GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU - MUNȚII noștri – CETĂȚI, SANCTUARE și DĂINUIRE a poporului NEMURITORILOR (partea a III-a)

 

MUNȚII noștri – CETĂȚI, SANCTUARE

și DĂINUIRE a poporului NEMURITORILOR

(partea a III-a)

  

„Ce timpuri minunate evocă acest sfânt pământ al Patriei,

noastre prin Munții, Cetățile și Sanctuarele ce dau dăinuirea sa !”

(Valahiel Monahul)

 

   Munții Parângului, masiv muntos, arătos în Carpații Meridionali cuprins între depresiunea Petroșani, Hațeg-Pui și defileul Jiului ,la Vest, defileul Oltului,la Est, Piemontul Getic,la Sud și depresiunea de contact cu Podișul Transilvaniei ,la Nord. Brațele  generoase ale Parângului Mare, răsfățat și cu numele de MÂNDRA, cu o binecuvântare de 2519 m, îmbrățișează Munții Șureanu, Cindrel, Lotrului și Căpățânii.

   Așezat ca o mirifică încântare la poalele munților, se întinde lung ca ospitalitatea dacică satul Novaci, cu oameni semeți, frumoși, aprigi și viteji precum nemuritorul căpitan-haiduc al lui Mihai Viteazul, Baba Novac, care se răsfață sub undele ritmice și sonore ale Gilortului (Gilortule apă lină..., cântecul de aur al Privigetorii Gorjului – nemuritoarea Maria Lătărețu).

   „Cum ieșim din pădure, ne îmbie marele pelerin-povestitor Alexandru Vlahuță, apucăm la dreapta, și după un ceas de suiș anevoios – ne oprim pe vârful Păpușii, munte gol și singuratic... Spre miazănoapte și apus ne îngrădesc piscurile pleșuve ale Vulcanului, cari pornesc din fund, din coastele Oslii, și vin, în clocotișuri, până-n spintecătura Jiului, de unde-ncep să se ridice și să se înlănțuie gheburile din ce în ce mai mari ale Parângului, falnicul munte acoperit odinioară de ghețuri, din a căror înceată topire i-au rămas pe zănoagele de la Găuri turme de stânci albe...” (Alexandru Vlahuță, Românie pitorească, Ed. Ion Creangă, București - 1972)

   Mănăstirea CRASNA, e situată la cca. 15 km vest de Novaci. Satul Crasna apare în hrisovul voievodului Vlad Călugărul, la 30 Iunie 1486, ca dar alături de alte sate oferite cu mărinimie domnească jupânului Roman și preotului Jițian. Moștenirea ajunge prin urmași la Dumitru Filișteanu din Filiaș, nepotul marelui ban al Craiovei, Dobromir, și văr cu doamna Stanca, soția întregitorului Daciei Mari, Mihai Viteazul care, pune temelie în 1615 unei biserici de lemn.

   Tot el rezidește biserica pe o temelie de piatră în anul 1636, cu următoarea pisanie, vrednică de boieria valahă lăstă dintru început testamentar urmașilor lor, asemeni înaintașilor: „Cu vrerea Părintelui, a Fiului și a Sfântului Duh, eu, robul lui Iisus Hristos, jupânul Dumitru ce mare cu feciorii lui i-au dat lui Dumnezeu și n-am cruțat avuția ce au zidit această Sfântă mănăstire în zilele bunului voievod Matei Basarab Văleat (7145) 1637 luna septembrie ziua 24.” (Vasile Dumitrache, Mănăstirile și schiturile României pas cu pas. Vol. 1 – Mitropolia Olteniei)

   Am fost binecuvântați de Maica Domnului, eu și doamna (muierea) mea Maria Nușa-Nicoleta, de a fi pelerinii acestei vechi mănăstiri, ocrotită cu har și drag de Avva Policarp, în răgazul întortocheat după lovitura de stat a Ocultei omniprezente în obârșia răului, din Decembrie 1989. Am aflat , mult mai târziu, că în vremea încercărilor serafice pentru marii noștrii Duhovnici ai Patriei creștine, părintele Daniil Tudor a vegheat acest sacru lăcaș, și a scris aici mirifica poezie Fecioara neînseratului veac. Minune a fost că poetul mistic-carpatin  mi-a picurat câteva mărgăritare din harul său de a scrie sub dictarea  divină și fulger, acolo la Crasna, poezia Fecioara neînseratului cer, fără să știu atunci de minunata moștenire a marelui AVVA Daniil Tudor , descoperită mult mai târziu de mine:        

                         Fecioara neînseratului veac  

   „Fecioară a neînseratului veac,/ Sfântă Maică a Luminii!/ Ascultă-ne și pre noi cei din păcat/ netrebnicii fii ai tinii!// Preablândă, bună, preasfântă Fecioară/ polata Domnului Iisus!/ dezleagă-ne blestemul ce ne-nzăvoară/ deschide-ne „calea de sus”.// Ca prin aprinsă descoperire,/ arcana doritului Mire/ și noi să putem așideri cânta/ așa cum Moisi dezlegat de sanda,/ cu fața în văpaia de rug,/ fierbinte de har Ție Îți striga/ unele ca acestea-n amurg:

 Bucură-Te tulpină de lumină a Rugului nemistuit

 Bucură-Te pridvorule de smirnă prin care Dumnezeu s-a ivit

Bucură-Te inel al unui foc ce-i mai presus de cer

Bucură-Te dezlegare care topești tot lăuntricul ger

Bucură-Te toiag cu floare întru a inimii călătorie

Bucură-Te fir de răcoare izvorât în lăuntrica pustie

Bucură-Te parafă de jar până în suflet pătrunsă

Bucură-Te zăpadă a minții de nici o patimă ajunsă

Bucură-Te măsura a opta a împărăției din noi

Bucură-Te învățătură scoasă din bucuria de apoi

Bucură-Te mirare sărutată cu duhovnicească minune

Bucură-Te Mireasă urzitoare de nesfârșită rugăciune.”

   (Caietele Preacuviosului Părinte DANIIL DE LA RARĂU (SANDU TUDOR) 2, Sfințita-Rugăciune, Ed. Christiana, București – 2000)

   Părintele Policarp a fost o încântare cultă de omenie împletită cu o radioasă cultură de har. Acolo am sfințit drapelul Fundației Sfântul Apostol Andrei, având ca heraldică Corbul voievodal.                           

   Mănăstirea Tismana este așezată la 5 km N de comuna Tismana și la 30 km V de orașul Tg. Jiu. Lăcașul-Cetate unul dintre cele mai frumoase din țară e așezat pe muntele Stirmina, înconjurat de culmi stâncoase împădurite. Între satul meu natal Bârsoiu de Vâlcea și Trepteni de Vitomirești se află o veche pădure de peste un secol numită Stîrmina, unde aveau și părinți mei un hectar de pădure, în mijlocul căreia se afla o mică poieniță asaltată permanent ca teren de fotbal de noi, elevii cătunului: Giorgică Nistoroiu, Ion Muscalu, vărul meu, Gigel și Alexandru Dicu, Nicu și Rică Țâu, Marinică Rădoi, Irinel Bărboi, Marian Vlădușel, Costică Melcea ș.a.

   Aici la Mănăstirea Tismana a citit prima dată Tudor Vladimirescu Proclamația sa către norod, apoi a coborât la Padeș. În stânca din sudul bisericii se află peștera cuviosului Nicodim (+ 26 dec.1406). Recentele săpături atestă așezarea mănăstirii pe vatra unei antice cetăți traco-dacice. La nemuritorii noștri străbuni binecuvântați de Dumnezeu,Cel care ni L-a dat pe Fiul Său-Iisus din seminția pelasgo-traco-geto-dacă, Cetățile erau sanctuare și Sanctuarele erau cetățile.

   Lăcașul a fost întemeiat de cuviosul Nicodim în veacul al XIV-lea, cu sprijinul domnilor Basarabi, Radu I (1374-1385), al fiilor săi, Dan I (1385-1386) și Mircea cel Mare (1386-1418), cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Am avut marele privilegiu de a fi oaspetele acestui măreț lăcaș, aflând de la maicii și sfârșitul tragic al fiului lui George Coșbuc, Alexandru care erau oaspeții de seamă al mănăstirii, având și privilegiul unui foișor pentru creația sa lirică. Aflând cumplita veste tatăl a avut însă tăria să scrie între fulgerile durerii poezia Moartea lui Fulger.

   Mănăstirea Cioclovina de jos face metanie cu pioșenie la circa 3 km, Avvei Tismana, din comuna cu același nume. A fost ctitorită de ieromonahii Atanasie și Nicodim egumenul Mănăstirii Tismana, ca metoc al marii Lavre pe la anul 1715. Am fost pelerin și m-am bucurat în luna August 2006, de ospitalitatea maicii starețe Ierusalima și a monahiilor acolo viețuitoare.

   Mănăstirea Cioclovina de sus, ridicată pe coama unui deal înalt la cota 957 m, de către egumenul mănăstirii Tismana Nicodim și de marele Serdar Petru Obedeanu, la 1714.  Pare un jilț imperial înconjurat de marii săi sfetnici carpatini: Godeanu, Retezat și Parâng. Cu binevoirea Maicii Domnului, Maria-Vlaherna-Carpatina am pășit, urcând bucuros spre acest pisc-lăcaș, aflând o singură viețuitoare, neînfricată alături de cerul albastru, de munții verzi și de peșterile tainice din jur, Maica Bartolomea Popovici, sora stareței Justina Popovici de la boiereasca Mănăstire Sfânta Ana, ctitoria ziaristului Pamfil Șeicaru (1894-1980).

   Maica Bartolomea are parte deseori mai mult de jivinele din jur, urși și lupi, decât de pelerini, grație pustiei montane. Mi-a oferit un jilț regal din piatră, ctitorie a naturii pe care l-am spre amintire cu mine într-o poză mărturie.

   Mănăstirea Lainici e așezată în frumosul defileu al Văii Jiului, de-a lungul șoselei Tg. Jiu-Petroșani, la 1 km nord de gara Lainici. Pasul Lainici face legătura camaraderească între credincioșii din Oltenia și cei din Ardealul marelui ierarh Șaguna. Amintirile de legendă încă mustesc flăcările eroice ale marilor înaintași: Iancu Jianu ori generalul erou-martir Ion Dragalina al primului război mondial. După genocidul lăcașurilor ortodoxe valahe, ordonat de marea păcătoasă imperială Maria Tereza și executat de călăul ei Bukow, lăcașul Avvei Nicodim a fost refăcut la 1784 de schimnicul Atanasie și reînnoit cu biserica din piatră între 1810-1817 de câțiva boieri inimoși din Tg. Jiu: Nicolae Brăiloiu biv vel pitar, Rducanu Mărdănescu medelnicer, Stanca Poienăreasa-Măldărescu devenită Kalistracta Monahia.

   Mănăstirea care este odorul de preț al marelui ctitor valah Sfântul Nicodim de la Tismana se mândrește cu metocul său de suflet schitul Locurele, azvârlit la o sprânceană mai sus de mănăstire, spre vârful Muntelui Gropu la altitudinea de 780 m.

    Acolo am ajuns, căutându-l spre a-i lua mărturie pe AVVA ADRIAN FĂGEȚEAN,care ne-a primit în lumea sa din anii celui de-al doilea război mondial, când slujea la Mitropolia Bucovinei , ca un smerit  sfânt coborât pe această lume doar pentru a ne ajuta să înțelegem cât de important este să trăim înțelegând ADEVĂRUL.

   Mănăstirea Polovragi ctitorită pe la 1504-1505 de Radu Comisul și Pătru Spătaru fiii marelui boier Danciu Zamona, e situată la 15 km Est de Novaci și la 18 km Vest de Horezu. Înainte de intrarea în seraficul lăcaș ne întâmpină o poartă masivă din lemn, frumos sculptată a cărei binețe este scrisă cu mare bucurie: „Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului!”

   Intrată în posesia jupânului Pârâianu Milescu, ban al Craiovei, acesta chiar a fost jupân, căci a închinat-o Sfântului Mormânt din Ierusalim. Salvarea a venit însă din partea marelui Domn Constantin Brâncoveanu, care a răscumpărat-o în 1693, care a restaurat-o, înălțându-i turla și adăugându-i un pridvor în stil brâncovenesc, cu chilii, clopotniță și zidul din incintă.

       Multe și minunate sunt propriile amintiri ce le-am trăit poposind de mai multe ori în aceste sfinte și minunate lăcașuri de profundă spiritualitate și bucurie a întâlnirii cu liniștea CUVÂNTULUI !

           Mă rog Bunului Dumnezeu să-mi lase timp să scriu despre acele zile pline de har!

           Mă reîntorc, cu aceeași smerită bucurie la ceea ce am scris într-o seară luminoasă de august pentru Maica noastră, MARIA – VLAHERNA CORPATINA :

   Fecioară a neînseratului Cer,

   cu inima alăută şi cuvântul arcuş

   îţi cântăm un psalm de mărire, urcuş

   şi râvna mi-i una şi toată-i dulceaţă, 

   Tu, Răsăritul de sus şi-a pământului Dimineaţă!

 

   Fecioară a neînseratului Gând,

   ne picuri în inimi fulguiri de mireasă

   şi-ţi cântăm bucuria duioasă,

   cu lacrimi smerite pe-a Căii-Hristos,

   Tu, Potirul cu Vinul cel mai gustos!

 

     Fecioară a neînseratului Cuvânt,

   ai aruncat peste noi lumină şi dor,

   înflorit e pământul de miresme-i ponor,

   când privim Adevărul din Blândul Iisus,

   Tu, rămâi veşniciei Lumina de sus!

 

   Fecioară a neînseratului Psalm,

   Te strigăm în ecouri  şi-n ruga de foc,

   să ne-aduni împlinirii de Sfânt prooroc,

   să-mbraci armonia cu sufletele noastre,

   Tu, Simfonia deplină a divinelor astre!

 

   Fecioară a neînseratului Rai,

   cu chipul şi asemănare dumnezeiască,

   noi îţi aducem cântare îngerească,

   îmbracă-ne-n straiul Tău sfânt de lumină,

   Tu, mai presus de toate, Regină! 

 

   Fecioară a neînseratului Dor,

   cu dorul doririi ne-ai fost dăruită,

   Iubirea prin Tine a fost împlinită,

   Mireasă, Tu eşti a Duhului-Mire,

   Tu, cea mai dorită şi pură Iubire!

 

    Fecioară a neînseratului Cânt,

   noi fire de tină şi rugi de pământ,

   picură-ne Roua de sus din Cuvânt,

   să rodim cântare sfântă şi aleasă,

   Tu a României, divină Crăiasă!

 

   Fecioară a neînseratului Har,

   cu inima cât cerul albastru şi senin,

   din Tine noi gustăm al veşniciei Vin,

   să nu mai flămânzim, sau înseta vreodată,

   Tu, Maica Domnului, Fecioară preacurată!

 

   Fecioară a neînseratului Foc,

   cu razele ne mângâi şi cu privirea, alini,

   Tu ruga să n-o-mbraci în strai de heruvimi,

   nădejdea ne-o înalţă ca zborul de albină,

   Tu, Mierea cea culeasă cu râvnă divină!

 

   Fecioară a neînseratului Altar,

   ce ne cumineci cu Pâine şi Vin,

   întâiul alb-gând Tie ţi-l închin,

   iar viaţa Ti-o dărui cu dor şi iubire,

   Tu, Taină de slavă şi de preamărire!

 

   Fecioară a neînseratului Legământ,

   Proorocie ai fost şi ai înflorit pe pământ,

   cu harul, cu fapta, cu sfântul cuvânt.

   Slăvită în toate, de-a pururi mereu,

   Tu, Fecioară sfântă, Maica lui Dumnezeu!

 

   Fecioară şi-a neînseratului Pământ,

   fă să rodească şi-n bulgări lumina.

   Stejarul cel falnic să-nalţe tulpina,

   să cânte văzduhul şi apele adânci,

   Fiii României, toţi să-Ți fie prunci!

                  (  Fecioară a neînseratului Cer –14 August 2008, Mănăstirea Crasna -Gorj)

 

                         GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

 

   14 Octombrie 2025, + Sf. Cuv. Parascheva – Ocrotitoarea Moldovei și-a Dacoromâniei