Versiuni de George Anca
Unul Dumnezeu /
Imn egiptean
Dumnezeu este Unul,
Singurul, nimeni altul nu este cu el.
Dumnezeu este Unul,
Cel ce-a făcut toate lucrurile.
Dumnezeu este Duh,
Duh ascuns, Duhul Duhurilor, marele Duh al Egiptului, divinul.
Dumnezeu este dintru
început și a existat dintru început.
Ele este Cel
primordial, a existat când nimic nu exista:
A existat când încă
nu era nimic, și orice este
l-a făcut după ce El
a fost. Ele este Tatăl începuturilor...
Dumnezeu este ascuns,
nimeni nu i-a zărit forma, nimeni nu i-a adâncit asemănarea, El
e ascuns făță de Zei
și oameni, este mister pentru creaturile sale.
Dumnezeu este
adevărul... Este Regele Adevărului.
Dumnezeu e Viață și
omul trăiește numai prin el.
Dumnezeu este Tată și
Mamă: Tatăl taților și Mama mamelor.
Dumnezeu dă naștere,
dar el nu este născut...
El naște Însuși, își
dă naștere Sieși: El face, dar nu este făcut...
Ceea ce emană din
inima lui se înfăptuie de îndată și odată ce El
a vorbit, aceasta
vine să treacă și să dăinuie mereu și mereu.
Din Bhagavad
Gita
Dă-mi întreaga ta inimă,
Iubește-mă și adoră-mă,
Roagă-mi-te într-una,
Pleacă-te numai mie
Și mă vei afla:
Asta mi-e promisiunea
Iubindu-te blând.
Lasă-ți toate
îndatoririle
Întru mine, adăpostul
tău,
Fiindcă te voi mântui
de păcat și din
robie.
Zoroastru
Imn / Gatha
Aceasta cer Ție, O
Ahura! spune-mi întru adevăr: când e vremea laudei, cum să o compun către Unul
ca Tine, o Mazda? Unul ca Tine s-o rostească întocmai unui prieten ca mine,
astfel prin Dreptatea Ta întru noi să ne dai prietenesc ajutor, astfel încât
Unul ca Tine să ne vină aproape prin Mintea Ta Bună întru suflet.
Aceasta cer Ție, O
Ahura! spune-mi întru adevăr: cum, spre a fi plăcut Lui, avem a sluji pe Cel
Suprem al lumii mai bune?
Aceasta cer Ție, O
Ahura! spune-mi întru adevăr: cine prin facere a fost primul părinte al Dreptei
Rânduieli? Cine a dat soarelui și stelelor recurente calea lor neschimbătoare?
Cine a hotărât cum să crească și cum să descrească luna, afară de Tine? Aceste
lucruri, O Mare Creator! aș vrea să știu, și încă altele asemeni.
Aceasta cer Ție, O
Ahura! spune-mi întru adevăr: cine de dedesubt a susținut pământul și norii
deasupra ca să nu cadă? Cine a făcut apele și plantele? Cine a înjugat vântul
la norii de furtună grabnic și iute. Cine, O Mare Creator? este inspiratorul
gândurilor bune întru sufletele noastre?
Aceasta cer Ție, O
Ahura! spune-mi întru adevăr: cine, ca un dibaci artizan, a făcut luminile și
întunecimea? Cine, atât de îndemânatic, a făcut somnul și avântul orelor treze?
Cine a răspândit Aurorele, amiezile și miazănoaptea, sfetnice omului cugetat,
meniri, adevărate călăuze?
Aceasta cer Ție, O
Ahura! spune-mi întru adevăr aceste lucruri pe care o să le vorbesc mai
departe, dacă ele sunt cu adevărat astfel? Evlavia (pe care noi o împărtășim)
în fapt sporește rânduiala sfântă întru faptele noastre? Acestor sfinți
adevărați ai Tăi le-a dat ea Tărâmul prin Mintea Bună? Pentru cine ai zămislit
Tu Mama-vacă, aducătoarea de bucurie?
Aceasta cer Ție, O
Ahura! spune-mi întru adevăr: cine a modelat iubita-ne pietate-Âramaiti,
deodată cu Puterea Ta Suverană? Cine, prin înțelepciunea sa călăuzitoare, a
făcut fiul să-și cinstească tatăl? Cine l-a făcut îndrăgit? Cu astfel de
întrebări, atât te abundente, O Mazda! Te presez, O Spirit frumos, Tu făcător a
toate.
Aceasta cer Ție, O
Ahura! spune-mi întru adevăr că aș putea cumpăni cele ce sunt ale Tale
revelații, O Mazda! și cuvintele cerute Ție de Mintea Ta Bună întru noi, și cum
să atingem, prin Rânduiala Ta, perfecțiunea vieții. Și cum cu bucurie sufletul
să-mi crească în bunătate?
Aceasta cer Ție, O
Ahura! spune-mi întru adevăr că sfânta credință ce este a tuturor Lucrurilor
bune și care, mergând mână în mână cu poporul Tău, îmi va purta pământurile în
Asha, Rânduiala Ta, și, prin cuvintele evlaviei- Âramaiti, vom avea fapte
drepte. Rugăciunile înțelegerii mele te vor căuta pe Tine, O Ahura.
Aceasta cer Ție, O
Ahura! spune-mi întru adevăr: cine este cel drept în privința în care pe Tine
te întreb? Și cine este rău? Pentru ce este hain? Sau cine este însuși cel mai
nemernic? Și ticălosul ce-mi stă împotivă în această căpătare a binecuvântării
Tale, de ce nu e ridicat și declarat a fi păcătosul care este?
Aceasta cer Ție, O
Ahura! spune-mi întru adevăr: cum să alung acest Demon-al-Minciunii de la noi
către cei de dedesubt ce sunt plini de revoltă?
Homer
Iliada
(Funeraliile lui
Hector)
mai întâi rugul
stropiră cu vinul de codru pâlpâitor,
astfel puterile
focului învăluindu-l cu totul,
iar între-acestea
frații lui Hector și ceilalți strânseră oasele-i
albe, tot
comândându-l, cu ochii în lacrimi potopind obrajii -
le așezară-ntr-o urnă
de aur sub purpurie pânză
și la iuțeală urna o
puseră într-o groapă scobită,
și-o astupară cu lespezi
una aproape de alta,
repede-apoi grămădiră
movila și-n jur privegheau gărzi,
parte de parte, ca nu
cumva mult înarmați aheienii
pretimpuriu năvălind.
Iară tumulul sus gata durat,
cale întoarsă făcură
strângându-se pentru mărețul praznic,
în rânduială, la casa
lui Priam, cel ajutat de Zeus.
Astfel îl îngropară
pe Hector îmblânzitorul de cai αλογομάχου Εχτόρου.
Seneca
Menirea ființei
Menirea ființei este
a-l afla pe Dumnezeu!
Și ce e Dumnezeu? O
Forță atotputernică
Mare, nemărginită, a
cărei aspră voie
Duce la îndeplinire
ce-și dorește.
El este numai spirit.
Ființă infinită,
Tot ce vedem și tot
ce nu vedem.
Stăpân pe cer și
pământ, Zeul Zeilor.
Fără El nimic nu e.
Ci noi nu cunoaștem
Ce este El! Când
încercăm a înțelege,
Ghicelile ne pierd
mai toată taina.
Lui datorăm bunul
numit al nostru,
Trăim ai Lui, ai Lui
îngăduindu-ne.
El e un prieten mereu
de partea noastră.
Ce-i pasă Lui de
jertfa sângeroasă?
Cu inimă curată du-ți
viața întru bine!
Nu-n fala templelor
de piatră
E placul Său, ci
întru pietatea
sufletelor sacrate, a
vieților crezând.
Pythia
οἶδα δ᾽ ἐγὼ ψάμμου τ᾽ ἀριθμὸν καὶ μέτρα θαλάσσης, καὶ κωφοῦ συνίημι, καὶ
οὐ φωνεῦντος ἀκούω. ὀδμή μ᾽ ἐς φρένας ἦλθε κραταιρίνοιο χελώνης ἑψομένης ἐν χαλκῷ ἅμ᾽ ἀρνείοισι κρέεσσιν, ᾗ χαλκὸς μὲν ὑπέστρωται, χαλκὸν δ᾽ ἐπιέσται.
Pitagora
Katharsis / ΚΆΘΑΡΣΙΣ
Τοὺς τε γονεῖς τίμα, τοὺς τ᾽ἄγχις᾽ ἐχγεγαῶτας.
Toús te goneís tíma, toús t᾽ánchis᾽ echgegaó̱tas
Fii un bun fiu, frate drept, soț tandru, tată
bun.
Alege-ți ca prieten prietenul virtuții;
Ascultă-i sfatul blând, învață de la viața lui,
Nu-l părăsi la nicio supărare niciodată;
Dacă nu poți, atunci măcar pentru că legea cea
mai aspră
Leagă Puterea cu Necesitatea.
Ți-e încă dat să lupți învingându-ți
Nebunele patimi, nesupus supunându-le.
Fii sobru, harnic și neprihănit; nu te înfuria.
Între oameni ori în taină nicicând să nu-ți
îngădui
Vreun rău; mai presus de toate respectă-te
însuți.
Nu vorbi, nu făptui înainte să fi cumpănit.
Fii drept. Adu-ți aminte că o putere de
neînvins
Ordonă a muri; că bogății și onoruri
ușor agonisite, ușor astfel se pierd.
Cât despre relele mișcând Soarta,
Ia-le cum sunt: îndură-le pe toate și te zbate
Cât poți de mult a le schimba amenințările:
Nici zeii cei mai cruzi nu l-au primejduit pe
Înțelepț.
Ca Adevărul și Greșeala-și are-ndrăgitori
Grijuliu Filosoful încuviințează sau ceartă;
Dacă triumfă Greșeala, el pleacă; așteaptă.
Ascultă și crestează-ți în inimă vorbele mele;
Ochi și urechi fii împotriva prejudecății;
Teme-te de-al altora exemplu; gândește mereu cu
capul tău:
Consultă, deliberează, alege liber.
Lasă nebunilor faptele fără țintă și cauză.
Tu, din prezent, ai a contempla viitorul.
Ce nu ți-e cunoscut nu pretinde a ști.
Înțelepțește-te: timp și răbdare la toate-s
prielnice.
Veghează-ți sănătatea: împarte cu măsură
Hrană trupului, iar minții odihnă.
A ocoli prea multă ori prea puțină seamă; că
tot astfel
Invidia se leagă de orice prisos.
Luxul și avariția au urmări asemănătoare.
Alege în toate cale dreaptă și bună.
Πρῆσσε δὲ ταῦθ᾽, ἃ σε μὴ βλὰψη· λόγισαι δὲ πρὸ
έργου.
Sfântul Augustin
Mare ești Tu, O
Doamne
Mare ești Tu, O
Doamne, și mult a fi lăudat;
Mare e puterea Ta,
iar înțelepciunea Ta n-are sfârșit.
Și omul, fiind o
parte a creației Tale dorește să Te laude,
Omul, care-și poartă
cu el mortalitatea,
Martorul păcatului
său, chiar martorul căruia Tu 'alungi trufașul',
Ci omul, această parte a creației Tale,
dorește să Te laude.
Tu ne porți în
fericire când Te lăudăm:
Pentru că tu ne-ai
format pentru Tine,
Grigore de Nazianz
O, tu, Cuvânt
de adevăr divin!
O, tu, Cuvânt de
adevăr divin!
Luminii toate nu
ți-am fost afin,
Nici ziua Ție-ntreagă
să o țin;
Că pete negre ai
văzut întin.
Ziua căzu, noaptea
s-a răspândit:
Crez, Doamne, Ți-am
ămpărtășit;
Jurând, gândind
s-ajung, m-am rătăcit,
Pașii în altă parte
au pășit.
O beznă a venit de dedesubt
Întunecând ai
mântuirii fii.
Lumina Ta, Hristoase,
dar de frupt,
Francesco d'Assisi
Cântecul Creaturilor
Atotnalt,
Atotputernic, bune Doamne
ție laudele, slava și
cinstea
și toate
binecuvântările.
Numai ție, Atotnalte,
se cuvin
și nu e om demn de
tine.
Fii lăudat, o, Doamne
al meu,
pentru toate
creaturile,
mai ales pentru
messer Frate Soare,
cel ce aduce ziua ce
ne ilumină
și este frumos și
strălucitor în splendoare:
de tine, Atotnalte,
poartă significație.
Fii lăudat, o, Doamne
al meu,
pentru sora Luna și
Stele:
în cer le-ai format
limpezi, frumoase și
prețioase.
Fii lăudat, o, Doamne
al meu, pentru fratele Vânt și
pentru Aer, Nori,
Cerul senin și orice vreme
prin care dai
susținere creaturilor tale.
Lăudat fii, o, Doamne
al meu, pentru sora
Apă,
ce-i mult
folositoare, smerită, prețioasă și castă.
Fii lăudat, o, Doamne
al meu, pentru fratele Foc
cu care ne ilumini
noaptea:
e robust, puternic și
vesel.
Fii lăudat, o, Doamne
al meu, pentru a noastră Mamă Terra,
care susține și
guvernează și
produce felurite
fructe cu flori colorate și iarbă.
Fii lăudat, o, Doamne
al meu
pentru cei ce pierd
pentru iubirea ta
și îndură moartea și
suferința.
Fericiți cei le vor
suporta în pace
pentru că de tine vor
fi încoronați.
Lăudat fii, o, Doamne
al meu,
pentru Sora noastră
Moarte corporală,
de care niciun om viu
nu poate scăpa.
Vai de cei ce mor în
păcat mortal.
Ferice de cei ce se
află în voia ta
pentru că moartea lor
nu va face vreun rău.
Lăudați și
binecuvântați pe Domnul și mulțumiți-i
Thomas Aquinas
Sacre solemnii
Sacre solemnii
cu bucurii
și ale inimii
ecouri vii;
ce-i vechi s-acoperă,
toate-s noi noimii,
inimă, voci, operă.
Noapte aminte
cina novissima;
Christus credinte
mielul și azyma
fraților dată,
dreapta legitima
din vechi
încredințată.
După miel typicum,
ospățul s-a încheiat,
Corpus Dominicum
ucenicilor dat,
astfel tot totului,
fiecăruia dat
chiar din mâinile
lui.
Le-a dat firava
carne a trupului,
trist a-ntins, na-vă,
pocalul sângelui,
zicând: Accipite
pahar ofrandă;
toți din el bibite.
Astfel jertfire
instituit-a,
cărei slujire
preoți menit-a,
numai prelații
congrui din vipt a
da și la alții.
Pâinea angelică
se face hominum;
dar pâine cerică
simbol terminum;
ce lucru mirabil
a mânca Dominum
pauper, rob, umil.
Sfântă treime
într-unul, ne rugăm:
vino-ne, divine,
cum te adorăm;
pe calea-ți divină
voia ne urcăm,
Dante Alighieri
Într-o zi veni
la mine Melancolia
Într-o zi veni la
mine Melancolia
și zise: „Vreau să
stăm de vorbă puțin”;
ci-mi păru că adusese
la cin
Durerea și Ura să-i
țină compania.
Și eu îi zisei:
„Pleacă, va via”;
și ea îmi răspunse
grecin:
eu, gândind într-o
doară latin,
mă uitai și văzui
Amorul che venia
în haină nouă din
pânză tare,
de pe cap o capelă scoate;
e cert, cu adevărată
lăcrimare.
Îi spusei: „Ce ai,
răutate ?”
îmi răspunse: „Necaz,
când îmi pare
că domana noastră
muri, dulce frate”.
Teresa de Avila
Trăiesc fără-a
trăi-n mine
Trăiesc fără-a trăi-n
mine,
De-altă viață îmi e
dor
Că mor pentru că
nu mor.
Trăiesc deja în
afara-mi,
Mor din dragoste de
rai;
Că în Domnul aflu
trai,
Și facă-se voia sa:
Când vorbește inima
Pusă în acest versor
Că mor pentru că
nu mor.
Astă temniță divină
A iubirii-n trai
schismatic
L-a făcut pe Domn
ostatic
Liberându-mi inima;
Pasiunii-mi cauza
Văd ocnașul domnitor,
Că mor pentru că
nu mor.
Ay, ce lungă-i viața
asta!
Aste surghiuniri ce
grele!
Astă carceră, zăbrele
De țin sufletul în
gheare!
Doar sperata evadare
Și mai îndurerător,
Că mor pentru că
nu mor.
Ay, că viața e
amară
Domnul de nu e
ferice!
Pentru că-i
iubirea dulce,
Dar speranța este
rară:
Ia Doamne astă
povară,
Mai grea ca
plumbuitor,
Că mor pentru că
nu mor.
Numai cu o confianță
Trăiesc trebuind
morir,
pentru că murind
vivir
Îmi asigur esperanță;
Moartea de vivir
se-agață,
Neîntârziat, espero,
Que muero porque
no muero.
Uite că iubirea-i
forte;
Viață, nu te supăra,
Uite, doar te-i
prescurta,
A te câștiga, te
pierde,
vino ya la dulce
muerte,
Morir vii luminător,
Că mor pentru că
nu mor.
Viața-aceea din
ogivă,
Care-i
viață-adevărată,
Până nu-i viața-asta
moartă
Nu se bucură că-i
vivă:
Moarte, să nu faci
eschivă;
Viva muriendo
primero,
Que muero porque no muero.
Que muero porque no muero.
Viață, ce-ai putea să dărui
Domnului trăind în
mine,
Dacă nu pierdută-n
fine
Pentru a te
mântui?
Vreau să mor spre
a trăi,
Rog iubitul meu cu
dor,
Că mor pentru că
nu mor.
Pues tanto a mi amado quiero,
Que muero porque no muero.
Que muero porque no muero.
Ioan al Crucii
Stai, umbra mea
Stai, umbra mea, pe
loc, în apărare,
imagine de vrajă
încă-n dor,
iluzie frumoasă-n
care vesel mor
ori dulce ficțiune
viața-mi doare.
Imamul grațiile de-ți
năzare,
mi-nfige-n piept oțel
ascultător,
la ce de lingușire să
m-amor
de-aș fi batjocorit
în evadare?
Mai blazonat nici că
se poate, fală,
că tirania ta
triumfă-n mine:
lăsând batjocora, tot
strânsă zală
încercuind
fsntasticele mine,
puțin importă-n
brațe, piept năvală
dar fantezia-n
temniță nu-mi ține.
Joost van den
Vondel
Lăcrimările
poeților
Ce prăpăd, ce năpastă
peste părul meu sur!
Ce ocară și eu vai-eilacy!
încă îndur!
Ce durere, ce dor,
suferire, tot alean,
În toiul iernii de-n
curând fi-va dantan!
Când mi-aduc aminte
cum eram înainte
Iară acuma esență de
grele cuvinte;
Mă uit în oglindă
nevoindu-mă altul,
Prea-prea suferință,
și mai și păcatul.
Ci dacă-indien
suferit-am curenții
Atâtor suferințe
providenții,
Le sufăr iar de la
capăt, nu-mi pierd paciența,
Adaug, după un timp,
cum urlă accidența.
Daar tu, Mary! și tu,
O, cor murmurat de virgine!
Atât, viață și
bunuri, și rugăciune,
Ai, primește-mi cu
blândețe respectul ardent,
Aibi milă de
soarta-mi ce mi-e accident!
Ai, ție ți-am
încredințat toate zilele,
După ce s-a aprins
iubirea cu milele;
Devoțiunii Tale
ofrandă să fiu
Ai, iar (pentru că
poți) cu Tine veșnic viu!
William
Shakespeare
Toată lumea-i o scenă
Toată lumea-i o scenă,
Și toți bărbații și femeile jucători;
Își au exituri și
intrări,
Și un om în viață
joacă multe roluri.
Actele sale fiind
șapte vârste. Întâi, infantul,
Scâncind și vărsând
în brațele doicii,
Apoi școlarul
smiorcăit cu traista lui
Și față strălucind
dimineața, târâindu-se melc
Nedornic de școală.
Apoi îndrăgostitul,
suspinător cuptor, cu
jalnică baladă
Întru sprânceana
dragei lui. Apoi soldat,
Jurând stranii
sudalme, bărbos precum un pard,
Gelos onoarei,
grabnic și iute la gâlceavă,
Căutând bășica
reputației
Până și-n gura
tunului. Apoi judecătorul,
Rotund la foale bine căptușite cu clapon-capon,
Cu ochi severi și
barbă formal tunsă,
Plin de-nțelepte
ziceri și pilduiri moderne;
Și-așa își joacă
rolul. A șasea vârstă se shimbă
Într-un sfrijit,
papuci, un panataloon,
Cu ochelari pe nas și
punga pe o parte;
Ciorapu-i tineresc,
bine ținut, prea largă-i lumea
pentru țurloi
împuținat, iar vocea mare de bărbat,
Întoarsă iar sopran
copilăriei, în sunet
De fluiere, șuiere.
Ultima scenă din toate,
Ce-ncheie strania
istorie d'evenimente,
E a doua copilărire,
numai uitare,
Făr' dinți, făr' ochi, făr' gust făr' orișice.
Luis de Camoens
Rime / Sonete
CXCIV.
Aici e Babilonul unde
în chip de mană
Materia creează atâta
rău în lume;
Aici unde Amorul
nimica nu înseamnă;
O mamă profanându-i
pe toți cu alte nume;
Aici e răutatea afină
de pomană,
Poate că tirania mai
onorată cum e;
Aici e monarhia
greșită și corbană
Pe dumnezeu luându-l
în râs deșertăciune;
Aici e Labirintul
unde nobiliarii
Valoarea și Știința
le văd abia capcane
Spre porți de Lăcomie
și Lașitate varii;
Aici e negrul e haos,
confuzele eoane
Prin curgerea
naturii, cuprinsele fruntarii,
Ci vezi-mă uitării
de-o să te dau, Sioane.
Miguel de
Cervantes
Dansează
gitanele
Dansează gitanele,
privește regele;
regina, geloasă,
trimite să le prindă..
De Paștele regal
făcură regelui
un dans gitan
Belica și Ines.
Belica, tulburată,
căzu lângă rege,
regele o ridică
din pură curtoazie,
regina, geloasă,
trimite să le prindă.
Mirabai
Cel Oacheș e Krișna
Norii de sus
ai musonului
desfată inima
fierbinte.
Anotimpul ploii
în nestrunite șoapte
-
Oacheșul se întoarce!
O, inimă umflată,
O, cer de umezeală -
limbi fulgerate
întîi,
apoi tunet,
convulsiile ploii,
apoi vânt hăituind căldura
verii.
Mira spune:
Oacheșule,
Te-am așteptat -
e timpul să-mi iei
cântecele
în stradă.
Lalleshwari
Acolo am văzut
Acolo am văzut pe Șiva și Șakti
Împreunați în unul:
Absorbită în acea
VIZIUNE,
M-am dizolvat în El
de vie.
Realizând esența și
Gustând dulceața
Secretului divin, voi
muri fiind vie,
Cum mă poate El opri?
Mary Qjieen of
Scots
Rugăciune
înaintea execuției
O, Tată milostiv,
speranța mi-e în tine!
O, Milos Mântuitor,
pogoară la mine!
Robia-mi jelind cu
dureros vaer,
Mi-e dor să fiu liberă;
Plângând, renunțând,
smerită căindu-mă,
O, Iisus, Salvatoru-mi, mă sting pentru tine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu