DE LA LUPUL DAC - Pavel RĂTUNDEANU FERGHETE

 

Pavel RĂTUNDEANU FERGHETE

 

„OCHIUL ORB” SI „URECHIA TĂCERII”

 

Tehnician veterinar în satul Ciubăncuta, culege folclor de 33 de ani (vărsta cît a trăit Iisus Cristos pe pămînt), textele însumînd zeci de mii de pagini. Despre textele culese, prof. dr. Ion Seuleanu, seful catedrei de folclor a Facultătii de Litere din Cluj-Napoca afirma în revista Clujeanul 22-28 mai 2001 următoarele: Este admirabil gestul lui de a avea asemenea preocupări de pasiune reală si îndelungată care presupune o anumită tenacitate. El are marele avantaj de a fi om al locului, de a face parte din traditia locală si de a o cunoaste. Ceea ce culege are o valoare documentară excelentă, însemnările lui pot fi folosite cu încredere în vederea alcătuirii unor exegeze pe diverse aspecte ale culturii traditionale din sat si din zonă.”

Curînd va publica o carte intitulată COMOARA ÎNTELEPCIUNII ÎN FOLCLORUL COPIILOR, lector de carte fiind prof. etnolog dr. Maria Bocse.

De ce scrie Pavel Rătundeanu Ferghete? O spune singur: ”Cred, sunt convins că m-am îndrăgostit de scris, de poezie. Pentru scris îmi bate tare inima, n-am răbdare, deabia astept s-ajung la masa de scris. Scrisul e haina mea de sărbători, e ceea ce contează în viata mea. E nelinistea, e reîncărcarea bateriilor, e neodihna. Fără scris n-as avea sens, rost, m-as plictisi de moarte.” [Lucian Gruia]

 

Cuvîntul

 

Cuvîntul ne vine de unde ne vine drag si sfînt

 

Ca să ne lege de acest scump pămînt,

Vine să ne facă îndemînă

În Patria Limba Română.

 

Desi n-are sînge-n vine să ne mîngîie vine,

Să ne aline,

Vine s-aleagă neghina din grîne,

Din eterna pîine de mîine.

 

Cînd departe nu-i departe

 

 

 

M-a nins ca pe Harap Alb cu încercări

Sărind peste calul dalb cu măsură si aventură

Ce răzbat de dincolo de moarte cu osteneli si răbdări

Adunînd întru pasiune si destin

Preaplinul de senin, de divin,

Îndoindu-mă de toate, de cruda realitate,

De poemele ratate, în virtutea să exist

Cu pîinea cea de toate zilele

Pînă nu mi se gată binele,

Desi o carte are resposabilităti

Si n-o judeci după coperti

Cînd departele nu-i departe,

Eventual între coarnele boului,

Pe Altarul Soarelui în grădina

Maicii Domnului.

 

 

 

Că timpul nerăbdător

 

Zeul cu propriul timp m-alungă din Olimp

Tîmp ca pe un animal de cîmp

Să ostenesc, să trăiesc,

Să sufăr pentru adevăr, pentru că iubesc

Si-n schimb

Să-mi am propria aură, propriul nimb

Si pe cont propriu, geniu în cum scriu,

Zidindu-mi femeia precum Manole

Pentru binele ce-mi gată zilele,

Că timpul nerăbdător mă ciopleste din topor,

Dîndu-mi brînci în viitor,

Ireversibil spre van, cal bălan,

Ca să nu mai fiu ce-am fost: fasole de post, suhan.

 

 

 

Phoenix

 

Renasti din cenusă, răsari, desi ai apus

Să-nvii ca Iisus

Si pe drumul de om în primăvara tuturora

Esti nimb si aură,

Măsură si aventură

Înflorind precum un pom pentru rod

Să faci o casă, un copil,

Un poem impecabil

Si-n rest ce-ti pasă, ai masă?

Nepăsător inefabil

Ca marea ce loveste tărmul

Pe imensa tablă de sah a pămîntului îti muti picioarele

Cu binele si-ti dai mat,

Desi ti se pare c-ai prins pasărea din gard

Pentru a o da pe cea din mînă

În viitor celui ce-ti taie drumul

Nedumerit să te întrebi:

Ce-i cu acest castel de nisip

Durat în Olimp?

… îti pierzi capul în timp ce copacul

îsi poartă hramul,

te dai de-a dura ca să-mplinesti

ce scrie Scriptura

si nu bagi în seamă hula, impostura.

 

~*~

DE LA LUPUL DAC

 

Trimis de: MARIAN ILIE