitic, anticolitic, antidiareic, antireumatic, aromat, calmant,
împotriva tulburărilor cardiace, contra colicilor pentru copii, depurativ,
dietetic, diuretic, gastric, gastric cicatrizant, hepatic, laxativ, laxativ
antihemoroidal, pectoral, pentru gargară, sedativ, stimulent gastric,
sudorific, tonic-aperitiv.
Este cunoscut faptul că România exporta astfel de
ceaiuri, acestea fiind foarte apreciate pe piaţa externă.
Condiţiile absurde impuse de Consiliul Europei
După 2000 de ani, vin unii din Consiliul Uniunii
Europene şi ne spun că plantele medicinale sunt periculoase şi că ar trebui
îndelung cercetate ca nu cumva să aibă efecte adverse. Cine sunt aceştia? Sunt
cei care au otrăvit o întreagă omenire cu aditivi alimentari, cu medicamente de
sinteză şi cu vaccinuri.
Prin Directiva Parlamentului European şi a Consiliului
Uniunii Europene, plantele medicinale autohtone, cele pe care le folosim de mii
de ani, trebuie să mai aştepte 15 ani ca să fie testate pe teritoriul Uniunii
Europene. Ei vor „dovezi bibliografice sau expertize care să ateste că produsul
medicamentos în cauză sau produsul corespondent a fost utilizat în scopuri
medicale pe parcursul unei perioade de cel puţin 30 de ani înainte de data
cererii, incluzând cel puţin 15 ani în interiorul Comunităţii”.[3] Urmează şi
justificarea mincinoasă: „pentru că nu există o literatură ştiinţifică
suficientă care să demonstreze utilizarea consacrată în scopuri medicale, cu o
eficacitate recunoscută şi un nivel acceptabil de siguranţă”.[4] Ei vorbesc
despre siguranţă? Ei, care au făcut mii de victime prin vaccinuri? Când au
introdus Gardasil-ul sau vaccinul împotriva gripei porcine, de ce nu au făcut
mai întâi 15 ani de teste? Aceştia sunt cei care cer pentru muşeţel, tei şi
mentă, 15 ani de teste europene…
Ei batjocoresc tradiţia noastră de 2000 de ani, zicând
că „tradiţia îndelungată nu exclude posibilitatea existenţei unor îndoieli cu
privire la siguranţa produsului şi prin urmare, autorităţile competente trebuie
să aibă dreptul de a solicita toate datele necesare pentru evaluarea
inocuităţii acestuia”. Suntem minţiţi în faţă: „Aspectul calităţii produsului
medicamentos este independent de folosirea tradiţională a acestuia, de aceea,
nu trebuie să se facă nicio derogare de la testele fizico-chimice, biologice şi
microbiologice necesare. Produsele trebuie să respecte standardele de calitate
prevăzute în monografiile farmacopeilor europene”.[5]
Aceştia sunt cei care pun pe piaţă medicamente
otrăvitoare. Ştiaţi că multe medicamente produc şi agravează tocmai acele boli
pentru tratarea cărora se prescriu? De exemplu:
AZT este recomandat de sistemul oficial pentru
tratamentul bolnavilor de SIDA. Cercetările ştiinţifice serioase au arătat însă
că AZT slăbeşte sistemul imunitar, grăbind astfel decesul bolnavilor de
SIDA.[6]
Fosamax este prezentat ca medicament contra
osteoporozei şi recomandat pentru prevenirea fracturilor la persoanele în
vârstă. În realitate, el provoacă osteonecroză (moartea şi dezintegrarea
ţesutului osos), crescând riscul de fractură.[7]
Nexium este prescris pentru tratarea gastritei şi a
ulcerului gastric. În realitate, el provoacă: gastrită, ulcer gastric, ulcer
esofagian, hemoragie digestivă.[8]
Thalidomida (Contergan) a fost recomandată în mod
deosebit pentru liniştirea femeilor gravide. De ce tocmai pentru femeile
gravide? Deoarece provoacă malformaţii congenitale grave la copii ale căror
mame folosesc acest „medicament”. Utilizat pe scară largă în lume, acesta a
avut efecte grave asupra embrionului: zeci de mii de copii s-au născut cu
segmente lipsă din braţ sau picior, sau cu mâini şi picioare lipite direct de
trunchi. În plus, mulţi copii au murit în timpul sarcinii.[9] Asociaţia
victimelor Thalidomidei (Bundesverband Contergangeschädigter e. V.) are
site-ul: http://www.contergan.de/.
Paracetamolul este recomandat pentru tratarea
virozelor. În realitate, el cauzează slăbirea sistemului imunitar. Dintre
efectele negative ale paracetamolului menţionăm: encefalopatie, tulburări de
coagulare a sângelui, disfuncţii renale, pancreatită, miocardită, diminuarea
auzului, greaţă, dureri de stomac, lipsa poftei de mâncare, icter,
hipernatremie, hipofosfatemie, hipoglicemie.[10]
Stilbestrolul a fost administrat femeilor gravide,
considerându-se că acesta ar reduce riscul de complicaţii ale sarcinii. S-a
dovedit însă că provoacă o tumoră rară vaginală la femeile tinere care au fost
expuse la acest „medicament”; în plus, este teratogen (produce malformaţii
congenitale). Prin urmare, nu previne complicaţiile sarcinii, ci le
produce.[11]
Nu vi se pare interesant? Şi cei care promovează
aceste medicamente otrăvitoare fac mare gălăgie pentru ca plantele noastre
medicinale să mai fie testate încă 15 ani în „condiţii europene”, ca nu cumva
să dăuneze cuiva…
Argumente ştiinţifice pentru folosirea plantelor
medicinale
Principiile active din plantele medicinale uzuale sunt
bine studiate. De asemenea, este bine studiat şi efectul lor terapeutic. Din
cele 870 de specii de plante medicinale folosite în medicina tradiţională din
România, 200 sunt studiate din punct de vedere chimico-farmacodinamic. Să
folosim cu încredere aceste plante (în conformitate cu rezultatele cercetării)
şi să intensificăm cercetarea celorlalte!
Plantele medicinale conţin mai multe principii active
care acţionează sinergic pentru optimizarea efectului terapeutic. Izolarea şi
folosirea separată a acestor principii active conduce la obţinerea unor
medicamente cu efect dezechilibrat. Această izolare este o „scoatere din
context”.
Proporţia principiilor active din plantele medicinale
este optimă. Această proporţie optimă nu se regăseşte la medicamentele de
sinteză.
Tradiţia de mii de ani a folosirii plantelor
medicinale este o suficientă „probă a timpului”.
Se cunosc bine dozajele optime, precum şi
contraindicaţiile administrării plantelor medicinale. Dacă o plantă medicinală
este contraindicată unei anumite persoane, se poate folosi altă plantă
medicinală cu efect terapeutic asemănător, sau o plantă alimentară cu
proprietăţi medicale.
În ciuda părerii obişnuite, induse de propaganda
pro-medicamente, tratamentul cu plante medicinale este, în multe cazuri, mai
eficient decât tratamentul medicamentos. De exemplu, tratând 55 de copii,
suferind de gripă, doar cu infuzie de tei, odihnă la pat şi în cazuri izolate,
cu 1-2 tablete de Aspirină, s-a constatat că aceştia s-au însănătoşit mai
repede şi fără complicaţii (cum ar fi otita), decât cei trataţi cu sulfamide
(37 copii) sau antibiotice (67 copii). Specialiştii au stabilit că acţiunea ceaiului
de tei este net superioară tratamentului cu chimioterapice sau chiar
antibiotice.[12]
Tratamentul cu plante medicinale are efecte adverse
mai puţine şi mai slabe decât tratamentul cu medicamente de sinteză. Multe
plante medicinale sunt lipsite de efecte adverse.
Bibliografie
Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, Ed.
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,
2005.
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, PSB 17,
Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,
1986.
Mircea Alexan, Ghidul micului culegător de plante
medicinale, Recoop, Bucureşti, 1976.
Mircea Alexan, Ovidiu Bojor, Fructele şi legumele –
factor de terapie naturală, Ed. Ceres, Bucureşti, 1983.
Gheorghe Bîlteanu (coord.), Mică enciclopedie
agricolă, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988.
Ovidiu Bojor, Mircea Alexan, Plantele medicinale –
izvor de sănătate, Ed. Ceres, Bucureşti, 1981.
Ovidiu Bojor, Mircea Alexan, Plantele medicinale şi
aromatice de la A la Z, Recoop, Bucureşti, 1982.
Corneliu Constantinescu, Plantele medicinale în
apărarea sănătăţii, Recoop, Bucureşti, 1979.
Gr. Constantinescu, Elena Haţieganu, Plantele
medicinale, proprietăţile lor terapeutice şi modul de folosire, Ed. Medicală,
Bucureşti, 1979.
Florentin Crăciun, Mircea Alexan, Ghidul plantelor
medicinale uzuale, Bucureşti, 1994.
Em. Grigorescu, I. Ciulei, Ursula Stănescu, Index
fitoterapeutic, Ed. Medicală, Bucureşti, 1986.
Ioan Ciulei, Emanoil Grigorescu, Ursula Stănescu,
Plante medicinale. Fitochimie şi fitoterapie, vol. 1, Ed. Medicală, Bucureşti,
1993.
Ştefan Manea, Cătina şi uleiul de cătină, editat şi
tipărit de S.C. Tridona S.R.L., Olteniţa.
Gavril Neamţu, Gheorghe Cîmpeanu, Carmen Socaciu,
Biochimie vegetală, EDP, Bucureşti, 1993.
Emil Păun, Sănătatea Carpaţilor, Ed. F&D Stil
Commerce, 1995.
Constantin Pârvu, Universul plantelor. Mică
enciclopedie, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2000.
Jean Valnet, Tratamentul bolilor prin legume, fructe
şi cereale, Ed. Garamond.
Note
[1] Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica,
partea a II-a, cap. X.
[2] Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la
Hexaemeron, Omilia a V-a, Despre odrăslirea pământului, cap. IV. Din mătrăgună
se extrage atropina. Sucul de mac conţine morfină, fapt care justifică
folosirea sa pentru calmarea durerilor puternice. Spânzul, deşi este plantă
otrăvitoare, este folosit în doze foarte mici pentru tratarea cancerului. În
general, otrăvirea este o chestiune de doză. Plantele otrăvitoare sunt
periculoase în doze obişnuite; în doze foarte mici au efect terapeutic.
Evident, orice tratament de acest fel se va face sub îndrumarea medicului
specialist.
[3] Directiva Parlamentului European şi a
Consiliului Uniunii Europene din 31 martie 2004 referitoare la produsele
medicamentoase tradiţionale din plante. http://www.badpolitics.ro/wp-content/uploads/2010/11/dir_2004_24_ro.pdf
[4] Ibidem.
[5] Ibidem.
[6] Dr. Louis de Brouwer, Mafia
farmaceutică şi agro-alimentară, Ed. Excalibur, Bucureşti, 2007, p. 232-236.
[7] http://articles.mercola.com/sites/articles/archive/2010/09/24/osteoporosis-drugs-linked-to-cancer-risk.aspx, http://web.me.com/stevescrutton/Banned_Pharma_Drugs/Fosamax.html
[8] http://web.me.com/stevescrutton/Banned_Pharma_Drugs/Nexium.html, http://www.drugs.com/sfx/nexium-side-effects.html, http://www.rense.com/general76/nexium.htm.
[9] http://www.contergan.de/, http://www.romedic.ro
[10] http://www.drugs.com/paracetamol.html, http://www.farmamed.ro/informatii_pentru_sanatatea_ta, http://www.unica.ro/detalii/articole/paracetamolul-toxic-pentru-ficat.html, http://www.liverhelp.ro/medicamentele-care-iti-ameninta-ficatul.
INZESTRAREA
MINTII OMENESTI
-
Fericitul Trifon Turkestanov -
Prin pogorârea Sfântului Tau Duh, Tu umpli de lumina gândul pictorilor, al
poetilor si al savantilor celor înzestrati cu geniu. Prin puterea Sfatului
celui mai presus de fire ajung acestia sa patrunda proroceste legile de catre
Tine întocmite, dezvaluind si pentru noi adâncul întelepciunii Tale ziditoare.
Prin ale lor lucrari, si fara sa voiasca, ei despre Tine vin sa ne graiasca: o,
cât esti Tu de mare întru a Ta zidire; o, cât esti Tu de mare în faptura
omeneasca!
Slava Tie, Celui Ce ne-ai aratat puterea cea mai
presus de minte în legile care cârmuiesc toate de sub soare;
Slava Tie, caci e cuprinsa întreaga fire de legile
fiintarii Tale.
Slava Tie pentru toate cele ce dintru a Ta milostivire
ne sunt dezvaluite;
Slava Tie pentru cele pe care dintru a Ta întelepciune
le tii tainuite.
Slava Tie pentru ca ai înzestrat mintea omului cu
geniu;
Slava Tie pentru puterea facatoare de viata a
ostenelii.
Slava Tie pentru limbile de foc ale însuflarii;
Slava Tie, Dumnezeule, întru vecie!
Fericitul Trifon Turkestanov, Cunoasterea
lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute, traducere de Olga Bersan, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, cap. Acatist de Multumire „Slava lui Dumnezeu pentru
toate”, p. 131
SOTIA
BUNA
-
Cuviosul Bonifatie de la Teofania -
Femeia i-a fost data barbatului ca sa îl ajute, ca fiind mângâiat de ea sa
poata îndura lesne tot ce i se întâmpla. Daca femeia este cinstita si
dragastoasa, tovarasia ei nu numai ca îi aduce barbatului mângâiere, ci îi e de
mare ajutor în toate împrejurarile, facându-i usoare toate greutatile si
nelasându-l sa simta nici o nemultumire dintre cele ce se întâmpla atât acasa,
cât si în afara casei. Vine furtuna sufleteasca? Ca un cârmaci iscusit, femeia
buna duce corabia la liman, si prin întelepciunea sa îsi mângâie mult barbatul.
Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria
de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti,
2011, p. 140.
MIRUL
SF. MUCENIC DIMITRIE
-
PR. PETRU FILIPESCU -
Fenomenul izvorârii mirului sfânt
Moaștele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie au fost
așezate în Tesalonic, unde, prin lucrarea harului divin, au început să
izvorască mir – o substanță tainică, înmiresmată și cu virtuți vindecătoare.
Acest mir, perceput ca „untdelemnul veseliei” (Psalmul 44, 7) de către cei
credincioși, vindecă trupurile și întărește sufletele celor ce se apropie cu
evlavie de sfintele moaște.
Fenomenul izvorârii de mir nu poate fi explicat
rațional, fiind o manifestare a harului necreat, așa cum spune Sfântul Grigorie
Palama: „Harul sfinților este o energie necreată, o lucrare dumnezeiască ce
rămâne activă și după moartea lor.”
Esența Mirului
Martorii acestei minuni au relatat de-a lungul
veacurilor despre tămăduirile și alinările aduse prin mirul Sfântului Dimitrie.
Așa cum afirma Demetrios Chrysoloras, scriitor din secolul al XIV lea, „smirna
Sfântului Dimitrie nu seamănă nici cu apa, nici cu roua, nici cu parfumurile
făcute de mâinile omului; este ceva mai minunat decât toate acestea.”
Mirul, diferit de orice esență naturală, este înțeles
de Biserică drept un dar de la Dumnezeu, un semn al iubirii Sale revărsate
asupra credincioșilor prin mijlocirea sfinților.
Cei care se apropie de moaștele Sfântului Dimitrie
găsesc în mirul izvorât din ele nu doar o alinare trupească, ci și o întărire
duhovnicească. Sfântul Isaac Sirul ne învață că „vindecarea adevărată începe în
inima celui ce crede cu sinceritate.” Astfel, mirul nu este doar o substanță
fizică, ci o fereastră către Împărăția lui Dumnezeu, în care se descoperă
lucrarea tainică a Duhului Sfânt.
Pentru credincioși, izvorârea mirului din sfintele
moaște este o dovadă palpabilă a lucrării continue a lui Dumnezeu în lume, o
mărturie vie a prezenței Sale prin sfinți, care împlinesc cuvântul Evangheliei:
„Pe bolnavi vor pune mâinile și se vor face sănătoși” (Marcu 16, 18).
Minunea mirului izvorât din trupul Sfântului Dimitrie
este astfel o chemare la credință, la sfințenie și la recunoașterea lucrării
harului divin în viața celor ce se apropie de Dumnezeu.
Analize științifice
Recent, o echipă de cercetători din Paris a efectuat o
analiză amănunțită a mirului izvorât din moaștele Sfântului Mare Mucenic
Dimitrie, utilizând metode avansate pentru a descifra compoziția sa chimică.
Rezultatele au fost surprinzătoare: mirul conține 33
de elemente necunoscute, substanțe ce nu au fost întâlnite în nicio altă
compoziție naturală de pe Pământ. Această descoperire evidențiază natura
mirului ca dar supranatural și mărturie a harului lui Dumnezeu – un dar pe care
rațiunea umană, limitată, nu îl poate cuprinde pe deplin.
După cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, „Dumnezeu
lucrează prin sfinți și pe cei curați îi luminează cu daruri negrăite,” iar
Sfântul Grigorie Palama subliniază că harul necreat este o energie divină,
manifestată pentru cei care primesc în inimile lor credința și dragostea.
Pentru cei din Biserica Ortodoxă, această cercetare
științifică devine o mărturie vie a intervenției lui Dumnezeu în lumea
materială, arătând că darurile sfințeniei transcend granițele cunoașterii
omenești. „Căci celor ce cred li se va deschide,” ne spune Sfântul Ioan
Damaschin, evidențiind astfel că darurile lui Dumnezeu sunt taine cunoscute
doar celor ce se apropie cu evlavie.
Minunea din 1987
O minune recentă și de o intensitate aparte a avut loc
în seara de 26 octombrie 1987, când, în biserica Sfântului Dimitrie din
Tesalonic, moaștele sale au început să izvorască o cantitate neobișnuit de mare
de mir. Credincioșii prezenți au fost martorii unei manifestări evidente a
harului lui Dumnezeu, în acord cu cuvântul psalmistului: „Minunat este Dumnezeu
întru sfinții Săi” (Psalmul 67, 36).
Părintele Hristos Kotios, diacon al bisericii la acea
vreme, s-a apropiat grăbit de racla sfântului, observând cum mirul curgea în
valuri din sfintele moaște. Încercând să absoarbă mirul cu vată, a constatat că
nu putea opri izvorârea, un semn vădit al lucrării Duhului Sfânt. Biserica
întreagă a fost umplută de mireasma dulce și puternică a mirului, care s-a
răspândit până în afara locașului sfânt.
Această minune a fost resimțită profund de
credincioșii prezenți, care, cu lacrimi de evlavie, s-au închinat în fața
moaștelor, înțelegând cu recunoștință că Sfântul Dimitrie le este prezent și
mijlocitor în rugăciunile lor.
LIVADA
IN VREME DE IARNA
-
Sfantul Ignatie Briancianinov -
În anul 1829 îmi petreceam iarna într-o asezare
pustniceasca. Pâna în ziua de azi, în acea livada sta însingurata o chilie de
lemn, în care am vietuit dimpreuna cu tovarasul meu. Când vremea era potolita,
în zile senine si însorite, ieseam în prag, ma asezam pe un scaunel si priveam
livada cea mare. Golatatea ei era acoperita de mahrama zapezii. De jur
împrejur, totul era tacere – domnea un fel de pace moarta si plina de maretie.
Aceasta priveliste începu sa-mi placa: privirile îngândurate mi se îndreptau fara
sa vreau înspre livada, se atinteau spre ea, ca si cum ar fi urmarit sa
desluseasca o taina.
Astfel stateam într-o zi si priveam cu luare-aminte
livada. Când, deodata, a cazut valul de pe ochii sufletului meu: înaintea lor
s-a deschis cartea naturii. Scrierea aceasta, data spre citire celui
dintâi-zidit Adam, este acea carte ce cuprinde întru sine cuvântul Duhului si e
asemenea Dumnezeiestii Scripturi. Oare ce întelepciune mi s-a aratat în acea
livada? O pilda a învierii mortilor – învatatura puternica, care prin însasi
înfatisarea lucrarilor sale e aidoma învierii. Daca nu am fi fost obisnuiti sa vedem
învierea naturii în vremea primaverii, aceasta ni s-ar parea de-a dreptul
minunata si cu totul de necrezut. Noi nu ne mai minunam de ea din pricina
obisnuintei; desi privim minunea, deja este ca si cum nu am mai vedea-o!
Ma uit la ramurile dezgolite ale pomilor si acestea
îmi vorbesc staruitor prin tainica lor glasuire: „Noi vom învia, ne vom acoperi
cu frunze, vom revarsa buna mireasma, ne vom împodobi cu flori si roduri: cum
dar nu vor învia oasele cele uscate ale oamenilor, la vremea primaverii lor?”
Ele vor învia, se vor îmbraca în trup în chip înnoit,
vor pasi într-o noua viata si într-o lume noua. Precum pomii care n-au tinut
piept vitregiei gerului si, pierzându-si vlaga vietii, vor fi spintecati la
venirea primaverii si se vor scoate din gradina pentru a fi arsi în foc, la fel
si cei pacatosi, care si-au pierdut Viata – pe Dumnezeu –, vor fi adunati în
ziua cea de pe urma a veacului acestuia, întru începatura zilei vesnice care va
sa vie, si aruncati vor fi în focul care nu se va mai stinge.
Daca ne-ar fi cu putinta a gasi un om care sa nu fi
cunoscut nicicând preschimbarile savârsite de însiruirea anotimpurilor si l-am
aduce pe acest calator într-o livada – care în vremea iernii zace cu maretie în
somnul sau de moarte – spre a-i arata pomii dezgoliti si spre a-i marturisi
despre acea splendoare în care se vor învesmânta ei primavara, atunci, drept
raspuns, el ne-ar privi si doar ar zâmbi – si asta deoarece cuvintele noastre i
s-ar parea a fi o nascocire de neînfaptuit! Asemenea si învierea mortilor pare
a fi de necrezut pentru gânditorii care pribegesc prin bezna întelepciunii
pamântesti, necunoscând ei ca Dumnezeu este Atotputernic si întelepciunea Sa
cea mult felurita poate fi contemplata, însa ramâne de nepatruns pentru
priceperea [mintea] fapturilor Sale. La Domnul toate sunt cu putinta: pentru El
minuni nu exista. Neputincioasa este cugetarea omeneasca: tot ceea ce nu suntem
obisnuiti a vedea, socotim a fi ca o lucrare de neînfaptuit, o minune de
necrezut. Facerile Domnului, spre care necontenit privim deja cu nepasare, sunt
lucrari uimitoare, minuni marete, de neasemanat.
Astfel, în fiece an, înaintea ochilor întregii
omeniri, natura repeta istorisirea învataturii despre învierea celor morti,
înfatisând-o într-o lucrare tainica si preschimbatoare!
Sfantul Ignatie Briancianinov, Cunoasterea
lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute, traducere de Olga Bersan, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 13-15
M
E L C U L
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
La ce înaltime ti-a fost ridicata, omule, fiinta prin
persoana lui Iisus Hristos, Dumnezeu si Om? Pe înaltimea tronului dumnezeiesc.
La ce înaltime ti-a fost ridicata fiinta prin persoana Maicii lui Dumnezeu? Mai
presus decât heruvimii si serafimii. Pentru cine s-au savârsit acestea? Pentru
tine, omule, pentru ca, eliberându-te de povara poftelor ticaloase, sa te faci
partas firii dumnezeiesti. Ce raspuns dai acestor intentii, acestor fapte ale
Divinitatii, Providentei atotbinevoitoare? Ti s-au dat toate puterile
dumnezeiesti spre viata si buna cinstire (2 Petru 1, 3), cum le folosesti? Nu
cumva le dispretuiesti? Nu te prelinge, lipindu-te de pamânt ca melcul.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 377
COCIOABA
DARAPANATA
-
Sfantul Teofan Zavoratul -
Atâta timp cât nu vei hotarî în mintea ta ca te-ai mutat deja din aceasta viata
si nu vei privi aceasta lume si slava ei ca pe o cocioaba darapanata, nu vei
putea birui patimile pamântesti si poftele lumesti, care îl cufunda pe om în
pierzare.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau
cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 148
COCIOABA
DARAPANATA
-
Sfantul Teofan Zavoratul -
Atâta timp cât nu vei hotarî în mintea ta ca te-ai mutat deja din aceasta viata
si nu vei privi aceasta lume si slava ei ca pe o cocioaba darapanata, nu vei
putea birui patimile pamântesti si poftele lumesti, care îl cufunda pe om în
pierzare.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau
cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 148
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu