marți, 22 iunie 2021

Alex. Stanciulescu Barda - MINILECTURĂ cu GÂND DE SEARĂ - DOAR VORBĂ.......!

 



MICROBUL

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

           Dupa cum partea materiala a fiintei noastre se poate dezvolta atât timp cât primeste o hrana corespunzatoare, iar daca în mâncare, în bautura sau în aerul pe care îl respira nimereste o otrava sau un microb, trupul se îmbolnaveste si poate chiar sa si moara daca nu primeste la timp ajutor, tot asa si în fiinta noastra spirituala totul poate decurge bine pâna când apare diavolul. Sufletul se îmbolnaveste, cuprins parca de paralizie, are nevoie de un grabnic ajutor de la Doctorul ceresc, Dumnezeul duhurilor, ajutor care nu poate fi obtinut decât prin rugaciunea credintei. Trebuie sa ne pazim cât putem mai mult, pentru ca prin duhul si prin faptele noastre sa nu ne dam duhurilor rele, celor de sub cer. Pentru ca ele sa nu fie suflare a sufletului nostru, luând locul lui Dumnezeu, pentru ca raul din care este alcatuita natura lor sa nu devina propria noastra natura. De altfel, trebuie sa ne aducem mereu aminte ca ele sunt mai mult în noi decât în lume, dar ca Dumnezeu are asupra lor deplina autoritate si le îngaduie sa lucreze în lume pentru dezmeticirea si îndreptarea oamenilor, în limitele adevarului, bunatatii si întelepciunii Sale. Sunt însa oameni care îl au pe diavolul în îmbracaminte, în mâncare si în bautura, dupa cum crestinii adevarati se îmbraca întru Hristos si se hranesc cu Trupul si cu Sângele Lui. Pretutindeni în lume exista o dualitate a contrariilor: unul împotriva altuia; sufletul se lupta cu trupul, binele cu raul. Satana îsi are slugile si ajutoarele sale pentru a-si raspândi domnia în lume. Domnul îi are pe Îngeri, pe care îi da fiecarui crestin drept paznic si drept calauza spre fericita Împaratie a lui Hristos.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 86-87.



PLIMBAREA IN NATURA

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

               Mergând în padure, în gradina sau pe o pajiste si vazând tinerele mladite ale plantelor, roadele pomilor, diversitatea florilor de câmp, priveste vegetatia cea lasata de Dumnezeu în întregul ei, ca pe o lectie de la care sa tragi învataminte. Fiecare arbore, cu fiecare an, se avânta în sus, prin puterea ce i-a fost data de la Dumnezeu, nu se întâmpla niciodata sa nu creasca; luând pilda, spune-ti: si eu trebuie sa cresc negresit, sa ma înalt moral mai sus, spre mai bine, spre desavârsire, cu fiecare zi si cu fiecare an, trebuie sa ma avânt spre Împaratia Cerurilor, spre Tatal Ceresc, prin puterea Domnului meu Iisus Hristos si prin Duhul Sau, Care viaza si lucreaza întru mine. Dupa cum o pajiste se împodobeste cu multime de flori, tot asa si pajistea sufletului meu trebuie sa se înfrumuseteze cu toate florile virtutilor. Dupa cum pomii dau în floare si apoi rodesc, si sufletul meu trebuie sa aduca roade de credinta si de fapte bune.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 101-102

 

 

SPICUL DE GRAU

Sfantul Vasile cel Mare

 

 

           Când samânta a cazut în pamânt si are umezeala si caldura potrivita, se face moale si poroasa; apoi pune stapânire pe pamântul din jurul ei si absoarbe din el tot ce-i este propriu si înrudit; în urma acele particele foarte fine din pamânt intra în porii semintei si-i maresc volumul, încât se înradacineaza în partea de jos, iar din partea de sus ies la suprafata firele de iarba la fel de numeroase ca si firele radacinii. Firul de iarba, încalzit mereu, îsi trage prin radacina umezeala; odata cu caldura trage din pamânt si hrana care-i trebuie, pe care o distribuie în pai, în coaja, în tecile grâului, în bobul de grâu si în mustatile spicului. Si asa, crescând încetul cu încetul, fiecare planta ajunge la masura sa proprie, fie grâu, fie legume, fie ierbur i, fie maracini.

 

           Un singur fir de iarba, o singura planta sunt de ajuns sa-ti faca mintea sa contemple maiestria cu care s-au facut toate! Cum este de pilda paiul de grâu încins cu noduri, ca si cum l-ar lega spre a putea suporta greutatea spicului, ca sa nu cada la pamânt când este plin de rod! Ovazul salbatic are paiul gol, pentru ca vârful nu-i cu nimic îngreuiat, pe când paiul de grâu este întarit cu acele legaturi. Bobul de grâu este pus, apoi, într-o învelitoare, ca sa nu fie cu usurinta rapit de pasarile care manânca seminte; bobul mai este aparat înca si de vârfurile ascutite ale mustatilor spicului, care ca niste bolduri, nu lasa sa fie vatamat de micile vietati.

  

Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p. 122

 

  

TOATA SUFLAREA PAMANTULUI

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

         Toata suflarea pamântului rasufla, adica nu poate trai fara aer. Toate fapturile rationale si libere traiesc prin Duhul Sfânt ca si cum ar respira aerul, nu pot ramâne în viata fara El. „Prin Duhul Sfânt tot sufletul viaza” (Antifon utrenie, glas 4). Nu uitati ca Duhul Sfânt se afla fata de sufletul vostru în aceeasi relatie ca si trupul fata de aer.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 463.



CEI SAPTE ANI DE ACASA

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

           Viata este o stiinta din care putem învata multe. Nimic mai greu decât a parcurge aceasta stiinta – calea cea îngusta, poarta cea strâmta. Cel ce în cei sapte ani de acasa sau la scoala n-a învatat credinta, frica de Dumnezeu si un mod de viata cucernic, aceluia îi va fi foarte greu sa treaca prin scoala vietii. Unul ca acesta, desi se va fi aratat capabil la învatatura, bine pregatit, apreciat pentru calitatile sale, poate ramâne repetent la scoala vietii. Mai mult chiar, uneori nu e bun de nimic, din cauza caracterului sau necomunicativ si a egoismului, nici în viata de familie, nici în cea sociala. Din aceasta pricina sufera, nu arareori îsi rateaza viata, se scufunda în valurile marii, ca o corabie încarcata cu o prea grea povara, ramasa fara cârma pe vreme de furtuna, fara parâme si fara vele.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 397-398

 

 

GEOLOGIE

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

            Cuvântul lui Dumnezeu scris vorbeste mai adevarat si mai clar despre lume. Cuvântul naturii este închis în ea si nu poate exprima nimic deslusit, de la sine, ramânând litera moarta, fara glas. „Unde erai tu – omule – când am întemeiat pamântul?” (Iov 38, 4). Erai, oare, lânga Dumnezeu când a întocmit universul? „Cine a cautat în adânc Duhul Domnului si cine L-a sfatuit pe el?” (Isaia 40, 13) Voi, geologilor, va laudati ca ati descoperit gândul Domnului în scoarta pamântului si sustineti aceasta în pofida Sfintei Carti a Facerii. Dati mai multa crezare buchiilor moarte ale straturilor solului, ale pamântului neînsufletit decât cuvintelor, de Dumnezeu inspirate, ale marelui proroc si vazator de Dumnezeu Moise.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 40.

 

 

USA MILOSTIVIRII

Sfantul Teofan Zavoratul

 

 

          Tu, Preabunule, îmi aduci aminte de moarte si de muncile cele vesnice si ma tragi la viata, ca sa ma mântuiesti – iar eu întotdeauna ma abat de la aceste gânduri mântuitoare si le gonesc, fiind prins cu cele ce nu îmi aduc folos. Drept aceea, nu am nici o îndreptatire în fata Ta.

          În usa milostivirii Tale bat, Doamne: fa-o sa se deschida. Nu încetez a Te ruga ca sa primesc ceea ce am cerut, si neabatut cer sa fiu miluit.

          Fii îndelung-rabdator cu mine, stricatul; izbaveste-ma de pacatele ce ma stapânesc, ca, facându-ma sanatos, sa ma scol de pe patul pacatului facator de stricaciune.

 

Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 23



O R B U L

Sfantul Tihon din Zadonsk

 

 

            Vezi un om orb, care nu vede calea, nu stie unde merge si, nevazând nimic înaintea sa, nu zareste nici prapastia în care este gata sa cada. De la aceasta întâmplare întoarce-ti cugetul spre orbirea sufleteasca, caci pacatosul care a fost cuprins de ea nu desluseste binele si raul, nu stie încotro merge si nu-si vede pierzania întru care sta gata sa cada. Primejdioasa e orbirea cea trupeasca, însa cea sufleteasca este mai pustiitoare! Mai bine e sa fii lipsit de vederea cea trupeasca decât de cea a sufletului. Întâmplarea si cugetarea aceasta ne povatuieste sa ne rugam lui Hristos, Cel Care da vedere orbilor: „Cauta, auzi-ma, Doamne, Dumnezeul meu; lumineaza ochii mei, ca nu cândva sa adorm întru moarte” (Psalmul 12, 4).

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 78

 

 

SIMTUL MIROSULUI

Sfantul Nectarie al Eghinei

 

 

                Sufletul, prin simtul olfactiv, întelege universul invizibil al mirosurilor si descopera tezaurul ascuns al miresmelor care se revarsa din abundenta si umplu toate spatiile din univers; organul simtului olfactiv e nasul, iar sediul, nervul olfactiv. Cu ajutorul mirosului sufletul clasifica realitatile materiale care au calitatea de a emana mirosuri placute si neplacute, le accepta pe cele frumos-mirositoare, iar pe cele urât-mirositoare le respinge. Mirosul, chiar daca pare a aduce un serviciu însemnat functiei nutritive a omului, nu are doar aceasta menire. Pe temeiul serviciilor aduse sufletului cu scopul îmbogatirii cu diferite cunostinte, se poate considera ca simtul olfactiv e un simt mai degraba pus în slujba spiritului, menit sporirii cunostintelor omului decât un simt material aflat în slujba trupului. Caracterul spiritual al mirosului este dovedit de doua lucruri anume: pe de o parte, de folosirea redusa a acestuia în ceea ce priveste alimentele, pe de alta, de folosirea pe scara larga în vederea identificarii obiectelor frumos-mirositoare, care ne ofera desfatare; prin miros se ajunge la desfatare sau la repulsie. Prin urmare, mirosul se leaga de suflet, pentru ca el e cel ce judeca în privinta calitatii mirosurilor. Prin intermediul mirosului, omul are parte de placeri care nu au nici o legatura cu trupul; functia acestuia de a distinge ceea ce e curat de ceea ce e întinat este o functie care se refera la supravietuire, dar nu într-o mai mica masura la suflet, pentru ca prin intermediul mirosului acesta învata diferite lucruri. Rolul mirosului e cel de a informa omul referitor la aspecte exterioare pe care nu le poate percepe în acelasi fel cu celelalte simturi.

 

Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 88-89.

 

 

KILOGRAMELE FATARNICIEI

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

               Dupa cum pietrele, sau bucatile de lemn, sau alte corpuri aruncate în sus cad inevitabil pe pamânt sau în apa, în functie de locul de unde sunt aruncate, tot asa si cuvintele rugaciunii ajung negresit la Dumnezeu daca sunt spuse din inima; atunci când sunt spuse fatarnic, cad peste serpii întunericului, în oceanul minciunii – diavolul – cel ce este tatal minciunii.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 116

 



MOCIRLA DUHOVNICEASCA

Sfantul Inochentie al Odessei

 

 

               În primavara duhovniceasca, multimea vatamatoare a apelor nu vine asa precum se întâmpla în primavara fireasca, ci altfel – nu vine de sus, ci de jos. Caci harul întru tot Sfântului Duh nu poate sa reverse daruri cu o bogatie vatamatoare pentru cei ce le primesc; însa cel ce le primeste se poate întâmpla sa nu stie a se folosi de rourarea duhovniceasca. Asa, bunaoara, când omul, în loc ca, asemenea pamântului, sa absoarba partea trebuincioasa de apa duhovniceasca, iar prisosul sa-l treaca altora spre folosul lor sufletesc, el, asemenea locurilor joase si fara sant de scurgere, absoarbe totul în sine si, nepunând în miscare duhovnicestile ape primite, se preschimba într-un fel de mocirla duhovniceasca. Fenomenul acesta se petrece arareori, dar totusi se întâmpla. Însa, în cea mai mare parte apa multa si de prisos care împiedica rodirea tarinii sufletesti vine dintru aceea ca omul, adapându-se prin diferite mijloace bune, dar nefiind slobod de gândurile trupesti, uita sa iasa din umbra unei închipuite sfintenii la aerul curat si sub cerul deschis în fata lui Dumnezeu si sa se puna sub soarele vesnicei iubiri si îndurari care straluceste de pe înaltimile Golgotei.

 

Sfantul Inochentie al Odessei, Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de patriarhul Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 47

 

 

CE ESTI TU AZI...

Parintele Paisie Olaru

 

 

               Aducerea aminte de moarte este de mare folos, ca smereste pe om si ne da râvna pentru rugaciune si uneori si lacrimi. Sa mearga fratii din manastire mai des în cimitir si sa vorbeasca cu cei morti, ca ei îi vor învata cam asa: „Ce esti tu azi, am fost noi ieri; si ce suntem noi azi, vei fi tu mâine!” Acest cuvânt este foarte adevarat si poate fi de folos. Sa lasam grijile cele trecatoare, vorba multa, mândria, prietenia cu cei lumesti si sa ne rugam mai mult. Este de folos celor mai tineri si tuturor sa citeasca zilnic din Noul Testament, Vietile Sfintilor si învataturile Sfintilor Parinti, ca încetul cu încetul sa le urmeze si viata.

 

Parintele Paisie Olaru, Parintele Paisie duhovnicul, traducere de editie ingrijita de Arhimandrit Ioanichie Balan, Ed. Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1993, p. 58-59

 

 

OCEAN DE APE

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

               Asa cum pe pamânt exista belsug de ape, la îndemâna celor însetati, care vin la ele si le folosesc în dar, asijderea si Domnul, Cel ce este ocean de ape duhovnicesti; vino la El si adapa-te de toate cele duhovnicesti, plin de adevarata, neînfricata, puternica credinta. Soarbe din toata inima si te vei adapa cu apa vietii, cu iertarea pacatelor, cu pacea constiintei. Fereste-te de îndoiala. Ea te lipseste de mijloacele de a sorbi toata mila lui Dumnezeu.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 398




FRUMUSETEA APARENTA

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

           Nu te opri la frumusetea fetei, ci priveste sufletul. Nu privi vesmântul omului (caci trupul este un vesmânt provizoriu), ci priveste la cel care este îmbracat cu el. Nu admira splendoarea îmbracamintei, ci considera pe cel îmbracat ceea ce este el. Altfel, vei defaima chipul lui Dumnezeu din om, vei necinsti pe rege, ucigând pe slujitorul sau, nedându-i cinstea care i se cuvine. De asemenea, nu privi într-o carte frumusetea expresiei, ci priveste duhul acelei carti, altfel vei deprecia duhul si vei exalta firescul, caci caracterele formeaza trupul, iar continutul cartii este duhul. Nu te lasa sedus de melodia unui instrument sau a unei voci, ci dupa efectul pe care-l produc în suflet sau dupa cuvintele cântecului observa ce fel de duh au. Daca ele trezesc în tine sentimente pasnice, curate si sfinte, apleaca-ti urechea la ele ca sa-ti hranesti sufletul. Daca, dimpotriva, ele rascolesc în sufletul tau patimile, nu le baga în seama si arunca departe de tine în acelasi timp si natura si duhul unei astfel de muzici.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 41

 

 

VULNERABILITATEA DUMNEZEIASCA

Parintele Rafail Noica

 

 

          Dragostea, fie ea si atotputernica, a lui Dumnezeu este, putem zice, vulnerabila. Dragostea lui Dumnezeu este subtire. Nu ca Dumnezeu este vulnerabil, nu atotputerea Lui – departe de mine gândul asta! – dar calitatea dragostei este vulnerabilitatea. Dragostea este o subtirime a darii de sine celuilalt, daruire totala.

 

Parintele Rafail Noica, Cultura Duhului, Ed. Reintregirea, Alba Iulia, 2002, p. 118

 


SUBALTERNII

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

Ati observat cu cât respect, supunere, corectitudine se poarta subalternii fata de superiorii lor, aceasta întâmplându-se în toate starile si conditiile, ca un mod al celor „mici” de a-si face datoria fata de „cei mari”. Dar ati vazut câta supunere se arata si ce protocol riguros se aplica la Curtea Tarului? Acestea pot deveni modele de comportament în raport cu Creatorul; purtarea corecta fata de Acesta, supunerea fata de poruncile Sale dau scop si fericire vietii.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 92

  

 

FIRUL INTRERUPT

Arhiepiscopul Iustinian Chira

  

 

              Omul trebuie sa fie constient de elementul etern din el. Pierzând acest lucru, e ca si cum ai rupe un cablu de la sursa. Lipsa aceasta de reînaltare a omului la elementul nemuritor. Ei, elementul acesta viu si puternic cae este sufletul, când pleaca din trup, e nemuritor. Fara mentinerea acestei certitudini nu se poate face legatura între suflet si trup. Nu se poate transmite iubirea pentru ca sunt doua elemente cu totul straine unul de altul. Dar atunci când se întâlnesc doua elemente unul cu altul, atunci se transmite caldura din unul la altul. Si atunci si lipsa de legatura sufleteasca între oameni a deschis aceasta prapastie. Lipsa sufleteasca, lipsa de la suflet la suflet pe care o au oamenii între ei, doar oamenii cu legaturi materiale. Aceasta e materie moarta. Ce legatura e aceea pe care încercam sa o facem cu o materie mo arta, nu cu un suflet de la suflet? De la inima la inima?

 

Arhiepiscopul Iustinian Chira, Convorbiri in amurg, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2006, p. 64-65

 

 

 

PETE PE O HAINA ALBA

Sfantul Teofan Zavoratul

 

 

               Vedeti pete pe o haina alba si simtiti cât este de neplacut si de trist sa întâlnesti asa ceva. Retalmaciti astfel: cât de neplacut si de trist le este Domnului, Îngerilor si Sfintilor sa vada petele pacatelor pe sufletele noastre, albite prin crearea dupa chipul lui Dumnezeu, prin renasterea în baia Botezului si prin spalarea în lacrimile pocaintei.

 

Sfantul Teofan Zavoratul, Ce este viata duhovniceasca si cum sa te apropii de ea?, traducere de Elena Dulgheru, Ed. Anastasia, Bucuresti, 1997, p. 205.



CASA LUI DUMNEZEU

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

              Esti în casa lui Dumnezeu într-o lume minunata; te bucuri fara plata de toate darurile bunatatii si marinimiei lui Dumnezeu, care îti sunt date din belsug de la natura, tot pe degeaba; traiesti în casa lui Dumnezeu, în Biserica, în obstea celor mântuiti, bucurându-te de toate darurile harului, pentru a ta mântuire. Deci nici tu nu sta la îndoiala si, pe cât îti este cu putinta, fa bine fratelui tau; fii bun chiar si cu cei nemultumitori si rai, ca sa poti fi „fiu al Celui Preaînalt” (cf. Luca 6, 35). Primeste pe toata lumea cu bucurie în casa ta, cunoscând ca si tu traiesti, fara a da ceva în schimb, în casa lui Dumnezeu, în acea casa a lui Dumnezeu spirituala si universala care este Biserica, cea care te pregateste pentru viata vesnica. Ospateaza-i cu bucurie si fara sa le ceri nimic în sch imb pe cei ce vin în casa ta si nu uita ca si tu te ospatezi zilnic de la masa Stapânului, cu însusi Preacuratul Sau Trup si Sânge.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 346

 

 

CUVANTUL ROSTIT

Sfantul Nectarie al Eghinei

 

 

              Cuvântul rostit este una dintre trasaturile specifice omului; prin intermediul acestuia el îsi exteriorizeaza sentimentele si gândurile si îsi dezvolta toate puterile spirituale pe care si le extrage din starea lor potentiala si le actualizeaza; pune bazele progresului, dezvoltarii si evolutiei sale si ajunge la perfectiunea prin care se distinge. Cuvântul rostit, primul cuvânt iesit de pe buzele sale, a marcat definitiv primul capitol al istoriei sale de pe pamânt si a fost primul impuls spre progres, iar abandonarea stadiului în care se afla a însemnat pecetluirea testamentului în care era scris destinul omului pe pamânt. Cuvântul oral este mijlocul prin care sufletul se prezinta în lume; este chipul sensibil al sufletului sau trupul ideal al lui. Dezvoltarea cuvântului reprezinta dezvoltarea fortelor sufletului.

 

Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 64-65

 

 

DUMNEZEU SI MUZICA

Mitropolitul Ilarion Alfeiev

 

 

             Calea catre credinta crestina începe adesea cu descoperirea lui Hristos cel Viu mai degraba decât cu recunoasterea adevarurilor dogmatice ale Bisericii. Crestinismul este o religie concentrata pe Omul viu, o persoana istorica. Persoana acestui Om atrage într-un chip uimitor. Se poate foarte bine ca o compozitie pe un subiect evanghelic, chiar scrisa de un om nu din Biserica, sa fie impregnata de cinstirea lui Hristos. Se poate ca multi sa-si înceapa calea spre Hristos si spre Biserica printr-o astfel de compozitie, chiar daca aceasta nu e pe deplin „canonica”.

 

Mitropolitul Ilarion Alfeiev, Cantul inimii – puterea cuvantului si a muzicii (MIA), traducere de Laura Marcean & Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 34

  

 

CUVANTUL ROSTIT

Sfantul Nectarie al Eghinei

 

 

              Cuvântul rostit este una dintre trasaturile specifice omului; prin intermediul acestuia el îsi exteriorizeaza sentimentele si gândurile si îsi dezvolta toate puterile spirituale pe care si le extrage din starea lor potentiala si le actualizeaza; pune bazele progresului, dezvoltarii si evolutiei sale si ajunge la perfectiunea prin care se distinge. Cuvântul rostit, primul cuvânt iesit de pe buzele sale, a marcat definitiv primul capitol al istoriei sale de pe pamânt si a fost primul impuls spre progres, iar abandonarea stadiului în care se afla a însemnat pecetluirea testamentului în care era scris destinul omului pe pamânt. Cuvântul oral este mijlocul prin care sufletul se prezinta în lume; este chipul sensibil al sufletului sau trupul ideal al lui. Dezvoltarea cuvântului reprezinta dezvoltarea fortelor sufletului.

 

Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 64-65








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu