cătălin afrăsinei - poem mut

 

poem mut

elisabetei



~*~

aproape îmi pierdusem
motivația mersului pe valuri
trăiam în lumea comună și în anonimat
vorbind cu vrăbiile
începuseși să te simți vinovată
și mă rugam
să nu ți se întâmple ceva rău
ceva prin care să nu mai știi
de mersul tău
vocea ți se izbise de valuri
și de timp
începusem să scriu pe mări cu roiuri de stele
un poem prin care să nu te mai simți
codamnată la moarte
orașul bruxelles
îți pregătise ghilotina
prin natura lucrurilor
regii
contemplând florile perene
toamna în gări pustii
nu au putere de inițiativă
după primul război mondial
tatăl lui rilke și bunicul
mecanici de locomotivă
muțind
au scris această dragoste mută
pe șine de cale ferată

 

~*~

cătălin afrăsinei