sâmbătă, 18 octombrie 2025

Marin Neacsu - Pseudomobilizare

 



Pseudomobilizare

Col. (r) Marin Neacsu

19 Octombrie 2025

 

Media a explodat din nou pe tema „militarizării” României. Paginile de socializare oferă din nou imagini și exemple de coșmar pentru orice societate care se respectă. Doar la noi aceste „dezbateri” de cele mai multe ori neortodoxe și lipsite de bun simț proliferează. Mai că îți vine să zici : „de ce înjuri domnule, nu știi să dai?” că la noi în afară de înjurături nu se vede nimic. În Franța, când s-a pus problemacreșterii vârstei de pensionare, au ieșit în stradă milioane de oameni. La noi nimic în afară de înjurături.

Acum, când de la Bruxelles vin îndemnuri belicoase, când șeful de stat Major al Armatei ne spune că nu știe câți români știu să tragă cu arma, „dar mi-aș dori să avem un sistem ca în Israel sau Elveția, unde fiecare cetățean, indiferent de sex, origine socială sau religie, știe să tragă cu arma și are cunoștințe minime pentru a-și apăra familia”, când Guvernul a aprobat și trimis în Parlament o lege care trimite românii la război în afara granițelor, exceptând înjurăturile și câteva articole scrise de „oponenții politici”, nici o reacție a societății. Eu nu știu cine și pe ce criterii l-a propus sau susținut pe acest domn la comanda armatei, dar am constatat că are o legătură strânsă cu „Euro-News” unde îi apar toate poeziile și că e tare în proverbe afgane. Ne spune strategul șef al armatei române că dacă avem o lanternă și câteva baterii în casă putem să facem față unui război, unui cutremur sau inundații, nu e nevoie de cine știe ce cheltuieli din partea statului pentru adăposturi, pentru asigurare logistică, pentru instruirea soldaților, e suficient să avem o lanternă și baterii, că  „uitați-vă la ce se întâmplă în Constanța: toate nenorocirile ne prind mereu nepregătiți”. În viziunea domnului general, dacă ne cumpărăm lanterne, rezistăm unui atac rusesc 48 de ore. De ce 48 de ore? Pentru că în 48 de ore ne sare în ajutor articolul 5. Recent un alt actor, german de origine, ne dădea asigurări că dacă România intervine în Moldova, Germania va sprijini România. Deci, români, intrați voi în război, că noi suntem în spatele vostru... să nu mai puteți da înapoi.

Înțeleg că Germania propune ca Moldova să declare război Rusiei, (ca să se poată menține Macron la putere în Franța) România să sară în ajutorul Moldovei și atunci Germania va fi alături de România pentru „apărarea Europei”. Cât de alături și cum, nu spune domnul ministru de externe al Germaniei, un fel de Țoiu german, probabil cu ceva tehnică expirată, cum a fost apărată și Ucraina de Abrahms-urile americane. Doamne ce focuri de artificii, o splendoare! Cine vrea să știe cum arde kerosenul, nu mai trebuie să se uite după avioane, poate vedea jos, după ce ne vin nouă Abrahms-urile. Ca să aveți o certitudine că le veți vedea, așezați-vă în apropierea podurilor, căci niciunul nu suportă greutatea unul Abrahms așa că acolo vor fi lovite.  Dar eu mă întreb, dacă Germania e atât de dornică să salveze Europa, de ce nu își trimite armata în Ucraina și îi împinge în față pe bulgari și români? Mai nou războaiele se duc prin proxi. Dacă se pierd, le pierd  și  pierd cei mici, trimiși în linia I, iar dacă se câștigă, le câștigă și câștigă dirijorii de pe margine. Nu e frumos? Cumpărați lanterne și baterii, vă vor ține 48 de ore, suficient pentru a putea vedea cum vin Oreșnikurile peste voi.

Ce mai face Gheorghiță pentru securitatea noastră? Exerciții de mobilizare. Deja paginile de internet au sărit în aer după ultima minune a MApN, marele exercițiu de mobilizare, MOBEX B-IF-25 Nu mai descriu ce s-a întâmplat îmi e rușine, a fost o bătaie de joc la adresa cetățenilor chemați la adrese false, îmbrăcați și dezbrăcați fără rost, dotați cu arme pentru „a învăța să se apere” cum spunea șeful SMAp, apoi deposedați de ele pentru că nu sunt suficiente autobuze să meargă în poligon. A fost însă în primul rând o bătaie de joc la adresa armatei, a ideii de planificare, instruire și instrucție. Vă dați seama, dacă o acțiune „pregătită din timp”așa cum susținea purtătorul de cuvând al MApN s-a desfășurat în halul ăsta, ce se va întâmpla într-un caz real, un eveniment apărut prin surprindere? Nici nu vreau să știu. Iar cei care conduc destinele armatei spun că acțiunea a fost un succes, pentru că au aflat și ei care e situația. Nu domnilor, nu a fost un succes, a fost un eșec total, ați făcut armata de râs și ați dat românilor un motiv de refuz la viitoarele exerciții căci vor spune că nu s-au prezentat ca să nu facă probleme armatei dacă vor fi prea mulți.

Deja unii mai cojonați, care caută mereu să șocheze prin atitudine și declarații de breaking news,  au și declarat că nu se vor prezenta la mobiliare. Domnul Cozmin Gușă și-a motivat lipsa la apel declarând că „N-o să mă prezint. Nu mă voi supune unui comandant civil care n-a făcut armata, un trotinetist”. Imediat „specialiștii feisbuciști ”au sărit cu declarații pro și contra. Și unii și alții vorbesc pe nas.

Unic zic că așa le trebuie guvernanților, că cine e ăla Moșteanu să ne convoace el la mobilizare, că el nici nu a făcut armata. Dar ce ne cheamă Moșteanu la el acasă la o agapă, să putem refuza? Pe de altă parte, legea e lege și bună/proastă se respectă până ce este abrogată. Să fim noi sănătoși, dacă ar fi să respectăm legile după valoarea celui care a propus-o sau semnat-o, nu am mai avea legi. Oricum suntem o țară în care domnește fărădelegea.

Unii zic că oricum, a fost chemat „ilegal” că nu poți fi chemat la oaste după 55 de ani, că nu mai ești rezervist. Din câte am văzut, domnul respectiv este ofițer, deci conform statutului poate fi chemat până la trecerea în retragere, la 63 de ani. Alții zic că Gușă trebuie băgat la pușcărie. Nici ăștia nu știu să citească dar nici nu trăiesc în România. Păi e țara plină de generali cercetați sau condamnați pentru corupție, fraudă, delicte mult mai grave la adresa armatei și nu au făcut o secundă de pușcărie, iar noi trimitem în pușcărie pe unul care nu vrea să stea de pomană în frig la poarta unei unități?

Alții spun că ar trebui pedepsit jurnalistul Avram pentru că a descris „nefavorabil” exercițiul de mobilizare aducând prejudicii armatei. Bine, dar omul a descris ceea ce a trăit iar limbajul a fost chiar indecent de decent. Pai cel mai mare prejudiciu de imagine l-au adus armatei organizatorii, de la cel cu țâța în gură, până la cel cu barba sură. Ăștia ar trebui pedepsiți, inclusiv cei care încearcă acuma să le caute scuze sau chiar merite prin declarații oficiale sau neoficiale.

Una peste alta, acest exercițiu a arătat și Germaniei, și SUA și NATO și UE, pe cine pot conta ei dacă trimit românii la război. S-ar putea ca totuși, văzând situația, mai marii Europei și ai lumii, să zică  „trimiteți-i cât mai repede, sunt prea proști pentru secolul ăsta!”.

 

Bibliografie web:

https://hotnews.ro/seful-armatei-romane-spune-ca-toti-romanii-ar-trebui-sa-stie-sa-traga-cu-arma-pentru-a-si-apara-familia-2084912

https://scutul.ro/seful-statului-major-al-apararii-fiecare-roman-ar-trebui-sa-stie-sa-traga-cu-arma-si-sa-aiba-o-rezerva-de-urgenta-acasa-afganii-au-un-proverb-frumos/

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/germania-anunta-ca-va-oferi-sprijin-romaniei-impotriva-rusiei-partener-crucial-pentru-securitatea-si-stabilitatea-europei-3454919

https://www.gandul.ro/actualitate/gusa-e-chemat-la-mobilizare-de-mosteanu-cozmin-gusa-n-o-sa-ma-prezint-nu-ma-voi-supune-unui-comandant-civil-care-n-a-facut-armata-un-trotinetist-20668202










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu