sâmbătă, 25 octombrie 2025

Ben Todică - Elogiu și memorie - text dedicat memoriei și istoriei familiilor românilor din Australia

 



Elogiu și memorie - text dedicat memoriei și istoriei familiilor românilor din Australia

Ben Todică, Producător Radio tv, Melbourne, Australia 

26 Octombrie 2025

 

 

Romanii din Australia 2025

Recit și public pe YouTube poezii care mă atrag, alese din creațiile numeroaselor talente ale românilor din Australia. Cu această ocazie, am primit din New York felicitări de la un domn armean, frizer cu o afacere de-o viață. Îmi trimite din când în când imagini video de la serbările folclorice, unde am remarcat cât de înrudite sunt limbile noastre. Pot înțelege mai mult de jumătate din cuvintele cântecelor. Este o dovadă clară că neamul acesta românesc a fost cândva mult mai întins, un subiect despre care nu se vorbește suficient.

 

Gândul acesta mă duce la zvonurile care circulă din diverse surse, cum că s-ar urmări împărțirea României sau chiar ștergerea ei de pe hartă. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, am putea ajunge, noi, românii de azi, pe urmele celorlalte regiuni surori înstrăinate. Prietenul meu, frizerul Valentino Gogu, se descrie ca făcând parte din Asociația Aromânilor Americani. Să fie oare un semn că noi, cei din Australia, vom deveni simpla „Asociație a Românilor Australieni” în viitorul apropiat?

 

Noi, aici, avem deja o istorie proprie, o istorie care nu mai este pe deplin înțeleasă de noua generație din România. Nu mai interesează pe nimeni în țară sacrificiul celor plecați din țară și poveștile lor. În anul fugii mele, în lagărul din Italia erau 2.000 de români cu 2.000 de povești. Darămite în celelalte lagăre din Austria, Grecia și așa mai departe.

 

Povestea Familiei Vidu-Văran

 

Pe 16 Octombrie 2025, am fost invitat să particip la serviciul funerar al regretatei Vesela Vidu-Văran, la Tobin Brothers, Noble Park Chapel, Victoria. Au fost prezente în jur de cca. două sutede persoane. Vesela lasă în urmă un soț, pe Dorel Văran, și doi copii: fiica Sara Văran și fiul John. Până aici, totul pare normal, dar știe cineva povestea lor?

 

Tânărul Dorel Văran a fugit din țară și, împreună cu alți câțiva tineri, s-a ascuns pe un vapor în Portugalia, într-un container cu destinația Australia. După 47 de zile petrecute pe oceane și mări, prin viscole și furtuni, au ajuns la Melbourne, unde poliția de frontieră i-a arestat și închis, fiind ilegali, cu scopul de a-i trimite înapoi în România. Noi, cei de la programul de radio în limba română, am mediatizat evenimentul, menționând că dacă cineva din comunitate s-ar oferi să se căsătorească cu refugiații reținuți, aceștia ar putea rămâne în Australia. Din comunitatea română, domnișoara Vesna Vidu, aflată în Australia împreună cu mama ei, s-a oferit să-l ia în căsătorie pe Dorel. Astfel, în detenție, ei au devenit soț și soție. Au clădit o familie frumoasă, contribuind la evoluția comunității românilor din Australia.

 

La ceremonia de adio au participat în jur de 250 de prieteni apropiați ai familiei. Au fost transmise mesaje din partea Pastorilor: Dorel Brândas, Teofil Ciortuz, Corin Izvernariu și Daniel Cătrința. Au avut loc elogii și cântece aduse de Lili Câmpean, Ivanco D. și Dana M. La final, a urmat un cuvânt de adio din partea copiilor. Sara Văran a rostit: „Timpul petrecut cu tine, mamă, nu a fost îndeajuns, însă îți promitem că poți odihni în pace, cu gândul că te vom face mândră de noi”.

 

Povestea lor se adaugă, zidind, alături de toate celelalte povești ale noastre, națiunea de Români Australieni.

 

https://www.art-emis.ro/jurnalistica/elogiu-si-memorie-text-dedicat-memoriei-si-istoriei-familiilor-romanilor-din-australia









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu