Brânduşa Dobriţă
Un porumbel, azi,
culegea firimituri
În gară, de pe dalele
albastre,
Cum eu adun cuvintele
când tu te-nduri
Să ni le-arunci din
zările sihastre.
Atent, nimic să nu se
risipească,
El se-nchina de
fiecare dată,
De parcă nu s-ar fi
hrănit,
Ci se gândea cum
Domnului să-I mulţumească.
Primise doar o
bucăţică
Şi el o tot fărâmiţa,
Deşi era acum mai
mică
Cred c-ar fi dat şi
altora.
Toţi ne uitam la
guştiucul gulerat
Ca la făpturile
nepământene.
Eram de el atâta de
aproape
C-aş fi putut să-l
mângâi peste pene.
Parcă dansa şi
parc-ar fi vorbit,
Rotind o coadă ca de
frac în pene gri-albastre,
Când deodată de
psalmist mi-am amintit:
-Voi, oameni…
Până când o să tot
credeţi în puterile voastre?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu