Scrisoare pastorală
Foaie periodică, gratuită a Parohiei
Malovăţ-Mehedinţi
Anul XXV(2025),
nr. 551(1 –15 Octombrie)
Dragii mei enoriași!
Rugă pentru șefi. Mulți au dat cu pietre în Biserică,
acuzându-o că este în cârdășie cu puterea politică din toate timpurile și toate
locurile. Dovada ,,zdrobitoare” pe care o aduc aceștia întotdeauna este faptul
că în slujbele noastre bisericești există formule în rugăciuni și ectenii, în
care ne rugăm pentru conducătorii țării.
Mai mult, stimabilii acuză Biserica de oportunism și lașitate, pentru că,
indiferent de cine este la cârma țării, împărat, rege, președinte etc., ea tot
se roagă pentru ei. Că există astfel de formule și rugăciuni este adevărat,
însă aceasta nu este o dovadă că Biserica cochetează cu puterea politică.
Din primele veacuri ale istoriei
creștinismului Biserica s-a rugat pentru conducătorii lumești și bisericești.
Nu a fost o inovație sau o adaptare la contextul politic în care a funcționat,
ci o urmare firească a învățăturilor biblice. Mântuitorul ne-a îndemnat: ,,Dați cezarului ce este al cezarului și lui
Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu”. Sfântul Apostol Pavel preciza: ,,Toate stăpânirile sunt de la Dumnezeu”
și tot el îndemna creștinii să respecte, să cinstească și să se roage pentru
conducătorii politici. În cele nouă porunci ale Bisericii suntem îndemnați să
ne rugăm pentru conducătorii lumești și bisericești. Mulți înțelegem fără
comentarii că e firesc să ne rugăm pentru sănătatea conducătorilor care aduc
fericire poporului, dar fiecare dintre noi ne-am întrebat, măcar o dată în
viață, de ce trebuie să ne rugăm uneori pentru conducători care au adus
nefericire poporului.
Nedumeririle unora și
neînțelegerile altora sunt normale, fiindcă oamenii aceia sunt străini de
spiritul învățăturii creștine, de fondul ei. Creștinul înțelege statul ca un
tot, ca un organism, ca un mecanism unitar, care funcționează după reguli
precise, menite să conducă poporul spre împlinirea unor idealuri în istorie. În
cadrul acestui organism sau mecanism, fiecare cetățean are o anumită funcție,
un anumit rol: unul e volan, altul pedală, altul roată, altul șurub, altul
șaibă etc. Cineva trebuie să fie șoferul. Fiecare neam are o menire, un rost în
istorie. Fiecare cetățean are o legătură strânsă cu poporul în mijlocul căruia
s-a născut, cu țara în care a văzut lumina zilei, în care a copilărit, în care
a crescut și s-a realizat mai mult sau mai puțin. Nu-i este indiferent șaibei
cine este la volan, nu-i este indiferent cetățeanului cine este la cârma
statului, a țării. Dacă la volan este un șofer corect, cunoscător al legii
circulației, grijuliu față de mașina pe care o conduce, față de pasagerii pe
care-i transportă, mașina are șanse mari să ajungă la destinație. Chiar dacă
mașina este mai veche, mai uzată, șoferul bun, de meserie, găsește soluțiile
necesare, uneori recurge chiar la improvizații și tot străbate drumul.
Dimpotrivă, dacă la volan este un bețivan, un om fără pregătirea necesară, un
nebun sau imbecil, chiar dacă mașina ar fi nou - nouță, chiar dacă în mașină ar
fi numai copii nevinovați sau academicieni cu multă știință de carte, mașina se
va izbi de altă mașină, de un pom, de un
stâlp, se va prăbuși în șanț sau în prăpastie după numai câteva sute de metri
sau după câțiva kilometri de rulaj. Așa este și în viața unui stat, a unui
popor.
Biserica se roagă pentru
conducători, dar nu pentru conducătorul Popescu, Ionescu, Georgescu, nu pentru
împăratul cutare, pentru regele cutare sau pentru președintele cutare. Se roagă
pentru cârmaciul țării, indiferent cine este, indiferent din ce partid politic
face parte, indiferent ce convingeri politice sau religioase împărtășește. În
momentul acela el conduce țara și mie, creștin și preot, nu-mi este indiferent.
Nu mă rog numai pentru unul, ci mă rog pentru toți conducătorii țării, inclusiv
pentru ai județelor, comunelor, satelor etc. Rugăciunea pentru conducătorii
țării denotă un patriotism profund. Nu-mi este indiferent mie ca preot și Dvs.,
cetățeni ai țării și credincioși ai Bisericii, dacă la conducerea țării,
județului sau comunei este un om
înțelept și bun gospodar sau este un imbecil. Mă rog pentru conducătorii țării,
ca să le dea Dumnezeu înțelepciune, dragoste de țară, de popor, ajutor pentru a
putea să conducă țara cu dibăcie și să nu o distrugă.
Când mă rog pentru conducători, mă
rog pentru ca neamul românesc să-și poată duce misiunea lui istorică la bun
sfârșit, să fie pace în țară și țara să
nu fie târâtă în războaie; mă rog pentru belșugul țării și pentru buna
chivernisire a bogățiilor țării; mă rog pentru codrii, pentru munții, pentru
dealurile și câmpiile țării, pentru apele, aerul și subsolul patriei; mă rog
pentru peștii apelor, pentru viețuitoarele uscatului, pentru păsările cerului;
mă rog pentru neamul românesc dintotdeauna, pentru cei trecuți, prezenți și
viitori. Mă rog pentru buna organizare a societății, pentru ca să fie rânduit
omul potrivit la locul potrivit, pentru ca să fie retribuit fiecare după munca
ce-o depune, să aibă fiecare un loc de muncă, să aibă o pâine pe masă, să aibă
un acoperiș sub soare, să aibă un zâmbet pe buze, să aibă o lege înțeleaptă, pe
care s-o respecte cu bucurie. Mă rog ca să nu se risipească idealurile mărețe
ale marilor bărbați cu care a fost binecuvântat neamul. Mă rog ca nimănui să
nu-i mai fie lehamite de țara lui, ca să nu-i fie rușine să spună din ce popor
face parte. Mă rog pentru ca să nu se destrame țara și neamul, pentru ca
flacăra conștiinței de neam și de unitate națională să nu se stingă, pentru ca
limba română să nu amuțească, pentru ca să se păstreze datinele, credința,
portul, cântecul, dansul și însăși ființa românească să poată supraviețui prin
veacuri. Mă rog ca țara mea să fie, într-adevăr, ,,Grădina Maicii Domnului”!
De
aceea mă rog pentru conducătorii țării!
*
Abecedarul. A venit
septembrie. Umbrele toamnei se observă la tot pasul. Au început să
îngălbenească frunzele, s-a uscat iarba pe câmpuri. Strugurii și fructele care
au mai scăpat de urgia grindinei din timpul verii au început să se coacă. Se
culeg porumbii și se taie cocenii. Vitele încep să umble de-a valma peste
locuri, fiindcă ,,a venit toamna”!
A venit toamna, dar a venit și
școala. Copiii se adună pe la casele lor și se pregătesc febril, cu emoțiile
obișnuite, de începerea școlii. Pentru cei vârstnici este prilej potrivit de a
se întoarce cu gândul peste ani și a-și retrăi câte un crâmpei din copilărie.
Îmi amintesc în fiecare an de
asemenea momente. Îmi amintesc, spre exemplu, de iarna anului 1959, când am
făcut rost de primul meu Abecedar. Am mers cu tăticu la Pripor și acolo mi-a
adus un Abecedar dada Jana a lui unchiu
Marin Ciocoiu. Dumneaei era mai în vârstă, elevă la școală la Malovăț. Cu toate
insistențele tatălui meu, nu a vrut să primească nici un ban pentru carte. Din
prima zi de când am avut în mână acea carte m-am pus pe treabă. În câteva luni
am învățat să citesc și să scriu cu litere mari de tipar. Cu ajutorul
părinților am parcurs toată cartea și multe lecții din acel Abecedar mi-au
rămas în amintire până azi. Nu pot să uit, spre exemplu, o lecție, în care se
vorbea despre un membru al unui colhoz, care, împreună cu copiii săi, ascunsese sacii cu grâu în bălegar pentru a
se sustrage de la cotele pe care trebuia să le dea statului. Femeia însă, având
spirit revoluționar și conștiință înaintată se dusese val-vârtej la miliție
și-și denunțase soțul și copii că făcuseră acea ispravă. Milițienii se
prezentaseră la locul infracțiunii și descoperiseră grâul în bălegar, așa cum
raportase vajnica membră de colhoz.
Lecția cu pricina încerca să ne
pregătească pentru viitor, să devenim turnători versați, care să nu avem nimic
sfânt în suflet, care să fim în stare să ne turnăm părinții, frații, copiii,
fără a mai vorbi de ceilalți!
Tot în acel Abecedar am mai avut o
lecție cu o poză interesantă. O sfeclă uriașă, cu mult mai mare decât omul, era
scoasă din pământ. Trăgeau de ea bărbatul cu femeia și copiii, cățelul,
purcelul, găinile… Din lecție reieșea că o asemenea sfeclă crescuse la colhoz.
Peste ani am găsit poza respectivă într-o revistă de umor. Cei ce o publicaseră
mai adăugaseră două personaje, normatorii de la ceape. Aceștia notau într-un
registru: ,,Una sfeclă uriașă, calitatea a doua!”
Mai târziu, am aflat de la un fost
inspector din Ministerul Învățământului, că, tot în acea perioadă a anilor
50-60, ca tânăr funcționar în acea instituție centrală, i s-a dat să corecteze
un manual de Geografie a României. În acel manual a găsit la un moment
afirmându-se că ,,fluviul Volga trece
prin țara noastră”. Omul fusese foarte intrigat de această afirmație și a
semnalat anomalia superiorului său. Acesta, după ce l-a ascultat răbdător, i-a
spus: ,,-Tinere, fii atent că nu ai orientare politică și poți s-o pați din
cauza asta!”
În prefața unei Istorii a filozofiei, publicată tot în acea perioadă, am găsit mai
târziu scris negru pe alb că ,,adevăr este ceea ce este admis de miliție!” Corect, nu?
Îndoctrinarea se făcea
pe toate canalele, cu toate mijloacele și metodele și la toate
categoriile de vârstă. Regimul încerca să ne spele creierele încă din primii
ani de viață și să ne planteze în adâncurile conștiinței un nou mod de viață,
de gândire, de simțire….
*
In memoriam: Prof. Dr. Norman Simms(1948-2022).
Prin 1987 am început să trimit o circulară la o serie de universități din lume,
în ordine alfabetică, după Dicționarul
enciclopedic. În circulara respectivă rugam cadrele didactice de la acele
universități să-mi răspundă la un set de întrebări privind ecourile culturii
române în lume în general și în țara lor în special, așa cum le percep
dumnealor. Trimiteam în fiecare săptămână câte cinci asemenea circulare.
Rezultatele au fost sub așteptări. Îmi dădeam seama foarte bine că e un risc
enorm pe care mi-l asum și, totuși, între ,,a fi” și ,,a nu fi”, alegeam pe
,,fie ce-o fi!” Circulara mea era îndelung cântărită și, dacă rezultatele ar fi
fost pe măsura așteptărilor, ar fi rezultat o carte de valoare. Mi-era teamă
și, totuși, acțiunea mea era pusă în slujba culturii române. Am adunat numeroase răspunsuri, dar nu
suficiente pentru a alcătui o carte.
Un om care mi-a devenit prieten, fără să-l fi văzut
vreodată în viață. Era din Noua Zeelandă. Se numea Norman Simms și era pe
atunci profesor de limba engleză la Universitatea din Waikato. Mi-a răspuns la
toate întrebările din chestionar. Am înțeles cu acel prilej că fusese de mai
multe ori în România, aveai aici mulți prieteni printre profesorii universitari
români și alți oameni de cultură, ba chiar îmi dădea de înțeles că bunica lui
fusese româncă. Știa binișor limba română. Mi-am dat imediat seama că numele
acelui om îmi era cunoscut demult. Eram abonat la vreo 36 reviste de cultură,
bisericești și medicale. Le răsfoiam și citeam ceea ce mă interesa. Mereu
găseam numele Domnului Norman Simms în acele reviste. Din acel moment am
început să decupez articolele în care se vorbea despre dânsul și, când se
adunau mai multe, i le trimiteam. Mare bucurie i-am făcut, fiindcă nu avea de
unde să cunoască acele materiale.
Prima scrisoare de la Domnul Norman Simms a fost din
28 aprilie 1987. Îi fusese repartizată circulara mea și-mi răspundea pe-ndelete
la toate întrebările din chestionar. Se dovedea cu prisosință a fi un bun
prieten al poporului român și al culturii române. Îmi preciza că editează,
împreună cu Prof. Dr. Charles Carlton, revista ,,Miorița”, la care mă invita să colaborez. Era curios să aud că în
Noua Zeelandă apare o revistă cu un asemenea titlu! Am scris un articol în
,,Telegraful român”(Prof. Dr. Norman Simms
– un prieten al românilor, an. CXXXVI (1988), nr. 25-26, 1 iul., p. 3) pe baza acelei scrisori, ceea ce i-a
făcut o mare bucurie. La 8 septembrie i-am trimis cartea care tocmai îmi
apăruse la Editura Albatros Coloana Infinitului, vol. II. Curând i-am
trimis un exemplar din ,,Telegraful
român”, în care era articolul meu despre dumnealui și mai multe decupaje
din presa noastră, în care se vorbea despre dumnealui. I-am trimis pentru
revista ,,Miorița” articolele Elements of National History reflected in
Romanian Proverbs și Dimitrie
Cantemir.
La 31
octombrie 1988, Domnul Prof. Norman Simms îmi trimitea invitație oficială de a
participa la o conferință(congres) pe teme religioase, la Universitatea Waikato
de la Hamilton(Noua Zeelandă), în 21-24 august
1989. Asta întrecea orice așteptare! Am început demersurile pentru a
obține aprobările, banii..! Peste oarecare timp, Domnul Prof. Dr. Norman Simms
mi-a scris că s-a bucurat de Coloana
Infinită, pe care o compară cu ceea ce a realizat Brâncuși în sculptură, cu
ceea ce au realizat Mircea Eliade și Romulus Vulcănescu în domeniul Istoriei Religiilor. Era forțată
comparația, dar ea demonstra că omul nu e străin de valorile culturii
românești! S-a bucurat de articolul din ,,Telegraful
român”. Mi-a apreciat extrasele din ,,Balkan
Studies”, cât și manuscrisele pe care i le trimisesem. Articolul meu despre
Miorița, pe care i-l trimisesem, va
trebui să aibă și girul Domnului Carlton
din Chicago, coeditor la ,,Miorița”.
Cât privește celelalte două articole, i se par Domnului Simms acceptabile și-mi
cere permisiunea să mi le publice în alte reviste locale, cu acces mai mare în
rândurile orientaliștilor. Invitația de a participa la simpozionul de acolo era
un noroc, care, în situația mea, nu-ți venea de prea multe ori în viață! Nu știam
dacă voi putea obține aprobările necesare, dar... ispita era prea mare. I-am propus comunicarea
Creștinismul ortodox – element de
coeziune și rezistență în istoria poporului român(Le christianisme orthodox –
élément de l'unité et de la résistance dans l'histoire du peuple roumain).
La 17
noiembrie am fost chemat la miliție să dau declarație privind legăturile mele
cu Domnul Prof. Norman Simms. Am dat-o!
Băieții nu dormeau!
Am scris la
mitropolie și am relatat situația, cerând aprobare pentru deplasare.
Consilierul Marica mi-a spus că trebuie să am și aprobarea de la Departamentul
Cultelor.
La 25
ianuarie 1989, Domnul Prof. Norman Simms mi-a scris că tema propusă de mine a
fost acceptată de juriul Comisiei de Studii Religioase pentru Conferința din
august și speră să pot obține toate aprobările necesare. Abia atunci începea
lupta propriu-zisă! La 28 ianuarie mi-a venit invitația oficială și confirmarea
că articolele trimise au fost acceptate pentru publicare. Domnul Prof. Univ.
Romulus Vulcănescu mi-a precizat că dânsul primește regulat revista ,,Miorița”
din Noua Zeelandă și că-mi va împrumuta și mie colecția.
La 8
februarie am cerut Domnului Norman Simms să-mi trimită confirmare oficială
privind decontarea cheltuielilor mele. Am făcut cerere la Mitropolia Olteniei
privind deplasarea și, eventual decontarea cheltuielile. Am fost chemat
imediat. Am prezentat Mitropolitului Nestor scrisorile primite de la Domnul
Norman Simms. Mi-a spus că dă aprobarea, dar nu banii. Consilierul Marica m-a
târguit mai bine de o oră. A zis că eu sunt iaurtul, mitropolitul ciorba! În
urmă cu un an mitropolitul a făcut o vizită în Noua Zeelandă, la parohiile
românești de acolo, iar după o vreme a venit nota de plată la mitropolie.
Puteau să ia o rabă (autocamion) la mitropolie și tot mai rămâneau bani. De aceea
vor să fie prudenți acum. Cu materialele pe care le aveam, nu l-am convins pe
Marica de justețea cauzei mele. A fost
de acord să dea un telefon la Departamentul Cultelor. I s-a spus de acolo că
asemenea situații nu se soluționează de către mitropolie, ci cererea cu actele
însoțitoare trebuie înaintată serviciului de relații externe al patriarhiei,
iar acesta face demersurile la Departamentul Cultelor. Așadar, după mai bine de
trei luni, am descoperit că nu mitropolia e competentă să-mi dea aprobarea! La
2 mai, Universitatea din Hamilton îmi confirma că-mi suportă cheltuielile din
Noua Zeelandă, dar nu cele privind transportul. Am făcut un memoriu la patriarh
în acest sens, am scris episcopului-vicar patriarhal Nifon Ploieșteanu și lui
Leon Toader, director general în Departamentul Cultelor. Peste tot tăcere!
La 27
septembrie 1989 am primit de la Domnul Norman Simms programul conferinței: Handbook
Religious Studies Conference. La pagina 13 sunt menționat și eu cu The
tole of the Romanian Orthodox Church in Romanian History. La pag. 48-49
este publicat rezumatul comunicării. În program este menționată o adevărată
galerie de profesori universitari din multe țări ale lumii. Printre ei este
rătăcit și popa de la Bârda, singurul român care figurează în program!
În 7 decembrie
1989, Domnul Norman Simms era deja profesor la Universitatea din Ottawa
(Canada). Ca profesor de Jurnalism literar a călătorit în numeroase țări din
lume, și-a făcut mulți prieteni, a militat pentru înfrățirea popoarelor prin
cultură. A scris mult, atât în presă, cât și în volume de sine stătătoare. A
fost președintele Asociației
Internaționale pentru Studii de Jurnalism Literar, instituție care a ajutat
mulți tineri să se afirme în peisajul cultural internațional. Și-a făcut cu
prisosință datoria de dascăl al unei generații.
*
Alpinistul. Dumnezeu nu
a făcut minuni numai în Sfintele Evanghelii. El face minuni în fiecare clipă,
cu fiecare om, cu fiecare viețuitoare și cu fiecare plantă. Orice creație a Sa
este o adevărată minune. Fiecare faptă a noastră nu este întâmplătoare.
Ocrotirea lui Dumnezeu se răsfrânge asupra fiecăruia în parte și asupra tuturor
laolaltă. Depinde, însă, dacă avem ochi să vedem astfel de minuni și urechi să
le auzim. Întâmplarea de mai jos poate fi un argument față de cele spuse.
Începusem să merg ,,de-a goanga” în
patru labe și învățasem să vorbesc, folosind un singur cuvânt: ,,Oaaa!” Într-o
zi, mama era la oraș după cumpărături. Tăticu trebuia să meargă cu vitele la
păscut. Aveam o vacă albă, pe Stela, zestrea mamei, și trei oi. A luat
dimineața cojocul, deși era miez de vară. M-a luat și pe mine în brațe și a
plecat cu vitele. A ajuns cu ele la Bucium și le-a lăsat să pască pe la Râpa
Secului. A așezat cojocul jos, la umbra unui mărăcine și pe cojoc m-a așezat pe
mine. Eram adormit, fiindcă soarele abia se ridicase de un stat de om. Nu
trebuia să mă ,,tragă” pământul și nu trebuia să ,,mă soresc”.
La un moment dat, au venit de undeva
dinspre casa lui Dorobanțu câinii Păunii, o femeie din mahalaua Linia Cocoanei
din Bârda. Se auzise de câinii acelei femei că atacau vitele răzlețe, că
mâncaseră oi și capre pe Bucium, pe Bremăna. Oile noastre s-au speriat de câini
și au luat-o la goană spre Ogașul Motrenilor. Tăticu era pus în grea cumpănă:
să stea lângă mine, sau să mă lase acolo și să salveze oile. Văzându-mă că dorm
dus, m-a lăsat și a fugit după oi. Două le-a găsit și le-a întors. Pe a treia
n-a mai găsit-o atunci. S-a întors repede la locul unde mă lăsase, dar… nu m-a mai găsit! Cojocul era gol. O socoteală
simplă i-a fulgerat prin minte: ori m-a luat cineva, ori m-am rostogolit pe
coastă. Râpa Secului avea vreo 30-
Observând o batistuță la jumătatea
pantei, tăticu a înțeles realitatea. Un fior l-a trecut prin tot trupul. O
teamă cumplită i-a strâns inima în gheare. A pornit înnebunit pe coastă la
vale. Nu mai conta unde calcă, nu mai conta că-l zgârâie mărăcinii, că se poate
prăbuși. Striga disperat cât îl ținea gura: ,,Geluleee!” Era convins că murisem
și că mă va găsi în ogaș. Când a ajuns la marginea ogașului, s-a uitat prin
perdeaua de salcâmi și mărăcini. M-a văzut. Eram tot însângerat, zgârâiat și
plin de țărână. Mă chinuiam să urc pe râpă în patru labe, ,,de-a goanga”. Mă
ridicam până aproape de salcâmi și mă prăbușeam iar în ogaș, pe firul apei,
căci nu știam să mă prind de rădăcini. ,,- Gelulee! Ești viu, tată?” I-am
răspuns imediat: ,, Oaaa! Oaaa! Oaaa!” M-a luat în brațe, m-a pipăit cu
înfrigurare și nu-i venea să creadă că nu am oasele frânte, capul spart. Văzând
că m-am ales doar cu zgârâieturi și cu lovituri, acolo, pe firul apei, cu mine
în brațe, tata a îngenuncheat și a spus ,,Tatăl nostru”, mulțumind lui Dumnezeu
pentru ocrotire.
A ieșit cu greu
pe coastă cu mine în brațe. A plecat apoi cu mine să căutăm oaia. Am găsit-o în
Ogașul Motrenilor. I se prinseseră picioarele după niște rădăcini. Câinii o
prinseseră și îi mâncaseră partea din spate a corpului. Oaia era o masă de
carne însângerată, din care câinii se înfruptau voluptuos. Încă nu murise. Nu
mai avea putere să zbiere, ci doar căsca gura din când în când, cerând parcă
ajutor de la Dumnezeu sau de la oameni. Aripa morții adumbrise casa noastră
pentru câteva momente și alesese între mine și biata oaie! Poate eu eram la
rând, poate a fost una din cumpenele vieții mele. Dumnezeu știe!
*
Maică
Țară. În urmă cu oarecare vreme
am avut prilejul să merg la un congres la Alba-Iulia. Altădată am mers de mai
multe ori până la Cluj sau Baia Mare cu probleme personale. De fiecare dată am
rămas uimit de frumusețea peisajului și de bogăția holdelor. Transilvania este
ca o grădină. Îți râde sufletul s-o privești. Lanuri de porumb prin care nu te vezi călare, holde pârguite, vii,
pomi, grădini de zarzavaturi și multe, multe păduri. Munții sunt striviți de greutatea pădurilor. Satele
și orașele transilvane sunt bine rânduite, frumoase și curate, semn că sunt
locuite de oameni gospodari. Încă nu s-a furat tot, încă nu s-a vândut tot,
încă n-au plecat toți! Avem o țară minunată și numai parcurgându-o de la un
capăt la altul înțelegi de ce au râvnit-o atâția, de ce a curs atâta sânge
pentru ea. Este prea frumoasă și prea bogată!
Admirând priveliștile, satele, orașele și oamenii, m-am trezit recitând
din Tudor Arghezi poezia care mi s-a
părut cea mai potrivită momentului și împrejurării:
,,Maică, mulți te-au dușmănit,
Că ești neam blagoslovit.
Unde sapă sapa locul,
Sare din pământ norocul.
Ai pământ și ape multe,
Vântul stă să ți le-asculte.
Și izvoare călătoare,
Crapii-n ele cât berbecii,
În pomi piersici cât dovlecii,
Pepenii de zahăr roșu,
În grâu spicul cât cocoșu.
Pui un bob, din el răsare
Mia de mărgăritare:
Dulce binecuvântare.
Fiecare fir de vânt
Îl adie un descânt,
Fiecare stea de sus
Îl mângâie cum l-ai pus.
Noaptea-l coace și ea, luna,
Caldă lui întotdeauna
Și pe câmp cu ceru-n față,
Câmpul pletele-și răsfață.
În adâncul lui tresare
Altă vatră de izvoare.”
*
Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și
donații, astfel: Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina din Curtea de
Argeș(AG): 1.500 lei; Un enoriaș care nu vrea să i se știe numele: 1.100
lei; Domnul Prof. Viorel Piuitu(Tr. Severin): 500 lei; Domnul Mănescu Adrian din
Izverna(MH): 400 lei; Domnul
Ștefu Costinel din Malovăț: 300 lei; Domnul Șeitan Nicolae(Ploaie) din
Cernavîrf(MH): 200 lei; Familia Caragea(Tr. Severin) și Sârbu Marian(Tr.
Severin): câte 100 lei. Dumnezeu să le răsplătească tuturor!
*
Doamna Dr. Ionescu Aritina-Mihaela din Curtea de Argeș a donat 1.500 lei, bani cu
care am achitat tipografiei cele 50
exemplare din cartea preotului Dvs. Viața Cuvioasei Teofana Basarab, pe
care le va dona participanților la Simpozionul
dedicat Cuvioasei Teofana Basarab, ce se va ține la Vidin(Bulgaria) în
ziua de 18 Octombrie. Un enoriaș al
parohiei noastre, care nu vrea să i se știe numele, a donat 1.100 lei. Cu
acești bani, la care s-au adăugat cei 500 lei donați de Domnul
Prof. Dr. Viorel Piuitu din Tr. Severin, am cumpărat un aparat de
uscat rufe, pe care l-am donat Azilului de bătrâni de la Ciovârnășani(MH), așa
cum a solicitat conducerea acelei instituții. Preotul a fost însoțit la azil,
când a donat aparatul menționat, de Domnul Prof. Dr. Viorel Piuitu.
*
Publicații. În această perioadă, preotul
Dvs. a reușit să publice câteva
materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală”- 550, în ,,Moara lui
Gelu”, Baia Mare, 6 oct. 2025, ediție on-line(https:// moaraluigelu. blogspot.com);
în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, ediție și on-line (https://
ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); în ,,Armonii
culturale”, Adjud, 7 oct. 2025, ediție și on-line (https://armoniiculturale.ro); în ,,Observatorul”,
Totonto(Canada), 7 oct. 2025, ediție și on-line(https:// www.observatorul.com); Darul
surpriză, în ,,Națiunea”, București, 4 oct. 2025, ediție și on-line (https://ziarulnatiunea.ro); Amintiri din vremuri ce nu
vor mai fi...., în ,,Națiunea”, București, 5 oct. 2025, ediție și
on-line(https://ziarulnatiunea.ro);
Parohia noastră a publicat în
această perioadă ediția a VI-a a cărții preotului Dvs. Viața Cuvioasei
Teofana Basarab. Această primă șarjă va fi donată participanților la
simpozionul dedicat Sf. Cuv. Teofana Basarab de la Vidin.
*
Simpozioane. Asociația Vlahilor din Bulgaria l-a invitat pe preotul Dvs. să
participe la Simpozionul dedicat Sfintei
Teofana Basarab, ce se va desfășura la Vidin în zilele de 18 și 19
octombrie. Preotul Dvs. s-a înscris cu comunicarea Sfânta Cuvioasa Teofana
Basarab în contextul politic și cultural al sud-estului european medieval. Pentru
că preotul nu poate rămâne la Vidin pentru ziua 19 oct., a fost programat să-și țină comunicarea în
ziua de 18 oct.
Episcopia Severinului și Strehaei l-a invitat pe
preotul Dvs. să participe la simpozionul Țara Severinului. Oameni, fapte,
locuri, care se va ține în zilele de 20-21 oct. în Tr. Severin. Preotul s-a
înscris cu comunicarea Aspecte politico-sociale și bisericești din
România(1983). Lucrarea are însă 50 pagini! Nu se lasă moșu așa ușor!
*
Lucrări în comună. În Malovăț se
lucrează de zor. S-a terminat amenajarea cursului Pleșuvei, așa încât e greu de
crezut că vreodată va mai inunda satul. Noua școală, una dintre cele mai
frumoase și impunătoare clădiri de acest gen din județ, și-a primit elevii.
Vechea școală a intrat în șantier pentru refacere. Încă nu știm noi cei de rând
ce destinație va primi clădirea când va fi gata. Acum se lucrează de zor la
reasfaltarea drumului principal din comună. Am înțeles că s-a ținut licitația
privind refacerea rețelei de apă de la Bârda și Bobaița. Dumnezeu să-i ajute
primarului să le ducă pe toate la bun sfârșit!
*
Zâmbete. ☺Dorel vine acasă, amărât, după prima zi de şcoală şi
maică-sa îl întreabă: ,,- Ce aţi învăţat astăzi la şcoală?” ,,- N-am învăţat
tot, spune Dorel. Ne-au spus că... trebuie să ne întoarcem şi mâine!” ☺În clasa întâi, la o lună după începerea școlii: ,,-
Spune, Dorele, cunoști această literă?” ,,- Da!!” răspunde cel întrebat. ,,-
Dacă o cunoști, cum o cheamă?” ,,- Nu-i știu numele, o cunosc doar din vedere,
domnule învățător!” ☺ ,,- Dorele, dacă te
rătăcești ziua în pădure și nu ai busola la tine, cum afli unde este Nordul?”
,,- Foarte simplu, domnule profesor: mă duc acasă și iau busola!” ☺,,- Dorele, mâine îl voi chema pe taică-tău la şcoală să
vorbim despre comportamentul tău!” ,,- Foarte bine!! În sfârşit, voi afla şi eu
cine-i tata!” ☺Profesorul, nervos: ,,- De ce vorbești măi
cu colegul în timp ce eu predau?” ,,- Dar... dvs de ce predați, când noi
vorbim?” ☺,,- Profesoara noastră de mate a înnebunit de tot!!” ,,-
De ce?!?” ,,- Păi ieri ne spunea că 2 și cu 2 fac patru, iar astăzi că 3 și cu
1 fac patru...”
*
Botezuri. Nunți. Înmormântări. În ziua de 1 Nov. am oficiat Taina Sf. Botez pentru Ștefu
Zenaida-Elena din Malovăț, fiica Domnului Ștefu Costinel și a Doamnei
Ștefu Ionela-Aida, iar în ziua de 12 Nov. pentru Buțanu Andreas-Milan din
Malovăț, fiul Domnului Buțan Ovidiu-Constantinovici
și al Doamnei Scurtulescu Aneta. Să
le trăiască! În ziua de 12 Nov. am oficiat Taina Sf. Cununii pentru Domnul Buțan Ovidiu-Constantinovici din
Malovăț și Doamna Scurtulescu Aneta din Cozia(MH). Dumnezeu
să le ajute! În ziua de 7 Nov. am oficiat slujba înmormântării pentru Popescu
Constantin(83 ani) din București, iar în ziua de 10 Nov. pentru Popescu
D. Ion(76 ani) din Malovăț. Dumnezeu să-i ierte!
*
Program. În cursul lunii Noiembrie avem următorul program de
slujbe: 1 Nov.(Malovăț-Bârda);
2 Nov.(Malovăț); 8 Nov.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora
12.30); 9 Nov. (Bârda); 15 Nov.(Malovăț-Bârda); 16 Nov.(Malovăț);
21 Nov.(Pomeniri dimineața, la ora 8 în Bârda; slujbă la Malovăț); 22 Nov.(Malovăț-Bârda);
23 Nov.(Bârda); 29 Nov. (Bârda
- Malovăț); 30 Nov.(Pomeniri dimineața, la ora 8, în Bârda; slujbă la
Malovăț).
În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte,
preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe
adresa: stanciulescubarda@gmail.com.
Sănătate și bucurii să vă dea
Dumnezeu!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu