Inițiative patriotice românești „marca” domnului Robert Horvath din New York
Prof. univ. Corvin Lupu
Incorect Politic
Iunie 5, 2021
Inițiative patriotice românești „marca” domnului
Robert Horvath din New York
-Pe marginea unei corespondențe-
Cu ani în urmă, domnul Robert Horvath, cineast din New York, fost angajat al Televiziunii Române pe timpul regimului socialist de stat, transfug în Occident, ca să folosesc o expresie a timpurilor trecute, mi-a atras atenția asupra domniei sale, cu mulți ani în urmă, prin scrisoarea deschisă adresată fostului rege Mihai, prin care îi solicita fostului suveran din perioada celui de al doilea război mondial să iasă și să declare public că românii nu au săvârșit nici un genocid/holocaust (!?) împotriva evreilor, ci din contră, i-au protejat și i-au salvat, iar el ca rege al României știa acest lucru, iar tăcerea lui este complice cu acuzațiile neadevărate, imaginare, care se aduc poporului român și pe care se bazează o legislație punitivă care nu are nimic în comun cu democrația.
La timpul potrivit, în anul 2008, i-am publicat această scrisoare deschisă în revista „Transilvania”, pe atunci încă prestigioasă, între timp intrată într-un anonimat de rău augur, sub controlul sistemului globalist, ucigător a tot ceea ce a fost și mai este cultură națională românească.
Acum, domnul Robert Horvath promovează noi inițiative patriotice românești, lucru foarte rar întâlnit la minoritarii etnici, inclusiv la unguri. De regulă, majoritatea ungurilor din România pe care i-am cunoscut eu, sau originari din România și trăitori în străinătate, iubesc România doar dacă o stăpânesc ei, se simt în primul rând unguri, în al doilea rând europeni (ce-o mai fi însemnând cetățenia europeană?) și foarte puțin sau deloc români. Se declară români ca să fie acceptați la butoanele societății. Și sunt mulți asemenea cocoțați deasupra capetelor românilor. Robert Horvath a fost și este un exemplu de patriot român, care gândește și acționează românește, ceea ce este nu numai de mare laudă, dar și ceva foarte rar întâlnit.
Robert Horvath consideră că ungurii din România sunt unii dintre principalii vinovați de soarta nefericită a României de astăzi. Ca urmare a adresat un apel, Hungaro Manifesto, către concetățenii săi maghiari pentru a se uni cu românii, pentru a salva țara de la dezastrul în care se găsește, înainte de a fi prea târziu, pentru noi toți.
În apel, printre altele, adresându-se conaționalilor săi maghiari, Robert Horvath afirmă că: „…sunteți principalii vinovați pentru războiul care s-a declarat nu numai împotriva românilor, ci împotriva tuturor cetățenilor acestei țări. Da domnilor maghiari, peste capul vostru mafia maghiară și mafia română și-au dat mâna. Așa numita autonomie pe care o cereți nu vă izolează de români și nu vă rezolvă problemele…” etc. În încheierea apelului, parafrazându-l pe poetul legionar și mare patriot Radu Gyr, Robert Horvath scrie: „Ridică-te Gheorghe, Ioșka, Ion și Pișta!!! Ridicați-vă odată, pentru numele lui Dumnezeu!”
Într-o scrisoare pe care mi-a adresat-o din New York, Robert Horvath scria: „Pentru ocuparea țării de sovietici, în preajma revoluției din decembrie 1989, KGB a creat o aripă română, condusă de Iliescu și una maghiară condusă de iudeo-comuniști, numită UDMR.
Conducătorii de ieri, de azi și de mâine sunt evrei. Sunt împotriva oricărei discriminări etnice, dar acești evrei maghiari trebuie să stea alături de colegii români în fața unui Tribunal Militar și să fie învinuiți de distrugerea României. Sub acoperire politică, se găsește un serviciu de spionaj maghiar al KGB… Datele și informațiile deținute de Serviciile Secrete ale USA dovedesc penetrarea de către serviciile de informații rusești a structurilor de decizie românești, la toate nivelurile, prin UDMR. De altfel, informații și date despre activitatea Serviciilor de Informații (de spionaj) maghiare îndreptate împotriva intereselor politice, economice și militare românești s-au deținut cu mult înainte de 1990 și toate aveau ca punct de pornire Consulatul ungar din Cluj. În cursul anului 1988, Ceaușescu, pus în fața unor probe indubitabile, a ordonat desființarea oficinei de spionaj respectivă.
După 1990, acțiunile spionajului maghiar au fost reluate cu și mai mare forță și, favorizate de inacțiunea serviciilor speciale românești, determinată de complicitatea factorului politic, au reușit să penetreze structurile de decizie ale statului român, atât la nivel de guvern, cât și la nivel de președinție.”
Robert Horvath a dat citire și unei telegrame Wikileaks, adresată adjunctului secretarului de stat al SUA pentru probleme europene, în care se arată că: „Este îngrijorătoare mărirea influenței UDMR din România și rolul ei ca unealtă a intereselor rusești”.
Robert Horvath spune că este considerat de unii ca fiind un legionar periculos, un fel de șef de cuib legionar în New York. Poartă cămașă verde când merge la biserică. Mănâncă zilnic sarmale și ascultă numai muzică populară.
Robert Horvath este dezamăgit de serviciile secrete românești, cu care recunoaște că întreține legături. Printre altele, afirmă că: „…Profesioniștii din servicii sunt înlocuiți de politruci. Românii sunt din ce în ce mai puțini. La serviciul intern, evrei. Numai evrei… La cel extern: țigani. Numai țigani… Generalul Predoiu a fost înlocuit cu un alt general bronzat etc. Evreii și țiganii la conducerea serviciilor românești!”
O preocupare și o supărare, în același timp, a lui Robert Horvath este legată de activitatea, sau mai bine zis inactivitatea Institutului Cultural Român din New York în direcția promovării românismului. Subiectul nu este unul nou. Cu bani publici produși de munca românilor, această instituție promovează prioritar proiecte străine de românism, promovează persoane de alte etnii, în primul rând evrei, unii dintre ei cu atitudini antiromânești, cunoscute la nivelul opiniei publice din România. Autenticul românesc este ocolit cu subtilitatea tipică antiromânilor care și-au exersat, timp îndelungat, această practică ajutătoare, complementară acaparării și stăpânirii României, parțial, sau total, cum se întâmplă în această perioadă a regimului globalist euro-atlantic, ucigător pentru etnia română și românism.
„La ICR din New York, Eminescu este interzis. Este considerat un antisemit periculos! Când am cerut la ICR din New York, în public, reintroducerea limbii române și a lui Eminescu în activitatea ICR, am fost dat afară”, afirmă Robert Horvath. El spune că directoarea ICR din New York ar fi afirmat că: „Nu avem nevoie aici de nici un Luceafăr antisemit, nici de legionari notorii ca acest Horvath!”
Domnul Horvath susține că, în timp ce unii evrei din sală strigau să fie dat afară, el le-a spus că ei sunt astăzi în viață datorită lui Antonescu, care i-a salvat pe evreii din România.
„Atunci am realizat că Luceafărul poate îngropa pe adversarii noștri. De ce? Au mers prea departe și românii se vor trezi din somn. Eminescu este interzis și prin acest gest… România este interzisă! Nu cred că rușii ar accepta ca Pușkin, ungurii un Petöfi, spaniolii un Cervantes, să fie interziși. Niciodată.
Deci eu propun ca ICR din New York să se numească Institutul Cultural Român MIHAI EMINESCU.
Apoi este limba română, care este interzisă în activitatea centrului. Unic in lume. Criminal. De neiertat! În SUA acest lucru intră în ordinea firească a lucrurilor și, ca urmare, pe cine să intereseze că Eminescu și întreaga cultură națională este ștearsă cu buretele, fiind considerata antisemită”, se întreabă retoric Robert Horvath?
Ca urmare, Robert Horvath afirmă: „Dacă cererea mea nu este îndeplinită, declar GREVA FOAMEI la New York, în fata instituției ICR și a galeriei care se cheamă România. La colț de stradă cu clădirea ONU. Adun vreo 20 de colegi fotografi și cineaști să documenteze evenimentul. Soția mea, Kiyoko, un cunoscut fotograf internațional, mă va sprijini mediatic. Asistentul meu va filma continuu pentru un film documentar despre Eminescu cu titlul „Luceafărul interzis “, pe care să-l adresez publicului internațional. Nu garantez, dar sper că și alți artiști români să mă sprijine.
Intenția mea este serioasă și definitivă.
Mă zbat să declar adevărul în fața dezinteresului general. Puteți controla faptul că limba română, Eminescu și întreaga cultură română este interzisă la ICR din New York, contactându-i pe G. Culianu, redactorul Revistei ”New York Magazin” și pe preotul Damian, șeful cenaclului purtând numele Luceafărului culturii românești. Sper să am sprijinul dv. Sprijinul tuturor! Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a încheiat cineastul.
Eu, Corvin Lupu, vă susțin aceste idei, domnule Robert Horvath. Aceste idei sunt și în gândul și în sufletul meu.
Domnul Robert Horvath spune că artiștii români sunt acceptați la ICR din New York doar dacă sunt circumscriși și continuă: „Da domnilor și doamnelor, artiștii români nu sunt acceptați la Institutul Cultural Român al cărui președinte de onoare este președintele României.
În consecință relatez la virgulă convorbirea pe care am avut-o, nu de mult, cu Ioana Radu, directoarea adjunctă a ICR din New York.
„RH: Doamna Radu, vă adresez o întrebare care mă frământă de multă vreme….
IR: Spuneți.
RH: Urmărind programele de la venirea noii conduceri a ICR, nu văd nici un om de artă și cultură de etnie română printre participanții la activitatea centrului. Nu văd decât intelectuali sau artiști evrei, unguri, țigani, ruși sau de alte naționalități. Lista cuprinde pe Tismăneanu, Codrescu, Nina Cassian, Elie Viesel, Silaghi, Sasha Mert, Manea, Solomon etc etc etc.
IR: Afirmația dumneavoastră surprinde, dar mă duc să controlez.
După câteva minute de așteptare, d-na Ioana Radu revine.
IR: Am discutat cu șefa, care m-a asigurat că pentru noi singurul criteriu este calitatea artistică și nu etnia. În fond, toți sunt cetățeni români.
RH: Insist… vă rog să nominalizați un singur artist român participant… Cred că este cazul ca majoritatea de etnie românească să aibă și ea o șansă. Nu cred că nu ați găsit niciun artist de etnie română să se ridice la calitatea de a participa la activitatea ICR.
Evreii sunt talentați și inteligenți, dar au rămas câteva mii în România, cel puțin declarați și nu înțeleg de ce sunt selecționați în exclusivitate. Într-o democrație, la fel ca aici în America, trebuie asigurată o anumita proporționalitate. Cei de etnie română trebuie și ei acceptați.
IR: Mergeți prea departe, domnule Horvath și nu este obligația mea de directoare să-i controlez la pantaloni pe participanții la activitățile ICR.
RH: De ce doamnă, poate le face plăcere?
IR: Discuția noastră se încheie aici.”
Un alt proiect al domnului Robert Horvath este legat de Mișcarea Legionară, pe care cineastul o consideră eroică prin faptul că, după al doilea război mondial, s-a mutat în munții României și a luptat împotriva bolșevismului cu multă determinare și, în mare parte, a murit în munții României sau în temnițele în care au fost coborâți legionarii, după capturare.
Apoi, domnul Horvath consideră că Mișcarea Legionară nu este o organizație vinovată de crime, sau alte orori și aduce argumente în acest sens. Domnul Horvath a găsit o serie de instrucțiuni date de generalul Eisenhower reprezentanților SUA din Europa care pregăteau pedepsirea organizațiilor naziste și fasciste, considerate criminale de către învingătorii în război, recomandând ca Mișcarea Legionară să fie absolvită de orice vinovății. Eu nu am întâlnit în istoriografie sau în vreun document referiri la acest fapt relatat de Robert Horvath. Domnia sa consideră că legislația represivă împotriva Mișcării Legionare este neavenită, că ea sugrumă România și demnitatea tuturor celor de acasă, din țară, sau din diaspora.
Domnul Horvath dorește să se adreseze autorităților statului român pentru abrogarea legislației represive față de Mișcarea Legionară. Acțiunea domniei sale împotriva legislației antilegionare se referă la protejarea libertății de expresie. Consideră că vinovată de această legislație aberantă este Comisia Wiesel, cea care a luat locul Inchiziției Catolice a Evului Mediu, prin primitivismul agresiv al acțiunilor ei antiromânești și antidemocratice.
Domnul Horvath contestă faptul că în România ar fi avut loc un presupus holocaust/genocid împotriva evreilor. În acest sens, el mi-a scris:
„Românii nu i-au trimis pe evrei la Holocaust, ci i-au salvat de la Holocaust!!!
Este momentul să amintesc Noii Inchiziții, Comisia Wiesel, declarația Președintelui Israelului, Shimon Peres, care a spus același lucru: <România a ajutat la salvarea a 400.000 de evrei de aici, care au venit în Israel, au ajutat la construirea Israelului.> Sper că evreii de bine să se alăture Laureatului Premiul Nobel, Shimon Peres. Vreau să spun răspicat: Nu există o blasfemie mai mare, o crimă mai odioasă decât să muști mâna care te-a salvat… Toată această Industrie a Holocaustului, care trăiește și profită de suferința evreilor a fost salvată și este în viață datorită lui ANTONESCU, un erou întru eternitate… Creați un tribunal fictiv cu participarea unor minți juridice. Un tribunal independent care să judece negaționismul președintelui Israelului, Shimon Peres. Procesul trebuie să fie public și televizat. Avocatul acuzării să citească opinia celei mai importante organizații evreiești, care condamnă atitudinea lui Shimon Peres. Acesta a mulțumit românilor pentru salvarea evreilor în timpul vizitei în România și nu a menționat Holocaustul imaginar pe care-l susțin unii.
Este evident rolul Mareșalului Antonescu, care a dat glas omeniei românilor, salvând de la o moarte sigură o jumătate de milion de oameni. A fost un gest unic în istorie, când un popor salvează pe altul, în timp de crunt război. La acest miracol al istoriei a participat întreaga societate românească: Biserica, Monarhia și partidele istorice.
În cadrul acestui proces fictiv, președintele Israelului, Shimon Peres, laureat al Premiului Nobel, ar trebui să primească 3 ani de pușcărie cu executare, conform legii aberante din România”, a încheiat Robert Horvath.
Domnul Robert Horvath dorește să organizeze o expoziție la New York dedicată Mareșalului Antonescu, cel care a dat voce omeniei românilor. Acest monument ne va ajuta să spunem adevărul, Marele Adevăr, afirmă Robert Horvath.
Pentru toate aceste motive, domnul Robert Horvath intenționează să intre în greva foamei, pentru a-și face cunoscute adevărurile pe care le susține, nevoile și drepturile etniei române, călcate în picioare de Noua Inchiziție pe care o arată cu degetul.
Dumnezeu să-l ajute!
Corvin LUP
Robert Horvath Dela spital NY
June 5, 2021 at 5:29 pm
LUCEAFĂRUL INTERZIS – Film despre Mihai Eminescu – Realizatorul Declară Greva Foamei la New York
Robert Horvath Cineast SUAJune 4, 2021 at 5:51 pm
Apel catre Romania :
Trimiteti Comisia Wiesel la lada de gunoi al
istoriei !
Ultima ora
Anunt continuarea
Greva Foamei !
(In carje )
In apararea limbii romane si interziceri
lui Eminescu.
Pentru libertatea de expresie , grav incalcata in Romania.
Diseara sunt acasa. Apoi voi reincepe greva. Trimet sceste randuri din spital dupa atacul servicilor la ordinul Comisiei Wiesel.
Multumesc tuturor. Mergem inainte
Robert Horvath
Cineast New York
Reply
Robert Horvath Cineast SUA
June 5, 2021 at 6:20 pm
Apel catre Romania : Aruncati Comisis Wiesel la la Groapa de gunoi al Istoriei !
Asa sa ne ajute Dumnezeu !
Robert Horvath Anti Securist NYJune 4, 2021 at 2:53 pm
Multumesc de mesaj. Incerc sa raspund. Am chemat unul din asistenti
sa filmeze inceperea grevei foamei.
El urma sa fie un body guard.
Stiam ca vor ataca. Dar am fost surprins ….au atacat inainte.
Apoi acest atac a avut loc in cartierul
diplomatic colt cu cladirea ONU.
Stiu sa ma apar . Dar totul a fost rapid.
Apoi astia sunt trenati sa loveasca rapid. Nu stiu mai nimic.
O lovitura in testicole. Cel de la cap extrem de periculoasa. Traumatic brain injury . Mi s-a facut negru in fata ochilor ,dar nu am lesinat. Am auzit sirena politiei. Un sergent a facut un raport si a chemat ambulanta. Probabil ca cineva a chemat politia.
Kiyoko s-a dus la politia de sector si a facut un raport separat. Acum sunt la camera de garda . Astia sunt doctori de urgenta . Si nu de diagnostic.
Deocamdata nu m-au vizitat baietii cu ochi albastrii care vorbesc englezeste
Sper maine . Lucrurile sunt grave.
Un atac strain pe teritoriul american nu va fii acceptabil. Aici sunt …video la fiecare colt de strada. Voi cere sa se compare garzile cladirii diplomatice cu criminalii atacatori. Aici apare o problema. La etajul 3 se afla sediul serviciului secret roman ….vreo 50 de agenti cel putin. Ei nu puteau actiona fara un ordin dela Bucuresti , foarte de sus. Se vor studia probabil convorbirile telofonice. Nu trebuie uitat ca ambasadorul roman in SUA a fost seful SRI iar sefii serviciului extern sunt numai tigani. Ei ma cunosc si ma apreciaza….caci le dau de lucru. Sunt clentul lor principal.
Sunt si eu socat. Dar cred ca au mers mai departe. Si nu uita ca toti din conducerea SRI sunt evrei in frunte cu Helvig. Frati de cruce si de sange cu
Wieselistii.
Sunt panicati. Lovind in mine, lovesc in cei din tara. Daca sunt multi ca tine, nu vor reusii.
Revenind …sunt ingrijorat. De viitorul medical. Dar mi-am facut-o singur
Am reusit sa deschid Incorect. Probabil s-au rasgandit.
Multumesc de grija . Sa auzim de bine si ceva articole de pomina.
Ingroparea Comisiei Wiesel a inceput. Cu coliva sau
Reply
Robert Horvath Cineast SUA
June 5, 2021 at 6:29 pm
Domnule Redactor
Va rog sa publicati fotografiile dela
Spitalul de Urgenta.
Departamentul de Traume.
Eu si Romania are dreptul sa afle
Aceasta
CRIMA !
Azi sunt eu
Maine
Si poimaine Toti !
Reply
Robert Horvath cineast SUA
June 6, 2021 at 1:49 am
NUMIREA ICR …MIHAI EMINESCU !
Va rog sa trimiteti adeziunea dv .
La Coment. Aici dupa articolul eminentului
istoric Corvin Lupu.
Fiecare adeziune este o palma data Comisiei Wiesel .
Desfintarea nu este departe. Totul depinde de dv.
Voi relua Greva Foamei imediat dupa iesirea din spital !
Robert Horvath
Cineast New York
Sursa: MARIAN ILIE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu