Ce joc vrei să jucăm
azi?
Ce joc vrei să jucăm
azi?
jocul de şah?
de-a râsul,
de-a plânsul?
jocul de-a cartea?
sau jocul de-a
moartea.
văd că taci.
te îmbraci, te
dezbraci,
într-una te schimbi.
apropie-te să-ţi văd
chipul.
hai să jucăm jocul
de-a timpul.
Eram tineri, copii.
într-o noapte ciudată
au venit pe la geam
figuri
înfricoşătoare.
le curgeau din peruci
sânge alb de ninsoare
buzele cântau urlete
reci
frigul vâjâia prin
poteci
şi trecea prin paturi
sărace
de paie. Eram fraţi atunci?
...cumplită odaie.
Ne-am îmbrăţişat
şi-am trăit în necaz.
până când? pînă
când....
hai să mai bem
cîte-un rând
la crâşma din colţ.
acum suntem mari
să ne cânte-un taraf
de bravi lăutari
aducându-ne-aminte
de vremuri străvechi
ce s-au scurs prin
bătrâne urechi
iubitoare de hram şi
de neam.
Nu-mi amintesc când
ne-am despărţit.
Când părinţii-au fost
aruncati în lagună?
când frica-n lume s-a
cuibărit?
ori când oamenii s-au
hrănit din minciună.
Ne privim plini de
durere
strecurând amintiri
în neant.
stăm răstigniţi în
cuie de stele
picturi absurde în
tabloul vivant.
Apropos ! Cât o fi
ceasul?
ceasul ? ceasul nu
mai există.
ne-am întors din nou
la clepsidră.
nu mai e nici un
Răzvan,
nici o Vidră,....
ne scurgem nisip
adânc în pământ
cu părul albit
pe drumul de-apoi
ducând vechiu’ rit,
de timp urmărit,
la JOCUL FINIT.
............................
Despărţirea de noi.
Au plecat blocurile
de acasă
cu oameni cu tot
fără să le ceară
consimţământul.
Cele cu bulină roşie
s-au împiedicat de-un
hop
şi-au căzut peste
gropile din drum,
acoperindu-le.
Bună treabă.
Au căzut şi
magazinele.
De pe un raft s-au
prăbuşit
ochiuri din orbitele
celor adormiţi,
spărgându-se.
Sticlele s-au ciocnit
între ele şi
vinul roşu din
venele oamenilor
a colorat cimentul
praf.
Sarea, răsturnată pe
răni,
a dezlănţuit
concertul
urletelor pe acorduri
disonante.
Nimeni nu mai ştia
de nimeni.
Lămpile ciobite
nu mai luminau
scaunele rupte,
paturile nu mai ştiau
de aşternuturi,
băieţii de fete,
mamele de taţi,
şi ambii de copii,de
fraţi…
Băile în schimb,
curgeau
într-una.
Deversaseră.
Iar râurile s-au
luat,
prin molipsire,
după lichidul din băi
şi au format o apă
mare
în care înotau:
frigidere, animale,
bolnavi,…
Toate şi toţi erau
sclavi
ai vremii.
Uriaşul”bazin de
înot”
s-a umplut până când
a acoperit
totul.Gata!
………………………
A rămas o mare
liniştită şi calmă.
Ce-o fi fost?
Cutremur?
Potop?
Hulla hoop!
Să ghicim în palmă.
Zburam cu placa pe
trotuar
s-ajung în Piaţa
Naţiunii,
pe unde se plimbau
nebunii
ţinând în mână un
pahar
în care-au stors un
măr şi-o pară
stropite cu “otravă”
rară.
Un cocktail, pus în
galantar,
pentru-acei oameni
furioşi,
încolonaţi ca la
paradă,
ce defilau în plină
stradă
dorind să pară
sănătoşi.
Ce minunată
falsitate.
Văd mascaradă,
tevatură,
văd piaţa plină ochi
de ură.
Ce stres, ce fum, ce
strategie.
Pepenii verzi, cu
ochii roşii,
plângeau de-atâta
sărăcie.
Cei blonzi, cu dinţii
din seminţe,
muşcau din inimi de
fiinţe,
inimi de măr, inimi
de pară,..
Alături lumânări de
ceară
ce-aveau să ardă mai
târziu.
Şi-au ars, au ars!
.............................................
Acuma, totul e
pustiu.
N-a rămas decât o
floare
în toată piaţa, ce-mi
zâmbea.
Am privit-o cu
candoare
şi-ndrăgostindu-mă de
ea
întocmai ca nebunii,
i-am furat o
sărutare,
chiar în Piaţa
Naţiunii.
La miazănoapte-i
Eminescu.
La miazăzi este
Enescu.
La răsărit este
Brâncuși,
iar la apus e
Caragiale.
Sub sembul cruii
Au apărut
Aceste patru
Cardinale.
S-au întrecut în
nerușinare
târfele înrolate în
armata
pierzaniei,
specializate în
racolarea
masculilor influienți
doritori de plăceri.
Îi infestau cu
sifilis,
cu sida, sau cu
eczeme;
embleme
ale organizațiilor
extreme
internaționale.
Apoi trimițându-i
în țări dușmane,
devin arme de luptă,
inconștienți
teroriști.
”Măreață gândire”;
de-a ucide prin
plăcere,
implicit prin
îmbolnăvire,
a serviciilor
speciale
fundamentale.
Vedete oculte
în vremuri tumulte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu