APRECIERI
CULESE DIN VOLUMUL CĂRȚII
-
PE DRUMURILE ARTEI -
Carte
publicată la Editura -CUGET ROMÂNESC-BÂRDA,
2013.
Pe prima filă stă scris: ”Dedic această
carte fiicelor mele și nepoților mei spre amintire”.
Cu Mulțumirile cele mai cordiale acelor
oameni ai Culturii Române care au avut bunăvoința a-mi acorda aceste aprecieri
de suflet cu atîta bunătate – Ioan Miclău -Gepianu
Dimitrie Grama : Despre autor:
Orizontul literar al lui Ioan Miclău oglindește în el profunzimea spirituală și intelectuală a acestui Om printre Oameni. Ioan Miclău nu este cum mulți spun despre el, un emigrant, un îndepărtat, care ros de dor și de amintiri așterne pe hârtie lamentația ânstrăinatului, ci Ioan Miclău este un om deosebit, un om talentat, care, indiferent de originea etnică sau geografică, ar fi fost hăituit de aceleași neliniști, vânat de aceleași muze și forțat să lase mărturii, să lase urme.Ioan Miclău este un om universal, care se bucură de frumusețea acestei lumi, care plânge alături de cei suferinzi și care, ca un adevărat preot, încearcă să ridice spiritul uman spre o altă sferă, spre o altă dimensiune, indiferent de locul unde se află, Bihor, Japonia, Tibet sau Australia.
Autorul însuși, în modestia caracteristică oamenilor
mari, spune că nu are ”școală” ca alții, că nu a călcat din tinerețe pragurile
instituțiilor educative, filologice sau filozofice, spune că este un autodidact
și spune acest lucru, ca și când și-ar cere scuze celor ”titrați”, celor ”cu
carte”. Această atitudine, firește, este forțată de felul aberant în care, mai
ales societate ”culturală” română, privește creația artistică și literară a
celor care nu pot să orbească ochii proștilor cu un curiculum bombastic.
Procesul creativ izvorăște din străfundurile necunoscute și câteodată,
neînțelese, ale individului,
Ioan Miclău este ca și toți cei care trăiesc cu inima
și ochii larg deschiși, din plin diversitatea și imensitatea spiritului și a
cugetului, un autodidact. Acest lucru îi face cinste și îl ridică la nivelul
celor care, vrând-nevrând, devin ei însăși învățători și modele de viață și
creație pentru alții. Și nu numai atât. Ioan Miclău reprezintă prototipul
omului îndrăgostit de viață, prototipul omului cu picioarele adânc înfipte în
pământul care îl hrănește și îl face să înflorească, ca o plantă rară printre
noi, spre aducere aminte și delectare.
Nefiind critic de literatură, nu am
deloc gând să fac vreo analiză sau să plasez scrierile lui Ioan
Miclău în diverse nișe literare, mai ales că o asemenea ”catalogizare”ar fi
complet inutilă, lipsită de importanță și de aceea aceste rânduri au o greutate
aparte, fiind scrise cu inima, cu decența cititorului de rând.
Ben Todică: Poezia vie
Cred că poetul este instrumentul prin care poezia este
scrisă, pentru că nu tot versul este poezie.
Cred că poetul este mijlocul prin care poezia pătrunde
în lumea noastră. Dacă impulsul vine din adâncuri, atunci poezia devine poem și
cu cât este mai departe poetul cu atât mai adânc este dorul de țară.
Nimeni nu poate controla această forță. Ea este un fel
de har înzestrat și vine inspirată dintr-o profundă sursă divină.
Nu vine din mintea folosită zilnic pentru rezolvarea
problemelor de fiecare zi – sigur, poezia înoată din infinitul adânc spre
suprafața lumească din locuri mult mai sacre decât ne închipuim noi.
Ca artist sunt conștient de acest har, în sensul că
trăiesc uneori zile bune, alteori mai puțin bune. Sunt zile când lucrez cu
viteză uimitoare, folosindu-mă de cunoștințele și experiența vieții și descopăr
că sunt complet lipsit de originalitate.
Nu fac altceva decât să îi imit pe predecesorii mei,
pe contemporanii mei, lipsit de forță, farmec ți mesaj, fără rezonanță între
mine și spectator.
Și sunt alte dăți, când sunt lipsit de idei și
muncesc, mă zbat, mă zvârcolesc ca un șarpe și când nu te aștepți – divin –
ceva apare din grădină cu o mireasmă exotică și te captivează, te farmecă și
atunci îngenunchezi - în fața ta -imagini de neînchipuit. Și cred cu convingere
că ele vin dintr-o lume sacră, mult mai sfântă decât ne închipuim noi, vin
complet întregite dintr-un spațiu incomensurabil minții noastre.
Poezia lui Miclău este o poezie pur românească.
Poezia exprimă gânduri și emoții moștenite din moși
strămoși, ce nu pot fi exprimate cu ajutorul cuvintelor. Limba vorbită și
scrisă nu poate exprima mai mult decât cuvintele ei, pentru că ea este relativ
tânără, circa 45 de mii de ani, comparativ cu simțămintele și emoțiile noastre,
care au o evoluție de aproximativ 45 de milioane de ani. De aceea muzica și
imaginile poporului nostru exprimă mult mai mult decât cuvântul. Așa dar,
poezia spune prin jocuri de cuvinte ceea ce nu se poate spune prin cuvinte. Ascult-o
fără preconcepție sau analiză.
În poezia sa ”DIMINEAȚA”, poetul Ioan Miclău
împreunează cuvintele în expresia ideilor, născând muzica. Tu înțelegi idea,
pricepi forma creată de muzicalitatea cuvintelor și toate la un loc sunt tema.
Ești acasă,
Peste
codrii, văi și șesuri roua-i un covor de-arginturi,
Râu-i
spume, valul cântă, lumea pare un sonet,
Scris
pe portativul zării de-a Naturii labirinturi,
Unde
plin de dor și cuget studiază un poet.
Zarea-n
flăcări se aprinde, când urzeala-i de negreală,
Retrăgându-și
a ei neguri, lasă soarele să iasă
Cu-a
lui coame aurite și zâmbire triunfală,
Dimineții
dând plăcere, vieții cugetare-aleasă.
Nici
o grijă-n codrul verde, lumea-i veșnic în cântare,
Căci
Divinul e în toate croitor și hrănitor;
Poartă
păsările grija hranei lor ori de-mbrăcare?
Totuși
ele-s vii embleme pe-al pădurii drag décor.
Poezia izvorăște dintr-un loc profund numit
inspirație, unde poți ajunge printr-un moment, o imagine sau o senzație a cărui
ecou pătrunde adânc în esența ființei noastre, devenind mesaj mesager.
Exemplu:
Mirosind pentru prima dată fânul proaspăt cosit, am
inspirat în piept cu lăcomie aerul. În acest moment, am realizat că multe alte
generații ca mine, înaintea mea, au descoperit același lucru și au inspirat cu
aceeași lăcomie aerul înmiresmat de fânul proaspăt cosit. Deci, eu trăiesc un
moment antic și total nou în acelaș timp, privind prin ecoul creat de numărul
de persoane care au trăit momentul în evoluție – Momentul poeziei ”DIMINEAȚA”.
Această calitate de ecou infinit sub observare
declanșează POEZIA.
Poetul Ioan Miclău evită metafora, pentru că metafora
în poezie e grotească, iar el nu poate fi decăt uman, cald și părintesc. Nu
trebuie să umblăm în poezia lui după gânduri ascunse sau idei obscure, așa cum
repede s-o facă criticul din noi. Care, în mintea lui superstițioasă, umblă
după mesaje codificate, ci să lăsăm relaxsat sunetul cuvintelor și a ritmului
lor să ne poarte în lumea poetului adevărată, simplă și sinceră.
Poezia e vie, dacă o trăiești!
(Prefața scrisă de Ben, la cartea ”Poezii
Alese”–Ioan Miclău, 2005.)
Pr.Prof.Dr. Al.Stănciulescu Bârda
De câțiva ani, Domnul Ioan Miclău ne-a obișnuit cu o
activitate publicistică deosebit de febrilă și de prolifică. Adună articole,
bucăți literare, poezii, piese de teatru, reportaje, recenzii în tot ceea ce
mintea și condeiul i-au produs de-alungul vieții și pe care le-a risipit cu
generozitate în multe publicații.
Adaugă la acestea altele noi, inedite, și le
înmulțește de la un an la altul. Indiferent de genul literar pe care-l
abordează, Ioan Miclău obișnuiește să-și amestece în fiecare picătură de
cerneaă o rază din sufletul său mare de român. Asrfel, scrisul său capătă
viață, capătă putere pentru a străbate în timp și spațiu.Citindu-l, îl
cunoaștem și-l înțelegem. (La cartea ”Scrieri in proză” Vol.2, 2007, la
pagina a IV – coperta)
Al. Florin Țene: Sinele din Oglinda Eului
Noua carte a domnului Ioan Miclău se constituie într-o
paletă policromă a ideilor abordate și prin multitudinea de mijloace de
exprimare scriitoricească. Autorul cunoscând cugetarea lui Constantin Tsatsos,
care spune că fiecare artă în parte exprimă epoca ei. Dar vai și amar
dacă exprimă numai epoca respectivă. Adevărata artă exprimă toate epocile,
pentru că îl exprimă pe om, se ferește să atace problemele frontal, ci
le analizează la modul general, pentru a fi valabile, indiferent de epoca și
spațiul geografic, chiar dacă folosește o limbă arhaică, specifică mediului
rural și exemplificând cu elemente din istoria neamului românesc jaloane comune
și altor popoare, dar la date istorice diferite.
În interviul Bună ziua, bade Ioane autorul
realizează un interesant Interviu cu mine însumi, unde sinele
se regăsește în oglinda eului. Sufletul autorului este plin de o mulțime de
răni, datorită că poartă în sine crucea Țării sale, din ele picură sângele care
hotărnicește calea străbătută. Iar Ioan Miclău trăiește de ani de zile,
urmărind aceste picături, pentru a afla dacă sunt dintr-o rană veche sau
dintr-una nouă.
Aceste picături le descoperim noi aici, în această
carte și în interviul dintre un ”reporter”de la Revolta universitară și
badea Ioan. De fapt două personaje într-unul singur.
(Din Prefața scrisă de domnul Al. Florin
Țene la cartea -Bună ziua, bade Ioane - (2008)
Veronica Balaj: O Carte… Un Autor
Cartea în discuție este semnată de Ioan Miclău,
apărută la Editura -Cuget Românesc Bârda, 2005, și se intitulează simplu, Teatru.
Un lucru este cunoscut: a scrie teatru nu este deloc
ușor. Puțini scriitori se încumetă. Dovadă e și faptul că, în peisajul
editorial românesc și nu numai, abundă titlurile volumelor de poezie sau proză.
Nu și teatru.
Orice cititor avizat știe că textul dramatic se cere
jucat și mai puțin citit. Lectura făcută ”profesionist” de către actori este
alta decât a unui cititor oarecare, așa că scriitorul de teatru știe din ștart,
că va trebui să și vadă pe scenă ideile, asta presupunând că s-a încumetat,
având toate armele necesare.
Ioan Miclău poartă cu sine imaginea trecutului, a
anilor din vremea comunismului românesc și acesta devine acum subiect teatral
bine coordonat de altfel. Reușește să dozeze bine replicile, există și o anume
alertețe a scenelor, lucru absolut necesar în derularea dramatică.
În textul de față intră în scenă marca existențială a
unor vremi marcate de abuzuri, ridicol, înșelăciune… Cartea cuprinde două piese
cu aceeași trimitere, viața în comunism trăită la nivel nedramatic, mai mult
ridicol, lucru încercat pe propia conștiință de mulți români, așa încât
atmosfera, personajele sunt veridice. Ușor de racordat la un reper existențial.
Ca notă specifică textului semnat de Ioan Miclău, se remarcă vivacitatea
dialogului, tonul de comedie fără acidulări, dar cu accente ironice.Numele personajelor
sunt mai mult decât sugestive, fiecare își justifică haina apelativului pe
care-l poartă: Rita Pătrunjel, Sanndu Morcovei ( prinsă într-un carusel amoros
cu iz de aventură), Goangă, Mitrea Sucitu, Firuța Sucitu...(aceștia fiind
protagoniștii unor întâmplări din zona agriculturii comuniste” în piesa Mitrea
Sucitu și mireasa.
În cea de-a doua piesă a volumului, Limbuță
Strugurel pe post de director, tehnica derulării întâmplărilor este
aceeași: alertă, fără lunecări în conflicte de nedezlegat. Mai degrabă se
înșirue totul într-o derulare tragi-comică. Tragicul fiind element de fundal
permanent, ca urmare a situației socio- politice cu moralitate îndoielnică,
privite însă prin lumea comicului. Personajele sunt și sunt și aici gata să-și
deconspire caracterul prin fapte, dar și prin numele pe care-l poartă: Cureluță
Plăcintaru, Brânzoi, Gică Pătlăgică, Așchie, Purece, Cozonac, etc.
În concluzie, aceste două piese de teatru sunt o
frescă a unor vremi din istoria trăită și de autor și de aceea pot avea
valoarea unor secvențe document.
Maria Vaida: Dragă prietene
Un cald salut de pe meleagurile Beiușului, unde am
fost la Duminica Tomii la cimitir, după obicei. M-am gândit la voi și m-am
întâlnit cu rudele lui Horj, cu părintele Pituț de la Beiuș, fratele mai mare a
poetului, cu Nicu Brânda de la Muzeu.
Numele tău a fost pomenit și în discursul meu de la
bustul lui Viorel, așezat în fața școlii ce îi poartă numele, pe malul
Crișului.
Am spus că l-ai pomenit în revista Iosif
Vulcan de acolo, și indirect transmit prin mine salutările din
depărtare. Voi veniți încoace cumva?
Te rog să nu faci să nu mă anunți, vreau să ne
întâlnim. Până atunci, toate cele bune, sănătate și bucurii.
2009.
Cu stimă familia Rodica & Petre Suciu
– Australia
Domnule Ionică Miclău,
Să fiu sinceră cuvântul, mulțumesc, pe care doresc să
vi-l adresez cu această ocazie mi se pare prea puțin spus pentru efortul
d-voastră de a face ceva pentru mica astă comunitate de români din această
țară. Apreciez că aveți puterea și dorința de a aduce ceva util în casele
noastre iar când găsesc în poștă Revista Iosif Vulcan nu pot
să-mi stăpânesc emoțiile de bucurie.
Primiți cu toată stima și respectul aprecierea și
mulțumirile noastre cu îndemnul de a nu înceta atâta timp cât Bunul Dumnezeu vă
va da sănătatea și puterea necesară să puteți face aceasta.
2006.
Familia Maria și Florin Hornărescu –
Sydney
Poetul nostru român, afirmat în țara de adopție, marea
țară-continent Australia căreea merită să-i acordați multă dragoste și respect
pentru realizarea visului și afirmarea dumneavoastră de a deveni, poet,
prozator și dramaturg, înhămat la muncă asiduă și tenace pentru toată viața. Mă
alătur societății literare SCWC-Volongong(South Coast Writing Centre). De
asemenea vă felicit și vă doresc – Mulți ani fericiți, sănătoși și înplinirea
tuturor dorințelor, succes deplin în activitatea scriitoricească și același țel
de muncă pentru comunitatea noastră românească în Australia.
(Cu ocazia pensionării)
Pensionarea înseamnă continuitatea activităților
într-un ritm lejer, fără griji și destindere completă în mijlocul familiei.
Mă bucur mult de aceste două vești semnificative,
”Pensionare” și ”Life Member” la SCWC-Wollongong. Care vor fi încântarea și
mulțumirea dumneavoastră pentru multă vreme.
Vă mulțumesc pentru aprecierea sentimentelor noastre,
pentru promptitudinea în trimiterea cărților solicitate, pentru cartea cadou
”Teatru” și aștept următoarea carte, ”Poezii alese” vol.II, pe care o vom citi
cu aceeași plăcere și prețuire.
2005
ASA – Australian Society of Authory
Dear Ioan Miclau,
Thank you for the letter and translation of Henry
Lawson-s work.
We are delighted that you have managed to have it
published it în
Romanian – albeit without any payment.
I would like to mention this în our next newsletter –
which should be prepared some time during late July or early August.
Yours sincerely
Exwcutive Officer
Semnătura
1993
La Ziarul -MERCURY -Wollongong – N.
S.W
2001
În ziarul MERCURY, publicația locală a orașului
Wollongong pe suplimentul Weekender al aceluiași ziar, pe o filă format A3 în
întregime, apare articolul dedicat scriitorului Ioan Miclău, și poza, cu
următoarele notări: ”Freedom în Australia and a job with BHP, allowed Romanian
migrant IOAN MICLAU to fulfil his childhood dream of being a writer.
Now a member of the Sout Coast Writers Centre, he
tells his story.
Acea filă de Weekender atașată de Ziarul mare stă de
data asta sub
genericul , The Illawarra Muse. Cea
mai fericită asociere.
(Aprecierile vin în continuare)
Ioan
Miclău -Gepianu : Pe drumurile artei
Zbor
cu gândul, roibul vieții,
Cu
aripile-aurite
Și
cu graiul omenesc,
Pelerin
pe drumul artei,
Precum
însuși Făt Frumos,
Prin
vremi mândre și străbune.
Din
chiar zorii tinereții
Sfântul
Soare cu-a lui raze felurite,
Învelind
cu nestemate tot rotundul pământesc,
Auzii
cum îmi șoptește roibul meu orgolios;
Eu
îl ascultam ce-mi spune ;
Punea-n
cetini a lui șoapte și în râuri susurânde,
Apoi
înspre cer cu stele privea, frâul spumegând:
”Fii
stăpân , să te ții bine, căci vom trece
Prin
păduri de-argint și aur, vezi pe drumuri cotituri,
Grămezi
mari de nestemate, aur mult, iscoditor,
Nu
gândi să le ai toate căci ești simplu muritor!
De
vrei Arta cea frumoasă,
Ce-i
a Duhului lucrare,
Zi
întâi o rugăciune,
Zi:
”Ajută-mi mie, Doamne!”
Ia-ți
pe umeri sfânta Cruce!„
~*~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu