viziunea lui thomas carlyledin cultul eroilor
nu este aplicabilă la lumea noastră
frigul din miezul verii are o singură justificare
întotdeauna când vine solstiţiul de vară
şi se aşează peste noi ca o umbră a binelui etic
se metamorfozează corupţia
îmi spun fă economie de timp şi risipă de spirit
oricând poţi fi întrebat cum au murit toţi cei despre care
ştii
de aceea seară de seară în loc să-mi văd de ale mele
mă prefac a mă uita la televizor cum cei mai inteligenţi
analişti
dezbat faptele reprobabile ale semenilor reprobabili
scriind probabil cel mai vandabil tratat despre corupţie
despre lumea hidoasă a binelui machiavelic
uneori
vă rog să mă credeţi
NU MAI AM PUTERE SĂ SUSŢIN PE UMERI
SPIRITUL UNIVERSULUI
aşezat în fotoliu profund absent sau foarte înflăcărat
constat că ADEVĂRUL N-A FOST PUS ÎN DISCUŢIE
singurele voci pe care le mai aud aparţin
nevestelor de interlopi plecaţi să-şi facă treaba
seamănă izbitor cu vocile de la televizor
cu singura deosebire că strigătele de afară
îşi plimbă câinele şi latră fără să muşte
ca şi cum ar solicita de urgenţă ieşirea din mizerie
dreptul firesc la bunăstare sumele princiare creionate
pe tabla electronică îmi amintesc de o rudă foarte bogată
aproape centenară când vei citi testamentul
vei putea să revendici până la nouăzeci de străzi din oraş
de la gară şi până
aproape de capătul oraşului
totuşi te rog să-mi îndeplineşti şi ultima dorinţă
primeşte să ai grijă de cavoul familiei
iar dacă ţi se pare bizar donează-l altora
care nu ştiu cum au murit mai mult prin războaie
cei care fac parte din patrimoniul anonim al umanităţii
o zi am mers şi am căutat cavoul familiei
de pe o schemă curbilinie desenată de ruda mea foarte bogată
care nu mai trecuse prin cimitirul oraşului de o jumătate de
secol
am chemat groparii administratorul urmaşul
celui care scrijeleşte cu dalta literele preotul cu
registrul trunchiat
NIMENI NU AUZISE DE CEI PE CARE-I CĂUTAM
peste morţi veniseră alţi morţi şi le luaseră locul
morţii din primul război mondial predaseră ştafeta
morţilor din cel de-al doilea război mondial
crucile de lemn fuseseră înlocuite cu cruci de piatră
crucile de piatră au dispărut probabil devenind
piatră de temelie pentru victoria socialismului
ciudat spunea mătuşa mea aproape centenară
au fost eroi pentru
că au murit CA PROŞTII
un an de zile am spălat haine de soldat pătate de sânge
şi acum îmi spui că nu mai există nici morţii nici crucile
nici locul de veci nu
mai este tata nu mai este mama
nu mai sunt fraţii MĂCAR
DE-AR FI MURIT PRINTRE STRĂINI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu