Excelența
românească
6
iulie 2019|Doctrină naţionalistă
Excelența
românească
În urmă cu câteva minute am pus pe site textul
următor, care am înțeles că circulă pe internet de un an de zile. A ajuns și la
mine:
„Valentin Stoian este un tânăr român, plecat la muncă
în Marea Britanie. Vineri, la muncă patronul l-a întrebat care e diferența
dintre români și englezi și de ce românii sunt antipatici englezilor. Valentin
a dat un răspuns sincer, care însă l-a costat locul de muncă. Patronul l-a
anunțat la finalul programului că este concediat!
Iată mai jos ce răspuns i-a dat românul patronului din
Mare Britanie, dar și ce mesaje i-au transmis acestuia internauții.
Întreaga poveste a fost relatată cu umor de Valentin
pe Facebook:
”Un englez m-a întrebat ieri care-i diferența între un
Englez si un Român și de ce există antipatia asta între noi și ei, iar eu am
fost sincer si i-am răspuns: suntem mai muncitori, mai buni la pat, mai
serioși, mai frumoși, mai hoți, mai sinceri, mai iubitori, mai umblăm cu
femeile lor, mai furăm, mai venim si nu mai plecăm.
A zâmbit și a părut să aprobe ce am zis. Ca după ora 5
când am terminat programul să mă anunțe că pot sa-mi caut alt job de Luni. Așa
că weekend plăcut, vedem de Luni ce și cum..”, a scris Valentin Stoian.
Postarea lui a strâns sute de like-uri și mesaje de
încurajare.
”Dacă ai făcut așa, frate ai, c…e cât portocala, dar
cel mai important este că ai demnitate. Rasiștii aceștia frustrați și aroganți
așa trebuie tratați, cu demnitate și fruntea sus. Un job, crede-mă, găsești
altul mai bun unde vei fi respectat pentru ceea ce știi să faci mult peste
putorile lor.
Ps: în seara asta 3 englezi i-am luat la fuck off și
i-am dat jos din mașina în ploaie direct în mijlocul străzii …”, i-a scris
Claudiu.
Întrebat de ce nu i-a spus pe românește că așa ar fi
rămas cu job-ul, Valentin a răspuns:
”I-am spus eu altele după în românește!”
sursa jurnaldinromania.ro
*
Din cele de mai sus nu mi-a fost greu să înțeleg că
mulți români, cei mai mulți, dacă nu cumva toți românii care ajung să muncească
ori chiar să se stabilească în altă țară fac această comparație absolut
firească: între ei, ca români, și cei printre care au ajuns să trăiască:
englezi, nemți, italieni, americani, spanioli etc… Pe urmele domnului Valentin
Stoian, cred și eu că oriune s-ar afla, românii rezistă la orice comparație cu
străinii, oricare ar fi ei! Și nu departe de capătul zilelor mele aflându-mă eu,
constat că le-aș putea oferi românașilor mei un set, un inventar de argumente
cu care să poată face față la întrebarea „voi, românii, ce neam de oameni mai
sunteți și voi? Nu cumva faceți umbră pământului degeaba?!…” Bănuiesc că tot
românul trebuie să aibă la sine, „la purtător”, un răspuns cât mai bine
articulat la această întrebare. Iată propunerea mea:
1. Argumentul Nach Osten.
Noi, românii, așa cum se vede și după numele purtat,
aparținem marii comunități romanice! Imperiul roman a fost cea mai trainică
împărăție din istoria lumii. Cea mai îndelung dăinuitoare. Cu contribuția cea
mai importantă la ceea ce numim civilizația europenă, creștină, modernă. Dacă
ne uităm pe o hartă a Imperiului Roman, incluzând și Bizanțul, constatăm că de
la Oceanul Atlantic până în Translvania se întindea acest imperiu, de-a stânga
și de-a dreapta Romei, adică atât spre Est, cât și spre Vest. Azi, de pe urma
imperiului au rămas popoarele și statele romanice. Din harta de azi a
răspândirii limbii și popoarelor latine ce constatăm însă? Constatăm că s-au
păstrat și au dăinuit numai teritoriile aflate la Vest de Roma! Colonizările
făcute spre Est nu au dăinuit, cu excepția Romanilor din Dacia!
Raportez această observație la constatarea că în
istorie, în istoria planetei noastre, popoarele s-au mișcat mai ales spre Vest,
de la Răsărit spre Soare Apune. Au mers după soare, am putea spune! Cu o
excepție și acea excepție sunt românii, urmași ai romanilor veniți în Dacia. Nu
numai că au rămas înfipți în Dacia Traiană pe care n-au mai părăsit-o, dar au
și lățit-o spre Nord și mai ales spre Răsărit!… Au trecut arcul carpatic, au
trecut apoi Prutul, au trecut și Nistrul, dincolo de care începe geografic vorbind
Asia, am trecut și Bugul, iar unii români au ajuns de au întemeiat localități,
sate, în Caucaz! Mereu spre Răsărit, în răspărul istoriei, al mișcării
popoarelor nomade, migratoare!…
Au încercat să se lățească nach Osten și alții,
germanicii cei atâta de eficienți și de organizați, dar au plătit această
încercare cu milioane de jertfe zadarnice! Au făcut două războaie mondiale
pentru acest vis geo-politic ambițios, în urma căruia s-au trezit împinși și
mai mult spre Vest!…
Să insiste specialiștii asupra acestui fenomen,
explicându-l. Eu semnalez numai că noi, românii, suntem autorii acestei isprăvi
care ne individualizează pe întreaga planetă. Să nu vină cineva să susțină că
rușii au reușit și ei această performanță!… Siberia nu este teritoriu rusesc,
ci numai administrativ, cu numele, se poate considera rusificată. În fapt,
Siberia înaintează și ea spre Vest, amenințând cu de-rusificarea chiar a
Moscovei!…
Procesul prin care limba română și viața românească
s-au lățit spre Răsărit a fost însoțit de o expansiune și spre Vest, până
dincolo de Tisa! Acest proces a fost încetinit de sosirea în Europa a nomazilor
maghiari, intrați sub tutela catolică, a Vaticanului, nemeritată și nepotrivită
cu firea lor barbară, moștenită de la stirpea lor asiatică. Dar sunt semne că
procesul se reia de la sine, în pofida politicii anti-românești de stat a
Budapestei…
Punem în ecuație și rotația Pământului. Dacă pui un
creion să stea în picioare pe suprafața Terrei, tendința sa, conform legii
inerției, este să cadă spre Apus. Puteți verifica!
După legile cosmosului este așadar mai comod să mergi
spre Occident! Este o mișcare înlesnită de inerție!… Cu alte cuvinte, mai în
glumă, mai în serios rostite, putem spune că față de români, celelalte popoare
sunt mai …inerte! Românii sunt tentați să facă cum și ce nu mai fac alții! S-o
apuce în direcția „cealaltă”. Semn de excelență? Dar de ce altceva?!
2. Argumentul Viorel Roman. Întâmplare povestită de
profesorul Viorel Roman, de la Bremen, unde locuiește de aproape o jumătate de
veac. Imediat după 1990 Germania a fost asaltată de români în căutare de mărci
germane. Dar și de alți est-europeni. Ca bun român ce este, domnul prof. dr.
Viorel Roman și-a îndemnat colegii și vecinii, dacă au nevoie de vreo mână de
ajutor acasă, să angajeze români, că au trecut prin atâtea necazuri, săracii…
Ceea ce s-a și întmplat, toți au apelat la mâna de lucru, ieftină și pricepută,
a românilor, recomandați de Viorel Roman! După o vreme, dl Viorel și-a întrebat
prietenii cum merge colaborarea cu urmașii lui Traian și Decebal. Și a primit
cam același răspuns: „Domnule, îs mulțumit, așa, în general!… Dar românul
dumitale are un nărav. Când plec de acasă îi las vorbă ce are de făcut, iar
când mă întorc seara acasă constat că a făcut ce trebuia făcut, dar n-a făcut
cum i-am spus eu, ci altfel, după cum l-a tăiat pe el capul!” „Și a ieșit
rău?”, a insistat herr Viorel. „Nu, n-a ieșit rău, câteodată a ieșit mai bine,
dar nu înțeleg de ce nu face cum i se spune?”…
Poveste de prin anii 70, când România a început să
importe masiv tehnologie occidentală. Am importat fabrici și uzine întregi, la
cheie. Când s-a dat în folosință o asemenea fabrică, montată cu ajutorul unui
specialist din partea firmei occidentale, la sfârșit, la masa festivă,
specialistul din Vest a fost întrebat cu ce impresie pleacă din România.
Răspusul a fost scurt: „plec cu mirarea că se poate și așa!” Se făcuseră o
mulțime de abateri și derogări de la proiectul importat și fusese convins
domnul inginer că fabrica nu va funcționa niciodată… Dar funcționa și a
funcționat până după 1990…
Îmi vin în minte vestitele fabrici de apă grea și de
diamante artificiale! Cele fabricate în România, cu o serie de modificări
tehnologice în procesul de producție, scoteau produse mai bune decât cele de pe
piață, originale, pe care le copiaseră!…
Caz văzut de mine: un prieten, G.S., rezident în
Germania unde lucra la BMW ca inginer, a venit în România natală pe la
sfârșitul anilor 80 cu un BMW nou nouț, ultima generație, printre primele
automobile computerizate. Se minunau toți când îi vedeau motorul. Cum era de
așteptat, mașina s-a defectat, a fost dusă la Ciclop, și diagnosticul pus a
fost cum nu se poate mai dur: trebuia comandată în Germania și adusă cu mare
cheltuială o componentă care funcționa sigilată, nu se putea umbla la anatomia
ei intimă!… Sau să fie tractată mașina până în Germania!… Ceea ce și urma să se
întâmple dacă nu intervenea un prieten comun, tot la Mircea absolvent, care a
insistat să mai fie consultat și mecanicul la care apela când avea nevoie,
undeva pe la marginea Constanței, într-un șopron cu găini și rațe printre
fiarele vechi rămase de la generația precedentă de mecanici auto. E vorba de
Costel al lui nea Nae, cum îl știam toți. Nu i-a plăcut cartea și mai mult de
șapte clase nu avea. Dar nu a lăsat mașina să iasă din curte decât pe roțile
sale, netractată de nimeni. Ajunsă în țara de baștină și arătată specialiștilor
de la BMW să se minuneze și ei cum a fost reparată, aceștia, adică unul dintre
directori, l-a invitat pe Costel al lui nea Nae să vină să lucreze la Stuttgart…
La BMW. Costel al lui nea Nae nu s-a îndurat însă să-și părăsească șopronul…
Ceva asemănător i s-a întâmplat și lui George Țestea,
alt prieten. Lucra la o „anexă” a CAP Afumați sau Sinești, unde producea
simeringuri pentru nu mai știu ce fabrică din Germnia! Câștiga fabulos, drept
care „ai noștri” l-au luat la ilicit! Tot așa, avea o invitație să lucreze în
Germania. A făcut o mulțime de memorii și intervenții la autorități până a
obținut pașaport pentru America. După 1990 a revenit în țară cu un patent
brevetat înSUA, motorul rotativ George Țestea. N-a vrut să vîndă patentul în
America unde mai multe firme se arătaseră interesate. Era sigur Gionny al
nostru că-l cumpără ca să nu fie pus în producție. Așa că a venit în România să
construiască aici prototipul motorului. A venit la mine să-l ajut că doar eram
mare sculă în Senatul României. Trebuia să-i găsesc un investitor! L-am dus la
mai mulți. Primul la care m-am adresat era unul plin de banii nu se știe exact
ai cui: Dan Voiculescu. S-a plâns că nu are bani mulți, cum îl crede lumea.
Ieșind din biroul său, am dat de Dan Diconescu. I-am făcut cunoștință cu George
Țestea și i-am povestit ce vînt mă aduce în văgăuna varanului. Comentariul lui
Dănuț, dacă își mai aduce aminte: „Cum zice că n-are bani?! Dar banii pentru
cele 300 de apartamente cumpărate pe numele unor interpuși de unde i-a avut?!”
Cum de unde! Toată lumea știe!
Până la urmă am găsit niște români inimoși din Vatra
Românească bucuroși să susțină această șansă: s-a făcut mai întâi o pompă
rotativă, am dus-o la televiziune să fie arătată cât de bine funcționează, a
intrat în fabricație și motorul, la o uzină din Buzău, din păcate totul s-a
terminat din cauza unei nepoate, mult prea tînără, în ale cărei brațe Gionny,
diabetic și cardiac, a ales să-și sfârșească zilele… Documentația tehnică a
fost salvată, se află în păstrare la Vatra Românească, cu care George Țestea semnase
un contract de colaborare și sponsorizare…
Cele de mai sus le-am povestit ca să pot spune ceva
foarte important în ordinea de idei a acestor pagini: excelența românească! Cât
suntem noi românii de dați în aia a mă-sii!
Informație primită de la un german, rudă a familiei
țarului Nicolae al II-lea, un Romanov adică, rezident în România până de
curând, cu care am stat de vorbă multe ore. El m-a căutat după ce am publicat
Marele Manipulator! Era foarte informat pe acest subiect… Mult mai informat
decât mine. Și ce-mi povestește: că pe la sfârșitul secolului 19, la comanda
marilor cancelarii ale lumii, s-au făcut multe cercetări sociologice în
domeniul cel mai delicat: etno-psihologia. Știam și eu ceva: Gobineau,
Kieserling și alții! Nu cunoșteam însă ce problemă mai specială au urmărit
aceste cercetări. Anume, devenise clar pentru toată lumea conștientă de …lumea
în care trăiește, că lumea intră într-o epocă nouă, a industrializării, a
mecanizării, electricitate, avioane, rachete șamd… Lupta și concurența între
state se va da mai ales pe acest câmp de încercare a forțelor: știința și
industria, geniul tehnic. Cercetările acestor sociologi au luat în calcul
majoritatea popoarelor europene. S-au publicat multe texte pe această temă, dar
cele mai importante texte au fost niscai rapoarte secrete rămase în arhiva
marilor cancelarii ale lumii! Conform acestor rapoarte, disputa dintre Marea
Britanie și Germania, deja declanșată fățiș în câteva domenii – arheologie,
antropologie, fizică, urma să consfințească în viitor o excelență germană.
Imperiul britanic nu va face față acestei concurențe cu spiritul germanic, mult
mai apt pentru producția la scară industrială. Pronosticul sociologilor de la
cumpăna celor două secole era favorabil și altor state, cum ar fi Japonia –
pentru aceleași motive ca și Germania, și Rusia, deținătoarea bogățiilor
naturale pe care le va pune în valoare viitorul previzibil.
Care era pronosticul privitor la România? Foarte
optimist! Eram și noi favoriazați de cursul vremurilor viitoare. Ceea ce s-a și
adeverit, în mod exemplar, în domeniul de maximă noutate al aeronauticii! Nu
intru în detalii. Amintesc faptul cunoscut de toată lumea al excelenței
românești în domeniul de mare viitor al informaticii! Domeniul IT. Domeniu în
care nemții nu se descurcă nici pe departe la fel de bine ca românii! Dacă am
fi guvernați de niște români isteți, normal de isteți, ar orienta toată economia
românească să se învârtă în jurul acestei gene a geniului românesc! E ceva în
gena românească care îi face potriviți pentru activitatea de soft, zic
specialiștii!
Se pot scrie zeci de pagini cu privire la acest
subiect: la ce sunt buni românii prin naștere, ce talente și aptitudini
înnăscute îi definesc pe români în concertul internațional în care fiecare
popor intră cu un corolar de aptitudini specifice? Oferind fiecărui popor
oportunități de care au beneficiat în trecut sau vor beneficia în viitorul mai
mult sau mai puțin previzibil! Italienii, popor atât de talentat, nu le au cu
programarea IT. La italieni a ajuns și de ocară numele de softist! Deh! Vulpea
în vie, nu?!
Iau de bune cele de mai sus, nu mai caut alte dovezi
că „românii e deștepți”, și pun degetul pe rană: guvernanții noștri nu au avut
cunoștință de concluziile ținute la secret cu care sociologii de odinioară
și-au încununat cercetările. Aceste concluzii, puse la dispoziția câtorva
„cancelarii” numai, au ajuns însă și la cunoștința unor entități politice deloc
interesate ca noi, românii, să ridicăm capul, să prindem curaj și să
valorificăm zestrea genetică valoroasă cu care Dumnezeu ne-a binecuvîntat. Și înainte
ca guvernanții români, clasa politică, să genereze acele „proiecte de țară”
îndrăznețe și ambițioase care se potrivesc cu datele problemei, asupra noastră,
ca popor și stat, s-au declanșat proiecte și strategii anti-românești care au
culminat cu ce se întâmplă în România după 1990.
De bine, de rău, România interbelică și cea guvernată
de partidul național-comunist al lui Ceaușescu ridicase capul și se simțea în
stare să se ridice în picioare și să stea dreaptă în fața istoriei, a lumii!
Era prima țară din Europa care își plătise datoriile, avea visteria plină și se
pregătea de fapte excepționale. Excelența românească devenise evidentă pentru
toate marile puteri. Nici una dintre acestea nu privea cu ochi buni reușitele
noastre. Numai noi, românii, nu prea eram conștienți de această situație.
Situție paradoxală, cât ne credem noi de deștepți, nu ne prinsesem care era
situația în care ajunsesem! Deh, unde-i multă minte e și multă prostie! Ne
lăsasem îmbrobodiți și manipulați din toate direcțiile de o propagandă
ingenioasă, ce-i drept, și teribil de insistentă: nu cumva să vedem esența
realității: ne plângeam că nu avem banane și pașaport! Nu ne dădeam seama de
sabotajul tolerat și întreținut de conspirația anti-românească sprijinită de
trădătorii din preajma lui Ceaușescu, din Partid, din Securitate și Armată… Nu
vedeam esența problemelor. Nu ne impresiona faptul că în România toată suflarea
avea o slujbă și o locuință! Faptul că românii, în proporție copleșitoare, erau
și proprietari ai locuințelor lor! Și așa mai departe!…
Voi relua acest subiect!
…Să ne amintim că Dumnezu îți dă, dar nu-ți bagă în
traistă!… Să luăm aminte la ce ne-a dat Dumnezeu și să nu ne risipim în planuri
și proiecte amărîte, meschine, lipsite de „boltă metafizică”, lipsite de
anvergura la care avem dreptul!
Se potrivește să încheiem acest capitol cu o fabulă,
aflată înainte de 1990 într-un cerc de vechi legionari, partid care a gândit
viitorul românesc în „gamă majoră”: la agapa colegială care a încheiat
doctoratul lui Nae Ionescu ținut la o universitate teutonă, proaspătul laureat
a fost interpelat de soția unuia dintre profesorii care făcuseră parte din
comisia de doctorat:
„Domnule doctor, ați susținut cu brio un doctorat
strălucit! Veniți dintr-o țară despre care nu știm mai nimic. Pot să vă rog în
puține cuvinte să ne faceți un portret al românilor dumneavoastră, al neamului
românesc?” Marele Nae, la acea dată cel mai îndreptățit să dea un răspuns la
asemenea întrebare, a tras aer în piept, a sorbit din vinul de Rin ce adăsta în
cupă, și a zis cam așa:
„Distinsă doamnă doctor, în lumea asta mare, la toate
popoarele funcționează din vechime o instituție: Înțeleptul satului. Există
și-n Germania, și-n Elveția, și-n Italia, și la musulmani, pretutindeni. Cu o
excepție: românii. La români în niciun sat nu se întâmplă ca o persoană să fie
recunoscută ca înțeleptul satului, capabil să dea sfatul cel mai bun, să dea
verdict de împăcare între sătenii aflați în dispută de interese! Și așa mai
departe!… La toate popoarele este ușor de stabilit cine este cel mai deștept
din sat!
De ce?
Pentru că sunt puține persoanele care ar putea concura
la acest statut, nu-s mulți deștepții din sat!… La români este invers: e greu
de stabilit cine este înțeleptul satului pntru că sunt prea mulți deștepții din
sat, capabili oricând fiecare să fie consacrați ca înțeleptul satului!… În
schimb, la români este ușor să stabilești cine este cel mai prost din sat,
deoarece nu sunt mulți proști în sat! Așa se face că în fiecare sat românesc se
știe cu precizie cine este prostul satului, dar nu și cine este înțeleptul
satului…”
…În altă versiune a acestei fabule, era vorba de Tudor
Arghezi, când a fost internat în Elveția și și-a tratat ochii, în anii 50…
3. O discuție despre excelența românilor purtată în
zilele noastre poate apela și la argumentul fotbalistic, accesibil și drag
oricui. Am dat o echipă campioană a Europei, echipă alcătuită numai din
jucători români, autohtoni! S-a mai întâmplat asta? Cu Realul sau cu Inter? Nu
prea cred! Iar dacă ne punem întrebarea cine este cel mai bun fotbalist din
toate timpurile, s-ar putea să avem motive și argumente pentru numele unui
româm: Gică Hagi! Fotbalul se joacă pe goluri, de aceea la întrebarea de mai sus
răspunsul oferit de unii sau de alții va fi, cu siguranță, numele unui atacant!
Pele sau Maradona, Messi sau Ronaldo, bunăoară. Golurile se pot da în mai multe
feluri. Dar cele mai frumoase sunt golurile date de la distanță, din afara
careului de 16 metri sau, lucru rarisim, din propria jumătate de teren.
Fotbalistul care a dat cele mai multe goluri din afara careului ar avea de ce
să fie considerat cel mai bun fotbalist din lume. Iar acesta este Gică al
nostru! Ar merita cineva să facă un clasament al marilor fotbaliști, după
numărul de goluri înscrise în acest fel, cel mai gustat de spectatori! Vom
constata o diferență frapantă între Gică și Pele & comp., neașteptat de
mare.
Pornită discuția noastră pe acest făgaș, îmi aduc
aminte de doi colegi mucaliți din Băilești, care ne demonstrau în anul I că
echipa Progresul Băilești este cea mai bună din Europa: căci bătuse într-un
meci amical echipa Progresul București, care la rîndul ei bătuse pe Victoria
Setubal, învingătoare în mai multe meciuri cu Sporting Lisabona, care o bătuse
și ea de vreo două ori pe Real Madrid, campioana Europei!…
4. Sunt situații în care românii sunt puși de istorie
la linia de start alături de alți concurenți, oferindu-ne ocazia unei
comparații multiple și edificatoare! De exemplu, în corpul de gardă al țarului
Rusiei, erau selecționați cei mai arătoși flăcăi reprezentând toate popoarele
supuse împăratului. Exemplarele umane cele mai reușite. Istoria, în toamna
anului 1917 i-a supus pe acești tineri la un test de fidelitate, de respect
pentru jurămîntul militar, sacrosanct! După instalarea la putere a bolșevicilor,
țarul și garda sa imperială au fost izolați într-unul din palatele de la
Petrograd. Soarta țarului nu era încă hotărîtă, dar nici semne bune nu existau
pentru ce va urma! Și ce a urmat? Unul câte unul soldații din regimentul de
gardă al țarului și-au luat tălpășița și l-au abandonat pe țar. Cu o excepție:
soldații români, românii din Basarabia! Au rămas lângă țar până când acesta a
fost evacuat din Petrograd și dus la Tobolsk, în Siberia. Bolșevicii nu le-au
permis să-l urmeze pe țar…
Consemnez, prin comparație și fără plăcere,
naționalitatea celor care l-au ucis pe țar și întreaga sa familie: erau
maghiari „de-ai noștri!…” Luați prizonieri de ruși – sau dezertori!, șimintenaș
deveniți genți cominterniști!…
Consemnez, hors concours, și comentariul unui prieten
la felul cum l-au părăsit pe țar cei legiuiți să-l apere: „la fel cum l-au
părăsit securiștii noștri pe Ceaușescu…” Îi mai putem numi „ai noștri”?!
3. George Alexianu. O altă situație când putem spune
că românii au fost puși de istorie la linia de start spre a fi comparați cu
alții! În timpul celui de al doilea Război Mondial, când provincia Transnistria
a fost pusă sub administrație românească, iar Ion Antonescu l-a numit
guvernator al Transnistriei pe profesorul de drept administrativ Gheorghe
Alexianu! Pe teritoriul sovietic vremelnic ocupat de nemți, s-au organizat mai
multe „gubernii” care au avut guvernatori de felurite nații: polonezi, germani,
ucraineni și alții. Inclusiv românul nostru. La sfârșitul războiului Stalin a
ordonat ca fiecare guvernator să fie adus în provincia pe care a administrat-o
și să fie judecat de popor, cu consemnul că dacă se va găsi un singur localnic
care să reclame vreun abuz din partea guvernatorului acesta să fie ridicat în
ștreang. Judecata s-a făcut în piața mare, în fața a mii de celaveci, iar în
piață fusese instalată o spânzurătoare pentru a se face pe loc dreptate, prin
execuția guvernatorului abuziv. Din toți cei 11 (unsprezece) guvernatori
invitați de Stalin să dea socoteală în fața Tribunalului Poporului, unul singur
a scăpat de ștreang: dintre localnicii din Transnistria, audiați la Odessa ca
martori. nici unul nu a avut de rostit vreo acuzație la adresa lui George
Alexianu, românul nostru! Drept care spânzurătoarea a rămas nefolosită… Iar
George Alexianu, declarat nevinovat de autoritățile din Unuiunea Sovietică, a
fost returnat autorităților din România.
Nici până azi istoricii noștri nu au înțeles, nu au
explicat sau motivat juridic, de ce comuniștii, la data aceea evrei cu toții,
l-au condamnat la moarte și executat pe George Alexianu. Împreună cu mareșalui
Ion Antonescu, Mihai Antonescu și Piky Vasiliu, fost ministru de interne!
Prezența lui George Alexianu alături de ceilalți trei este greu de înțeles! Mai
ales după ce la Odessa rușii l-au declarat nevinovat. Explicația cea mai
plauzibilă credem că a dat-o Gheorghe Mateevici. Vezi pe site Ipoteza Gheorghe
Mateevici. Autorul, nici pe departe istoric galonat, ci numai martor atent al
evenimentelor din jurul său, susține că la București a fost adus din Polonia în
1939 un mare lider evreu, unul dintre „cei șapte înțelepți ai Sionului”!
Aranjamentul a fost realizat de serviciile britanice, spre a-l feri pe înțelept
de ocupația germană a Poloniei. Acesta a fost instalat în București și a intrat
sub protecția lui Antonescu. Au mai știut de adevărata identitate a marelui
magnific evreu Ion Antonescu, Piky Vasiliu și George Alexianu, care a avut în
Transnistria și grija evreilor strămutați, pe mulți dintre aceștia ajutându-i
să plece în Palestina, cu vapoare care au plecat din Odessa…
În nebunia lor, evreii sioniști (sau talmudiști) au
instituit însă o lege, o obligație secretă de-a lor: să nu permită nici unui
creștin să cunoască identitatea unui înțelept, a unui mare mahăr al Sionului…
Evident, mareșalul și cei trei colegi ai săi nu au știut nimic de acest
imperativ medieval, probabil… Au mai intrat sub incidența acestei cutume și
alți români. Unul dintre ei, ofițer de securitate, înainte de a muri otrăvit a
apucat să-i povestească fratelui său mai mic Gheorghe Mateevici din ce cauză o
pățește așa de rău!… Marele înțelept al Sionului a mai triăit până la mijlocul
anilor 80, sub acoperire, acoperirea funcției de administrator al cimitirului
evreiesc Filantropia. La moartea sa, Securitatea a rămas cu gura căscată,
neînțelegând de ce au venit din toată lumea cei mai importanți evrei să-l
omagiez pe un administrator de cimitir… (Pentru detalii, citiți vol, 1 și 2 din
Șeitanii).
Despre George Alexianu mai amintesc o declarație a
celuilalt mareșal Petain: “Cea mai mare glorie a Dumneavoastră, a românilor, se
poate considera modul civilizat şi uman în care aţi administrat Transnistria şi
realizările obţinute.” Așadar, frați români, Transnistria ocupată d români,
este un capitol de glorie al istoriei noastre. Nu a fost niciun holocaust în
Transnistria, lucru pe care în confirmă numeroși lideri evrei: în întreaga–i
viaţă şi activitate profesională şi mai ales în perioada neagră a războiului,
George Alexianu a făcut din inimă şi total dezinteresat atât de mult pentru
comunitate. A plătit la comanda comunistă cumplit şi total nedrept. Întreaga–i
suferinţă să–i fie izbăvită.” Aceasta este declarația dată în 1995, în Senatul
României, de Alexandru Șafran, rabinul de Geneva, fost Mare Rabin la București
în anii războiului…
Se pune întrebarea la ce le folosește evreilor
minciuna cu Holocaustul din România, căci minciună este! Lăsăm răspunsul pentru
câteva pagini mai jos!…
5. Argumentul dacic.
Trebuie înțeles că Traian a colonizat Dacia pentru a
rezolva o problemă socială și demografică ivită la Roma: mulțimea de romani,
cives romani, care ajunseseră să trăiască din „ajutoarele sociale” oferite de
statul roman. Majoritatea erau țărani italici, din sud mai ales, sărăciți din
motive independente de voința lor. Pentru ei a fost lansată lozinca DACIA
FELIX, îmbiindu-i să se strămute în Dacia. Lozinca a avut mare succes.
Colonizarea Daciei cu mulțimi mare de romani, de italici, fiind cel mai mare succes
al Romei în materie. Numărul mare de coloni romani se poate vedea din numărul
mare de romani care au lăsat în urma lor morminte și pietre funerare. Găsim în
tot imperiul morminte și pietre funerare inscripționate în limba latină, dar
numărul lor în Dacia este sensibil mai mare față de orice altă provincie
romană. Cineva care a numărat aceste pietroaie a constatat că în Dacia avem un
număr egal cu numărul de pietre funerare din tot restul imperiului. (Desigur,
nu le numărăm și pe cele din Italia, cele mai multe!)
Ce i-a atras în Dacia pe acești latinofoni? Prin
multe, dar nu numai bogățiile Daciei, ci și bunul renume al dacilor i-a atras
pe romani! Dacii, geto-dacii, au fost un popor cu o faimă unică, respectați și
prețuiți de romani, ca și de greci, pentru spiritualiatea lor deosebită. Se
poate spune despre daci, recte traci, că au fost cel mai important popor din
antichitatea europeană după greci și romani. Celebrele statui ale dacilor,
monumentele impunătoare Columna Traiană de la Roma și Tropaeum Traiani de la Adam
Clisi, atestă material poziția excepțională a tracilor în conștiința
antichității. Nici celții, nici germanii, bunăoară, nu au lăsat urme atât de
adânci în antichitatea europeană. Iar faptul că aproape 40 dintre împărații
romani, de la Roma sau Bizanț, au fost de origine traco-dacă, din părinți
traco-daci, cu o conștiință clară a originii lor.
Plămada etnică românească a logodit două componente
dintre cele mai prestigioase: dacii și latinii. Limba română este
continuatoarea nemijlocită a latinei vorbite în Răsăritul imperiului, iar din
punct de vedere etnic, genetic, componenta dacică se pare că a fost dominantă
și definitorie! Studiile genetice cele mai recente confirmă sentimentul popular
că suntem vechi pe pământul nostru românesc, suntem „dintotdeauna”. Suntem un
popor căruia nu i-a plăcut să vânture lumea în căutarea unui belșug atrăgător,
agonisit prin munca altora! Nu am jinduit la ce nu ne aparține, ci necontenit
am avut a ne apăra zestrea primită de la înaintași, sporită de fiecare
generație, atât cât ne-a permis vitregia vremurilor!
Așadar, dacă putem vorbi de o excelență românească, de
excepționalitatea noastră de valahi, de daco-romani, acesta este o realitate ce
decurge firesc din statutul aparte al romanilor și al dacilor, recunoscut și
onorat de toți cei care au avut de-a face cu înaintașii noștri.
6. Romanus sum. Un lucru de mirare este că dintre
popoarele romanice, descendente din romani și din limba latină, numai noi,
românii, am păstrat numele de romanus, ca etnonim unic și inconfundabil: român.
Încă un fapt care ne singularizează, fără nicio îndoială. Explicața acestei
excepții, oricare ar fi ea, ne onorează cu prisosință. Ceea ce nu este cazul la
francezi, care și-au luat numele de la cei care, o vreme, i-au cucerit și le-au
fost stăpâni!
S-au dat mai multe explicații pentru etnonimul
românesc, păstrat atât frumos, miraculos de-a dreptul! Cuvîntul român are și o
polisemie interesantă: „om, soț (ți-e acasă românul?), creștin, țăran”.
Cârcotașii fac caz de sensul „iobag” pe care rumân l-ar avea taman în Țara
Rumânească, ceea ce este o contradicție peste care poți trece numai din răutate
sau prostie. Istoricii noștri s-au grăbit să acrediteze această idee falsă,
plină de venin. În realitate, acțiunea de a rumâni se referea la interdicția de
mai pleca în bejenie. Mulți țărani treceau Dunărea atunci când birurile în Țara
Românească deveneau de nesuportat. Administrația turcă punea deseori biruri mai
ușoare, iar domnitorii români recurgeau la acțiuni de aducere înapoi a
țăranilor, adică îi făceau la loc rumâni, contribuabili la bugetul Țării
Românești. Iobagi rumâni. Așadar, sinonimia iobag – român este una din
prostiile care poartă girul specialiștilor, care au dat unor documente ale
vremii o lectură superficială, neroadă rău! Tipic ciocoiască! VEZI DLR _
Pușcariu
Limba română a dat o prețuire aparte cuvîntului român,
de la care avem derivatele și locuțiunile nobile român verde, luptă dreaptă,
românească, român get-beget, așa-i vorba românească, cu mai multe înțelesuri, a
te purta (a simți) românește.
Poate că aici este locul potrivit să semnalez că în
strategiile anti-românești moșite la Budapesta, la Viena sau Moscova, una din
țintele constante este însuși cuvîntul român, românesc, a cărui reverberație în
sufletul românilor trebuie anihilată. Căile sunt multiple: de la negarea
romanității noastre : Noi nu suntem urmașii Romei! Până la binecunoscuta
interdicție de a mai folosi cuvîntul țigan, prin oficializare etnonimului rom
(rrom), o ticăloșie / crimă de care se fac vinovați alogeni ca Petre Roman.
6. Jus valachicum.
Precum se știe, mulți străini, la nivelul limbii
populare, ne numesc valahi. În documentele mai vechi găsim diverse variante ale
acestui cuvînt, al cărui sens inițial propriu zis era identic cu al lui
romanus. Așa se face că unii străini îi numesc valahi și pe italieni, de pildă.
De cuvîntul valah se leagă una dintre cele mai importante isprăvi românești:
vestitul cod de legi care poartă numele jus valachicum. Cei care veneau în
contact cu comunitățile de români aflau că românii au un sistem de legi, de reguli
de conduită, care îi diferențiau net de celelalte comunități din jur. Chiar și
înainte de a avea un stat al lor, românii au avut un sistem juridic propriu. Au
ajuns până la noi fragmente din acest cod, a cărui circulație era orală făcea
corp comun cu fabuloasa cultură populară (folclor) a românilor. Românii care
trăiau în alte țări, ca minoritari, până târziu au continuat să folosească în
comunitățile românești, ei înde ei, regulile acestui Jus valachicum, iar
autoritățile le recunoșteau acest drept! Legile statului respectiv interveneau
atunci când în cauză erau și ne-români.
Jus valachicum este un capitol valoros din prestația
noastră în această lume. Se vorbește prea puțin despre această ispravă a
spiritului civic românesc. În comparație cu dreptul roman, aflat la baza
legilor europene, am putea spune că legile „valahe” erau mai puternic marcate
de „omenie”! Erau mai înțelegătoare cu firea umană. Ele prevedeau o sancțiune
mai blândă bunăoară atunci când se constata că autorul unui furt fusese
constrâns să fure de sărăcie și de grija pentru ziua de mâine a familiei, a
copiilor!…
Să ne punem o întrebare firească: câte mai sunt
popoarele din Europa care au creat și impus un sistem de drept propriu,
original? Dacă noi, românii, suntem deficitari la cunoașterea propriei noastre
valori, a meritelor înaintașilor noștri, ignoranța noastră cu privire la jus
valachicum nu poate fi iertată și trecută cu vederea. Este un subiect pe care
nu e îngăduit să-l rateze niciun manual de istorie!
7. Engels și românii.
După 1990, pe Internet, a prins să circule un text
care efectiv deplânge existența noastră și cere imperativ dispariția românilor
din istorie. Pieirea lor!… Textul nu a fost scris de un ungur sau de un gazetar
din Occident năimit de Budapesta, ci de unul dintre cei patru „geniali ai
omenirii”: Marx, Engels, Lenin și Stalin… În copilăria mea, am auzit prima oară
cuvîntul geniu rostit cu adresă la cei patru corifei ai comunismului, ai
revoluției mondiale. Am întrebat ce este ăla „geniu” și mi s-a răspuns că geniul
este un om care prevede viitorul!… Definiția aceea mi se pare azi extrem de
potrivită pentru cel care a scris despre noi, românii, următoarele:
“Românii sunt un popor fără istorie, destinați să
piară în furtuna revoluției mondiale. Ei sunt suporteri fanatici ai
contrarevoluției și vor rămâne astfel până la extirparea sau pierderea
caracterului lor național, la fel cum propria lor existență, în general,
reprezintă prin ea însăși un protest contra unei mărețe revoluții istorice.
Dispariția lor de pe fața pământului va fi un pas înainte.”
Autorul acestei însemnări este însuși marele Engels.
Friederich Engels! Mai marele său, Karl Marx, nu s-a lăsat mai prejos și a spus
și el ceva definitiv despre noi: “Nu există nici un fel de justificare de a se
permite unor naţii primitive de a continua să existe, din moment ce nu vor fi
niciodată în stare sa înteleagă misiunea istorică a socialismului. Polonezii,
valahii (românii), sârbii si ruşii nu vor fi niciodată capabili să iasă din
epoca de piatră.” (Karl Marx)
Nu știu care au fost motivele pentru care cei doi
geniali ne-au judecat cu atâta asprime, pronunțând sentința capitală asupra
unui popor întreg: Românul trebuie să piară!… Mă întreb cu ce i-am supărat așa
de tare pe amândoi! Noi, românii, să fim declarați „suporteri fanatici ai
contrarevoluției”?! Despre ce revoluție putea să fie vorba, care revoluție a
stârnit la români contrarevoluția?!… Să fie vorba de reacția românilor din
Transilvania la așa zisa „revoluție” maghiară din 1848? Era așa de greu de înțeles
jocul nesincer de-a revoluția al acelor bozgori zănateci, care nu urmăreau
decât pentru ei abolirea structurilor feudale, oprimante?! Erau atât de obtuzi
genialii de nu și-au dat seama?!…
Însă, ce-i drept, după moartea celor două genii ale
omenirii, în secolul următor, al 20-lea, s-a confirmat întocmai geniala lor
previziune: românii chiar așa s-au purtat, ca niște fanatici ai
contra-revoluției! Au dat piept cu „furtuna revoluției mondiale” și i s-au
opus, n-au fost „niciodată în stare să înțeleagă misiunea istorică a
socialismului”! Rămâi mut de admirație când constați că genialii au știut
dinainte cu câteva decenii cât de criminal se vor purta românii față de
idealurile revoluției mondiale. Chiar s-au dovedit românii a fi buturuga mică,
mică, dar vioaie, care va răsturna carul mapamondial al comunismului a tot
biruitor!! De unde au știut asta Marx și Engels?!
Să ne aducem aminte în ce a constat prestația
anti-comunistă a românilor în istoria ultimilor 100 de ani! Prestația fără
pereche a românilor pe frontul anti-bolșevic, anti-cominternist!
Contra-revoluționar!
(a) În partea aceasta a Europei, românii sunt singurul
popor care nu s-a alăturat revoluției bolșevice din Rusia! Propaganda care
anunța și susținea „furtuna revoluției mondiale”, care a avut așa de mare
succes la ruși, la germani, în toată Austro-Ungaria, și mai ales la soldații și
militarii aflați de o parte și alta a frontului de Est, la români, la soldații
români și la țăranii români, la români, în general, propaganda bolșevică,
ateistă și anti-monarhică, nu a avut niciun succes! Dimpotrivă, românii au stat
stavilă și au neutralizat avântul „revoluționar” din Ungaria lui Bela Kuhn, al
tovarășilor săi de idei de la Viena și Praga. Singure trupele românști din
Austria nu au dezertat, nu au întors armele împotriva „exploatatorilor”,
împotriva autorităților, și au intervenit cu maximă promptitudine, înăbușind
din fașă încercarea de a da un caracter internațional, mondial, revoluției
bolșevice din Rusia!
(b) În perioada interbelică, Mișcarea Legionară a fost
primul și, în fapt, singurul partid anti-bolșevic, de pe poziție naționalistă
și creștină! Tot dintre legionari s-au ales și participanții cei mai activi la
rezistența anti-comunistă din munții României, fenomen fără pereche în tot
lagărul comunist!…
(c) Poziția lui Panait Istrati față de URSS ne
singularizează pe noi, românii, și la acest nivel, al intelectualității de
stânga! În vreme ce tot Occidentul, în frunte cu mari scriitori ca Louis Aragon
sau Henri Barbusse, s-a lăsat ademenit și cumpărat (sic!) de Moscova, Panait
Istrati a demascat minciuna sovietică, atrăgându-și mânia proletară a
confraților, aflați toți pe lista celor stipendiați de NKVD!…
(d) În 1989, de la o adresă necunoscută(sic!), o
entitate necunoscută a dat ordinul ca experimentul comunist să fie oprit! Cei
care îl organizaseră și-l gestionau de patru generații au constatat că le
scăpase din mână, că ieșiseră de sub controlul lor o bună parte dintre
partidele comuniste. În locul revoluției mondiale a proletariatului
internațional, în toate țările zis comuniste se instaurase sau era pe cale să
se instaureze „comunismul naționalist” sau „național-comunismul”! Un asemenea
regim era exact contrariul a ceea ce au plănuit genialii Marx, Engels, Lenin și
Stalin. Promotorii modelulul național-comunist au fost în primul rând
comuniștii români, care au lansat lozinca „înainte de a fi comunist, sunt
român!” În mod deosebit Nicolae Ceaușescu a reușit să scape de sub controlul
cominternist. Era ușor de prevăzut că modelul românesc va ajunge să inspire și
pe alți „tovarăși”! Decât un socialism (sau comunism) scăpat de sub controlul
bolșevic, komniternist, mai bine altceva, orice altceva! Așa au decis cei care
au organizat căderea regimului comunist în toată Europa!… S-au temut de forma
adaptată la „specificul național” a comunismului. Mai bine lipsă de orice
comunism dacă nu este cel visat de genialii inițiatori, mai sus pomeniții… Dacă
e să propulseze valorile naționale, iar nu să le estompeze, să le anuleze, să
le anihileze!
(e) Poate că lucrurile nu evoluau așa de radical în
1989, dacă la București nu s-ar fi petrecut ieșirea în stradă, ne-planificată
de strategii din umbră ai loviturii de stat. Sute de mii de români au ieșit în
stradă și n-au mai putut fi controlați și manipulați de cei care i-au stârnit!
În mod cu totul semnificativ, la București, pentru prima oară în lume, a fost
dată jos, cu huiduieli și fluierături, statuia marelui Lenin. Spre disperarea
„emanaților revoluției”. Nu fusese de nimeni pre-meditat acest gest care a
trezit la realitate planeta întreagă. Strada și-a spus cuvîntul, mulțimea
anonimă care a dat caracter anti-comunist evenimentelor din România! Iar după
pilda României, cele petrecute în Europa de Est au căpătat această tentă
finală, anti-comunistă, abia după „Piața Universității”! Nu s-a mai ales nimica
din perestroika plănuită! Din pricina – sau datorită românilor, mai ales a
românilor, revoluția mondială visată de Marx și Engels s-a terminat înecată în
ridicul și sarcasme! În huiduieli! Engels și Marx se dovedește astfel că au
avut mare dreptate când au scris despre români măgulitoarele texte mai sus
citate! Să fii contra-revoluționar într-o lume pe care revoluțiile, începând cu
cea franceză, din 1789, au stricat-o atât de rău, este un lucru de cinste, de
onoare, de glorie! Anti-bolșevismul românesc este un moment de excelență pe
plan mondial în istoria noastră!
Așadar românii nu au pierit în focul revoluției
mondiale. Încă o dată nu au pierit! Ci, dimpotrivă, au stăvilit „furtuna
revoluției”, i-au făcut opoziție, așa cum au prevăzut genialii, o opoziție
care, se prea poate, i-a fost fatală revoluției mondiale în varianta ei
bolșevică.
Să sperăm că noua varianta a revoluției mondiale,
revoluția corporatistă, va fi ca altcineva să-i vină de hac, să nu cadă din nou
măgăreața răspunderii planetare pe umerii românilor! Să mai facă și alții
istorie!… Că noi ne-am săturat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu