MICROBUL
Sfantul Ioan din Kronstadt
Dupa cum partea materiala a fiintei
noastre se poate dezvolta atât timp cât primeste o hrana corespunzatoare, iar
daca în mâncare, în bautura sau în aerul pe care îl respira nimereste o otrava
sau un microb, trupul se îmbolnaveste si poate chiar sa si moara daca nu
primeste la timp ajutor, tot asa si în fiinta noastra spirituala totul poate
decurge bine pâna când apare diavolul. Sufletul se îmbolnaveste, cuprins parca
de paralizie, are nevoie de un grabnic ajutor de la Doctorul ceresc, Dumnezeul duhurilor,
ajutor care nu poate fi obtinut decât prin rugaciunea credintei. Trebuie sa ne
pazim cât putem mai mult, pentru ca prin duhul si prin faptele noastre sa nu ne
dam duhurilor rele, celor de sub cer. Pentru ca ele sa nu fie suflare a
sufletului nostru, luând locul lui Dumnezeu, pentru ca raul din care este
alcatuita natura lor sa nu devina propria noastra natura. De altfel, trebuie sa
ne aducem mereu aminte ca ele sunt mai mult în noi decât în lume, dar ca
Dumnezeu are asupra lor deplina autoritate si le îngaduie sa lucreze în lume
pentru dezmeticirea si îndreptarea oamenilor, în limitele adevarului, bunatatii
si întelepciunii Sale. Sunt însa oameni care îl au pe diavolul în îmbracaminte,
în mâncare si în bautura, dupa cum crestinii adevarati se îmbraca întru Hristos
si se hranesc cu Trupul si cu Sângele Lui. Pretutindeni în lume exista o
dualitate a contrariilor: unul împotriva altuia; sufletul se lupta cu trupul,
binele cu raul. Satana îsi are slugile si ajutoarele sale pentru a-si raspândi
domnia în lume. Domnul îi are pe Îngeri, pe care îi da fiecarui crestin drept
paznic si drept calauza spre fericita Împaratie a lui Hristos.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 86-87.
PLIMBAREA IN NATURA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Mergând în padure, în gradina
sau pe o pajiste si vazând tinerele mladite ale plantelor, roadele pomilor,
diversitatea florilor de câmp, priveste vegetatia cea lasata de Dumnezeu în
întregul ei, ca pe o lectie de la care sa tragi învataminte. Fiecare arbore, cu
fiecare an, se avânta în sus, prin puterea ce i-a fost data de la Dumnezeu, nu
se întâmpla niciodata sa nu creasca; luând pilda, spune-ti: si eu trebuie sa
cresc negresit, sa ma înalt moral mai sus, spre mai bine, spre desavârsire, cu fiecare
zi si cu fiecare an, trebuie sa ma avânt spre Împaratia Cerurilor, spre Tatal
Ceresc, prin puterea Domnului meu Iisus Hristos si prin Duhul Sau, Care viaza
si lucreaza întru mine. Dupa cum o pajiste se împodobeste cu multime de flori,
tot asa si pajistea sufletului meu trebuie sa se înfrumuseteze cu toate florile
virtutilor. Dupa cum pomii dau în floare si apoi rodesc, si sufletul meu
trebuie sa aduca roade de credinta si de fapte bune.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 101-102
SPICUL DE GRAU
Sfantul Vasile cel Mare
Când samânta a cazut în pamânt si
are umezeala si caldura potrivita, se face moale si poroasa; apoi pune
stapânire pe pamântul din jurul ei si absoarbe din el tot ce-i este propriu si
înrudit; în urma acele particele foarte fine din pamânt intra în porii semintei
si-i maresc volumul, încât se înradacineaza în partea de jos, iar din partea de
sus ies la suprafata firele de iarba la fel de numeroase ca si firele
radacinii. Firul de iarba, încalzit mereu, îsi trage prin radacina umezeala;
odata cu caldura trage din pamânt si hrana care-i trebuie, pe care o distribuie
în pai, în coaja, în tecile grâului, în bobul de grâu si în mustatile spicului.
Si asa, crescând încetul cu încetul, fiecare planta ajunge la masura sa
proprie, fie grâu, fie legume, fie ierbur i, fie maracini.
Un singur fir de iarba, o singura
planta sunt de ajuns sa-ti faca mintea sa contemple maiestria cu care s-au
facut toate! Cum este de pilda paiul de grâu încins cu noduri, ca si cum l-ar
lega spre a putea suporta greutatea spicului, ca sa nu cada la pamânt când este
plin de rod! Ovazul salbatic are paiul gol, pentru ca vârful nu-i cu nimic
îngreuiat, pe când paiul de grâu este întarit cu acele legaturi. Bobul de grâu
este pus, apoi, într-o învelitoare, ca sa nu fie cu usurinta rapit de pasarile
care manânca seminte; bobul mai este aparat înca si de vârfurile ascutite ale
mustatilor spicului, care ca niste bolduri, nu lasa sa fie vatamat de micile
vietati.
Sfantul
Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed.
IBMBOR, Bucuresti, 1986, p. 122
TOATA SUFLAREA PAMANTULUI
Sfantul Ioan din Kronstadt
Toata suflarea pamântului rasufla,
adica nu poate trai fara aer. Toate fapturile rationale si libere traiesc prin
Duhul Sfânt ca si cum ar respira aerul, nu pot ramâne în viata fara El. „Prin
Duhul Sfânt tot sufletul viaza” (Antifon utrenie, glas 4). Nu uitati ca Duhul
Sfânt se afla fata de sufletul vostru în aceeasi relatie ca si trupul fata de
aer.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 463.
CEI SAPTE ANI DE ACASA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Viata este o stiinta din care putem
învata multe. Nimic mai greu decât a parcurge aceasta stiinta – calea cea
îngusta, poarta cea strâmta. Cel ce în cei sapte ani de acasa sau la scoala n-a
învatat credinta, frica de Dumnezeu si un mod de viata cucernic, aceluia îi va
fi foarte greu sa treaca prin scoala vietii. Unul ca acesta, desi se va fi
aratat capabil la învatatura, bine pregatit, apreciat pentru calitatile sale,
poate ramâne repetent la scoala vietii. Mai mult chiar, uneori nu e bun de nimic,
din cauza caracterului sau necomunicativ si a egoismului, nici în viata de
familie, nici în cea sociala. Din aceasta pricina sufera, nu arareori îsi
rateaza viata, se scufunda în valurile marii, ca o corabie încarcata cu o prea
grea povara, ramasa fara cârma pe vreme de furtuna, fara parâme si fara vele.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 397-398
GEOLOGIE
Sfantul Ioan din Kronstadt
Cuvântul lui Dumnezeu scris
vorbeste mai adevarat si mai clar despre lume. Cuvântul naturii este închis în
ea si nu poate exprima nimic deslusit, de la sine, ramânând litera moarta, fara
glas. „Unde erai tu – omule – când am întemeiat pamântul?” (Iov 38, 4). Erai,
oare, lânga Dumnezeu când a întocmit universul? „Cine a cautat în adânc Duhul
Domnului si cine L-a sfatuit pe el?” (Isaia 40, 13) Voi, geologilor, va laudati
ca ati descoperit gândul Domnului în scoarta pamântului si sustineti aceasta în
pofida Sfintei Carti a Facerii. Dati mai multa crezare buchiilor moarte ale
straturilor solului, ale pamântului neînsufletit decât cuvintelor, de Dumnezeu
inspirate, ale marelui proroc si vazator de Dumnezeu Moise.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 40.
USA MILOSTIVIRII
Sfantul Teofan Zavoratul
Tu, Preabunule, îmi aduci aminte de
moarte si de muncile cele vesnice si ma tragi la viata, ca sa ma mântuiesti –
iar eu întotdeauna ma abat de la aceste gânduri mântuitoare si le gonesc, fiind
prins cu cele ce nu îmi aduc folos. Drept aceea, nu am nici o îndreptatire în
fata Ta.
În usa milostivirii Tale bat, Doamne:
fa-o sa se deschida. Nu încetez a Te ruga ca sa primesc ceea ce am cerut, si
neabatut cer sa fiu miluit.
Fii îndelung-rabdator cu mine,
stricatul; izbaveste-ma de pacatele ce ma stapânesc, ca, facându-ma sanatos, sa
ma scol de pe patul pacatului facator de stricaciune.
Sfantul
Teofan Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de
Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 23
O R B U L
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi un om orb, care nu vede calea,
nu stie unde merge si, nevazând nimic înaintea sa, nu zareste nici prapastia în
care este gata sa cada. De la aceasta întâmplare întoarce-ti cugetul spre
orbirea sufleteasca, caci pacatosul care a fost cuprins de ea nu desluseste
binele si raul, nu stie încotro merge si nu-si vede pierzania întru care sta
gata sa cada. Primejdioasa e orbirea cea trupeasca, însa cea sufleteasca este
mai pustiitoare! Mai bine e sa fii lipsit de vederea cea trupeasca decât de cea
a sufletului. Întâmplarea si cugetarea aceasta ne povatuieste sa ne rugam lui
Hristos, Cel Care da vedere orbilor: „Cauta, auzi-ma, Doamne, Dumnezeul meu;
lumineaza ochii mei, ca nu cândva sa adorm întru moarte” (Psalmul 12, 4).
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 78
SIMTUL MIROSULUI
Sfantul Nectarie al Eghinei
Sufletul, prin simtul olfactiv,
întelege universul invizibil al mirosurilor si descopera tezaurul ascuns al
miresmelor care se revarsa din abundenta si umplu toate spatiile din univers;
organul simtului olfactiv e nasul, iar sediul, nervul olfactiv. Cu ajutorul
mirosului sufletul clasifica realitatile materiale care au calitatea de a emana
mirosuri placute si neplacute, le accepta pe cele frumos-mirositoare, iar pe
cele urât-mirositoare le respinge. Mirosul, chiar daca pare a aduce un serviciu
însemnat functiei nutritive a omului, nu are doar aceasta menire. Pe temeiul
serviciilor aduse sufletului cu scopul îmbogatirii cu diferite cunostinte, se
poate considera ca simtul olfactiv e un simt mai degraba pus în slujba
spiritului, menit sporirii cunostintelor omului decât un simt material aflat în
slujba trupului. Caracterul spiritual al mirosului este dovedit de doua lucruri
anume: pe de o parte, de folosirea redusa a acestuia în ceea ce priveste
alimentele, pe de alta, de folosirea pe scara larga în vederea identificarii
obiectelor frumos-mirositoare, care ne ofera desfatare; prin miros se ajunge la
desfatare sau la repulsie. Prin urmare, mirosul se leaga de suflet, pentru ca
el e cel ce judeca în privinta calitatii mirosurilor. Prin intermediul
mirosului, omul are parte de placeri care nu au nici o legatura cu trupul;
functia acestuia de a distinge ceea ce e curat de ceea ce e întinat este o
functie care se refera la supravietuire, dar nu într-o mai mica masura la
suflet, pentru ca prin intermediul mirosului acesta învata diferite lucruri.
Rolul mirosului e cel de a informa omul referitor la aspecte exterioare pe care
nu le poate percepe în acelasi fel cu celelalte simturi.
Sfantul
Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr.
Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 88-89.
KILOGRAMELE FATARNICIEI
Sfantul Ioan din Kronstadt
Dupa cum pietrele, sau bucatile
de lemn, sau alte corpuri aruncate în sus cad inevitabil pe pamânt sau în apa,
în functie de locul de unde sunt aruncate, tot asa si cuvintele rugaciunii
ajung negresit la Dumnezeu daca sunt spuse din inima; atunci când sunt spuse
fatarnic, cad peste serpii întunericului, în oceanul minciunii – diavolul – cel
ce este tatal minciunii.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 116
MOCIRLA DUHOVNICEASCA
Sfantul Inochentie al Odessei
În primavara duhovniceasca,
multimea vatamatoare a apelor nu vine asa precum se întâmpla în primavara
fireasca, ci altfel – nu vine de sus, ci de jos. Caci harul întru tot Sfântului
Duh nu poate sa reverse daruri cu o bogatie vatamatoare pentru cei ce le
primesc; însa cel ce le primeste se poate întâmpla sa nu stie a se folosi de
rourarea duhovniceasca. Asa, bunaoara, când omul, în loc ca, asemenea
pamântului, sa absoarba partea trebuincioasa de apa duhovniceasca, iar prisosul
sa-l treaca altora spre folosul lor sufletesc, el, asemenea locurilor joase si
fara sant de scurgere, absoarbe totul în sine si, nepunând în miscare
duhovnicestile ape primite, se preschimba într-un fel de mocirla duhovniceasca.
Fenomenul acesta se petrece arareori, dar totusi se întâmpla. Însa, în cea mai
mare parte apa multa si de prisos care împiedica rodirea tarinii sufletesti
vine dintru aceea ca omul, adapându-se prin diferite mijloace bune, dar nefiind
slobod de gândurile trupesti, uita sa iasa din umbra unei închipuite sfintenii
la aerul curat si sub cerul deschis în fata lui Dumnezeu si sa se puna sub
soarele vesnicei iubiri si îndurari care straluceste de pe înaltimile Golgotei.
Sfantul
Inochentie al Odessei, Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere
de patriarhul Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 47
CE ESTI TU AZI...
Parintele Paisie Olaru
Aducerea aminte de moarte este
de mare folos, ca smereste pe om si ne da râvna pentru rugaciune si uneori si
lacrimi. Sa mearga fratii din manastire mai des în cimitir si sa vorbeasca cu
cei morti, ca ei îi vor învata cam asa: „Ce esti tu azi, am fost noi ieri; si
ce suntem noi azi, vei fi tu mâine!” Acest cuvânt este foarte adevarat si poate
fi de folos. Sa lasam grijile cele trecatoare, vorba multa, mândria, prietenia
cu cei lumesti si sa ne rugam mai mult. Este de folos celor mai tineri si
tuturor sa citeasca zilnic din Noul Testament, Vietile Sfintilor si
învataturile Sfintilor Parinti, ca încetul cu încetul sa le urmeze si viata.
Parintele
Paisie Olaru, Parintele Paisie duhovnicul, traducere de editie ingrijita de
Arhimandrit Ioanichie Balan, Ed. Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1993,
p. 58-59
OCEAN DE APE
Sfantul Ioan din Kronstadt
Asa cum pe pamânt exista belsug
de ape, la îndemâna celor însetati, care vin la ele si le folosesc în dar,
asijderea si Domnul, Cel ce este ocean de ape duhovnicesti; vino la El si
adapa-te de toate cele duhovnicesti, plin de adevarata, neînfricata, puternica
credinta. Soarbe din toata inima si te vei adapa cu apa vietii, cu iertarea
pacatelor, cu pacea constiintei. Fereste-te de îndoiala. Ea te lipseste de
mijloacele de a sorbi toata mila lui Dumnezeu.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 398
FRUMUSETEA APARENTA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Nu te opri la frumusetea fetei, ci
priveste sufletul. Nu privi vesmântul omului (caci trupul este un vesmânt
provizoriu), ci priveste la cel care este îmbracat cu el. Nu admira splendoarea
îmbracamintei, ci considera pe cel îmbracat ceea ce este el. Altfel, vei
defaima chipul lui Dumnezeu din om, vei necinsti pe rege, ucigând pe slujitorul
sau, nedându-i cinstea care i se cuvine. De asemenea, nu privi într-o carte
frumusetea expresiei, ci priveste duhul acelei carti, altfel vei deprecia duhul
si vei exalta firescul, caci caracterele formeaza trupul, iar continutul cartii
este duhul. Nu te lasa sedus de melodia unui instrument sau a unei voci, ci
dupa efectul pe care-l produc în suflet sau dupa cuvintele cântecului observa
ce fel de duh au. Daca ele trezesc în tine sentimente pasnice, curate si
sfinte, apleaca-ti urechea la ele ca sa-ti hranesti sufletul. Daca, dimpotriva,
ele rascolesc în sufletul tau patimile, nu le baga în seama si arunca departe
de tine în acelasi timp si natura si duhul unei astfel de muzici.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura,
Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 41
VULNERABILITATEA DUMNEZEIASCA
Parintele Rafail Noica
Dragostea, fie ea si atotputernica, a
lui Dumnezeu este, putem zice, vulnerabila. Dragostea lui Dumnezeu este
subtire. Nu ca Dumnezeu este vulnerabil, nu atotputerea Lui – departe de mine
gândul asta! – dar calitatea dragostei este vulnerabilitatea. Dragostea este o
subtirime a darii de sine celuilalt, daruire totala.
Parintele
Rafail Noica, Cultura Duhului, Ed. Reintregirea, Alba Iulia, 2002, p. 118
SUBALTERNII
Sfantul Ioan din Kronstadt
Ati
observat cu cât respect, supunere, corectitudine se poarta subalternii fata de
superiorii lor, aceasta întâmplându-se în toate starile si conditiile, ca un
mod al celor „mici” de a-si face datoria fata de „cei mari”. Dar ati vazut câta
supunere se arata si ce protocol riguros se aplica la Curtea Tarului? Acestea
pot deveni modele de comportament în raport cu Creatorul; purtarea corecta fata
de Acesta, supunerea fata de poruncile Sale dau scop si fericire vietii.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 92
FIRUL INTRERUPT
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Omul trebuie sa fie constient de
elementul etern din el. Pierzând acest lucru, e ca si cum ai rupe un cablu de
la sursa. Lipsa aceasta de reînaltare a omului la elementul nemuritor. Ei,
elementul acesta viu si puternic cae este sufletul, când pleaca din trup, e
nemuritor. Fara mentinerea acestei certitudini nu se poate face legatura între
suflet si trup. Nu se poate transmite iubirea pentru ca sunt doua elemente cu
totul straine unul de altul. Dar atunci când se întâlnesc doua elemente unul cu
altul, atunci se transmite caldura din unul la altul. Si atunci si lipsa de
legatura sufleteasca între oameni a deschis aceasta prapastie. Lipsa
sufleteasca, lipsa de la suflet la suflet pe care o au oamenii între ei, doar
oamenii cu legaturi materiale. Aceasta e materie moarta. Ce legatura e aceea pe
care încercam sa o facem cu o materie mo arta, nu cu un suflet de la suflet? De
la inima la inima?
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Convorbiri in amurg, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2006, p. 64-65
PETE PE O HAINA ALBA
Sfantul Teofan Zavoratul
Vedeti pete pe o haina alba si
simtiti cât este de neplacut si de trist sa întâlnesti asa ceva. Retalmaciti
astfel: cât de neplacut si de trist le este Domnului, Îngerilor si Sfintilor sa
vada petele pacatelor pe sufletele noastre, albite prin crearea dupa chipul lui
Dumnezeu, prin renasterea în baia Botezului si prin spalarea în lacrimile
pocaintei.
Sfantul
Teofan Zavoratul, Ce este viata duhovniceasca si cum sa te apropii de ea?,
traducere de Elena Dulgheru, Ed. Anastasia, Bucuresti, 1997, p. 205.
CASA LUI DUMNEZEU
Sfantul Ioan din Kronstadt
Esti în casa lui Dumnezeu într-o
lume minunata; te bucuri fara plata de toate darurile bunatatii si marinimiei
lui Dumnezeu, care îti sunt date din belsug de la natura, tot pe degeaba;
traiesti în casa lui Dumnezeu, în Biserica, în obstea celor mântuiti,
bucurându-te de toate darurile harului, pentru a ta mântuire. Deci nici tu nu
sta la îndoiala si, pe cât îti este cu putinta, fa bine fratelui tau; fii bun
chiar si cu cei nemultumitori si rai, ca sa poti fi „fiu al Celui Preaînalt”
(cf. Luca 6, 35). Primeste pe toata lumea cu bucurie în casa ta, cunoscând ca
si tu traiesti, fara a da ceva în schimb, în casa lui Dumnezeu, în acea casa a
lui Dumnezeu spirituala si universala care este Biserica, cea care te
pregateste pentru viata vesnica. Ospateaza-i cu bucurie si fara sa le ceri
nimic în sch imb pe cei ce vin în casa ta si nu uita ca si tu te ospatezi
zilnic de la masa Stapânului, cu însusi Preacuratul Sau Trup si Sânge.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 346
CUVANTUL ROSTIT
Sfantul Nectarie al Eghinei
Cuvântul rostit este una dintre
trasaturile specifice omului; prin intermediul acestuia el îsi exteriorizeaza
sentimentele si gândurile si îsi dezvolta toate puterile spirituale pe care si
le extrage din starea lor potentiala si le actualizeaza; pune bazele
progresului, dezvoltarii si evolutiei sale si ajunge la perfectiunea prin care
se distinge. Cuvântul rostit, primul cuvânt iesit de pe buzele sale, a marcat
definitiv primul capitol al istoriei sale de pe pamânt si a fost primul impuls
spre progres, iar abandonarea stadiului în care se afla a însemnat pecetluirea
testamentului în care era scris destinul omului pe pamânt. Cuvântul oral este
mijlocul prin care sufletul se prezinta în lume; este chipul sensibil al
sufletului sau trupul ideal al lui. Dezvoltarea cuvântului reprezinta
dezvoltarea fortelor sufletului.
Sfantul
Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr.
Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 64-65
DUMNEZEU SI MUZICA
Mitropolitul Ilarion Alfeiev
Calea catre credinta crestina
începe adesea cu descoperirea lui Hristos cel Viu mai degraba decât cu
recunoasterea adevarurilor dogmatice ale Bisericii. Crestinismul este o religie
concentrata pe Omul viu, o persoana istorica. Persoana acestui Om atrage
într-un chip uimitor. Se poate foarte bine ca o compozitie pe un subiect
evanghelic, chiar scrisa de un om nu din Biserica, sa fie impregnata de
cinstirea lui Hristos. Se poate ca multi sa-si înceapa calea spre Hristos si
spre Biserica printr-o astfel de compozitie, chiar daca aceasta nu e pe deplin
„canonica”.
Mitropolitul
Ilarion Alfeiev, Cantul inimii – puterea cuvantului si a muzicii (MIA),
traducere de Laura Marcean & Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p.
34
CUVANTUL ROSTIT
Sfantul Nectarie al Eghinei
Cuvântul rostit este una dintre
trasaturile specifice omului; prin intermediul acestuia el îsi exteriorizeaza
sentimentele si gândurile si îsi dezvolta toate puterile spirituale pe care si
le extrage din starea lor potentiala si le actualizeaza; pune bazele progresului,
dezvoltarii si evolutiei sale si ajunge la perfectiunea prin care se distinge.
Cuvântul rostit, primul cuvânt iesit de pe buzele sale, a marcat definitiv
primul capitol al istoriei sale de pe pamânt si a fost primul impuls spre
progres, iar abandonarea stadiului în care se afla a însemnat pecetluirea
testamentului în care era scris destinul omului pe pamânt. Cuvântul oral este
mijlocul prin care sufletul se prezinta în lume; este chipul sensibil al
sufletului sau trupul ideal al lui. Dezvoltarea cuvântului reprezinta
dezvoltarea fortelor sufletului.
Sfantul
Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr.
Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 64-65
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu